Igiena este stiinta care studiaza influenta factorilor mediului ambient asupra

sanatatii omului si elaboreaza masuri de asanare,normative si legi sanitare

menite sa fundamenteze un mediu igienic optim de viata si de munca.
Sarcinile igienei sunt:
-elaborarea bazelor stiintifice ale legislatiei sanitare
-elaborarea normativelor sanitare pentru factorii de mediu ce au influenta
asupra organismului uman
-elaborarea bazelor pentru inspectia sanitara preventive
Igiena ,continutul si importanta ei sunt legate cu notiunile de sanitarie si
profilaxie.
Sanitaria este o activitate practica prin care se supravegheaza respectarea
normativelor,regulilor si realizarea masurilor de igiena.
Profilaxia reprezinta cunostintele teoretice si masurile
practice(economice,sociale,culturale,sanitare)care contribuie la mentinerea
sanatatii oamenilor si la prevenirea imbolnavirilor.
Bazele Microbiologiei
Microbiologia (de la cuvintele greceşti „micros”- mic, „bios”- viaţă şi
„logos” - ştiinţă) este o ştiinţă biologică relativ nouă, care s-a dezvoltat pe
seama cunoştinţelor acumulate în alte ramuri ale ştiinţelor biologice (botanică,
zoologie, anatomie şi fiziologie) şi care se ocupă de studiul organismelor
microscopice, numite microbi.
Ştiinţa „Microbiologia” studiază morfologia, fiziologia şi sistematica
microorganismelor, originea şi evoluţia lor, fenomenele de ereditate şi
variabilitate.
De asemenea, Microbiologia a clarificat şi natura unor transformări care
au loc în procesele de fabricaţie ce folosesc materii prime de origine animală
şi vegetală. Astfel, a apărut o ramură a „Microbiologiei” numită
„Microbiologia produselor alimentare”, care are drept obiect de studiu
cunoaşterea naturii şi activităţii metabolice a microorganismelor care pot
contamina materia primă, semifabricatele, produsele finite, iar cunoştinţele
obţinute se vor folosi în scopul prevenirii alterării lor şi pierderii valorii
alimentare, sau a îmbolnăvirii prin consum de alimente contaminate cu
microorganisme patogene şi toxicogene.
 Sanităria şi Igiena sunt nişte discipline de specialitate care derivă de la
ştiinţa biologică fundamentală „Microbiologia”.
Pentru efectuarea unei supravegheri sanitare corecte este
necesară stabilirea unor indicatori cât mai precişi ai stării de sănătate . Aceşti
indicatori sunt elaboraţi de OMS şi se împart în indicatori generali
(morbiditatea generală, starea de nutriţie, de dezvoltare fizică şi psihică etc.)
şi indicatori specifici (morbiditatea prin boli infecţioase, cronice,
profesionale, prin malformaţii congenitale etc.).
Prin acţiunea de supraveghere se exercită un control asupra sănătăţii
populaţiei expuse diverşilor factori de mediu. Pentru ca această
supraveghere să fie eficientă se iau măsuri sanitare, care pot fi: măsuri
preventive şi măsuri corective.
Măsurile preventive se iau înainte de constatarea unei influenţe nocive
a factorilor de mediu.
Măsurile corective se iau după constatarea efectelor nocive sau a
riscurilor pentru sănătate.
Desigur, măsurile preventive sunt mai eficiente şi mai puţin costisitoare
decât cele corective.
Măsurile sanitare se mai clasifică în: măsuri medicale şi măsuri
nemedicale.
Măsurile medicale – se aplică de organele medicale şi constau din
efectuarea de studii în zonele de risc, controlul medical la încadrarea în
serviciu şi controlul medical periodic al lucrătorilor, precum şi imunizarea
populaţiei, elaborarea de norme sanitare etc.
Măsurile nemedicale – se aplică de instituţiile administrative, industriale,
comerciale, culturale, tehnice etc. Aceste măsuri se bazează pe normele
sanitare elaborate de organele medicale.
Prin norme sanitare se înţelege limitele concentraţiilor sau nivelurile
admise pentru diverşi factori de mediu pentru ca aceştia să nu-şi exercite
efectele nocive asupra organismului şi sănătăţii populaţiei. De cele mai
multe ori aceste limite sunt concentraţii maxime admise pentru diferiţi
factori de mediu aşa ca: substanţe toxice, radiaţii ionizante, microorganisme
etc., dar se folosesc şi limite minime admise aşa ca: temperatura,
umiditatea, luminozitatea etc.
Normele sanitare constituie dispoziţii legale şi obligatorii, iar nerespectarea
lor este considerată contravenţie şi sancţionată ca atare.
Notiuni despre microorganisme
Obiectul de studiu al Microbiologiei este biologia
microorganismelor, adica studiul organismelor mici, vizibile numai la
microscop.
Etimologic, notiunea de microorganism are sensul de organism mic.
Cu acelasi sens se foloseste notiunea de microb, mai ales in cazul
microorganismelor patogene. Desi utilizat in mod curent, termenul de
"microb" nu este stiintific. Notiunea de "microb" a fost introdusa de Sedillot
(l878), cu sensul ei stiintific: micro + bios = viata scurta. Termenul s-a
pastrat si a dat numele domeniuluiMicrobiologiei.
Notiunea de microorganism nu are semnificatie taxonomica,
deoarece reuneste un grup vast si heterogen de organisme diferite ca pozitie
sistematica si ca organizare structurala, dar care se aseamana prin trei
proprietati comune:
- toate au dimensiuni microscopice, ceea ce le face invizibile cu ochiul
liber;
- in general au organizare unicelulara. Chiar daca unele
microorganisme formeaza asociatii pluricelulare, ele raman, in esenta,
organisme unicelulare, deoarece, o celula izolata din complexul multicelular
isi pastreaza viabilitatea, creste, se divide si reface asociatia;
- structura lor interna este relativ simpla, comparativ cu a
macroorganismelor.
Cadrul larg al notiunii de microorganism cuprinde urmatoarele grupe:
1. Eubacteria (bacterii adevarate);
2. Cyanobacteria (fostele "alge" albastre-verzi)
3. Archaea, un grup de microorganisme asemanatoare cu bacteriile
adevarate, din punct de vedere morfologic si structural.
Microorganismele au roluri multiple in industria alimentara. Majoritatea
microorganismelor contaminante auactiune degradativa si de aceea
alimentele trebuie protejate prin conservare chimica, prin inghetare sau
uscare.
Unele microorganisme au efecte favorabile asupra unor produse
alimentare: branzeturile, iaurtul si alte derivate din lapte sunt rezultatul
activitatii fiziologice a unor microorganisme asupra substratului.
Dospirea aluatului de paine, producerea vinului si berii sunt
rezultatul fermentatiei alcoolice a levurilor. Conservarea alimentelor
vegetale si a furajelor se bazeaza pe fermentatia lactica produsa be bacterii.
Microorganismele sunt utilizate pentru producerea bauturilor acidulate.
Acidul citric, adaugat multor bauturi pentru conferirea aciditatii este produs
industrial de Aspergillus. De multe ori, astfel de bauturi contin fructoza,
obtinuta din amidonul de porumb, prin actiunea bacteriilor
amilolitice. Aspartamul, ca indulcitor este un amestec de doi aminoacizi
(acid aspartic si fenilalanina), ambii obtinuti pe cale microbiologica.
Microorganismele nu sunt numai benefice pentru activitatea umana. Un
numar relativ mic demicroorganisme patogene cauzeaza o larga diversitate
de procese patologice, de la infectii locale, pana la septicemii.
Microorganismele traiesc in mediile naturale (apa, sol), pe suprafata
tegumentului si in tractul digestiv al omului si animalelor. Majoritatea
populeaza mediile cu conditii obisnuite, dar bacteriile cresc in mediile care
oferaconditii fiziologice si biochimice extreme. Conditiile extreme sunt
acelea care se abat mult de la cele normale(pH neutru, atmosfera aeroba,
salinitate de 1,5%, substratul energetic - glucoza).
Ce sunt intoxicaţiile alimentare şi infecţiile intestinale?
O mare varietate de bacterii şi toxinele, produse de acestea, pot fi
foarte periculoase pentru om şi-i pot provoca boli grave, mai ales în cazul
în care pătrund în interiorul organismului uman.
Despre intoxicaţii alimentare se vorbeşte în cazul în care boala
apare după ce persoana consumă alimente stricate (alimente contaminate cu
bacterii şi cu toxinele acestora).
 În cazul în care, în urma pătrunderii în intestinul uman, bacteriile
continuă să se înmulţească acolo şi să producă toxine, se vorbeşte despre
o infecţie intestinală(sinonime infecţie alimentară, toxiinfecţie alimentară).
http://www.sitemedical.ro/content/intoxica%C5%A3ii-alimentare-
infec%C5%A3ii-intestinale-copii-adul%C5%A3i-cauze-simptome-semne-
diagnostic-tratament
Intoxicaţiile alimentare microbiene Toxicozele alimentare bacteriene se manifestă printr-o
stare morbidă, care apare în urma consumului produselor ce conţin toxine ale unui agent
patogen specific (bacilul botulinic ori al unui stafilococ). Este caracteristic faptul că însuşi
agentul patogen poate lipsi în produsele alimentare sau se află în cantităţi mici. Dar acumularea
unor cantităţi mari de substanţe toxice are loc şi în urma activităţii vitale a ciupercilor
microscopice. Anume ele provoacă micotoxicoza. Dintre intoxicaţiile alimentare bacteriene cel
mai des se întâlnesc botulismul şi cele provocate de toxinele stafilococilor. Botulismul. Din
literatura de specialitate am selectat un caz. Un muncitor a cumpărat câteva conserve de peşte.
Seara, când familia s-a adunat la cină, au deschis două cutii. Din una au mâncat părinţii, iar din
alta – cop iii. Doi băieţei au mâncat cu poftă aproape toată conserva, iar surorii i-au lăsat ceva
doar pe pereţii cutiei. Noaptea, băieţeii au simţit o senzaţie neplăcută în regiunea epigastrică,
greţuri, uscăciune în gură, au început să vomite, înghiţeau cu greu, glasul le-a devenit răguşit,
a apărut aşa-numita diplopie (dublarea imaginii obiectelor). Dimineaţa, au chemat ambulanţa,
însă în drum spre spital băieţelul cel mai mic a încetat din viaţă din cauza paraliziei centrului
de respiraţie. Cel mai mare avea pupilele dilatate, palatul moale al gurii – paralizat şi, din
această cauză, nu putea să vorbească, nici să bea. Medicii au apreciat just situaţia şi au constatat
botulism. Ei au luat toate măsurile necesare pentru salvarea vieţii copilului, căruia i-au rămas
pentru mult timp urme ale intoxicaţiei: el vedea „ca prin sită”, avea slăbiciuni, dureri de cap,
mânca cu greu. Imediat au fost examinaţi şi ceilalţi membri ai familiei. Toţi au fost internaţi şi
li s-a introdus doza profilactică de ser specific. Părinţii au mâncat din altă cutie şi nu s-au
intoxicat, ceea ce confirmă că în acea cutie toxina botulinică lipsea. La fetiţă, care a şters doar
cu o bucăţică de pâine pereţii cutiei, au fost depistate primele semne tipice ale bolii: uscăciune
în gură, greaţă, voce răguşită, imagine dublă a obiectelor. Din intestinele ei a fost extras agentul
patogen – bacilul botulinic. Măsurile urgente întreprinse de medici au fost eficiente şi fetiţa a
fost salvată. Examenul epidemiologic al acestui caz a arătat că conservele au fost cumpărate de
la un cetăţean care le-a scos în mod ilegal de la fabrica unde lucra, fără ca produsul să fie supus
a doua oară autoclavării. În sângele băiatului mai mare şi în organele interne ale celui mai mic,
care n-a putut fi salvat, a fost depistată toxina. Pentru a ne da seama cât de puternică este această
toxină, vom relata că într-un gram din ţesuturile creierului copilului decedat se conţinea o
asemenea cantitate de toxină, care, dacă ar fi fost dizolvată în apă (1 g la 200 litri), ar fi nimicit
şoarecii cărora li s-ar fi introdus o doză de 0,5 mililitri din această soluţie. De altfel, este destul
de interesantă istoria descoperirii acestui agent patogen. La 14 decembrie 1895, într-un orăşel
belgian a avut loc o înmormântare, după care cei 34 de muzicanţi ai orchestrei au fost ospătaţi.
A doua zi, o treime din ei s-au îmbolnăvit, iar trei au decedat. Cercetările minuţioase au dovedit
că focarul intoxicaţiei a fost şunca, pusă în saramură într-un vas adânc pe la sfârşitul verii. S-
au intoxicat oaspeţii care au mâncat şunca de pe fundul vasului. Bacteriologul E.Van-
Armenghem, cercetând bucata de şuncă care a provocat intoxicaţia, a descoperit nişte bacili
capabili să formeze spori, numiţi mai apoi bacili botulinici. Bacilul botulinic este imobil şi are
proprietatea de a se dezvolta în lipsa oxigenului (anaerob). El formează spori rezistenţi la
factorii fizici şi chimici, care nu pot fi distruşi prin fierbere, suportând temperatura de 100ºC
timp de 5–6 ore. Cea mai eficientă metodă de nimicire a bacilului botulinic este autoclavarea
la temperatura de 120ºC. Există mai multe varietăţi ale bacilului botulinic: A, B, C, D, E etc.
La noi în ţară, boala este provocată mai des de tipurile A, B şi E. Cu spori sau forme vegetative
ale bacilului botulinic pot fi contaminate toate produsele alimentare de origine agricolă sau
industrială: cârnaţul, carnea afumată, conservele din carne şi peşte, peştele roşu, precum şi
conservele din legume. Extrem de periculoase sunt conservele preparate în condiţii casnice (din
fructe, legume, ciuperci), care se sterilizează, de obicei, în borcane timp de cel mult 30–40
min., ceea ce nu e suficient. Consumarea acestor produse constituie cauza celor mai grave
intoxicaţii alimentare în Moldova, unde conservarea în condiţii casnice este foarte răspândită.
Formele vegetative ale bacilului botulinic elimină o exotoxină, proprietăţile toxice ale căreia
depăşesc toate toxinele bacteriene. Precum am spus, această exotoxină rezistă la influenţa
factorilor fizici şi chimici, ea nu se schimbă la acţiunea fermenţilor din sucul gastric şi
intestinal, însă, prin fierbere, se distruge timp de 10–15 minute. Odată cu produsele alimentare,
în organismul omului nimeresc forme vegetative, spori şi exotoxine ale bacilului botulinic. În
organism, sporii capătă forme vegetative, care elimină toxine. Vom atrage atenţia că borcanele
şi cutiile de conserve contaminate se umflă în urma formării gazelor (bombaj), însă produsele
alimentare care provoacă intoxicaţia de cele mai multe ori nu se deosebesc prin aspect, gust şi
miros. În unele cazuri, nu toate persoanele care au folosit acelaşi produs alimentar se
îmbolnăvesc, deoarece exotoxina poate lipsi în unele porţii ale acestor produse. Botulismul se
caracterizează prin afectarea sistemului nervos central vegetativ, a sistemului digestiv şi a altor
sisteme infectate de către toxina respectivă. Perioada de incubaţie este mică: 12–36 ore, uneori
mai mare. Ea depinde de doza toxinei care a nimerit în organism: cu cât doza este mai mare,
cu atât perioada de incubaţie este mai mică. Simptomele sunt următoarele: tulburări dispeptice,
slăbiciuni, dureri de cap, indispoziţie, spasme, atonie musculară, dereglarea somnului, tulburări
ale vederii, apariţia diplopiei. La bolnavi se observă dilatarea pupilelor sau o pupilă devine mai
mare decât cealaltă (anizocorie). Uneori, vocea lor este răguşită. Are loc paralizia muşchilor
faringieni cu tulburarea deglutiţiei, e posibilă paralizia palatului moale şi, ca urmare, alimentele
lichide se elimină prin nas. În perioada iniţială boala este însoţită de vomă şi diaree, mai târziu
apare constipaţia, meteorismul, din cauza parezei intestinale. În stadiul iniţial pulsul este rar,
mai apoi devine accelerat. Temperatura nu corespunde pulsului, este normală ori chiar mai
joasă decât cea normală. În cazuri de intoxicaţie gravă astenia se intensifică: se constată
dereglarea respiraţiei, care devine superficială, aritmică. De aceea, organismul îşi revine
treptat, aproximativ 2–3 luni. Atunci când botulismul evoluează uşor, toate simptomele sunt
exprimate slab, lipsesc paraliziile. Savantul infecţionist I.R. Drobinski a descris unele cazuri
de botulism, care au avut loc în Moldova. Într-o familie din Chişinău, membrii căreia au
consumat legume conservate în condiţii de casă, a fost înregistrat botulismul. Bacilul botulinic
a apărut în legumele murdare de ţărână, care n-au fost sterilizate, ci numai opărite cu apă
clocotită sărată, în care s-a adăugat puţin oţet, şi închise ermetic. Borcanele au fost păstrate în
cămară timp de o jumătate de an. Ajunse pe masă, legumele aveau un gust neplăcut, amărui,
din care cauză trei membri ai familiei doar le-au gustat, apoi au fost aruncate. După 14, 18 şi
20 de ore au apărut primele simptome ale bolii: dereglarea vederii. Bolnavii au înţeles că s-au
intoxicat şi imediat s-au adresat medicului. După ce li s-au făcut spălături stomacale, doi
membri ai familiei, care numai au gustat din legume, şi-au revenit. Mama, care a mâncat mai
multe legume, s-a îmbolnăvit grav şi abia după ce i s-a introdus ser antibotulinic starea sănătăţii
ei s-a îmbunătăţit.
Toxicoza alimentară stafilococică. Aceste intoxicaţii sunt cele mai răspândite printre
intoxicaţiile alimentare înregistrate în lume. Pentru prima dată intoxicaţia alimentară provocată
de stafilococi a fost descrisă în anul 1901 de către profesorul P.N. Laşecinikov, care a cercetat,
în oraşul Harkov, un caz de intoxicaţie alimentară cu torturi cu cremă. Probele chimice ale
torturilor n-au depistat substanţe toxice de provenienţă neorganică. În urma cercetărilor
bacteriologicice ale cremei, a fost descoperit stafilococul auriu. S-a presupus că focarul
infecţiei au fost oamenii bolnavi (infecţii acute ale sistemului respirator, piodermită, răni
infectate la mâini). Agentul patogen (stafilococul auriu) elimină în produsele alimentare o
substanţă foarte toxică – enterotoxina, care provoacă intoxicaţii alimentare. Stafilococii sunt
foarte răspândiţi în mediul înconjurător. Ei există şi pe suprafaţa corpului nostru, şi în intestin.
Aproape o jumătate din oamenii sănătoşi sunt purtători de stafilococi patogeni. În timpul
vorbirii, tusei sau de pe mâinile nespălate, microbii nimeresc uşor în hrană. Vom remarca că în
această privinţă prezintă pericol mai ales persoanele care au deprinderea de a se scobi în nas
sau de a-şi scoate cu unghia rămăşiţele de hrană dintre dinţi. Deosebit de periculoase sunt
tăieturile, rănile de pe mâini, deoarece secreţiile din aceste leziuni conţin mulţi stafilococi.
Stafilococii au un mediu favorabil de înmulţire în produsele ce conţin hidraţi de carbon –
vinegrete de legume, lapte şi produse lactate, torturi cu cremă etc. De regulă, intoxicaţiile
alimentare apar în urma nerespectării regulilor igienice şi sanitare. Dacă produsul alimentar
este contaminat, el, de obicei, conţine o cantitate mică de agenţi patogeni, dar suficientă pentru
a provoca boala infecţioasă. Intoxicaţiile alimentare se pot produce doar în cazul în care acest
produs contaminat se păstrează mult timp la o temperatură favorabilă pentru înmulţirea
microbilor (cel puţin, la temperatura camerei). Astfel, se acumulează multă toxină şi, dacă
produsul nu este prelucrat termic suplimentar, ea provoacă intoxicaţii. Stafilococii elimină
substanţă toxică (enterotoxină) numai la temperaturi favorabile, nu mai joase de +22ºC. În
condiţii de frigider (+4, +6ºC), aceste microorganisme nu se înmulţesc şi nu elimină
enterotoxină. Enterotoxina se distruge numai la fierbere (1,5–2 ore) şi, deoarece la pregătirea
unor bucate perioada prelucrării termice e mult mai mică, devine clar care e motivul
intoxicaţiilor de acest fel. Manifestările intoxicaţiilor alimentare, provocate de toxinele
stafilococilor, apar, de obicei, după 2–4 ore de la consumarea produsului alimentar.
Simptomele principale sunt: greaţa, voma, durerile acute în regiunea stomacului, insuficienţa
cardiovasculară. 60–70% din numărul bolnavor suferă de diaree, dureri de cap, ameţeli;
transpiraţia – rece, pielea – palidă, chiar cenuşie, buzele – palide-vinete. De cele mai multe ori,
stafilococii se înmulţesc în carne şi în derivatele ei, în lapte şi produsele lactate, în produsele
de cofetărie cu creme grase. Consumul laptelui şi produselor lactate contaminate poate conduce
la diverse dereglări ale tractului gastrointestinal. Sunt cunoscute toxicoze stafilococice cauzate
de consumul laptelui de la vacile bolnave de mastită. Vom descrie un caz de intoxicaţie cu
lapte. În prima zi s-au îmbolnăvit 7 muncitori, care transportau laptele de la fermă la o tabără
de odihnă. Cu 1–2 ore până la îmbolnăvire ei băuseră lapte proaspăt muls la ferma de vite.
Boala a început pe neaşteptate – cu greţuri, vomă, dureri în abdomen, la unii cu diaree. În ziua
a doua, după dejun, s-au intoxicat 45 de copii din tabăra de odihnă. Toţi au mâncat terci pregătit
cu lapte şi cafea cu lapte. După 24 ore, în urma măsurilor luate, copiii şi-au revenit. Cercetările
n-au evidenţiat săruri de metale grele. Controlul medical al lucrătorilor fermei n-a evidenţiat
procese purulente la careva dintre ei, în schimb, s-a constatat că unele vaci aveau mastită şi, la
apăsare, din uger se elimina puroi. Laptele de la mulsul de seară se turna în bidoane şi se păstra
până dimineaţa, la 24–26ºC. Laptele de la mulsul de dimineaţă se amesteca cu cel de la mulsul
de seară şi se transporta la tabăra de odihnă. Examenul bacteriologic al laptelui şi al secretului
purulent de la 7 vaci a demonstrat existenţa stafilococilor. De cele mai multe ori însă, laptele
se contaminează cu stafilococi în timpul mulsului. Sursa de stafilococi în aceste cazuri este
omul bolnav de piodermită, furunculoză, panariţii cu leziuni exematoase etc. Se ştie că laptele
prezintă un mediu deosebit de prielnic pentru înmulţirea stafilococilor, deoarece conţine
proteine, grăsimi, hidraţi de carbon şi alte substanţe nutritive. În condiţii favorabile de
temperatură (25–30ºC), un singur microb, în decurs de 15 ore, va produce în lapte câteva
milioane de noi celule microbiene. Stafilococii, nimerind în lapte şi înmulţindu-se, elimină
enterotoxină, iar consumul acestui lapte provoacă intoxicaţii. Dacă laptele contaminat cu
stafilococi se păstrează în frigider, enterotoxina se produce în cantităţi mai mici. Cum se poate
preveni contaminarea laptelui în procesul mulsului? Înainte de a începe mulsul, ugerul vacii
trebuie examinat amănunţit, apoi spălat bine cu apă caldă şi şters cu un prosop curat. Primele
picături de lapte, fiind cele mai murdare, trebuie turnate într-un borcan aparte. Şi abia după
aceasta, să se înceapă mulsul. · Dacă în primele porţii de lapte se evidenţiază cheaguri
brânzoase, mucozităţi ş.a., mulgătoarea va înceta mulsul şi-i va comunica despre aceasta
medicului veterinar. · Lucrătorii care participă la muls şi cei care vin în contact direct cu laptele
şi produsele lactate sunt admişi la lucru numai după ce au trecut examenul medical. · La apariţia
primelor semne de boală, mulgătoarele trebuie să se adreseze neapărat la punctul medical sau
la policlinică. · La fiecare fermă sau complex de animale trebuie să existe un activ sanitar, care
să controleze zilnic starea mâinilor lucrătorilor care vin în contact direct cu laptele. Persoanele
bolnave de epidermită şi panariţii nu sunt admise la lucru. · Nu se admit la mulsul vacilor nici
persoanele bolnave de anghină. Intoxicaţiile alimentare provocate de stafilococi pot avea loc şi
după consumarea produselor de cofetărie cu cremă. Concentraţia mare de zahăr în ele nu
permite înmulţirea şi dezvoltarea microbilor, chiar şi a stafilococilor, excepţie făcând doar cele
cu cremă. De obicei, concentraţia de zahăr în cremă este redusă, de aceea aceste produse de
cofetărie devin cauza intoxicaţiilor provocate de stafilococi. S-a dovedit că stafilococii rezistă
şi se înmulţesc în acele creme care au o concentraţie de zahăr redusă. Este cunoscut un caz de
intoxicaţie cu tort a mai multor familii. Sursa alimentară comună au fost torturile cu cremă,
produse în aceeaşi zi, la una şi aceeaşi întreprindere de panificaţie. Au fost pregătite 118 kg de
tort timp de 12 ore, iar în vânzare au apărut după 25 ore. După perioada de incubaţie (3–6 ore),
au apărut primele manifestări clinice ale intoxicaţiei: greţuri, vomă, la unii diaree, slăbiciune,
pielea a devenit palidă, buzele – vinete, pulsul unora a atins 96–120 de bătăi pe minut. În ziua
a doua, după măsurile întreprinse de medici, bolnavii şiau revenit. Cercetările bacteriologice
ale maselor vomice, fecalelor şi rămăşiţelor de tort au confirmat prezenţa stafilococilor.
Controlând starea sanitară a mâinilor cofetarilor, la unul dintre ei s-a constatat o arsură din care
se elimina stafilococul auriu

Intoxicațiile stafilococice[modificare | modificare sursă]

Sindromul șocului toxic (SST)[modificare | modificare sursă]
SST este o intoxicație acută amenințătoare de viață, caracterizată prin:

 debut brusc cu febră și alte simptome: greață, vărsături, dureri abdominale, diaree, dureri
musculare, cefalee, dureri în gât etc.
 erupție maculară caracteristică, care apare după primele două zile de boală
 hipotensiune arterială, cu amețeli și sincope la ridicarea în ortostatism
 disfuncții pluriorganice, cu afectarea a cel puțin trei organe dintre: tractul
gastrointestinal, sistemul muscular, mucoase (genitala, conjunctivala,
orofaringiana), rinichi, ficat, celule sangvine (trombocitopenie), sistemul nervos central;
caracteristic în SST apărut în perioada menstruală este eritemul și inflamația mucoasei
vaginale însoțită de scurgeri vaginale purulente
 descuamația caracteristică a pielii la 1-2 săptămâni de la debutul bolii: începe cu o
descuamare furfuracee (mărunta) a pielii de pe torace, față, extremități, urmată ulterior de
descuamare în lambouri (grosolană, în bucăți mari) a palmelor, plantelor și degetelor.

Pentru apariția acestui sindrom, un individ trebuie să fie colonizat sau infectat cu o tulpină toxică
de S. aureus și trebuie să nu aibă un nivel protector de anticorpi; astfel SST este o boală a
tinerilor mai ales, deoarece 90% dintre adulți posedă anticorpi împotriva toxinelor care
provoacă SST.
Factori favorizanți sunt:

 perioada menstruală la femei, dar poate apărea și ca o complicație a folosirii

metodelor contraceptive locale, a lăuziei, avortului septic, chirurgiei ginecologice
 leziuni tegumentare de diverse etiologii: arsuri chimice, termice, înțepăturile insectelor,
leziuni date de varicelă, plăgi chirurgicale.

Tratamentul SST implică decontaminarea focarului care produce toxine, administrarea

antibioticelor antistafilococice, susținere volemică (hidratare) și tratamentul disfuncțiilor de organ.

Sindromul stafilococic al pielii opărite[modificare | modificare sursă]

Acest sindrom se referă la o serie de boli cutanate de severitate variabilă provocate de S.
aureus care produce toxina exfoliativă (exfoliantina). Cea mai severă formă este numităboala
Ritter la nou-nascuți și necroliza epidermică toxică la vârstnici; alte forme mai puțin severe
sunt pemfigusul neonatal și impetigo bulos. Clinic, debutează cu o erupție eritematoasă, inițial în
jurul ochilor și gurii, care se extinde apoi spre trunchi și extremități; în câteva zile începe
zbârcirea și descuamarea tegumentelor, care capătă un aspect asemănător cu pielea opărită;
zonele denudate rămân roșii strălucitoare și sunt o poartă de intrare pentru diverse bacterii și o
cale prin care se pierd lichide și electroliți, la fel ca și în arsurile termice. După aproximativ 48 ore
zonele denudate se usucă și începe o nouă descuamare. Evoluția bolii este în medie de 10 zile,
mortalitatea prin hipovolemie și infecții fiind însa semnificativă.

Tratamentul include administrarea de antibiotice antistafilococice, lichide, electroliți și tratamentul

local al zonelor denudate.

Toxiinfecția alimentară stafilococică[modificare | modificare sursă]

Apare ca urmare a ingestiei alimentelor contaminate cu enterotoxine stafilococice. Principalele
alimente care se pot contamina sunt preparatele din carne și prăjiturile cu cremă, deoarece
stafilococii se dezvoltă în mediu bogat în proteine și zahăr; prepararea termică distruge
stafilococii, dar nu și enterotoxinele, care sunt stabile termic.

Cel mai important factor de risc pentru toxiinfecția alimentară stafilococică este consumarea
alimentelor lăsate la temperatura camerei o perioadă mai îndelungată, în special în anotimpul
cald, timp care permite stafilococilor să secrete toxinele. Simptomele debuteaza în scurt timp
după ingestia alimentelor, cu grețuri, vărsături, dureri abdominale și diaree uneori severă.

Helmintozele

In prezent in Romania, trichineloza continua sa faca mari pagube economice si sa produca numeroase si grave
imbolnaviri in fiecare an, in randurile consumatorilor de carne de porc atat in mediul rural, cat si in cel urban.
Imbolnavirile in masa se declanseaza cel mai frecvent cu ocazia unor evenimente importante, cum sunt: nuntile,
botezurile, diverse alte aniversari, unde se consuma cantitati importante de carne provenite de la animale
infestate.
Datorita lipsei de educatie sanitara si a lipsei de informatie in ceea ce priveste aceasta boala parazitara,
populatia umana este in permanent expusa pericolului imbolnavirii de trichineloza.
In cazul populatiei urbane din Bucuresti, reemergenta infestatiei se constata in cazul porcilor sacrificati in
gospodariile individuale din judetele limitrofe capitalei si adusi in scop de consum colectiv in familiile stabilite in
Bucuresti, carne de porc care nu este supusa analizei si efectuarii examenului trichineloscopic la serviciile
sanitare veterinare de stat.
Cele mai frecvente cazuri au fost depistate dupa sarbatorile de iarna sau dupa diferite aniversari cu mese
colective la care s-au consumat produse preparate din carne de porc infestata cu Trichinella spiralis. Persoanele
prezentau deja simptome de trichineloza iar depistarea parazitului s-a efectuat din preparate si semipreparate
culinare tratate sau netratate termic.
Pentru prevenirea unor astfel de situatii este necesara o mai buna educatie sanitara a populatiei care trebuie sa
aiba cunostintele elementare despre trichineloza, pentru a stii astfel sa se apere de aceasta boala.

II. TRICHINELOZA
Trichineloza este o parazitozoonoza grava ce afecteaza diverse specii de animale domestice, salbatice, precum
si omul, determinate de nematode din genul Trichinella, al carui stadiu adult se dezvolta in intestinal subtire, iar
larvele in musculatura striata a aceleiasi gazde.
Boala evolueaza subclinic in infestatiile naturale la animale, dar determina leziuni microscopice tipice.
Importanta acestei helmintoze rezida din receptivitatea deosebita a omului la infestatie si evolutia clinica grava a
trichinelozei umane, uneori mortala.
II. 1 Etiologie – in prezent se admite existenta a 5 specii distincte de Trichinella si anume:
* Trichinella spiralis – specia cea mai raspandita -femela este vivipara, adultii traiesc in intestinal subtire, mai
ales in jejun, la mamifere, in principal la porcul domestic si la unele rozatoare din zonele temperate ale Europei si
Americii de Nord;
* Trichinella britovi - prezenta in zonele temperate, intalnita la vulpi, alte carnivore, mistret, cal si om;
* Trichinella native – intalnita in zona arctica, mai ales la foca si ursul polar - larvele din musculatura fiind foarte
rezistente la frig;
* Trichinella nelsoni – intalnita in Africa Tropicala la carnivore si omnivore - larvele din musculatura sunt foarte
sensibile la frig;
* Trichinella pseudospiralis – este intalnita in Caucaz, Asia Centrala, Spania, Australia parazitand la raton,
pisica, rozatoare fiind posibila si infestarea umana - nu se realizeaza chistul in jurul larvelor musculare, astfel
incat se poate dezvolta si la pasari.

II.2 Ciclul biologic - este autoheteroxen, realizandu-se fara trecere prin mediul extern, gazda definitiva fiind in
egala masura si gazda intermediara.
Dupa acuplare in lumenul intestinal, masculii mor, iar femelele fecundate se afunda in mucoasa si in formatiunile
limfoide unde produc larve L1, prevazute cu un mic pinten cephalic. Ponta incepe la doua zile dupa acuplare si
dureaza circa 5-6 saptamani, timp in care o femela produce intre 1.500 si 2.500 larve, uneori chiar mai multe
(10.000).
Larvele L1 migreaza pe cale limfatica, apoi sangvina prin cordul drept, pulmoni, cordul stang, de unde sunt
dispersate in circulatia generala se dezvolta numai larvele care ajung in musculatura striata.
Ajunse in muschii striati larvele patrund in interiorul fibrei musculare unde se dezvolta foarte rapid, se ruleaza in
spirala iar dupa cca. 19-20 zile cresterea inceteaza. In jurul larvei se dezvolta un chist trichinelic, o formatiune
mica, microscopica, in forma de lamaie. Uneori un chist poate contine mai multe larve. Chistul se formeaza in
totalitate in 3 luni, dar larva este infestanta inainte chiar de formarea chistului.
Dupa 5-6 luni, sau mai tarziu, incep procese de calcificare lenta a chisturilor care dureaza 15-16 luni, capacitatea
infestanta a larvelor mentinandu-se in faza de calcifiere incompleta. Larvele pot supravietui timp de mai multi ani,
uneori ramanand viabile toata viata animalelor.

Trecerea la o noua gazda se realizeaza dupa ingestia muschilor parazitati de catre un mamifer receptiv. Sub
actiunea sucurilor gastro-intestinale larvele exchisteaza si se localizeaza printre vilozitatile intestinului subtire iar
in cca. 48 de ore devin adulti, iar doua zile mai tarziu femelele...

Metabolismul energetic, numit si catabolism, este procesul prin care substantele

biochimice sunt descompuse in citoplasma sau in mitocondriile din celula pt a elibera
energia chimica pe care apoi o transformam in alte forme de energie necesare
activitatilor noastre. De ex, citirea acestei fraza se realizeaza prin ruperea,
“arderea”, unor molecule care pun astfel la dispozitia noastra o energie pe care o
transformam instantaneu in energie vizuala.

Metabolismul “plastic”, numit si anabolism, este procesul invers, prin care

substantele biochimice sunt sintetizate in citoplasma sau in ribozomii din celule. Pt a
pastra acelasi ex, citirea acestei fraze n-ar fi posibila daca, in prealabil, anumite
celule din corpul nostru nu ar fi “fabricat” molecule de hemoglobina care,
transportind oxigenul prin organism, permit functionarea celulelor cu functie de
asigurare a simtului vazului.

Metabolismul reprezintă totalitatea transformărilor biochimice și energetice care au loc

în țesuturile organismului viu. Metabolismul este un proces complex, ce implică schimburi de
materii și energii, și care include două procese (simultane) opuse:

 catabolism / dezasimilație - totalitatea proceselor chimice de degradare a substanțelor din

organism; se produce în special ruperea legăturilor dintre atomii de carbon, din moleculele
diferitelor substanțe; acest tip de reacții este însoțit de eliberare de energie (reacție
exergonice).
 anabolism / asimilație - procesele chimice de biosinteză a substanțelor ce intră în alcătuirea
materiei vii. Reacțiile anabolice se caracterizează prin consum de energie și se numesc
reacții endergonice.

Sem. II

1.Metode fizice: - curăţenia – reprezintă îndepărtarea microorganismelor de pe obiecte şi

tegumente odată cu îndepărtarea prafului şi a substanţelor organice, făcându-se o
decontaminare de 95-96%, prin spălare cu apă şi săpun sau detergent, clătire, ştergere, aspirare,
periere, - incinerarea obiectelor - călcatul îmbrăcăminţii şi a lenjeriei, - fierberea lenjeriei de
corp şi de pat – 30 minute, - încălzirea cu vapori de apă sub presiune în etuve a paturilor,
saltelelor, păturilor şi covoarelor, unde se formează vapori de apă ce asigură o temperatură mai
mare de 100ºC, - raze ultraviolete emanate de lămpile cu cuartz, - - dezinfecţia prin căldură -
umedă – pasteurizarea - uscată - flambarea
2.Metode chimice Se folosesc un număr mare de substanţe chimice cu efect distrugător asupra
microorganismelor patogene ca: formol, fenol, hidroxizi, carbonaţi de Na şi K, clorura de var,
cloramina, gama largă a detergenţilor.Vor fi utilizate alternativ mai multe substanţe
dezinfectante cum ar fi: - pentru dezinfecţia duşumelelor din piatră, a materialelor plastice, a
lemnului – se vor folosi prin alternanţă una din următoarele soluţii – sodă de rufe 5%, var cloros
2%, amestec de soluţie apoasă de sodă caustică hidrod 1% cu soluţie de dero, - pentru
dezinfecţia pereţilor acoperiţi cu faianţă sau vopsea de ulei se folosesc – var cloros 2%,
cloramină 2%, bromocet 1%, - mobilierul din lemn şi metal se şterge cu bromocet 1%, - lenjeria
de pat şi echipamentul de protecţie se dezinfectează prin înmuiere în soluţie de cloramină 1%
timp de 2 ore sau cu soluţie de deroform, - îmbrăcămintea bolnavilor, paturile şi saltelele se
dezinfectează prin vaporizare în spaţiu închis cu formol 3-15 ml sol./ m³ de aer, - termometrele
se dezinfectează prin păstrare în soluţie de cloramină 2% sau tinctură de iod 1% în alcool etilic,
- ploştile, scuipătorile şi tăviţele renale se dezinfectează prin submersare timp de 2 ore în
cloramină 4%, var cloros 4% sau iodoform, - instalaţiile sanitare se stropesc cu var cloros 20%
- vesela şi tacâmurile se dezinfectează prin submersare în cloramină 1% sau bromocet 1% 2
ore după spălare prealabilă. Forma cea mai bună a dezinfecţiei terminale este formolizarea cu
ajutorul unor aparate care transformă soluţia de formol 40% în vapori.Se calculează cubajul
camerei şi se socotesc 3-15 ml , în medie 7 ml de soluţie de formol 40% pentru fiecare m³ de
spaţiu.Formolizarea sub presiune a spaţiilor închise se face folosind autoclave
formogene.Pentru controlul eficienţei formolizării se fac recoltări bacteriologice de pe
suprafeţe înainte şi după formolizare, comparându-se numărul de colonii apărute în fiecare caz.

antiseptice
.Antisepticele pot fi de natură anorganică şi organică.Din
antisepticele anorganice
fac parte: sărurile metalelor grele( Pb, Cu,
Ag),substanţele oxidante (clorul, iodul, ozonul, apa oxigenată, clorura de var, permanganatul
de potasiu), bazele şi acizii (hidroxizii de sodiu, acidul sulfuros,acidul boric), unele gaze
(dioxidul şi monoxidul de carbon, anhidrida de sulf).Din
antisepticele organice
fac parte:

alcoolii: alcoolul etilic (are un efect mai nociv asupramicroorganismelor în concentraţia de

50%, decât în concentraţia de90%);
acizii organici, cu concentraţia: benzoic - 0,5%, sorbic 0,05%, lactic1-2%, acetic 1,8%, etc.

sărurile acizilor organici: benzoatul de sodiu şi potasiu, sorbatul desodiu şi potasiu

fenolii: formalina, cu concentraţia 4%, etc.

2.2.Influenţa factorilor fizici asupra dezvoltării microorganismelor2.2.1.Influenţa
temperaturii
Temperatura mediului este un factor fizic cu influenţă majoră, care determinănu numai
intensitatea dezvoltării microorganismelor, dar şi posibilitatea existenţeiacestora. Fiecărei
specii de microorganisme îi corespunde o zonă de temperaturăcaracterizată prin
temperatura minimă
,
temperatura optimă
şi
temperaturamaximă.Temperatura optimă
este temperatura la care dezvoltarea unei speciimicrobiene se face în cele mai bune condiţii.
Temperatura minimă
este temperatura cea mai scăzută la care mai
poaterezista un microorganism. Temperaturile aflate sub temperatura minimă au
efectmicrobiostatic.Temperatura maximă
este temperatura cea mai ridicată la care o speciemicrobiană se mai poate dezvolta.
Temperaturile ce depăşesc temperatura maximăau asupra microorganismelor un
efect microbicid
.În funcţie de
temperatura optimală
de dezvoltare toate microorganismele seîmpart în 3 grupe:-
psihrofile
-
mezofile
-
termofileMicroorganismele psihrofile
sau
criofile
(iubitoare de frig) au o temperatură
minimală
de dezvoltare cuprinsă între 0
0
C şi minus 7
0
C,
optimală
între 10
0
C şi20
0
C,
maximală
30
0
- 35
0
C .Din grupa microorganismelor psihrofile fac parte în special
microorganismele baciliforme care nu formează spori (Pseudomonas şi Achromobacter). Late
mperaturi negative se pot dezvolta şi unele mucegaiuri, de exemplu:Cladasporium şi
Thamnidium, care îşi încetează activitatea la minus 10
0
C.
Grupa mezofilelor
este cea mai numeroasă în natură cu temperatura
minimală
de dezvoltare 5-10
0
C,
optimală
24–40
0
C, şi
maximală
45-50
0
C. Microorganismelemezofile se găsesc în aer, apă, sol, în organismul omului şi a animalelor
şi suntreprezentate de microorganismele saprofite aerobe şi anaerobe. Din grupa aceastafac
parte bacteriile acidolactice, stafilococii, culturile pure de drojdii, ciupercile
demucegai, majoritatea microorganismelor ce alterează produsele alimentare şimicroorganis
mele patogene.
Microorganismele termofile
, de asemenea, sunt foarte larg răspândite înnatură (apă, aer, sol) şi se dezvoltă bine chiar şi în
apele minerale fierbinţi, şi înnisipurile pustiurilor la temperatura 50-60
0
C. Temperatura minimală de dezvoltarea acestora este 30
0
C, optimală 50-60
0
C, iar maximală 70-80
0
C

Asigurarea masurilor privind protectia muncii se rasfrânge asupra întregului proces

de munca, începând de la faza de cercetare-proiectare pâna la executare si exploatare.
Actiunea de protectie a muncii se desfasoara în trei directii principale: juridica, tehnica
si igienico-sanitara.
Prin protectia tehnica se impun regulile si mijloacele tehnice necesare pentru asigurarea
integritatii sanatatii si vietii angajatilor în timpul efectuarii diverselor procese de productie,
precum si metodele de reducere a efortului fizic în timpul desfasurarii activitatii de munca.
Masurile igienico-sanitare urmaresc scopul crearii unor conditii de munca sanatoase si
confortabile, precum si protectia angajatilor de influenta factorilor nocivi, capabili sa produca
boli profesionale, otraviri, intoxicatii profesionale acute etc.
 Prin lege este stabilit ca protectia muncii face parte integranta din procesul de munca si ca
obligatia si raspunderea pentru realizarea deplina a masurilor de protectie a muncii o au -
potrivit atributiilor ce le revin - cei care organizeaza, controleaza si conduc procesul de
munca, adica la locul de munca, sefii sectiilor, sectoarelor, atelierelo 555i810f r, depozitelor
etc.
Orice activitate economica trebuie sa aiba în vedere, în mod organic, pe lânga cerintele de
securitate a muncii. Conducatorii si organizatorii proceselor de munca nu trebuie sa considere
masurile de protectie a muncii ca un accesoriu al organizarii productiei, ci ca o parte
integranta a acesteia.
1 Masuri privind sanitaria industriala
Conditiile de munca sunt determinate de caracterul procesului de munca si factorii mediului
extern, ce-l înconjoara pe lucrator în sfera de productie. În timpul activitatii de munca a
omului are loc interactiunea mediului de productie si a organismului. Omul transforma,
acomodeaza mediul de productie la necesitatile sale, iar mediul de productie actioneaza într-
un mod sau altul asupra lucratorilor.
Actiunea mediului de productie asupra organismului omului este conditionata de factori
fizici, chimici si biologici.
Factorii fizici includ umiditatea relativa si temperatura aerului ambiant, circulatia si tensiunea
barometrica a aerului, radiatia radioactiva si termica, zgomotul si vibratia etc.
Printre factorii chimici se numara impurificarea aerului cu gaze otravitoare si praf toxic,
mirosurile neplacute, acizii si alcaliile agresive.
Factorii biologici: microorganismele patogene, unele specii de fungi, virusurile, toxinele etc.
Actiunea factorilor enumerati asupra omului este conditionata de caracterul activitatii de
munca, alimentatie, conditiile de menaj.
Pentru asigurarea conditiilor sanatoase de munca proiectul prevede urmatoarele masuri:
v angajatii întreprinderii vor fi asigurati cu încaperi sanitaro-igienice în conformitate cu
normele de ramura, reiesind din numarul maximal de lucratori în cel mai numeros schimb de
lucru;
v microclimatul aerului zonei de munca va fi mentinut în limitele normelor cu ajutorul
sistemelor de încalzire, ventilatie si conditionare a aerului în conformitate cu cerintele
standardului de stat GOST 12.1.005-88 în dependenta de categoria lucrarilor si perioada
anului;
v nivelul necesar al iluminarii la locurile de munca este asigurat de sistemele iluminatului
natural si artificial general care asigura un nivel al iluminarii pe suprafetele de lucru de 700
lx. În calitate de surse de lumina artificiala sunt folosite lampele luminescente de tipul LDŢ
cu caracteristici îmbunatatite de transmitere a culorilor;
v în scopul protectiei muncitorilor de actiunea daunatoare a iradierii termice si
temperaturile înalte, suprafetele fierbinti ale utilajului vor fi fatuite cu materiale
termoizolatoare;
v pentru lichidarea zgomotului nodurilor si agregatelor ale masinilor si utilajelor se vor
folosi capote fonoizolatoare usor demontabile;
v pentru reducerea vibratiei suprafetelor de lucru a masinilor de cusut si altor utilaje sub
picioarele acestora vor fi amplasati saboti vibroabsorbanti;
v surplusurile de caldura si umiditate vor fi evacuate din încaperile de productie cu ajutorul
sistemului mecanic de ventilatie aspirativa;
v în scopul prevenirii oboselii precoce si scaderii capacitatii de munca la sfârsitul primei
jumatati a schimbului de munca pentru muncitori este prevazuta o înviorare de productie cu o
durata de 5-7 minute.

Preintampinarea traumatismului in munca si acordarea primului ajutor

Curentul electric poate determina atat arsuri superficiale (la locul de intrare si iesire) cat si
leziuni ale organelor interne.
Socurile electrice de scurta durata, de intensitate redusa, care nu determina simptome si nici
arsuri ale tegumentului, nu necesita tratament.
In cazul socurilor de intensitate ridicata sau a celor care au determinat arsuri tegumentare, se
recomanda consult medical de urgenta. Medicul va evalua arsurile arcului electric.
Primul ajutor pana la sosirea medicului consta in:
- intreruperea sursei de curent electric, fara a atinge victima sau sursa de curent cu mainile
goale; se vor folosi manusi izolante sau un material (lemn, plastic, cauciuc) electroizolant
pentru a indeparta sursa de curent
- daca victima este in stop cardio-respirator se poate ulterior tenta resuscitarea cardio-
respiratorie, dar numai dupa intreruperea sursei de curent (altfel exista pericolul de
electrocutare a salvatorului)
- daca sunt prezente puls si respiratie spontana, victima va fi asezata in pozitia de siguranta si
supravegheata pana la sosirea echipajului medical.
Tratament medical
Sus
Tratamentul depinde de severitatea arsurii si de natura altor traumatisme gasite.
Arsurile se trateaza in functie de severitatea lor.
- Arsurile minore pot fi tratate local cu crme cu antibiotic si pansament steril.
- Arsurile mai severe pot necesita interventie chirurgicala pentru curatarea ranii sau chiar
aplicarea unor grefe de piele.
- Arsurile severe ale bratelor, picioarelor sau mainilor pot necesita interventie chirurgicala
pentru indepartarea musculaturii afectate sau chiar amputatie.
Alte traumatisme pot necesita tratament.
- Leziunile oculare pot necesita examinare si tratament adecvat din partea medicului
oftalmolog.
- Fracturile osoase necesita montarea de atele, gips sau interventie chirurgicala pentru
reducerea fracturilor osoase.
- Leziunile organelor interne necesita monitorizare si eventuala interventie chirurgicala.
A. ASIGURAREA LOCULUI ACCIDENTULUI
Odată ce are loc o urgenţă, trebuie să vă asiguraţi că locul accidentului este sigur pentru
toată lumea.Persoanele pe care trebuie să le aveţi în vedere sunt:
dumneavoastră
privitorii
victima/ele
Asiguraţi-vă timp pentru a face o evaluare primară a locului accidentuluişiidentificaţi
obiectele care pot fi periculoase.Pericolele pot consta în:
substanţe chimice
electricitate
apă curgătoare
foc, fum, gaz
materiale inflamabile
traficul rutier
materiale metalice ascuţite
suprafeţe alunecoase
structuri instabileNu interveniţi în situaţiile periculoase. Lăsaţi personalul de urgenţă, care
esteinstruit, pregătit,şi are echipament adecvat fiecărei situaţii, să intervină.Punându-vă viaţa
în pericol puteţi determina o creştere a numărului de victime, aşacă aşteptaţi
să sosească echipele specializate.În unele situaţii puteţi înlătura pericolele sau puteţi scoate
victima/ele din zonapericuloasă.Exemple: - curăţarea zonei de cioburile provenite de la un
accident auto,- oprirea electricităţii de la panoul de curent,- scoaterea cheilor din contact.Ca o
regulă generală, trebuie să evitaţi să mutaţi o victimă, cu excepţia cazurilor încare zona poate
deveni periculoasă pentru aceastaMutarea unei victime, în special a unei victime inconştiente,
este foarte dificilă şi artrebui lăsată în grija personalului calificat.
B. RĂSPUNSUL
Verificaţi dacă victima răspunde la stimuli, scuturaţi-o de umerişi întrebaţi-o: “Eşti în
regulă?”, “Ce s-a întâmplat?”Aceasta este cunoscută ca tehnica “Priveşte, Atinge,
Simte”.Există 3 nivele de conştienţă:
conştientă – victima răspundeşiştie unde se află sau ce s-a întâmplat
confuză – victima este ameţită, nuştie unde este sau ce s-a întâmplat
inconştientă – victima nu răspunde
Dacă victima este conştientă,lăsaţi-o în poziţia în care aţi găsit-o (presupunând că nu este în
pericol).
•verificaţi starea victimei, strigaţi după ajutor sau duceţi-vă după ajutor dacă este cazul
• observaţişi reevaluaţi semnele vitale regulat•acordaţi primul ajutor dacă este cazul
Dacă victima este confuză sau inconştientă:
•strigaţi după ajutor
•verificaţi dacă respiră
C. RESPIRAŢIA

Privi ţ i,
Asculta ţ işi
Sim ţ i ţ idacă respiră, nu pentru mai mult de 10 secunde
Priviţi să observaţi dacă toracele se ridică

Ascultaţi sunetul respiraţiei

Simţiţi respiraţia victimei pe obrazul dumneavoastră
Dacă respiră normal:
întoarceţi-o în poziţie laterală stabilă
verificaţi starea victimeişi mergeţi după ajutor dacă este necesar
trimiteţi pe cineva după ajutor sau să cheme ambulanţa dacă există altepersoane în preajmă
observaţişi reevaluaţi semnele vitale regulat
D. CĂILE AERIENE
Eliberarea căilor aeriene este esenţială pentru ca victima să respire normal.Verificaţi
dacă acestea sunt ‘deschiseşi libere’.
plasaţi-vă mâna pe fruntea victimeişi trageţi cu blândeţe capul pe spate
ridicaţi bărbia victimei pentru a deschide căile aeriene
trageţi cu blândeţe de maxilarul victimei pentru a deschide gura
Încercaţi să evitaţi lăsarea prea mult pe spate a capului victimei!Corpi străini în căile
aeriene:

îndepărtaţi corpii străini vizibili din gura victimei

 îndepărtaţi dinţii rupţi sau desprinşi
E. CIRCULAŢIA SÂNGELUI
Verificarea pulsului este o manevră foarte dificilă, de aceea se
recomandă să seurmărească alte semne ale circulaţiei sângelui ca, de exemplu, culoarea pielii
sau călduraextremităţilor.
Dacă circulaţia sângelui este prezentă:
observaţişi reevaluaţi semnele vitale regulat