Anul I Sem I Drept Constitutional PDF

INTRODUCERE
Modulul “Drept Constituţional” face parte dintre disciplinele fundamentale de

pregătire a viitorilor jurişti. Acesta are ca scop analizarea şi explicarea fenomenelor şi
instituţiilor legate de puterea de stat. Aceste aspecte, specifice dreptului constituţional, se
realizează tradiţional în sistemul de învăţământ superior din ţara noastră atât în cadrul
facultăţilor cu profil juridic, cât şi politic sau de filozofie.
Exigenţele juristului sunt însă diferite de cele ale politologului sau ale filozofului,
pentru că şi metoda utilizată de fiecare pentru analizarea aceluiaşi fenomen sau concept este
diferită.
Pe lângă oferirea un suport concret, de tip didactic pentru pregătirea studenţilor,
lucrarea de faţă îşi propune şi să facă unele precizari cu caracter metodologic, considerate
utile mai ales în contextul unui învăţământ desfăşurat la distanţă. Ea reprezintă, în egală
măsură, rezultatul cristalizării pe parcursul timpului a unor constante relevate în noianul
întrebărilor puse de studenţi la fiecare început de an universitar şi doreşte să aducă
răspunsurile necesare şi adecvate. În mod special, scopul său este acela de a familiariza
studenţii anului întâi cu exigenţele universitare şi de a le pune la îndemână un instrument de
lucru atât de necesar la început de drum.
Obiectivele generale ale modulului:
- să poată opera cu terminologia dreptului constituţional;
- să sesizeze specificul normelor şi izvoarelor de drept constituţional;
- să înţeleagă fenomenul constituţionalismului şi conotaţiile socio-politico-juridice
ale Constituţiei, izvor fundamental al dreptului constituţional;
- să surprindă care sunt cauzele apariţiei drepturilor şi modalităţile de clasificare ale
acestora;
- să poată soluţiona o speţă concretă, pe baza conceptelor teoretice asimilate.
Modulul este structurat în opt unităţi de învăţare, care îşi propun să prezinte şi explice
sintetic elementele şi conceptele de bază ale dreptului constituţional. În finalul modulului se
prezintă o bibliografie generală ce poate fi utilizată pentru aprofundarea cunoştinţelor
prezentate în cele zece unităţi de învăţare ale acestuia.
La începutul fiecărei unităţi de învăţare, studenţii vor fi întâmpinaţi de obiectivele

specifice unităţii, după care vor întâlni noţiunile de bază, conceptele, explicarea conceptelor
de drept constituţional, dar şi aplicaţii practice care să permită nu numai înţelegerea teoriei
dreptului constituţional, dar şi dezvoltarea unor abilităţi necesare unui practician jurist.
1
Fiecare unitate este structurată la rândul ei, în aşa fel ca să cuprindă, pe lângă textul de
bază şi elemente grafice, teme de reflecţie, teste de autoevaluare, lucrări de verificare şi
bibliografie, toate acestea având menirea de a veni în sprijinul asimilării şi însuşirii
cunoştinţelor de bază de către studenţi.
Din punct de vedere grafic se respectă aceiaşi regulă: în partea stângă a paginii sunt
prezente casete de text ce conţin ideile principale, în partea dreaptă este textul de bază al
temei.
La sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare, studenţii vor găsi o lucrare de verificare, care
constituie evaluarea continuă. Evaluarea finală se face prin examen. Aprecierea nivelului de
pregătire a studentului, având ca bază cele două tipuri de evaluare, se stabileşte de către tutore
şi se anunţă la începutul anului.
Lucrările de verificare, dacă este cazul, se transmit tutorelui prin metoda stabilită de
comun acord (email, predare direct etc.). Pentru o identificare corectă, acestea trebuie să
conţină neapărat numele complet al studentului şi denumirea modulului.
2
SOCIETATE UMANĂ, STAT, POLITICĂ, MORALĂ. DREPTUL
CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢIA POLITICĂ
Unitatea de învăţare 1
SOCIETATE UMANĂ, STAT, POLITICĂ, MORALĂ. DREPTUL CONSTITUŢIONAL ŞI
INSTITUŢIA POLITICĂ
CUPRINS
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1

1.1. Societatea umană
1.2. Statul
1.3. Dreptul
1.4. Politica
1.5. Morala
1.6. Dreptul constituţional
1.7. Instituţia politică
1.8. Lucrare de verificare Unitatea 1
1.9. Bibliografie pentru Unitatea 1
Obiectivele unităţii de învăţare 1
După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:

• identificaţi ce stă la baza construirii unei societăţi şi a unui stat;
• înţelegeţi distincţia dintre drept, politică şi morală;
• definiţi dreptul constituţional şi instituţia politică
3
1.1. Societatea umană
Societatea umană, care interesează, are multiple sensuri şi nu este o sumă aritmetică, ci un complex
de oameni, grupuri, stări, realităţi.
• Deosebirile faţă de societatea animală constau în:
• calitatea fiinţei umane de a fi conştientă (raţională) şi
• caracterul său organizat.
• Dintre structurile sale organizate, cea care s-a impus, este cea mai importantă şi rezistă este statul.
1.2. Statul
Accepţiunile
noţiunii de Statul este cea mai importantă instituţie (politică) a unei societăţi.
stat • Este cunoscut sub două accepţiuni:
• una largă, ca suma a trei elemente (teritoriu, populaţie şi suveranitate);
• una restrânsă, ca formă organizată (instituţionalizată) a puterii politice (a poporului).
• Este produsul istoriei societăţii umane, existând state feudale, capitaliste, socialiste.
• Structurile şi funcţiile statului au evoluat, dar esenţa sa a rămas aceeaşi – o putere de comandă sau un
instrument de organizare a societăţii.
• Statul are multiple funcţii (legislativă, executivă, jurisdicţională, interne, externe, economice, culturale etc.)
care şi ele au evoluat de-a lungul istoriei.
• O problemă teoretică de mare importanţă este legitimitatea statului – statul este rezultatul convenţiei
sociale (un rău necesar).
• Statul este o persoană juridică în raporturile juridice în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect
de drepturi şi obligaţii.
1.3. Dreptul
Dreptul este strâns legat de stat.

• Statul şi dreptul au apărut deodată şi din aceleaşi cauze.
• Statul creează dreptul, iar dreptul delimitează configuraţia şi limitează acţiunile statului.
• Statul asigură eficienţa dreptului.
• Dreptul are două accepţiuni:
• obiectivă şi
Accepţiunile
noţiunii de • subiectivă.
drept
• Dreptul obiectiv – totalitatea sistematizată a normelor juridice (jus).
• Dreptul obiectiv pozitiv – totalitatea normelor juridice în vigoare.
• Dreptul subiectiv este puterea unei persoane în temeiul căreia aceasta poate avea
o conduită şi poate cere celorlalţi să i-o respecte.
• Dreptul obiectiv se împarte (este sistematizat) în ramuri de drept, care se pot grupa în două
categorii:
• drept public reprezintă un ansamblu sistematizat de norme juridice care privesc relaţii
sociale cu statul şi colectivităţile publice, în calitatea lor de persoane juridice de drept public. În dreptul
public prevalează voinţa statului şi interesul general (dreptul constituţional, dreptul administrativ,
dreptul penal, dreptul internaţional public etc.);
4
• drept privat (dreptul civil, dreptul familiei, dreptul muncii etc.) reprezintă un ansamblu de
norme juridice aplicabile persoanelor fizice şi celor juridice şi raporturilor juridice dintre ele. Între
aceste persoane juridice se poate enumera şi statul, dar nu în calitatea sa de reprezentant al interesului
general şi purtător al autorităţii statale.
Distincţia dintre ele nu trebuie absolutizată. Există chiar ramuri de graniţă cum este dreptul mediului.
• În sensul cel mai larg, legea este sinonimă cu dreptul.
• În sens restrâns, legea este unul din izvoarele dreptului, care la rândul său este un ansamblu sistematizat de
norme juridice (legi şi alte acte normative).
• Se observă o tendinţă de constituţionalizare a dreptului, ca urmare a supremaţiei constituţiei.
Temă de reflecţie 1.1.
Identificaţi şi analizaţi asemănările şi deosebirile dintre dreptul public şi dreptul privat.
1.4. Politica
Politica este greu de definit şi este multifuncţională.

• Terminologic, politica este o formă de activitate socială ce include ansamblul problemelor care interesează
statul şi maniera de a-l conduce.
• Sfera politicii presupune participarea la treburile statului, determinarea formelor, funcţiilor şi conţinutului
activităţii sale.
• Conţinutul politicii este determinat de starea socială a unui stat.
1.5. Morala
Morala este o formă a conştiinţei sociale, care cuprinde reguli de comportament ale indivizilor.
• Ea se cristalizează în societatea umană şi trebuie să stea la baza statului şi dreptului.
• Regulile morale sunt mai aproape de dreptul natural, iar acolo unde ele există totul este clar, coordonat,
hotărât dinainte spre deosebire de lumea politică (Alexis de Tocqueville).
• În Constituţie există numeroase trimiteri la regulile de morală.
Identificaţi textele din Constituţia României, revizuită în 2003, care fac trimitere la morală.
1.6. Dreptul constituţional

• Este ramura cea mai importantă a dreptului, pentru că reglementează cele mai importante valori ale unei
societăţi.
• El a apărut mai târziu (în sec. XVIII) decât celelalte ramuri de drept, în Italia, la Ferrara (1797). La Paris
prima catedră de drept constituţional a apărut în 1834, iar în România în 1837.
• În legătură cu definirea dreptului constituţional, ca ramură a sistemului de drept există o diversitate de
opinii. Astfel:
• Dreptul constituţional este definit ca acea ramură de drept care reglementează:
Dreptul • forma statului;
constituţional -
ramură de • organizarea, funcţionarea şi raporturile juridice dintre puterile politice;
drept 5
• limitele puterilor publice, organizarea politică a statului etc.
• În unele definiţii apar o serie de elemente de nuanţă cum ar fi:
• respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţeneşti;
• reglementarea relaţiilor sociale ce apar în procesul organizării şi exercitării puterii, ori al
organizării puterii care ar cuprinde exercitarea puterii, sau în exercitarea puterii.
Dreptul constituţional poate fi definit ca acea ramură de drept care cuprinde norme juridice ce
reglementează relaţiile sociale fundamentale ce apar în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a
puterii de stat.
1.7. Instituţia politică
Pentru a înţelege această noţiune se porneşte de la noţiunea de instituţie de drept, care are multe accepţiuni şi
sensuri:
Într-un sens restrâns (care este şi cel juridic), prin instituţie de drept se înţelege un grup de norme juridice
Instituţie reunite datorită obiectului comun de reglementare.
juridică vs.
Instituţie • Instituţia de drept, în acest sens, este o parte a unei ramuri de drept.
politică
• În această disciplină interesează instituţiile politice, care reprezintă o parte a instituţiilor
de drept.
• În alte cuvinte, instituţia politică este o instituţie de drept care se referă la putere.
Într-un sens larg, instituţiile politice cuprind sensul restrâns al acestora, viaţa şi aplicarea normelor juridice, care
le constituie, precum şi formele organizatorice, care le realizează.
Spre exemplu, sunt instituţiile politice: Preşedintele României, Guvern, Parlament, primul-ministru etc.
• Există astfel o strânsă legătură între dreptul constituţional şi instituţiile politice, dar şi o
serie de deosebiri, care ar putea să pună sub semnul întrebării asocierea lor.
• Totalitatea instituţiilor politice şi conţinutul politic, care se adaugă lor, apropie sensibil
semnificaţia acestora de regimul politic.
Analizaţi categoria de instituţie politică şi identificaţi în cadrul conţinutului acesteia elementele

juridice şi cele politice.
Test de autoevaluare 1.1.

Răspundeţi la următoarele întrebări-grilă:
1. În cuprinsul dreptului public se regăsesc următoarele ramuri ale dreptului:

a. dreptul de procedură penală, dreptul constituţional, dreptul muncii
b. dreptul civil, dreptul comercial, dreptul internaţional public
c. dreptul administrativ, dreptul constituţional, dreptul penal
1. Potrivit lui Hans Kelsen, statul poate fi caracterizat ca:
a. ordine de conduită a oamenilor, o ordine juridică de constrângere
b. suma voinţelor individuale ale indivizilor
c. putere de comandă, produsul istoriei societăţii umane
6
3. Din punct de vedere al momentului de apariţie al statului şi dreptului
a. statul a apărut înaintea dreptului, creându-l pe acesta din urmă
b. dreptul a apărut după stat, configurând şi limitând acţiunile statului
c. statul şi dreptul au apărut deodată şi din aceleaşi cauze
4. Dreptul subiectiv este puterea unei persoane în temeiul căreia aceasta:
a. poate avea o conduită şi poate cere celorlalţi să i-o respecte
b. poate avea o conduită fără a fi obligat să respecte drepturile celorlalţi
c. poate avea o conduită şi poate obliga pe ceilalţi să i-o respecte fără a fi nevoie să apeleze la forţa
coercitivă a statului
5. Dreptul constituţional poate fi definit:
a. ca acea ramură de drept privat care cuprinde norme juridice ce reglementează relaţiile sociale
fundamentale ce apar între stat pe de o parte şi persoane fizice sau juridice pe de altă parte
b. ca acea ramură de drept public care cuprinde norme juridice ce reglementează relaţiile sociale
fundamentale ce apar în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii de stat
c. ca o instituţie de drept care se referă la putere
Răspunsuri la testul de autoevaluare 1.1.: 1. c; 2. a; 3. c; 4. a; 5. b.

I. 1. Analizaţi şi comentaţi schema următoare:
Morală
Stat Politică
Drept
Stare naturală
a omului Societatea Drept Drept
umană obiectiv subiectiv
Drept Instituţii politice

constituţional
2. Comparaţie între dreptul public şi dreptul privat
II. Răspundeţi la următoarele întrebări-grilă:
1. Factorii ideologici care stau la baza societăţii umane presupun:

a. influenţarea structurii instituţionale şi a proceselor decizionale din cadrul societăţii
b. influenţarea opiniilor şi atitudinii membrilor societăţii, precum şi exercitarea puterii în societate
c. existenţa unui sistem de valori, structurant pentru respectiva comunitate umană
2. Prin instituţie politică, în sens restrâns, se înţelege:
a. un grup de norme juridice reunite datorită obiectului comun de reglementare
b. este o instituţie de drept care se referă la putere
7
c. orice instituţie a statului
2. Dreptul obiectiv reprezintă:
a. totalitatea normelor juridice în vigoare la un moment dat
b. totalitatea regulilor de conduită instituite sau sancţionate de stat, reguli ce exprimă voinţa poporului
ridicată la rangul de lege, a căror aplicare este realizată de bunăvoie şi, în ultimă instanţă prin forţa coercitivă a
statului
c. aptitudinea subiectului de drept de a avea o anumită conduită şi a pretinde unui terţ îndeplinirea unei
acţiuni sau abţinerea de la o anumită activitate
3. Dreptul privat:
a. cuprinde totalitatea normelor juridice aplicabile raporturilor juridice care privesc statul, autorităţile
publice şi raporturile lor cu persoanele particulare
b. cuprinde totalitatea normelor juridice aplicabile persoanelor particulare, fizice sau juridice şi
raporturilor dintre ele
c. cuprinde totalitatea normelor juridice aplicabile raporturilor juridice în care cel puţin unul dintre
subiecte este statul sau o autoritate publică
4. Referirile la ipostazele morale din Constituţia României iau forma:
a. bunelor moravuri, bunei credinţe, moralei publice
b. moralei private şi publice, obiceiului, bunelor moravuri
c. bunei credinţe, moralei publice, bunelor maniere
Răspunsuri:
I. 1. se va analiza schema, stabilindu-se corelaţiile dintre drept, stat, politică, morală

2. se vor stabili deosebirile dintre dreptul public şi dreptul privat pornind de la cele trei criterii:
metoda reglementării juridice, obiectul reglementării juridice, interesul guvernanţilor
II. Răspunsuri la întrebările - grilă: 1. c; 2. b; 3. b; 4. b; 5. a
Cărţi:
1. DELEANU, I., Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul comparat,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006;
2. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
3. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 1,
4. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. (coord.), Constituţia României-comentariu pe articole, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
5. * * *, Despre constituţie şi constituţionalism - Liber amicorum Ioan Muraru, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2006.
8
RAPORTURILE ŞI NORMELE JURIDICE DE DREPT CONSTITUŢIONAL. IZVOARELE
DREPTULUI CONSTITUŢIONAL.
RAPORTURILE ŞI NORMELE JURIDICE DE DREPT CONSTITUŢIONAL. IZVOARELE
DREPTULUI CONSTITUŢIONAL.
CUPRINS
2.1. Raporturile juridice de drept constituţional
2.2. Subiectele raporturilor juridice de drept constituţional
2.3. Normele de drept constituţional
2.4. Structura normei de drept constituţional
2.5. Izvoarele formale ale dreptului constituţional
2.6. Locul dreptului constituţional în sistemul de drept
2.7. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare

• definiţi raportul de drept constituţional;
• înţelegeţi structura şi specificul normei de drept constituţional;
• identificaţi subiectele şi izvoarele dreptului constituţional;
• conştientizaţi rolul dreptului constituţional în sistemul de drept.
9
2.1. Raporturile juridice de drept constituţional
Raporturile juridice de drept constituţional reprezintă obiectul de reglementare al dreptului constituţional,

adică al normelor juridice, care formează această ramură de drept, înţeleasă în accepţiunea sa de jus.
Raporturile juridice de drept constituţional sunt acele relaţii sociale, care apar în procesul de instaurare,
Definiţia menţinere şi exercitare a puterii în stat.
raportului
juridic de Normele ce reglementează aceste relaţii formează dreptul constituţional.
drept • Dificultăţi:
constituţional
a) Prima dificultate constă în înţelegerea diferită a noţiunilor de instaurare, menţinere şi exercitare a
puterii de stat are ca efect existenţa mai multor opinii:
• Dreptul constituţional este o “teorie despre puterea de stat, care este organizată şi funcţionează pe baza
dreptului”.
• În procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii de stat apar o serie de relaţii sociale, de cea mai
mare importanţă, care sunt reglementate de normele de drept constituţional.
• Expresia de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii în stat este mult mai cuprinzătoare decât cele de:
• exercitare a puterii;
• organizare şi exercitare a puterii (organizarea se regăseşte în exercitare).
• Înfăptuirea puterii sau realizarea puterii desemnează întreaga activitate statală, fiind astfel noţiuni prea largi.
b) A doua dificultate constă în rezolvarea problemei dacă toate relaţiile sociale reglementate de
Raporturile de
Constituţie sunt raporturi juridice de drept constituţional. Au fost exprimate următoarele opinii:
drept
constituţional - • Există opinia că prin constituţie s-ar reglementa, alături de relaţii sociale de drept constituţional şi altele de
raporturi cu
drept civil, administrativ, penal etc.
dublă natură
juridică • În opinia noastră, toate relaţiile sociale reglementate în constituţie sunt raporturi juridice de drept
constituţional. Argumentarea acestei opinii este însă diferită. Astfel:
• Într-o opinie se consideră că, prin constituţie nu sunt reglementate relaţii sociale, ci
aceasta consfinţeşte esenţa statului, bazele acestuia (economică, socială), iar relaţiile de repartiţie, de
proprietate etc. sunt reglementate de alte ramuri de drept. Se scoate în evidenţă ceea ce este principal
pentru existenţa puterii în stat. Relaţiile sociale reglementate privesc, astfel, fenomene sociale, care
stau la “temelia” puterii în stat şi ca atare ele nu pot fi reglementate, în totalitatea lor, decât în
constituţie şi în dreptul constituţional (care reglementează instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii
în stat). Relaţiile sociale astfel reglementate se leagă între subiecte de drept, motiv pentru care este
necesară reglementarea şi a conduitei acestora în sensul consolidării şi dezvoltării bazelor puterii de
stat.
• Într-o altă opinie se arată că, prin constituţie sunt reglementate relaţii sociale de natură
diferită (civilă, penală, administrativă etc.). Reglementarea lor prin constituţie are ca efect, dobândirea
şi a calităţii de raporturi de drept constituţional, pentru că principiile din constituţie trebuie respectate şi
de parlament.
• Aceste principii sunt adevărate obligaţii constituţionale, garantate prin mijloace specifice dreptului
constituţional (controlul de constituţionalitate a legilor, revocarea parlamentarilor etc.).
Relaţiile sociale de drept constituţional se clasifică în două categorii:
• cu dublă natură juridică;
• cele specifice acestei ramuri de drept.
10
Analizaţi categoriile de instaurare, menţinere şi exercitarea puterii.

F
Obiectul de
reglementare
al dreptului Formează obiectul de reglementare al dreptului constituţional relaţiile sociale, care se nasc în
constituţional
procesul de instaurare şi menţinere a puterii în stat şi care privesc bazele puterii de stat (economice, politice,
sociale etc.) şi bazele organizării puterii de stat (teritoriul şi populaţia). Sunt tot relaţii sociale de drept
constituţional şi cele care se nasc în activitatea de exercitare a puterii în stat, care este o activitate de conducere
la nivel superior a fiecărui stat şi care se realizează de parlament.
Daţi exemple din ambele categorii de relaţii sociale ce sunt cuprinse în obiectul dreptului constituţional
(cele specifice dreptului constituţional şi cele cu o dublă natură juridică).
Identificaţi în Constituţia României, revizuită în anul 2003 normele care reglementează relaţiile sociale
exemplificate de către dvs.
2. 2. Subiectele raporturilor juridice de drept constituţional

Subiectele raporturilor juridice de drept constituţional sunt oamenii luaţi individual sau grupaţi în forme
Definiţie şi
trăsături organizate, dar cu condiţia ca statul să le recunoască această calitate.
Trăsăturile subiectelor de drept constituţional sunt:
• unul din subiecte este întotdeauna deţinătorul puterii de stat (politice) sau parlamentul;
• subiectele acţionează în mod necesar în raporturile juridice ce apar în procesul de instaurare, menţinere şi
exercitare a puterii în stat.
Subiectele raporturilor juridice de drept constituţional – forme organizate sunt:
• poporul;
• statul;
• autorităţile publice;
• partidele şi alte formaţiuni politice;
Subiectele – luate individual sunt:
• cetăţenii;
• străinii;
• apatrizii.
Poporul
• Într-o opinie i se contestă calitatea de subiect al raporturilor juridice de drept
constituţional.
• În alte opinii se susţine că, poporul este subiect de drept, dar unii autori consideră că,
doar pentru raporturile juridice internaţionale, iar alţi autori pentru raporturile juridice de drept
constituţional.
• În opinia noastră, poporul este subiect al raporturilor juridice de drept constituţional.
Statul apare ca subiect direct sau indirect de drept constituţional (prin organele sale).
Organele statului (autorităţile publice) - Organele legiuitoare apar întotdeauna ca subiecte ale raporturilor de
drept constituţional.
11
• Celelalte organe apar ca subiecte ale raporturilor de drept constituţional doar dacă
îndeplinesc condiţiile pentru a fi subiect al raporturilor de drept constituţional.
• Organele interne ale parlamentelor pot fi şi ele asemenea subiecte.
Partidele, formaţiunile şi alte organizaţii politice, ca forme organizate prin care cetăţenii pot participa la
guvernare - pot participa la raporturile ce apar în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii.
Cetăţenii:
• Ca persoane fizice (pentru realizarea drepturilor lor);
• Ca persoane învestite cu anumite demnităţi sau funcţii publice (în raporturile de
reprezentare);
• organizaţi în circumscripţii electorale (în alegerile parlamentare sau prezidenţiale).
Cetăţenii străini şi apatrizii în raporturile juridice referitoare la cetăţenie, dreptul de azil etc.

1. Raporturile juridice de drept constituţional sunt:

a. acele relaţii sociale, care apar în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii de stat
b. acele relaţii sociale care apar în cadrul şi în legătură cu instituţiile politice
c. acele relaţii sociale care sunt reglementate de normele constituţiei
2. Bazele puterii de stat sunt elemente :
a. intrinseci statului (economice şi sociale), care generează şi determină puterea de stat în conţinutul său
b. exterioare statului, care condiţionează organizarea puterii de stat
c. exterioare statului, care presupun adoptarea unor reguli care să asigure atingerea scopurilor sociale
3. Activitatea de exercitare a puterii de stat se realizează:
a. de către instituţiile politice ale statului
b. de către Parlament
c. de către Parlament şi de către Guvern
4. Trăsăturile subiectelor de drept constituţional sunt următoarele:
a. apar într-o relaţie reglementată de constituţie în care unul dintre subiecte este statul ca subiect de drept
public
b. unul din subiecte este întotdeauna deţinătorul puterii de stat sau parlamentul şi subiectele acţionează în
mod necesar în raporturile juridice de drept constituţional
c. unul din subiecte este întotdeauna numai deţinătorul puterii de stat (politice) şi subiectele acţionează în
mod necesar în raporturile juridice ce apar în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii în stat
5. Subiectele raporturilor juridice de drept constituţional sunt:
a. oamenii luaţi individual, poporul, statul, autorităţile publice, partidele şi alte formaţiuni politice,
unităţile administrativ – teritoriale şi circumscripţiile electorale
b. poporul, statul, autorităţile publice, partidele şi alte formaţiuni politice, unităţile administrativ –
teritoriale şi circumscripţiile electorale, organizaţiile neguvernamentale, cetăţenii, străinii şi apatrizii
c. oamenii luaţi individual sau grupaţi în forme organizate, dar cu condiţia ca statul să le recunoască
această calitate
12
6. Străinii şi apatrizii pot apărea ca subiecte ale raporturilor de drept constituţional în raporturile ce se nasc cu
privire la:
a. protecţia generală a persoanelor şi a averilor
b. aplicarea drepturilor fundamentale ale omului
c. acordarea cetăţeniei române şi a azilului politic
2.3. Normele de drept constituţional
Normele de drept constituţional sunt acele reguli de drept care reglementează conduita oamenilor în relaţiile
Definiţia
sociale ce apar în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii în stat.
normelor de
drept • Toate normele din Constituţie sunt de drept constituţional, pentru că ele consfinţesc esenţa statului.
constituţional
• Este respinsă teoria bivalenţei noţiunii de drept constituţional, care susţine că acesta ar cuprinde şi alte
ramuri de drept (lato sensu) sau ar avea un obiect mai limitat (stricto sensu).
• Nu putem fi de acord:
- cu existenţa mai multor drepturi constituţionale (public, administrativ, constituţional, jurisdicţional,
“demotic”);
- cu ideea că dreptul constituţional ar cuprinde norme cu caracter de consacrare, iar acestea nu ar avea
structura logico – juridică a oricărei norme, pentru că i-ar lipsi sancţiunea, pentru că dreptul
constituţional nu ar fi o veritabilă ramură de drept.
Analizaţi forţa juridică a normelor de drept constituţional şi consecinţele juridice ce decurg din aceasta.
2.4. Structura normei de drept constituţional
Normele de drept constituţional cunosc două tipuri de structuri: tehnico – legislativă şi logico – juridică
(formală).
• Structura tehnico – legislativă este identică cu cea a oricărei alte norme juridice.
• Structura logico – juridică cunoaşte un specific:
- nu este la fel de făţişă ca în cazul altor norme juridice;
- nu este un element indispensabil fiecărei norme juridice; nu înseamnă că fiecărei norme
juridice nu îi corespunde o sancţiune, numai că cea de drept constituţional are un specific.
• Specificul sancţiunii normei de drept constituţional:
- poate exista o singură sancţiune pentru mai multe asemenea norme;
- nu se întâlneşte în alte ramuri de drept (are caracter specific);
- ea trebuie raportată, uneori, la întregul sistem de drept.
• Normele de drept constituţional se clasifică în:
- cu aplicare mijlocită (de emitere a unei legi);
- cu aplicare nemijlocită (ex.: principiul egalităţii).
13
Analizaţi specificul sancţiunilor din dreptul constituţional.

Enumeraţi şi explicaţi specificul subiectelor de drept constituţional după schema următoare:
Deţinătorul puterii
Trăsături Apar în raporturile privind

instaurarea, menţinerea şi
exercitarea puterii
Raportul juridic Subiecţii

de drept raporturilor
constituţional juridice de drept Persoane fizice
constituţional
Luate individual
Grupate
Cetăţenii străini Poporul

Cetăţenii şi apatrizii
Statul
Demnitari sau
funcţionari publici Organele statului
În raporturile
privind Partidele, formaţiunile
Pentru realizarea cetăţenia, şi alte organizaţii
drepturilor lor dreptul de azil politice
Organizate în
circumscripţii
electorale

Explicaţi specificul normelor de drept constituţional după schema următoare:
14
Norma de drept Structura tehnico - legislativă
Norma juridică constituţional
Structura logico - juridică

(specifică)
ipoteză
dispoziţie
Sancţiune
(specifică)
O singură sancţiune Nu se întâlneşte în alte

pentru mai multe ramuri de drept. Are Trebuie raportată la
norme juridice de caracter specific întreg sistemul de
drept constituţional drept
2.5. Izvoarele formale ale dreptului constituţional

Definiţia Izvoarele formale ale dreptului sunt formele de exprimare ale normelor juridice, determinate de modul
izvoarelor de
drept de edictare sau sancţionare a lor de către stat.
constituţional Izvoarele formale ale dreptului constituţional sunt identificate în funcţie de:
- organul emitent (autorităţile reprezentative) şi
- conţinutul normativ al actului (izvorului) şi anume relaţiile sociale care apar în procesul de instaurare,
menţinere şi exercitare a puterii în stat.
Obiceiul este izvor formal de drept.
- Nu trebuie confundat obiceiul (cutuma) constituţional cu constituţia cutumiară.
- Poate exista obicei contra legem (Italia).
- Cutuma constituţională este apreciată datorită supleţei sale, oportunităţii sale datorită modului său de
formare şi de adaptare imediată la realităţile sociale, actualităţii sale.
- Sub imperiul constituţiilor din 1866, 1923 şi 1938 obiceiul era considerat izvor de drept.
- Constituţiile din 1948, 1952 şi 1965 îl consideră izvor de drept doar în mod excepţional numai în
anumite ramuri de drept şi când legea o spunea expres. În prezent, obiceiul ar putea fi considerat izvor
formal de drept şi de drept constituţional (vezi art. 41 din Constituţie).
Hotărârile de guvern nu sunt izvoare formale ale dreptului constituţional, datorită menirii şi poziţiei
guvernului în sistemul statal, de a executa legea.
Regulamentele camerelor parlamentului sunt izvoare formale ale dreptului constituţional (a se vedea,
în acest sens deciziile nr. 45/1994 şi 46/1994 ale Curţii Constituţionale).
Sunt izvoare formale ale dreptului constituţional:
• Constituţia;
• legile de modificare a constituţiei;
• legea, ca act juridic al parlamentului;
15
• ordonanţele;
• tratatul internaţional.
Constituţia şi legile de modificare a Constituţiei sunt întotdeauna izvoare formale ale dreptului
constituţional.
Legea - ca act juridic al Parlamentului, doar acele legi (indiferent dacă sunt ordinare sau organice) care
îndeplinesc toate condiţiile pentru a fi izvor formal al dreptului constituţional.
Regulamentele Camerelor Parlamentului.
Ordonanţele Guvernului sunt izvoare formale ale dreptului constituţional în aceleaşi condiţii ca şi
legea - act juridic al Parlamentului.
Tratatul internaţional poate fi izvor de drept constituţional dacă îndeplineşte atât condiţiile de a fi
instrument internaţional (licit, aplicaţie directă, ratificat etc.), dar şi cele de a fi izvor formal al dreptului
constituţional.
Precizaţi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească instrumentele internaţionale pentru a fi izvoare

formale ale dreptului constituţional.
2.6. Locul dreptului constituţional în sistemul de drept
Este examinat în funcţie de:

• importanţa relaţiilor sociale reglementate - Dreptul constituţional reglementează cele mai
importante relaţii sociale, cele fundamentale şi care apar în procesul de instaurare, menţinere şi
exercitare a puterii.
• valoarea formelor juridice, prin care voinţa guvernanţilor devine drept (norme juridice) şi
care reglementează aceste relaţii, dar şi a intereselor ocrotite.
De aceea, relaţiile sociale sunt reglementate, în primul rând, prin constituţii. Ambele aspecte
fundamentează locul dreptului constituţional, ca principală ramură a sistemului de drept.
Consecinţe:
• regula conformităţii întregului drept cu constituţia şi
• orice modificare în dreptul constituţional (constituţie) trebuie să conducă, în mod
obligatoriu, la modificarea altor norme din celelalte ramuri de drept, în mod direct sau
mijlocit.
Ierarhizaţi izvoarele dreptului menţionând în dreptul fiecăruia şi organul emitent şi identificaţi în

cuprinsul ierarhiei realizate izvoarele formale ale dreptului constituţional.
Explicaţi izvoarele de drept constituţional, după schema următoare:
16
Izvoare formale ale Constituţia şi legile de revizuire a constituţiei
dreptului constituţional
Legea - ca act juridic al parlamentului
Ordonanţele
Identificare Regulamentele camerelor
Obiceiul
Tratatul internaţional
Organul Conţinutul normativ (relaţii

emitent reglementate)
2.7. Răspunsuri la testele de autoevaluare
Test de autoevaluare 2.1. - 1. a, 2. c, 3. b, 4. c, 5. c, 6. c.
Test de autoevaluare 2.2. – se va explica specificul normelor de drept constituţional
Test de autoevaluare 2.3 – se va comenta schema privind subiectele de drept constituţional
Test de autoevaluare 2.4. – se va comenta schema privind izvoarele de drept constituţional
2.8. Lucrare de verificare la Unitatea 2
I. 1. Analizaţi şi explicaţi următoarea schemă:
Obiectul de Economică Teritoriul

Dreptul Bazele Bazele
reglementare al
constituţional puterii organizării
dreptului
Socială puterii Populaţia
constituţional
Cu dublă natură
Relaţii sociale Norma juridică Raporturi juridice de drept
din procesul de de drept constituţional de instaurare,
instaurare, constituţional menţinere şi exercitare a
menţinere şi puterii
exercitare a Specifice
puterii dreptului
constituţional
Înţelegerea diferită a noţiunii de Dacă toate relaţiile sociale

instaurare, menţinere şi exercitare reglementate de Constituţie sunt
a puterii raporturi juridice de drept
constituţional
17
2. Izvoarele de drept constituţional
1. Normele de drept constituţional sunt:

a. acele reguli de drept ce reglementează relaţiile sociale ce se stabilesc între deţinătorul puterii de stat
şi oamenii în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii în stat
b. acele reguli de drept care reglementează conduita oamenilor în relaţiile sociale ce apar în procesul de
instaurare, menţinere şi exercitare a puterii în stat
c. acele reguli de drept cuprinse în conţinutul constituţiei
2. Trăsăturile sancţiunii normei de drept constituţional sunt:
a. poate exista o singură sancţiune pentru mai multe asemenea norme; are caracter specific; ea trebuie
raportată, uneori, la întregul sistem de drept
b. poate să lipsească sancţiunea; are caracter specific; ea trebuie raportată, uneori, la întregul sistem de
drept
c. poate exista o singură sancţiune pentru mai multe asemenea norme; are caracter specific; ea trebuie
raportată, întotdeauna, la întregul sistem de drept
3. Normele de drept constituţional se clasifică în:
a. cele cu aplicare mijlocită (de emiterea unei legi) şi cele cu aplicare nemijlocită (ex. principiul
egalităţii)
b. cele care dau reglementări de principiu şi cele care reglementează direct relaţiile sociale
c. cele care sunt întâlnite în constituţie şi cele care sunt întâlnite în alte izvoare ale dreptului
4. Izvoarele formale ale dreptului constituţional sunt identificate în funcţie de:
a. organul emitent (autorităţile reprezentative) şi de forma actului normativ
b. organul emitent şi de conţinutul normativ al actului (izvorului)
c. relaţiile sociale care trebuie să apară în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii în stat
5. Obiceiul poate fi considerat:
a. izvor de drept
b. izvor numai de drept constituţional
c. izvor formal de drept şi al dreptului constituţional
Răspunsuri :
I. 1. se va analiza schema privind raporturile de drept constituţional, obiectul de reglementare al
dreptului constituţional
2. se vor identifica şi explica izvoarele de drept constituţional
II. 1. b, 2. a, 3. a, 4. b, 5. a, 6. c.
18
Cărţi:
1. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 1,
2. Coord. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Constituţia României-comentariu pe articole, Editura
5. ANGHEL, I., Tratatul internaţional şi dreptul intern, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999;
6. DEACONU, Şt., Tratatele României cu vecinii, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001;
7. NĂSTASE, A., Tratatele României 1990-1999 (evidenţa cronologică, clasificarea pe domenii),
Editura Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 2000;
8. POPA, N., Teoria generală a dreptului, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
9. VIDA, I., Legistica formală-introducere în tehnica şi procedura legislativă, ediţia a 3-a, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2006;
Bucureşti, 2006;
Articole:
1. ANGHEL I. M., Consideraţiuni referitoare la obligaţiile care revin României în urma ratificării
Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, Dreptul nr. 10/2005;
2. ANGHEL, I., Implicaţiile pe care le are asupra statului român intrarea în vigoare a Tratatului de aderare
la Uniunea Europeană, Dreptul nr. 7/2007;
3. ANGHEL, I., Practica recentă din România în domeniul ratificării/aderării la tratate internaţionale prin
ordonanţă de urgenţă a Guvernului, Dreptul nr. 11/2006;
4. POPESCU, C. L., Actele şi procedura prin care statul român îşi exprimă consimţământul de a fi legat
din punct de vedere juridic prin tratatele internaţionale, Dreptul nr. 9/1996;
5. TĂNĂSESCU, E. S., Influenţa CEDO asupra dreptului constituţional, Revista de Ştiinţe juridice nr. 8
(2)/1996;
6. TĂNĂSESCU, E. S., Despre autoritatea constituţională a unui tratat european, Sfera Politicii nr. 120-
122/2006.
Legislaţie:
1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluţia
217A(III) sin 10 decembrie 1948, semnată de România la 14 decembrie 1955;
2. Pactul internaţional cu privira la drepturile economice, sociale şi culturale şi Pactul internaţional
cu privire la drepturile civile şi politice, ratificate prin Decretul nr.212/1974, publicat în Buletinul Oficial
nr.146 din 20 noiembrie 1974;
3. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea
nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 135 din 13 mai 1994.
19
NOŢIUNEA DE CONSTITUŢIE. REGIMUL JURIDIC AL CONSTITUŢIEI
NOŢIUNEA DE CONSTITUŢIE. REGIMUL JURIDIC AL CONSTITUŢIEI
CUPRINS

3.1. Trăsăturile Constituţiei
3.2. Definiţia Constituţiei
3.3. Regimul juridic al Constituţiei
3.3.1. Apariţia Constituţiei
3.3.2. Adoptarea Constituţiei
3.3.3. Modificarea Constituţiei
3.3.4. Abrogarea şi suspendarea efectelor juridice ale Constituţiei
3.6. Bibliografie Unitatea 3

• definiţi Constituţia
• cunoaşteţi cauzele apariţiei Constituţiei
• identificaţi modurile de adoptare şi de rigidizare a Constituţiei;
• înţelegeţi cauzele şi consecinţele suspendării şi abrogării Constituţiei.
20
3.1. Trăsăturile Constituţiei
În toate sistemele constituţionale, constituţia s-a impus ca lege fundamentală.
• Ea stă la baza organizării şi funcţionării statului.
• Adoptarea ei este un eveniment important; constituţia excede juridicului, fiind o realitate politico –
statală; în constituţie sunt reglementate şi consacrate principiile fundamentale ale întregii vieţi sociale şi
statale.
Între constituţie şi lege nu se poate pune semnul egalităţii, ele fiind diferite datorită:
• conţinutului;
• a forţei juridice;
• a procedurilor de adoptare sau de modificare.
Constituţia are un caracter istoric, chiar dacă apare mai târziu decât legea. Ea este efectul unei noi ideologii
politice şi juridice, numita constituţionalism, care a creat importante transformări politice, economice şi sociale,
începând cu secolul XVIII.
• La începuturile sale constituţia este concepută cu scopul de a limita puterile guvernanţilor, concepţie
completată ulterior cu necesitatea sistematizării sale într-o lege care să aibă o eficienţă juridică superioară
celorlalte legi.
• În secolul XX s-a renunţat la această concepţie, pentru că dispăruseră cauzele care o determinaseră –
absolutismul monarhic – şi s-a considerat că, prin constituţii ar trebui reglementată organizarea politică a
statului.
• În prezent, s-a încetăţenit concepţia că, esenţa constituţiei ar fi, pe lângă organizarea politică a statului şi
garantarea drepturilor cetăţenilor.
• Pentru definirea constituţiei este necesară (i) descoperirea trăsăturilor caracteristice ale acesteia; (ii) o
analiză a definiţiilor date în literatura română şi străină.
• Trăsăturile caracteristice ale noţiunii de constituţie sunt următoarele:
• caracterul de lege;
Trăsăturile • lege fundamentală;
constituţiei
• priveşte puterea de stat;
• reglementează relaţiile sociale fundamentale şi esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi
exercitarea puterii în stat;
• forţa juridică supremă (regula conformităţii);
• forma scrisă;
• solemnitatea adoptării constituţiei;
• forma sa sistematică;
• stabilitatea;
• necesitatea unor proceduri specifice pentru adoptare şi modificare.
3.2. Definiţia Constituţiei
• În unele definiţii se face distincţia dintre sensul material şi formal al constituţiei, însă o definiţie trebuie să
le cuprindă pe amândouă.
• Se mai utilizează, pentru definirea constituţiei, metoda enumerării, care prezintă inconvenientul că, lipsa
unui element din enumerare poate să ducă la concluzia că, acel act nu este o constituţie.
21
Constituţia poate fi definită ca fiind legea fundamentală a unei colectivităţi organizate statal, care conţine
norme juridice cu forţă juridică supremă, adoptate potrivit unei proceduri specifice şi care reglementează relaţii
sociale fundamentale şi esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii în stat.
Identificaţi şi comentaţi trăsăturile definitorii ale constituţiei, pornind de la afirmaţia lui Thomas
Paine: „Nu există constituţie dacă ea nu poate fi pusă într-un buzunar”.

1. Sunt considerate trăsături ale constituţiei următoarele:

a. lege fundamentală; priveşte puterea de stat; reglementează relaţiile sociale fundamentale şi esenţiale pentru
instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii în stat; forţa juridică supremă (regula conformităţii); solemnitatea
adoptării
b. caracterul istoric; realitate politico – statală; aşezământ politic şi juridic fundamental
c. lege organică; forţa juridică supremă (regula conformităţii); forma scrisă; solemnitatea adoptării constituţiei;
forma sa sistematică; stabilitatea; necesitatea unor proceduri specifice pentru adoptare şi modificare
2. Constituţia poate fi definită ca fiind:
a. legea fundamentală a unei colectivităţi organizate statal, care conţine norme juridice cu forţă juridică
supremă, adoptate potrivit unei proceduri specifice şi care reglementează relaţii sociale de drept constituţional
b. legea de bază a unui stat, care conţine norme juridice cu forţă juridică supremă, adoptate potrivit unei
proceduri specifice şi care reglementează relaţii sociale fundamentale şi esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi
exercitarea puterii în stat
c. legea unei colectivităţi organizate statal, care conţine norme juridice cu forţă juridică supremă, adoptate
potrivit unei proceduri specifice şi care reglementează relaţii sociale fundamentale şi esenţiale pentru instaurarea,
menţinerea şi exercitarea puterii în stat
3. Terminologic, cuvântul constituţie vine de la:
a. latinescul „constitutio” (aşezare cu temei, stare de lucru)
b. “constitutio principis” (lege imperială)
c. termenul „constituire”
4. Între constituţie şi lege nu se poate pune semnul egalităţii, ele fiind diferite datorită:
a. organului care are dreptul sa le adopte
b. conţinutului, a forţei juridice şi a procedurilor de adoptare sau de modificare
c. conţinutului şi formei
3.3. Regimul juridic al Constituţiei
3.3.1. Apariţia Constituţiei
Momentul si cauzele apariţiei constituţiei
a) Momentul apariţiei constituţiei scrise nu este acelaşi cu cel al apariţiei constituţiei cutumiare, cu
toate că au aceeaşi cauză de apariţie – lupta burgheziei de a prelua şi puterea politică.
• În ceea ce priveşte prima constituţie din lume sau din Europa există o diversitate de opinii.
22
• Nu poate fi reţinută totuşi ideea că, momentul apariţiei constituţiei este cel al cuceririi puterii politice de
către burghezie, pentru că ar fi ignorate actele cu caracter constituţional adoptate anterior. Momentul apariţiei
constituţiei cutumiare este de fapt cel al începerii procesului formării ei, pentru că acesta este continuu (se
poate observa chiar şi în prezent – Afganistan, Irak).
• Exemplul tipic este Anglia unde primele acte constituţionale au fost:
• Magna Charta Libertatum (1215);
• Bill-ul drepturilor (1628);
• Habeas Corpus Act (1679);
• Bill-ul drepturilor (1689);
• Legea succesiunii la tron (1700);
• Legea parlamentului (1911, 1931 şi 1949).
Prima
constituţie • Prima constituţie scrisă din lume a fost cea americană federală din 1789.
scrisă din lume • Anterior statele federate îşi adoptaseră constituţii la 1776 (Virginia), 1777 (New Jersey)
• În Europa prima constituţie scrisă este cea franceză de la 1791.
• Au existat altele, considerate de unii autori ca anterioare, anume:
• Constituţia suedeză de la 1350;
• Constituţia poloneză din 1791.
• Criteriul pentru alegerea celei franceze a fost influenţa sa asupra altor constituţii din alte state: Suedia
(1809), Norvegia (1814), Olanda (1815) etc.
Cauzele b) Cauzele apariţiei constituţiei constau în:

apariţiei • dorinţa îngrădirii puterii absolute monarhice;
constituţiei
• ajungerea la putere a burgheziei, care a sistematizat regulile constituţionale anterioare.
Constituţia cutumiara si constituţia scrisă
• Normele constituţionale pot fi sistematizate într-un act unic ori în mai multe acte, la care uneori se adaugă
reguli cutumiare (obiceiuri).
• În prezent nu există constituţie cutumiară pură, dar denumirea s-a păstrat datorită tradiţiei.
• Constituţia cutumiară este rezultatul, experienţa practicii şi tradiţiei în domeniul relaţiilor sociale
fundamentale statale ale unui popor. Exemple sunt:
• Constituţia britanică, a căror acte au fost deja enumerate;
• Noua Zeelandă;
• Israel.
• Constituţia scrisă apare ca o reacţie împotriva cutumei (obiceiului).
• Cutuma era considerată incertă, incompletă, greu de dovedit întinderea şi numărul cutumelor, în continuă
mişcare.
• Cutumele nu erau limite redutabile pentru puterea constituită.
• Burghezia dorea reguli scrise, clare, fără incertitudini, permanente şi intangibile (dacă nu erau revizuite),
superioare guvernanţilor.
• Ele ofereau precizie burgheziei, care avea nevoie de aşa ceva în lupta sa contra feudalismului cutumiar.
Au existat multe teorii care au justificat apariţia Constituţiei. Trei sunt foarte importante:
• teoria contractelor scrise;
Teorii ce
justifică 23
apariţia
constituţiei
scrise
• teoria domniei legii (prima formă a teoriei statului de drept);
• teoria contractului social (J.J. Rousseau).
Contractele scrise, domnia legii şi contractul social trebuiau înscrise într-un document cu forţă juridică supremă
şi care să îndeplinească şi celelalte trăsături ale unei legi fundamentale, pentru că numai aşa puteau să fie
favorabile burgheziei şi să-i sprijine scopurile în menţinerea şi exercitarea puterii, deja instaurate.
Care sunt premisele ce au stat la baza apariţiei constituţiei scrise? Comentaţi-le pe scurt.
3.3.2. Adoptarea Constituţiei

Adoptarea, modificarea, suspendarea efectelor şi abrogarea constituţiei trebuie să valorifice supremaţia acesteia.
Autoritatea • Adoptarea constituţiei presupune lămurirea noţiunii de “adunare constituantă”, care trebuie diferenţiată de
competentă să cea de “putere constituantă”, pentru că puterea constituantă poate aparţine şi unei singure persoane.
adopte
constituţia Cele două noţiuni trebuie diferenţiate şi de noţiunea de “parlament” datorită funcţiilor lor diferite.
Adunarea constituantă are menirea doar de a adopta constituţia, iar parlamentul doar legile, altele decât
constituţia.
• Adoptarea constituţiei presupune examinarea:
• iniţiativei adoptării - trebuie să aparţină organismului statal, politic, social care ocupă
locul cel mai înalt într-o societate ori poporului;
• autoritatea competentă să adopte constituţia - adunarea constituantă originară sau
instituită;
• modurile de adoptare şi procedura solemnă utilizată.
• Constituanta română din 1991 a fost o adunare instituită, pentru că anterior exista o constituţie, cea din
1965.
• Modurile de adoptare a constituţiei sunt: constituţia acordată (ocroyată), statutul, pactul şi convenţia. După
Moduri de
adoptare a al doilea război mondial şi doar temporar, a fost utilizat şi modul constituţiei parlamentare.
constituţiei
• Constituţia acordată (de origine franceză) este adoptată de monarh, ca stăpân absolut şi
acordată poporului. Este cea mai rudimentară.
• Statutul (constituţia plebiscitară). Este o variantă mai evoluată a primei, este adoptată de
rege şi aprobată prin plebiscit (care nu trebuie confundat cu referendumul).
• Pactul este o convenţie între rege şi popor (reprezentat prin parlament).
• Convenţia este adunarea special aleasă (desemnată) pentru adoptarea constituţiei. Ea este
o modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale, pentru că naţiunea decide deasupra
parlamentului.
- Adunarea constituantă putea decide în dezacord cu cei care au desemnat-o.
- Pentru îndreptarea acestei situaţii s-au propus ca metode:
• referendumul;
• insurecţia, care nu a putut fi acceptată datorită
caracterului său violent şi care este dincolo de drept.
Exemplu ar putea fi referendumul din 8 decembrie 1991
pentru adoptarea Constituţiei României.
24
• Constituţia parlamentară adoptată datorită condiţiilor existente după al doilea război
mondial.
Care sunt dezavantajele modurilor de adoptare a constituţiei, cunoscute de-a lungul timpului?
3.3.3. Modificarea Constituţiei

În legătură cu modificarea constituţiei trebuie examinate: iniţiativa revizuirii, autoritatea competentă, procedura
de urmat.
• De regulă, autoritatea care a adoptat constituţia o poate şi revizui. Autoritatea competentă diferă de la un
sistem constituţional la altul şi de felul constituţiei. Procedura de revizuire este asemănătoare uneori cu cea de
adoptare, dar nu identică. În ţara noastră ea este prevăzută în art. 151 din Constituţie.
• În funcţie de procedura de modificare, constituţiile sunt:
• rigide; se modifică conform unei proceduri specifice
• suple; se modifică conform unei proceduri asemănătoare cu cea pentru legi.
• Rigidizarea s-a realizat în practica constituţională prin mai multe modalităţi (reguli constituţionale).
Modalităţi de • O primă modalitate este aceea a imposibilităţii modificării, în total sau în parte, a
rigidizare a constituţiei după adoptarea sa;
constituţiei
• A doua modalitate constă în aceea că, modificarea constituţiei nu se poate realiza o
perioadă prestabilită de chiar însăşi constituţie.
• A treia modalitate constă în utilizarea unor proceduri greoaie de revizuire.
• A patra modalitate prin care se interzice orice procedură de revizuire, în caz de ocupaţie
militară, parţială sau totală.
Identificaţi modalităţile de asigurare a rigidităţii unei constituţii şi exemplificaţi procedeele folosite

pentru asigurarea rigidităţii şi a stabilităţii constituţiilor române.
3.4. Abrogarea şi suspendarea efectelor juridice ale Constituţiei

• Suspendarea în total sau în parte şi temporară a efectelor constituţiei intervine, de regulă, în:
• perioade de criză politică;
• este fundamentată pe teoria necesităţii;
• nu are justificare, pentru că înlătură starea de legalitate, iar guvernanţii renunţă la formele
democratice de conducere, guvernând prin decrete – legi.
• este uneori interzisă de constituţii (în România – 1866 şi 1923).
• suspendarea se realizează prin proclamarea stării de urgenţă, de asediu, de necesitate şi ca
urmare a unor lovituri de stat.
• Abrogarea se realizează, tot prin constituţie sau prin legi cu forţă juridică egală cu cea a unei constituţii.
25
Comparaţie între Constituţia României, Constituţia Franţei şi Constituţia SUA privind modificarea
constituţiei şi încadrarea în cele două tipuri de constituţii flexibilă sau rigidă.

1. Prima constituţie scrisă din lume a fost:

a. cea americană federală
b. constituţia statului Virginia
c. prima constituţie scrisă a Franţei
2. Caracteristicile constituţiei scrise sunt:
a. precizie, certitudine, claritate, superioritate faţă de celelalte legi în sistemul de drept;
b. certitudine, claritate, precizie;
c. precizie, certitudine, claritate, lege fundamentală, limită redutabilă pentru puterile constituite şi
rigiditate.
3. Constituţia scrisă apare ca o reacţie:
a. împotriva cutumei (obiceiului)
b. împotriva feudalismului cutumiar
c. împotriva teoriei contractelor scrise, domniei legii şi contractului social
4. Puterea constituantă poate fi de două feluri:
a. putere constituantă parlamentară şi putere constituantă instituită
b. putere constituantă originară şi putere constituantă instituită
c. putere constituantă originară şi putere constituantă parlamentară
5. Modurile de adoptare a constituţiei, întâlnite de-a lungul timpului, sunt:
a. constituţia acordată, statutul, constituţia pact, constituţia convenţie
b. constituţia acordată, constituţia plebiscitară, pactul, constituţia convenţie, constituţia parlamentară
c. constituţia acordată, constituţia referendară, constituţia parlamentară, constituţia convenţie
6. Clasificarea constituţiilor în suple sau rigide se face în funcţie de:
a. de procedura de adoptare
b. de procedura de modificare
c. caracterul scris sau cutumiar
7. Prin suspendarea constituţiei se înţelege:
a. încetarea în total sau în parte a efectelor constituţiei
b. scoaterea din vigoare, în total sau în parte, pe o anumită perioadă de timp determinată, a dispoziţiilor
constituţionale
c. intrarea în vigoare a prevederilor constituţionale
8. Constituţiile flexibile sunt acelea:
a. care se modifică după aceeaşi procedură care este folosită şi pentru modificarea legilor ordinare
b. care se modifică după alte reguli decât cele obişnuite
c. care conţin o serie de principii ce limitează puterile fiecăruia din organele sale
9. Pot iniţia revizuirea Constituţiei României:
a. Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, guvernul, 250 000 cetăţeni cu drept de vot
26
b. o pătrime din deputaţi şi senatori, preşedintele României la propunerea Guvernului, 500 000 de
cetăţeni cu drept de vot
c. Preşedintele României la propunerea Guvernului, o pătrime din deputaţi, 500 000 de cetăţeni cu drept
de vot
Test de autoevaluare 3.1.:1. a; 2. b; 3. a; 4. b.

Test de autoevaluare 3.2.:1. a; 2. b; 3.b; 4. b; 5. b; 6. b; 7.b. 8. a; 9. c.
Temă de reflecţie 3.1. – se vor enumera trăsăturile constituţiei
Temă de reflecţie 3.2. – se vor enumera premisele apariţiei constituţiei
Temă de reflecţie 3.3. – se vor identifica modurile de adoptare a constituţiei şi dezavantajele fiecăruia
Tema de reflecţie 3.4. – se vor efectua comentarii după schema următoare:
imposibilitatea modificării
nemodificarea o perioadă prestabilită

Modalităţile de rigidizare
utilizarea de proceduri greoaie
interzicerea revizuirii
Temă de reflecţie 3.5. – se vor încadra constituţiile în flexibile şi rigide
I.1. Explicaţi regimul juridic al unei constituţii, după schema următoare:
prevăzută de constituţie
Iniţiativa adoptării
neprevăzută de constituţie
Autoritatea competentă instituită

(Adunarea constituantă)
originară
Moduri de adoptare Constituţia acordată

a constituţiei
Statutul
Pactul
Convenţia
Constituţia parlamentară
27
2. Comparaţie între constituţia scrisă şi constituţia cutumiară
1. Autoritatea care are iniţiativa adoptării constituţiei:

a. este menţionată doar în constituţiile scrise
b. poate fi menţionată în constituţiile scrise
c. este întotdeauna poporul.
2. Partea scrisă a constituţiei engleze este formată din:
a. Dreptul statutar – statute law
b. Dreptul cutumiar – convenţiile constituţionale
c. Dreptul precedentelor
d. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
A – a+b
B – a+c
C – a+d
3. Necesitatea constituţiei scrise este explicată de următoarele teorii:
a. Ideea contractelor scrise
b. Teoria contractului social
c. Ideea clauzelor solemne
d. Teoria solemnităţii adoptării
A – a+c
B – b+d
C – a+b
4. Prin putere constituantă se înţelege:
a. Individul sau grupul care încarnează, la un moment dat, ideea de drept într-un stat sau
poporul
b. Organul care, beneficiind de o autoritate politică specială are dreptul de a adopta
constituţia
c. Poporul sau guvernământul de fapt
5. Constituţiile flexibile sunt acelea:
a. Care se modifică după aceeaşi procedură care este folosită şi pentru modificarea legilor
ordinare
b. Care se modifică după alte reguli decât cele obişnuite
c. Care conţin o serie de principii ce limitează puterile fiecăruia din organele sale
Răspunsuri:
I. 1. – se va explica regimul juridic al constituţiei
2. – se vor stabili asemănările şi deosebirile dintre constituţia scrisă şi constituţia cutumiară
II. 1. b; 2. C; 3.C; 4. a; 5. a
28
Cărţi:
2. Coord. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Constituţia României-comentariu pe articole, Editura
5. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, E. S., ENACHE, M., IANCU Gh.,
Interpretarea Constituţiei. Doctrină şi practică, Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
6. MURARU, I., Constituţie şi constituţionalism, Studii constituţionale, Ed. Actami, Bucureşti, 1995;
7. TĂNĂSESCU, E. S., „Sur la constitution européenne ou l’émergence d’un droit constitutionnel
européen”, în L’évolution des concepts de la doctrine classique du droit constitutionnel, (coord.
VRABIE, G), Editura Institutul European, 2007, Iaşi ;
Bucureşti, 2006.
Articole:
1. DELEANU I., Sancţiunea supremaţiei constituţiei, Dreptul nr. 7-8/1991;
2. ŞANDRU, C., Despre revizuirea Constituţiei, Dreptul nr. 3/1994;
3. CRISTE, M., Deciziile interpretative ale Plenului Curţii Constituţionale, Dreptul nr. 5/1995;
4. DELEANU, I., Revizuirea Constituţiei – propunerea legislativă a cetăţenilor, Dreptul nr. 11/2000;
5. DUCULESCU, V., Câteva aspecte teoretice şi practice privind problematica revizuirii Constituţiei,
Dreptul nr. 4/2002;
6. GUŢAN, B. S., Reformele constituţionale din Marea Britanie, noul parlament şi executiv scoţian,
Revista de drept public nr. 2/2002;
7. IORGOVAN, A., Din nou despre revizuirea Constituţiei (teze şi antiteze), Revista de drept public nr.
2/2004;
8. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Noua Constituţie elveţiană – o constituţie a mileniului trei ...,
Revista de Drept Public nr. 1/1999;
9. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Blocul de constituţionalitate, concept specific sistemului
constituţional francez, Dreptul nr. 4/1998;
10. TĂNĂSESCU. E. S., Revizuirea Constituţiei, Curierul judiciar nr. 10/2003.
Legislaţie:
1. Constituţia României
2. Constituţia Franţei
3. Constituţia SUA
4. Actele Constituţionale ale Regatului Unit al Marii Britanii
5. Ordonanţa de urgenţă nr. 1 din 21 ianuarie 1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de
urgenţă
29
CONŢINUTUL NORMATIV AL CONSTITUŢIEI. SUPREMAŢIA CONSTITUŢIEI
CONŢINUTUL NORMATIV AL CONSTITUŢIEI. SUPREMAŢIA CONSTITUŢIEI
CUPRINS

4.1. Conţinutul normativ al constituţiei
4.2. Supremaţia constituţiei
4.3. Consecinţele juridice ale supremaţiei constituţiei
4.4. Garanţiile juridice ale supremaţiei constituţiei

• înţelegeţi complexitatea conţinutului constituţiei;
• identificaţi consecinţele juridice şi garanţiile supremaţiei constituţiei
• surprindeţi cum se respectă ierarhia normelor juridice;
• concretizaţi în ce constă şi cum se manifestă supremaţia constituţiei.
30
4.1.Conţinutul normativ al constituţiei
• Determinarea conţinutului normativ al constituţiei (ce norme juridice cuprinde) este importantă pentru:
• redactarea proiectelor de constituţie şi eliminarea impreciziilor;
• pentru supremaţia constituţiei.
• Determinarea conţinutului normativ s-a făcut în mai multe modalităţi rezultate din doctrina de
specialitate:
• Prin enumerarea elementelor de conţinut, care are dezavantajele deja examinate.
• Prin sensul material şi cel formal al constituţiei.
• Există astfel un conţinut în sens material, prin care se înţelege totalitatea
dispoziţiilor constituţionale, indiferent în ce act normativ se găsesc;
• Un conţinut normativ în sens formal, prin care se înţelege doar dispoziţiile
cuprinse în corpul constituţiei. André Hauriou arată că, în sens material se are în vedere
obiectul reglementării (relaţiei sociale) şi nu forma lor, iar în sens formal, modul de expunere
al regulilor constituţionale.
• Prin trei elemente de conţinut: a) reguli privind tehnica guvernamentală; b) reguli care
nu privesc tehnica guvernării (statutul persoanei, bunuri, economie, social etc.); c)
declaraţiile de drepturi.
• Prin stabilirea deosebirilor dintre constituţie şi lege, dar nu se pun în valoare şi
asemănările, cu toate că această modalitate prezintă avantaje ştiinţifice.
• În opinia noastră:
• determinarea conţinutului normativ se face în funcţie de conţinutul şi valoarea
foarte mare a relaţiilor sociale reglementate;
• constituţia cuprinde normele juridice care le reglementează aceste relaţii sociale;
• politica şi tradiţiile statelor în domeniu şi a elementelor nou apărute (în special
marile documente referitoare la drepturile omului).
• pe cale de consecinţă în conţinutul normativ al unei constituţii ar putea intra:
“esenţa, tipul şi forma statului; deţinătorul puterii; fundamentele economice şi sociale ale
puterii; fundamentele politice, ideologice şi religioase ale întregii organizări a societăţii date;
locul şi rolul partidelor politice; sistemul organelor statului; statutul juridic al persoanei
(drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor); tehnica constituţională”
(Ioan Muraru).
• Conţinutul normativ al constituţiei cuprinde norme de principiu din toate domeniile vieţii sociale, iar
detalierea lor se face pe domenii prin lege, care trebuie să fie conformă constituţiei.
• Conţinutul normativ al constituţiei se regăseşte în structura tehnico - legislativă şi logico – juridică a
acesteia, care sunt diferite de la o constituţie la alta.
Stabiliţi deosebirile ce există între lege şi Constituţie având drept reper conţinutul acestora.
31
4.2. Supremaţia constituţiei
Supremaţia constituţiei este o noţiune complexă, în conţinutul căreia intră trăsături şi valori politice şi
juridice, care determină poziţia sa supraordonată faţă de toată legislaţia şi de tot sistemul social – politic al unui
stat.
Terminologic există diferite denumiri, care exprimă acelaşi lucru: poziţia de lege supremă a
Constituţiei, şi anume:
• valoarea juridică supremă;
• superlegalitate;
• lege supremă etc.
În opinia noastră:
• supremaţia constituţiei este o calitate a constituţiei, care o poziţionează în vârful tuturor
instituţiilor statale şi juridice, fiind astfel o realitate politico - juridică, nu numai juridică.
• este o noţiune complexă şi un conţinut complex, cuprinzând elemente care asigură o poziţie
supremă a constituţiei în întregul sistem statal.
• este necesară fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei constituţiei, pentru care s-au
exprimat mai multe opinii în literatura juridică de specialitate.
Într-o opinie se consideră că fundamentarea se poate face pe principiul legalităţii, datorită legăturii
dintre legalitate şi constituţionalitate, iar prima se sprijină pe a doua.
Într-o altă opinie fundamentarea se poate face pe conţinutul şi forma constituţiei. Ar exista o
supremaţie materială (întreaga ordine juridică se bazează pe constituţie) şi una formală (redactarea constituţiei
subliniază forţa sa juridică deosebită, care atrage clasificarea constituţiilor în suple şi rigide).
Într-o altă opinie se fundamentează pe democratism, constituţia fiind un mijloc principal de realizare a
sa.
În opinia noastră, în fundamentarea supremaţiei constituţiei trebuie plecat de la cauzele care o legitimează
şi de la legătura dintre constituţie şi putere.
• Trebuie căutată în dialectica şi complexitatea fenomenului juridic – statal în interacţiunea
dintre fenomenele dintr-o societate. Acestea determină conţinutul şi forma sa.
• Statul şi dreptul său sunt mijloace de realizare a politicii, iar aceasta din urmă este
determinată de condiţiile materiale şi culturale ale societăţii, adică de starea socială.
• Pe cale de consecinţă, conţinutul şi forma constituţiei şi a supremaţiei sale sunt
determinate de factorii ce determină condiţiile materiale şi culturale ale societăţii.
• Funcţiile constituţiei sunt determinate de funcţiile puterii, altfel constituţia nu ar avea
rost.
• Puterea este determinată în conţinutul şi forma sa de aceeaşi factori care determină
conţinutul şi forma constituţiei şi a supremaţiei ei.
• Pe cale de consecinţă, fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei constituţiei se regăseşte în
totalitatea factorilor economici, sociali, politici, juridici priviţi în indivizibilitate şi
interacţiune.
32
Exemplificaţi principiile care au stat la baza fundamentării ştiinţifice a supremaţiei constituţiei şi

comentaţi deficienţele acestora.
4
4.3. Consecinţele juridice ale supremaţiei constituţiei
• Există două categorii de consecinţe juridice ale supremaţiei constituţiei:

• cele care privesc însăşi constituţia (privind adoptarea constituţiei; privind modificarea,
suspendarea şi abrogarea constituţiei şi privind deosebirile faţă de lege);
• cele care privesc restul dreptului (regula conformităţii).
care privesc însăşi constituţia
Modificarea,
Consecinţele juridice ale supremaţiei Adoptarea suspendarea şi Deosebirile faţă
constituţiei constituţiei abrogarea de lege
constituţiei
care privesc restul dreptului
Identificaţi şi analizaţi consecinţele supremaţiei Constituţiei. Distingeţi consecinţele de ordin juridic

de cele de ordin pur politic.
4.4. Garanţiile juridice ale supremaţiei constituţiei.
Garanţiile juridice ale supremaţiei cele generale ale

constituţiei sistemului de drept
cele specifice supremaţiei
constituţiei
controlul general al controlul

aplicării dreptului constituţionalităţii legii
(constituţiei)
Identificaţi şi analizaţi garanţiile supremaţiei constituţiei.
33
I. 1. Fundamentarea juridică a supremaţiei constituţiei
2. Explicaţi consecinţele juridice ale supremaţiei constituţiei exemplificând pe Constituţia României din
1991.
1. Conformitatea întregului drept cu constituţia, consecinţă a supremaţiei constituţiei presupune că

a. orice abatere de la această concordanţă este considerată o încălcare a constituţiei şi a supremaţiei sale,
ducând la nulitatea dispoziţiilor legale în cauză
b. orice modificare a legilor organice şi ordinare determină în mod automat modificarea constituţiei
c. întreaga activitate statală este determinată şi organizată prin constituţie
2. Supremaţia constituţiei reprezintă:
a. o noţiune complexă şi un conţinut complex cuprinzând elemente care asigură o poziţie supremă a
constituţiei în întregul sistem statal;
b. faptul că, legile trebuie să fie respectate de toţi cetăţenii
c. faptul că, Constituţia trebuie să fie respectată de toţi cetăţenii
3. Pentru fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei constituţiei s-au exprimat mai multe opinii în literatura
juridică de specialitate. Dintre acestea menţionăm:
a. principiul egalităţii
b. principiul legalităţii; conţinutul şi forma constituţiei; democratism
c. drepturile si îndatoririle fundamentale ale cetăţeanului
4. Există două categorii de consecinţe juridice ale supremaţiei constituţiei:
a. cele care privesc însăşi constituţia şi cele care privesc restul dreptului
b. cele care privesc obligativitatea normelor constituţiei şi cele care privesc regula conformităţii
c. cele care privesc garanţiile constituţiei şi cele care privesc restul dreptului
5. Garanţiile juridice ale supremaţiei constituţiei sunt:
a. regula conformităţii şi îndatorirea fundamentală de respectare a constituţiei
b. controlul general al aplicării dreptului; controlul constituţionalităţii legilor şi îndatorirea
fundamentală de respectare a constituţiei
c. cele generale ale întregului drept
Răspunsuri:
I. 1. se vor explica teoriile care fundamentează supremaţia Constituţiei
2. se redau consecinţele supremaţiei constituţiei
II. 1. a, 2. a, 3. b, 4. a, 5. b.
34
Cărţi:
2. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. (coord.), Constituţia României - comentariu pe articole, Editura
5. LIJPHART, A., Modele ale democraţiei. Forme de guvernare şi funcţionare în treizeci şi şase de
ţări, Editura Polirom, 2006;
6. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, E. S., ENACHE, M., IANCU, G.–
Interpretarea Constituţiei. Doctrină şi practică, Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
Bucureşti, 2006;
8. CDCIP, Perspectivele constituţionalismului în România, Editura Monitorul Oficial, Bucureşti, 2010;
9. CDCIP, Religie si constituţie, editura Hamangiu, Bucureşti, 2009.
35
CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR. TEORIA GENERALĂ.
CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR. TEORIA GENERALĂ.
CUPRINS
5.1. Noţiunea şi definirea controlului constituţionalităţii legilor
5.2. Clasificarea controlului constituţionalităţii legilor
5.3. Constituţionalizarea dreptului, consecinţă a controlului constituţionalităţii
legilor

• definiţi controlul constituţionalităţii legilor
• analizaţi comparativ diferite tipuri de control de constituţionalitate;
• identificaţi consecinţele controlului de constituţionalitate
36
5.1. Noţiunea şi definirea controlului constituţionalităţii legilor
• Controlul constituţionalităţii legilor este una din garanţiile juridice ale supremaţiei constituţiei. Acest
control se include în principiul legalităţii, pentru că actele normative trebuie să fie elaborate conform unei
proceduri prestabilite şi a Constituţiei, pe de o parte, iar pe de altă parte, legea trebuie respectată de toate
organele statului. Constituţionalitatea legii înseamnă exigenţa de legalitate a legii, în raport cu cea a constituţiei,
care este şi ea o lege.
Controlul este înţeles ca:
• activitate de verificare a aplicării principiului conformităţii legii cu constituţia şi ca
• instituţie a dreptului constituţional, care cuprinde reguli reunite datorită aceluiaşi obiect de
reglementare.
Acte supuse • Sunt supuse controlului numai:
controlului • legea, ca act juridic al parlamentului;
de
constituţiona • actele normative cu forţă juridică egală cu cea a legii (ordonanţe, decrete – legi).
litate
• Nu se supun acestui control:
• actele administrative, pentru că autorităţile administraţiei publice emit aceste acte în
Acte care nu executarea legii, iar detalierea dispoziţiilor constituţionale se face prin lege.
sunt supuse
controlului • actele administrative se supun controlului judecătoresc, în cadrul contenciosului
de administrativ;
constituţiona
litate • proiectele de legi, pentru că ele nu sunt legi şi pot fi retrase de iniţiator, până la începerea
dezbaterilor.
• Există o serie de cauze care determină neconcordanţe între constituţie şi legi, chiar dacă ele sunt de
Cauzele
apariţiei neînţeles datorită similitudinii celor care le adoptă şi anume:
controlului • contradicţiile sociale;
de
constituţio • contradicţii între grupurile politice;
nalitate • rigidităţi exagerate a constituţiei;
• nerespectarea regulilor de tehnică legislativă;
• armonizarea intereselor federale cu cele ale statelor federate.
• Multitudinea organelor care realizează controlul înseamnă dorinţa de a găsi o soluţie la o întrebare care este
controlul cel mai eficient.
Comentaţi necesitatea existenţei controlului constituţionalităţii legilor.
5.2. Clasificarea controlului constituţionalităţii legilor

• Există mai multe clasificări ale controlului:
• în funcţie de organul competent să-l realizeze;
A) prin opinia publică (elementar; reacţie populară în faţa violării constituţiei, este
violentă situată în afara dreptului şi deci, inacceptabilă); politic; jurisdicţional
(considerat cel mai eficient);
B) parlamentar, politic (exercitat de un organ politico – statal, independent de
parlament) şi jurisdicţional (realizat prin instanţe ordinare sau jurisdicţii speciale);
37
C) prin adunările legiuitoare şi prin organe din afara lor (politice; judecătoreşti;
politico – jurisdicţionale).
D) în opinia noastră clasificarea ar fi în: politic şi jurisdicţional.
Controlul politic cuprinde:
• cel realizat de legiuitor;
• de organe de stat din sfera lui (care au numai această sarcină sau o au şi pe aceasta alături
de altele).
Controlul parlamentului este considerat:
• de unii ca un autentic control, pentru că el este cel mai în măsură să aprecieze
conformitatea legii cu constituţia;
• alţii consideră că acesta este un autocontrol şi deci nu prezintă nici o garanţie, sancţiunea
nerealegerii fiind prea îndepărtată.
• primul organ care l-a realizat a fost” Senatul conservator” francez, începând cu 1799. Îl
prevedea art. 12 din Statutul lui Cuza şi art. 43 din Constituţia noastră din 1965. În
prezent este întâlnit mai rar.
Controlul jurisdicţional cuprinde:
• controlul realizat de anumite organe, altele decât cele judecătoreşti, dar care utilizează
proceduri asemănătoare celor judecătoreşti, precum şi
• controlul realizat prin organe judecătoreşti.
Interes prezintă ultimul care a fost justificat, dar şi contestat.
• A fost justificat plecând de la:
• menirea judecătorilor de a interpreta şi aplica legea, deci şi constituţia;
• separaţia puterilor în stat, care implică colaborarea şi controlul dintre puteri şi
separarea lor rigidă;
• exigenţa verificării, de către judecător (datorită menirii sale, a limitelor, în care trebuie
să acţioneze parlamentul). Acest lucru ar fi posibil datorită garanţiilor şi principiilor care
guvernează procesele judiciare.
• A fost contestat plecând de la:
• interpretarea rigidă a separaţiei puterilor în stat, care presupune independenţa totală a
puterilor;
• împrejurarea că statul este singurul judecător al actelor sale şi nu poate remite această
posibilitate unui organ, care nu are responsabilitatea guvernării. De altfel, dacă s-ar
recunoaşte judecătorului acest drept, s-ar crea din el o autoritate politică şi este foarte grav
dacă ar exista, astfel, autorităţi oficioase.
• Totuşi acest tip de control s-a impus, în practica multor state, exercitându-se în temeiul unor
dispoziţii exprese şi clare, ori în temeiul dreptului judecătorilor, pe care singuri şi le-au arogat.
• El a pornit de la vestita speţă Marbury versus Madison soluţionată de Curtea Supremă
Americană în 1803, prin care acesta şi-a asumat abuziv dreptul de a controla conformitatea legii cu
constituţia.
• Acest tip de control se găseşte şi în prezent în SUA şi este cunoscut sub denumirea de model
american.
38
Controlul jurisdicţional, realizat prin alte organe decât cele judecătoreşti.
• Este cunoscut sub denumirea de model european şi a fost fundamentat de Hans Kelsen, care a
înfiinţat, în anul 1920, primul organ de acest tip în Austria (Tribunalul constituţional).
• Cu puţin timp înainte, conform teoriei kelseniene, un tribunal asemănător s-a înfiinţat şi în Cehia.
• În prezent, există astfel de organe în Italia, Ungaria, Polonia, Franţa şi în România.
Alte clasificări ale controlului de constituţionalitate:
• în funcţie de înscriere sau nu în constituţie: explicit şi implicit;
• în funcţie de timpul în care se efectuează: anterior şi posterior adoptării şi promulgării legilor;
• în funcţie de procedurile folosite: pe cale de acţiune şi pe cale de excepţie (de
neconstituţionalitate). Cel pe cale de acţiune este un control ofensiv, iar cel pe cale de excepţie este
unul defensiv şi presupune existenţa unui proces ordinar în care să se ridice excepţia, care se va judeca
de organul competent.

Comentaţi decizia Curţii Supreme de Justiţie a SUA în cazul Marbury contra Madison – 1803 stabilind
importanţa acesteia în ceea ce priveşte controlul constituţionalităţii legilor
Clasificaţi controlul constituţionalităţii legilor folosind diverse criterii şi prezentaţi pe scurt

avantajele şi dezavantajele acestor forme de control.
opinia publică
activitate realizată de un politic
organ de stat
jurisdicţional
Controlul parlamentar
constituţionalităţii legilor
politic
instituţie
de judecătoresc
drept
adunări legiuitoare
organe din afara celor

legiuitoare
5.3. Constituţionalizarea dreptului, consecinţă a controlului constituţionalităţii legilor
Constituţionalizarea dreptului este principalul efect al controlului de constituţionalitate şi care se manifestă prin
acţiunea complexă de interacţiune dintre constituţie şi celelalte dispoziţii legale.
• Acest proces presupune o anumită durată în timp şi afectează toate ramurile de drept.
Sensurile • El constă în “interpretarea progresivă a normelor din constituţie şi a celor de rang inferior
fenomenul
ui de constituţiei şi se manifestă prin existenţa a două fenomene:
constituţio • unul ascendent, de sporire cantitativă a normelor constituţionale;
nalizare
• altul descendent, de aprofundare a acestor norme” (Ioan Muraru şi Simina Tănăsescu).
39
• Primul fenomen presupune ridicarea în rang constituţional a unor norme din alte ramuri
de drept;
• Cel de-al doilea prin impregnarea ramurilor de drept cu norme constituţionale direct
aplicabile.
Procesul de constituţionalizare este mai pregnant în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

1. Controlul constituţionalităţii legilor:

a. reprezintă consecinţa juridică a supremaţiei constituţiei, specifică legii fundamentale
b. presupune ca elaborarea actelor normative să se facă de organele competente, după procedura
prestabilită, cu respectarea dispoziţiilor din actele normative
c. presupune verificarea conformităţii întregului drept cu constituţia, autorităţile competente a efectua
controlul, procedura de urmat şi măsurile ce pot fi luate după realizarea acestei proceduri
2. În România pot forma obiectul controlului de constituţionalitate:
a. hotărârile de guvern, ordonanţele de urgenţă, legile, indiferent de momentul adoptării, regulamentele
parlamentare
b. ordonanţele guvernului, proiectele de legi, regulamentele parlamentare, hotărârile judecătoreşti
c. ordonanţele guvernului, legile, regulamentele parlamentare, tratatele internaţionale
3. Neconcordanţa dintre legile obişnuite şi Constituţie se datorează:
a. respectării normelor de tehnică legislativă prea rigide
b. existenţa unor contradicţii dintre forţele sociale care formează guvernanţii
c. flexibilităţii constituţiilor şi posibilităţii rapide de modificare
4. În decizia Marbury vs. Madison, Curtea Supremă a SUA:
a. a decis că instanţa supremă nu poate adresa executivului injoncţiunea solicitată de Marbury, întrucât
dispoziţiile legii de organizare judecătorească sunt contrare constituţiei SUA
b. a precizat că ea nu este competentă a se pronunţa asupra solicitării lui Madison de a cere executivului
de a pronunţa injoncţiunea
c. a recunoscut dreptul preşedintelui învins în alegeri de a face numiri după expirarea mandatului
5. Modelul european al controlului constituţionalităţii legilor presupune că:
a. hotărârea produce efecte doar între părţile litigiului pendinte
b. activitatea de verificare a conformităţii întregului drept cu constituţia se realizează de către un organ
specializat, special creat în acest scop
c. este exclusiv un control posterior, realizat pe cale de excepţie
6. Multiplicarea normelor constituţionale se realizează prin:
a. colectarea de către legea fundamentală a normelor şi principiilor specifice altor norme de drept cărora
le acordă valoare constituţională
b. impregnarea ramurilor de drept cu norme constituţionale direct aplicabile, care ţin seama de
specificitatea domeniului la care sunt aplicate, dar care tind să impună standarde cu o forţă juridică mai
mare
c. deducerea unor noi norme juridice pe baza celor deja existente, prin anularea normelor juridice
contrare constituţiei
40
Test de autoevaluare 5.1.:1. c, 2. c, 3. b, 4. a, 5. b, 6. a

I. 1. Cauzele şi obiectul controlului constituţionalităţii legilor
2. Apariţia controlului de constituţionalitate în SUA şi în România (cauzele Marbury vs. Madison
şi Afacerea tramvaielor din Bucureşti)
1. Controlul constituţionalităţii legilor este înţeles ca:

a. activitate de verificare a aplicării principiului conformităţii legii cu constituţia
b. o consecinţa a supremaţiei constituţiei
c. o metodă de asigurare a legalităţii actelor normative
2. Sunt supuse controlului constituţionalităţii:
a. legea ca act juridic al parlamentului şi actele normative emise de guvern
b. legea, ca act juridic al parlamentului, precum şi actele normative cu forţă juridică egală cu cea a legii
(ordonanţe, decrete – legi)
c. actele normative in vigoare şi sentinţele judecătoreşti
3. Controlul constituţional realizat prin intermediul opiniei publice prezintă următoarele caracteristici:
a. elementar, reacţie populară în faţa violării constituţiei, este o insurecţie violentă situată în afara
dreptului
b. este realizat prin instanţe ordinare sau jurisdicţii speciale
c. este justificat, complet şi diversificat
4. Controlul jurisdicţional, realizat prin alte organe decât cele judecătoreşti este cunoscut sub denumirea de:
a. model european
b. model american
c. model kelsenian
5. Clasificarea controlului constituţionalităţii legilor în control explicit şi control implicit se face în funcţie
de:
a. de înscriere sau nu în constituţie
b. în funcţie de timpul în care se efectuează
c. în funcţie de procedurile folosite
6. Constituţionalizarea dreptului se manifestă prin:
a. acţiunea complexă de interacţiune dintre constituţie şi celelalte dispoziţii legale
b. ridicarea în rang constituţional a unor norme din alte ramuri de drept
c. conformitatea întregului drept cu constituţia
Răspunsuri:
I. 1. se vor analiza cauzele şi obiectul controlului
2. se vor explica cele două speţe
II. 1. a, 2. b, 3. a, 4. a, 5. a, 6. b.
41
Cărţi:
5. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, E. - S., ENACHE, M., IANCU, Gh. –
Interpretarea Constituţiei. Doctrină şi practică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
6. DELEANU, I. – Justiţia constituţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995.
Articole:
1. BENKE, K. – Controlul constituţionalităţii tratatelor internaţionale în unele state europene şi în
România, Dreptul nr. 9/2006;
2. CONSTANTINESCU, M., BERZESCU, M. – Controlul constituţionalităţii şi legile anterioare
Constituţiei României Dreptul nr. 1/1994;
3. COSTACHE, R. – Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii Marbury v. Madison 24 februarie
1803, AUBD nr. 3/2004;
4. DEACONU, Şt. – Apariţia controlului de constituţionalitate a legilor – experienţa americană, situaţia în
România, AUBD nr. 3/2005,
5. DELEANU, I. – Unele observaţii cu privire la constituţionalitatea ordonanţelor de urgenţă, Curierul
judiciar 6/2006;
6. IONESCU, C. – Controlul politic al constituţionalităţii legilor. De la practica medievală la epoca
modernă, Revista de drept public nr. 1/2006;
7. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M. - Despre blocul constituţionalităţii, Dreptul nr. 8/1999;
8. MURARU, I., TĂNĂSESCU E. S. - Blocul de constituţionalitate, concept specific sistemului
constituţional francez, Dreptul nr. 4/1998;
9. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. – Despre constituţionalizarea dreptului român, Revista de drept
public nr. 1-2/1996;
10. POPESCU, C. L. – Constituţionalizarea formală prin revizuirea constituţională a normelor care
consacră valorile revoluţiei române din decembrie 1989, Dreptul nr. 1/2005;
11. POPESCU, C. L. – Controlul constituţionalităţii tratatelor internaţionale, Dreptul nr. 11/2005;
12. POPESCU, C.L. – Excepţia de neconstituţionalitate. Titular al dreptului de sezină. Avocatul poporului,
Curierul judiciar 9/2006;
13. TĂNĂSESCU, E.S. - Considérations sur la constitutionnalisation du droit civil roumain, AUB 1999;
14. TĂNĂSESCU, E.S. - L’exception d’inconstitutionnalité en droit comparé, AUBD nr. 2/2010;
15. TĂNĂSESCU, E.S. - La crise economique de 2009 vue par la CCR, AUBD nr. 3/2010.
42
DEZVOLTAREA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI (1864 - PREZENT)
DEZVOLTAREA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI (1864 - PREZENT)
CUPRINS

6.1. Premise istorice;
6.2. Dezvoltarea constituţională a României până în 1944;
6.2.1. Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858 şi
legea electorală;
6.2.2. Constituţia din 29 iunie 1866;
6.2.3. Constituţia din 29 martie 1923;
6.2.4. Constituţia din 28 februarie 1938;
6.2.5. Actele constituţionale cu caracter tranzitoriu din 1940 – 1944;
6.3. Dezvoltarea constituţională a României până la adoptarea Constituţiei din 1948;
6.4. Dezvoltarea constituţională a României din anul 1948 până la 22 decembrie
1989;
6.5. Regimul constituţional din România stabilit după 22 decembrie 1989.
6.6. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare;
6.7. Lucrarea de verificare Unitatea 6

• înţelegeţi cum au apărut şi dezvoltat actele constituţionale în România;
• identificaţi tipul Constituţiilor Române;
• analizaţi comparativ diferitele Constituţii ale României.
43
6.1. Premise istorice
Constituţia în România a apărut mult mai târziu decât constituţiile din alte state.
• Înlăturarea dominaţiei otomane a permis Ţărilor Române o dezvoltare, dar această dezvoltare a
fost mai lentă.
• Slăbirea dominaţiei otomane asupra Ţărilor Române începe prin pacea de la Kuciuk – Kainargi
(1774), continuă apoi prin Convenţia de la Akkerman (1817), convenţie ale cărei prevederi sunt reluate
şi consemnate în Tratatul de la Adrianopol (1829).
• Perioada premergătoare apariţiei constituţiei române s-a caracterizat şi prin puternice frământări
şi mişcări care au fost forma de manifestare a luptei pentru înfăptuirea unităţii de stat a poporului
român, pentru înlăturarea orânduirii feudale, pentru revendicări cu caracter democratic.
• Un loc deosebit în cadrul premiselor istorice ale primei Constituţii din România îl ocupă
înfăptuirea în 1859 a statului unitar naţional, prin unirea Munteniei şi Moldovei sub domnia lui
Alexandru Ioan Cuza.
• Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza s-au realizat o serie de reforme importante precum cea
agrară şi cele politice, administrative şi culturale, care au avut ca urmare crearea şi dezvoltarea unor
instituţii statale.
6.2. Dezvoltarea constituţională a României până în 1944. Premise istorice.
6.2.1 Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858 şi legea electorală. Acestea
reprezintă prima Constituţie a României;
6.2.2. Constituţia din 29 iunie 1866. Premise istorice. (a se vedea art. 101 şi 102 din Constituţie).
6.2.3. Constituţia din 29 martie 1923. Premise istorice. Doctrina timpului a contestat-o datorită
faptului că la adoptarea sa nu s-ar fi respectat procedura de modificare prevăzută de
Constituţia din 1866.
6.2.4. Constituţia din 28 februarie 1938. Premise istorice. Cea mai nedemocratică din această
perioadă, pentru că instituţionaliza dictatura regală a lui Carol al II – lea. Aceasta a şi fost
suspendată în 1940.
6.2.5. În perioada 1940 - 1944 au fost adoptate o serie de alte acte constituţionale cu caracter
tranzitoriu.
Dezvoltarea constituţională a României Statutul dezvoltator al Convenţiei de la

până în 1944 Paris
Constituţia din 1866
Actele constituţionale
1940 - 1944
Explicaţi procedura de revizuire a Constituţiei din 1923.
44
6.3. Dezvoltarea constituţională a României în perioada 1944 până la adoptarea Constituţiei din
1948.
• Decretul nr. 1626/1944 pentru fixarea drepturilor românilor în cadrele Constituţiei din
1866 şi cu modificările Constituţiei din 29 martie 1923.
• Decretul nr. 1849/1944 referitor la urmărirea şi sancţionarea tuturor celor care au
contribuit la dezastrul ţării, ca urmare a războiului contra naţiunilor unite.
• Legea nr. 86/1945 – Statutul Naţionalităţilor Minoritare.
• Legea nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare.
• Decretul nr. 2218/1946 privind exercitarea puterii legislative.
• Legea nr. 363/1947 pentru constituirea Statului Român în republică populară, prin care a
dispărut principiul separaţiei puterilor în stat.
Decretul nr. 1626/1944

Dezvoltarea constituţională a României în
perioada 1944 până la adoptarea
Constituţiei din 1948 Decretul nr. 1849/1944
Legea nr. 86/1945
Legea nr. 187/1945
Decretul nr. 2218/1946
Legea nr. 363/1947
6.4. Dezvoltarea constituţională a României din anul 1948 până la 22 decembrie 1989.
Constituţia din 13 aprilie 1948

Dezvoltarea constituţională a României din
anul 1948 până la 22 decembrie 1989
Constituţia din 24 septembrie 1952
(Constituţiile socialiste)
Constituţia din 21 august 1965
6.5. Regimul constituţional din România stabilit după 22 decembrie 1989.
Regimul constituţional din România Decretul - lege nr. 2/1989

stabilit din 22 decembrie 1989
Decretul - lege nr. 8/1989
45
Daţi exemple de acte cu caracter tranzitoriu şi constituţional întâlnite de-a lungul timpului în istoria
constituţională română şi comentaţi-le pe scurt.

1. Statutul lui Cuza încredinţa puterea de stat:

a. domnitorului şi reprezentanţei naţionale, care avea o structură bicamerală (adunarea ponderatoare şi
adunarea electivă)
b. adunării elective
c. domnului
2. În primul articol al Constituţiei române din 29 iunie 1866 se arată că:
a. “Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil, sub denumirea de România”
b. “nici o lege nu poate înfiinţa pedeapsa confiscării averilor”
c. “puterea este împărţită între organele statului”
3. Constituţia din 1923 stabileşte în ce priveşte puterile statului că puterea legislativă se exercită:
a. colectiv de rege şi reprezentanţa naţională
b. de adunarea deputaţilor şi senat
c. de rege şi o exercită prin guvern
4. Dispoziţiile constituţiei de la 1938 consacră:
a. drepturi şi libertăţi egale pentru toţi
b. dictatura regală şi reglementează restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale
c. trăsăturile şi valorile fundamentale ale statutului
5. Prin Legea nr. 363 din 20 decembrie 1947:
a. se instituie "ca formă de stat" republica socialistă
b. se instituie "ca formă de stat" republica populară
c. se consolidează monarhia
6. Actele cu caracter constituţional adoptate după 22 decembrie 1989 au avut un caracter:
a. definitiv
b. tranzitoriu, la momentul adoptării lor stabilindu-se o perioadă fixă în care ele erau în vigoare
c. tranzitoriu, ele rămânând în vigoare şi după adoptarea Constituţiei, cu condiţia ca ele să nu contravină
noii Constituţii.

Test de autoevaluare 6.1. : 1. a, 2. a, 3. a, 4. b, 5. b, 6. b.
6.7. Lucrarea de verificare Unitatea 6

I. 1. Comparaţi Constituţiile române începând cu Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 1858
şi până în prezent, având în vedere următoarele criterii: cine a adoptat constituţia (puterea constituantă),
procedura de adoptare, caracteristicile statului, puterile statului, drepturile fundamentale, sistemul
electoral, precum şi dispoziţiile referitoare la modificarea, suspendarea şi abrogarea Constituţiei.
2. Identificaţi cele mai importante modificări aduse în anul 2003 prin revizuirea Constituţiei din 1991
46
Cărţi:
2. MURARU, I., IANCU, Gh., Constituţiile române, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti,
1995;
4. TĂNĂSESCU, E. S. - „Despre aproximarea legislativă în viziunea lui Constantin C.Angelescu”, în
Constantin C. Angelescu – Centenar 2005 – Simpozion comemorativ, Institutul European, colecţia
ACADEMICA, 2006, Iaşi.
Articole:
1. TĂNĂSESCU E.S. - Modern constitutionalism and the sources of the Romanian Constitution of 1866,
AUBD nr. 2/2006.
47
CETĂŢENIA ROMÂNĂ
Unitatea de învăţare nr. 7

CUPRINS
7.1. Istoricul şi noţiunea de cetăţenie
7.2. Natura juridică a cetăţeniei
7.3. Reglementarea juridică a cetăţeniei române şi principiile ce se degajă din normele
juridice privitoare la cetăţenie
7.4. Dobândirea cetăţeniei romane
7.5. Pierderea cetăţeniei române
7.6. Dovada cetăţeniei române
7.7. Procedura de dobândire a cetăţeniei române
7.8. Cetăţenia de onoare
• definiţi cetăţenia
• cunoaşteţi teoriile privind natura juridică a cetăţeniei;
• înţelegeţi principiile cetăţeniei române;
• identificaţi modalităţile de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei române;
• explicaţi modalităţile procedurale de soluţionare a cererilor privitoare la
cetăţenia română;
48
7.1. Istoricul şi noţiunea de cetăţenie
• Primul document care a folosit noţiunea de cetăţenie este Declaraţia franceză a drepturilor omului şi
cetăţeanului din 26 august 1789, care a legat-o de participarea obligatorie a persoanei la viaţa politică (ca o
funcţie publică).
• Cetăţenia interesează şi alte ramuri de drept decât dreptul constituţional şi anume dreptul internaţional
(public şi mai ales privat), dreptul civil, dreptul familiei etc.
• Pentru a determina conţinutul, trebuie arătat că legile şi constituţiile conferă numai cetăţenilor toate
drepturile, în timp ce persoanele care nu au această calitate (străinii, inclusiv apatrizii) nu au decât o parte
din aceste drepturi, altele decât cele exclusiv politice, deoarece numai cetăţenii pot şi au dreptul să exercite
puterea şi astfel numai ei participă la guvernare. În acelaşi timp, numai cetăţenii pot exercita toate
îndatoririle fundamentale. Fiecare stat este obligat să determine prin legislaţia proprie care sunt cetăţenii săi.
• În doctrina juridică noţiunea de cetăţenie este înţeleasă:
• într-un sens juridic (care interesează dreptul constituţional);
Sensurile
noţiunii de • într-un sens politic, atunci când este privită ca o apartenenţă a unui individ la o colectivitate
cetăţenie umană (naţiune, popor), organizată statal.
• În acelaşi timp, în dreptul constituţional cetăţenia are două accepţiuni:
• de instituţie juridică, adică o grupare de norme juridice;
• de condiţie juridică, pe care o au acele persoane, care au calitatea de cetăţean.
• Pentru a defini cetăţenia trebuie pornit de la faptul că:
• aceasta are un conţinut şi o finalitate, care se corelează cu realităţile economice, sociale şi
culturale concrete dintr-o societate dată;
• ea reprezentând expresia relaţiilor social – economice, politice şi juridice, dintre persoanele fizice
şi stat;
• cetăţenia nu este astfel o simplă legătură politică sau juridică între individ şi colectivitate organizată
statal, ci o integrare organică în sânul colectivităţii.
• titlul de cetăţean dovedeşte apartenenţa persoanei la stat;
• ca membri ai colectivităţii umane organizate statal cetăţenii se bucură de toate drepturile şi
libertăţile fundamentale prevăzute de constituţie şi care sunt garantate în exercitarea lor efectivă
de Constituţie şi legi, prin mijloace materiale, juridice etc.
• În vederea definirii cetăţeniei mai trebuie remarcat că numai persoanele fizice au cetăţenie, nu şi persoanele
juridice sau bunurile.
Definiţia Cetăţenia română constituie acea calitate a persoanei fizice ce exprimă relaţiile permanente social –
cetăţeniei economice, politice şi juridice dintre persoana fizică şi stat, dovedind apartenenţa sa la acel stat şi atribuind
române
persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul drepturilor şi îndatoririlor prevăzute de constituţie şi de legi.
Stabiliţi deosebirile între noţiunile de naţionalitate şi cetăţenie.
7. 2. Natura juridică a cetăţeniei
• Natura juridică a cetăţeniei este una din cele mai controversate probleme referitoare la cetăţenie.
• Ea a fost considerată:
49
• un “statut personal”;
• o “situaţie juridică a persoanei”;
• un “raport juridic dintre individ şi stat”;
• o parte a “stării civile a persoanei”;
• un “contract tacit sinalagmatic”;
• un “raport contractual” etc.
• Împărtăşim opinia exprimată în literatura juridică potrivit căreia cetăţenia este un element al capacităţii
juridice.
Explicaţi pe scurt natura juridică a cetăţeniei.
7.3. Reglementarea juridică a cetăţeniei române şi principiile ce se degajă din normele juridice
privitoare la cetăţenie
• Normele care reglementează cetăţenia sunt norme ale dreptului constituţional, ele formând o instituţie a
acestei ramuri de drept.
Sediul • Normele privitoare la cetăţenie se găsesc în Constituţie, care este izvorul principal al dreptului
materiei constituţional, în art. 5.
• La 1 martie1991 a fost adoptată Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, care a abrogat Legea nr. 24/1971.
Legea cetăţeniei române a fost modificată de mai multe ori.
• La data de 6 noiembrie 1997, a fost adoptată, de către Consiliul Europei, la Strasbourg, Convenţia
europeană asupra cetăţeniei şi care a fost ratificată de România, prin Legea nr. 396/2002 (Monitorul Oficial
nr. 490 din 9 iulie 2002), cu trei rezerve.
Analiza normelor juridice care formează instituţia juridică a cetăţeniei, permite formularea unor principii care
stau la baza cetăţeniei române. Aceste principii sunt:
Principiile • Fiecare persoană fizică are dreptul la o cetăţenie, iar conform art. 3 pct. 1 din Convenţie, fiecare
cetăţeniei
române stat este obligat să determine prin propria legislaţie, care sunt cetăţenii săi. Nimeni nu poate fi, în mod arbitrar,
privat de cetăţenia sa.
• Numai cetăţenii români sunt titularii tuturor drepturilor prevăzute de constituţie şi legi, unele
dintre ele fiind doar ale cetăţenilor români şi anume:
• dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales în autorităţile reprezentative (art. 34, 35 din
Constituţia);
• dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României şi de a circula liber
pe acest teritoriu (art. 25 (2) din Constituţie);
• dreptul de a ocupa orice demnitate publică sau de a fi angajat în orice funcţie publică,
pentru care îndeplineşte condiţiile cerute de lege (art. 16(3) din Constituţie);
• dreptul de a nu fi extrădat şi expulzat decât în anumite condiţii după aderarea României
la Uniunea Europeană, conform art. 19 (1) din Constituţie;
• dreptul de a fi protejat diplomatic de către statul român, atunci când se află în străinătate.
(art. 1 din Legea cetăţeniei române şi art. 17 din Constituţie).
• Numai cetăţenii sunt ţinuţi a îndeplini toate obligaţiile stabilite prin Constituţie şi legile ţării.
50
• Unele obligaţii, prevăzute de Constituţia şi legile româneşti, aparţin în exclusivitate
cetăţenilor români, pentru că numai ei pot fi titularii tuturor drepturilor şi obligaţiilor. Persoanele care
nu au această calitate nu sunt ţinute a îndeplini anumite îndatoriri, ce revin numai cetăţenilor români.
Aceste obligaţii sunt:
• fidelitatea faţă de ţară;
• contribuirea la cheltuielile publice;
• exercitarea cu bună credinţă a drepturilor şi îndatoririlor şi respectarea acestora;
• apărarea ţării.
• Cetăţenii români sun egali în faţa legii (drepturi şi îndatoriri) fără deosebire de rasă, culoare, sex,
limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere sau întemeiată pe orice
altă împrejurare şi indiferent de modul în care au dobândit cetăţenia.
• Cetăţenia e în exclusivitate o problemă de stat.
• Căsătoria nu produce nici un efect juridic asupra cetăţeniei soţilor. De asemenea, declararea
nulităţii, anularea sau desfacerea căsătoriei nu produc nici un efect asupra cetăţeniei soţului, care a dobândit
cetăţenia română în timpul căsătoriei.
• Schimbarea cetăţeniei unuia din soţi nu produce nici un efect asupra cetăţeniei române a celuilalt
soţ. Cetăţenia română se dobândeşte fără să aibă în vedere că potrivit legii unui alt stat o persoana era şi cetăţean
al acelui stat.
Explicaţi pe scurt principiile care stau la baza cetăţeniei române.
7.4. Dobândirea cetăţeniei române

Dobândirea cetăţeniei, se face pe baza a două sisteme şi anume:
1. sistemul care are la bază principiul jus sanguinis (dreptul sângelui), care se utilizează în Franţa, Belgia,
Sisteme de
dobândire Italia, ţările scandinave etc.; în acest sistem, copilul devine cetăţeanul unui stat dacă se naşte din părinţi care,
a cetăţeniei
amândoi sau numai unul, au cetăţenia statului respectiv.
2. sistemul jus loci sau jus soli (dreptul locului, adică al teritoriului pe care s-a născut o persoana fizică), care
se utilizează în SUA, Marea Britanie, America Latină etc.; în acest sistem, copilul devine cetăţeanul unui
stat dacă se naşte pe teritoriul statului respectiv.
Moduri de
dobândire În dreptul român a fost adoptat sistemul care are la bază sistemul jus sanguinis.
a cetăţeniei Legea cetăţeniei române stabileşte patru moduri în care cetăţenia română poate fi dobândită.
române
Modurile de naştere
dobândire a
cetăţeniei
adopţie
repatriere
la cerere
51
a) Dobândirea cetăţeniei române prin naştere
• Legea cetăţeniei române, în art. 5, stabileşte că este cetăţean român copilul care se naşte (pe teritoriul
României), din părinţi cetăţeni români. De asemenea, este cetăţean român copilul născut pe teritoriul statului
român, chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean român.
b) Dobândirea cetăţeniei române prin adopţie
• Conform art. 6 din lege, cetăţenia română se dobândeşte de către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie,
prin adopţie dacă:
• cel puţin unul dintre soţi care adoptă este cetăţean român sau;
• atunci când adopţia se face de o singură persoană, dacă acesta este cetăţean român;
• adoptatul nu a împlinit vârsta de 18 ani;
• dacă adoptatul este major este necesar şi consimţământul acestuia
• În cazul în care numai unul dintre adoptatori este cetăţean român, cetăţenia adoptatului va fi hotărâtă, de
comun acord, de către adoptatori.
• Legea cetăţeniei române prevede, în art. 6, alin. 2, o soluţie nouă faţă de reglementarea legală anterioară,
pentru cazul în care adoptatorii nu cad de acord asupra cetăţeniei copilului adoptat, instanţa judecătorească
competentă să încuviinţeze adopţia va decide, ţinând seama de interesele copilului.
• În cazul în care copilul a împlinit vârsta de 14 ani, în vederea încuviinţării adopţiei este necesar şi
consimţământul lui, care trebuie să fie dat în forma unei declaraţii autentice, în faţa notarului public.
c) Dobândirea cetăţeniei române prin repatriere
• Acest mod de dobândire a cetăţeniei române a răspuns necesităţii de a se da o reglementare corespunzătoare
situaţiilor în care persoanele, care au fost cetăţeni români au pierdut cetăţenia română ca urmare a stabilirii lor în
străinătate, dar doresc să se reintegreze în societatea românească.
• În cazul repatrierii este vorba de persoane (foştii cetăţeni români), care sunt legate de poporul român şi
care, din diferite motive, au întrerupt pentru anumite perioade de timp contactul lor cu societatea românească.
• Persoana care a pierdut cetăţenia română o redobândeşte ca efect al repatrierii dacă, dorind să se integreze în
societatea românească îşi exprimă dorinţa în acest sens şi a obţinut aprobarea de repatriere.
• Acordarea cetăţeniei române în acest caz, se face fără condiţia renunţării la cetăţenia străină deţinută de
cel care solicită repatrierea, sau de soţul sau soţia sa, după caz.
• În situaţia în care părinţii care au cerut repatrierea nu cad de acord asupra cetăţeniei copiilor lor, tribunalul
de la domiciliul copilului va decide, ţinând seama de interesele acestuia.
• Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani trebuie să-şi exprime consimţământul, în forma unei declaraţii
autentice date în faţa notarului public.
• Soţul cetăţean străin sau fără cetăţenie al persoanei, care se repatriază poate cere şi el dobândirea
cetăţeniei române, în condiţiile Legii nr. 21/1991.
• Legea nr. 21/1991, în art. 10 şi 11, prevede şi soluţionează două situaţii speciale şi tranzitorii şi anume:
• a repatrierii foştilor cetăţeni români care, înainte de data de 22 decembrie 1989, au pierdut
cetăţenia română din diferite motive şi care cer redobândirea ei. Aceştia o pot dobândi la cerere, pe
baza unei declaraţii autentificate date, în străinătate, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale
României, iar în ţară, în faţa notarului public, chiar dacă au o altă cetăţenie şi nu îşi stabilesc
domiciliul în România şi
• a repatrierii celor care au dobândit cetăţenia română prin naştere sau prin adopţie şi cărora li s-a
“ridicat” cetăţenia română, fără voia sau din motive neimputabile lor, precum şi descendenţilor
52
acestora pana la gradul III. Legea nu defineşte noţiunea de “ridicat” Considerăm că, această noţiune
ar trebui să fie interpretată în sensul cuprinderii în ea a tuturor situaţiilor “sancţionatorii” aplicate
celor, care săvârşeau fapte contrare orientărilor vechiului regim.
• Prin modificarea Legii nr. 21/1991, realizată în anul 1999, în art. 4 al legii nu se mai prevede
repatrierea ca mod de dobândire a cetăţeniei române. Cu toate acestea repatrierea este reglementată în art. 11
din lege, în partea care reglementează “acordarea la cerere”, iar motivaţia, care apare ca nefericită, ar putea
consta în aceea că, atât dobândirea cetăţeniei la cerere cât şi cea prin repatriere, se face pe baza formulării unor
cereri motivate.
d) Dobândirea (acordarea) cetăţeniei române la cerere
• Acest mod de dobândire a cetăţeniei priveşte pe cetăţenii străini sau apatrizii (persoanele fără cetăţenie), care
îşi manifestă dorinţa de a se integra în societatea românească.
• Condiţiile pentru acordarea cetăţeniei române la cerere sunt:
• s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe
acest teritoriu, locuieşte în mod legal, continuu şi statornic pe teritoriul statului român de cel
puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani;
• dovedeşte prin comportarea şi atitudinea sa loialitate faţă de statul şi de poporul român;
• a împlinit vârsta de 18 ani;
• are asigurate în România mijloacele legale de existenţă;
• este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru
o infracţiune, care îl face nedemn de a fi cetăţean român;
• cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în
măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială;
• cunoaşte prevederile Constituţiei României şi imnul naţional.
• Termenele prevăzute de lege pot fi reduse până la jumătate în cazul în care solicitantul: este o
personalitate recunoscută pe plan internaţional, este cetăţean al unui stat membru al Uniunii
Europene, a dobândit statutul de refugiat potrivit prevederilor legale în vigoare, a investit în
România sume care depăşesc 1 milion de euro.
• Copilul născut din părinţi cetăţeni străini sau fără cetăţenie şi care nu a împlinit vârsta de 18 ani
dobândeşte cetăţenia română o dată cu părinţii săi. În cazul în care numai unul dintre părinţi
dobândeşte cetăţenia română, părinţii vor hotărî, de comun acord, cu privire la cetăţenia copilului.
În situaţia în care părinţii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ţinând
seama de interesele acestuia. În cazul copilului, care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar
consimţământul acestuia, care trebuie dat în faţa unui notar public.
e) Cetăţenia copilului găsit pe teritoriul României

• Potrivit legii române, copilul găsit pe teritoriul român este cetăţean român dacă nici unul din părinţi nu este
cunoscut.
• Această soluţie se întemeiază tot pe principiul jus sanguinis, prezumându-se că cel puţin unul din părinţi a
fost cetăţean român.
53
Care este principiul dobândirii cetăţeniei române de copilul găsit pe teritoriul României?
Test de autoevaluare 7. 2.
Comentaţi pe scurt care sunt implicaţiile cetăţeniei Uniunii Europene în ceea ce priveşte cetăţenia română.
7.5. Pierderea cetăţeniei române

Moduri de pierdere a cetăţeniei române
Modurile de pierdere a cetăţeniei române sunt:
Moduri de • Retragerea;
pierdere a
• aprobarea renunţării la cetăţenia română;
cetăţeniei
române • alte cazuri legale.
a. Retragerea cetăţeniei române

• Apare ca o sancţiune, atât în legislaţiile străine cât şi în cea română dinaintea anului 1948 şi se aplică
cetăţenilor români.
• Se poate retrage cetăţenia română celui care:
a. aflat în străinătate, săvârşeşte fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele statului român
sau lezează prestigiul României;
b. aflat în străinătate, se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România a rupt relaţiile
diplomatice sau cu care este în stare de război;
c. a obţinut cetăţenia română prin mijloace frauduloase;
d. este cunoscut ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a
săvârşit alte fapte care pun în pericol siguranţa naţională.
• În primul rând se constată că nu se poate retrage cetăţenia română decât persoanelor, care se află în afara
graniţelor ţării.
• Cetăţeanului român care domiciliază pe teritoriul României i se poate retrage cetăţenia română decât atunci
când a obţinut-o în mod fraudulos sau are legături cu grupări teroriste.
• Legea nu îngăduie retragerea cetăţeniei române cetăţeanului român care a dobândit-o prin naştere.
• Retragerea cetăţeniei române se pronunţă numai împotriva persoanei vinovate, aflate în una din situaţiile
prevăzute de lege şi menţionate mai înainte.
• Nu produce nici un efect juridic asupra cetăţeniei soţului sau copiilor persoanei căreia i s-a retras cetăţenia.
• Procedura retragerii cetăţeniei române este aceeaşi ca cea pentru acordarea acesteia, cu excepţia
fazei de depunere a jurământului.
• Sesizarea comisiei pentru cetăţenie se poate face, în scris, de oricine (autoritate sau
persoană) are cunoştinţă de existenţa vreunui motiv pentru retragerea cetăţeniei. Sesizarea trebuie, în
mod obligatoriu, să fie însoţită de dovezile pe care se bazează.
• Preşedintele Comisiei dispune prin rezoluţie solicitarea punctului de vedere al autorităţilor
competente cu privire la îndeplinirea condiţiilor legale privind retragerea cetăţeniei; invitarea persoanei
care a formulat sesizarea, precum şi a oricărei alte persoane care ar putea da informaţii utile soluţionării
cererii; citarea persoanei pentru care se solicită retragerea cetăţeniei.
54
• Retragerea cetăţeniei se face de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie prin
ordin, la propunerea Comisiei pentru Cetăţenie, propunere bazată pe raportul motivat al acesteia.
• Ordinul preşedintelui ANC de admitere sau de respingere a sesizării de retragere a
cetăţeniei se comunică persoanei în cauză, precum şi persoanei care a făcut sesizarea, prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire.
• Ordinul poate fi atacat în termen de 15 zile de la data comunicării, la secţia de contencios
administrativ şi fiscal a curţii de apel de la domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului.
• Produce efecte doar faţă de cel ce a formulat cererea, pierderea cetăţeniei române
realizându-se la data emiterii ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de aprobare
a retragerii cetăţeniei române.
b. Renunţarea la cetăţenia română

• Este un mod amiabil de rezolvare a unor probleme ce ţin de statutul juridic al persoanei.
• A fost reglementată, ca mod de pierdere a cetăţeniei, deoarece se pot ivi situaţii în care o persoană, cetăţean
român, doreşte să se stabilească în străinătate şi să obţină cetăţenia statului unde se stabileşte.
• Legea prevede că se poate aproba renunţarea la cetăţenia română numai cetăţeanului român, care a împlinit
vârsta de 18 ani.
• Legea nr. 21/1991 dispune că, se poate aproba renunţarea la cetăţenia română celui care:
a. nu este învinuit sau inculpat într-o cauză penală ori nu are de executat o pedeapsă penală;
b. nu este urmărit pentru debite către stat, persoane fizice sau juridice din ţară sau având
astfel de debite, le achită ori prezintă garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor.
c. A dobândit ori a solicitat şi are asigurarea că va dobândi o altă cetăţenie.
• Cererea de renunţare la cetăţenia română se face personal sau prin mandatar cu procură specială şi autentică
şi se rezolvă potrivit procedurii prevăzute de lege pentru acordarea cetăţeniei române, cu excepţia fazei de
depunere a jurământului de credinţă.
• Se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, la propunerea Comisiei pentru
cetăţenie, pe baza unui raport motivat.
• Nu produce efecte decât faţă de cel ce o face, nu şi faţă de soţ sau copii, aşa cum de altfel am precizat şi la
principiile cetăţeniei române.
• Legea română prevede că:
• în cazul în care ambii părinţi (sau unul, dacă numai acesta este cunoscut sau în viaţă) obţin
aprobarea renunţării la cetăţenia română, iar copilul minor se află împreună cu ei în străinătate ori
părăseşte împreună cu ei ţara, copilul pierde cetăţenia român odată cu părinţii săi;
• dacă aceştia au pierdut cetăţenia română la date diferite, copilul o pierde pe ultima dintre
aceste date;
• copilul minor care, pentru a domicilia în străinătate, părăseşte ţara după ce ambii părinţi au
pierdut cetăţenia română, pierde cetăţenia română pe data plecării sale din ţară;
• în toate situaţiile de mai sus, copilul care a împlinit vârsta de 14 ani i se cere
consimţământul, care trebuie să fie dat în forma unei declaraţii autentice, în faţa notarului public;
• produce efecte de la data eliberării adeverinţei de renunţare la cetăţenia română;
• Cererea de renunţare la cetăţenia română se taxează potrivit legii.
55
c. Alte cazuri de pierdere a cetăţeniei române
• Privesc însă numai copiii minori, copii care de regulă urmează condiţia juridică a părinţilor (fireşti sau
adoptatori).
• Aceste situaţii sunt:
• Adopţia unui copil minor, cetăţean român, de către cetăţeni străini.
• Stabilirea filiaţiei copilului găsit pe teritoriul României.
• Anularea, declararea nulităţii sau desfacerea adopţiei unui minor străin de către
cetăţeni români.
• Legea nr. 21/1991 prevede că, pentru toate aceste situaţii de pierdere a cetăţeniei române, în alte cazuri decât
cele de retragere sau de renunţare la cetăţenia română, se aplică procedura reglementată de legea cetăţeniei
române pentru retragerea sau renunţarea la cetăţenia română.
7.6. Dovada cetăţeniei române
• Dovada cetăţeniei române se face prin buletinul de identitate (cartea de identitate), paşaport sau certificat
constatator legal eliberat.
Dovada cetăţeniei române Buletin sau carte de identitate, paşaport

sau certificat constatator legal eliberat
(regulă)
Certificat de naştere şi actul de identitate

al părinţilor
(copii sub 14 ani)
Certificat de naştere (copii sub 14 ani

găsiţi pe teritoriul României)
Actul de trecere a frontierei române

(pentru cei aflaţi în străinătate)
Test de autoevaluare 7. 4.
Prezentaţi regulile referitoare la dovada cetăţeniei.
7.7. Procedura de dobândire a cetăţeniei române

• Procedura de acordare a cetăţeniei române este reglementată în Capitolul III din Legea nr. 21/1991 şi se
aplică în cazurile de acordare a cetăţeniei române la cerere sau prin repatriere.
• Se declanşează la cererea în limba română a persoanei care solicită cetăţenia română, cerere care se face
personal sau în cazuri temeinic justificate prin mandatar cu procură specială şi autentică.
• Cererea va trebui să fie însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor legale şi va trebui depusă la
sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie sau pentru cazurile de la art. 10 alin. 1 şi 11 la misiunile
diplomatice sau la oficiile consulare ale României.
• Urmează trei faze, toate cu caracter administrativ.
56
Faza de examinare a cererii de acordare a
Procedura de dobândire a
cetăţeniei române la cerere sau prin repatriere
cetăţeniei române
Faza de acordare a cetăţeniei române
Faza jurământului de credinţă

(dobândirea cetăţeniei)
A. Faza de examinare a cererii
• Cererea este examinată de o comisie pentru cetăţenie, entitate fără personalitate juridică din cadrul
Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC).
• Comisia, cu activitate permanentă, este compusă dintr-un preşedinte şi 20 de membri, personal din cadrul
ANC; lucrările Comisiei nu sunt publice, se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 3 membri şi sunt prezidate de
preşedinte, iar în lipsa acestuia de către un membru desemnat de acesta.
• Membrii Comisiei şi preşedintele sunt numiţi prin ordin al ministrului justiţiei pentru un mandat de 2 ani şi
pot fi revocaţi pe toată durata mandatului prin ordin al ministrului justiţiei.
• Cererea este înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei.
• În cazul în care se constată lipsa unor documente necesare soluţionării cererii, preşedintele Comisiei solicită
prin rezoluţie completarea dosarului;
• Dacă în termen de cel mult 6 luni de la primirea solicitării, nu sunt transmise actele necesare, cererea se va
respinge ca nesusţinută.
• Solicitarea de relaţii de la orice autorităţi şi citarea oricărei persoane, care ar putea da relaţii sau informaţii
folositoare.
• Dacă se constată de către Comisie necesitatea audierii unor persoane care ar putea da informaţii utile în
vederea soluţionării cererii, dispune citarea acestora.
• Comisia, dacă sunt întrunite condiţiile legale pentru acordarea cetăţeniei române, stabileşte într-un termen ce
nu va depăşi 6 luni programarea persoanei la interviu pentru verificarea cunoştinţelor de limba română, istorie şi
civilizaţie, cunoaşterea Constituţiei şi a imnului naţional.
• Comisia va întocmi un raport, care va cuprinde, în mod obligatoriu, alături de alte menţiuni neobligatorii,
menţiunea dacă cererea întruneşte sau nu condiţiile legale pentru acordarea sau redobândirea cetăţeniei române.
Raportul se înaintează preşedintelui ANC.
B. Faza de acordare a cetăţeniei
• Preşedintele ANC emite ordinul pentru acordarea sau redobândirea cetăţeniei române, la cerere sau prin
repatriere:
Acordarea • dacă sunt îndeplinite condiţiile legale în acest sens;

cetăţeniei • comunică petiţionarului ordinul de acordare sau de redobândire de îndată, prin
române
scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
• comunică petiţionarului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ordinul
de respingere a cererii sale, întrucât cererea sa nu îndeplineşte aceste condiţii, în cazul contrar.
• ordinul de respingere a cererii poate fi contestat în termen de 15 zile de la comunicare
la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ.
• Dacă preşedintele aprobă prin ordin cererea, se acordă cetăţenia română petiţionarului.
57
C. Faza jurământului de credinţă faţă de România. Efecte
• Legea face deosebire între: “acordarea cetăţeniei” prin ordin al preşedintelui ANC, care are ca efect
necesitatea depunerii jurământului de credinţă şi “dobândirea cetăţeniei”, care coincide cu depunerea
jurământului de credinţă şi care are ca efect obţinerea cetăţeniei române, pe data depunerii jurământului.
• Jurământul de credinţă trebuie depus:
• în termen de 3 luni de la data comunicării acordării cetăţeniei române persoanelor, care
domiciliază în ţară, în faţa ministrului justiţiei sau a secretarului de stat delegat anume în acest scop şi a
preşedintelui ANC.
• În cazul acordării cetăţeniei române unei persoane, cu păstrarea domiciliului în străinătate,
aceasta va depune jurământul de credinţă în faţa şefului misiunii diplomatice sau a oficiului consular al
României din ţara, în care acesta domiciliază, în termen de 3 luni de la comunicarea ordinului.
• După depunerea jurământului de credinţă Comisia pentru cetăţenie va elibera persoanei căreia i s-a acordat
Dobândirea
cetăţenia română certificatul constatator al îndeplinirii procedurii de depunere a jurământului de credinţă şi al
cetăţeniei
române dobândirii cetăţeniei române de la data depunerii jurământului.
• Jurământul de credinţă are ca efect juridic dobândirea cetăţeniei române pe data depunerii sale (art. 20 din
lege).
7.8. Cetăţenia de onoare
• Se acordă numai unor străini, pentru servicii deosebite aduse ţării şi naţiunii române. Noţiunea de străin
este înţeleasă în sensul legii române.
• Se acordă de către Parlamentul României, la propunerea Guvernului, fără îndeplinirea vreunei formalităţi
sau proceduri, în afară de cele specifice celor două categorii de autorităţi publice (art. 36 din lege).
• Persoanele care au dobândit cetăţenia de onoare se bucură de toate drepturile şi libertăţile recunoscute
cetăţenilor români, cu excepţia drepturilor exclusiv politice şi a dreptului de a ocupa o demnitate sau o funcţie
publică (art. 16 alin. 3 din Constituţie).
I. 1. Care sunt deosebirile între procedura de dobândire şi cea de pierdere a cetăţeniei române ?
2. Retragerea cetăţeniei române
1. Cetăţenia română constituie:

a. legătura ce se stabileşte între o persoană fizică sau juridică şi statul român
b. acea calitate a persoanei fizice ce exprimă relaţiile permanente social – economice, politice şi
juridice dintre persoana fizică şi stat, dovedind apartenenţa sa la statul român şi atribuind persoanei
fizice posibilitatea de a fi titularul drepturilor şi îndatoririlor prevăzute de Constituţie şi de legile
României
c. originea etnică a persoanei fizice
2. Din punctul de vedere al naturii juridice, cetăţenia reprezintă:
a. un element al capacităţi juridice cerute subiectelor raporturilor juridice de drept constituţional
b. un element al capacităţi de folosinţă cerute subiectelor raporturilor juridice de drept constituţional
58
c. situaţia juridică a persoanei
3. Schimbarea cetăţeniei române a unuia dintre soţi:
a. nu produce nici un efect juridic asupra cetăţeniei române a celuilalt soţ
b. are ca efect schimbarea cetăţeniei celuilalt soţ
c. are ca efect schimbarea cetăţeniei celuilalt soţ, doar dacă din căsătoria soţilor a rezultat cel puţin
un copil minor
4. Conform sistemului jus sangvinis, copilul dobândeşte cetăţenia unui stat dacă:
a. se naşte pe teritoriul acelui stat
b. se naşte pe teritoriul acelui stat şi părinţii îşi dau acordul ca minorul să dobândească cetăţenia acelui
stat, chiar dacă nici unul dintre ei nu are cetăţenia acelui stat
c. se naşte din părinţi care, amândoi sau numai unul, au cetăţenia statului respectiv
5. Potrivit legii române, dobândirea cetăţeniei române are la bază principiul:
a. jus loci
b. jus sangvinis
c. jus soli
6. Legea cetăţeniei române prevede că aprobarea cererilor de acordare a cetăţeniei române la cerere se face prin
ordin al preşedintelui ANC la propunerea:
a. primului-ministru
b. comisiei pentru cetăţenie
c. ministrului justiţiei
7. Retragerea cetăţeniei române apare ca:
a. un mod amiabil de rezolvare a unor probleme ce ţin de statutul juridic al persoanei
b. o sancţiune faţă de săvârşirea unei fapte penale;
c. o sancţiune.
Răspunsuri
I. 1. se vor identificare asemănările şi deosebirile de procedură între dobândirea şi pierderea
cetăţeniei române
2. se vor reda cazurile de pierdere a cetăţeniei române
II. 1. a, 2. a, 3. a, 4. c, 5. b, 6. b, 7.b, 8. c, 9.c
Cărţi:
1. CĂLINOIU, C., DUCULESCU, V., Drept constituţional şi instituţii politice, Ediţie revăzută şi
completată, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005;
2. DĂNIŞOR, D. C., Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I. Teoria generală, Editura C. H.
Beck, Bucureşti, 2007;
3. DELEANU, I. Instituţii şi proceduri constituţionale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006;
4. DISSESCU, C. G., Dreptul constituţional, Editura Librăriei Socec, Bucureşti, 1900;
5. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar, vol. I, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 1998;
6. IONESCU, C. Drept constituţional şi instituţii politice, Editura All Beck, Ediţia 2, Bucureşti, 2004;
59
8. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., (coordonatori), Constituţia României-comentariu pe articole,
9. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., IANCU, GH., DEACONU, ŞT., CUC, M.H., Cetăţenia
europeană, Editura All Beck, Bucureşti, 2003;
10. ŞTEFAN, T., ANDREŞAN-GRIGORIU, B., Drept comunitar, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007
(cap. IX – secţiunile 8 şi 9 – „cetăţenia europeană”).
Articole:
1. ANGHEL, I.M., Ratificarea Convenţiei Europene asupra cetăţeniei – prin Legea nr. 396/2002 şi
consecinţele acesteia în legătură cu Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, Dreptul, nr. 12/2002;
2. ANGHEL, I. M., Problema dublei cetăţenii în legislaţia română, în Dreptul, nr. 2/1999;
3. DEACONU, Şt., Naţionalitatea şi cetăţenia în dreptul românesc, în Dreptul, nr. 12/1999;
4. DRĂGANU, T., Natura juridică a cetăţeniei, Studia Universitatis Babeş – Bolyai, Series
JURISPRUDENTIA, 1968;
5. IANCU, Gh., Apariţia şi evoluţia noţiunii de cetăţenie în dreptul constituţional, Revista de drept
public, nr. 2/1995;
6. PANAGIOTIS, G., în Semnificaţia cetăţeniei europene în contextul comunitar, Revista română de
drept comunitar nr. 4/2007;
7. RADULESCU, O., ROSENBERG, P., TUDOR, A., Dreptul de folosinta special asupra terenurilor
intravilane dobandit de cetatenii straini, apatrizi ori persoane juridice straine, Dreptul nr. 11/2006;
8. VASILE, M., Condiţia existenţei stării de pericol necesare pentru expulzarea infractorului străin sau
apatrid, Curierul Judiciar nr. 2/2007.
Legislaţie:
1. Constituţia României
2. Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în M. Of., Partea I, nr. 9 din 6.03.2000, cu
modificările şi completările ulterioare;
3. Legea nr. 396/2002, pentru ratificarea Convenţiei europene asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la
6 noiembrie 1997, publicată în M. Of., Partea I, nr. 490 din 9.07.2002;
4. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată
în Monitorul Oficial, Partea I nr. 421 din 05.06.2008;
5. Legea nr. 362/2005 pentru aderarea României la Convenţia privind statutul apatrizilor, adoptată la New
York la 28 septembrie 1954, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1146 din 19.12.2005;
6. Ordonanţă de urgenţă nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor
statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, publicată in Monitorul Oficial,
Partea I nr. 646 din 21.07.2005, cu modificările şi completările ulterioare;
7. Lege nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către
cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 1008 din 14.11.2005.
60
DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR
ROMÂNI
ROMÂNI
CUPRINS
Obiectivele de unităţii de învăţare nr. 8

8.1. Noţiunea de drepturi şi îndatoriri fundamentale
8.2. Principiile constituţionale ale drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor
fundamentale
8.3. Inviolabilităţile
8.4. Drepturile şi libertăţile economice, sociale şi culturale
8.5. Drepturile şi libertăţile social – politice
8.6. Drepturile garanţii
8.7. Îndatoririle fundamentale
8.6.Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare
Obiectivele unităţii de învăţare ale Unităţii 8

• definiţi noţiunile în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale;
• înţelegeţi principiile şi mecanismul de formare a drepturilor şi libertăţilor
fundamentale;
• identificaţi categoriile şi generaţiile de drepturi;
• cunoaşteţi conţinutul şi particularităţile fiecărui drept fundamental;
• sesizaţi specificul îndatoririlor fundamentale.
61
8.1. Noţiunea de drepturi şi îndatoriri fundamentale
• Terminologia tehnică a drepturilor trebuie cunoscută şi înţeleasă, pentru a se evita confuziile ce se produc
între drepturile omului şi cele fundamentale şi nu sunt cunoscute alte noţiuni: libertate publică, drept şi libertate,
îndatorire fundamentală etc.
• Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective, esenţiale pentru cetăţeni, drepturi stabilite de
Constituţie şi garantate prin Constituţie şi legi.
Trăsăturile Drept subiectiv

drepturilor
fundamentale
Drept esenţial
Înscris în Constituţie
Trăsăturile îndatoririlor fundamentale sunt
Obligaţie de drept public

Trăsăturile îndatoririi
fundamentale
Esenţială pentru popor
Înscrisă în Constituţie
Asigurată în realizarea lor prin forţa

coercitivă a statului
:
Identificaţi elementele definitorii ale noţiunilor de drept fundamental şi de îndatorire fundamentală.

Definiţi aceste noţiuni.
Analizaţi corelaţia dintre reglementările internaţionale şi cele interne privind drepturile omului.
Sfera drepturilor presupune analiza celor trei generaţii de drepturi.
Sfera drepturilor Generaţia I: drepturile civile şi politice
Generaţia II: drepturile economice, sociale

şi culturale
Generaţia III: drepturile de solidaritate
62
Clasificarea drepturilor fundamentale se face în funcţie de conţinutul lor în cinci categorii:
• Enumerarea nu reprezintă o clasificare, deoarece toate au aceeaşi valoare juridică.
• Egalitatea este un principiu constituţional al drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale.
Inviolabilităţile
Clasificarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale
Drepturile şi libertăţile economice,
sociale şi culturale
Drepturile exclusiv politice
Drepturile şi libertăţile social-politice
Drepturile garanţii
8.2. Principiile constituţionale ale drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale.
Principiile constituţionale ale Universalitatea

drepturilor şi libertăţilor
fundamentale
Neretroactivitatea
Egalitatea
Funcţiile şi demnităţile publice se pot

ocupa de persoane care au numai
cetăţenia română şi domiciliul în ţară
Protecţia cetăţenilor români în străinătate

şi obligaţiile lor
Cetăţenii străini şi apatrizii se bucură în

România de protecţia juridică generală a
persoanelor şi a bunurilor
Cetăţenii români nu pot fi extrădaţi şi

expulzaţi
Prioritatea reglementărilor internaţionale
Accesul liber la justiţie
Caracterul de excepţie al restrângerii

exercitării unor drepturi sau al unor
libertăţi
63
Identificaţi şi explicaţi pe scurt principiile constituţionale ale drepturilor şi îndatoririlor fundamentale.
8.3. Inviolabilităţile
Acele drepturi şi libertăţi care, prin conţinutul lor asigură viaţa, posibilitatea de mişcare liberă,
siguranţa fizică şi psihică, precum şi siguranţa domiciliului persoanei fizice. Acestea sunt:
a. Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică (art. 22).

b. Libertatea individuală (art. 23).
c. Dreptul la apărare (art. 24).
d. Dreptul la liberă circulaţie (art. 25).
e. Dreptul la viaţă intimă, familială şi privată (art. 26).
f. Inviolabilitatea domiciliului (art. 27).
Care sunt deosebirile dintre libertatea individuală si siguranţa persoanei ?
8.4. Drepturile şi libertăţile economice, sociale şi culturale.

Acele drepturi şi libertăţi care, prin conţinutul lor, asigură condiţiile sociale şi materiale de viaţă,
educaţie şi posibilitatea protecţiei acestora.
Acestea sunt: Dreptul la învăţătură (art. 32), Dreptul la ocrotirea sănătăţii (art. 33), Dreptul la
muncă şi la protecţie socială a muncii (art. 38 şi 39), Dreptul la grevă (art. 40), Dreptul la
proprietate (art. 41 şi art. 135), Dreptul la moştenire (art. 42), Dreptul la un nivel de trai decent (art.
43), Dreptul la căsătorie (art. 44), Dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă (art. 45),
Dreptul persoanelor handicapate la o protecţie specială (art. 46).
8.5. Drepturile şi libertăţile social – politice.
Acele drepturi şi libertăţi care, prin conţinutul lor, pot fi exercitate de către cetăţeni, fie pentru
rezolvarea unor probleme sociale şi spirituale, fie pentru participarea la guvernare (libertăţi de opinie).
Acestea sunt:
a. Libertatea constituţiei (art. 29).
b. Libertatea de exprimare (art. 30).
c. Dreptul la informaţie (art. 31).
d. Libertatea întrunirilor (art. 36).
e. Dreptul de asociere (art. 37).
f. Secretul corespondenţei (art. 28).
Comparaţie între dreptul de asociere şi libertatea întrunirilor.
64
8.6. Drepturile garanţii
Acele drepturi care, prin conţinutul lor joacă, în principal, rolul de garanţii constituţionale.
Acestea sunt: - Dreptul la petiţionare (art. 47)

- Dreptul persoanei vătămate la o autoritate publică (art. 48).
8.7. Îndatoririle fundamentale

a. Fidelitatea faţă de ţară (art. 50).
b. Îndatorirea de respectare a Constituţiei şi a legilor (art. 51).
c. Îndatorirea de apărare a ţării (art. 52).
d. Îndatorirea de a contribui la cheltuielile publice (art. 53).
e. Îndatorirea de exercitare a drepturilor şi a libertăţilor cu bună – credinţă (art. 54).
8.6.Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare
Test de autoevaluare 8.1. – se vor stabili corelaţiile dintre dreptul intern şi dreptul internaţional în
materia drepturilor omului art. 11 si 20 din Constituţia României
Test de autoevaluare 8.2. – se vor explica principiile fundamentale
Test de autoevaluare 8.3. – se vor stabili corelaţiile între libertatea individuală şi siguranţa persoanei
Test de autoevaluare 8.4. – se vor stabili asemănările şi deosebirile dintre dreptul de asociere şi
libertatea întrunirilor

I. 1. Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
2. Generaţiile de drepturi
1. Potrivit principiului constituţional prevăzut de art. 16 alin. 3 din Constituţia României, funcţiile şi demnităţile
publice pot fi ocupate de persoanele care :
a. au dublă cetăţenie (printre care şi cea română)
b. au dublă cetăţenie şi reşedinţa în România
c. au cetăţenia română şi domiciliul în ţară
2. Drepturile care, prin conţinutul lor, pot fi exercitate de către cetăţeni numai pentru participarea la guvernare
sunt:
a. dreptul de asociere, dreptul de vot şi dreptul de a fi ales
b. dreptul de vot şi dreptul de a fi ales
c. libertatea întrunirilor şi dreptul de asociere
3. În funcţie de conţinutul lor drepturile şi libertăţile cetăţeneşti sunt clasificate astfel:

a. private, publice şi politice
b. inviolabilităţile, drepturile şi libertăţile social - economice şi culturale, drepturile exclusiv
politice, drepturile şi libertăţile social - politice
c. în libertăţi primordiale sau primare şi libertăţi secundare sau complementare
65
4. Dreptul de asociere presupune:
a. asocierea liberă a cetăţenilor fără nici un fel de restricţii, în partide politice, sindicate şi în alte
forme de asociere
b. asocierea liberă a oamenilor în partide politice, sindicate şi în alte forme de asociere
c. asocierea liberă a cetăţenilor în partide politice, sindicate şi în alte forme de asociere
5. Drept de vot au:
a. toţii cetăţenii de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor
b. cetăţenii de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor şi care nu sunt exceptaţi de
constituţie
c. cetăţenii de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor, fără nici o restricţie
6. Dreptul la grevă are drept scop:
a. apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor
b. apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale şi politice ale cetăţenilor
c. protecţia socială a muncii
7. Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns în următoarele condiţii:
a. pentru apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a
libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi
naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav
b. ori de câte ori situaţia o impune
c. numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii,
a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei
penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav
8. Principiul universalităţii drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale presupune:
a. toţi cetăţenii beneficiază de toate drepturile şi libertăţile fundamentale consacrate prin constituţie şi
prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de către acestea
b. toţi oamenii beneficiază de toate drepturile şi libertăţile fundamentale consacrate prin constituţie şi
prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de către acestea
c. toţi cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile fundamentale consacrate prin constituţie şi prin
alte legi
Răspunsuri:
I. 1. se va caracteriza dreptul persoanei vătămate
2. se vor analiza generaţiile de drepturi
II. 1. c, 2. 3. b, 4. c, 5. b, 6. a, 7. c, 8. a
66
Cărţi:
1. BÎRSAN, C., Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole, ediţia a 2-a, C.H.
2. CHIRIŢĂ, R., Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentarii şi explicaţii, ed. a 2-a, Ed. C.H.
5. DUCULESCU, V. - Protecţia juridică a drepturilor omului: mijloace interne şi internaţionale,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
8. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, S., ENACHE, M., IANCU G., – Interpretarea
Constituţiei. Doctrină şi practică, Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
9. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M.- „Prioritatea reglementărilor internaţionale” în Studii
constituţionale, Ed.Actami, Bucureşti, 1995;
10. GEAMĂNU, G., Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale, Editura Academiei,
Bucureşti, 1977;
11. MANOLACHE, O., Drept comunitar, Cele patru libertăţi fundamentale. Politici comunitare, ediţia
a II-a, Editura All Beck, 1999;
12. SELEJAN-GUŢAN, B. - Protecţia europeană a drepturilor omului, ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2006;
13. NĂSTASE, A., - Drepturile omului, religie a sfârşitului de secol, I.R.D.O., Bucureşti, 1992;
14. POPESCU, C. L, - Protecţia internaţională a drepturilor omului- surse, instituţii, proceduri,
Editura All Beck, Bucureşti 2000;
15. RENUCCI, F., Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009;
16. VOICU, M. - Protecţia europeană a drepturilor omului. Teorie şi jurisprudenţă, Edura Lumina Lex,
Bucureşti, 2001.
Articole:
1. ANDREESCU, L., Libertatea academică şi libertatea de exprimare, Noua Revistă de Drepturile Omului
nr. 2/2009;
2. IOSIF CHIUZBAIAN, G.- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului izvor de drept, Revista de
Drepturile Omului, Anul IV, nr. 4/1994;
3. DRĂGHICI, S., Dreptul fundamental între definiţie şi efecte juridice, Noua Revistă de Drepturile
Omului nr. 1/2009;
4. DICEY, A., Dreptul la liberate personală, Noua Revistă de Drepturile Omului nr. 1/2009;
5. GERGELY D., Delimitările conceptuale ale discriminării directe în legislaţia din România: excepţii
permise sau derogări interzise?, Noua Revistă de Drepturile Omului nr. 4/2010;
67
6. HALLER, I., Dreptul la educaţie în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi
cazuisticii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Noua Revistă de Drepturile Omului nr.
2/2009;
7. MURARU, I. - Dispoziţiile Constituţiei şi exigenţele Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului,
Revista de Drepturile Omului, Anul VII, nr. 4/1997;
8. MURARU, I. - Prevederile Constituţiei României privind relaţia dintre reglementările internaţionale şi
cele interne din domeniul drepturilor omului, Revista de Drepturile Omului, nr. 1-4/1991.
9. NICOLAE, R., Limita art. 6 alin. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului în materie fiscală, Noua
Revistă de Drepturile Omului nr. 3/2010.
68
DREPT CONSTITUŢIONAL – sinteza
DREPTUL CONSTITUŢIONAL ROMÂN
Drept constituţional - ramura principală a dreptului unitar român formată din normele juridice care reglementează relaţiile sociale fundamentale ce apar în
procesul instaurării, menţinerii şi exercitării statale a puterii.
Raportul juridic de drept constituţional – relaţia socială specifică dreptului constituţional guvernată de norme de drept constituţional, în cadrul căreia părţile
sunt întotdeauna situate pe picior de inegalitate. Relaţiile sociale specifice dreptului constituţional apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii de
stat. Obiectul de reglementare al dreptului constituţional poate fi alcătuit fie din a) relaţii cu dublă natură juridică, fie din b) relaţii specifice de drept
constituţional.
Normele constituţionale pot fi a) cu aplicabilitate mijlocită sau b) cu aplicabilitate nemijlocită. Toate normele cuprinse în Constituţie sunt norme de drept
constituţional. Specificul normelor constituţionale constă în specificul sancţiunilor lor (sancţiuni proprii dreptului constituţional sau o sancţiune pentru mai multe
dispoziţii, etc.).
Subiectele raporturilor de drept constituţional – îndeplinesc două trăsături generale: a) unul din subiecte este întotdeauna statul sau un organ reprezentativ al
statului, b) acţionează în cadrul unei relaţii sociale specifice dreptului constituţional. În dreptul românesc pot fi: a) poporul (cu ocazia referendumului, a stabilirii
formei de guvernământ, a structurii de stat); b) statul (când acordă sau retrage cetăţenia, în raporturile juridice dintre statul federal şi cele federate); c) organele
statului (legislative, executive sau judecătoreşti; pot fi subiecte şi organele interne ale autorităţii legiuitoare); d) partidele, formaţiunile politice, alte organizaţii
(cu ocazia alegerilor); e) cetăţenii (cu ocazia apărării drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale, a alegerilor), f) străinii şi apatrizii (cu ocazia acordării cetăţeniei
sau azilului politic).
Izvoarele dreptului constituţional român – forma de exprimare a normelor juridice; ierarhizate în funcţie de criteriul forţei juridice (care depinde de autoritatea
publică emitentă, procedura de adoptare şi conţinutul normativ al actului). În sistemul juridic românesc sunt: a) Constituţia (izvor principal), b) legea ca act
juridic al Parlamentului, c) ordonanţele Guvernului, d) tratatele internaţionale ratificate de Parlament. Regulamentele parlamentare sunt izvoare formale care se
adresează înseşi subiectelor emitente. Discuţii doctrinare cu privire la deciziile interpretative ale Curţii Constituţionale şi la convenţiile colective de muncă.
TEORIA CONSTITUŢIEI
Constituţia - este legea fundamentală a unui stat, constituită din norme juridice învestite cu forţă juridică supremă şi care reglementează acele relaţii
fundamentale care sunt esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii
Constituţia scrisă Constituţia nescrisă
- creată printr-un act normativ, de putere (H. Kelsen); - rezultat al experienţei şi practicii zilnice, al unor tradiţii, uzanţe, precedente; principii fundamentale
- astăzi larg răspândită în întreaga lume cristalizate în decursul timpului în activitatea statală;
- clară, fără incertitudini, permanentă, intangibilă în - se întâlnesc în Anglia, Israel, Noua Zeelandă
timp, cât timp nu intervine o procedură de revizuire - nu sunt clar definite, incerte, incomplete, în continuă mişcare, ignoră orice fapt derogator de la
- la baza apariţiei acesteia au stat, printre altele, ideea cutumă
domniei legii şi teoria contractului social
Adoptarea Constituţiei – Teoria Puterii Constituante
a) Puterea constituantă originară – intervine atunci când nu există sau nu mai există o constituţie în vigoare
69
b) Puterea constituantă instituită/derivată - prevăzută de constituţia în vigoare în privinţa competenţei, organizării şi funcţionării.
Moduri de adoptare a constituţiei:
- constituţia acordată – adoptată de către monarh ca stăpân absolut care îşi exercită puterea
- constituţia plebiscitară - variantă a constituţiei acordate, se adopta la iniţiativa şefului statului, dar este ratificată prin plebiscit
- constituţia pact – contract între monarh şi popor, acesta din urmă fiind reprezentat prin Parlament
- constituţia convenţie – opera unei adunări special alese (convenţie) pentru a adopta o lege fundamentală; poate fi supusă referendumului
- constituţia parlamentară – iniţierea, elaborarea şi adoptarea sa aparţin Parlamentului; poate fi supusă referendumului
Modificarea Constituţiei:
Constituţii flexibile Constituţii rigide
- se modifică după aceeaşi procedură ca şi legile ordinare - rigiditatea poate fi asigurată prin:
- atât constituţiile scrise, cât şi cele nescrise pot fi flexibile a) interdicţia de modificare a Constituţiei absolută sau pe o perioadă de timp determinată
b) procedură extrem de greoaie de modificare a Constituţiei (iniţiere, dezbatere, vot)
c) declararea anumitor valori ca intangibile (art.152 alin.2)
d) precizarea anumitor condiţii în care este/nu este posibilă revizuirea (art.152 alin.3)
Supremaţia Constituţiei: reflectă poziţia supraordonată a Constituţiei faţă de toate celelalte izvoare ale dreptului. Poate fi justificată prin a) conţinutul, forma şi
forţa juridică a normelor pe care le conţine, b) principiile fundamentale de organizare şi funcţionare a organelor statului, c) trăsăturile puterii. Consecinţa
supremaţiei Constituţiei – conformitatea întregului drept cu Constituţia. Garanţiile juridice ale supremaţiei Constituţiei sunt a) controlul general al aplicării
Constituţiei şi b) controlul constituţionalităţii legilor. Controlul constituţionalităţii legilor: este activitatea organizată de verificare a conformităţii legii cu
constituţia, iar ca instituţie a dreptului constituţional cuprinde regulile privitoare la autorităţile competente a face această verificare, procedura de urmat şi
măsurile ce pot fi luate după realizarea acestei proceduri. Obiectul său pot fi actele de reglementare primară sau cele cu forţă juridică echivalentă (România) sau
alte acte normative ori hotărâri judecătoreşti (alte state).
Clasificare: a) în funcţie de criteriul înscrierii în Constituţie, poate fi explicit sau implicit; b) în funcţie de organul competent să efectueze controlul: parlamentar,
politic sau jurisdicţional; c) în funcţie de criteriul temporal: anterior (a priori), exercitat înainte de intrarea în vigoare a legii şi posterior (a posteriori), exercitat
asupra legilor în vigoare; d) în funcţie de procedura de realizare a controlului: pe cale principală, direct, procedeu ofensiv; pe cale de excepţie, se rezolvă o
chestiune prejudicială, procedeu defensiv; e) în funcţie de criteriul sistemic: model american, difuz (realizat de orice instanţă judecătorească), control a
posteriori, pe cale de excepţie, cu efecte ale deciziilor inter partes; model european, cocentrat (realizat de o autoritate special abilitată), a priori sau a posteriori,
pe cale de excepţie sau principală, cu efecte ale deciziilor erga omnes.
Element indispensabil al puterii de stat, populaţia este analizată în dreptul constituţional prin prisma noţiunii de cetăţenie şi a celei de drepturi şi libertăţi
fundamentale.
Definiţie, natura juridică, principii Regimul juridic al cetăţeniei române
Cetăţenia română - calitatea persoanei fizice ce Moduri de dobândire a cetăţeniei române
exprimă relaţiile permanente social – economice, politice Mod originar de dobândire a cetăţeniei române - principiul jus sanguinis (este cetăţean român
şi juridice dintre persoana fizică şi stat, dovedind copilul care se naşte din părinţi cetăţeni români); există şi patru moduri derivate:
apartenenţa sa la statul român şi atribuind persoanei a) prin repatriere (persoana care a pierdut cetăţenia română o redobândeşte ca efect al repatrierii);
70
fizice posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor şi b) prin adopţie (copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie dobândeşte cetăţenia română prin efectul
îndatoririlor prevăzute de Constituţia şi de legile adopţiei, dacă adoptatorii sunt cetăţeni români iar cel adoptat nu a împlinit 18 ani;
României.. c) la cerere (străinii sau persoanele fără cetăţenie pot dobândi cetăţenia română la cerere , în
În afara cetăţenilor români, pe teritoriul României există condiţiile legii).
şi străini, precum şi apatrizi (persoane care nu au nici o d) Copilul găsit pe teritoriul României şi ai cărui părinţi nu sunt cunoscuţi este cetăţean român în
cetăţenie). baza prezumţiei legale relative conform căreia cel puţin unul dintre părinţii săi este cetăţean
Natura juridică - cetăţenia este un element al capacităţii român.
juridice, dar al capacităţii juridice cerute subiectelor de Moduri de pierdere a cetăţeniei române
drept constituţional. a) Retragerea cetăţeniei române: conform art.5 al.2 din Constituţie cetăţenia română nu poate fi
Izvoare juridice a) Constituţia (art.5), b) Legea retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere. Retragerea cetăţeniei române apare ca o sancţiune şi
cetăţeniei române nr. 21/1991, c) acte internaţionale se aplică numai în cazurile prevăzute de lege.
ratificate de România (Convenţia europeană asupra b) Renunţarea la cetăţenia română: mod amiabil de pierdere a cetăţeniei române, prin care o
cetăţeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002). persoană doreşte să renunţe la cetăţenia română pentru motive temeinice, cu respectarea condiţiilor
Principiile cetăţeniei române: prevăzute de lege.
a) numai cetăţenii români sunt titularii tuturor c) Anularea sau desfacerea adopţiei realizată de cetăţeni români cu privire la un minor
drepturilor prevăzute de Constituţie şi legi; d) Stabilirea filiaţiei copilului găsit pe teritoriul României.
b) numai cetăţenii sunt ţinuţi a îndeplini toate Dovada cetăţeniei: înscrisuri prevăzute de lege a) act de identitate propriu sau al părinţilor (pentru
obligaţiile prevăzute de Constituţie şi legi; minori) sau b) paşaport.
c) cetăţenii români sunt egali în drepturi şi îndatoriri,
fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică,
limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, de avere
sau origine socială şi indiferent cum au dobândit
cetăţenia;
d) cetăţenia este în exclusivitate o chestiune de stat;
e) căsătoria nu produce nici un efect juridic asupra
cetăţeniei soţilor.

Drepturile fundamentale - drepturi subiective ale Sfera drepturilor omului şi cetăţeanului
cetăţenilor esenţiale pentru viaţa, libertatea şi demnitatea a) drepturile din prima generaţie –civile şi politice (considerate ca cele mai necesare pentru
acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a afirmarea individului în raport cu puterea de stat), caracterizate prin revendicare libertăţii de un
personalităţii umane, drepturi stabilite prin Constituţie şi titular individual, ceea ce presupune abţinerea statului de la orice acţiune menită să le aducă
garantate prin Constituţie şi legi. atingere;
Îndatoririle fundamentale – obligaţii ale cetăţenilor, ● drepturile din a doua generaţie - sociale, economice şi culturale (implică din partea statului
considerate esenţiale de către popor pentru realizarea acţiuni, măsuri, garanţii – drepturi creanţe); recunoscute tuturor indivizilor în considerarea
intereselor generale, înscrise în Constituţie şi asigurate în faptului că sunt membri ai unor categorii sociale determinate;
71
realizarea lor prin convingere sau, la nevoie, prin forţa de ● drepturile din a treia generaţie – drepturi de solidaritate, exprimă noi aspiraţii sociale şi
constrângere a statului. politice, pe care orice individ le poate opune în mod valabil puterii politice.
Natură juridică - garanţii obiective şi drepturi subiective
Garantare juridică – a) consacrare la nivel constituţional şi
b) asigurare a protecţiei jurisdicţionale prin Curtea
Constituţională
Corelaţia dintre reglementările interne şi cele internaţionale cu privire la drepturile fundamentale – mecanismele internaţionale de garantare şi protecţie a drepturilor
fundamentale au caracter complementar şi subsidiar faţă de mecanismele interne. Fiinţa umană are calitate de subiect al raporturilor de drept internaţional public numai în mod limitat şi derogator.
Clasificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale
Folosind criteriul conţinutului drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, acestea se clasifică în:
a) principii generale ale drepturilor fundamentale: art.15 alin.1 universalitatea drepturilor, art.15 alin.2 neretroactivitatea legilor, art.16 egalitate, art.17 protecţia cetăţenilor români în
străinătate, art.18 protecţia cetăţenilor străini şi a apatrizilor, art.19 extrădarea cetăţenilor români, art.20 prioritatea reglementărilor internaţionale în materia drepturilor omului, art.21 liberul acces la
justiţie.
b) inviolabilităţi (drepturile şi libertăţile care, prin conţinutul lor, asigură viaţa, posibilitatea de mişcare, siguranţa fizică şi psihică, precum şi siguranţa
domiciliului persoanei fizice): art.22 – dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art.23 – libertatea individuală, art.24 – dreptul la apărare, art.25 – dreptul la libera circulaţie, art.26 –
dreptul la ocrotirea vieţii intime, familiale şi private, art.27 – inviolabilitatea domiciliului.
c) drepturi şi libertăţi social-economice şi culturale (drepturile şi libertăţile care, prin conţinutul lor, asigură condiţiile sociale şi materiale de viaţă, educaţie şi
posibilitatea protecţiei acestora): art.32 – dreptul la învăţătură, art.33 – accesul la cultură, art.34 – dreptul la ocrotirea sănătăţii, art.35 – dreptul la un mediu sănătos, art.41 – dreptul la muncă şi
protecţie socială a muncii, art.43 – dreptul la grevă, art.44 – dreptul de proprietate, art.46 – dreptul la moştenire, art.47 – dreptul la un nivel de trai decent, art.48 – dreptul la căsătorie, art.49 – dreptul
copiilor şi al tinerilor la protecţie şi asistenţă, art.50 – dreptul persoanelor cu handicap la o protecţie specială.
d) drepturi exclusiv politice (drepturile şi libertăţile care, prin conţinutul lor, pot fi exercitate de către cetăţeni numai pentru participarea la guvernare): art.36 –
dreptul de vot, art.37 şi 38 – dreptul de a fi ales (inclusiv în Parlamentul European).
e) drepturi şi libertăţi social-politice (drepturile şi libertăţile care, prin conţinutul lor, pot fi exercitate de către cetăţeni la alegere, fie pentru rezolvarea unor
probleme sociale şi spirituale, fie pentru participarea la guvernare): art.29 – libertatea conştiinţei, art.30 – libertatea de exprimare, art.31 – dreptul la informaţie, art.39 – libertatea
întrunirilor, art.40 – dreptul de asociere, art.28 – secretul corespondenţei.
f) drepturi-garanţii (drepturile şi libertăţile care, prin conţinutul lor, joacă, în principal rolul de garanţii constituţionale): art.51 – dreptul de petiţionare, art.52 – dreptul
persoanei vătămate de către o autoritate publică.
72

Anul I Sem I Drept Constitutional PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Anul I Sem I Drept Constitutional PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INTRODUCERE

Modulul “Drept Constituţional” face parte dintre disciplinele fundamentale de

La începutul fiecărei unităţi de învăţare, studenţii vor fi întâmpinaţi de obiectivele

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1

Obiectivele unităţii de învăţare 1

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:

Dreptul este strâns legat de stat.

Temă de reflecţie 1.1.

Identificaţi şi analizaţi asemănările şi deosebirile dintre dreptul public şi dreptul privat.

Politica este greu de definit şi este multifuncţională.

Temă de reflecţie 1.2.

1.6. Dreptul constituţional

1.7. Instituţia politică

Temă de reflecţie 1.3.

Analizaţi categoria de instituţie politică şi identificaţi în cadrul conţinutului acesteia elementele

Test de autoevaluare 1.1.

1. În cuprinsul dreptului public se regăsesc următoarele ramuri ale dreptului:

Răspunsuri la testul de autoevaluare 1.1.: 1. c; 2. a; 3. c; 4. a; 5. b.

1.8. Lucrare de verificare Unitatea 1

Drept Instituţii politice

2. Comparaţie între dreptul public şi dreptul privat

II. Răspundeţi la următoarele întrebări-grilă:

1. Factorii ideologici care stau la baza societăţii umane presupun:

I. 1. se va analiza schema, stabilindu-se corelaţiile dintre drept, stat, politică, morală

1.10. Bibliografie pentru Unitatea 1

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2

2.1. Raporturile juridice de drept constituţional

2.2. Subiectele raporturilor juridice de drept constituţional

2.3. Normele de drept constituţional

2.4. Structura normei de drept constituţional

2.5. Izvoarele formale ale dreptului constituţional

2.6. Locul dreptului constituţional în sistemul de drept

2.7. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare

2.8. Lucrare de verificare Unitatea 2

2.9. Bibliografie pentru Unitatea 2

Obiectivele unităţii de învăţare 2

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:

Raporturile juridice de drept constituţional reprezintă obiectul de reglementare al dreptului constituţional,

Analizaţi categoriile de instaurare, menţinere şi exercitarea puterii.

Temă de reflecţie 2.2.

2. 2. Subiectele raporturilor juridice de drept constituţional

Test de autoevaluare 2.1.

1. Raporturile juridice de drept constituţional sunt:

2.3. Normele de drept constituţional

Temă de reflecţie 2.3.

2.4. Structura normei de drept constituţional

Analizaţi specificul sancţiunilor din dreptul constituţional.

Test de autoevaluare 2.2.

Trăsături Apar în raporturile privind

Raportul juridic Subiecţii

Cetăţenii străini Poporul

Test de autoevaluare 2.3.

Structura logico - juridică

O singură sancţiune Nu se întâlneşte în alte

2.5. Izvoarele formale ale dreptului constituţional

Temă de reflecţie 2.5.

Precizaţi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească instrumentele internaţionale pentru a fi izvoare

2.6. Locul dreptului constituţional în sistemul de drept

Este examinat în funcţie de:

Temă de reflecţie 2.6.

Ierarhizaţi izvoarele dreptului menţionând în dreptul fiecăruia şi organul emitent şi identificaţi în

Test de autoevaluare 2.4.

Explicaţi izvoarele de drept constituţional, după schema următoare: