1. Examenul clinic al pacientului în clinica de protetică dentară. Consecutivitatea .

Importanţa
practică.
Examenul clinic avand scopul culegerea datelor, simptomelor este obligatoriu si care apreciaza ca rezultat
un dignostic corect si respectiv o intocmire a unui plan corect de tratament protetic.
Etapel:
I. Anamneza ( datele personale, motivele prezentarii, istoricul actualei maladii);
II. Examenul exobucal (se face prin inspectie, palpare, auscultare ; se atrage atentia la
configuratia si simetria fetei, pozitia forma buzelor, se va depista inaltimea etajului inferior al
fetei ; aceste simptome fiind sau nu prezente in dependenta de gradul de pronuntare a LOC si
de localizarea lor).
III. Examenul endobucal ( se urmareste gradul de deschidere si inchidere a cavitatii bucale, se
apreciaza cinematica cavitatii bucale, prin inspectie vizuala si instrumentala se va aprecia
starea mucoasei vestibulului oral, obrajilor, limbii, planseului bucal, palatului dur si moale; se
trece la aprecierea fiecarui dinte din arcade, se apreciaza forma arcadei dentare dupa
necesitate aplicand metoda de inspectie, sondare, palpare, perrcutie, apreciind gradul de
mobilitate a fiecarui dinte si respectiv examinand mai ales starea tesuturilor dintilor lezati, se
apreciaza varietatea de ocluzie)

2. Examenul clinic al arcadelor dentare. Formele fiziologice şi patologice ale lor. Determinarea
tipului de ocluzie. Tipurile de ocluzie fiziologică şi patologică. Caracteristica.
Examenul arcadelor dentare Se executa prin inspectia separata, initial a arcadei dentare inferioare, apoi
a celei superioare evidentiind: 1) forma arcadelor dentare; 2) existenta, marimea, numarul si topografia
breselor; 3) existenta, caracterul si starea protezelor dentare care restabilesc integritatea arcadelor dentare;
4) caracterul si nivelul ariei ocluzale; 5) raportul fiecarui dinte fata de planul de ocluzie.
Arcadele dentare vor avea diverse forme in dependenta de varietatea tipului de ocluzie. In caz de ocluzie
ortognata arcada dentara superioara, ca regula, are o forma semieliptica, iar cea inferioara- hiperbolica. La
ocluzia dreapta ambele arcade se apropie de forma semieliptica. In cazul formelot atipice se noteaza
particularitatile. Apreciind marimea, numarul si localizarea breselor, conchidem ca ele se noteaza pentru
fiecare arcada in parte. Dupa marimea bresei deosebim edentatie partiala, redusa (1-2 dinti), intinsa (3-4
dinti), subtotala ( prezenti 1-4 dinti). Bresele pot fi localizate pe o hemiarcada sau pe ambele, in zona
frontala, laterala. Fiecare bresa poate fi marginita la ambele capete cu dinti restanti sau numai la o
extremitate. Cand pe una si aceeasi arcada avem ambele varietati de brese- edentatia este mixta. La
examinarea protezelor fixe se atrage atentia asupra gradului de inchidere marginala a coroanelor de
invelis unitare si coroanelor din punti dentare si sini, la integritatea fetei ocluzale, prezenta posibilelor
dezlipiri, fracturi, raportul cu dintii antagonisti, iar la puntile dentare si cu apofiza alveolara In cazul
protezelor mobile se examineaza starea lor si particularitatile campului protetic.
La examenul arcadelor dentare evidentiem nivelul general al ariei ocluzale si nivelul suprafetei ocluzale
al fiecarui dinte fata de ea si planul de ocluzie.

Dupa examenul arcadelor dentare este necesar de a supune analizei relatiile intermaxilare si interdentare
care servesc drept criteriu important la alcatuirea si realizarea planului protetic. Aceste relatii se vor
studia in plan transversal, sagital si vertical. Pozitiile mandibulei fata de maxila pot fi centrice, excentrice
cu contact intre arcadele dentare si fara contact. Reiesind din acestea, initial se va determina tipul de
ocluzie. Pacientului, la care mandibula se gaseste in stare de postura, i se propune de a inchide cavitatea
bucala in ocluzia centrica, folosind diverse probe si metode de ghidare unimanuala sau bimanuala a
mandibulei in ocluzie centrica fara a provoca presiuni asupra ei. Convingandu-ne ca pacientul a inchis
gura in pcluzia centrica examinam tipul ocluziei, conducandu-ne de semnele clinice caracteristice fiecarui
tip din cele cunoscute. Ulterior vom examina relatiile ocluzale in intercuspidare maxima pentru care este
caracteristic asa un raport interdentar cand intre suprafetele ocluzale ale dintilor se stabileste un contact
intercuspidian si fiecare dinte se gaseste in ocluzie cu doi antagonisti, afara de incisivii centrali inferiori si
ultimii doi molari superiori. Prin urmare un rol important in pozitie statica normala de intercuspidare
maxima il joaca contactul cuspizilor cu fosele ocluzale si crestele marginale.
Inregistrarea acestor contacte. Ca si a celor dinamice se efectueaza cu ajutorul hartiei de articulare sau a
placutelor de ceara ramolita. In scop stiintific pot fi folosite si alte metode, ca de exemplu, cea
fotoelastica in cadrul careia se foloseste acrilatul transparent, lumina polarizata, computerul, etc.
Dupa examenul relatiilor ocluzale statice se supun unei analize si relatiile de ocluzie dinamica. La
miscarile de propulsie se atrage atentia asupra caracterului de ghidaj anterior al ocluziei. Datorita
supraacoperirii dintilor frontali inferiori de cei superiori, la deplasarea mandibulei anterior, incisivii
inferiori aluneca pe suprafetele palatinale ale antagonistilor pana la marginea incisivala. In asa mod
incisivii superiori dirijeaza miscarea de propulsie. In pozitia de contact cap-la-cap a incisivilor, datorita
ghidajului anterior, apare o inocluzie laterala, care depinde de gradul de supraacoperire frontala. Cu cat
mai mare va fi gradul de acoperire a dintilor frontali inferiori, cu atat mai mare va fi si spatiul de inocluzie
laterala.
La examenul miscarilor de lateralitate medicul propune pacientului sa deplaseze mandibula din pozitia
ocluziei centrice spre dreapta sau stanga pana la pozitia cap-la-cap a caninilor sau a cuspizilor vestibulari
ai dintilor laterali. In acest itmp este necesar de a observa caracterul de conducere al mandibulei: canina
(ocluzie de protectie canina) sau de grup (ocluzie de protectie de grup). In ocluzia de protectie canina se
observa o inocluzie bilaterala, iar in caz de ocluzie de protectie de grup, la asa un grad de lateralitate al
mandibulei, se va inregistra o inocluzie pe hemiarcada inactiva si un contact varf-la-varf a cuspizilor
vestibulari dintre arcadele dentare pe hemiarcada activa.

3. Intercuspidarea maximă a arcadelor dentare după Korber. Metoda înregistrării. Impoprtanţa

practică.
Criteriile unei ocluzii fiziologice dupa Körber
1. Stopurile ocluzale sa se stabileasca simultan;
2. Fortele ocluzale sa se distribuie uniform la nivelul dintilor laterali, dupa o directie cat mai apropiata de
axul lor de implantare;
3. Fortele ocluzale sa se distribuie la toti dintii laterali;
4 .Transmiterea solicitarilor ocluzale de- a lungul intregii arcade, prin prezenta ariilor de contact
interdentare;
5. Intre morfologia ATM, angulatia cuspidiana si panta palatinala a incisivilor superiori sa existe o corelatie
functionala;
6. Dintii frontali sa asigure dezocluzia dintilor cuspidati in miscarile excentrice ale mandibule

4. Radiografia dento-parodontală intraorală, extraorală şi radiografia panoramică.

Caracteristica. Importanţa practică.
Este unul din examenele complementare de baza la precizarea modificarilor tesutului osos, rapoartelor
dintre diferite segmente si elemente ale scheletului sistemului stomtognat, iar uneori si a modificarilor
functionale.
Radiografia intraorala sau dentoparodontala. Studiul filmului radiografic capatat prin metoda intraorala ne
da posibilitate de a preciza starea tesuturilor dure ale dintilor, depistarea diverselor leziuni odontale, cum
ar fi prezenta cavitatilor provocate de caria dentara in zonele proximale sau a coletului ( in caz de o acoperire
a dintelui cu coroane artificiale). Importanta este informatia despre caracterul implantarii dintelui, directia
axului sausi a radacinilor, a raportului coroana-radacina nu numai in sens vertical, dar si orizontal,
dereglarile caror pot duce la instabilitatea lui. Analiza datelor obtinute ne da posibilitatea sa precizam
topografia, forma, marimea camerei pulpare si starea canalelor radiculare. In caz de abraziuni pronuntate
ale tesuturilor dentare se vor constatata si modificari ale camerei pulpare, iar canalele radiculare pot fi
calcifiate partial sau total. Daca dintele a fost supus unui tratament cu extirpatia pulpei radiculare, se va
determina calitatea obturatiei, atragand atentia la zona apicala, unde pot fi observate modificari ale tesutului
osos, hipercimentoza radiculara sau osteoscleroza.
Examenul radiologic intraoral pune in evidenta si starea spatiului periodontal si a osului alveolar.
Examen radiologic intraoral:
 cu film muscat ( standardizat) se evidentiaza coroanele dintilor antagonisti; depistam carii,
tesuturile din jur distruse;
 retroalveolara periapicala ofera o imagine a intregului dinte pana la apex si alveola in care este
ancorat; se vad cariile dentare, abcese periapicale, modificari de densitate osoasa, starea lucrarii de
restaurare, prezenta tartrului subgingival, dintii in retentie, pozitionarea radacinilor;
  ocluzala maxilara si mandibulara evidentiaza localizarea si dezvoltarea dintilor; poate cuprinde
intreaga arcada, fie cea superioara sau inferioara, mai des se utilizeaza in cazul dintilor care nu au
erupt si fracturilor maxilare.
Ortopantomografia
Acest tip de investigare radiologica se efectueaza cu ajutorul radiografiei panoramice prin proiectie
desfasurata pe una si aceeasi pelicula a celor doua arcade dentare si a maxilarelor in ocluzie centrica, stare
de postura a mandibulei sau la o deschidere maxima a gurii. Pe asa pelicula vom studia aceeasi
particularitati de structura a parodontului si tresutului osos, insa in acest caz apare posibilitatea de studiu in
ansamblu, comparativ si concomitent a rapoartelor dintre arcadele dentare si elementele articulatiei
temporomandibulare.
In acest caz, insa, multe detalii, cum ar fi particularitatile de structura ale marginii osului alveolar, spatiului
dentoalveolar, caracterul de trecere a canalelor radiculare s.a. nu se evidentiaza clar pe asemenea pelicule
si deci uneori apare necesitatea de a executa un examen radiologic intraoral suplimentar in cadrul caruia
aceste detalii ar putea fi relevate mai bine.

5. Metodele de studiu a modelelor de diagnostic. Importanţa practică.

Examenul clinic endobucal nu intotdeauna ne permite sa depistam diverse momente de ocluzie si raport
interdental, sa precizam localizarea cantactelor dentare premature din cauza refelxelor de protectie ce apar
in cadrul utilizarii acestor metode. In cavitatea vucala este imposibil de a stabili cu precizie caracterul
contactului interdentar in zona cuspizilor orali ai dintilor lateral; intalnim de asemenea dificultati la
precizarea axelor longitudinale ale dintilor, raportului dintilor lipsiti de antagonisti fata de planul de
ocluzie etc. In vederea evitarii acestor dificultati se propune aplicarea metodei analizei modelelor de
studiu care prezinta o vasta metoda complementara nu numai la stabilirea diagnosticului, dar si la
intocmirea unui plan de tratament protetic corect. Avantajul metodei respective mai consta si in
posibilitatea efectuarii examenului in absenta pacientului, in efectuarea unor masurari de precizie care nu
pot fi facute in cavitatea bucala, ca de exemplu: determinarea inaltimii spatiului edentat, pozitiei dintilor
ce delimiteaza bresele dentare, fapt ce permite alegerea corecta a variantelor de insertie a protezei, etc.
Modelele diagnostice pot fi studiate si analizate separat si in pozitie de ocluzie centrica. In acest scop
modelele de studiu se vor ghipsa in asa-numitele simulatoare cu ajutorul cheii de ocluzie obtinute in
cadrul determinarii ocluziei centrice sau a relatiei de ocluzie imediat dupa amprentare. Alegerea
simulatorului va depinde de scopul investigatiei. Daca este nevoie de un studiu al relatiilor interdentare in
raport de miscarile mandibulare, modelele se vor ghipsa in articulator, care permite imitarea acestor
miscari. Examenul modelelelor de studiu pe simulatoare va permite precizarea localizarii contactelor
interdentare premature, inclinarea suprafetelor palatinale ale frontalilor superiori si traiectoria pe care o
parcurg marginile incisivale ale incisivilor inferiori pe aceasta panta, gradul de inclinare a pantelor
cuspidiene a dintilor laterali si modul de alunecare intercuspidiana, precum si celelelate relatii
interdentare. Analiza relatiilor interdentare numai in plan vertical se va face dupa ghipsarea modelelor in
ocluzor, care imita miscarile mandibulei numai in plan vertical.

6. Electroodontometria.Termodiagnosticul. Importanţa practică.

Termometria
Determinarea reactiei dintelui la excitanti termici (fierbinte, rece) este una dintre cele mai simple metode
de examinare a starii pulpei. Excitantii termici pot fi aplicati pe suprafata dintelui supus examenului prin
irigare, insa aceasta metoda nu ne permite sa precizam care dinte reactioneaza la excitantul termic. Mai
simplu este de a aplica pe dinte un bulete de vata imbibat cu apa fierbinte, deoarece este dovedit ca dintii
sanatosi, fara leziuni ale tesuturilor dure, reactioneaza la o temperatura de + 50 grade si mai mare, iar la
rece mai jos de +10 grade. In caz de afectiuni ale pulpei de caracter inflamator sau leziuni de tesuturi dure
la aplicarea excitantilor termici se declanseaza o reactie dolora acuta. Reactia dintilor la excitanti termici
mai poate fi determinata si cu ajutorul termoodontocronometrului care ne permite sa actionam asupra
unui punct de pe suprafata coronara cu o temperatura, care usor poate fi regulata, de la 0 grade pana la
+70 grade C.
Electroodontometria
Leziunile tesuturilor dure odontale coronare, cum ar fi caria, abraziunea patologica, hipoplazia smaltului,
fluoroza, prezenta eroziunilor, etc. Ca si dintii preparati sub coroane de invelis sau traumatismul provoaca
diverse afectiuni ale pulpei dentare. Prin urmare, cand medicul pune la indoiala viabilitatea pulpei, este
nevoie de un examen care ar stabili starea ei reala. In acest scop se utilizeaza electroodontodiagnosticul
care ne permite sa stabilim pragul de sensibilitate a sistemului nervos dentar care indica starea pulpei si a
periodontiului. Examenul se efectueaza de catre medic si asistenta medicala. Dupa izolarea de saliva a
dintelui, medicul amplaseaza electrodul activ pe marginea incisivala (ocluzala) iar asistenta medicala prin
rotirea lenta a butonului, pune in functiune aparatul care transmite curentul electric la dinte. In momentul
aparitiei sensibilitatii asistenta fixeaza pe cadranul aparatului cifra care indica marimea curentului in
mkA. S-a constatat ca la dintii sanatosi pragul de sensibilitate este de 2-6 mkA. La o inflamatie a pulpei
acest indice va creste pana la 40mkA. Valoarea de pana la 60mkA indica prezenta procesului de necroza
pulpara; in limitele de 60-90 mkA indica antrenarea in proces a pulpei radiculare; la antrenarea in proces
a tesuturilor apicale reactia periodontiului va fi in limitele 100-120 mkA, iar in caz de o afectiune mai
profunda a periodontiului dintele va raspunde la curenti cu o intensitate inca si mare.

7. Metodele statice şi dinamice de determinare a eficienţei masticatorii.Importanţa practică.

Metodele statice.
La baza metodelor statice au fost puse datele lui Haber obţinute la determinarea presiunii masticatoare
cu ajutorul gnatodinamometrului, comparînd indicii de rezistenţă a diverşilor dinţi la procesul de
masticaţie luînduse drept unitate de măsură valoarea celui mai slab dinte (inclusivul lateral) fiind
comparată cu valoarea celorlalţi dinţi. La baza acestei metode au fost puse de asemenea particularităţile
morfologice şi funcţionale ale fiecărui dinte:
- mărimea marginii incisivale şi a suprafeţei ocluzale,
- numărul şi grosimea rădăcinilor,
- diametrul coletului,
- numărul cuspizilor,
- particularităţile anatomo-fiziologice ale periodonţiului,
- rolul lui la realizarea funcţiei de masticaţie,
- locul fiecărui dinte în arcada dentară etc.
Vustrov, Duchange ş. a., considerînd drept unitate presiunea masticatoare a incisivului lateral şi
comparînd-o cu presiunea masticatoare a celorlalţi dinţi, au determinat coeficientul fiecărui dinte de pe
maxilă şi mandibulă. Aplicarea, însă, în practică a acestei metode prezintă dificultăţi, din care cauză nu
este utilizată.
Mamlok, Agapov, Oksman ş. a. au simplificat această metodă socotind eficacitatea masticatoare a
sistemului stomatognat egală cu 100 unităţi calculînd astfel coeficientul fiecărui dinte după acest criteriu.
Drept unitate de calcul ei au luat capacitatea de rezistenţă a incisivului lateral egală cu 1.
De menţionat că determinarea eficacităţii masticatoare este posibilă doar în cazul prezenţei dinţilor
antagonişti ce s-au păstrat. Dacă ei lipsesc, capacitatea masticatoare a dintelui prezent este considerată
egală cu 0, deoarece el nu participă la actul de masticaţie. Deci în cazul prezenţei tuturor dinţilor pe un
maxilar şi lipsa totală pe celălalt eficienţa masticatoare va fi egală cu 0 (Agapov).
Oksman a ajuns la concluzia că afară de evidenţa dinţilor absenţi urmează să fie luată în consideraţie şi
starea funcţională a dinţilor restanţi, care poate fi determinată în raport cu gradul de mobilitate a lor. Se
consideră că dinţii cu o mobilitate de gradul I participă 100%. la actul de masticaţie. Cei cu o mobilitate
de gra¬dul II au păstrat numai 50% din capacitatea funcţională, iar cei ce au o mobilitate de gradul III,
sînt socotiţi absenţi. In legătură cu aceasta autorul propune ca notarea stării funcţionale a dinţilor superiori
şi inferiori să se efectueze printr-o linie oblică.
Metodele dinamice (funcţionale).
Luîndu-se în consideraţie dezavantajele metodelor statice de determinare a eficienţei masticatoare şi
stării funcţionale a parodontului, care se reduc la un calcul aritmetic simplu al rezultatelor examenului
clinic şi radiografie, şi deci nu oglindesc realitatea, au fost elaborate mai multe metode funcţionale.
Autorii acestor metode reieşeau şi din faptul că în unele cazuri dereglările de masticaţie apar chiar în lipsa
unui număr mic de dinţi, şi invers, la unii pacienţi cu prezenţa edentaţiilor parţiale întinse, datorită
funcţionării mecanismelor de compensare, dereglările actului de masticaţie pot fi minime.
Unul dintre primii autori ai metodei funcţionale de determinare a eficienţei masticatoare propunînd
proba de masticaţie, a fost Cristhensen. Conform metodei sale pacientului i se dă un miez de nucă (alune,
migdale) şi după 50 mişcări de masticaţie masa căpătată se adună într-o tăviţă, prin clătituri ale gurii, se
spală şi se usucă la o temperatură de 100° în termostat timp de o oră. După uscare masa căpătată se cerne
prin 4 site cu diametrul găurilor diferit. Particulele restante în ultima sită se cîntăresc şi după greutatea lor
se determină procentul de pierdere a eficienţei masticatoare.
Ghelman a modificat această metodă considerabil simplificînd-o. El a constatat că sistemul
stomatognat sănătos fărîmiţează 5 g de miez de alune timp de 50 sec. pînă la aşa un grad, că masa
căpătată, fiind uscată şi cernută prin sită cu găuri de 2,4 mm în diametru, trece complet. In caz de
edentaţie parţială sau alte afecţiuni, după cernerea probei în sită rămîri resturi. După cîntărirea acestor
resturi se calculează procentul pierderii eficienţei masticatoare considerîndu-se că 5 g constituie 100%.
Dacă, de exemplu, în sită a rămas 1 g, pierderea eficienţei masticatoare va fi egală cu 20%.
Rubinov a ajuns la concluzia că proba de masticaţie după Ghelman nu corespunde indicilor fiziologici,
deoarece în condiţii de normă nimeni nu rumegă odată 5 miezuri de nucă (1 miez=l g). Reieşind din
aceasta, Rubinov a elaborat proba de masticaţie numită fiziologică. In acest scop i se dă pacientului un
miez de alune (migdală), greutatea căruia în mediu este egală cu 800 mg, marcînd timpul de la începerea
masticaţiei pînă la apariţia actului de deglutiţie. In condiţii de integritate a arcadelor dentare pentru acest
act e nevoie de 14 sec. In caz de edentaţie parţială timpul necesar pentru masticaţie creşte în raport cu
întinderea şi localizarea breşelor, iar mărimea particulelor la momentul apariţiei actului de deglutiţie
creşte. Calculul acestei probe este analogic cu cel al probei după Ghelman. Prin urmare, această probă ne
permite să determinăm eficienţa masticatoare în condiţii fiziologice.
La baza calculării gradului de pierdere a eficienţei masticatorii conform metodei lui Rubinov este
greutatea resturilor din sită cîntărite după o masticaţie, timp de 14 sec. De exemplu, dacă la unul şi acelaşi
pacient am determina eficienţa masticatoare propunindu-i un miez de nucă cu o greutate de 800 mg,
efectuînd masticaţia pînă la apariţia actului de deglutiţie, iar a doua probă am efectua-o la un act de
masticaţie de 14 sec., greutatea resturilor rămase în sită va fi diferită. Este clar că la prima probă greutatea
resturilor rămase va fi mai mică din cauza măririi timpului de masticaţie necesar. Reieşind din aceste
considerente, prima probă va fi folosită la determinarea eficienţei masticatoare iar a doua la determinarea
gradului de pieredere a eficienţei masticatoare. Dacă la această probă nu va putea fi folosit miezul de
nucă, se vor propune alte alimente, de exemplu pesmeţi, ştiindu-se că durata actului de masticaţie a
acestui produs pînă la apariţia actului de deglutiţie este de 8 sec.
Prin urmare, eficienţa masticatoare poate fi definită drept capacitate a sistemului stomatognat de a
mastica un produs alimentar de o anumită greutate într-o anumită unitate de timp.
Masticaţiografia după Rubinov. Studiind mecanismele reflexelor cavităţii bucale, Rubinov a elaborat
metoda de înregistrare a funcţiei motorice a mandibulei în actul de masticaţie cu ajutorul
masticaţiografului. Imaginea grafică a mişcărilor mandibulare în timpul actului de masticaţie a primit
denumirea de masticaţiogramă. Prin analiza ei va fi studiată nu numai eficienţa masticatoare dar şi
caracterul mişcărilor mandibulare.
Ultimele vor fi diferite în caz de prezenţă a anomaliilor dento- maxilare, edentaţii parţiale, afecţiuni ale
A.T.M. şi alte procese patologice. Masticaţiograma ne va da posibilitate să studiem şi eficacitatea
tratamentului ortopedoprotetic şi stereotipul actului de masticaţie. Indiferent de scopul urmărit şi
particularităţile individuale pe chimogramă deosebim cîteva faze:
I - faza stării de repaus fiziologic relativ (postură) a mandibulei, care este înscrisă cu o linie
dreaptă;
II - faza deschiderii gurii efectuată pentru a fi introdus produsul alimentar în cavitatea bucală;
III - faza de adaptare sau orientare pentru a începe zdrobirea alimentelor;
IV -faza de bază a actului de masticaţie;
V - faza de formare a bolului alimentar şi deglutiţia, după care din nou se înregistrează starea de
repaus fiziologic relativ.
Caracterul undelor de masticaţie depinde de consistenţa alimentelor, de starea sistemului dentar, a
A.T.M., de tipul de ocluzie, stereotipul de masticaţie etc. Cunoscînd viteza de mişcare a lentei de
înregistrare care poate fi liniată în milimetri sau care se înregistrează concomitent şi timpul, uşor se
calculează durata fazei de bază a actului de masticaţie, care ne indică şi eficienţa masticatoare.
Coeficienţii dupa Agapov:
Dinţii 1 2 3 4 5 6 7 8 În total

Superiori 2 1 3 4 4 6 5 - 25
Inferiori 1 2 3 4 4 6 5 - 25
8. Odontoparodontograma după Kurleandski. Schimbările stării funcţionale a dinţilor în
dependenţă de gradul de rezorbţie a ţesutului osos alveolar. Importanţa practică.
Odontoparodontograma este o metodă statică de evidentă a stării funcţionale a dinţilor şi nu este o parte
componentă a metodelor de determinare a eficientei masticatoare,ea ne redă starea funcţională asistemului
dentar în poziţie statică şi medicul indirect îşi imaginează eficienta funcţională a sistemuluistomatognat.
Parodontograma prezintă o schemă a formulei dentare unde se notează date despre starea
fiecărui dinte.Schema este completată onform datelor examenului clinic, radiologie şignatodinamometriei
prin semne condiţionale: N — norma; O — lipsa dintelui; 1/4 — resorbţia ţesutului osos de gradul I; 1/2
— resorbţia ţesutuluiosos de gradul II; 3/4 — resorbţia ţesutului osos de gradul III. Dacă gradul
de resorbţie este mai pronunţat, dintele este considerat absent.
Analiza rezultatelor incluse in parodontograma permite medicului sa compare posibilitatile functionale
ale arcadelor dentare, ale anumitor grupuri de dinti sis a intocmeaca un plan correct de tratament.

9. Metodele clinice şi paraclinice de examinare a musculaturii: miotonometria, electromiografia.

Miotonometria este metoda de investigare a tonusului muscular care va fi modificat in raport cu
schimbarile de functii ale sistemului stomatognat si cele motorice ale mandibulei. Practic se determina
tonicitatea muschilor ridicatori ai amndibulei.
In acest scop se poate utiliza tonometrul Szirmai, compus dintr-o tija cu resort elastic pentru compresiune
si un cadran cu indicator. Masurarile se fac in starea de repaus si contractie musculara maxima. Pentru
aceasta fotoliul in care se afla placinetul se adduce intr-o poza orizontala. Se propune ca pacinetul sa
stringa maxim arcadele dnetare, prin palparea muschiului maseter sau temporal medical determina
punctual maximal poreminent.
Apoi se propune ca pacientul sa se relaxeze si in punctual determinat pe suprafata musculara se instaleaza
miotonometrul in pozitie vertical fara a exercita preisune. In acest timp pe cadran indictaorul ne arata
marimea tonusului muscular in styare de repaus, iar in urma contractarii musculare maximemale, prin
inchiderea arcadelor dentare, pe cadran citim marimea tonusului muscular in contractie functionala. Cu
ajutorul miotonometriei se vor constata si modificarile tonusului muscular dupa un tratament protetic in
dinamica. Comparind caracteristicile tonusului muscular obtinut prin tonometry, constatam o concordanta
cu rezultatele electromiografiei.
Electromiografia este o metoda paraclinica de examen a muschilor care permite depistarea afectarea
neuromusculara care de obicei insoteste disfunctiile ocluzale.
Se inregistreaza biocurentii fibrelor musculare si fasciculelor musculare care sunt inervate de aceiasi
neuroni motorici.
Electromiograma este imaginea grafica a activitatii bioelectrice musculare, care insoteste toate procesele
vitale si este cel mai exact indice al functiilor fiziologice. Se utilizeaza cu ajutorul electromiografului.
Acest examen se recomanda sa fie efectuat intr-o camera linistita unde se instaleaza cusca Faraday pentru
a preintimpina perturbarile atmosferice care pot sa modifice inregistrareabiocurentilor.
La examenul muschilor sistemului stomatognat pot fi utilizati electrozi de suprafata sau de profunzime.
Cel mai frecvent se utilizeaza electrozii de suprafata care culeg potentialele din intreaga masa musculara
din care cauza se numeste electromiografie globala. Prin intermediul electrozilor profunzi care fiind
introdusi aproximativ parallel fibrelor msculare, s eva culege potentialulunei singure unitati
motoriiobtining electromiograma elementara.
Electromiografia se efectueaza in conditii de repaus fiziologic relative (postural), intercuspidarea maxima,
ocluzie centrica, ocluzie cu effort, deglutitie, precum si la executarea miscarilor mandibulare de test sau
functionale.
Analiza electromiografiei cere determinarea numarului miscarilor de masticatie ale unui ciclu de
masticatie, timpul unui ciclu, timpul activitatii biocentrice si repausul bioelectric in secunde , amplitude
biopotentialelor in microvolti, coraportul dintre activitatea bioelectrica si repaus.
La o proba a actului de masticatie in conditii de norma, cit si in caz de edentatie partial activitatea
bioelectrica a muschilor va creste, insa in ultimul caz in comparative cu norma va fi mult mai scazuta.
Prin urmare, examenul electromiografic in protetica dnetara ne da posibilitatea sa depistam caracterul
disfunctiilor musculare cu o exactitate inalta, ceea ce este necesar de a lua in consideratie la dioagnosticul
diferentiat si intocmirea planului de tratament.
10. Diagnosticul în protetica dentară. Exemple. Indicaţii şi contrainidicaţii generale şi locale la
tratamentul protetic.
In protetica dentara diagnosticul se reduce nu numai la stabilirea formei nozologice a afectiunii, dar si la
descrierea dereglarilor morfologice, topografice, de functie, a factorilor etiologici, patogenetici,
complicatiilor, dereglarilor fizionomice si deci poarta un caracter descriptiv.
Diagnosticul e compus din 3 parti:
1)afectiunea principala
2)complicatiile provocate de afectiunea principala
3)afectiunile concomitente.
Afectiunea principala- necesita un tratament ortopedo-protetic si constituie cauza solicitarii asistentei
medicale din partea pacientului. Ea reprezinta forma nozologica cu concretizarea dereglarilor
morfologice, topografice, determinarea gradului si caracterului durerilor (acut, cronic) folosindu-se
clasificarile cunoscute. Tot aici sunt incluse si dereglarile functionale (masticatie, fonatie, deglutitie, etc)
indicindu-se gradul de exprimare, apoi factorul etiologic si patogenia leziunii (daca au fost evidentiate),
terminand cu dereglarile fizionomice care au o deosebita importanta indiferent de gen si virsta.
Daca afectiunea principala pe parcursul evolutiei sale a provocat oarecare complicatii (migrari dentare,
deformatii ale arcadelor dentare, dezocluzie, abraziune patologica a tesuturilor dure ale dintilor restanti,
aparitia mobilitatii patologice a dintilor, modificari ale dimensiunii verticale de ocluzie, trauma
fibromucoasa, disfunctii ale sistemului stomatognat etc) atunci aceste complicatii constituie partea a doua
a diagnosticului urmind sa fie descrise dupa acelasi principiu.
Partea a treia a diagnosticului o alcatuiesc maladiile concomitente care pot fi generale si stomatologice.
Bineinteles ca aprecierea starii generale a organismului are o deosebita insemnatate, deoarece ea in unele
cazuri necesare va fi luata in consideratie la alcatuirea si realizarea planului de tratament, in alte cazuri va
bloca acest proces sau chiar ne va contraindica tratamentul.
Insa maladiile generale ale organsimului nu pot fi incluse in aceasta parte a diagnosticului, deoarece
despre maladiile concomitente generale medical stomatologia ia cunostinta numai pe baza anamnezei si
rareori pe baza datelor consultative ale specialistilor din alte ramuri ale medicinei. Medicul e dator sa ia in
consideratie aceste maladii la intocmirea planului de tratament cit si la aplicarea lui. Datele se noteaza in
fisa de ambulatoriu.
Maladiile concomitente stomatologice medicul le evidentiaza in timpul examenului clinic si paraclinic,
ele cosntituind partea a treia a diagnosticului (leucoplachia, lichenul rosu etc).
La baza diagnosticului stau deosebirile dintre datele tabloului clinic si rezultatele examenului paraclinic.

11. Principiul profilactic, curativ şi biologic de tratament protetic.

Principiul curativ prevede refacerea integritatii morfologice si reabilitarea functional a sistemului
stomatognat prin intermediul protezelor si a diferitelor dispositive (sini, aparate). Aceste masuri pentru
fiecare caz in parte vor fi indicate in raport de caracterul leziunii: leziuni odontale coronare, edentate, etc.
Insa tratamentul protetic nu poate fi considerat finalizat o data cu cu fixarea pieselor protetice, chiar is in
cazul unei interventii protetice simple, deoarece ulterior va fi nevoie ca pe parcursul unei anumite
perioade de timp numita de adaptare sa fie create noi stereoptipuri dinamice si functionale pe baza celor
vechi. Prin urmare, in fiecare caz aparte principiul fundamental curative al tratamentului protetic va
consta in refacerea functiilor de baza ale sistemului stomatognat.
Principiul profilactic a fost divizat in local si general. Daca rolulprincipiului local de profilaxie consta in
tratamentul protetic protetic de prevenire a afectiunilor orgsanelor si tesuturilor sistemului stomatognat
(profilaxia stomatologica), atunci principiul general prevede profilaxia intregului organism, care pot fi
influentate sau acutizate de dereglarile functionale si fizionomice ale sistemului stomatognat (gastrite,
colite, ulcer gastric si duodenal, dezechiibrul psihic)
Principiul de profilaxie locala urmareste scopul de a preveni afectiunile sistemului stomatognat pastrand
astfel integritatea lui pe o durata de timp mai mare. Din complexul masurilor generale de profilaxie cu
character local o deosebita importanta o are educatia sanitara ce consta in respectarea igienei cavitatii
bucale, tratamentul protetic provizoriu si final efectuat in timp. Conceptia profilaxiei modern a
tratamentului protetic provizoriu si definitv prevede nu o restituire cantitavia a organelor si tesuturilor
lezate, dar o reabilitare echilibrata morfofunctionala, fizionomica si psihica orientate spre pastrarea
integritatii sistemului stomatognat.
Principiul profilaxiei generale consta in prevenirea influentei negative a sistemului stomatognat asupra
altor sisteme si organe si in primul rand a celor ale tractului digestiv.
Principiul biologic este un principiu fundamental al medicine si prevede ca orice metoda de tratament sau
interventie sa aiba o influenta pozitiva asupra organelor si tesuturilor atat ale sistemului stomatognat, cat
si aintregului organism. Deci cand se stabileste si se executa planul de tratament, medical trebuie sa
prevada sis a evite influenta nociva atat pe parcurs cat si dupa finalizarea tratamentului. Acest principiu a
fost pus la baza conceptiei modern de tratament stomatologic care presupune un character economicos al
interventiilor de pregatire a campului protetic, deoarece se modeleaza tesuturi vii. Principiul biologic ne
impune ca la confectionarea pieselor protetice sa fie alese material care n-ar leza substratul organic, adica
fara insusiri toxice, sa nu provoace alergii si alte influente nocive.

12. Principiul biomecanic de tratament protetic.

Principiul biomecanic este characteristic pentru protetica dentara si prevede un echilibru efficient al
raportului de rezistenta dintre substratul biologic al campului protetic si proteze sau alte dispositive. In
vederea realizarii cu success a acestui principiu trebuie cunoscute legitatile influentei fortelor ce se
dezvolta in timpul functiei piesei protetice si mecanismului de transmitere a acestor forte substratului
biologic al campului protetic. Ca substratul biologic sa suporte aceste actiuni este necesar ca amaterialul
din care va fi confectionata piesa sa posede insusiri mecanice si fizice respective. Totodata trebuie liuat in
consideratie si gradul rezistentei biolgice a tesuturilor campului protetic in vederea suportarii presiunii
asupra lor.

13. Pregătirea preprotetică şi proprotetică a cavităţii bucale. Metodele de tratament protetic.

Caracteristica.
Etapele tratamentului preprotetic – enumerare
pregatirea psihica a pacientului
reabilitarea orala
pregatiri preprotetice ale dintilor stalpi
pregatiri preprotetice ale parodontiului dintilor stalpi
pregatiri preprotetice la nivelul mucoasei crestei edentate
pregatiri preprotetice la nivelul osului bresei edentate.
Asanarea cavitatii bucale in cadrul tratamentului preprotetic
a. Calmarea durerilor provocate de:
- carii profunde,pulpite, parodontite apicale acute;
- fragmente coronare fracturate si mentinute numai de parodontiul superficial.
b. Drenajul abceselor parodontale.
c. Extractia resturilor radiculare si a dintilor nerecuperabili:
- cu distructii mari subgingivale;
- cu fracturi longitudinale;
- cu implantarea osoasa compromisa;
- cu inclinare foarte mare;
- cu malpozitii primare;
- cu retractii gingivale importante;
- molarii de minte fara antagonist.
d. Indepartarea lucrarilor protetice fracturate sau descimentate.
e. Indepartarea obturatiilor coronare mobile sau a celor debordante.
Tratamentul parodontal in cadrul tratamentului preprotetic
a. Eliminarea factorilor de iritatie parodontala:
- detartraj;
- indepartarea obturatiilor debordante;
- indepartarea microprotezelor necorespunzatoare;
b. Interventii chirurgicale:
- chiuretaj subgingival;
- gingivectomie;
- gingivo-alveoloplastie (operatia Neumann-Withmann);
c. Imobilizarea dintilor, eventual prin colaj cu rasini compozite.
d. Devitalizarea dintilor parodontotici (imbunatateste circulatia parodontala).
e. Refacerea punctelor de contact interdentar prin:
- microproteze;
- reconstituiri coronare cu rasini compozite;
- tratament ortodontic.
Pregatirea preprotetica ocluzala
a. Indepartarea contactelor premature si interferentelor in RC, IM, lateralitate, propulsie prin slefuiri
selective.
b. Realizarea unui plan de ocluzie corect prin :
- slefuiri la nivelul cuspizilor;
- reduceri din inaltimea coronara, eventual cu devitalizare, cu sau fara gingivo-alveoloplastie, urmate
obligatoriu de aplicarea unei microproteze care sa se inscrie in curbele de ocluzie si sa aiba un modelaj
ocluzal corect;
- amputari coronare (dupa devitalizari) cu gingivo-alveoloplastie acoperite cu microproteze agregate
intraradicular si cu relief ocluzal care sa se inscrie in curbele de ocluzie;
- indepartarea microprotezelor sau puntilor care deregleaza curbele de ocluzie;
- extractia dintilor extruzati;
- extractia dintilor cu egresiune exagerata, eventual si cu remodelare osoasa dupa extractie, in vederea
obtinerii spatiului pentru o viitoare punte;
c. Refacerea stopurilor ocluzale si a ghidajelor in cazul dintilor cu abraziune patologica, in acest scop vor
fi folosite:
- la dintii laterali-onlay ocluzal sau coroane de invelis;
- la dintii frontali cu abraziune "ad-pallatum"-onlay cu pivot, coroana ¾ sau sistem colaj.
Tratamentul ortodontic preprotetic
Indicat pentru:
- desfiintarea angrenajelor inverse, mai ales cele din zona frontala
- corectarea ectopiilor dentare
- aducerea pe arcada a caninului inclus, prin tratament chirurgical-otodontic
- extruzia accelerata.
Indicatia extruziei accelerate se refera in principal la resturile radiculare ale monoradicularilor care au o
implantare osoasa suficienta, dar ale caror tesuturi dentare se afla subgingival, iar parodontiul lor
superficial se inscrie in linia armonioasa a coletului clinic al celorlalti dinti.Extruzia accelerata se obtine
prin tractiuni elastice aplicate asupra unui stift fixat in canalul radicular, dupa sectionarea ligamentului
circular.
Interventiile chirurgicale din cadrul tratamentului preprotetic
- Rezectia apicala, in cazul parodontitei apicale cronice granulomatoase.
- Chiuretajul periapical cu aceeasi indicatie dar la dinti care au microproteze agregate prin pivoturi
intraradiculare.
- Premolarizarea atunci cand se doreste pastrarea unei radacini si eliminarea celeilalte radacini.
- Odontectomia dintilor inclusi, in special a acelora care sunt in relatie de vecinatate cu dintii stalpi ai
viitoarei punti.
- Interventii pentru chisturi si tumori.
- Regularizari de creasta.
- Frenoplastii sau frenectomii.
- Lifting de sinus sau aditie de os preimplantar, cand oferta osoasa este deficitara.
- Transfixatia - metoda indicata la dintii monoradiculari cu implantare osoasa redusa. Ea consta in
introducerea unei sarme dintr-un aliaj special, care traverseaza camera pulpara si radacina dintelui pentru
a se opri la nivelul compactei bazilare, in acest fel marindu-se parghia intraalveolara a dintelui respectiv.
Situatii care impun extirparea pulpara in scop protetic
1. Cand se alege ca element de agregare:coroana de substitutie, onlay cu pivot sau DCR;
2. Cand se impune un sacrificiu mare de tesuturi dentare;
3. In situatia lipsei de paralelism a dintilor stalpi;
4. Dinti stalpi cu leziuni carioase profunde;
5. Dinti egresati sau extruzati, antagonisti bresei, care impun coronoplastii pentru refacerea planului de
ocluzie;
6. Dinti cu obturatii vechi voluminoase;
7. Dinti cu usoara mobilitate;
8. Dinti malpozitionati pentru realizarea unui DCR angulat;
9. Pentru reampartirea fizionomica a spatiului edentat.
 Indicatiile tratamentului ortodontic in scop protetic
a. Refacerea punctului de contact la dintii stalpi migrati postextractional, cel mai frecvent fiind vorba de
premolari.
b. Lipsa de paralelism a dintilor stalpi poate fi rezolvata prin repozitionarea ortodontica a acestora.Este
cunoscuta mezioversiunea molarului secund mandibular in cazul edentatiei molarului de 6 ani.Corectarea
axului de implantare a molarului secund se poate obtine pe cale ortodontica, mai ales in cazul in care
aparatul este aplicat imediat dupa eruptia molarului secund.
c. Extruzia accelerata, face posibila utilizarea unei radacini situate subgingival.
d. Odata cu inclinrea dintilor catre spatiul edentat in zona cervicala apar"pungi false" care, in timp, pot
deveni pungi adevarate, cu caractere patologice. Redresarea ortodontica pentru desfiiintarea acestor pungi
false are un puternic caracter profilactic.
e. Redresarea ortodontica a dintilor situati in angrenaj invers este mult mai biologica decat realizarea unor
microproteze angulate.
Pregatirea preprotetica a parodontiului dintilor stalpi
- Detartraj asociat cu tratament antiinflamator;
- Indepartarea tesuturilor patologice in afectiuni parodontale a dintilor stalpi si zona furcatiei radiculare
si a septului interradicular;
- Repozitionarea coletului clinic al dintilor egresati. Aceasta deplasare a coletului clinic in sens apical se
poate obtine fie prin gingivectomie, fie prin gingivoalveoloplastice, in ultimul caz fiind necesara si
indepartarea unei cantitati reduse de os alveolar.
- Implant osos in punga parodontala proximala (dupa chiuretaj) la dintii inclinati si migrati spre spatiul
edentat cu ajutorul hidroxilapatitei sau os liofilizat. ;
- Excizia festonului gingival hiperplazic.
Pregatirea preprotetica a mucoasei crestei edentate
a) Excizia mucoasei balante
In urma instalarii starii de edentatie se declanseaza si un proces de atrofie atat la nivelul osului bresei
edentate, cat si la nivelul mucoasei acoperitoare.In unele cazuri ritmul de atrofie difera la cele doua
structuri, in sensul ca atrofia osoasa este mai accentuata decat atrofia mucoasei, astfel incat mucoasa
ramane fara substrat ferm, el prezentandu-se ca o brida balanta.Indepartarea preprotetica a acestei
mucoase balante se impune din mai multe motive:
- poate sa fie amprentata incorect, modelul nefind fidel situatiei clinice, iar fata mucozala a corpului de
punte ar putea sa se constituie intr-un factor de iritatie indirecta asupra mucoasei;
- aceasta mucoasa balanta poate sa intretina o stare de inflamatie permanenta la nivelul parodontiului
marginal al dintilor stalpi;
- limiteaza inaltimea spatiului protetic.
b) Frenotomia sau frenoplastia frenului buzei superioare inserat pe mijlocul crestei edentate pentru a evita
realizarea unui corp de punte inestetic si pentru a preveni leziunile ulcerative produse de corpul de punte
in timpul mobilizarii buzei.
c) Sectionarea bridelor inserate pe mijlocul crestei in regiunea laterala, asemanatoare frenoplastiei. In
unele cazuri aceste bride inserate pe mijlocul crestei sunt urmarea unei suturi neglijente dupa extractia
dintilor din aceasta zona.
d) Grefe mucoase peste refacerile de os in defectele de creasta edentata, care in cele mai multe cazuri se
dovedesc mai eficiente decat epitelizarea spontana, fiind benefice pentru aditia osoasa, dar se pot utiliza si
implante de aditie (tesut osos de la pacient, os bovin granulat, hidroxiapatita, biovitroceramica.
Pregatirea preprotetica a osului crestei edentate
a) Indepartarea dintilor, resturilor radiculare, granuloamelor reziduale in incluzie osoasa la nivelul crestei
edentate.Desi aceste incluzii osoase pot fi reci de mult timp, eventuala lor acutizare impune indepartarea
lor chirurgicala.
b) Regularizarea de creasta
Este cunoscut ca fata mucozala a corpului de punte trebuie sa fie neteda, fara anfractuozitati
retentive.Acest deziderat nu poate fi obtinut decat daca relieful bresei edentate este neted, fara ciocuri
osoase.Acestea pot fi indepartate chirurgical print-o interventie de poarta numele de regularizare de
creasta.
c) Crearea de spatiu protetic vertical pentru corpul de punte apare necesara atunci cand extractia dintilor
egresati nu a fost insotita de modelare osoasa.
d) Refacerea reliefului osos cu ajutorul hidroxilapatitei, grefei de sclera conservata sau os liofilizat.
e) Interventii ajutatoare implantelor de tipul repozitionarii canalului mandibular, lift sinu
14. Clasificarea protezelor dentare după modul de fixare ( exemple ), modul de transmisie a
presiunelor funcţionale ( exemple) şi modernă (exemple).
Dupa modul de fixare:
a) Fixe (incrustatiile, coroanele artificiale, dintii cu pivot, puntile dentare);
b) Mobile (protezele partial mobile cu placa, protezele sch eletate, protezele totale);

15. Amprenta. Definiţie. Clasificări. Metoda amprentării într-un timp cu un material şi cu două
materiale.
Amprenta este copia negativa si fidela a campului protetic.
Din punctul de vedere al scopului urmarit amprentele se impart in documentare, auxiliare si de baza. In
dependenta de tehnica realizarii deosebim: amprente realizate intr-un timp; amprente realizate in doi timpi,
amprente de corectare, amprente in ocluzie, amprente partiale, amprente totale.
Amprenta realizata intr-un timp este obtinuta prin depunerea materialului amprentar in lingura de
amprentare si presarea lui direct pe campul protetic. Aceasta tehnica poate fi utilizata si la aplicarea a doua
materiale amprentare de diferita consistenta: unul vascos si altul fluid. In acest caz ambele materiale sunt
preparate concomitent: materialul vascos se depune in lingura amprentara, iar materialul fluid cu ajutorul
unei seringi se injecteaza imprejurul dintilor preparati, in asa mod ca sa fie inglobat in materialul vascos.

16. Metoda amprentării în doi timpi. Etapele amprentării cu linguri standard.

Amprenta realizata in doi timpi este obtinuta prin realizarea unei amprente intr-un timp, iar dupa ce este
indepartata de pe campul protetic este acoperita de un material amprentar fluid fiind reintrodusa in cavitatea
bucala in faza a doua. O alta varianta de realizare a amprentei in doi timpi prevede acoperirea dintilor
preparati cu o pasta fluida in prima faza si dupa priza materialului amprentar aplicarea lingurii cu un
material de amprentare vascos in faza a doua.
Etapele:
1) Alegerea lingurii amprentare;
2) Prepararea meterialului de amprentare;
3) Depunerea materialului in lingura;
4) Introducerea lingurii in cavitatea bucala si presarea materialului pe campul protetic, prelucrarea
marginilor;
5) Indepartarea amprentei de pe campul protetic;
6) Analiza amprentei.

17. Clasificarea materialelor amprentare după Postolachi, Bîrsa. Exemple.

Materiale elastice reversibile ( hidrocoloizi reversibili – Gelin, Deelastic, Coltoloid)
Materiale elastice ireversibile ( hidrocoloizi ireversibili – Stomalgin, Tropicalgin; elastomeri de sinteza –
Sielast, Xantopren, Optosil, Zeta Plus, Genie);
Materiale dure reversibile ( materiale termoplastice – Stens, Stomaplast, Ortocor, Dentafoli);
Materiale dure ireversibile ( ghips, paste din oxid de zinc si eugenol)

18. Clasificarea leziunelor odontale coronare după Dechaume –Burlui

Clasa I. Anomalii de sediu, volum, forma, directie. Aceste anomalii nu sunt leziuni propriu-zise dar
reclama aceleasi metode ca si leziunile coronare.
Clasa II. Leziuni coronare congenitale cu specific ereditar: amelogeneza imperfecta, dentina opalescenta
ereditara, displazia Capdepond, dentina opalescenta Hodge, dentinogeneza imperfecta si displazia
dentinei. Aceste afectiuni prezinta niste tulburari de geneza a tesuturilor dure care la fel necesita un
tratament protetic.
Clasa III. Leziuni odontale coronare dobandite inainte de eruptia dintilor: hipoplaziile simple ale
smaltului, hipoplaziile complexe si anomaliile dentare prin radiatiile ionizante (raze X, raze gamma,
fluxuri de neutroni) in perioada preeruptiva.
Clasa IV. Leziuni odontale coronare dobandite in perioada posteruptiva. Aceste leziuni pot afecta dentitia
temporara si permanenta. Leziunile odontale coronare ale dintilor temporari se manifesta prin urmatoarele
forme clinice: melanodontia Beltrami si Romiuex, vulnerabilitatea dentara si diferite leziuni coronare in
forma de carie, traumatisme, abraziuni etc. Leziunile coronare ale dintilor definitivi: sindromul Dubreuill-
Chambardel, leziunile odontale consecutive intoxicatiilor medicamentoase, carie simpla galopanta,
lezihni prin radiatii ionizante indelungate, discromiile dentare, uzura dentara, eroziunea chimica,
eroziunea idiopatica, la fel si leziunile de natura traumatica.

19. Tabloul clinic al leziunelor odontale – coronare. Examenul clinic subiectiv şi obiectiv al
pacienţilor cu leziuni odontale coronare.
In raport de etiopatogenie, particularitatile individuale si de evolutie au un tablou clinic variat, care
consta din simptome subiective si obiective, gradul de pronuntare al carora este manifestat in raport de
forma leziunii odontale coronare.
Tabloul clinic al LOC este alcatuit din simptome subiective si obiective. Pe primul plan adeseori va
aparea durerea. Aceasta durere va aparea mai frecvent in prezenta cariilor sau traumelor. Pe plan secundar
apar tulburari fizionomice, acest simptom poate fi si in cazul lipsei substantei tesuturilor dure dentare, mai
ales in sectorul frontal. Un alt simptom este dereglarea psihoemotionala. Tot aceste dereglari pot fi si in
cazul modificarilor de structura a dintilor, pozitie a dintelui in arcada.
LOC sunt adesea si cauza tulburarilor functiei de incizie, masticatie iar in caz de dereglari masive a
structurii tesuturilor dure a dintilor frontali provoaca dereglari fonetice.
Simptomele obective LOC care afecteaza structura prin diferite distrofii au un aspect cretos al smaltului
sau/si alte modificari de culoare. Lipsa sau dereglarea de structura a tesuturilor coronare provoaca deseori
disarmonie statica si dinamica ocluzala iar in unele cazuri duc si la aparitia diferitor dereglari ale altor
verigi ale ADM.

20. Examenul clinic exobucal şi endobucal al pacienţilor cu leziuni odontale coronare.

Efectuand examenul exobucal, se atrage atentia la structura fetei, prezenta sau absenta asimetriei, pozitia
buzelor, comisurilor orale, inaltimea etajului inferior al fetei si alte particularitati. Aceasta este necesar,
deoarece leziunile odontale coronare insotite de lipsa de substanta dentara prezinta aspecte clinice variate.
In majoritatea cazurilor la pacientii cu LOC simptomele faciale lipsesc. Daca leziunile sunt intinse,
profunde si localizate in zona dintilor frontali, se va observa schimbarea pozitiei buzelor si in special a
celei superioare, care poate fi prabusita. In leziunile provocate de abraziunea profunda a dintilor si mai
ales de caracter generalizat se va micsora si etajul inferior al fetei. Prin urmare, examenul exobucal in
cazurile de afectiuni odontale coronare poate depista diverse simptome faciale, care vor fi luate in
consideratie la alcatuirea planului de tratament.
Incipient se atrage atentia la gradul de deschidere a cavitatii bucale, dupa ce vizual cu ajutorul
instrumentelor se studiaza starea mucoasei, incepand cu vestibulul oral. Dereglarile observate, ca de
exemplu, prezenta diferitor formatiuni tumorale, ulceratii, traume provocate de dintii cu leziuni sau din
alte cauze se noteaza in fisa de observatie.
Examenul arcadelor dentare va urmari stabilirea formei, simetriei, inspectand fiecare dinte prin palpare,
sondare si percutie intr-o anumita ordine, de la dreapta la stanga la maxila, iar la mandibula de la stanga la
dreapta. Cu o deosebita atentie se vor examina leziunile: localizarea lor, forma, intinderea, gradul de
sensibilitate, tipul si calitatea tratamentelor efectuate ( obturatii, microproteze); sondarea trebuie facuta cu
multa prudenta.
Pentru fiecare dinte examinat se va aprecia obligatoriu vitalitatea, utilizand stimuli ce determina starea
pulpei dintilor lezati. La fel fiecarui dinte ii vom examina starea tesutului parodontal prin inspectie si
palpare, apreciind starea mucoasei gingivale ( culoarea, prezenta edemului, hiperplaziaetc. ), prezenta
pungilor parodontale si profunzimea lor, gradul de mobilitate a dintilor.
Efectuand percutia dintelui in ax, folosind manerul sondei, obtinem date privind starea parodontului
apical, iar prin percurtia orizontala a celui marginal.
Este obligatorie examinarea rapoartelor intre cele doua arcade dentare atat staic cat si in dinamica,
apreciind starea de postura si relatie centrica.
Examinarea functiilor blobale ale SS se va realiza prin efectuarea unor teste de apreciere a eficientei
masticatoare, de stabilire a stereotipului individual de masticcatie, teste fonetice si de deglutitie.
21. Diagnosticul leziunelor odontale coronare. Exemple. Metode de tratament ale leziunelor
odontale coronare.Caracteristica.
Diagnosticul LOC se stabileste pe baza unui examen clinic si paraclinic complet si complex si trebuie sa
cuprinda atat aspectele privind starea locala, cat si generala.
Diagnosticul de stare locala consemneaza situatia prezenta a integritatii odontale coronare si se poate
caracteriza prin urmatoarele componente:
a) anatomo-clinic, ce consta in stabilirea existentei leziunii coronare;
b) topografic, ce consemneaza dintele si suprafata;
c) etiologic, care indica cauza aparitiei LOC (de origina carioasa, traumatica, ereditara,
plurifactoriala, etc);
d) functionala, care precizeaza tulburarile functiilor SS, prin gradul de afectare a masticatiei,
fizionomiei, fonatiei;
e) complicatiile provocate de LOC (migrari dentare, etc)
Metode de tratament protetic al LOC:
1. Metoda de reconstituire coronara este aplicata in leziuni odontale nu prea intinse in suprafata si
profunzime, in scopul asigurarii rezistentei, retentiei, stabilitatii microprotezelor realizate sub
forma de inlay, onlay, pinlay, inlay-onlay.
2. Metoda acoperirii coronare consta in aplicarea microprotezelor dentare de acoperire,
individualizate, ce refac morfologia si functia coronaelor naturale. Aceasta metoda este
recomandata cand leziunile odontale coronare sunt profunde intinse ca suprafata, iar terapia de
reconstituire este ineficienta. Indicatiile terapiei de acoperire sunt de o frecventa considerabila,
datorita realizarii unei morfologii coronare corecte si refacerii functionale.
3. Metoda substituirii consta in aplicarea microprotezelor ce substituie in intregime coroana naturala
a dintelui. Aceasta metoda este indicata in cazul distrugerii in intregime a coroanei dentare.
Mijloacele protetice folosite in realizarea metodei respective sunt reprezentate de coroanele de
substitutie (dinti cu pivot).

22. Indicaţii şi contraindicaţii la tratamentul leziunelor odontale coronare prin metoda

reconstruirii.
INDICATII
 la restaurarea morfologiei coronare dentare provocate de carii,
 fracturi coronare,
 abraziuni la care tratamentul prin obturatii este imposibil sau neeficient
 ca element de agregare
 ca dispozitiv de sinare a dintilor mobile
 ca element de echilibrare a ocluziei realizind stopuri ocluzale
CONTRAINDICATII
 Pe dinti sanatosi
 Pe dinti temporari
 Pina la 18 ani
 LOC totale sau subtotale
 Pe dinti cu radacini in stare de formare
 Pe dinti cu mobilitate de gr. III

23. Clasificarea leziunelor odontale coronare după Black, Kurilenko. Indexul ILSOD după
Milkevici şi alegerea tipului de inlay în raport de valoarea lui.
Clasificarea dupa Black
Clasa I include cavitatile situate in santurile si gropitele smaltului pe suprafata ocluzala a molarilor si
premolarilor, in santurile si gropitele vestibulare sau orale, la fel si in gropitele orale ale incisivilor
superiori.
Clasa II cuprinde cavitatile de pe suprafetele proximale ale molarilor si premolarilor.
Clasa III cuprinde cavitatile de pe fetele proximale ale dintilor frontali, cand unghiul incisiv nu este
compromis.
Clasa IV cuprinde cavitatile de pe fetele proximale ale incisivilor cu unghiurile incizale afectate sau care
nu se pot pastra.
Clasa V numara varietatile de cavitati situate in treimea cervicala a fetelor vestibulare sau orale ale
dintilor.
Clasa VI cuprinde cavitatile situate pe marginea incizala a dintilor frontali si varful cuspizilor dintilor
laterali.
Clasificarea dupa Kurilenko.
Clasa I – leziunile dintilor devitalizati;
Clasa II – leziunile dintilor vitali, care in dependenta de localizarea lor, se impart in 4 subdiviziuni:
a) Leziunile situate pe una sau ambele suprafete coronare proximale sau proximo-ocluzala;
b) Leziunile dintilor frontali situate pe suprafetele proximale su defecte unghiulare;
c) Toate leziunile pe orice suprafata afara de cea proximala;
d) Leziuni atipice.
V. Milikevici, pentru a determina gradul de leziune coronara pentru clasele I si a II-a dupa Black, a
propus indexul leziunii suprafetei ocluzale (ILSOD). Indexul prezinta coraportul dintre dimensiunile
suprafetei atacate si toata suprafata ocluzala. Suprafata ocluzala totala ca si cea lezata este determinata cu
ajutorul unei placute elastice si transparente gradata in mm. Daca ILSOD nu depaseste 0,2-0,3 mm2,
atunci se recomanda incrustatii metalice. Daca acest indice constituie 0,4-0,5 mm2 – incrustatia se intinde
si se sprijina pe cuspizii coronari. Daca acest indice este egal cu 0,6 mm2 si mai mult, aunci se acopera
toata suprafata ocluzala a dintelui.

24. Zonele periculoase a dinţilor frontali după Gavrilov, Abolmasov şi a dinţilor laterali după
Gavrilov, Kliuev.
Cunostintele in ce priveste strucura tesuturilor dure ne vor permite sa formam asa o cavitate, ca prismele
smaltului sa nu piarda legatura cu dentina. Cunoasterea grosimii tesuturilor dure si a topografiei cavitatii
dintelui nu permit perforarea camerei pulpare. La prepararea dintilor pentru incrustatii trebuie sa tinem
cont de zonele periculoase (nehasurate) si nepericuloase(hasurate). E. Gavrilov si N. Abolmasov au
studiat aceste zone pentru dintii frontali, iar B. Kliuev si E. Gavrilov – pentru dintii laterali. La prepararea
cavitatilor in zonele periculoase trebuie sa fim foarte atenti, deoarece stratul tesutului dur este subtire si
apare pericolul perforatiei camerei pulpare, pe cand in celelalte zone aem posibilitatea de a prepara
cavitatea mai adanc.

25. Etapele de pregătire a cavităţilor sub incrustaţii şi cerinţele către prepararea cavităţilor
pentru incrustaţii în leziunele de Black cl.I.-II.
Prepararea cavitatilor in leziuni de clasa I. Prepararea cavitatilor in fisuri si gropite are drept scop
desfiintarea ultimelor si extinderea marginii cavitatii pe pantele netede ale cuspizilor. Cu ajutorul
excavatoarelor si frezelor sferice se indeparteaza tesutul ramolit, iar conturul cavitatii se creeaza cu frezele
fisurale, pietre cilindro-conice. Smaltul nesprijinit de dentina sanatoasa este de asemenea indepartat.
Planseul cavitatii este preparat orizontal, iar peretii laterali sunt preparati vertical si paralel sau usor
divergent in sens ocluzal formand un unghi de apropae 100 grade cu planseul. la preparare se folosesc freze
fisurale cilindrice sau cilindro-conice, cu varf sau fara si freze active la capat. Marginile de smalt ale
cavitatii se bizoteaza dupa un unghi de 45 grade. Adancimea cavitatii variaza intre 1,5 si 2 mm. Cand
pierderea de substanta este profunda se recomanda o captusire cu cement atat de planseul cavitatii cat si la
nivelul peretilor axiali.
Prepararea cavitatilor de clasa a II-a. Felul de preparare a unei cavitati depinde de leziunea coronara care
poate fi mai limitata sau mai intinsa. Pentru a asigura retentia incrustatiei in sens axial, cavitatea va trebui
pregatita cu pereti plani formand un unghi de 90 grade sau usor divergenti cu peretele gingival si treapta
ocluzala. In timpul prepararii cavitatii se are grija ca peretii sa fie suficient de grosi pentru a rezista presiunii,
iar antagonistii in diversele miscari sa nu intre in contact cu peretii vestibulari sau orali ai cavitatii pentru a
evita fractura lor. In acest scop se face retusul antagonistilor cand au cuspizii prea pronuntati sau reducerea
din inaltimea peretilor dintelui cu cavitate cu 2,5-2 mm pentru a face o incrustatie de acoperis ce se va
extinde pe toata suprafata ocluzala a dintelui. Retentia in sens proximal este asigurata de paralelismul dintre
peretii gingival si pulpar, de obtinerea unei cavitati cu unghiuri netede intre peretii axiali si cei gingivali si
pulpar si de forma de retentie a treptei ocluzale cunoscuta sub numele de coada de randunica.
26. Cerinţele către prepararea cavităţilor pentru incrustaţii în leziunele de cl.III.,IV,V, Black.
In cazul cavitatilor pentru leziunile de clasa a III-a, cavitatea va fi pregatita avand peretii paraleli cu axul
longitudinal al dintelui si cu retentie orala. Marginea gingivala a cavitatii va fi pregatita pana la nivelul
langhetei, iar marginea incizala va ramane la 1/3 de cea a dintelui, pentru a nu slabi rezistenta lui. Retentia
va fi cu o adancime de 1,5-2 mm, iar cea orala cu forma in coada de randunica. Bizotarea marginilor se va
face numai pentru cavitatea orala.
In cazul cavitatilor pentru leziuni de clasa a IV-a. Daca este cuprinsa o mica portiune din unghiul incizal,
prepararea va fi similara ca forma si tehnica ca cea pentru leziunile de clasa a III-a, utilizand o retentivitate
orala in forma de coada de randunica si o treapta proximala. Daca leziunea cuprinde o parte mai mare din
unghiul incizal, cavitatea este intinsa catre gingie si se obtine o forma, asemanatoare cu o caseta.
Cavitatile de clasa a IV-a se considera compuse, deci contin o caseta proximala si una incizala. Pentru o
retentivitate corespunzatoare la sfarsitul cavitatii incizale la fel si pe treapta gingivala a cavitatii proximale,
se creeaza canale parapulpare cu o adancime de 1,5-2 mm in care se vor fixa pivoturile incrustatiei.
Pentru leziunile de clasa V-a, conturul cavitatii se va extinde cat mai mult posibil spre gingie, spre mezial
si distal avand o forma ovala cu plaseul convex datorita topografiei camerei pulpare. Peretii gingival si
ocluzal vor fi perpendiculari planseului cavitatii sau vor avea o usoara divergenta, iar cei proximali
totdeauna se vor prepara cu divergenta datorita curbarii fetei vestibulare si topografiei pulpei.

27. Obţinerea machetei din ceară la confecţionarea incrustaţiilor prin metoda directă şi indirectă.
Conform principiilor de realizare a incrustatiei dupa metoda directa, macheta viitoarei incrustatii este
modelata din ceara in cavitatea bucala de catre medic si transferata in laboratorul de tehnica dentara pentru
reproducerea ei in acrilat sau metal.
In metoda indirecta se obtine mai intai amprenta, dupa care se confectioneaza modelul si se modeleaza din
ceara incrustatia pe model.

28. Proba şi cimentarea incrustaţiilor. Cimenturile dentare

Inainte de a introduce incrustatia in cavitatea preparata a dintelui ea se examineaza cu atentie spre a constata
daca nu prezinta defecte ce au putut aparea la turnarea aliajului, la ardere sau polimerizare, defecte ce se
manifesta fie prin exces de metal, fie prin bule de aer sau pete de culoare.
Incrustatia se introduce in cavitatea pregatita in axul de insertie. Proba de insertie a incrustatiei metalice se
va face tinand-o de tija ramasa dupa turnare care se va sectiona dupa ce a ramas de probat doar suprafata
ocluzala. Cand incrustatia este corect executata, aplicarea ei in cavitate va fi putin dificila, fiind necesara
aplicarea unei presiuni digitale moderate.
Daca incrustatia intra prea usor inseamna ca este prea mica pentru cavitatea respectiva.
Inainte de cementare dintele va fi izolat cu rulouri de vata, uscat cu un jet de aer. Incrustatia va fi prelucrata
cu etanol si uscata cu un jet de aer. Consistenta cimentului va fi smantanoasa. Masa de ciment va fi introdusa
in cavitate si aplicata pe peretii ce vor contacta cu incrustatia. Ulterior se introduce si incrustatia iar
pacientul va fi rugat sa inchida gura in ocluzie centrica. Dupa 10-15 minute se vor indeparta surplusurile
de cement.
29. Indicaţii la tratamentul leziunelor odontale coronare prin metoda acoperirii.
- In tratamentul leziunilor odontale coronare provocate de lipsa de substanta sau de leziuni de
structura a tesuturilor dure cand terapia conservative sau prin incrustatii este imposibila sau
neefectiva.
- In terapia LOC ce modifica culoarea dintelui
- In caz de prezenta a obturatiilor massive ce predispun coroana la fracturare.
- In tratamentul anomaliilor de volum, forma si de pozitie ca mijloace de refacere a armoniei
coronare si a arcadelor dentare
- La necesitatea restabilirii punctelor de contact interdentar.
- Ca elemente de agregare a sinelor de imobilizare in tratamentul leziunilor parodontale, ca
elemente de agregare in puntile dentare.
- Ca mijloace terapeutice aplicate in disfunctia ocluzala, contribuind la reconstituirea morfologica
si functionala a suprafetelor ocluzale le dintilor (abraziune patologica)
- La traumele dentare
- La tratamentul orthodontic in calitate de dispositive provizorii
- In tratamentul deformatiilor arcdelor dentare cand se implica slefuirea dintilor inclinati, deplasati
vertical sau alte directii.
- In scop de profilaxie a abraziunii patologice a dintilor in fazele incipiente
30. Clasificarea coroanelor de înveliş conform funcţiei şi particularităţilor de construcţie a
aspectului fizionomic şi tehnologiei de realizare.
Conform functiei:
a) Coroane de restituire;
b) Coroane ca element de agregare;
c) Coroane cu functie mixta;
d) Coroane provizorii;
Conform particularitatilor de constructie a asectului fizionomic:
a) Coroane 3/4 confectionate pe canini sau incisivi;
b) Coroane 4/5 confectionate pe premolari;
c) Coroane ecuatoriale;
d) Coroane totale
Conform tehnologiei de realizare;
a) Prin stantare;
b) Prin turnare;
c) Din doua bucati;
d) Prin polimerizare;
e) Prin ardere

31. Cerinţele faţă de coroanele de înveliş. Argumentaţi principiile generale de preparare a dinţilor
sub coroane de înveliş.
a) Trebuie sa reproduca intocmai morfologia si forma coroanei dintelui respective; sa armonizeze cu
dintii invecinati si cu dintele omolog; ea nu trebuie sa fie prea voluminoasa restabilind punctele
de contact interdentare;
b) Coroana trebuie sa nu fie in supraocluzie majorand dimensiunea vertical de ocluzie pentru a nu
provoca traumatismul parodontului si totodata ea nu trebuie sa fie in subocluzie, pastrand
contactul uniform cu dintele antagonist;
c) Relieful suprafetei ocluzale trebuie sa corespunda reliefului ocluzal al dintilor antagonisti,
restabilind astfel o concordanta cuspid-fosa;
d) In timpul miscarilor functionale ale mandibulei, effectuate in toate directiile, trebuie sa aiba loc o
alunecare libera, fara obstacole;
e) Coroana trebuie sa cuprinda strans coletul dintelui sau portiunea coronara unde se termina
marginile ei;
f) Coroana trebuie sa restabileasca aspectul fizionomic;
Prepararea tesuturilor dure in vederea aplicarii coroanelor de invelis se realizeaza in scopul crearii spatiului
necesar pentru aplicarea microprotezei pe dinte si lichidarea convexitatilor coroanei naturale a dintelui.
Prepararea testurilor dure este considerate drept o interventie chirurgicala, deoarece are loc excizia de
teusturi vii.
Prepararea se face cu instrumente abrasive cu aplicarea racirii pentru a evita supraincalzirea tesuturilor si
influentarea nociva a pulpei. De asemenea se recomanda sa se excizeze minimul de tesuturi dentare dure.

32. Instrumentarul folosit la prepararea dinţilor sub coroane de înveliş. Cerinţe.

Instrumentarul necesar folosit la preparare este foarte variat si depinde de scopul urmarit. La slefuirea
tesuturilor dure se folosesc instrumente abrasive de forme si marimi diferite, cu o forta abrasive variata:
pietre din carborund sau diamantate de dimensiuni, configuratii si granulatii diferite; discuri metalice cu
carborund, diamantate, active pe o fata, pe ambele fete sau pe muchie; freze din carborund si diamantate
care pot avea forme, marimir si forta abraziva variata si care constituie o parte component a pieselor de
mana folosite pentru turatii mici si medii sau sunt anexate la turbine cu aer ce dezvolta turatii cu viteze
inalte sau foarte inalte.
Pentru prepararea suprafetelor proximale se utilizeaza discuri metalice de separare, in dependent de
situatie vor fi utilizate discuri abrasive active pe o singura parte sau pe ambele parti. In raport de
necessitate discurile de diferite dimensiuni si forme vor fi montate la piesa dreapta sau in unghi.
La prepararea suprafetelor vestibulare si orale se utilizeaza pietrele roata si alte abrasive ce vor fi ale
avand un diametru din ce in ce mai mic pentru a nu leza festonul gingival. Viteza de preparare va fi
stabilita in raport cu sensibilitatea pacientului. In cazul utilizarii tehnicii clasice de preparare, dupa
folosirea pietrelor-roata sunt intrebuintate abrasive cilindrice sau cilindro-conice.
Prepararea suprafetei ocluzale. Slefuirea se va efectua cu pietre in forma de roata de diferite dimensiuni
din carborund sau diamantate fixate la piesa dreapta sau in unghi. Pe parcursul prepararii vor fi utilizate
abrasive de forma lenticulara, sferice, cilindrice, con-invers, romboidale, cilindr-conice, etc, ce ne va
permite sa pastram relieful ocluzal.
Prepararea muchiilor. Pentu slefuire sunt utilizate discuri concave, freze cilindrice, cilindroconice, con
invers. Finalizarea operatiunii se efectueaza cu abrasive cu granulatie fina.

33. Indicaţii la utilizarea coroanelor de înveliş metalice ştanţate.

In ziua de astazi coroanele metalice stantate raman ca o alternative in cazuri extreme, de exemplu atunci
cand pacientul refuza alte optiuni, preferand ceva mai ieftin.
- Pentru restaurarea portiunii coronare a dintelui la defectele survenite in urma proceselor carioase,
trauma, care nu pot fi restaurate prin obturatii sau incrustatie;
- Ca element de agregare in puntile dentare;
- Pentru imbunatatirea formei dintelui daca se preconizeaza aplicarea crosetelor pe acest dinte;
- Coroana stantata se indica aproape in orice situatie atat timp cat s-a pastrat cel putin o treime din
inaltimea initiala a coroanei dintelui si in lipsa proceselor distructive subgingivale.

34. Metoda clasică şi modernă de preparare a a dinţilor sub coroane metalice ştanţate. Controlul
calităţii preparării dintelui.
1. Tehnica clasica de preparare a dintelui sub coroana metalica stantata.
Prepararea suprafetelor proximale. Aceasta operatiunea are drept scop desfiintarea punctelor de contact
si deretentivizarea lor. Prepararea se va realiza prin tehnica de slefuire progresiva sau prin tehnica de
taiere in felie, cand este nevoie de slefuirea unui strat mai gros de tesuturi dure.Tehnica clasica de
preparare progresiva propune utilizarea unui disc active pe o fata, care se introduce la nivelul punctului de
contact, din partea ocluzala spre spatial interdentar si cu miscari de rotatie se inaintaza spre colet,
cautandu-se sa se invinga punctual de contact in mod progresiv. Dupa desfiintarea punctului de contact se
realizeaza prepararea definitive a suprafetei proximale miscand discul spre vestibular si oral conform
structurii coronare. Metoda clasica de preparare a suprafetelor proximale prin sectiuni in felie se
realizeaza cu discuri diamantate active pe muchie sau discuri active pe ambele fete. Aceasta metoda poate
fi aplicata cand coletul dintelui este ingust si dintele are o convexitate mare in directia meziodistala.
Sectionarea unei felii de 1-1,5 mm se efectueaza de la creasta marginala proximala a dintelui notand in
prealabil un punct corespunzator coletului dentar, insa plasat supragingival. In urma prepararii prin
aceasta tehnica se realizeaza cocomitent atat desfiintarea punctului de cotact, cat si prepararea fetei
proximale. Notarea punctului supragingival prevee preintampinarea prepararii in perimetrul coletului
dintelui, deoarece in asa caz pragul creat este aproape imposibil de corectat.
Prepararea suprafetelor vestibulare si orale.Aceasta interventie se efectueaza in vederea reducerii
ecuatorului anatomic de pe suprafetele orale si vestibulare a dintelui. Gradul de preparare depinde de
convexitatea coroanei dintelui si de grosimea viitoarei coronae de invelis. Dupa metoda clasica prepararea
se incepe mereu pe fata vestibulara. Axul de mentinere a abrazivelor in procesul prepararii trebuie sa fie
tangent la axul corono-radicular al dintelui, fiind miscate in acest scop dinspre mezial spre distal,
apropiindu-ne treptat spre zona parodontului marginal, fara a leza tesuturile vecine. Dupa terminarea
procesului de slefuire suprafetele vestibule-orale trebuie sa fie paralele cu axul dintelui.
Prepararea suprafetei ocluzale. Prepararea acestei suprafete prin metoda clasica reclama respectarea
morfologiei natural a ei, slefuind un strat corespunzator grosimii viitoarei coronae. Pentru coroana de
invelis metalica se va slefui de pe suprafata ocluzala o grosime de 0,25-0,3 mm, iar pentru coroanele din
aliajele aurului de 0,5 mm. Cantitatile de substanta de pe suprafata ocluzala se stabilesc visual dupa
grosimea viitoarei coronae, cand arcadele dentare sunt in rapoarte de ocluzie centrica.
Prepararea muchiilor. Dupa slefuirea suprafetelor descries anterior, bontul preparat va capata o forma cu
muchii dreptunghiulare care urmeaza sa fie lichidate la acest nivel, de altfel viitoarea coroana va depasi
perimentrul coletului si va trauma parodontul marginal. Prepararea dintelui la colet pentru coroanele de
invelis stantate nu prevede crearea pragului si are ca scop slefuirea tesutului dur in aceasta zona tangential
festonului gingival lichidand doar neregularitatile.
 2. Tehnica moderna de preparare a dintelui sub coroana metalica stantata.
Prepararea suprafetelor proximale. Metoda moderna de preparare a suprafetelor proximale prevede
utilizarea frezelor de turbine conice, cilindrice, flacara si alte forme cu o racier continua cu apa si aer.
Este recomandata prepararea intermitenta, in aceste interval de timp mdicul va realiza un control al
calitatii prepararii cu ajutorul sondei, de la colet catre ocluzal, cu latul sondei se constata absnta punctelor
retentive. Se va examina cu ajutorul oglinzii dentare si profilul bontului care cere sa fie putin conizat.
Prepararea suprafetelor vestibulare si orale. Metoda moderna consta in crearea unui sant pe partea
mediana a suprafetei vestibulare, marcand astfel grosime stratului de smalt si de dentin ace urmeaza sa fie
slefuita. Prepararea va incepe in regiunea acestui sant, orientandu-ne spre mezial si distal. Exista si o alta
metoda de orientare a profunzimii de preparare, care consta in realizarea mai multor santuri paralele,
plasate din 2 in 2 mm pe suprafata vestibulara. Ulterior cu freza se indeparteaza portiunea de smalt si
dentina dintre santurile create. Se va avea grija ca suprafata preparata sa nu fie plana, dar rotunjita sis a se
inscribe pe curbura axiala si meziodistala a coroanei dintelui.
Prepararea suprafetei ocluzale. Metoda moderna prevede o slefuire consecutiva utilizand acelasi
instrumentar abraziv insa efectuand aceasta operatiune si cu turbina. Pentru a pastra relieful suprafetei
ocluzale la prima etapa in fisurile intercuspidiene meziodistale si vestibulo-orale cu o piatra-roata de
dimensiuni foarte mici sau cu o freza cilindrica se slefuiesc santuri de ghidaj cu o adancime de aprox 1 mm.
conducandu-ne de profunzimea santurilor create in etapa a doua, se vor prepara versantele cuspidiene
interne, iar in etapa a treia-externe

35. Cerinţele către dintele preparat sub coroană metalică ştanţată.

Prepararea pentru o coroana de invelis metalica necesita o reducere adecvata a structurii dentare pentru a
permite restaurarea contururilor initiale ale dintelui. Reducerea va fi mentinuta la minimum, dar trebuie sa
fie suficienta pentru a permite confectionarea unei coroane cu o rezistenta acceptabila. Printr-o excizie
chimrgicala de tesuturi dure, adesea integre se deretentivizeaza coroana dintelui astfel ca bontul sa aiba
diametrul maxim la colet. In acelasi timp se reduce si dimensiunea verticala a coroanei pentru a exclude
posibilitatea supraocluziei.

36. Accidente posibile la prepararea dinţilor sub coroane metalice ştanţate.

La prepararea tesuturilor dure ale dintilor pot aparea diverse accidente, care conditional pot fi grupate in:
accidente pe parcursul prepararii, dupa preparare pana la fixarea microprotezei si dupa fixarea lucrarii
(tardive). Cel mai frecvent, chiar la inceput, apare durerea, care depinde de sensibilitatea individuala. De
aceea in cazul prezentei dintilor vitali se va aplica in mod obligatoriu anestezia.
Daca nu vom fi atenti sau nu vom avea un punct bun de sprijin al mainii din cauza derapajului
instrumentelor abrasive va fi posibila traumarea tesuturilor moi ale cavitatii bucale. Daca totusi au fost
provocate asemenea trauma, in raport cu gravitatea leziunii, se aplica badijonari cu H2O2, compresiuni
pentru hemostaza sau chairs sutura chirurgicala.
In cazul cand nu se tine cont de topografia camerei pulpare, de pozitia dintelui sau grosimea tesuturilor
dentare dure, camera pulpara poate fi deschisa, fapt ce va impune de acum devitalizarea dintelui. In caz
de neatentie poate fi traumat dintele adiacent sau antagonist, iar manevrarea gresita a instrumentului, cand
coroana dintelui este slabita printr-un process pathologic, poate provoca fractura coroanei.
Nerespectarea regulilor de preparare poate provoca hyperemia vaselor sangvine pulpare, hemoragii sau
chiar si combustii, leziuni care in timpu apropiat dupa aceasta interventie chirugicala se vor manifesta
prin aparitia pupitei, iar mai tardiv-necroza, gangrene pulpara insotita de complicatii.

37. Amprentarea într-un timp şi în doi timpi a cîmpului protetic la confecţionarea coroanelor
metalice ştanţate.
La amprentarea campului protetic in terapia LOC se utilizeaza multiple material amprentare care asigura
obtinerea unei imagini fidele a campului protetic. Amprenta trebuie sa redea précis zona coletului dintilor
preparati sis a ofere posibilitatea obtienrii unui model de lucru correct. Tinem sa mentionam ca una din
cele mai effective metode este amprenta realizata in doi timpi, care consta din amprenta preliminara si
finala. La prima etapa cu ajutorul unui material special (siliconat, tiocauciucat cu elasticitate redusa sau
thermoplastic) introdus in lingura de amprentare se va obtine amprentare preliminara sau portamprenta
pentru materialul fluid al stratului doi. Dupa uscarea acestei amprente in locasurile corespunzatoare se
introduce materialul elastic fluid, iar amprenta din nou se introsduce in cavitatea bucala. Dupa
indepartarea amprentei, reliful coletului dintilor preparati trebuie sa apara vizibil in zona festonului
gingival.
Amprenta intr-un timp presupune aplicarea unui strat de material amprentar (alginatul de exemplu) in
lingura amprentara si pozitionarea acesteia in cavitatea bucala pe arcada dentara respective. Se asteapta
timpul de priza, ulterior se indeparteaza cu grija.

38. Metodica de evaluare a raportului marginei coroanei metalice ştanţate cu parodontul

marginal.
In privinta raportului marginii coroanei de invelis metalice stantate cu parodontul marginal exista 3
opinii:
1) Marginea coroanei trebuie sa patrunda in sulcus cu 0,2-0,3 mm;
2) Marginea coroanei trebuie numai sa ajunga la marginea gingivala;
3) Marginea coroanei sa nu ajunga la cea gingivala cu 1,5-2 mm.
Conform primei opinii daca marginea coroanei nu este infundata in sulcus, in zona terminal ea creeaza un
punct de retentive pentru produsele alimentare. A doua opinie confirma ca marginea coroanei cu o
grosime de 0,25-0,3 mm nu poate fi introdusa in sulcus, fiind insa fortata ea provoaca leziunea tesuturilor
din aceasta zona ca rezultat a careia survin inflamatia, retractia gingiei si aparitia pungiii dento-
parodontale. Autorii conceptiei a treia sustin ca marginea coroanei trebuie sa se termine cu 1,5-2 mm
pana la parodontul marginal prevenindu-se astfel actiunile nocive ale marginii coroanei asupra PM. Ei
recomanda ca marginea coroanei sa fie subtiata maximal prevenind crearea punctului de retentive a
alimentelor.
Noi consideram ca raportul marginii coroanei cu parodontul marginal trebuie sa fie apreciat individual
reiesind din particularitatile tabloului clinic, si a marginea coroanei trebuie sa cuprinda strans dintele unde
ea nu se va termina. In vederea respectarii acestui criteriu pentru efectuarea controlului respectiv se
foloseste sonda in unghi.

39. Metoda probei coroanei de înveliş.

Primind coroana confectionata in laborator, medical se convinge daca ea este de pe dintele dat, apreciaza
daca corespunde formei anatomice, o prelucraza cu etanol, eter si efectueaza proba. In prealabil, daca
dintele a fost protejat cu mijloace mecanice, se elibereaza de materialele de protective. In cazul in care
bontul a fost pregatit correct si coroana corespunde cerintelor necesare, proba coroanei se va efectua fara
dificultati. Cand se efectueaza proba se atrage atentia la raportul dintre marginea coroanei si parodontul
marginal. Pentru a evita lezarea lui coroana trebuie lent miscata spre colet, tinand cont de raportul ce se
creeaza. Acele sectoare, care ajung primele la nivelul parodontului marginal, se supun slefuirii, pana nu
vom atinge scopul necesar.
Dupa adaptarea marginala a coroanei urmeaza verificarea contactului ocluzal, care se determina visual, cu
ajutrul hartiei de articulatie sau cu o folie de ceara, atragand atentia la contactul cuspizilor, la fel si cu
dintii vecini.

40. Proba definitivă şi fixarea coroanelor. Complicaţii şi profilacxia lor.

Proba definitiva presupune aceleasi etape ca si proba preventiva ( vezi exercitiul precedent).
Complicatii, profilaxia: Daca forma bontului clinic nu corespunde modelului sau au fost comise
inexactitati la obtinerea amprentei sau realizarea modelului apar dificultati in procesul de proba a
coroanei. Adeseori si contactele proximale modelate in surplus pot sa impiedice insertia complete a
coroanei. In aces caz s fac retusari necesare pana cand marginea coroanei ajunge peste tot la limita
coletului. Tinem insa sa mentionam ca nu se admit corectari esentiale. In primul rand se studiaza cauza
care a putut sa duca la confectionarea unei coronae ce nu corespunde cerintlor. Daca dintele este preparat
correct, dar coroana stantata este ingusta, ea usor poate fi largita la nivelul coletului cu ajutorul ciocanului
si al nicovalei, cuclestele crampon sau in cioc. In cazul in care dintele este preparat incorrect, el este
supus unei preparari suplimentare. Daca coroana nu cuprinde strans coletul dintelui, ea poate fi conturata
cu clestele-crampon sau in forma de cioc.
Fixarea: Pentru a efectua manopera de fixare, care are o deosebita importanta, izolam dintele stalp cu un
rulou de vata, dezinfectam si degresam bontul si coroana cu etanol si eter, dup ace uscam bontul si
coroana cu un jet de aer cald.Fixarea se va efectua cu cement fosfat sau visfat preparat intr-o pasta
omogena, fara bule de aer avand aspectul unei paste cremoase. Cementul preparat se va plica in coroana
tapetand peretii e pe toata suprafata. Indepartarea surplusurilor de cement se efectueaza dupa prize. Se va
acorda atentie deosebita curatirii resturilor de cement la nivelul nisei papilei interdentare sial zonei
parodontului marginal. Pacientului I se va recomanda sa nu manance timp de 2 ore pentru a crea conditii
favorabile in vederea prizei definitive a cementului de fixare.

41. Dezavantajele coroanelor metalice ştanţate.Indicaţii şi contraindicaţii la tratamentul

leziunelor odontale coronare cu coroane metalice turnate.
- sunt foarte subtiri;
- sunt nefizionomice;
- nu redau morfologia coronara;
- nu cuprind foarte strans coletul permitand patrunderea resturilor alimentare

42. Particularităţile preparării dinţilor stălpi sub coroane metalice turnate.

Particularitatile prepararii dintilor stalpi sub coroane metalice intreg turnate sunt reprezentate de: peretii
dintelui se intalnesc sub un unghi de la 2 la 8 grade, luand forma unui trunchi de con; de pe suprafata
ocluzala se slefuieste 1 mm de tesuturi dure, pastrand forma individuala anatomica a acesteia, iar de pe
suprafetele verticale se slefuieste 0,5-0,8 mm; formarea unui prag de 0,5- 1mm pentru imbunatatirea
proprietatilor retentive si indicilor estetici, in plus reprezinta un punct de orientare pentru technician.
Conform Proteticii dentare: in zona coletului dintele poate fi preparat prin crearea unui prag circular, fara
prag sau mixt (partial cu prag si fara prag); prepararea fara prag in aceasta zona se va efectua in plan
tangential sau putin exscavat.

43. Particularităţile amprentării cămpului protetic la aplicarea coroanelor metalice turnate şi

materialele utilizate.
In cazul dintilor preparati cu prag, acesta trebuie “dezgolit” prin metoda retractiei (mecanice, chimice sau
combinate).
Amprenta se obtine in doua faze:
In prima faza
elastomerul solid (chit) este preparat, depus in lingura universala prevazuta cu sistem eficient de
retentie (orificii de 2mm) si asezata pe campul protetic. Dupa priza materialului, amprenta este
indepartata de pe campul protetic. Amprenta reprezentata de elastomerul solid este pregatita astfel:
spalata suprafata sub jet de apa;
uscata cu jetul de aer de la unitul dentar;
taiat langhetele (materialul care a patruns in spatiile dentare proximale) cu ajutorul unei foarfeci;
decupate santuri triunghiulare (delimitate de 2 pereti) la nivelul fetelor vestibulare si orale ale
indentatiilor (amprentele dintilor) care se continua pe versantul vestibular si palatinal sau lingual
(inferior). Rolul santurilor este sa permita refularea excesului de silicon fluid la asezarea amprentei pe
campul protetic. Prezenta santurilor impiedica deformarea primei amprente prin suprapresiune. Varianta
la aceasta tehnica consta in micsorarea lingurii in timpul amprentarii cand materialul are plasticitate.
Directia de deplasare a lingurii este in plan orizontal, inainte, inapoi si lateral stanga, dreapta. Miscarea
lingurii creeaza spatiul pentru materialul de amprentare fluid.
In faza a doua
este pregatit elastomerul fluid care se introduce intr-o seringa, pentru a se depune in santul gingio –
dentar, pe suprafata bontului, pe dintii vecini si in impresiunile amprentei realizata in faza intai din
elastomer chitos. Lingura in care se afla amprenta si elastomerul fluid se reintroduce in cavitatea bucala
pe campul protetic, in aceeasi pozitie.
Dupa priza, 2-4 min, se indeparteaza amprenta. Este spalata si uscata.
Examinarea amprentei:
· materialul fluid, cu alta culoare decat cel chitos, prezinta limitele preparatiei bontului si fundurile de
sac.
Fiecare indentatie este bine delimitata printr-o proeminenta inelara care depaseste suprafata amprentei cu
0,5-1 mm, cat a patruns in santul gingio–dentar.
· intre impresiunea bontului dentar si dintii vecini mezial si distal, apare un perete cu grosime care
arata ce spatiu s-a creat pentru peretele viitoarei microproteze;
· in partile delicve ale impresiunilor apar reliefurile negative ale fetelor ocluzale;
amprenta sa cuprinda un numar de dinti vecini, meziali si distali;
· ambele materiale sa fie solidare. Materialul fluid pentru inregistrarea detaliilor se poate desprinde de
pe cel solid (chitos), daca suprafata primei amprente nu a fost foarte bine uscata – defectiune posibila care
impune repetarea amprentei din faza II

44. Etapele clinico-tehnice la confecţionarea coroanelor metalice turnate.

Clinic: examenul clinic, diagnosticul, planul de tratament, prepararea dintilor-stalpi, amprentarea si
protectia plagii dentinare;
Laborator: realizarea modelului de lucru si auxiliar, modelarea machetei coroanei din ceara, turnarea;
Clinic: proba coroanei turnate;
Laborator: prelucrarea meccanica, slefuirea si lustruirea lucrarii;
Clinic: proba si fixarea coroanei

45. Avantajele şi dezavantajele coroanelor metalice turnate. Aliajele folosite.

Alaje folosite : :
Aliaje nobile;
Aliaj din titan;
Aliaj Cr-Co;
Aliaj inoxidabil cu poleire;
Avantaje:
 Contact intim la colet;
 Rezistenta;
 Restabilirea morfologiei ocluzale
Dezavantaje:
 Nefizionomica;
 Retractia gingiei in timp
 In cazul aliajelor din Cr-Co schimbarea culorii dintelui la colet spre o nuanta cenusie-violet;
 Uzura in timp;
 Posibilitatea aparitiei galvanismului

46. Metodele de protecţie ale plăgii dentinare a dinţilor preparaţi sub coroane metalice turnate.
Dupa obtinerea amprentei, reiesind din principiul biologic, este obligatoriu de a menaja plaga dentinara
de actiunea nociva a factorilor mecanici, termici, chimici, microbieni, prin pansarea bontului. In acest
scop pot fi utilizate mijloace chimice (impregnare) si mecanice (diferite lacuri sau coronae provizorii de
protective fixate cucementuri provizorii sau eugenatul de zinc). Ca material de impreganre mai des
utilizat este nitratul de argint folosit in forma de solutie apoasa d 30% sau clorura de zinc 30-40%. Din
lacuri cel mai frecvent este folosit lacul cu fluor sau lacul celluloid 5% (I.Postolachi). Coroanele
provizorii de protective pot fi confectionate din acrylate individual, cat si sub forma prefabricate din
celuloid transparent, policarbonat sau acrilat. Coroanele se aplica pe bontul dintelui slefuit si se fixeaza cu
ajutorul eugenatului de ainc, a cementului de zinc-fosfat sau a pastei-dentina.

47. Indicaţii şi contraindicaţii la aplicarea coroanelor de înveliş ecuatoriale.Principiu de

preparare a dinţilor. Coroanele parţiale 3/4 şi 4/5. Onlay – rile. Caracteristica. Indicaţii.
Coroana metalica de invelis ecuatoriala. Acest tip de coroana prezinta o varietate a coroanelor de invelis
care acopera coroana naturala pana la ecuator. Este indicata pe molari, cand tesuturile dure ale dintelui din
zona subecuatoriala nu sunt lezate, iar indicatiile clinice nu ne permit prepararea cuvenita a dintelui fara
devitalizare(migrari dentare, atrofia apofizei alveolare cu dezgolire radiculara, etc.). particularitatile
prepararii constau in slefuirea tesuturilor dure pana la ecuator cu crearea pragului circular.
Aceste coroane pot fi confectionate prin metoda de stantare si prin metoda de turnare. Fazele clinico-
tehnice, in dependenta de metoda aleasa, sunt indentice celor de confectionare a coroanelor de invelis
metalice stantate sau respectiv turnate.
Coroanele partiale sunt varietati de proteze fixe metalice, indicate pe dintii frontali si laterali cand suprafata
vestibulara a dintelui nu este lezata. Ea va acoperi suprafetele proximala, orala si marginea incisivala a
dintilor frontali sau suprafetele ocluzala, orala si cele proximale ale dintilor laterali. Daca asa tip de coroane
sunt confectionate pe dintii frontali, ele se numesc ¾, pe premolari ele se numesc 4/5. O conditie necesara
la confectionarea acestor tipuri de coroane este prezenta dintilor cu coroane naturale masive si fara lezari
ale suprafetelor de contact cu dintii vecini. Ele sunt utilizate ca elemente de agregare ale puntilor dentare,a
sinelor si mai rar ca microproteze unitare.

48. Coroana metalică telescopică. Caracteristica. Indicaţii.

Prezinta o lucrare protetica dubla, alcatuita dintr-un capacel care nu restabileste forma anatomica a dintelui
dar repeta forma bontului preparat, peste care gliseaza o coroana, care restabileste forma anatomica a
dintelui si este solidarizata cu proteza mobila. Coroanele telescopice pot fi confectionate prin stantare sau
turnare. Reiesind din aceea ca ea trebuie sa se adapteze pe capa cementata intocmai, fara spatii goale,
metoda de confectionare prin turnare va fi cea mai indicata. Marginea coroanei telescop nu patrunde in
sulcusul gingival si se termina la colet. Etapele clinico-tehnice de realizare a coroanelor–telescop reies din
particularitatile lor si sunt identice celor de invelis metalice realizate prin turnare sau stantare.

49. Indicaţii şi contraindicaţii către coroanele de înveliş fizionomice din ceramică şi acrilat.
Acrilat
Indicatii:
Coroanele de invelis fizionomice sunt indicate in terapia LOC ale dintilor frontali si premolarilor in caz
de lipsa de substanta a marginilor incisivale si a unghiurilor cand alte metode de restaurar nu sunt posibile
sau eficace, in caz de leziuni ale altor suprafete, dereglari de culoare, prezenta distrofiilor tesuturilor dure,
fluoroza, anomaliile de pozitiei, volum, directive, care pot fi corectate doar prin metoda de acoperire. Se
impune o conditie importanta si anume ca coroanele dintilor naturali sa fie inalte, voluminoase, ceea ce
este necesar pentru slefuire unui strat mai mare a tesuturilor dentare dure.
Se mai indica drept mijloc de protectie a plagii dentinare sub forma de coroana provizorie.
Contraindicatii:
In primul rand nu pot fi aplicate pe dinti cu corane mici, cand dupa preparare bontul nu ne va asigura o
buna fixare a viitoarei coronae.
Se contraindica atunci cand tesuturile dentare dure sunt fragile; pe dintii laterali din cauza fortelor mari de
presiune si rezistenta mica a materialului, la fel si din cauza dificultatilor aparute la prepararea lor.
Datorita rezistentei mici sunt contraindicate si in cazul ocluziilor adanci, traumatice, in caz de abraziune
patologica a dintilor, mai ales insotite de parafunctii musculare.
La pacientii pana la 18 ani, cand camera pulpara este larga, canaliculele dentinare deasemenea, iar
prepararea ne va crea o plaga dentinara mare, de asemenea se contraindica.
Ceramica:
Indicatii:
Coroanele de portelan pot fi de fapt utilizate la inlaturarea defectelor coroanelor tuturor dintilor. Si totusi,
fragilitatea portelanului ne impune o limitare a indicatiilor de aplicare a coroanelor in cauza. Ele se aplica
in primul rand la dintii frontali, mai ales cei de la maxilla, la premolari si mai rar la molari si sunt indicate
in caz de:
 Defecte partiale ale partii coronare a dintelui, provocate de carie, traumatism, defecte cuneiforme
cand este imposibila restaurarea formei anatomice si aspectului esthetic al dintelui prin obturatie
sau incrustatie;
 Schimbarea culorii coroanei dentare (hemoragie sau necroza pulpei, necroza acida, fluoroza,
amelogeneza imperfecta, etc);
 Anomalie de forma a dintelui;
 Anomalie de pozitie a dintilor ( diasteme, treme, rotire in jurul axului vertical, pozitie orala sau
vestibulara);
 Leziune de system a unor grupe de dinti provocata de fluoroza, hipoplazie, defecte atipice sau
abraziune patologica a dintilor frontali la adulti;
 Necesitatea inlocuirii coroanelor din acrilat, celor metaloacrilice, dintilor din acrilat cu pivot si
coroanelor de metal, ale caror culoare si forma nu corespund cu cele ale dintilor naturali.
Contraindicatii:
 Slabirea fortelor de rezerva a parodontiului dintilor de sprijin si antagonistilor ( parodontita,
parodontoza);
 Abraziune verticala localizata in prezenta unei muscaturi adanci;
 Loc insuficient pentru aplicarea coroanelor de portelan de grosimea necesara;
 Ocluzia adanca;
  Prognatie asociata cu suprapunerea adanca incisive;
 Acoperirea cu coroane ceramice a dintilor vitali la copii invarsta de pana la 16 ani in legatura cu
proximitatea pulpei de suprafata dintelui;
 Dinti cu cavitati relative mari
La contraindicatiile relative se raporta acele cazuri, cand conditiile nefavorabile pot fi usor inlaturate sau
cand exista pericolul aparitiei complicatiilor in timpul prepararii dintelui de sprijin. De exemplu:
 Pereti subtiri si fragile ai dintilor din cauza carora apare pericolul lezarii pulpei dentare; sunt
indicate devitalizarea, fabricarea incrustatiilor de bont cu pivot;
 Incisivii mandibulei au un volum relative mic, de aceea nu intotdeauna este posibila prepararea
dintelui la o adancime suficienta aplicarii unei coroane de portelan cu rezistenta mecanica
necesara; pentru a evita deschiderea camerei pulpare, prepararea se face cu crutare, creandu-se un
singur prag partial si cu o adancime mai mica (0,5 mm) numai din partea vestibulara;
 Parafunctia muschilor masticatori si bruxismul; coroanele de ceramic pot fi aplicate dupa
restructurarea functionala a musculatorii masticatoare si inlaturarea parafunctiei
Specificul de varsta impune si el un plus de atentie si unele restrictii. Astfel in timpul fromarii pragului la
varsta de 18-25 ani, e posibila deschiderea camerei pulpare, de aceea se face un prag mai mic care nu
depaseste 0,8 mm.

50. Prepararea dintelui pentru coroană Jacket din ceramică..Formele favorabile a pragului la
colet.
Pregatirea dintelui sub coroana de ceramic se deosebeste de cea sub coroana metalica prin faptul ca se va
slefui un strat mult mai mare de tesuturi dure cu crearea unui prag cervical de diferite forme. Luand in
consideratie ca grosimea peretilor coroanei de portelan trebuie sa fie uniforma in toate zonele si egala
minimal cu 1,5 mm, este necesar de a slefui de pe toate suprafetele dintelui-stalp un strat corespunzator
din tesuturile dure.
Conform metodei clasice slefuirea se va incepe cu suprafetele proximale ale dintelui, folosind discul
abraziv cu carborund sau diamantat fixat la piesa dreapta utilizand viteze conventionale. Avansand la
colet, ne vom opri la o distanta de circa 1,5 mm de la papilla interdentara, schitand din ambele parti
praguri cu olatine de 0,25-0,5 mm. Pozitia discului in timpul prepararii va fi usor inclinata spre marginea
incisivala (ocluzala) a dintelui creandu-I viitorului bont o conicizare minima. In urmatoarea etapa, cu
opiatra-roata se va reduce din marginea incisivala o grosime de 1,5-2mm in raport cu inaltimea coroanei
si topografia camerei pulpare. Slefuirea se va face intr-un plan inclinat de 45 grade spre oral la dintii
frontali superiori sis pre vestibular la cei frontali inferiori. Ulterior se prepara fata vestibulara si cea orala,
mai intai cu o piatra-roata, apoi cilindrica, al carei ax va fi tangent pe suprafata supusa prepararii. In
urmatoarea etapa se vor rotunji muchiile, fiind incomplete inlaturate, dar netezite, utilizand in acest scop
pietre-con-invers, cilindrice si diferite discuri de separate.
Metoda moderna prevede utilizarea turbine dezvoltand viteze inalte. Indifferent de metoda bontul finit
trebuie sa repete forma dintelui preparat in miniature avand pragul plasat in raport cu indicatiile clinice.
In zona coletului se prepara un prag circular in unghi de 90 grade fata de axul dintelui cu o latime de 0,8-
1,2 mm pana la nivelul insertiei epiteliale a sulcusului dentogingival. Totodata trebuie de mentionat ca
importanta biologica de pastrare a vitalitatii dintelui ce este supus prepararii si particularitatile topografiei
camerei pulpare la fiecare grup de dinti nu permit intotdeauna crearea unui prag cervical de jur-imprejur.
La primii premolari superiori si incisivii inferiori pragul va fi creat numai vestibular si oral cu o latime de
0,8 mm. In dependent de tabloul clinic, pragul poate fi creat si numai vestibular, fiind usor schitat in
celelalte zone.

51. Amprentarea modernă a cîmpului protetic la confecţionarea coroanelor din ceramică.

Se va obtine amprenta anatomica (in concordanta cu elementele campului protetic reprezentate de bontul
dentar si parodontiul marginal). Pentru a capata imprimarea corecta a pragului cervical este nevoie de o
retractie a festonului gingival. Ulterior vom capata o amprenta dubla. Ea se obtine cu o masa plastica de
consistenta chitoasa (amprenta primara) si apoi cu o masa fluida de corectare, care se aplica in amprenta
primara si va patrunde subgingival. Astfel vom capata amprenta secundara, amprentand corect configuratia
pragului cervical.
52. Etapele clinico-tehnice la confecţionarea coroanelor integral ceramice după metoda clasică şi
modernă .
Clinic: examenul clinic al pacientului, stabilirea diagnosticului, planul de tratament, prepararea dintilor
stalp, amprentarea, determinarea ocluziei, protectia plagii dentinare;
Laborator: confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator; realizarea matricei din platina pe
bontul preparat; depunerea si arderea straturilor de ceramica (stratul de baza, stratul de dentina, stratul de
smalt, stratul de colet si stratul incizal); adaptarea coroanei pe model
Clinic: proba coroanei in cavitatea bucala;
Laborator: arderea coroanei pentru glazurare;
Clinic: proba finala si fixarea coroanei in cavitatea bucala.

53. Prepararea dinţilor pentru coroana tip Jacket din acrilat. Expuneţi cele două tehnici.
In cazul coroanelor fizionomice, fie ele de portelan sau acrilat, se scoate aproape in intregime smaltul
dintelui, iar prepararea e insotita de senzatii dureroase acute in cazul dintilor vitali. Pentru a se evita
aceasta se recomanda prepararea sub anestezie locala. Totodata se poate produce supraincalzirea dintelui,
de aceea se recomanda folosirea pieselor turbine cu racire apa-aer cand se lucreaza in smalt, si
micromotorului cand se trece in dentina. E necesara folosirea unor freze bine ascutite. Prepararea se va
face intermitent, si nu vom tine freza pentru mult timp in acelasi punct, aproximativ 1 secunda. Regula de
baza dupa care se va conduce medicul in timpul prepararii este de a slefui cat mai econom tesuturile dure
dentare, a pastra forma anatomica a dintelui cu dimensiuni micsorate pentru a crea o coroana cu grosime
uniforma.
Prima etapa va incepe cu separarea suprafetelor de contact de dintii vecini si crearea unui prag prealabil (
la 0,5 mm de la gingie, cu adancime de 1mm) pe suprafetele meziala si distala cand e necesar. Separarea
se face cu un disc metallic de separare cu invelis de carborund sau cu unul unilateral diamantat. Discul de
metal e mai subtire si pot fi scoase mai usor unctele de contact fara a atinge invelisul de smalt al dintilor
vecini, creandu-se totodata conditii bune pentru introducerea discului diamantat.Suprafetele meziala si
distala se prelucreaza in forma de con cu baza mare la colet, cu o inclinare de 7-9 grade. La marirea
conicitatii fixarea coroanei va fi mai slaba, din care cauza apare pericolul fracturarii ei.
Etapa a doua consta in scurtarea croanei dentare si crearea unui spatiu de 1,5-2mm pe toata suprafata
masticatorie intre dintii de sprijin si antagonistii lor. Partea coronara a dintilor frontali se micsoreaza in
mediu cu ¼ din lungimea partii coronare a dintelui. Suprafata ocluzala a dintilor laterali se slefuieste in
asa mod incat sa se pastreze relieful anatomic cu o trecere rotunjita la peretii axiali ai bontului. O
preparare excesiva poate duce la deschiderea cornului pulpar.
Cea de-a treia etapa este slefuirea suprafetei palatine, cu o adancime de 0,8 mm, cu ajutorul frezei
cilindrice diamantate. Putem utiliza metoda slefuirii unui santulet ce ne va permite sa controlam
profunzimea prepararii. ( in caz de preparea cu prag, crearea unui prag prealabil la 0,5 mm de la gingie,
cu o adancime de 0,8 mm)
A patra etapa cuprinde slefuirea suprafetei vestibulare, un strat de 1,2-1,5 mm. ( la preparare cu prag,
crearea unui prag prealabil la 0,5 mm de gingie cu adancime de 0,8 mm)
In etapa a cincea, efectuam rotunjirea minutioasa a unghiurilor, nivelarea suprafetei bontului.
1. Metoda prepararii dintelui la colet fara prag. Avantaje si dezavantaje.
Datorita faptului ca acrilatele nu sunt atat de fragile ca portelanul, la confectionarea coroanelor este
posibila subtierea marginii coranei pana la o terminatie pierduta. Aceasta particularitate ne permite
efectuarea prepararii dintilor si fara prag.
Tehnica prepararii dintilor fara prag cervical, prevede o slfuire tangentiala sub forma de margine pierduta.
In acest scop sunt utilizate abrazivele de forma cilindrica, cilindro-conice, con-invers, varfuri diamantate
cu diametr din ce in ce mai mici. Tinem sa mentionam ca pentru a micsora pericolul lezarii parodontului
marginal prepararea se va efectua cu viteze mici si medii.
2. Metoda prepararii dintelui la colet cu prag. Avantaje si dezavantaje.
In tehnica prepararii dintilor cu prag cervical, acesta se v area juxt sau supraginival pralel festonului
gingival. Aceasta particularitate reiese din necesitatea de a exclude contactul marginii gingivale cu
protiunea cervicala a coroanei- masura de profilaxie contra actiunii nocive a acrilatelor asupra parodontului
marginal. In acest caz conform metodei clasice, incipient, cu autorul discului de separate active pe o singura
fata se vor prepara suprafetele proximale ale dintelui, incepand totdeauna cu cea distala. Discul va fi lent
miscat spre colet oprindu-ne la 0,5 mm de papla interdentara pozitionandu-l in asa mod ca sa realizam un
prag cu latimea de 0,5 mm. Dupa aceasta se vor schita pragurile vestibular si oral. In continuare se vor
prepara suprafetele dintelui. Prepararea bontului va continua cu prepararea la colet creand un prag strict
paralele festonului gingival vestibular si oral cu o latime de circa 1,0 mm, insa uneori la incisivii laterali
latimea pragului poate fi foarte mica sau chiar prezentata simbolic. Este necesar de subliniat ca pragul
mereu va fi realizat in unghi drept sau usor ascutit

54. Amprentarea cîmpului protetic la confecţionarea coroanelor tip jacket din acrilat. Etapele
clinico-tehnice la confecţionarea coroanelor tip Jacket din acrilat. Acrilatele şi compozite
moderne şi modul de folosire.
Amprenta este anatomica.
Se poate utiliza amprenta intr-un timp, cu un strat de material amprentar, in momentul in care prepararea
dintelui se face fara prag si nu avem nevoie de o precizie marita la nivelul coletului pentru a evidentia
pragul cervical.
In cazul in care prepararea dintelui se face cu prag cervical, se recomanda amprenta in doi timpi, in doua
straturi, pentru evidentierea pragului cervical. Preventiv, se practica retractia marginii gingivale prin una
din metodele cunoscute ( mecanica, chimica, combinata) pentru a reda cu exactitate pragul gingival creat,
mai ales in cazul celui juxtagingival.
Materialele utilizate: elastice ( alginatul – Stomalgin, Tropicalgin), siliconice ( Sielast, Zeta-plus,
Xantopren, Optosil)
Metode amprentare cu material siliconice:
Intr-o etapa, cu un strat – se utilizeaza o singura masa de amprentare de viscozitate medie sau
lichida;
 Intr-o etapa, cu doua straturi – se utilizeaza masa amprentara de baza si de corectare in acelasi
timp;
 In doua etape, cu doua straturi – mai intai se ia amprenta cu masa de baza, dupa care se aplica
stratul de corectare si se introduce din nou in cavitatea bucala ;
Etapele clinic-tehnice:
Clinic: Examenul clinic si paraclinic; diagnosticul, planul de tratament, prepararea dintilor; amprentarea;
Laborator: turnarea modelelor, fixarea lor in simulator, modelarea machetei viitoarei coroane din ceara;
ambalarea machete coroanei in chiuveta pentru realizarea tiparului (pentru realizarea coroanelor dupa
tehnica clasica, modelul poate fi confectionat cu bonturi fixe sau mobilizabile; in caz de utilizare a
bonturilor fixe, machete modelata va fi sectionata din model impreuna cu bontul preparat si dintii ecini si
ambalata in chiuveta, in caz de utilizare a modelului cu bonturi mobilizabile, bontul cu machete va fi
inlaturat de pe model si ambalat in chiuveta); pregatirea acrilatului si introducerea lui prin presare in tipar;
polimerizarea acrilatului si dezambalarea coroanei din chiuveta; prelucrarea, finisarea si lustruirea
coroanei
Clinic: proba coroanei in cavitatea bucala, cementarea.

Acrilatele clasice utilizate la confectionarea coroanelor din acrilat. Polimerizarea.

Tehnica clasica de aplicare a acrilatului consta in realizarea din ceara a machete viitoarei coroane,
realizarea tiparului si introducerii in el a acrilatului supus ulterior procesului de polimerizare. In acest
scop sunt utilizate acrilatele Sinma-74, Sinma-M, Superacril. Aceste acrylate sunt comercializate sub
forma de poimer (praf) cu 7-10 culori de baza si monomer (lichid) ambulate in flacoane si prezentate in
truse sau individual ( o culoare de polimer si un monomer). Polimerizarea acestor acrilate se realizeaza in
bai de apa la temperature fierberii timp de 45-60 minute ( se citeste instructiunea atasata)
Tehnica moderna de confectionare a coroanelor din acrilat. Varietati de acrilat.
Tehnica moderna de aplicare a acrilatelor consta in realizarea protezelor dentare fixe prin aditia directa a
acrilatului, strat cu strat, direct pe model si polimerizarea lor in aparate speciale. Tehnica modelarii
prevede depunerea straturilor bazal, dentina, smalt, colet si incizal, urmate de polimerizarea lor conform
indicatiilor din prospectul anexat la produsul respective.
Regimul de polimerizare poate fi realizat in chiuveta la temperature apei de 93 grade la 6 atm presiune,
in mediu de glicerina la 115 grade sau in vapori de apa la 120 grade, precum si in aparatele special de
polimerizare. ( Biodent K+B, Ivoclar, Vita K+B)
Se pot utiliza acrylate autopolimerizabile sau fotopolimerizabile.
55. Metode de confecţionare a coroanelor provizorii. Acrilatele folosite.
Tehnica de copiere Scutan. este caracterizată de succesiunea următoarelor intervenţii:
• se efectuează amprentarea cu materiale elastice cu vâscozitate crescută din grupa elastomerilor
de sinteză;
• prepararea dintelui, obţinerea bontului dentar;
• bontul este amprentat, să se confecţioneze coroana indicată;
• acrilatul autopolimerizabil, preparat sub formă de pastă, se aşează în interiorul primei
amprente, fără să încorporeze bule de aer (ceea ce reprezintă un accident frecvent) - coroana
apare cu orificii (pori);
• amprenta primară cu acrilat este reaşezată pe câmpul protetic. Între bont şi interiorul amprentei
coroanei care s-a şlefuit, acrilatul este modelat, se obţine o coroană. Pereţii coroanei prezintă
grosimea egală cu ţesuturile îndepărtate prin şlefuire. Prin această metodă se constată ce cantitate
de substanţă coronară a fost şlefuită;
• îndepărtarea amprentei se realizează după polimerizarea pastei de acrilat;
• coroana este îndepărtată de pe bont pentru prelucrare, după care urmează cimentarea
provizorie;
Acrilatele utilizate la confectionarea coroanelor provizorii:
Noracril, Carbodent, Duracril
Deficienţele metodei sunt reprezentate de:
• acţiunea nocivă a monomerului asupra organului pulpar la dinţii vitali;
• reacţia de polimerizare este exotermă, căldura eliberată (40-50 grade), produce durere la
dinţii vitali;
• aşezarea amprentei cu masa acrilică se obţine uşor în aceeaşi poziţie dacă s-a creat un punct
de reper

56. Coroana mixtă metaloceramică. Varietăţi. Indicaţii . Particularităţile preparării dinţilor sub
coroane m/c.
Coroana m/c reprezinta o constructie compusa dintr-o structura metalica confectionata prin metoda turnarii,
fetuita cu ceramica.
Deosebim coroane total fizionomice si partial fizionomice.
Indicatii:
- Distructia sau fractura unei parti destul de massive a coroanei dentare asa incat nu poate fi
restabilita prin obturatie;
- Anomalii de dezvoltare si de pozitie a dintilor care nu pot fi tratate orthodontic;
- Abraziune patologica a tesuturilor dure dentare;
- Fluoroza, defecte cuneiforme;
- Defecte estetice (schimbarea culorii, formei, etc.);
- Ca elemente de agregare in protezele fixe.
Pentru coroana m/c total fizionomica bontul va fi pregatit cu prag circular ca si pentru o coroana tip
Jacket. In caz de confectionare a unei coroane semifizionomice pragul va fi format numai pe suprafata
vestibulara si pe jumatate din suprafetele proximale cervicale. In cazul utilizarii acestor coroane este
indicat pragul cu unghi rotunjit.

57. Particularităţile amprentării cîmpului protetic la confecţionarea coroanelor m/c. Metodele

retracţiei gingivale. Fazele clinico- tehnice la confecţionarea coroanelor m/c.
Pentru coroana metaloceramica se face o amprenta anatomica in doua straturi (pentru ca avem nevoie de
o evindentiere a pragului gingival) care se obtine fie in doi timpi (mai intai se obtine amprenta cu masa
mai chitoasa, ulterior dupa intarire se aplica stratul doi, mai fluid), fie intr-un timp (masa fluida se aplica
pe bontul preparat, iar masa mai chitoasa pe lingura amprentara, dupa care se obtine amprenta).
Materialele utilizate sunt cele elastice.
Metode de retractie
1) Metoda mecanica, consta in dechiderea santului gingival cu ajutorul diferitor mijloace mecanice (
ata de retractile si inele de retractile);
2) Metoda chimica, presupune utilizarea solutiilor de retractile care pot fi impartite in doua grupe:
care contina adrenalina si fara adrenalina. Trebuie de retinut, ca solutiile ce contin adrenalin (8%
adrenalina. 8% adrenalina si 2% clorura de zinc;), pot detrmina reactii generale ale organismului
(tahicardie, hipertensiune, etc. ), la pacientii care sufra de ischemie cardiac, boala hipertonica, aritmii.
Pentru acest grup de pacienti este mai rationala folosirea solutiilor ce nu contin adrenalina ( 4% clorura de
zinc, 20% acid taninic). Solutiile se comercializeaza ca paste, geluri sau in forma lichida.
3) Metoda chirurgicala, consta in sectionarea suprafetei interne a marginii gingivale libere cu
bisturiul de coagulare electochirurgical
4) Metoda combinata reprezinta un ansamblu din combinarile metodelor de mai sus. Cea mai
frecventa metoda este combinarea mecano-chimica de retractile cu folosirea atelor de retractile sau
inelelor, imbibate cu solutie retractiva (Gingitract- set de ate de retractie de trei marimir si solutie
deretractie; Epipak – set de inele si solutie de retractile)
Clinic: examenul clinic, diagnostic, planul de tratament, prepararea dintilor, amprentare, protectia plagii,
determinarea relatiilor intermaxilare;
Laborator: confectionarea modelelor combinate cu bonturi mobilizabile, fixarea lor in simulator;
modelarea machete componentei metalice (grosimea de 0,3-0,4 mm), turnarea componentei metalice,
prelucrarea ei si adaptarea pe model;
Clinic: proba componentei metalice si determinarea culorii ceramicei;
Laborator: prelucrarea componentei metalice (degazarea, sablarea); depunerea straturilor de ceramica
(wash opac; opac I; opac II; opac dentina + dentina +enamel; dentina + enamel (+ transparent la
necessitate) ); adaptarea pe model;
Clinic: proba in cavitatea bucala;
Laborator: glazurarea;
Clinic: proba finala si fixarea

58. Coroana mixtă metaloacrilică cu componenta metalică turnată. Indicaţii. Contraindicaţii.

Particularităţile preparării dinţilor.
Indicatii:
Indicatiile privind aplicarea coroanelor de invelis mixte sunt destul de largi datorita rezistentei lor majore
si posibilitatilor de a fi folosite ca elemente de agregare in puntile dentare, sini, etc. Din aceste
considerente coroanele mixte sunt indicate in terapia leziunilor odontale coronare atat in zona frontal a
arcadelor dentare, cat si in cele laterale. Ca element protetic unidentar coroanele de invelis mixte sunt
indicate pentru acoperirea dintilor frontali si a premolarilor cu leziuni intinse pe care nu se mai poate
aplica o coroana tip Jacket sau cand prin preparare orala e imposibil de obtinut un spatiu sufficient cu
antagonistii. La fel ele pot fi folosite ca elemente de agregare in puntile dentare, la imobilizarea dintilor
mobile, in scopul corectarii morfologiei prezentata de anomalii de volum, forma, culoare.
Contraindicatii:
Coroanele mixte sunt contraindicate la copii si adulti pana la varsta de 18-20 ani, deoarece camera
pulpara a dintilor este voluminoasa si favorizeaza pericolul lezarii pulpei. Asa constructii la fel nu pot fi
utilizate in caz de distructii prea avansate ale coroanei dintelui cand resturile coronare nu ofera o
rezistenta mecanica a bontului si o retentive favorabila fixarii. Reiesind din particularitatile de
constructive a coroanelor mixte, sunt contraindicate p dinti cu tesuturi dure fragile sic and inaltimea si
grosimea coroanei naturale nu ne permite crearea unui bont favorabil pentru fixare.
Dintele- stalp se prepara in dependent de modul in care va fi aplicat materialul fizionomic pe suprafetele
coroanei. Stratul tesuturilor dentare slefuite, de pe suprafetele pe care se va aplica materialul fizionomic,
constituie 1,5-2 mm (0,3 mm pentru component metalica sic el putin 0,8 pentru cea fizionomica), cu
realizarea pragului cervical. In cazul suprafetelor dentare pe care nu se va aplica material fizionomic, se
va inlatura din tesuturile dentare un strat de 0,5-0,6 mm. Suprafetele bontului preparat nu trebuie sa
prezinte retentivitati nici pe o suprafata.

59. Indicaţii şi contraindicaţii la tratamentul leziunelor odontale coronare prin metoda

substituirii. Varietăţile coroanelor de substituţie.
Indicatii
La determinarea indicatiilor restituirii coroanelor dintilor lezati subtotal sau total cu coroane de substitutie
stau rezultatele examenului clinic si radiographic. Aceste constructii sunt indicate in urmatoarele situatii
clinice ca microproteze unitare sau ca elemente de agregare a diverselor lucrari protetice:
  Cand avem leziuni odontale coronare subtotale sau totale ca urmare a cariei dentare, deseori
numaiu prezenta partii radiculare a dintelui si restituirea nu mai poate fi rezolvata prin terapia
conservative, prin incrustatii sau cu coroane de invelis;
 Incaz de fracture considerabile a coroanelor dintilor ca urmare a traumatismului;
 In caz de leziuni odontale coronare subtotale sau totale, ca urmare a abraziunii patologice, a
displaziilor dentare sau a altor cause (eroziuni, leziuni chimice);
 Ca elemente de agregare a puntilor dentare si protezelor dentare mobilizabile.
Coroanele de substitutie practice sunt indicate la restaurarea coroanelor tuturor dintilor, insa mai frecvent
sunt applicate in zona dintilor frontali si premolarilor superiori, precum sip e caninii si premolarii
inferiori. Incisivii inferiori sunt mai putin favorabili pentru asa o reconstruire, intrucat radacinile lor sunt
subtiri, iar canalele radiculare- inguste, din care cauza nu pot asigura rezistenta necesara. Dintii laterali
fiind pluriradiculari cer crearea unui parallelism intre pivoti, cee ace este rar posibil. In asemenea cazuri
pot fi folositi doi sau chiar numai un dispozitiv radicular.
Contraindicatii:
- Cand radacina este adanc situate in apofiza alveolara;
- In unele cazuri daca radacina este situate la nivelul gingiei, dar este acoperita partial de gingie,
este posibila diatermocoagularea sau gingivotomia, care ne va da posibilitatea sa dezgolim bontul
dentar sis a efectuam constructia necesara;
- Cand radacina dintelui nu corespunde cerintelor enumerate (ex 2);
- La pacienti cu tip de ocluzie adanca sau supraacoperire pronuntata;
- In caz de rezectie apicala confectionarea coroanei de substitutie va fi posibila numai in cazul in
care radacina corespunde cerintelor;
Dupa functie:
- Coroane de substitutie de restaurare morfofunctionala;
- Coroane de substitutie ca element de agregare;
- Coroane de substitutie cu functie mixta;
Dupa material:
- Metalice;
- Acrilice;
- Din portelan;
- Mixte;
Dupa metoda de confectionare:
- Coroane confectionate in mai multe sedinte;
- Coroane confectionate intr-o sedinta (fara participarea tehnicianului dentar;
Dupa modul de constructie:
- Cu inel (Richmond, Sargorodski, Parin, Kopeikin) sau semiinel ( Katz);
- Cu incrustatie si placuta supraradiculara sau numai cu incrustatie (Iliina –Markosean, Titrin);
- Coroana mixta cu pivot (Ahmedov);
- Coroanele din portelan prefabricate de tip standard cu pivot (Logan, Davis, Norton);
- Coroanele cu pivot pentru dinti multiradiculari (Gafar);
- Coroane de invelis pe bot artificial cu pivot (Kopeikin, Grozovski, Kovaleova)
Dupa modul de consolidare a dispozitivului radicular deosebim:
- Monolite (cand pivotal este consolidate cu portiunea radiculara);
- Coroane integrante (cand dispozitivul radicular si coroana sunt fabricate standard si dupa
adaptarea respective sunt unite prin cementare;
Dupa constructia pivotului:
- Cu pivot simplu;
- Cu pivot compus ( cu inel sau semiinel si capac, cu incrustatie, cu capac, etc.)

60. Tipurile de preparare a suprafeţei de secţiune radiculară la tratamentul cu coroane de

substituţie.
Aceasta operatie se va efectua in dependent de tabloul clinic (inaltimea bontului radicular si starea
tesuturilor dure) si varietatea de coroana de substitutie aleasa. Entru preparare se vor utiliza freze,
abrasive din carborund sau diamantae. Scopul prepararii este de areda suprafetei de sectiune radiculara o
forma care ar asigura stabilitatea viitorului dispozitiv coronar.
Daca conform tabloului clinic va fi aleasa o constructive simpla din portelan sau acrilat, suprafata de
sectiune se prepara cu doua versant in asa mod ca versantul de pe portiunea orala a bontului sa se plaseze
deasupra gingiei cu 1-2 mm, iar cel vestibular in zona coletului sa fie slefuit la nivelul gingiei. Dupa
asemenea pregatire suprafata de sectiune radicular ava fi frmata din doua versante cu aspect de acoperis
de casa. Pentru asemenea constructii suprafetei de sectiune radiculara I se mai poate reda o forma strict
oblica, cand portiunea vestibulara a bontului se va gasi la nivelul gingiei, iar cea orala se va plasa
deasupra gingiei cu 1-2 mm. pentru a asigura o grosime suficienta a materialuluise recomanda de a
infunda versantul vestibular sub festonul gingival cu 0,25-0,5 mm, creand in aceasta zona o nisa de forma
concave.
Pentru confectionarea coroanelor de substitutie de tip Richmond, mai ales cand peretii bontului radicular
sunt subtiri si este necesar de a-I intari, bontul se va plasa deasupra gingiei cu 2 mm, iar suprafetei
sectiunii radiculare I se va conferi o forma orizontala. Daca situatia clinic ava permite, se poate crea si o
suprafata cu doua versante in forma de acoperis de casa infundand versantul estibular sub festonul
gingival cu 0,25-0,5 mm.
In scopul confectionarii coroanelor de substitutie, dupa Iliina-Markosean, sau confectionarea
constructiilor cu pivot simplu si dispozitiv coronar din acrilat, la nivelul suprafetei sectiunii radiculare,
creeaza cavitate in forma de cub, pastrand grosimea peretilor de cel putin 2 mm.
Daca tabloul clinic nu ne permite crearea unei suprafete dorite din cauza procesului pathologic, la
preparare se va crea o forma usor concave cu centrul corespunzator canalului radicular.

61. Pregătirea şi amprentarea canalului radicular. Metode de amprentare.

La o pregatire proprotetice a cavitatii bucale canalul radicular va fi obturat la 1/3 apicala, lasand libere
celelate 2/3. Daca canalul a fost obturat complet, pregatirea va incepe cu dezobturarea celor 2/3. Se
utilizeaza freze sferice la turatii reduse. Daca canalul a fost obturat cu paste special sau materiale cu
duritate redusa dezobturarea se efectueaza cu instrumente de mana (ace Kerr). Dupa dezobturare se trece
la largirea canalului si netezirea peretilor. La dintii multiradiculari canalele vor fi paralelizate. Daca acest
lucru e imposibil, canalul ce corespunde axului dintelui se va pregati dupa toate regulile, iar celelalte se
vor pregati la o adancime mai mica insa asigurand paralelismul. Canalul trebuie sa fie centrat suprafetei
bontului radicular avand o grosime uniforma a peretilor.
Sunt doua metode de amprentare:
Directa (obtinerea machete dispozitivului radicular si coronar din ceara sau alt material thermoplastic prin
modelarea directa in cavitatea bucala, urmata de transferarea in laborator pentru reproducerea in
materialul dorit.
Indirecta ( obtinerea atat a conturului canalului pregatit, cat si a suprafetei bontului radicular cu redarea
reliefului santului gingival.)

Dupa tehnica obtinerii amprentei deosebim:

- Amprente obtinute pentru coroanele de substitutie confectionate prin metode clasice la care
dispozitivul este realizat din sarma de wipla ( in canal pana in portiunea apicala se introduce un
pivot de sarma de wipla care nu ajunge pana la dintii antagonisti cu 0,8-1 mm, impreuna cu
pivotal se obtine amprenta anatomica);
- Amprente obtinute pentru confectionarea coroanelor de substitutie prin metoda moderna la care
dispozitivul este realizat din aliaje de turnare.
Pentru coroane de substitutie cu incrustatie tehnica de amprentare este mixta:
a) Confectionarea pivotului din sarma;
b) Plastifierea unei portiune de ceara si introducerea ei in cavitatea preparata pentru incrustatie;
c) Incalzirea pivotului si introducerea lui prin ceara in canal;
d) Indepartarea pivotului impreuna cu macheta incrustatiei din ceara;
e) Obtinerea dispozitivului radicular prin turnare;
f) Proba dispozitivului radicular si efectuarea amprentei pentru dispozitivul coronar;
Deosebim:
- Amprente in doi timpi ( in primul timp se obtine amprenta canalului radicular, iar in al doilea
amprenta intregului bont dentar si arcadei dentare) cu material elastic si termoplastice
- Amprenta intr-un timp ( concomitant sut realizate amprenta canalului radicular si imprimarile
campului protetic) cu material elastic cauciucante
62. Coroana de substituţie tip Ilina – Markosean. Structura. Indicaţii. Etapele clinico-tehnice de
confecţionare.
Iliina-Markosean: constructie alcatuita din dispozitiv radicular consolidate prin turnare cu incrustatie sub
forma de cub,se instaleaza in aseta radiculara special preparata, placuta supraradiculara si dispozitivul
coronar.
Dupa pregatirea canalului radicular si prepararea suprafetei de sectiune a bontului supragingival se
creeaza caseta pentru incrustatie, ca regula in forma de cub cu laturile nu mai mult de 2,5-3 mmpentru a
nu slabi peretii radiculari. Dupa aceasta se adapteaza un pivot standard sau confectionat din sarma de otel
inoxidabil cu diametrul de 1-1,2 mm, ce se va plasa deasupra suprafetei radiculare cu 5-6 mm. in
continuare pentru modelarea icrustatiei se incalzeste o bucata de ceara care este aplicata in caseta si se
creeaza placuta supraradiculara. Pivotal incalzit il introducem tinandu-l cu clestele in canalul radicular.
Dupa racire indepartam dispozitivul modelat. Ulterior acesta se transfera in laborat unde se toarna din
metal. In a doua sedinta dispozitivul radicular se adapteaza si se obtine o supraamprenta. In laborator se
realizeaza modelele, se ghipseaza in simulator realizand celelalte etape necesare in dependent de
particularitatile ei.

63. Coroana de substituţie pe bont artificial.Indicaţii.Etapele clinico-tehnice de confecţionare.

Aceasta varietate de coroana de substitutie prezinta un dispozitiv corono-radicular alcatuit dintr-un pivot
cu bont artificial si o coroana care se cementeaza pe acest bont. Actualmente este cea mai frecvent
utilizata datorita avantajelor ce reies din particularitatile de constructive care creeaza posibilitatea
confectionarii protezelor dentare modern (metaloceramica, metaloacrilice).
Clinic: examen clinic, diagnostic, plan de tratament, prepararea intra- si supraradiculara a dintelui afectat;
amprentarea;
Laborator: Confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator; modelarea machete dispozitivului
corono-radicular si transformarea ei in aliajul solicitat; prelucrarea componentei metalice si proba pe
model;
Clinic: proba componentei metalice a dispozitivului corono-radicular in cavitatea bucala; determinarea
culorii materialului fizionomic;
Laborator: aplicarea materialului fizionomic; prelucrarea si lustruirea;
Clnic: proba definitive a coroanei de substitutie si fixarea

64. Etiologia edentaţiei parţiale. Caracteristica factorilor etiologici.

Factorii care duc la aparitia edentatiei partiale, pot fi impartiti in 2 grupe:
a) Factori congenitali;
b) Factori postnatali.
Edentatia partial congenitala se caracterizeaza prin lipsa mugurilor dentari sau a distructiei lor in stadiile
incipiente de dezvoltare. Daca lipsesc toti dintii avem o anodontie, iar daca cativa- hipodontie
(oligodontie). In literature de specialitate aceste varietati de lipsa a dintilor se mai numesc edentatii
primare, la care se refera si dereglarile procesului de formare si situare a mugurilor dentari si de eruptive a
dintilor, care conduc la retentia dintilor in profunzimea osului si ca rezultat la aparitia edentatiei partiale;
aceasta varietate de edentatie se mai numeste si falsa.
Edentatia provocata de factorii postnatali (dobandita), care se mai numeste si edentatie secundara apare ca
urmare a afectiunilor odontale, parodontale, a proceselor inflamatoare (osteomielita, etc.), interventiilor
chirurgicale (inlaturarea tumorilor benigne sau maligne), traumatismului, etc.

65. Tabloul clinic al edentaţiei parţiale. Simptomele exobucale şi endobucale.

Tabloul clinic in caz de edentatie partial va fi individual si se va gasi in dependent de numarul dintilor
lipsa, localizarea bresei si rolul dintilor pe care l-au indeplinit in arcada dentara, starea tesuturilor dure si a
parodontiului dintilor restanti, de tipul de ocluzie, timpul care s-a scurs de la pierderea dintilor, factorul
etiologic, varsta, starea generala a organismului, etc. Luand in consideratie legatura stransa
morfofunctionala dintre toate elementele SS, edentatia partial neaparat va provoca diverse modificari si in
alte component, gradul de pronuntare al carora va depinde tot de acesti factori. Pentru edentatia partial
sunt caracteristice niste simptome, care pot fi depistate numai prin examenul pacientului. Simptomele se
impart in exobucale si endobucale. In dependent de localizarea breselor si numarul dintilor absenti
simptomele exobucale pot lipsi sau avea un grad divers de exprimare. La examenul endobucal vom
observa urmatoarele simptome: dereglari de integritate a unei sau a ambelor arcade dentare; dezintegrarea
arcadelor dentare in care apar doua grupuri de dinti: grupa functionala si nefunctionala. La examenul
endobucal se determina starea dintilor restanti, a apofiei alveolare in spatiile edentate si a mucoasei
cavitatii bucale. O deosebita atentie se acorda dintilor ce delimiteaza bresele dentare, deoarece ei vor sevi
ca punct de sprijin in tratamentul protetic.

66. Caracteristica dimensiunelor spaţiilor edentate şi a apofizei alveolare.

Apofiza alveolara va fi pronuntata individual in dependenta de mai multi factori, printre care si cauzele
care au determinat edentatia. Atrofia este mai pronuntata cand absenta dintilor a fost provocata de
leziunile parodontale si mai mica in cazurile de lipsa a dintilor ca urmare a cariei si complicatiilor ei.
Atrofia depinde de timpul scurs de la edentare si de traumatismul produs la nivelul peretilor alveolari in
momentul extractiei. Apofiza alveolara este examinata din punct de vedere al dimensiunii si formei.
Dupa forma apofizei alveolare edentate deosebim:
- ingusta : pana la 5,0 mm
- medie: de la 5,0 pana la 8,0 mm
- lata: mai mult de 8,0 mm
Dupa dimensiunile spatiilor edentate deosebim:
- Edentatii mici – lipsesc pana la 3 dinti;
- Edentatii medii – lipsesc de la 4 la 6 dinti;
- Edentatii mari – lipsesc mai mult de 6 dinti;
-
67. Clasificarea edentaţiei parţiale Kennedy, Kennedy - Apllegate. Importanţa practică.
Clasificare Kennedy.
Include topografia breselor si caracterul de delimitare a lor fata de dintii restanti. Exista 4 clase, primele 3
clase cu cite 4 subdiviziuni.
Edentatia de clasa 1- include arcade edentate partial cu brese bilaterale terminale, adica marginite de dinti
numai mezial.
Edentatia de clasa 2- este doar o bresa terminala, adica marginita de dinti numai mezial.
Edentatia de clasa 3- este bresa bilaterala intercalata, adica marginita de dinti si mezial si distal.
Edentatia de clasa 4- bresa este doar in zona frontala.
Subdiviziunile depind de numarul breselor in zona dintilor restanti.De ex daca in aceasta zona e o bresa,
edentatia e in prima subdiviziune, daca sunt doua brese- a doua subdiviziune etc.
Clasificarea Kennedy Applegate:
Clasa I cuprinde edentatiile terminale bilaterale ale arcadei, in cadrul careia toti dintii restanti sunt plasati
anterior fata de spatiile edentate si este identica clasei I kennedy;
Clasa II include edentatiile terminale unilaterale in care dintii restanti sunt plasati anterior fata de spatiul
edentat si corespune clasei a II-a Kennedy;
Clasa III numara edentatiile laterale intercalate, bresele fiind marginite de dinti restanti anteriori si
posteriori, deficitari din punct de vedere functional, incapabili sa suporte o lucrare protetica fixa;
Clasa IV inglobeaza edentatiile in regiunea frontala a arcadei dentare, care poate sa se intinda din ambele
parti ale liniei mediane, dintii restanti fiind capabili sau nu sa ofere sprijin protezei fixe.
Clasa V cuprinde edentatiile laterale intercalate, bresele fiind marginite de dinti restanti anteriori si
posteriori, dar limita anterioara este reprezentata de un dinte care din punct de vedere functional nu poate
oferi sprijin suficient de rezistenta unei constructii protetice fixe.
Clasa VI include edentatiile laterale intercalate cu bresele marginite de dinti restanti anteriori si posteriori
capabili sa suporte sprijinul protezei fixe.

68. Consecutivitatea examenului subiectiv şi exobucal al pacienţilor cu edentaţie parţială.

Motivaţia.

Examen exobucal: Se executa prin inspectia regiunii maxilofaciale din fata si profil atragand atentia la
starea si culoarea pielii, a mucoasei buzelor, prezenta sau absenta asimetriei faciale, la linia de contact si
pozitia buzelor, obrajilor, comisurilor gurii, gradul de exprimare a santurilor perilabiale, pozitia
mentonului, marimea unghiurilor mandibulei, starea etajului inferior al fetei. Apoi se examineaza starea
ATM si a musculaturii prin inspectie si palpare.
 a) Motivatia. Atentia medicului fata de pacient, iscusinta de a audia si memoriza cele mai
importante acuze, de a concretiza si lua initiativa convorbirii, punandu-i intrebarile necesare, duce
la crearea unui contact de incredere, ceea ce se va referi favorabil la tratament. Deseori numai
datorita intrebarilor adaugatoare putem evidentia esenta motivatiei, deoarece, ca regula, pacientii
se plang numai de lipsa dintilor, sau de prezenta anomaliilor de ocluzie, de forma, de pozitie sau
culoare a unor dinti, ce duc la dereglari de fizionomie, si mai rar la dereglari de functii cum ar fi:
dereglari de incisie a alimentelor, de masticatie, deglutietie, fonatie; pacientii nu atrag atentia la
aparitia durerilor in timpul actului de masticatie, care pot fi localizate in anumite segmente ale
arcadelor dentare, in regiunea ATM, a muschilor, etc, ei atrag atentia asupra dereglarilor
survenite in functia tractului gastrointestinal, slabirii organismului. Afara de aceasta medicul
trebuie sa stabileasca si gradul de influenta a maladiei asupra starii psihice, mai ales din cauza
lipsei de dinti frontali la tineri
69. Examenul endobucal a pacienţilor cu edentaţii parţiale. Diagnosticul edentaţiei parţiale.
Exemple.

Examen endobucal:
 raportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii si mobilitatea muschiului orbicular
al buzelor;
 dintii;
 arcadele dentare (forma, marimea breselor, localizarea lor, starea dintilor limitroi
bresei);
 raportul dintre arcadele dentare (tipul ocluziei);
 mucoasa cavitatii bucale;
 apofizele alveolare si maxilarele.
Exista o anumita ordine a examenului dintilor si respectarea acestei ordini urmareste scopul de a nu scapa
din vedere devieri. S Kristab recomanda de a incepe examenul cu incisivii centrali la mandibula trecand
in stanga, apoi in dreapta, dupa ce trecem la maxila in aceeasi ordine. V. Kopeikin, E. Gavrilov si A.
Scerbakov considera ca este mai rational de a incepe examenul de la dintele de minte a unei hemiarcade,
terminand cu dintele de minte a celeilalte hemiarcade.
Formularea diagnosticului edentatiei partiale, nu prezinta dificulatati avand la baza rezultatele examenului
clinic si paraclinic. Diagnosticul include dereglarile morfologice (clasa breselor) si factorul
etiopatogenetic (daca este evidentiat), dereglarile functionale (de masticatie, incizie, fonatie, deglutitie,
etc. ), complicatiile provocate de edentatia partial (deformatii ale arcadelor dentare, migrari ale dintilor
restanti) si alte dereglari de functie ale sistemului stomatognat (musculare, traumatismul mucoasei
cavitatii bucale etc.), precum si dereglarile fizionomice. Include diagnosticul si maladiile stomatologice
intercurente care urmeaza sa fie luate in consideratie in tratamentul protetic si care au fost depistate in
cadrul examenului medical.

70. Definiţie “punte dentară”. Elementele componente. Caracteristica puntei dentare fixe şi
mobilizabilă.
Puntea dentara reprezinta o constructie protetica inginereasca in forma de pod, care serveste la
restabilirea integritatii arcadelor dentare si suspendarea dereglarilor de functie provocate de edentatia
partial in cazurile prezentei breselor intercalate: reduse, intinse si multiple.
Elementele de structura ale puntii dentare sunt reprezentate de:
 Elementele de agregare de care este solidarizat corpul de punte la extremitati si care contribuie la
fixarea ( agregarea) de dintii-stalpi a intregii proteze;
 Corpul de punte care reprezinta un dinte sau un bloc de dinti artificiali si inlocuieste dintii
pierduti de pe arcada dentara
Elementele de agregare reprezinta microproteze prin care puntea se fixeaza pe dintii stalpi.
Microprotezele la fel constituie un mijloc therapeutic protetic in caz de leziuni coronare ale dintilor stalpi.
Ca elemente de agregare ale puntilor dentare microprotezele sunt supuse unor forte suplimentare, preluate
de la nivelul corpului de punte. Ca elemente de agregare pot fi folosite toate varietatile coroanelor de
invelis, de substitutie, incrustatiile, inelele, diferite crosete. Alegerea lor depinde de urmatorii factori:
 Topografia edentatiei;
 Intinderea bresei;
 Morfologia coronara a dintilor-stalpi si numarul lor;
 Caracteristicile mecanice ale microprotezei;
  Tipul puntii (fixe, mobile)
In zona frontala se recomanda a fi folosite elemente de agregare fizionomice sau partial fizionomice, pe
cand in cea laterala pot fi utilizate si elemente nefizionomice.
Corpul de punte reprezinta un bloc de dinti artificial ce inlocuiesc dintii absenti din spatial edentate care
restaureaza integritatea morfologica a arcadei dentare si functiile deregulate a sistemului stomatognat.
Corpul de punte preia fortele masticatorii de la dintii antagonisti la nivelul suprafetei ocluzale si le
transmite elementelor de agregare.
Dupa modul de agregare pe dintii-stalpi puntea dentara poate fi fixa si mobila. Varianta fixa prezinta o
constructie protetica, care se fixeaza pe dintii stalpi prin cementare sau lipire a elementelor de agregare si
care poate fi scoasa din cavitatea bucala numai de catre medic. Puntea dentara mobilizabila se fixeaza pe
dintii stalpi cu elementele de agregare special (crosete, etc.) datorita zonelor de retentie a dintilor si pot fi
scoase din cavitatea bucala atat de medic cat si de pacient.

71. Caracteristica corpului puntei dentare. Clasificarea corpului de punte după material şi
raportul cu apofiza alveolară.
Corpul de punte reprezinta un bloc de dinti artificial ce inlocuiesc dintii absenti din spatial edentate care
restaureaza integritatea morfologica a arcadei dentare si functiile deregulate a sistemului stomatognat.
Corpul de punte preia fortele masticatorii de la dintii antagonisti la nivelul suprafetei ocluzale si le
transmite elementelor de agregare.
Dupa material;
a) Din aliaje nobile si inobile;
b) Nemetalice confectionate din acrilate, composite sau ceramica;
c) Mixte confectionate din aliaje si acrilate sau ceramica
Dupa raportul cu apofiza alveolara:
a) Corp de punte cu raport in sa;
b) Corp de punte cu raport in semisa;
c) Corp de punte tangent linear;
d) Corp de punte cu raport punctiform;
e) Corp de punte suspendat

72. Clasificarea punţilor dentare după V.Kopeikin, după raportul corpului de punte cu apofiza
alveolară, după construcţie.
In dependenta de aranjarea si numarul dintilor-stalpi V. Kopeikin deosebeste 5 varietati de punti:
a) Punti dentare cu doua elemente de agregare asezate pe ceidoi dinti-stalpi ce marginesc bresa;
b) Cu un element de sprijin adaugator la mijloc;
c) Cu elemente de agregare duble situate medial ori distal;
d) Cu elemente de agregare duble situate la mabele extremitati ale bresei;
e) Cu doua elemente de agregare asezate pe cei doi dinti ai bresei edentate si cu o extensie unilaterala;
Dupa raportul corpului de punte cu apofiza alveolara:
a) Cu raport in sa;
b) Semisa;
c) Tangent liniar;
d) Punctiform;
e) Suspendat;
Dupa constructie:
a) Monolite;
b) Separate (din doua bucati);
c) Pliante;
d) Atipice

73. Indicaţiile şi contraindicaţiile către tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare.

Indicatii:
- Lipsa a 1,2,3 dinti la nivelul unei brese, exceptie 4 dinti cand e vorba de incisive;
- In cazul pericolului migrarii dintilor chiar daca e vorba de un dinte lipsa;
- Edentatii multiple, intercalate, foarte rar in cele terminale;
- Majoritatea autorilor indica puntile dentare si in cazul in care dintii stalpi au mobilitate de gradul
I si II, dar nedurerosi la presiune vertical sau la mobilitate vestibule-orala;
Contraindicatii:
- Lipsa a mai mult de 5 dinti la nivelul unei brese;
- Prezenta dintilor restanti cu o mobilitate patologica de gradul III;
- Resorbţia accentuată a crestelor edentate corespunzător breşelor şi rapoartelor ocluzale
nefavorabile;
- in edentatii terminale;
- dinti cu mobilitate patologica de gradul I si II

74. Principiile biofuncţional, biomecanic şi profilactic la tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi

dentare.
Planul de tratament protetic indifferent de particularitatile constructive si de tehnica de realizare, va avea
in vedere realizarea unor principia bine-cunoscute: principiul biofunctional ( include restabilirea functiilor
majore ale SS: masticatie, fonatie, fizionomie); biomecanic ( urmareste realizarea dinamicii mandibulare
cu si fara contact dentar asigurand in acest scop lucrarii protetice urmatoarele caracteristici: rezistenta
fizica, chimica, insertie si stabilitate static si dinamica a raportului dintre proteza si support), profilactic (
urmareste asigurarea unei profilaxii generale si locale prin restabilirea unui echilibru ocluzal, evitarea
modificarilor patologice a procesului trofic in formatiunile anatomice cu care au relatii de contact – dintii
stalpi, dintii antagonisti, parodont, apofiza alveolara, mucoasa).

75. Biomecanica punţilor dentare.Caracteristica forţelor ce acţionează asupra corpului de punte.

Puntile dentare fiind fixate pe dintii stalpi, transmit presiunea masticatoare si alte forte functionale asupra
parodontului. Prin urmare, la alegerea dintilor-stalpi este necesara cunoasterea cailor si modalitatii de
repartizare a presiunilor masticatorii pe puntea dentara, cat si modul de transmitere a lor la parodont. In
scopul aplicarii rationale a puntilor dentare si a includerii dintilor-stalpi in componenta lor, este necesara
elaborarea unui system fiziologic echilibrat, care ar permite crearea unor conditii necesare pentru
adaptare a dintilor stalpi si a dintilor antagonisti.
Miscarile mandibulei in cadrul actului de masticatie sunt realizate in diferite planuri si din punct de
vedere mechanic pe puntea dentara actioneaza diferite forte, principalele dintre care sunt: forta de apasare
(vertical), forta de tractiune, fortele orizontale. Actiunea acestor forte depind de miscarile mandibulei,
consistenta alimentelor, geometria puntii dentare si de locul unde este ea fixate.
Fortele de apasare actioneaza vertical si in dependenta de gradul de extindere a puntii dentare, pot fi
suportabile si traumatice pentru parodontul dintilor-stalpi. Aceste forte actionand asupra corpului de
punte, sunt preluate de elementele de agregare si trasmise parodontului care urmeaza sa le compenseze.
Pentru a fi mai usor inteles , mecanismul actionarii fortelor de apasare asupra dintilor-stalpi, puntea oate
fi asemanata cu o bara sprijinita la extremitati, pe suprafata careia se exercita presiuni.
Analizand repartizarea presiunii conchidem ca presiunea H, care se exercita pe mijlocul corpului de
punte, egal se ransmite prin elementele de agregare dintilor-stalpi, adica a=b. prin urmare: H= P1+P2, iar
P1=P2.
Daca presiunea H se deplaseaza in apropierea unuia din elementele de agregare, atunci a>b, iar forta de
apasare in regiunea aceasta va fi mai mare, adica P1>P2. In acest caz dintele stalp (p1) se adanceste in
osul alveolar datorita intinderii ligamentelor dentoalveolare si a compresiei ligamentelor apicale pana vor
aparea presiuni egale celor diametral opuse.
Pe dintele stalp P2 la inceputul actiunii fortei de apasare va apare forta de tractiune, care actioneaza
diametral opus fortei de apasare ducand la o compresie ligamentara alveolo dentara in zona treimii
superioare proximodistale si treimii inferioare proximal mediale a parodontiului si la intinderea
ligamentelor in celelalte 2 zone.
Aceste forte diametral opuse, actioneaza pana in momentul producerii pozitiei de intercuspidare maxima
si depind de extinderea corpului de punte si numarul dintilor-stalpi. Este dovedit ca ingustarea corpului de
punte nu favorizeaza micsorarea presiunilor ocluzale.
Fortele orizontale actioneaza in timpul miscarilor de masticatie in sens orizontal pe suprafetele ocluzale
ale dintilor laterali sip e cele vestibulare si orale ale frontalilor. Prin urmare, fortele orizontale actioneaza
in doua directtii: orizontala-sagitala si orizontala-transversala.

76. Includerea dinţilor stălpi în puntea dentară după forţele de rezervă ale parodontului. Odonto-
parodontograma.
Includerea dintilor stalpi in puntile dentare este bazata pe fortele de rezerva aparodontului. Theoretic se
admite ca din 100% ale posibilitatilor functionale ale organelor se consuma 50% restul ramane in rezerva.
Din acest punct de vedere se poate conchide ca suma coeficientilor dintilor inclusi in corpul de punte
trebuie sa fie egala sau mai mica decat suma suma coeficientilor dintilor-stalpi. Aceasta metoda
matematica poate fi usor determinate cu ajutorul tablitelor concepute de Agapov, Oksman si alti autori.
Insa la stabilirea sumei coeficientilor dintilor inclusi in punte, nu se tine cont de starea parodontului si de
aceea indicii respectivi nu sunt exacti.

Odontoparodontograma este o metodă statică de evidentă a stării funcţionale a dinţilor şi nu este o parte
componentă a metodelor de determinare a eficientei masticatoare,ea ne redă starea funcţională a
sistemului dentar în poziţie statică şi medicul indirect îşi imaginează eficienta funcţională a sistemului
stomatognat. Parodontograma prezintă o schemă a formulei dentare unde se notează date despre starea
fiecărui dinte.Schema este completată conform datelor examenului clinic, radiologie şi
gnatodinamometriei prin semne condiţionale: N — norma; O — lipsa dintelui; 1/4 — resorbţia ţesutului
osos de gradul I; 1/2 — resorbţia ţesutului osos de gradul II; 3/4 — resorbţia ţesutului osos de gradul III.
Dacă gradul de resorbţie este mai pronunţat, dintele este considerat absent.

77. Amprentarea într-un timp cu un material şi cu două la confecţionarea punţilor dentare.

Complicaţiile şi profilaxia lor.
Amprenta realizata intr-un timp este obtinuta prin depunerea materialului amprentar in lingura de
amprentare si presarea lui direct pe campul protetic. Aceasta tehnica poate fi utilizata si la aplicarea a doua
materiale amprentare de diferita consistenta: unul vascos si altul fluid. In acest caz ambele materiale sunt
preparate concomitent: materialul vascos se depune in lingura amprentara, iar materialul fluid cu ajutorul
unei seringi se injecteaza imprejurul dintilor preparati, in asa mod ca sa fie inglobat in materialul vascos.

78. Variante de amprentare în doi timpi şi amprentarea în ocluzie la tratamentul edentaţiei

parţiale cu punţi dentare. Materiale de amprentare.
Amprenta realizata in doi timpi, care consta din amprenta preliminara si finala. La prima etapa cu ajutorul
unui material special (siliconat, tiocauciucat cu elasticitate redusa sau thermoplastic) introdus in lingura de
amprentare se va obtine amprentare preliminara sau portamprenta pentru materialul fluid al stratului doi.
Dupa uscarea acestei amprente in locasurile corespunzatoare se introduce materialul elastic fluid, iar
amprenta din nou se introduce in cavitatea bucala. Dupa indepartarea amprentei, reliful coletului dintilor
preparati trebuie sa apara vizibil in zona festonului gingival.Amprenta ocluziei se ia cu un material dur. Se
prepara materialul prin omogenizarea bazei, care are consistenta chitoasa, cu catalizatorul, care este de
obicei o pasta.Apoi se plaseaza materialul preparat pe toata lungimea arcadei dentare ( superioara sau
inferioara ) sau doar in partile posterioare. Se invita pacientul sa "muste" in ocluzia corecta. Dupa priza
materialului, care dureaza 1-2 minute, se trimite inregistrarea la laboratorul dentar.

79. Caracterizaţi cele două componente fundamentale ale oc.c: D.V.O şi poziţia neutră a
mandibulei.
Pozitia neutra a mandibulei – pozitia de repaos fiziologic a mandibulei; relatie intermaxilara care nu depinde
de prezenta sau absenta dintilor antagonisti.
La nivelul ATM – condilii articulari se afla undeva in spatiul fosei articulare;
La nivelul muschilor – muschii sunt relaxati relativ (mm mobilizatori se pot relaxa pe fascicule spre
deosebire de ceilalti mm scheletici);
La nivel dentar – intre dinti apare un spatiu de inocluzie numit si spatiu de inocluzie fiziologic. Valoarea
de 2-3 mm.

80. Metodele de determinare a DVO. Caracteristica.

Determinarea DVO se caracterizeaza printr-o distanta optima intre punctele subnazal si gnation
(corespunde etajului inferior al fetei).
Metode de determinare:
1) Antropometrica :
- Leonardo da Vinci imparte fata in 3 etaje care trebuie sa fie egale;
- WoodsWhite: distanta gnation-subnasion trebuie sa fie egala cu distanta de la punctul de unire al
buzelor pana la linia interpupilara.
 - Egala cu distanta dintre comisurile bucale;
- Distanta dintre pupile;
2) Anatomica – la o DVO corecta, tesuturile moi au o pozitionare fireasca, plicile nazogeniolabiale
sunt exprimat mediu.
3) Metoda anatomofiziologica – combina metoda anatomica cu determinarea DVO a relatiei de
postura care e cu 2-3 mm mai mare decat DVO in relatie centrica;
4) Metoda functionala – se bazeaza pe faptul ca in relatie centrica muschii se relaxeaza maxim posibil

81. Metodele de determinare a poziţiei neutre a mandibulei la aprecierea o.c. Metoda Abjean şi
Corbendau.
La determinarea relatiei de postura se recomanda pacientului sa se relaxeze lasand ca mandibula, sub
influenta gravitatii, sa ocupe pozitia necesara fata de maxilla. Asa pozitionare a mandibulei poate fi
conditionata si prin aplicarea testelor functionale. Pentru aceasta Wild a propus testul fonetic prin
pronuntarea cuvintelor ce contin fonema “a”, Silvermann – “s”, Robinson – “f”, sau numaratoarea de la
60 la 70. S-a constatat ca la aplicarea acestor teste fonetice se asigura o pozitionare a mandibulei in relatie
de postura. Asa relatii mandibulocraniene pot fi dobandite si prin utilizarea testului functional al actului
de deglutitie. Pacientului I se propune sa efectueze actul de deglutitie dup ace mandibular refector ocupa
pozitia de postura, cand spatial de inocluzie in mediu este egal cu 2-3 mm.

82. Metodele de determinare a R.I.C. în caz de ocluzie instabilă.

R.I.C se determina cu ajutorul sabloanelor cu bordura de ocluzie care trebuie sa asigure dezintegrarea
arcadelor dentare.
Se verifica si se adapteaza sabloanele cu bordura de ocluzie  vor asigura stabilitatea mandibulara
(substituie dintii lipsa);
Inducerea mandibulei in pozitia de relatie centrica (metoda unimanuala, bimanuala, Dawson, testul
deglutitiei)
Inregistrarea prin:
a) Metoda rece - se aplica o bandeleta plastifiata, bordura e rece  o zona va fi mai dura  mandibula
va merge pe zona cu o rezistenta mai mica;
b) Metoda calda – bordura se plastifica; in cazul in care DVO e pastrata;
c) Cu materiale amprentare cat mai dure in blocuri; material special „Ocluzofast”

83. Consecutivitatea determinării şi înregistrării R.I.C. în caz de absenţă a ocluziei. Adaptarea

şablonului cu bordurile de olcuzie la maxilă şi determinarea planului de ocluzie.
Determinarea si inregistrarea relatiilor intermaxilare centrice in cazul absentei ocluziei impune
consecutivitatea urmatoarelor etape:
 Adaptarea sabloanelor cu bordura de ocluzie;
 Determinarea DVO;
 Determinarea pozitiei neutre a mandibulei sau a relatiei centrice si fixarea ei.
Adaptarea sabloanelor de ocluzie la maxila urmareste doua momente: obtinerea curburii vestibulare a
bordurii de ocluzie si a planului de ocluzie. Curbura vestibulara a bordurii de ocluzie constituie reperul pe
care il obtine medicul si este folosit de catre tehnicianul dentare pentru situarea suprafetelor vestibulare
ale dintilor in protezele dentare. Obtinerea acestei curburi se efectueaza prin depunerea unui strat de ceara
sau taierea ei pe fata vestibulara a bordurii de ocluzie conform curburii vestibulare a arcadei dentare
naturale. Aceasta operatiune este efectuata prin adaptarea sablonului de ocluzie in cavitatea bucala,
urmarind restaurarea aspectului fizionomic si a functiei fonetice.
Planul de ocluzie este ondulat in sens sagital si transversal, determinat de raportul de ocluzie din zona
frontala si de relieful supraftelor ocluzale ale dintilor laterali; si practic reprezinta cele trei curburi:
sagitala (Spee), transversala (Monson-wilson) si incizala. Determinarea planului de ocluzie urmareste
scopul redarii acestor curburi in protezele dentare.
Planul de ocluzie numit si plan protetic la absnta dintilor este stabilit la un nivel si o directie specifica
pentru zona frontala si zonele laterale. Obtinerea acestui plan se realizeaza cu ajutorul riglelor sau a
aparatului Larin, prin depunerea sau taierea cerii pe fata ocluzala a bordurii. In zona frontala el are o
directie paralela cu linia bipupilara si este situat la nivelul marginii libere a buzei superioare sau sub ea cu
1,0-1,5 mm. E necesar de mentionat ca lungimea buzei superioare e diferita si in dependenta de aceasta
lungime marginea bordurii de ocluzie poate fi situata sub buza superioara la 2,0 mm, la nivelul ei sau mai
jos de ea cu 2,0 mm. In cazul cand sunt prezenti dintii frontali, marginea bordurii de ocluzie este situata la
nivelul lor. In zonele laterale planul de ocluzie este paralele cu planul Camper (linia ce uneste spina
nazala anterioara cu conductul auditiv extern). Landa sustine ca distanta dintre planul camper si cel
protetic este egalcu aproximativ 26 mm. In caz ca sunt pastrati dintii laterali, planul protetic lateral este
adus la nivelul suprafetelor ocluzale.

84. Puntea dentară din două bucăţi. Carcteristica. Indicaţii. Etapele clinico-tehnice de
confecţionare.
Aceste constructii sunt confectionate dupa metoda clasica, care prevede in prima etapa realizarea
elementelor de agregare, iar in a doua – a corpului de punte si solidarizarea lor prin lipire. Etapele clinico-
tehnice depind de particularitatile constructive ale elementelor de agregare, metoda lor de realizare si
materialele utilizate.
Ca elemente de agregare pot fi utilizate toate varietatile de microproteze, insa mai des sunt folosite
coroanele de invelis realizate prin metoda de stantare.
Indicatii: Acest tip de punti dentare practic pot fi utilizate la restabilirea integritatii arcadelor dentare in
toate cazurile cand sunt conditii de tratament cu punti dentare fixe.

85. Puntea dentară dintr-o bucată. Carcteristica. Indicaţii.Etapele clinico-tehnice de

confecţionare.
Puntile dentare intreg turnate reprezinta o constructie protetica care serveste la restabilirea integritatii
arcadei dentare si suspendarea dereglarilor de functie provocate de edentatia partial, constituita din
elemente de agregare si corpul de punte confectionate din metal prin metoda turnarii intr-o singura
bucata.
Indicatii:
- Edentatii partiale in zona laterala;
- Abraziuni dentare patologice;
- Anomalii de forma, volum, pozitie;
- Defecte ale arcadelor dentare;
- Traume, carii dentare
Contraindicatii:
Absolute:
- Lipsa a mai mult de 1 molar, 2 premolari si 4 incisivi intr-un rand;
- Osteomielita, osteoporoza oaselor maxilare;
- Dereglarea coagulabilitatii sangvine;
- Maladii oncologice;
- Pacienti instabil psihic;
Relative:
- Parafunctii musculare;
- Ocluzie patologica;
- Afectiuni ale parodontiului, forme grave;
- Procese inflamatorii acute ale cavitatii bucale;
- Igiena orala deficitara
Etape:
Clinic: examenul clinic, diagnostic, plan de tratament, prepararea dintilor-stalp, amprentare;
Laborator: obtinerea modelelor, ghipsarea in ocluzator, realizarea machete din ceara a puntii dentare,
turnarea, prelucrarea puntii dentare;
Clinic: proba in cavitatea bucala, fixarea

86. Puntea dentară m/c. Caracteristica. Varietăţi. Indicaţii.Etapele clinico-tehnice la

confecţionare.
Puntea dentara metaloceramica este o constructie protetica mixta formata dintr-o component metalica
intreg turnata si una fizionomica, ceramica. Este o metoda de tratament moderna care imbina rezistenta
metalului cu aspectul fizionomic deosebit al ceramicii.
Varietati:
- total fizionomice;
- semifizionomice
Indicatii:
  Edentatii partiale mici clasa III si IV;
 In edentatiile frontale, daca parodontiul dintilor stalpi este intact pot fi restabiliti si 3 dinti;
 Ca dispozitiv de sinare in dintii cu parodontite forma usora si medie in stadiul de remisie, dupa
tratamentul medicamentos;
 Anomalii de pozitie, culoare, forma;
 Leziuni odontale coronare ( in caz de leziuni massive se reface bontul dentar printr-o incrustatie
metalica turnata);

Etapele de confectionare:
Clinic: examen clinic, diagnostic, plan de tratament, prepararea dintilor-stalpi, amprentarea, determinarea
relatiilor intermaxilare;
Laborator: confectionarea modelelor, fixarea lor in articulator, modelarea machete din ceara a carcasului
metallic; turnarea ;
Clinic: proba carcasului metallic; determinarea culorii ceramicii;
Laborator: prelucrarea scheletului metallic si aplicarea ceramicii;
Clinic: proba preventiva a puntii dentare metaloceramice;
Laborator: glazurarea;
Clinic: proba definitive; cimentarea

87. Puntea dentară m/a cu componenta metalică turnată. Caracteristica. Varietăţi. Indicaţii.
Avantaje şi dezavantaje.Etapele clinico-tehnice de confecţionare.
Puntea metaloacrilica este reprezentata de lucrari protetice alcatuite dintr-o portiune metalica si una acrilica.
Portiunea metalica este realizata dintr-o bucata prin metoda turnarii si include elementele de agregare si
corpul de punte semifizionomic sau fizionomic.Puntea metaloacrilica semifizionomica dintr-o bucata se
caracterizeaza prin aceea ca partea orala este realizata din aliaje metalice iar partea vestibulara este fetuita
cu acrilate. Atat la coroane cat si la nivelul corpului de punte la prima etapa sunt confectionate casete sau
alte elemente de retentie iar apoi fatete din acrilat prin metoda clasica.
Indicatii:
- Defecte ale arcadei dentare in regiunea frontala;
- Discromii dentare, anomalii de forma, pozitie, volum;
- Leziuni odontale coronare ce nu pot fi restabilite prin obturatii
Avantaje:
- Restabilirea partiala sau totala a aspectului fizionomic;
Dezavantaje:
- Slefuirea profunda a tesuturilor dentare dure;
- Dezlipirea acrilatului;
- Alergii la masele acrilice;
- Colorarea in timp a acrilatului
Etapele clinico-tehnice:
Clinic: examenul clinic, diagnostic, plan de tratament, prepararea dintilor-stalpi; amprentarea;
Laborator: obtinerea modelelor din ghips, fixarea lor in ocluzator, modelarea machetei din ceara a puntii
dentare, fie subdimensionata (pentru cele fizionomice), fie cu caseta vestibulara (pentru cele
semifizionomice), crearea elementelor de retentie; ambalarea in chiuveta; turnarea; slefuirea, lustruirea;
Clinic: proba in cavitatea bucala; determinarea culorii acrilatului;
Laborator: modelarea machetei fatetei din acrilat; ambalarea in chiuveta; schimbarea cerii in acrilat;
lustruirea;
Clinic: proba finala in cavitatea bucala; fixarea

88. Puntea dentară m/c semifizionomică. Indicaţii. Ipotezele de legătură dintre aliaj şi ceramică.
Puntea m/c semifizionomica reprezinta o constructie protetica compusa dintr-o structura metalica
confectionata prin metoda turnarii, fetuita cu ceramica vestibular.
Indicatii:
 Edentatii partiale mici clasa III si IV;
 In edentatiile frontale, daca parodontiul dintilor stalpi este intact pot fi restabiliti si 3 dinti;
  Ca dispozitiv de sinare in dintii cu parodontite forma usora si medie in stadiul de remisie, dupa
tratamentul medicamentos;
 Anomalii de pozitie, culoare, forma;
 Leziuni odontale coronare ( in caz de leziuni massive se reface bontul dentar printr-o incrustatie
metalica turnata);
 In abraziune patologica;
 La dintii laterali

1) Ipoteza legaturilor fizice care are la baza atractia dintre doi atomi ce se produce prin fluctuatii
spontane ale sarcinii electrice, determinata de fortele Van der Waals (legatura fizica umeda);
2) Ipoteza legaturii chimice care are la baza schimbul reciproc de ioni metalici din ceramica si ioni
metalici ai aliajului la nivelul interferentei celor doua materiale care formeaza asa numita legatura
iono-covalenta.
3) Ipoteza legaturii mecanice care se reduce la aceea ca pe suprafata aliajului exista retentii
mecanice, invizibile pentru ochiul liber, intre care se insinueaza ceramica in stare pastoasa.

89. Puntea dentară din acrilat. Indicaţii. Particularităţile preparării dinţilor. Avantaje şi
dezavantaje.
Indicatii:
- Defecte mici (1-2 dinti) in zona frontala;
- Ca metoda provizorie de protectie a dintilor vitali;
Contraindicatii:
- Copii si tineri;
- Grosimea tesuturilor dentare dure este neinsemnata;
- Ocluzie adanca;
- Alergie la masele acrilice;
- Bruxism;
- Abraziuni dentare inseminate;
- Zonele laterale ale arcadei dentare
Rezistenta maselor acrilice este mai mica decat a aliajelor metalice de aceea peretii elementului de
agregare trebuie sa fie mai grosi. Respectiv, la preparare trebuie de slefuit mai mult din tesuturile dure
dentare.
Prepararea se va face cu prag circular sau prag vestibular. Pragul permite crearea unei margini masie a
elementului de agregare, cee ace are o mare importanta pentru polimerii fragile. Mai mult de atat, datorita
pragului, marginea elementului de agregare nu va trauma gingia.
Pentru controlul grosimii stratului slefuit este necesara freza roata sau flacara pentru suprafata vestibulara
si orala, iar la nivelul marginii gingivale se fac santuri de adancimea stabilita.
Ulterior, cu atentie se slefuiesc tesuturile dure. Cand se va ajunge la fundul santului, obtinandu-se o
suprafata de un nivel, inseamna ca am slefuit stratul necesar. Prepararea incepe cu scurtarea marginii
incizale cu 1,5-2mm. Dupa care se slefuieste smaltul si dentina de pe suprafata vestibular si orala cu 1-1,5
mm, in asa fel ca la nivelul marginii gingivale sa se formeze un prag. Dupa care cu o freza aciforma
diamantata se separa punctele de contact cu dintii vecini si se prepara pragul cu acceasi latime. Ulterior
acesta se uneste cu pragurile de pe vestibular si oral.
Pentru evitarea traumei marginii gingivale cu ajutorul frezei cilindrice cu capat rotund (tortzevoi bor) se
afunda pragul pana la nivelul coletului clinic, sau sub marginea gingivala (in caz de punga parodontala).
Latimea pragului asigura proprietatile estetice, rezistenta elementelor de agregare si variaza de la 0,5 la
1,5 mm. Formele de prag : in unghi drept, in unghi drept bizotat, concav, excavat, in unghi ascutit.
Dupa aceasta se netezesc usor marginile ascutite si bonturile capata o forma aproape cilindrica, slab
conica.
Este important sa respectam paralelismul dintilor-stalpi intre ei.

90. Puntea dentară cu extensie. Indicaţii. Biomecanica. Avantaje şi dezavantaje.

Caracteristic pentru aceasta constructie este situarea elementelor de agregare pe o singura parte a corpului
de punte, deci corpul de punte nu are la ambele extremitati elementele de agregare.

Indicatii:
 Puntile cu extensie meziala sunt admise pentru rezolvarea urmatoarelor edentatii:
* Absenta incisivului lateral; elementele de agregare sunt fixate pe doi dinti stalpi, caninul si
primul premolar
* Absenta primului premolar, folosind dintii stalpi, al doilea premolar si primul molar. Fata
ocluzala a extensiei (pentru primul premolar) prezinta relieful natural, cu cei doi cuspizi, santuri, fosete si
pante. Este exclusa extensie ce are margine incizala (canin) in locul fetei ocluzale fiind un plan inclinat
nociv.
Puntile cu extensii distale sunt inca respinse de multe scoli, ai caror reprezentanti teoretici omit sa
analizeze complex si corelativ elementele campului protetic, ca parte a intregului organism, supus
sistemului nervos, la care se adauga psihicul ce caracterizeaza personalitatea umana.
Aceste punti in cadrul proteticii restaurative isi gasesc indicatia pentru rezolvarea edentatiei
terminale in urmatoarele situatii:
* Se restaureaza prin extensie un singur dinte absent solidarizat la doua elemente de agregare;
* Dintii stalpi pe care sunt fixate elementele de agregare sa prezinte coroane voluminoase
(suprafete intinse) cu o foarte buna implantare parodonto-radiculara;
* Arcada antagonista sa fie scurtata sau reprezentata de o proteza mobila sau mobilizabila ce nu
dezvolta presiuni ocluzale mari in masticatie si in intercuspidare;
* Pentru un premolar sau molar in extensie la o punte subtotala fixata pe un numar de dinti
stalpi.
* La pacientii tineri cu edentatii molare unilaterale, ce au hemiarcada opusa integra pentru
efectuarea unei masticatii multumitoare unilaterale

Biomecanica:
In cazul puntilor dentare cu extensie parodontiul dintilor in anumite conditii este solicitat mai mult decat
dublu. Presiunea adaugatoare asupra parodontului apare in urma actiunii „ryceajnoe” a extensiei. In rezultat
parodontul se afla intr-o situatie mai putin favorabila. Sub actiunea fortelor orizotale dintele stalp al puntii
cu extensie va fi suprasolicitat in directie distala, in cazul fortelor verticale – in directie jugo-linguala si
linguo-jugala. Micsorarea sau eliminarea suprasolicitarii parodontiului dintelui stalp se obtine prin
mobilizarea adaugatoare a fortelor de rezerva de exemplu prin utilizarea a doi dinti-stalpi. Intr-o stare
favorabila se afla parodontiul dintelui-stalp si in cazul in care antagonistii sunt slabiti dintr-o oarecare cauza:
atrofia alveolei, sau sunt dinti artificiali care nu vor incarca extensia precum in cazul dintilor naturali
trainici.
In asa fel, pentru utilizarea puntilor cu extensie se tine cont ca fortele de rezerva a parodontiului sa fie
capabile sa opuna rezistenta presiunii masticatoare ce apasa pe extensie, g=1. Un caz mai bun este daca
parodontiul dintilor-stapi poate suporta o presiune mai mare decat cea care apasa, g>1.
Situatii posibile:
a) Incisivul central superior sau caninul in cazul unei bune pastrari a antagonistilor poate suporta o
incarcatura adaugatoare sub forma de extensie in loc de incisivul lateral;
b) Molarul poate sustine o extensie in forma de premolar
c) Alti dinti pot sustine presiunea masticatoare asupra vecinului sub forma de extensie in cazul in care
antagonistii nu apasa cu forta lor masticatoare naturala

Dezavantaje:
 Parodontiul dintilor-stalpi va fi supus unei solicitari duble din contul efectul de parghie a
extensiei, partial acest lucru se compenseaza daca sunt utilizati doi dinti-stalpi;

Avantaje:
 Lipsa modificarilor la nivelul terminatiunilor nervoase care nu pot fi evitate in cazul puntilor
dentare;
 Procesul de masticatie nu se deosebeste de cel efectuat cu dintii naturali;
 Marimea puntii permite adaptarea ei in cavitatea bucala in scurt timp

91. Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţii dentare mobilizabile agregată pe dinţii stălpi
cu croşete.
Clinic: examenul clinic, diagnostic, plan de tratament, amprentarea;
Laborator: obtinerea modelelor si pozitionarea lor in simulator; modelarea din ceara a crosetelor si a bazei
corpului de punte; schimbarea acestora din ceara in aliaj prin metoda turnarii, montarea dintilor din acrilat
sau portelan pe baza puntii;
Clinic

92. Punţi de dentare demontabile şi cu fixare fizico-chimică (adezive). Caracteristica. Indicaţii la

confecţionare.
Puntea demontabila face parte din grupul puntilor dentare mobilizabile (avand aceleasi indicatii), insa spre
deosebire de cele mobilizabile au corpul de punte caracteristic pentru puntile dentare fixe. Fixarea lor pe
dintii stalpi se efectueaza prin sisteme mecanice speciale. Detasarea ei de pe campul protetic si fixarea ei
necesita interventia medicului. Cel mai frecvent utilizat este sistemul surub-piulita cu ajutorul caruia se
solidarizeaza fie elementele de agregare la dintii stalpi, fie corpul de punte la elementele de agregare.
Indicatii:
 Cand ocluzia este adanca si prevede confectionarea unui corp de punte in sa;
 Cand pierderile de sbs osoasa in regiunea anterioara edentata trebuie restabilite prin gingie
artificiala;
 Cand nu se poate construi corect o punte fixa sau cand mucoasa pe care trebuie sa fie asezat corpul
de punte necesita o supraveghere atenta.

Puntea fixata fizico-chimic este alcatuita din corp de punte metalic nefizionomic, corp de punte mixt partial
fizionomic sau din corp de punt total fizionomic si din elementele de agregare in forma de prelungiri
metalice ce sunt aplicate la nivelul suprafetelor proximale orientate spre spatiul edentat al celor doi –dinti
stalpi si pe suprafetele orale sau in forma de ineluse ce acopera suprafetele distala, meziala, vestibulara si
orala de la nivelul ocluzal pana la ecuator.
Fixarea acestor punti se obtine numai de la nivelul prelungirilor metalice sau al inelelor. Pentru ceasta
tesuturile detare sunt slefuite la 0,1-0,2 mm corespunzator elementelor de agegare si gravate chimic 9cu
acid ortofosforic). Pe suprafetele de contact metalice ale elementelor de agregare care vin in contact cu
smaltul sunt incluse elemente retentive.
Fixarea acestor tip de punti pe dintii stalpi se obtine prin imbinare adeziva, utilizandu-se un material din
grupul rasinilor compozite (evicrol, concise).
Indicatii:
 Bresele arcadelor dentare intercalate reduse (lipsa a 1-2 dinti) cand dintii stalpi nu sunt atacati de
procese patologice si sunt conditii necesare de fixare.

93. Proba punţilor dentare. Parametrii echilibrării ocluzale şi metoda realizării. Fixarea punţii
dentare. Indicaţi cimenturile.
Proba puntilor dentare prevede verificarea indeplinirii cerintelor catre puntile dentare. Respectiv se verifica
corespunderea morfofunctionala a elementelor de agregare si a corpului de punte cu defectul pe care trebuie
sa-l restabileasca, deci componentele trebuie sa corespunda dupa marime, forma si amplasare cu dintii
vecini si omologii. O alta cerinta este cuprinderea intima a coletului dintilor stalpi de catre marginea
elementelor de agregare, acest lucru se verifica cu sonda. Controlam punctele de contact cu dintii vecini si
antagonistii, totodata stabilind daca puntea nu se afla in supra sau infraocluzie. Daca puntea dentara este
fizionomica sau semifizionomica, urmarim sa restabileasca si aspectul estetic, deci corespunderea culorii,
nuantelor.
Echilibrarea ocluzala se realizeaza cu ajutorul hartiei de articulatie, placutei de ceara si spray-uui de ocluzie,
aceste materiale ajutandu-ne sa indepartam din locurile cu surplus.
Pentru fixarea puntilor dentare se utilizeaza cimenturile. Acestea pot fi clasificate in 5 grupe: cimenturi Zn-
fosfat; cimenturi policarboxilice; cimenturi glassionomerice traditionale; cimenturi glassionomere
modificate polymeric si compozitele.
Metoda de pregatire a cimentului este descrisa in prospectul fiecarui material insa in general presupune
amestecarea pe o placuta de sticla a prafului si lichidului pana la o consistenta smantanoasa dupa care se
aplica in interiorul elementelor de agregare umplandu-le 2/3 si pe pereti, ulterior se aplica pe dintii-stalpi.
Dupa 3-5 minute se indeparteaza surplusurile cu sonda.
Materiale:
Cimenturi policarboxilice: Belocor, Adgesorcarbofain, Carboco, Selfast;
Cimenturi glassionomere traditionale: Ketac Cem, Fuji, Meron, Acvion, Acvameron;
Cimenturi glassionomere modificate polymeric: Relix Luting, Calibra, Fuji Plus, Fuji Cem;
Compozite: Relix U 100, Bifix

94. Metoda efectuării probei definitive a punţilor dentare şi tehnica fixării.

Proba definitive a puntilor dentare este necesara pentru verificarea corespunderii cerintelor catre aceasta.
Se verifica daca corespunde atat morphologic cat si functional.
Consecutivitatea efectuarii probei:
I. Insertia puntii pe dintii stalpi
II. Examinarea contactelor elementelor de agregare cu dintii stalpi la nivelul coletului si contactele cu dintii
vecini,
III. Examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolara,
IV. Examinarea rapoartelor cu dintii antagonisti la nivelul suprafetelor ocluzale.
Elementele de agregare se curata, se prelucreaza cu eter sau alcool, se usuca, se aplica cement umpland
2/3 din coroana si se aplica pe dintii stalpi.

95. Complicaţiile posibile în timpul şi după fixarea punţilor dentare. Profilaxia.

 Nu se reda forma necesara a bontului dentar, luandu-se fie prea mult fie prea putin din dinte =>
fie nu este spatiu necesar pentru constructia calitativa a elementelor de agregare, fie dintele stalp
isi pierde din rezistenta;
 Nu se reda paralelismul dintilor stalpi => nu se poate insera puntea;
 Pacientul musca inainte de priza cementului cee ace poate duce la schimbarea pozitiei puntii
dentare cu ulterioara jena;
 Nu se efectueaza correct proba si la colet fie e lasat spatiu cee ace duce la acumularea
alimentelor, fie marginea elementelor de agregare apasa gingia provocand ischemia acesteia

96. Metodele şi tehnica secţionării şi înlăturării construcţilor fixe din cavitatea bucală
Instrumente. Complicaţii şi profilaxia.
Tehnica de realizarea ablaţiei

Tehnica de realizarea ablaţiei este o manoperă care solicită din partea specialistului răbdare,
concentrare maximă, utilizarea unor instrunmente adecvate pentru economie de timp şi energie. Etapele
ablaţiei protezelor dentare trebuie să cuprindă:
1.Secţionarea microprotezei
2.Desprinderea microprotezei de pe dintele stâlp
3.Îndepărtarea de pe dintele stâlp
1.Secţionarea microprotezei presupune respectarea unor recomandări:
-utilizare de freze adecvate din punct de vedere al formei şi al gradului de abraziune, în concordanţă cu
duritatea aliajului din care este confecţionată coroana;
-secţionarea în totalitate, până la nivelul materialului reprezentat de ciment, a cel puţin două feţe ale
microportezei: orală sau vestibulară şi ocluzală;
-dirijarea instrumentelor abrazive în zone precise şi accesibile vizual şi tactil.
Această manoperă este uneori greu acceptată de unii specialişti datorită atât inconvenientelor de
ordin fizic şi financiar, cât şi timpului alocat intervenţiei.
2.Desprinderea microprotezei de pe dintele stâlp este necesară pentru a facilita desprinderea protezei,
pe de o parte, iar pe de altă parte, în vederea protejării dintelui stâlp.
Aceasta se realizează cu ajutorul unui instrument preferat de fiecare dentist (daltiţă, spatulă bucală,
spatulă de ceară etc.), astfel încât să se descimenteze şi să distanţeze coroana pe o zonă cât mai întinsă de
pe bont.
3.Îndepărtarea de pe dintele stâlp sau dinţii stâlpi se realizează facil dacă ce s-a desprins aproape în
totalitate proteza unidentară de pe dintele stâlp. Se utilizează un instrument special extractor (cunoscut
printr-un termen neconvenţional de ciocan extractor), prin microşocuri sau mişcări aplicate uniform în
 jurul protezei unidentare (oral şi vestibular) sau la toţi dinţii punţii dentare. În cazul protezelor mixte
metalo-ceramice, metalo-compozit sau metalo-acrilice, vârful instrumentului extractor se aplică întotdeuna
în contact cu componenta metalică.

Accidentele posibile din tipul manoperelor de ablaţie a lucrărilor dentare:

1. fracturarea bontului dentar;
2. fracturarea dinţilor vecini sau antagonişti;
3. leziuni ale parodonţiului marginal survenite în timpul secţionării coroanelor la nivel cervical sau datorită
derapării instrumentelor abrazive;
4. Leziuni ale părţilor moi prin deraparea instrumentelor;
5. subluxaţia dintelui;
6. avulsia dintelui;
7. secţionarea exagerată a bontului dentar, apar vizibile şanţuri;
8. tăierea unui corp de punte;
9. coroana de substituţie, fracturare sau secţionarea coroanei metalice, în lipsa unei radiografi de control.