FALSUL MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE

NORMA DE INCRIMINARE – ART.320 C.PEN.

(1) Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în
orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Falsul prevăzut în alin. (1), săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de
consecinţe juridice.
(4) Tentativa se pedepseşte.

Această infracţiune este incriminată în art. 320 C.pen. într-o formă tip şi o formă agravată.
Forma tip presupune folosirea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin
alterare. Ceea ce este esenţial pentru cristalizarea acestei infracţiuni în ambele forme, este ca operaţiunea de
falsificare să producă consecinţe juridice (art.320 alin.1 C.pen.)
Forma agravată presupune ca subiectul activ al infracţiunii prevăzut la alin.1 să aibă o anumită calitate,
respectiv să fie funcţionar public şi, obligatoriu, trebuie să fie în exercitarea atribuţiilor de serviciu (art. 320
alin.2 C.pen.).

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic generic al acestui gen de infracţiune de fals în înscrisuri oficiale, îl reprezintă ansamblul
relaţiilor sociale generate şi guvernate de însăşi încrederea publică în realitatea, autenticitatea, veridicitatea,
legalitatea şi credibilitatea înscrisurilor emanate de la o instituţie/autoritate publică sau privată oficială.
Obiectul juridic special este dat de acele relaţii sociale născute din însăşi încrederea publică care trebuie
să existe în realitatea, autenticitatea, veridicitatea, legalitatea şi credibilitatea mai sus arătată, când este vorba
despre înscrisuri cu caracter oficial.
Obiectul material - înainte de a-l descrie, vom defini, în conformitate cu dispoziţiile art. 178 alin.(2)
C.pen., înscrisul oficial, care este orice înscris care este emis de o autoritate publică, instituţie publică sau alte
persoane juridice care administrează sau exploatează bunuri proprietate publică sau de la acea persoană care
exercită un serviciu de interes public pentru care a fost investită de autorităţile publice sau care este supusă
controlului ori supravegherii acestora, aşa cum precizează şi dispoziţiile art. 176 şi art.175 alin.(2) C.pen.
Aşadar, concluziv, afirmăm că obiectul material este dat chiar de înscrisurile oficiale falsificate,
indiferent de modalitatea în care aceasta se produce.
În art. 320 alin.(3) C.pen., legiuitorul asimilează înscrisurilor oficiale şi biletele, tichetele sau orice alte
imprimate producătoare de consecinţe juridice.
Deşi legiuitorul, aparent, nu distinge, apreciem că este vorba de acele bilete, tichete sau alte imprimate
care, pe lângă faptul că trebuie să producă consecinţe juridice, trebuie înregistrate sau înseriate pentru a putea fi
gestionate de autoritatea emitentă, în eventualitatea declanşării unui proceduri administrativ-judiciare. Nu orice
bilet sau tichet poate fi asimilat unui înscris oficial, numai pentru că produce efecte juridice!
Mai mult, împărţirea între oficiale şi aparent oficiale sau sub semnătură privată, comportă discuţii în
practica judiciară atunci când se pune problema încadrării juridice a faptelor comise.
In acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în anulare formulat de Procurorul
General de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 614 din 30
octombrie 2002, pronunţată de Judecătoria Lugoj şi a deciziei penale nr. 117/ A din 14 martie 2003, pronunţată de
Tribunalul Timiş, pe care le-a casat sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptelor săvârşite.
În motivarea schimbării încadrării juridice din infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale şi
infracţiunea de uz de fals, în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanţa supremă a reţinut că
materialul probator administrat şi corect reţinut de către instanţele de judecată a dovedit că inculpatul a falsificat
înscrisuri emise de societăţi comerciale, acestea fiind persoane juridice de drept privat şi, chiar dacă înscrisurile

1
au fost depuse la Registrul Comerţului pentru opozabilitate, acestea nu îndeplinesc condiţiile cerute de lege pentru
a fi considerate înscrisuri oficiale. 1

Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ poate fi orice persoană în forma tip şi calificat în cea de-a doua formă, respectiv
funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Subiectul pasiv – este instituţia, autoritatea publică sau persoana juridică, aşa cum sunt descrise în art.
176 şi 175 alin.(2) C.pen.
Fără a fi în consens cu o mare parte a opiniilor exprimate în acest sens în literatura de specialitate,
apreciem că poate fi subiect pasiv adiacent şi persoană prejudiciată în urma declarării şi anulării înscrisului
oficial falsificat.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material presupune acţiunea de falsificare, fie prin contrafacere (imitare a scrierii sau
semnăturii), fie prin alterare (denaturare materială a înscrisului).
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială protejată de lege, prin
contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea unui înscris oficial în orice mod, de natură să producă
consecinţe juridice.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii şi
rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este intenţia, întrucât subiectul activ al infracţiunii urmăreşte sau acceptă producerea
pericolului privind realitatea, autenticitatea, veridicitatea, legalitatea şi credibilitatea înscrisurilor oficiale
Mobilul şi scopul au relevanţă pentru individualizarea şi aplicarea corectă a cuantumului pedepsei.

Actele preparatorii, deşi posibile nu sunt incriminate .

Tentativa este posibilă şi este şi incriminată expres în art. 320 alin. 4 C.pen.

FALSUL INTELECTUAL

NORMA DE INCRIMINARE – ART.321 C.PEN.

(1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în
exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori
prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5
ani.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Falsul intelectual este incriminat într-o singură formă (art. 321 alin.1 C.pen.).
Falsul intelectual trebuie să aibă ca subiect activ, funcţionarul public, aşa cum este definit de Codul penal,
intrat în vigoare la 01.02.2014, care obligatoriu se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi care atestă, cu
ştiinţă, în respectivul înscris, fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Astfel se deosebeşte falsul intelectual de falsul material în înscrisuri oficiale, aşa cum îl distinge
penalistul nepereche, V. Dongoroz, când arată că alterarea adevărului nu priveşte materialitatea înscrisului în
forma şi sursa acestuia, ci numai menţiunile şi constatările cuprinse în textul înscrisului oficial întocmit de
funcţionarul public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Falsul material în înscrisuri oficiale se dovedeşte pe calea unei expertize grafice, în schimb falsul
intelectual nu poate fi supus unei asemenea expertize, folosindu-se pentru dovedirea lui alte mijloace de probă. 2
STRUCTURA INFRACŢIUNII
Obiectul infracţiunii

1
http://www.scj.ro/cautare_decizii.asp, Decizia ÎCCJ nr.2412/04.05.2004
2
I. Pascu, V. Dobrinoiu, Op.cit., pag 689

2
 Obiectul juridic special îl constituie acele relaţii sociale privitoare la încrederea publică pe care trebuie
să o aibă un asemenea înscris intelectual, referitor la realitatea, autenticitatea, veridicitatea, legalitatea şi
credibilitatea acestora.
Obiectul material este chiar înscrisul oficial falsificat.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ este “funcţionarul public”, aşa cum se arată chiar în norma de incriminare – art. 321 alin
(1) C.pen., care obligatoriu pentru realizarea elementelor constitutive ale infracţiunii, trebuie să se afle în
exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Ce este funcţionarul public în sensul legii penale ?
Răspunsul este dat chiar de art. 175 C.pen.: “este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau
fără o remuneraţie:
a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor
puterii legislative, executive sau judecătoreşti;
b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator
economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea
obiectului de activitate al acesteia.
(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un
serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori
supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.”
Am simţit nevoia să dăm definiţia funcţionarului public aşa cum o prevede noul Cod penal, pentru a
arăta lărgirea sferei de cuprindere a acesteia, comparativ cu reglementarea din Codul penal anterior.
Subiectul pasiv poate fi autoritatea publică sau instituţia publică în cadrul căreia s-a produs falsul, alte
persoane care administrează sau exploatează bunuri proprietate publică, menţionate în art.175 C.pen., precum şi
persoana regăsită în definiţia dată de legiuitor în art.176 alin.2 (funcţionarul public).
Poate fi subiect pasiv adiacent al acestei infracţiuni şi persoana prejudiciată prin săvârşirea infracţiunii de
fals intelectual.

Latura obiectivă a infracţiunii

Elementul material reprezintă acţiunea de falsificare în cele două forme concrete de realizare, acţiunea
şi inacţiunea:
Când elementul material se realizează printr-o acţiune, acesta constă în atestarea unor fapte sau
împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv consemnarea/menţionarea unor fapte sau împrejurări care nu
au existat ori s-au petrecut în cu totul alt fel decât s-a făcut consemnarea care se efectuează cu prilejul întocmirii
unui înscris oficial.
Când elementul material se realizează printr-o inacţiune, acesta constă în omisiunea, cu ştiinţă, de a
consemna sau înregistra date sau împrejurări, pe care funcţionarul public le cunoştea şi pe care avea obligaţia sa le
menţioneze în cuprinsul înscrisului oficial; în acest caz subiectul activ nu alterează înscrisul sub aspectul formei
(scrierea sau subscrierea), ci numai sub aspectul conţinutului înscrisului care nu mai corespunde realităţii.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotita de lege prin
întocmirea unui înscris oficial fals.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii şi
rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie – este intenţia.
Dacă fapta este comisă din culpă, în consonanţă cu dispoziţiile art.16 alin.6, teza a II-a, din noul Cod
penal, constituie infracţiune numai dacă legea o prevede în mod expres.
Fie că fapta este comisă prin acţiune sau inacţiune, intenţia subiectului activ trebuie să existe în momentul
comiterii faptei.
Atestarea mincinoasă sau omiterea inserării realităţii în cuprinsul înscrisului, făcute cu intenţie, conduce
la cristalizarea elementelor constitutive ale infracţiunii de fals intelectual.

3
 Mobilul şi scopul au relevanţă pentru judecătorul care trebuie să individualizeze, să încadreze juridic
fapta comisă şi să aplice pedeapsa cuvenită, prevăzută de lege.

Actele pregătitoare nu sunt incriminate.

Tentativa este incriminată în mod expres de alin.2 al art.321 C.pen.

FALSUL ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ

NORMA DE INCRIMINARE – ART.322 C.PEN.

(1) Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau
art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în
vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Tentativa se pedepseşte.

Falsul în înscrisuri sub semnătură privată este prevăzută de art. 322 C.pen. şi are o singură formă, care
constă, aşa cum prevede textul incriminator, în falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin unul din
modurile prevăzute de art.320 sau art.321 C. pen., respectiv dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat sau îl
încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii de consecinţe juridice.
Trebuie să amintim aici că art. 320 C.pen. se referă la falsul material în înscrisuri oficiale, iar art. 321
C.pen. la falsul intelectual.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic constă din acele relaţii sociale care se cristalizează şi privesc încrederea publică în
înscrisurile sub semnătură privată şi nu în înscrisurile oficiale.
Obiectul material este format chiar din înscrisul falsificat, dar numai sub semnătură privată.
Tot penalistul V. Dongoroz, apreciază că “dacă legea penală nu ar incrimina faptele de fals în înscrisuri
sub semnătură privată, puterea probatorie a acestor înscrisuri ar deveni cu totul aleatorie, iar relaţiile sociale
privind încrederea ce trebuie acordată acestor înscrisuri ar suferi o gravă atingere”.
Sunt înscrisuri sub semnătură privată:
- înscrisurile neautentificate, care cuprind manifestări de voinţă ale unei persoane particulare (contracte de
închiriere, contracte de vânzare – cumpărare, etc.);
- actele comerciale;
- actele private care constituie baza unor pretenţii între părţi;
Apreciem, în consonanţă şi cu alte opinii juridice 3 că, dacă aceste înscrisuri sunt autentificate, devin
înscrisuri oficiale, iar răspunderea penală se va face potrivit incriminării prevăzute de art.320 C.pen.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică care îndeplineşte condiţiile generale ale
răspunderii penale şi care are cunoştinţe minimale de efectuare a operaţiunilor de contrafacere sau alterare,
specifice acestei infracţiuni.
Subiectul pasiv poate fi orice persoană prejudiciată prin fapta subiectul activ al acestei infracţiuni.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material – este format din două acţiuni, săvârşite succesiv, dar cumulative, respectiv:
- falsificarea înscrisului sub semnătură privată, în condiţiile prevăzute de art. 320 sau art. 321 C.pen., prin
contrafacere (imitare) sau alterare (adăugiri, înlocuiri, etc.).
- folosirea înscrisului falsificat, ori încredinţarea sa spre folosire, altei persoane 4.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică, rezultată din
producerea unui înscris sub semnătură privată, care are aparenţa de înscris adevărat care a fost folosit de subiectul
activ ori dat spre folosinţă unei alte persoane, în vederea producerii unei consecinţe juridice.

3
I. Pascu, V. Dobrinoiu, Op.cit,, pag. 708
4
I.Pascu, M. Gorunescu, Op.cit, pag 566

4
 Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii şi
rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este intenţia, care trebuie să existe atât în cazul acţiunii de falsificare, cât şi în aceea
de folosire a înscrisului falsificat, în condiţiile prevăzute de art. 322 C. pen.
Mobilul şi scopul sunt importante numai pentru instanţa de judecată, atunci când va purcede la încadrarea
juridică a faptei şi a cuantumului pedepsei aplicate.

Actele pregătitoare nu sunt incriminate.

Tentativa este incriminată în mod expres de alin.2 al art.322 C.pen.

UZUL DE FALS

NORMA DE INCRIMINARE – ART. 323 C.PEN.

Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei
consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial,
şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Aşa cum rezultă din norma de incriminare, uzul de fals este prevăzut într-o singură formă (tip) şi constă
în întrebuinţarea (folosirea) acestui gen de înscris oficial sau sub semnătură privată, dar obligatoriu făptuitorul
trebuie să cunoască că înscrisul este fals.
De asemenea, tot în mod obligatoriu, acest înscris oficial sau sub semnătură privată fals, trebuie să
producă consecinţe juridice.
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special este diferit 5, definit astfel:
 Dacă înscrisul întrebuinţat este sub semnătură privată, atunci obiectul juridic al infracţiunii de uz de fals
este dat de relaţiile sociale privind încrederea publică în înscrisul sub semnătură privată.
 Dacă înscrisul folosit este unul oficial, obiectul juridic al infracţiunii de uz de fals, este cel prevăzut de
art. 320 C.pen.
Literatura juridică este unanimă în recunoaşterea pericolului social mai mare, dată fiind consecinţa
juridică mai mare a înscrisului oficial, comparativ cu gravitatea mai mică a celui sub semnătură privată,
concretizată de legiuitor în cuantumul maximelor speciale prevăzute de lege.
Anterior anului 2006, unele instanţele de judecată au considerat folosirea de acte vamale false, în vederea
verificării unui autoturism adus din străinătate în scopul înmatriculării, ca fiind o formă specială a evaziunii fiscal
şi au încadrat astfel de fapte ca infracţiuni prevăzute de Codul vamal al României, în timp ce alte instanţe au dat
încadrarea juridică de uz de fals.
În vederea asigurării unei practici unitare în domeniu, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
au fost investite cu soluţionarea recursului în interesul legii, promovat de procurorul general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. XIX din 12.06.2006 s-a stabilit că fapta de folosire, cu vinovăţie, de acte vamale false, în
vederea verificării unui autoturism adus din străinătate, în scopul înmatriculării acestuia, constituie infracţiunea de
uz de fals, având în vedere că aceasta prezintă, prin trăsăturile sale specific, similitudine vădită cu conţinutul-tip al
infracţiunii de uz de fals, reglementată în cuprinsul Codului penal. 6
Obiectul material este înscrisul fals folosit de subiectul activ al infracţiunii, fie înscrisul oficial, fie
înscrisul sub semnătură privată.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ – este necircumstanţiat, poate fi orice persoană.

5
V. Dongoroz ş.a. Op.cit., vol IV, pag. 446
6
http://www.scj.ro/decizii%20SU/Decizie%20XIX%202006.html, Decizia Î.C.C.J. nr. XIX/12.06.2006, pronunţată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 6 din 04/01/2007

5
 Apreciem, nefiind în consens cu unele opinii juridice, că subiectul activ al infracţiunii de uz de fals prin
folosirea înscrisurilor oficiale sau sub semnătură privată false, săvârşeşte infracţiunea de uz de fals în concurs cu
infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată sau oficiale, dacă autorul este şi subiectul activ al
infracţiunii de falsificare a acelor înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată.
Subiectul pasiv – este persoana prejudiciată care a primit înscrisul fals, fie oficial, fie sub semnătură
privată.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material - constă în acţiunea de întrebuinţare (folosire) a înscrisului prevăzut sub cele două
forme sus arătate.
Urmarea imediată – constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică, rezultată din
folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei
consecinţe juridice.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii şi
rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este numai intenţia.
Scopul şi mobilul - sunt, ca şi în cazul infracţiunilor de fals, importante doar pentru o mai bună şi corectă
încadrare juridică a faptei.

Actele preparatorii şi tentativa sunt posibile, dar nu sunt incriminate.

FALSIFICAREA UNEI ÎNREGISTRĂRI TEHNICE

NORMA DE INCRIMINARE – ART.324 C.PEN.

(1) Falsificarea unei înregistrări tehnice prin contrafacere, alterare ori prin determinarea atestării unor
împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea înregistrării unor date sau împrejurări, dacă a fost
urmată de folosirea de către făptuitor a înregistrării ori de încredinţarea acesteia unei alte persoane spre
folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează folosirea unei înregistrări tehnice falsificate în vederea
producerii unei consecinţe juridice.
(3) Prin înregistrare tehnică, în sensul prezentului articol, se înţelege atestarea unei valori, greutăţi,
măsuri ori a desfăşurării unui eveniment, realizată, în tot sau în parte, în mod automat, prin intermediul unui
dispozitiv tehnic omologat şi care este destinată a proba un anumit fapt, în vederea producerii de consecinţe
juridice.

Este lesne de observat din lectura textului incriminator, art. 324 C.pen., că există 2 fapte:
 Prima, prevăzută de art.324 alin.(1) C.pen., se referă la falsificarea unei înregistrări tehnice prin
contrafacere sau alterare
şi
 Cea de-a doua, prevăzută de art.324 alin.(2) C.pen., este reprezentată de folosirea înregistrării falsificate,
de însuşi subiectul activ al infracţiunii sau de către persoana căreia i-a fost încredinţată înregistrarea tehnică
falsificată, în vederea producerii de consecinţe juridice.
STRUCTURA INFRACŢIUNII
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special – îl reprezintă relaţiile sociale care au la bază încrederea publică în respectivele
înregistrări tehnice privind realitatea, autenticitatea, veridicitatea, legalitatea şi credibilitatea acestora.
Obiectul material – îl constituie însăşi înregistrarea tehnică falsificată.
Subiecţii infracţiunii

6
 Subiectul activ – poate fi orice persoană, dar apreciem că trebuie ca aceasta să aibă cunoştinţele tehnice
necesare în operaţiunea de falsificare a înregistrării respective, pe care o foloseşte sau o încredinţează în acelaşi în
acelaşi scop altei persoane.
Subiectul pasiv – este persoana fizică sau juridică prejudiciată prin actul de falsificare şi/sau de folosire în
vederea producerii de consecinţe juridice.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material - constă în acţiunea de falsificare a înregistrării tehnice şi folosirea de către subiectul
activ sau încredinţarea spre folosire altei persoane, dar în acelaşi scop, respectiv de producere de consecinţe
juridice.
Urmarea imediată – constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică, rezultată din
acţiunea subiectului activ, în vederea producerii unei consecinţe juridice.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii şi
rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este intenţia de falsificare a înregistrării tehnice şi de folosire a acesteia în condiţiile
prevăzute de art. 324 C.pen.
Scopul – este inclus în chiar norma de incriminare şi constă în producerea de consecinţe juridice.
Mobilul – prezintă relevanţă doar pentru individualizarea şi cuantificarea pedepsei.

Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate.

FALSUL INFORMATIC

NORMA DE INCRIMINARE – ART 325 C.PEN.

Fapta de a introduce, modifica sau şterge, fără drept, date informatice ori de a restricţiona, fără drept,
accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea
producerii unei consecinţe juridice, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Aşa cum rezultă din norma de incriminare, această infracţiune este prevăzută într-o singură formă - tip şi
presupune fapta de a introduce, modifica sau şterge, fără drept, date informatice sau restricţionarea accesului la
aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în vederea producerii de consecinţe juridice.
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special – îl reprezintă acele relaţii sociale privitoare la realitatea, autenticitatea, veridicitatea,
legalitatea şi credibilitatea sistemelor informatice, ce deţin date şi informaţii cu conotaţie oficială sau privată.
Posesorii acestor sisteme informatice sunt apăraţi de lege împotriva faptelor de introducere, modificare
sau ştergere, fără drept, tocmai a acelor date informatice pentru care încrederea publică este protejată vis-a-vis de
realitatea conţinutului lor.
Obiectul material – îl constituie acele date informatice, prin care se înţelege orice reprezentare a unor
fapte, informaţii sau concepte, într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic.
Potrivit art. 181 C.pen., prin sistem informatic se înţelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive,
interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a
datelor, cu ajutorul unui program informatic.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ – al acestei infracţiuni poate fi orice persoană care are cunoştinţe tehnice, de resortul IT,
precum şi deprinderile aferente în vederea introducerii, modificării sau ştergerii unor astfel de date informatice ori
restricţionării accesului, fără drept, la astfel de date.

7
 Subiectul pasiv – este acel deţinător sub orice formă, persoană fizică sau juridică, a respectivului sistem
sau reţea informatică, prejudiciată prin fapta subiectului activ.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material – constă dintr-o acţiune de introducere, modificare sau ştergere de date ori de
restricţionare a accesului.
Acţiunea de introducere, modificare sau ştergere trebuie să fie ilegală (fără drept), aidoma acţiunii de
restricţionare, iar ambele să fie executate în vederea producerii de consecinţe juridice.
Urmarea imediată – constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea în realitatea, autenticitatea,
veridicitatea, legalitatea şi credibilitatea datelor informatice şi, în general, prelucrării automate a acestora.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce constituie elementul material al
infracţiunii şi rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este intenţia directă.
Scopul – spre deosebire de alte infracţiuni prevăzute în acest capitol, este important pentru însăşi
stabilirea formei de vinovăţie a infracţiunii de fals informatic.

Actele preparatorii - sunt incriminate, dar fac obiectul unei alte infracţiuni, ce vor fi descrise în capitolul
următor.
Tentativa – nu este incriminată în mod expres de legiuitor, deşi este posibilă.

FALSUL ÎN DECLARAŢII

NORMA DE INCRIMINARE – ART. 326 C.PEN.

Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau
unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru
sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea
acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Această infracţiune este prevăzută într-o singură formă tip, aşa cum rezultă din textul incriminator şi
constă în declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane care, cu titlu permanent sau temporar:
- exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite de lege, în vederea realizării prerogativelor puterii
legislative, executive sau judecătoreşti;
- exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;
- exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, a unui operator economic
sau a unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de
activitate;
- exercită un serviciu public pentru care a fost investită şi este controlată de autoritatea publică respectivă.
Declaraţiile necorespunzătoare adevărului trebuie obligatoriu făcute în vederea producerii de consecinţe
juridice.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special – este reprezentat de acele relaţii sociale care privesc, aşa cum am arătat în
infracţiunile prevăzute în acest capitol, încrederea publică în declaraţiile persoanelor fizice, făcute unei persoane
dintre cele prevăzute de art. 175 C.pen., în vederea producerii de consecinţe juridice.
Obiectul material

8
 Întrucât falsul în declaraţii constă în declararea necorespunzătoare a adevărului de către o persoană, uneia
dintre persoanele mai sus arătate sau chiar unităţii în care subiectul activ îşi desfăşoară activitatea, apreciem că
declaraţia în sine este produsul infracţiunii şi nu obiectul material al acesteia 7.
Considerăm că dacă declaraţia necorespunzătoare adevărului, iniţial făcută în formă orală, îmbracă
ulterior forma scrisă, acest înscris va fi obiectul material al infracţiunii.
Rezultă per a contrario că declaraţia orală, făcută unei persoane în condiţiile art. 326 C.pen., nu are
obiect material.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ – poate fi orice persoană care declară necorespunzător adevărul, în faţa persoanei
prevăzute de art. 175 C.pen.
În literatura juridică s-a exprimat opinia, la care achiesăm, potrivit căreia, în cazul în care funcţionarul
public consemneză declaraţia necorespunzătoare (falsă) într-un înscris oficial, vă răspunde pentru două fapte
aflate în concurs: prima - omisiunea sesizării organelor judiciare şi cea de-a doua - complicitate la infracţiunea
de fals în declaraţii.8
Opinia noastră este în sensul că este foarte important pentru cristalizarea elementelor constitutive ale
celor două fapte aflate în concurs, ca funcţionarul public să cunoască că declaraţia făcută în faţa sa este falsă.
Subiectul pasiv este autoritatea/instituţia publică sau persoana fizică prejudiciată.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material – este reprezentat de acţiunea de a declara necorespunzător adevărul, în condiţiile
prevăzute de norma de incriminare, respectiv art. 326 C.pen., fie în forma orală , fie în forma scrisă.
Apreciem că forma scrisă trebuie semnată şi datată de subiectul activ al infracţiunii.
Întebarea care se pune cu acuitate este, ce facem cu declaraţia orală făcută cu respectarea condiţiilor
prevăzute de art. 326 C. pen.?
Urmarea imediată – cоnstă în crеarеa unеi stări dе реricоl реntru valоarеa sоcială оcrоtită рrin lеgе,
respectiv реntru încrеdеrеa рublică acоrdată realităţii, autenticităţii, veridicităţii, legalităţii şi credibilităţii
declaraţiilor producătoare de consecinţe juridice.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii şi
rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este intenţia directă. Important este ca declaraţia să fie necorespunzătoare adevărului,
să se facă în faţa persoanei abilitate de lege, iar subiectul activ să cunoască producerea consecinţelor juridice prin
falsificarea adevărului.
Scopul şi mobilul sunt relevante pentru judecătorul care chibzuieşte la individualizarea şi aplicarea
corectă a pedepsei prevăzute de lege.

Actele preparatorii, precum şi tentativa, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate.

FALSUL PRIVIND IDENTITATEA

NORMA DE INCRIMINARE – ART. 327 C.PEN.

(1) Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, făcută unei
persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea
prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a
unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menţine în eroare un funcţionar public, în vederea
producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3
ani.

7
V. Papadopol, T.Vasiliu ş.a., Op.cit. pag. 297
8
I. Pascu, V.Dobrinoiu, Op.cit., pag. 728

9
 (2) Când prezentarea s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane, pedeapsa este
închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Încredinţarea unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile spre a fi
folosit fără drept se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Este lesne de observat că această infracţiune se prezintă în trei forme, după cum urmează:
Forma tip, reglementată de art. 327 alin.(1) C.pen., presupune prezentarea sub o identitate falsă ori
atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau
transmisă unei unităţi în care acesta îşi desfăşoară activitatea, prin folosirea frauduloasă a unui act care serveşte la
identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau menţine
în eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul.
Forma agravată, reglementată de art. 327 alin.(2) C.pen., este întâlnită atunci când prezentarea sub o
identitatea falsă s-a făcut prin întrebuinaţarea identităţii reale a unei persoane.
Forma asimilată, reglementată de art. 327 alin.(3) C.pen., constă în încredinţarea unui act ce serveşte la
identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile, spre a fi folosit fără drept.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special – este format din acele relaţii sociale care iau naştere şi se dezvoltă pe încrederea
publică ce se acordă identităţii persoanei.
Obiectul material – în ambele forme, tip şi agravată nu există, întrucât identitatea este un atribut
imaterial al persoanei.9
Prezentarea unor înscrisuri false, pentru dovedirea identităţii de către subiectul activ al acestei infaracţiuni
pot fi considerate ca fiind obiectul material.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ – poate fi orice persoană, necerându-se o anumită calitate.
Într-o opinie exprimată în literatura juridică 10, la care achiesăm, se apreciază că, în cazul în care o
persoană este prezentată cu o altă identitate, iar aceasta confirmă identitatea falsă, ne aflăm în faţa unui coautorat
la săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea.
Dacă însă acea persoană nu va fi prezentă la faţa locului, dar a consimţit să-i fie prezentată identitatea
falsă, va deveni complice la comiterea infracţiunii prevăzute de art. 327 C. pen.
Apeciem că, în atare ipoteză, consimţământul presupus dat de persoana prezentată cu identitatea falsă,
este în practica judiciară greu de dovedit, în absenţa unui înscris semnat şi datat de respectiva persoană.
Proba testimonială este acceptată de instanţele de judecată, dar sub rezerva subiectivităţii acelui martor
care, ulterior, confirmă sau infirmă adevărul, având în vedere că în majoritatea cazurilor pretinde că nu a cunoscut
consecinţele juridice ale faptei consumate, considerând confirmarea identităţii false pentru alte circumstanţe
faptice, fără conotaţie juridică.
Şi totuşi practica judiciară a acceptat şi această formă a infracţiunii de fals privind identitatea pe cale
orală, în ipoteza în care subiectul activ este prins în flagrant, de pildă, imobilizat de autorităţile competente, în faţa
cărora, neavând asupra sa documentele de identitate, declară că are un alt nume decât cel real.
Fără a fi de acord cu această soluţie de practică judiciară, apreciem că, dincolo de imperativitatea
infracţiunii de flagrant, totuşi autorităţile publice competente (organele de poliţie, jandarmi, etc.) aveau obligaţia
minimală de a depune deligenţe în vederea identificării ulterioare, respectiv stabilirea identităţii reale a
făptuitorului, întrucât subiectul activ se apără, mai ales în circumstanţele de mai sus, prin orice mijloace, chiar
mincinoase, în vederea scăpării de „braţul lung” al justiţiei penale.
Întrucât procesul penal presupune mai multe etape procesuale, încă odată afirmăm că simpla declarare
orală a identităţii false, nu este suficientă pentru consumarea însăşi a infracţiunii de fals privind identitatea.

9
I.Pascu, M. Gorunescu, Op.cit., pag. 576
10
Idem

10
 Dacă însă făptuitorul prins în condiţiile sus arătate, cu ocazia continuării cercetărilor la sediul organului
de poliţie, stăruie în scris, în faţa poliţistului în identitatea falsă, declarată anterior oral, putem vorbi de o
eventuală consumare a acestei infracţiuni de fals privind identitatea, dar nu mai suntem în ipoteza unei părţi a
practicii judiciare, care s-a pronunţat în acest sens. Mai mult, chiar şi aici “sarcina probei” revine autorităţii
competente (a celei ce acuză), în conformitate cu dispoziţiile art.99 C.proc.pen.
Pentru a se cristaliza elementele constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea prevăzută de art.
327 alin. (3) C.pen., nu se pune problema de drept sus arătată, întrucât încredinţarea acelui act pentru dovedirea
identităţii false, este, apreciem, suficient pentru încadrarea juridică a faptei, constituind totodată obiectul material
al acestei infracţiuni.
Subiectul pasiv – este fie persoana vătămată, prejudiciată ca urmare a infracţiunii comise, fie
autoritatea/instituţia publică abilitată de lege, prin inducerea în eroare a prezentării persoanei cu identitatea falsă,
fie chiar persoana substituită.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material – este reprezentat de acţiunile întreprinse în cazul prezentării sub o identitate falsă,
ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane sau atunci când s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a
unei persoane sau, în ultima formă, atunci când s-a încredinţat un act de stare civilă ce serveşte la identificarea
persoanei.
Urmarea imediată – cоnstă în crеarеa unеi stări dе реricоl реntru valоarеa sоcială оcrоtită рrin lеgе,
adică реntru încrеdеrеa рublică acоrdată identităţii persoanei.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii şi
rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este intenţia directă, calificată prin scopul urmărit de făptuitor, respectiv inducerea
sau menţinerea în eroare a persoanei prevăzute de art. 175 C.pen. sau, în varianta asimilată, folosirea fără drept a
înscrisului încredinţat.

Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile nu sunt incriminate de legiuitor.

Apeciem aici că, dacă tentativa ar fi fost incriminată, puteam vorbi în speţa de mai sus, privind
consumarea infracţiunii de fals privind identitatea pe cale orală, de o eventuală tentativă la infracţiunea prevăzută
de art. 327 C.pen. şi nu de-o infracţiune consumată, ca în hotărârea judecătorească pronunţată de instanţă. 11

INFRACŢIUNI DE FALS COMISE ÎN LEGĂTURĂ CU AUTORITATEA UNUI STAT STRĂIN

NORMA DE INCRIMINARE – ART. 328 C.PEN.

Dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol se aplică şi atunci când fapta priveşte acte emise de o
autoritate competentă a unui stat străin sau de o organizaţie internaţională instituită printr-un tratat la care
România este parte sau declaraţii ori o identitate asumate în faţa acesteia.
Având în vedere dispoziţiile normei de incriminare, cristalizarea infracţiunii prevăzute de art.328 C.pen se
realizează în formele, condiţiile şi circumstanţele analizate la fiecare dintre infracţiunile de fals reglementate în
Capitolul III al Titlului VI, cu precizarea că fiecare dintre acestea se săvârşesc în legătură cu autoritatea unui stat
străin.

11
Decizia Curţii de Apel Galaţi nr.184/2001

11