Sunteți pe pagina 1din 6

DESCRIERE

Floarea Vieţii este o formă geometrică sacră, compusă din mai multe cercuri de aceeaşi
mărime, întrepătrunse, distanţate în mod egal, care formează un tipar asemeni unei flori
cu şase petale – hexagon.
Perfecţiunea, proporţia şi armonia din simbolul Floarea Vieţii, a fost şi este cunoscută
de filozofi, arhitecţi şi artişti din rândul pictorilor, sculptorilor şi chiar muzicienilor din
întreaga lume.
Simbolul Floarea Vieţii conţine o măreţie străveche aparte, care a fost consacrată atât
de religiile din întreaga lume cât şi de mistici şi alchimisti deopotrivă.
Floarea Vieţii descrie în cel mai simplu mod posibil, felul cum se manifestă spatiul,
timpul şi spiritul, care curge prin toate făpturile din acest tărâm şi nu numai.
În acest simbol se regăsesc toate elementele constitutive ale universului, pe care noi le
numim "solide platonice".

Floarea Vieţii are o insemnătate foarte mare pentru cei care vor să evolueze din punct
de vedere spiritual şi ajută la iluminarea celor care o studiază in cadrul geometriei
sacre.
Simbolul Floarea Vieţii poate fi găsit în manuscrise, temple şi în arta culturilor din
întreaga lume, inclusiv în Romania. În zona Maramuresului au fost găsite cele mai
multe astfel de însemne.
Până şi binecunoscutele cămăşi tradiţionale (ii), au la baza modelelor florale, Floarea
Vietii.
Cea mai binecunoscută reprezentare a simbolului Floarea Vieţii este tiparul hexagonal
(unde în centrul fiecărui cerc se află circumferinţa egal distanţată a altor şase cercuri cu
acelaşi diametru), compus din 19 cercuri complete şi 36 de arcuri de cerc incomplete,
acestea aflându-se intr-un cerc mare, care le incadrează pe toate.

ALCHIMIE
Componente din Floarea Vieţii au fost folosite de alchimişti în experimentele lor. Cubul
lui Metatron, este o formaţiune geometrică sacra, derivată din Floarea Vieţii care a fost
folosit ca şi cerc de conţinut aflat în cercul creaţiei.

Leonardo da Vinci a studiat simbolul Floarea Vieţii în context atât spiritual cât şi
matematic. El însuşi a desenat Floarea Vieţii şi derivatele ei cum ar fi Sămânţa Vieţii
sau Oul Vieţii. Tot Leonardo a fost cel ce a folosit şi solidele platonice în mai toate
descoperirile sale, reuşind să extragă din Floarea Vieţii şi forma de torus a campului
scalar de torsiune şi regula de aur a lui phi.

SĂMÂNŢA VIEŢII
Sămânţa Vieţii este o formaţiune de cercuri extrasă din Floarea Vieţii care are la bază
acelaşi principiu de formare hexagonală dar care conţine doar şapte cercuri complete,
fără arcurile de cerc.
Potrivit unora, Sămânţa Vieţii reprezintă cele şapte zile ale creaţiei (şase zile de creaţie
şi una de odihnă) în care Dumnezeu a creeat lumea.
În imaginile de mai jos sunt reprezentate Floarea Vieţii şi Oul Vieţii.
OUL VIEŢII
Oul Vieţii este de asemenea o componentă a simbolului Floarea Vieţii compusă în
esenţă tot din şapte cercuri care au exact forma multi-celulară a embrionului în primele
40 de ore după concepţie.

FRUCTUL VIEŢII
Fructul Vieţii este un simbol compus din 13 cercuri extrase din Floarea Vieţii după o
forma hexagonală.
Este considerat a fi schiţa universului, conţinând caracteristicile arhitecturale ale fiecărui
atom, a structurilor moleculare şi a tuturor formelor de viaţă. Are dispunerea cercurilor
exact la intersecţia liniilor care formează Cubul lui Metatron, care scoate în evidenţă
iarăşi, solidele platonice.

CUBUL LUI METATRON


În Cubul lui Metatron sunt prezente toate cele cinci solide platonice care formează cele
cinci elemente constitutive ale vieţii (pământ, foc, apă, aer şi spirit) potrivit convingerilor
spirituale. Solidele platonice sunt găsite, ca şi structuri geometrice, în toate mineralele
pământului şi sunt “cărămida de temelie” a tuturor formelor organice în existenţă. Ele se
regăsesc în fiinţele vii, minerale, sunete, muzică, limbaj, etc.
Cubul lui Metatron este considerat de asemenea o glifă sfântă, folosită pentru
indepărtarea spiritelor malefice, consumatoare de viaţă.
Copacul Vieţii este de asemenea o altă formă geometrică extrasă din Floarea Vieţii.

Mai jos sunt prezentate câteva din locaţiile unde se găseşte Floarea Vieţii:

Templul lui Osiris din Abidos, Egipt conţine cele mai vechi exemple ale simbolului
Floarea Vieţii. Ele au o vechime de cel puţin 6000 de ani şi se extinde până la 10500
î.c. şi mai bine. Se pare că metoda de stanţare a granitului cu simbolul Floarea Vieţii, nu
a fost realizată prin sculptare ci printr-o cu totul altă metodă necunoscută incă dar de o
precizie remarcabilă.

CHAKRELE ENERGETICE ALE CORPULUI UMAN


Posted by doctoruldesuflete.

Intreaga lume in care traim, pe care o percepem sau o percepem mai putin, este creata din particule de materie. Materia poate lua diverse forme in functie de energia emisa. Asa cum fiecare
element chimic este format din atomi – care au o anumita energie sau vibratie – asa este creat si corpul uman. Suntem compusi in cea mai mare parte din apa (70%) si parte mai mica (30%)
din materie solida, asadar am putea sa tragem concluzia ca suntem cel mai complex „compus chimic” de pe planeta, o adevarata inginerie.
Stiind ca fiecare element chimic este compus din atomi care au energie putem sa ne imaginam usor cata energie emite corpul uman. La fel cum energia atomului nu este perceputa de ochiul
uman (ochiul fizic), nici energia emisa de corp nu este perceputa de ochiul fizic, dar omul are mai multe simturi si exista alte modalitati prin care putem percepe si energia umana.
Invataturile vechi descriu omul ca fiind alcatuit dintr-un corp fizic si un corp eteric (subtil). Legatura dintre corpul fizic si cel subtil este realizata prin intermediul chakrelor (in sanscrita
„chakra” inseamna „roata”). Chakrele corpului uman sunt vortexuri (spirale) energetice.

Exista 7 chakre principale prin intermediul carora circula energia (lumina). Ele sunt dispuse de-a lungul coloanei vertebrale (din crestetul capului pana la baza coloanei vertebrale – coccis) in
punctele principale ale sistemului nervos central (ex: sacral, lombar, toracal, cervical). Conceptul de chakra il regasim atat in hinduism cat si in budism.

dispunerea chakrelor
Aceste 7 chakre sunt reprezentate grafic fie sub forma de roata, fie sub forma de floare (lotus), fiecare chrakra avand corespondenta o culoare din spectrul cromatic (ROGVAIV) si functii
specifice.
In cele ce urmeaza regasiti detalii despre fiecare chakra si importanta ei:

Sahasrara
SAHASRARA sau chakra coroanei, este cea de-a 7-a chakra, este considerata ca fiind chakra constiintei pure. Ea este corespondenta glandei pituitare, care secreta hormonii cu ajutorul carora
comunica cu restul sistemului endocrin si se conecteaza cu sistemul nervos central prin intermediul hipotalamusului. I se mai spune si „lotusul cu o mie de petale” si este localizata in crestetul
capului (zona parietala). Chakra 7 are corespondente culorile violet sau auriu si este corelata cu intelepciunea si moartea corpului fizic. Sahasrara este responsabila de eliberarea karmei, starea
fizica de meditatie, reprezentand legatura cu Sursa Universala de Energie si Constiinta Colectiva.
ECHILIBRUL: cunoasterea unitatii cu divinul, abandonul ego-ului in fata binelui universal, sentimentul conectarii cu tot ce este;
DEZECHILIBRUL: efecte mentale – neputinta de a elimina frica si anxietatea, incapacitatea de vizualizare, depresia, necredinta in spiritul divin, frica de tot ceea ce tine de spiritual, confuzie,
apatie, efecte fizice – severe dureri de cap;
ELEMENT: DIVINUL;
SILABA (sanscrita): OM (aum);
NOTA MUZICALA: SI;
AROMOTERAPIE: uleiurile de lavanda, mosc, lotus;
CRISTALOTERAPIE: ametist, cuart transparent;

Ajna
AJNA sau „al treilea ochi”, este cea de-a 6-a chakra. O regasim in centrul fruntii si este corespondenta glandei pineale, o glanda sensibila la lumina care secreta hormonul
numit melatonina responsabil cu reglarea starilor de somn – veghe – vigilenta. De asemenea, Ajna controleaza simtul vizual, nasul, urechile, sinusurile. Ea este simbolizata de lotusul cu
doua petale si are corespondenti cromatici culorile alb, indigo sau albastru inchis. Ajna guverneaza gandirea, vederea interioara, viziunile si visele, cunoasterea spirituala. Este considerata
centrul fortei psihice.
ECHILIBRUL: stare avansata de constiinta spirituala caracterizata prin manifestarea intuitiei si constiintei in viata de zi cu zi;
DEZECHILIBRUL: efecte mentale – concentrarea individului doar asupra intelectualitatii cu ignorarea aspectelor metafizice, refuzul de a cunoaste conceptele spirituale, frica de intuitie, efecte
fizice – dureri de cap, cosmaruri, halucinatii;
ELEMENT: LUMINA;
SILABA (sanscrita): KSHAM;
NOTA MUZICALA: LA;
AROMOTERAPIE: uleiurile de menta patchuli, rozmarin;
CRISTALOTERAPIE: azurit, sodalit, aventurin albastru, lapis lazuli, sugilit, opal, fluorit, safir albastru;
Vishuddha
VISHUDDHA sau chakra gatului, este cea de-a 5-a chakra. Este situata in zona gatului, paralel cu glanda tiroida, care secreta hormonii tiroidieni responsabili cu cresterea si maturizarea.
Controleaza vorbirea, auzul, vibratia si comunicarea. Coordoneaza glandele tiorida, paratiroida, hipotalamusulprecum si gatul, esofagul, corzile vocale, limba si orificiul bucal. La
nivel emotional – independenta, mental – gandirea fluenta, spiritual – sentimentul de securitate. Este simbolizata de lotusul cu saisprezece petale si are corespondenti cromatici
culorile albastru deschis sau turcoaz.
ECHILIBRUL: intelegerea si cunoasterea echilibrului vorbirii, expresiei tacerii; increderea in intuitie, capacitatea de a asculta vocea interioara;
DEZECHILIBRUL: vorbarie fara nici o semnificatie a expresiilor, frica de a fi judecat sau respins, incapacitatea de a spune „NU”, capacitate scazuta de comunicare;
ELEMENT: ETER;
SILABA (sanscrita): HAM;
NOTA MUZICALA: SOL;
AROMOTERAPIE: uleiurile de salvie, musetel, lavanda, eucalipt, santal;
CRISTALOTERAPIE: calcedonie, azurit, sodalit, turcoaz, acvamarin;

Anahata
ANAHATA sau chakra inimii, este cea de-a 4-a chakra. Este localizata in zona pieptului si este asociata timusului, care face parte atat din sistemul imunitar cat si din cel endocrin. La nivelul
timusului se maturizeaza globulele albe responsabile cu contracararea bolilor, timusul fiind afectat de stres. De asemenea, ea mai controleaza inima, sistemul respirator, sistemul
circulator, umerii, bratele, mainile, pielea. Anahata guverneaza planurile superioare si cele inferioare ale fiintei, simtul timpului, capacitatea de a iubi liber (neconditionat), respectul de
sine, iertarea, compasiunea, increderea, speranta. Este simbolizata de lotusul cu doisprezece petale si are corespondenti cromatici culorile verde sau roz.
ECHILIBRUL: toleranta si acceptarea neconditionata a vietii, echilibrul perfect intre planul material si cel spiritual;
DEZECHILIBRUL: emotional – respingerea dragostei oferite, singuratate, codependenta si emotii distorsionate, fizic – probleme cardiace si disfunctii ale sistemului imunitar.
ELEMENT: AER;
SILABA (sanscrita): YAM;
NOTA MUZICALA: FA;
AROMOTERAPIE: uleiurile de trandafir si iasomie;
CRISTALOTERAPIE: cuart roz, jad verde, fluorit, aventurin verde, malachit, kunzit;

Manipura
MANIPURA sau chakra plexului solar, este cea de-a 3-a chakra. Este situata sub stern, in zona Plexului Solar. Este asociata metabolismului si sistemului digestiv. Manipura se
considera ca este corespondenta cu Insulele Langerhans, un grup de celule situate la nivelul pancreasului, cat si cu grandele suprarenale. Ele joaca un rol important in digestie si
transformarea hranei in energie pentru corp. Manipura este esponsabila si cu vitalizarea sistemului nervos simpatic, echilibrarea energiei vitale, coordonarea sentimentelor,
autocontrolul. Chakra 3 este centrul de reglare al stomacului, ficatului, pancreasului, intestinului subtire, vezicii biliare, diafragmei si a muschilor. La nivel mental, Manipura
guverneaza puterea interioara, emotional – expansivitatea, spiritual – toate aspectele cresterii. Este simbolizata de lotusul cu zece petale si are corespondent cromatic culoarea galben.
ECHILIBRUL: confera individului sentimentul pacii interioare, toleranta si acceptare, completa incredere in intuitie;
DEZECHILIBRUL: emotional – exacrebarea nevoii de a domina, neincredere in fluxul natural al energiei, timiditate, fizic – ulcer;
ELEMENT: FOC;
SILABA (sanscrita): RAM;
NOTA MUZICALA: MI:
AROMOTERAPIE: uleiul de lavanda, rozmarin, menta, musetel, lamaie;
CRISTALOTERAPIE: citrin, pirita, ochi de tigru, labdradorit, topaz;
Svadhisthana
SVADHISTHANA sau chakra sacrala, este cea de-a 2-a chakra. Este situata in zona sacrala, la baza coloanei vertebrale si este asociata ovarelor si testiculelor, glande ce produc hormonii
sexuali implicati in reproducerea speciei. Ea controleaza zona genitala (ovare, uter, testicule, prostata), rinichii, vezica urinara, intestinul gros, splina precum
si gestatia, nutritia, tonusul, asimilarea alimentelor, forta fizica si vitalitatea, sexualitatea, relatiile interpersonale. La nivel mental, Svadhisthana guverneaza creativitatea,
emotional – bucuria, spiritual – entuziasmul. Este simbolizata de lotusul cu sase petale si are corespondent cromatic culoarea portocaliu.
ECHILIBRUL: individul este deschis, prietenos, amabil, respect fata de cei din jurul sau;
DEZECHILIBRUL: nesiguranta, instabilitate sexuala si emotionala, incapacitatea persoanei se a-si exprima adevaratele sentimente;
ELEMENT: APA;
SILABA (sanscrita): YAM;
NOTA MUZICALA: RE;
AROMOTERAPIE: uleiul de trandafir, iasomie, ylang-ylang, santal.
CRISTALOTERAPIE: coral, carneol, opal.

Muladhara
MULADHARA sau chakra radacina, este prima chakra. Este situata intre anus si organul sexual. Este asociata cu instinctul de supravietuire, securitatea, forta vitala . Desi in aceasta locatie nu
exista glande endocrine se spune ca influenteaza suprarenalele, rinichii, prostata, intestinul subtire, colonul, gonadele si maduva sacrala raspunzatoare pentru reflexul lupta-sau-
fugi atunci cand este amenintata supravietuirea. In acest loc exista un muschi ce controleaza ejacularea in timpul actului sexual la barbati. Exista o paralela intre celula spermatozoid si ovul,
acolo unde exista imprimat codul genetic, si Kundalini. Muladhara guverneaza vigoarea, ereditatea, securitatea, pasiunea, relatia cu lumea fizica, durerea sau placerea fizica, defineste
conceptul de „fiinta” si „acceptarea fiintei”. Muladhara este simbolizata de lotusul cu patru petale si are corespondent cromatic culoarea rosu.
ECHILIBRUL: profunda conexiune cu natura si incredere in legile acesteia;
DEZECHILIBRUL: frica, incapacitatea de a fi concentrat si linistit, pierderea interesului fata de viata, resentimentele;
ELEMENT: PAMANT;
SILABA (sanscrita): LAM;
NOTA MUZICALA: DO;
AROMOTERAPIE: uleiurile de mesteacan, cedru, santal, cuisoare, chiparos, mir;
CRISTALOTERAPIE: rubin, cuart fumuriu, hematit, jasp, obsidian.

S-ar putea să vă placă și