Curtea Internaţională de Justiţie

Cazul privind Împrumuturile norvegiene

Franţa c. Norvegia (1957)

Franţa a declanşat o acţiune în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie împotriva

Norvegiei, solicitând Curţii ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să recunoască faptul
că anumite obligaţiuni emise pe pieţele franceze de capital şi pe alte pieţe străine de
Regatul Norvegiei, de Banca de Garanţii Imobiliare a Norvegiei pot fi plătite numai prin
rambursarea echivalentului în aur a valorii obligaţiunii. Franţa a arătat că baza jurisdicţiei
Curţii este reprezentată de cele două declaraţii unilaterale ale Franţei şi Norvegiei,
realizate în conformitate cu articolul 36 (2) din Statutul Curţii.
Declaraţia Franţei conţinea o rezervă, în conformitate cu care erau excluse din
competenţa Curţii problemele care reveneau „în exclusivitate competenţei naţionale a
statului”. Norvegia a introdus o excepţie preliminară, susţinând că problema valorii în aur
a obligaţiunilor este o chestiune care ţine în mod exclusiv de statul care a emis
obligaţiunea – în speţă Norvegia – prin urmare solicitând Curţii să-şi decline competenţa
de a soluţiona litigiul.

Ce va decide Curtea cu privire la competenţa de a soluţiona cauza?