Sunteți pe pagina 1din 8

Porajmos, Holocaustul țiganilor: Genocidul uitat

Istorie ascunsă Un comentariu


Se estimează că, în timpul Holocaustului, aproximativ 25% din populația de
țigani a Europei a fost exterminată. Acest genocid, cunoscut drept Porajmos
(sau Holocaustul țiganilor), rămâne una dintre cele mai grave atrocități
comise de naziști, deși nu a fost recunoscută timp de zeci de ani.

De altfel, guvernul german a început să ofere compensații victimelor sau


familiilor lor abia în 1979.

O lungă istorie a persecutării

O familie de țigani. Agram, Croația, 1941


Țiganii sunt un grup etnic originar din partea de nord a sub-continentului
indian și au ajuns în Europa cel mai probabil în secolul al XIV-lea. Fuseseră
dintotdeauna un popor migrator, drept urmare s-au confruntat cu
persecuțiile în aproape toate teritoriile unde au ajuns, inclusiv în Germania.
Din 1899 și până la venirea la putere a naziștilor, în 1933, legislatorii germani
au introdus lege după lege pentru a restricționa drepturile țiganilor. I-au
supravegheat, le-au interzis accesul în zonele publice și au limitat numărul
locurilor în care se puteau stabili.

Legile le interziceau să intre în bazinele de înot sau în parcuri. De asemenea,


țiganii nu aveau dreptul de a pătrunde în anumite regiuni din Germania.
Poliția avea dreptul să aresteze orice țigan, fără să aibă vreun motiv.

Raționamentul predominant era că țara era un loc mai sigur cu fiecare țigan
care ajungea după gratii. Când naziștii au ajuns la putere, situația s-a
înrăutățit.

Țiganii așteptă deportarea, în timp ce un ofițer nazist îi


supraveghează. Asperg, Germania, 22 mai 1940
Adolf Hitler privea țiganii nu doar ca pe un grup migrator care trebuia
controlat, ci ca pe un grup rasial „indezirabil”, care trebuia stăpânit și apoi
eliminat.
În 1936, Robert Ritter, directorul Centrului de Cercetare pentru Igienă Rasială
şi Biologie Demografică, a început să se ocupe de „chestiunea țiganilor”.
După ce a intervievat și a examinat mai mulți subiecți, Ritter a tras concluzia
că acest grup avea un sânge degenerat, un pericol la adresa purității rasiale a
germanilor.

Mai mult, Ritter a obținut informații despre locurile unde se stabiliseră


grupuri de țigani, în scopul de a crea un registru centralizat al tuturor
persoanelor de această etnie care trăiau în Germania.

Acest registru a facilitat cele mai groaznice crime comise împotriva țiganilor.

Deportarea

Un grup de prizonieri țigani, la scurt timp după sosirea în lagărul de


concentrare Belzec. Polonia, 1940
Într-o primă fază, țiganilor li s-a retras cetățenia, li s-a interzis să se
căsătorească cu germani și li s-a anulat dreptul de vot. În 1936, naziștii au
început să-i sterilizeze, apoi i-au adunat și i-au obligat să trăiască în tabere
insalubre și în alte zone izolate.
La început, sute de mii de oameni au fost adunați în lagăre de tranzit. Apoi,
au fost transportați în ghetouri, alături de evrei. De aici, erau trimiși în lagăre
de muncă silnică și în lagăre de exterminare.

Porajmos tocmai începuse.

Porajmos

Polițiștii naziști, în timpul unui raid asupra șatrelor. Renningen,


Germania, 1937
Holocaustul țiganilor a început în forță în decembrie 1942, când comandantul
SS Heinrich Himmler a semnat un ordin prin care toți țiganii erau duși cu
forța în lagăre de concentrare. Naziștii intenționau ca în câțiva ani să
extermine toți țiganii care trăiau în Europa.

În curând, autoritățile din părțile Europei controlate de naziști au adunat toți


membrii acestei etnii pe care i-au putut găsi, i-au scos din ghetouri și din
centrele de detenție și i-au trimis în lagărele de exterminare. Acolo, au fost
gazați cu zecile de mii, la fel ca atâtea alte victime ale Holocaustului.
În zonele Uniunii Sovietice controlate de naziști, autoritățile au avut o
abordare mai directă. Detașamentele morții, Einsatzgruppen, mergeau din
sat în sat, masacrând toți țiganii pe care îi puteau găsi. Au ucis aproximativ
8.000 de oameni.

Experimente pe oameni

O victimă este folosită drept cobai într-un experiment menit să


lămurească dacă apa sărată poate fi transformată în apă potabilă.
Lagărul de concentrare Dachau, Germania, 1944
Cei care supraviețuiau și ajungeau în lagărele de concentrare erau torturați
înainte de a fi uciși. Naziștii au folosit din plin țiganii pentru a realiza
experimente medicale.

Celebrul doctor Josef Mengele a făcut numeroase experimente pe copii. Una


dintre cele mai oribile povești îi aparține unui evreice din Auschwitz, pe nume
Vera Alexander, care a fost martoră la desfigurarea brutală și la moartea a
doi gemeni țigani în vârstă de patru ani, pe nume Guido și Ina.
„Fuseseră cusuți unul de altul, spate în spate, ca gemenii siamezi.
Rănile lor erau infectate și pline de puroi. Urlau zi și noapte.
Apoi, părinții lor (îmi amintesc că numele mamei lor era Stella) au
reușit să obțină niște morfină și au ucis copiii pentru a le pune capăt
suferinței”, a relatat Vera Alexander.

Un genocid nerecunoscut

Prizonierii, dintre care unii sunt țigani, sunt executați lângă o groapă
comună. Lagărul de concentrare Jasenovac, Croația, circa 1942-1943
Prin „experimente” și execuții în masă, naziștii și colaboratorii lor au ucis
aproximativ 220.000 de țigani. Unele estimări, mai puțin acceptate, stabilește
numărul victimelor la 1,5 milioane. Cifra este, totuși, puțin probabilă,
deoarece depășește populația oficială a țiganilor din Europa de dinainte de
Porajmos.

Spre deosebire de alți supraviețuitori ai Holocaustului, supraviețuitorii țigani


au primit puține despăgubiri pentru suferințele îndurate. De fapt, chiar și
după ce regimul nazist a luat sfârșit, în 1945, rasismul a continuat.

Guvernele de după război din Germania de Vest și din țările aliate nu i-au
recunoscut pe țigani ca victime ale persecuțiilor. Au blocat cererile de
despăgubire și au susținut că naziștii îi luaseră drept ținte din cauza
„elementelor infracționale și antisociale”.

Țigani în lagărul Belzec


Pentru mult timp, victimele genocidului nu au primit atenția și nici măcar
empatia umană elementară care le erau oferite victimelor Holocaustului. În
cele din urmă, în 1979, Parlamentul Federal al Germaniei de Vest a
recunoscut că Porajmos a fost un genocid cu motivații rasiale.

Astfel, țiganilor li s-a permis să ceară oficial despăgubiri. Însă, la acea vreme,
mulți dintre supraviețuitori nu mai erau în viață.

A durat aproape 70 de ani până când victimele Porajmos să primească


recunoașterea publică oferită celorlalte victime ale Holocaustului. În 2011, ei
au primit, în sfârșit, recunoaștere în cadrul zilei de comemorare a victimelor
Holocaustului.
În anul următor, în memoria victimelor Porajoms a fost ridicat un monument.