NOŢIUNI DE ANATOMIE

PULPARĂ
 Pulpa dentară este constituită dintr-un
ţesut conjunctiv alcătuit din:
 celule,
 vase şi
 fibre nervoase

 este încastrată într-o cavitate rigidă

(cavitatea pulpară) care se întinde de la
coroană, către una sau mai multe rădăcini
şi care se leagă de parodonţiul profund la
nivelul apexului dintelui.
 Cavitatea
pulpară
are două regiuni:
 Cavitatea pulpară
coronară sau camera
pulpară- care se
întinde către coroana
dentară;
 Cavitatea pulpară
radiculară sau canalul
radicular- care se
întinde de-a lungul
rădăcinii.
 Anatomia sistemului pulpar
sistemul pulpar mai
include:
 coarnele pulpare
Corn pulpar
 orificiile canalelor
Camera pulpară
 canalele accesorii
(laterale)
Canal radicular
 foramenul apical
Canal lateral

Foramen apical
 Forma şi localizarea canalelor
radiculare
 este determinată de
forma pe secţiune a
rădăcinii.
 Există şi posibilitatea ca
la aceeaşi rădăcină să se
întâlnescă forme diferite
ale canalului:
 de exemplu, o rădăcină
poate avea o formă
reniformă în 1/3 cervicală,
ovală în 1/3 medie şi
rotundă în 1/3 apicală.
 Forma rădăcinii pe secţiune
transversală este variabilă
6 configuraţii generale:
1. rotundă
2. ovală
Forma rădăcini

3. lenticulară
Forma canalului

4. reniformă
5. semilunar
6. rectilinie
 Coarnele pulpare

 localizarea coarnelor pulpare

variază,
 dinţii posteriori au coarnele
pulpare localizate în dreptul
cuspizilor,
 la dinţii frontali, acestea au o
poziţie mezială sau distală;
 Pozitia coarnelor pulpare
 la dinţi tineri, coarnele pulpare sunt mai
apropiate de ocluzal, iar la dinţii adulţi coarnele
pulpare sunt mai apropiate de marginea
cervicală;

 mai rar, pot exista coarne pulpare aberante, mai

apropiate de suprafaţa ocluzală care pot fi
expuse ca rezultat al evoluţiei unei carii sau în
urma unei manopere terapeutice; acestă
anomalie reprezentată de un corn pulpar înalt,
poate fi sau nu vizibilă la un examen radiografic;
 Cavitatea pulpară coronară

 ocupă centrul coroanei;

 este orientată către axul mare al dintelui;
 pereţii paraleli cu axul mare al dintelui sunt
denumiţi pereţi axiali (vestibular, oral, distal,
mezial);
 forma generală a pereţilor axiali urmăreşte
conturul extern convex al dintelui, fiind, deci,
concavă spre interior;
 Forma camerei pulpare este
asemanatoare cu forma radacinii la
nivelul jonctiunii smalt-cement
 Pereţii paraleli cu suprafaţa
ocluzală

peretele ocluzal
 convex;
 limitat de coarnele pulpare care se întind în
dreptul cuspizilor (există atâtea coarne câte
vârfuri cuspidiene are dintele;
 are forma generală asemănătoare configuraţiei
feţei ocluzale a dinţilor de pe arcadă.
 Plaşeul pulpar
(peretele cervical)

 este delimitat de coletul anatomic, forma sa de

contur fiind asemănătoare cu cea a dintelui;
 este convex;
 este situat în vecinătatea coletului (la premolari
se poate găsi şi în poziţie mai apicală).
 Este strabatut de canale accesorii
 Cavitatea pulpară radiculară
 se întinde de la nivelul planşeului pulpar,
până la foramenul apical;
 prezintă:
 un canal principal radicular şi ramificaţiile sale
 canale laterale accesorii si de la nivelul
furcatiei
 delta apicala
 canalul terminal (canal apical)
Canalul principal
 ocupă centru rădacinii

Canalele laterale sau accesorii

 sunt ramificaţii laterale ale canalului
principal care realizează o comunicare
între pulpă şi periodonţiu;
 conţin ţesut conjunctiv şi vase sanguine;
 pot fi localizate la orice nivel de la
furcaţie şi până la apex;
 sunt mai frecvente în 1/3 apicală a
dinţilor posteriori si la nivelul furcatiei;
A  A.O micrografie elecronica a unui canal
radicular instrumentat a incisivului central
sup. Dupa curatirea canalului radicular,
dintele a fost scanat cu microscopul
electronic. Aceasta imagine arata apexul
dintelui la varful imaginii si cuprinde 1/3
apicala a radacinii. Langa varful imaginii
(perete drept al canalului) se vede un
canal lateral. Acest canal contine vase
B desange.
 B. o micrografie electronica la o
magnificatie mai mare – se observa un
canal lateral; se poate vedea un vas de
sange pornind din dentina. In jurul
vasului se observa benzi din fibre de
colagen.Acest vas pare a fi o vena
datorita peretilor subtiri si marimii mai
mari. Tubulii dentinari se observa in
partea dreapta a fotomicrografiei.
 au o contribuţie redusă la funcţionalitatea
pulpară;
 se pare că reprezintă anomalii din timpul
formării rădacinii;
 reprezintă o cale de eliminare a iritanţilor din
spaţiul pulpar spre periodonţiu;
 nu pot fi debridate în timpul preparării
canalare, dar pot fi umplute ocazional si
partial cu pastă de obturaţie;
 importanţa obturării acestor canale nu este
încă bine documentată.
 Forma canalului

Variază în funcţie de:

- mărimea şi forma rădacinii,
- gradul curburii radiculare,
- vârstă şi
- starea dintelui;
 Neregularităţi şi aberaţii la dinţii
posteriori
 proeminenţe şi cavităţi
în pereţii canalelor,
 comunicări
intercanalare
 (istmuri între 2 canale),
 funduri de sac şi alte
variaţii;
Aceste aberaţii nu sunt
de obicei accesibile
instrumentelor sau
irigărilor;
 Cavităţi pulpare radiculare simple
 sunt cavităţi unice;
 se întind de la
coroană la rădacină
fără dedublare;
 nu au decât canalul
principal;
 sunt frecvente la
monoradiculari;
 sunt rare la premolari
şi molari.
 Cavităţi pulpare radiculare
complexe

 se ramifică în rădacină;
 se întâlnesc frecvent la
molari şi premolari, mai rar
la frontalii inferiori.
 Regiunea apicală
 este porţiunea finală a rădacinii;

 este relativ dreaptă la dinţii permanenţi tineri,

dar cu timpul, prin depunerea succesivă a
cementului, devine curbă;

 morfologia zonei apicale radiculare variază

foarte mult; ea include numeroase canale
accesorii; zone de rezoluţie şi de reparaţie
cementoidă; denticuli pulpari liberi sau ataşaţi
şi cantităţi variabile de dentină secundară
neregulată.
 Conceptul clasic al
anatomiei apicale
radiculare este bazată pe
trei elemente anatomice şi
histologice existente în
regiunea apicală: constricţia
apicală (AC), joncţiunea
cemento-dentinară (CDJ) şi
foramenul apical (AF).
Descrierea lui Huttler a
anatomiei zonei apicale
este zona dintre constricţia
apicală şi foramenul apical
şi are o dimensiune de 0,5-
1,5 mm
 Constrictia apicala
 este considerată în general, partea canalului
radicular cu cel mai mic diametru, este de
asemenea, punctul de referinţă cel mai folosit de
medici ca zonă terminală pentru prepararea,
curăţarea şi obturarea radiculară.

 Vasele sanguine ale pulpei sunt îngustate la

nivelul constricţiei apicale, ceea ce face ca
tratamentul inflamaţiei pulpei să se realizeze cu
succes prin îndepărtarea acestora.
Jonctiunea cemento-dentinara (CDJ)

 este punctul de la nivelul canalului, unde

cementul întâlneşte dentina; este punctul
unde tesuturile pulpare se termină şi
încep ţesuturile periodontale
 nu este vizibilă radiologic;
 nu poate fi detectată cu precizie decât de
clinicienii cu mare experienţă.
Jonctiunea cemento-dentinara (CDJ)
 Localizarea CDJ la nivelul canalului este
variabilă. În general nu este în aceeaşi zonă cu
AC şi este cam la aproximativ 1mm de AF.
 De la AC, sau diametrul minim apical al
canalului, canalul se lărgeşte spre AF, sau
diametrul maxim apical.
 Spaţiul dintre diametrul minim şi maxim apical a
fost descris ca având o formă de tunel sau de
hiperbolă.
 Distanţa dintre punctul maxim apical şi cel minim
apical este de 0,5 mm la persoanele tinere şi de
0,67 mm la persoanele mai în vârstă. La
persoanele în vârstă distanţa este mai mare
datorită depunerii de cement.
 Foramenul apical
 AF este “o zonă rotunjită ca un crater care
diferenţiază terminarea canalului cementar
de suprafaţa externă a rădăcinii”.

 nu se găseşte în mod normal la nivelul

apexului anatomic ci deviata la 0,5-3mm
de acesta. Aceste variaţii sunt mai mari la
dinţii persoanelor în vârstă datorită
depunerii de cement.
 Foramenul apical
 variază ca mărime şi
formă în funcţie de
vârstă;
 înainte de maturare,
foramenul apical este
deschis;
 cu timpul depunerea
de cement şi dentină
se reduce;
 Unii dinti pot prezenta
multiple foramine
apicale
 de obicei nu este
vizibil radiologic.
 Distanta foramen-apex radicular
 50%= 1,1-1,5mm
 30%= 0,5-1mm
 20%= peste 1,5mm

 In 70% din cazuri

foramen excentric
(Schwartz, 1984)
 Remarcate Rx –M,D.
 Neramarcate Rx- V, O
 Constricţia apicală singulară, tradiţională a fost detectată
în foarte puţine cazuri, mai ales atunci când există
rezoluţie apicală radiculară sau patologie periradiculară.
Zona apicală radiculară este adesea alungită sau
prezintă pereţii paraleli între ei sau canalul poate
prezenta constricţii apicale multiple.

 Unii autori au recomandat următorul punct terminal al

preparaţiei radiculare: 1mm de la apex, dacă nu există
rezorbţie osoasă; 2mm de la apex când avem atât
rezorbţie osoasă cât şi radiculară.

 Deoarece localizarea AC şi AF este dificil de realizat

chimic, unii cercetători consideră apexul radiologic ca pe
un punct de referinţă mai viabil. Aceşti autori recomandă
ca procedurile de preparare şi obturare radiculară să se
oprească la 3 mm de apexul radiologic, în funcţie de
patologia pulpară. În cazurile vitale, evidenţa chimică şi
biologică arată că punctul favorabil la care să se termine
prepararea şi obturarea radiculară este la 2-3 mm de
apexul radiologic.
 Variaţiile regiunii apicale
 se datoresc resorbţiei şi
apoziţiei neregulate de
cement radicular; canalul
poate avea un aspect
neregulat, contorsionat, se
poate ramifica în câteva
canale pentru a forma o
deltă;

 în general aceste aberaţii

nu sunt decelabile şi nu pot
fi corect debridate şi
obturate;
 Forma canalelor pe
secţiune longitudinală
canalele sunt:
 rectilinii şi
 angulate:
 sunt cele mai frecvente;
 angulaţia poate fi unică sau dublă (în baionetă);
 pe radiografie pot simula o leziune dacă examenul
radiologic nu este insotit de un examen clinic atent.
 2
1

1. Premolar unu mandibular cu 3 radacini si

nivelul de trifurcare la mijlocul
radacinii:imagine naturala si radiologica
2. Sectiune radiculara printr-un premolar aratand
forma de “coastă” a sistemului radicular
 Calibrul canalelor
 la tineri, volumul cavităţii pulpare este
relativ important;
 cu timpul depunerea succesivă de dentină
de către odontoblaşti determină reducerea
volumului camerei pulpare;
 există, însă şi stări patologice ale pulpei
care pot determina fenomene de resorbţie
radiculară internă care determină o
creştere de volum a cavităţii pulpare.
Arcade dento-maxilare şi mandibulare; rǎdǎcinile înguste
sunt colorate roz, cele medii în verde, iar cele largi în
albastru
Frecventa numarului canalelor
in functie de dinte
Simetria canalelor
 Tipare ale sistemului canalar
radicular
 Sistemul canalar este foarte complex şi
canalele se pot uni, divide la orice nivel.

 Cercetătorii au arătat prezenţa mai multor

foramine, a canalelor accesorii, delte,
conexiuni intercanalare, canale în forma
literei C, şi canale de furcaţie sau laterale
la majoritatea dinţilor. În mod normal,
medicul trebuie să considere ca normală o
anatomie complexă a oricărui dinte.
Configuratii pulpare dupa Vertucci
Configuratii pulpare dupa Vertucci
Tipologii radiculare la dintii frontali
inferiori
 Una dintre acestea
are două canale
separate care pleacă
de la nivelul camerei
pulpare şi ajung în ½
medie a rădăcinii,
unde canalul lingual
se divide în două;
Reprezentarea toate cele trei canale
schematica a configuratiei reunindu-se în 1/3
anatomice a canalelor apicală a rădăcinii
dupa Kartal si Yanikouglu
Variatii morfologice ale canalului
radicular al incisivului central
mandibular
Variatii morfologice ale caninului
mandibular
 Anatomie complexa canalara
M1 superior- radacina palatinala
 Radacina palatinala
cu un singur canal

90%
 Anatomie complexa canalara
M1 superior- radacina palatinala

 Radacina
palatinala cu
apex bifid

3%
 Anatomie complexa canalara
M1 superior- radacina palatinala
 Radacina
palatinala cu 2
canale cu 2
apexuri separate

12 %
 Anatomie complexa canalara
M1 superior- radacina mezio-vestibulara

 Radacina mezio-
vestibulara cu
un singur canal
si un singur
apex

80 %
 Anatomie complexa canalara
M1 superior- radacina mezio-vestibulara

 Radacina mezio-
vestibulara cu 2
radacini si 2
apexuri

6%
 Anatomie complexa canalara
M1 superior- radacina mezio-vestibulara

 Radacina
mezio-
vestibulara cu
apex bifid

12 %
Variabilitatea anatomica a canalului
meziovestibular M1 superior
Variabilitatea anatomica a canalului
meziovestibular M1 superior
 Incisivul central
superior
 prezintă de obicei un singur canal,
foarte rar pot prezenta mai multe
Vedere canale;
labială
 examinat pe radiografie în sens M-
D, canalul apare ca o linie dreaptă
subţire;
Vedere  în sens V-P canalul este mult mai
ocluzală larg şi prezintă o constricţie imediat
sub colet, care trebuie preparată
mecanic în vederea obturării
radiculare;
Vedere  forma pe secţiune a canalului este
mezio-distală ovală sau neregulată la nivel
cervical, apoi se rotunjeşte
progresiv până în zona apicală;
 curbura apicală este redusă.
 Caninul
superior
 este dintele cel mai lung;
 cavitatea pulpară este mult mai
largă;
 prezintă uneori o îngustare
situată la 2-3mm de apex;
 lungimea acestui dinte este dificil
de determinat pe baza
radiografiei, deoarece apexul
tinde să se curbeze spre labial,
iar dintele va apărea mai scurt
decât este în realitate.
 Incisivul lateral superior
 forma canalului este similară
incisivului central superior, dar
ceva mai scurtă;
Vedere
labială  treimea apicală tinde să se curbeze
spre distal;
 este foarte subţire şi cu pereţi
Vedere
foarte subţiri;
ocluzală  labiopalatinal canalul este similar
incisivului central, dar prezintă
adesea o îngustare a canalului la
nivelul 1/3 apicale;
Vedere  rădacina este plasată mai palatinal,
mezio-distală
un aspect important de care trebuie
să se ţină seama când sunt
indicate rezecţii apicale.
 Caninul superior
 este dintele cel mai lung;
Vedere  cavitatea pulpară este mult mai
labială
largă;
 prezintă uneori o îngustare
Vedere
ocluzală situată la 2-3mm de apex;
 lungimea acestui dinte este dificil
de determinat pe baza
Vedere radiografiei, deoarece apexul
mezio-distală tinde să se curbeze spre labial,
iar dintele va apărea mai scurt
decât este în realitate.
 Primul premolar
superior
 în general are două rădacini cu 2 canale;
 în multe cazuri este dintele cel mai greu
de tratat, deoarece prezintă variaţii ale
sistemului canalar;
 variaţiile pot merge de la una la trei
rădacini, dar care au cel puţin 2 canale,
chiar dacă ele se termină la un foramen
apical comun;
 rădacinile acestui dinte sunt foarte
delicate, iar în 1/3 apicală ele pot fi curbe,
caz în care instrumentarea trebuie făcută
cu foarte mare atenţie.
 Al doilea premolar
superior
 în 40% din cazuri, acest dinte are lungimea
similară cu primul premolar şi prezintă o
rădăcină cu un singur canal;
 în 58% din cazuri prezintă 2 canale separate:
 cu două foramene apicale distincte;
 cu un foramen apical comun;
 mai poate prezenta un singur canal care se
ramifică în 2 canale separate cu 2 foramene
apicale distincte;
 studiile au demonstrat faptul că în 59,5%
dintele prezintă canale laterale;
 1/3 apicală a rădacinii poate prezenta o
curbură destul de accentuată, în special spre
distal, mai rar, curbura poate fi orientată şi
spre bucal.
Primul molar superior
 are trei rădacini;
 cea mai lungă radăcină este cea
palatinală(22mm),
 rădacinile MV şi cele DV sunt mai scurte(
21mm);
 Pomeranz şi Fishelberg - in vitro 69% din aceşti
dinţi au 2 canale în rădacina MV;
 canalele rădacinii MVsunt frecvent foarte subţiri
şi dificil de tratat, motiv pentru care se produc
multe erori de tratatment;
 curbura rădăcinilor este dificil de vizualizat pe
radiografie, iar al doilea canal mezio-bucal este
aproape întotdeauna suprapusă pe canalul MV
primar;
 rădacina palatinală este de obicei curbă spre
bucal, iar lungimea sa aparentă pe o radiografie
va fi mai scurtă decât este în realitate.
 Al doilea
molar superior
 este asemănător primului molar
superior, dar uşor mai scurt şi mai
mic;
 rădacinile şi pereţii acestora sunt
mai subţiri;
 de obicei au trei rădacini;
 rădacinile sunt mai apropiate, mai
puţin divergente şi mai puţin curbe;
 posibilitatea existenţei celui de-al
patrulea canal este mult mai mică
decât la primul molar superior.
 Al treilea molar superior

 morfologia acestui dinte variază

considerabil, variind de la o copie a celui
de-al doilea molar superior până la un
sistem canalicular care este foarte
complex.
 Incisivii centrali
şi laterali inferiori
 morfologia acestor dinţi este foarte
asemănătoare;
 incisivul central are în medie
lungimea de 20,5mm;
 incisivul lateral este puţin mai lung
aceasta fiind în medie de 21mm;
 peste 40% din aceşti dinţi au 2
canale, dar numai 1% au 2 foramine
separate;
 este absolut necesară căutarea celui
de-al doilea canal, deoarece pe
radiografie nu se detectează decât
un singur canal.
Caninul inferior
 este similar celui
superior, dar ceva
mai scurt;
 foarte rar poate
prezenta 2 canale,
ceea ce poate face
mai dificilă
instrumentarea.
 Primul premolar
inferior
 configuraţia acestui dinte poate fi
foarte complexă;
 în mod obişnuit au o singură rădacină
şi un singur canal, carîn două ramuri,
dar în apropierea foramenului apical
se reunesc;
 Vertucci a arătat că 25,5% din aceşti
dinţi au 2 canale cu 2 foramen apicale;
 rar, canalul se termină cu o deltă
apicală, obturarea canalelor accesorii
fiind, în acest caz, foarte dificilă.
 Al doilea
premolar inferior

 dinte cu primul premolar;

 incidenţa canalului secundar este
mult mai scăzută (12%);
 un studiu a indicat faptul că numai
2,5% au 2 foramine apicale;
 este mult mai uşor de tratat decât
primul premolar.
 Primul molar inferior
 este dintele cel mai frecvent tratat
endodontic şi uneori şi cel mai dificil de
tratat;
 în general are 2 rădacini şi 3 canale: 2
canale în rădăcina mezială şi unul oval,
larg în rădăcina distală;
 conform studiilor lui Skidmore şi Bjorndal,
1/3 din aceşti dinţi prezintă 4 canale;
 mult mai rar, aceşti dinţi pot prezenta 3
rădăcini: 2 distale şi una mezială, sau
una distală şi 2 meziale;
 foarte frecvent putem întâlni anastomoze
între canalele principale şi accesorii;
 canalul mezio-vestibular prezintă de
obicei o curbură accentuată.
 Al doilea
molar inferior

 este similar primului molar inferior, dar

puţin mai compact;
 canalele meziale sunt mai
convergente;
 incidenţa a două canale distale este
mult mai redusă;
 este mai susceptibil fracturilor
verticale.
 Al treilea molar inferior

 prezintă mari variaţii ale configuraţiei sistemului

canar;
 inclinaţia mezială a dintelui poate face accesul
mai uşor;
 orificiile canalelor nu sunt foarte dificil de
localizat, dar există un grad ridicat ridicat de
curbură al ½ apicale a sistemului canalar; in
plus, apexul acestor dinţi sunt slab dezvoltate şi
situate în apropirea canalului alveolar, ceea ce
face dificilă tratarea endodontică a acestor dinţi.
 Morfologia pulpei dentare
 Pulpa dentara este definita drept un tesut
conjunctiv lax, specializat, de consistenta
gelatinoasa.

 Acestui tesut conjunctiv ii corespunde in mod

obisnuit un sistem vascular bogat, dar cu o
citoarhitectonica simpla, de tipul artera-arteriola-
capilar-venula-vena.

 Avand in vedere faptul ca majoritatea autorilor

sustin existenta unui flux vascular de circa 0,05-
0,07mililitri/minut, la acesti parametri de
functionare, orice factor excitant sau inhibitor
vascular determina rapid un dezechilibru
functional pulpar.
 VASCULARIZATIA TESUTULUI
PULPAR DENTAR
Vasele aferente (arteriolele)

 Unul, uneori doua vase aferente intra in canalul radicular prin fiecare
foramen apical. Aceste vase au diametre de dimensiunea unei
arteriole si sunt ramuri din artera alveolara inferioara, din artera
alveolara posterioara si superioara sau din artera infraorbitala, care
provin din artera maxilara interna.

 Dupa intrarea arteriolei in canal, tunica musculara a acesteia scade

corespunzator cu cresterea lumenului arteriolei. Acest lucru reduce
rata fluxului vascular. Pe masura ce arteriola avanseaza spre pulpa
coronara, ea da mici ramuri numite metaarteriole si precapilare care
se raspandesc in tesutul pulpar.
 In toate stadiile de dezvoltare ale dintelui, pulpa coronara prezinta o
retea vasculara mai larga decat cea a pulpei radiculare, unde
reteaua capilara este mai densa decat in partile centrale ale pulpei.

 Vasele sanguine mai mici pot intra in pulpa dentara prin canalele
laterale sau accesorii.

 Arteriolele merg ascendent spre zona centrala a pulpei radiculare si

apoi se ramifica in ramuri care se orienteaza lateral spre zona
odontoblatica sub care continua sa se ramifice formand plexul
capilar. Cu cat arteriola se indreapta spre pulpa coronara, ea se
ramifica ca un evantai spre dentina, isi diminueaza dimensiunile si
formeaza o retea capilara in zona subodontoblastica

 Sangele trece din plexul capilar, intai in venulele postcapilare si apoi

in venule mai mari. Venulele pulpei dentare au peretii neobisnuit de
subtiri, ce permit miscarea fluidului spre interiorul si inafara vasului
sanguin.
Retea vasculara a unui dinte uman matur-
aspect caracteristic in “ac de par”
 Sistemul nervos pulpar

 Este bine reprezentat ceea ce explica

sensibilitatea complexa a pulpei
 Fibre mielinice snzitive apartinand ramurilor
terminale trigeminale si fibrele amielinice
vegetative apartinand ramurilor simpatice
patrund in pulpa prin foramenul apical
 Fibrele amielinice se termina in peretele vaselor
de tip arteriolar si controleaza functional calibrul
vascular
 Sistemul nervos pulpar

 Fibrele mielinice parcurg un traiect linear

ascendent spre pulpa coronara si se
ramifica din ce in ce mai mult spre
periferie, in zona subodontoblastica,
alcatuind un plex Rashchov. Din acest
plex se desprind fibre amielinice, care
insotesc in canaliculele dentinare,
prelungirile protoplasmatice ale
odontoblastilor- fibrele Tomes-pina la
limita amelodentinara
 Functiile organului pulpar

1. Formativa (dentinogenetica)
2. Nutritiva
3. Senzitiva
4. Regresiva
 Functia formativa
 Dentina primara- este dentina formata inaintea
eruptiei dintelui
 Dentina secundara- in special in zonele supuse
liniilor de forta; poseda mai putine canalicule
care au un traiect mai sinuos;
 Dentina tertiara- se datoreaza unor stimuli
patogeni: abraziune, carii avansate;
 Remineralizarea matricei dentinare decalcifiate
– prin precipitarea ionilor de calciu
 Dentina scleroasa- depunre calcica in
canaliculele dentinare pina la obturare completa
 Este necesara o vedere de
ansamblu a spatiului radicular in
trei dimensiuni

31 August 2014
 Atentie la forma tridimensionala a canalelor!!!
31 August 2014
 Anatomia sistemului canalar
radicular
 Apexul Radiologic
 ForamenApical
 Constrictie Apicala
 Sistemul radicular canalar
se ingusteaza in
apropierea constrictiei
apicale
 Adesea se formeaza o
delta apicala, in situatiile
in care canalul principal
se divide spre apexul
31 August 2014
radiologic
 Cercetari anatomice
 Incisiv Central cu un canal lateral / premolar cu delta
apicala
 Anatomie radiculara complexa in Era Infectiei Focale

31 August 2014
 Cercetari vechi despre anatomia radiculara
a dintilor permanenti
 Hess & Zurcher 1925
 Au injectat o substanta
acrilica in interiorul
camerei pulpare
 Ulterior au dizolvat
substanta dura dentara
pt evidentierea
anatomiei interne
 Poze ale tuturor dintilor
 Evidentierea canalelor
laterale
31 August 2014
 Hess & Z. – Incisivul central
maxilar

31 August 2014
 Studii mai recente cu injectare de
siliconi
 Davis, Brayton, Goldman
1972
 Incisiv central superior
terminat ca o pana (1) sau
cu un canale lateral in 1/3
apicala (2)

31 August 2014
 Tehnica de transparentizare a
dintilor
 Obturatii radiculare cu Gutta
Percha
 Dentina radiculara s-a
transparentizat cu salicilat de
metil, dupa o secventa de
alcooli si acizi.
 Se poate observa anatomia
radiculara interna.

31 August 2014