Specificul tăierii pomilor de prun şi piersic.

Autor – Dr., l. sup.univ. Sergiu Popa

Alături de celelalte măsuri agrotehnice care se aplică în plantaţiile de prun şi piersic,
tăierile constituie una din verigile de bază.
Prunul, în sistemul intensiv, începe să fructifice în anul al treilea de la plantare, dar
producţia lui devine economică în anul 4-5. În perioada de vârstă de 5-7 ani, lăstarii
terminali şi subterminali ai prunului
cresc foarte viguros depăşind lungimea
de 1,2-1,5 m. În schimb ceilalţi lăstari
de pe ramurile de semischelet, schelet
şi axul pomului rămân de vigoare slabă
devenind buchete de mai şi ramuri
roditoare mixte. Lăstarii terminali şi
subterminali, deşi sunt foarte lungi,
devin ramuri anuale florifere. Muguri
florali de regulă sunt situaţi pe toată
lungimea acestor ramuri (Tuleu gras,
Stanley, etc), uneori numai în treimea
superioară. La puţine soiuri de prun
ramurile anuale lungi suni vegetative.
Pentru a grăbi intrarea pomilor de
prun în perioada de plină producţie, Fig. 1. Tăierea ramurilor roditoare în primul an: a.- la
la taiere se procedează astfel: 4 muguri; b.- 5 muguri; c.- 6 muguri şi tăierea ramurilor
Ramurile anuale necesare pentru vegetative în anul II: d.-4 muguri;
prelungirea scheletului se lasă întregi e.- 5 muguri; f.- 6 muguri
(la piramida mixtă, sau coroana semiaplatizată). Ramurile anuale cu o lungime mai mare de 0,8-
1,0 m, necesare pentru formarea semischeletului, se scurtează ai 1 - 2 treimi din lungimea lor,
pentru a apropia rodul la baza lor (Fig. 1.a.,b.,c.). O altă parte din ramurile anuale lungi (cele cu
poziţie apropiată de orizontală) se lasă întregi, pentru fructificare. Ele se arcuiesc natural, sub
greutatea fructelor şi se garnisesc cu numeroase buchete de mai.
În rezultatul scurtării ramurilor de semischelet în partea superioară a acestora apar 1-2
lăstari viguroşi, care în primăvara anului următor pot fi scurtaţi după acelaşi principiu (Fig.
1.d.,e.,f.).
În perioada de tinereţe şi la începutul fructificării, prunii trebuie tăiaţi foarte puţin
(Fig.2.). Tăierea se va limita la alegerea şi reţinerea
ramurilor anuale necesare pentru completarea şi
prelungirea elementelor de schelet şi seimischelet,
precum şi a unui număr de ramuri de rod (scurte,
mijlocii şi lungi) proporţional cu vârsta şi vigoarea
pomilor.
În perioada de plină fructificare tăierea prunului
trebuie diferenţiată în funcţie de tipul de fructificare.
Cunoaştem că formaţiunile de rod la pomii de prun sunt:
buchetele de mai, ramuri roditoare mijlocii, ramuri
roditoare lungi, ramuri anticipate şi spini. Raportul dintre
aceste ramuri diferă, în funcţie de soi, vârsta pomilor şi
încărcătura de fructe, care determină şi tipul de
fructificare. La soiurile de prun deosebim două tipuri de
fructificare:
- cu fructificare predominantă pe buchete de mai:
Nectarina roşie (Persikovaia), Stanley, Anna Spath, ş.a.;
 - cu fructificare predominantă pe ramuri mijlocii: Tuleu gras.
Fig.2. Pom de prun, Stanley anul 3: a.-
înainte de tăiere, b.- după tăiereVânăt de Italia, Vânăt de Moldova ş.a.
Soiurile din prima grupă formează coroane rare, bine
luminate, uşor de întreţinut. La soiurile din grupa a doua,
coroanele sunt mai dese şi necesită intervenţii periodice pentru luminarea lor.
La pomii de pruni pe rod, vârfurile de creştere a ramurilor de schelet trebuie să aibă o
lungime de minimum 30-35 cm (la o încărcătură optimă de fructe). Dacă ramurile anuale nu
realizează această lungime, se face o scurtare mai intensă a semischeletului şi a ramurilor de rod
multianuale, pentru a stimula creşterile vegetative. Dimpotrivă, când ramurile anuale depăşesc
lungimea de 50-60 cm, determină că pomii au avut o recoltă mai mică de fructe decât cea
optimă, acestora li se va lăsa o încărcătură mai mare cu muguri floriferi.
La unele soiuri de prun (Renclod Althan, Anna Spath) ramurile de semischelet au
tendinţa să crească vertical. Pentru a preveni acest fenomen., se vor suprima de la inel ramurile
anuale prea viguroase care cresc pe partea superioară
a elementelor de schelet, reţinând pentru fructificare
numai ramurile anuale de vigoare mijlocie, cu poziţie
orizontală sau oblică. Totodată când se efectuează
tăierea la inel trebuie efectuată astfel încât să nu
suprimăm mugurii de la baza ramurii (mugurii
stipelari), deoarece din aceşti muguri apar lăstari noi
cu o direcţie de creştere spre orizontală.
Atunci când pomi de prun sunt caracterizaţi
prin încetarea totală a creşterilor vegetative, uscarea
de ramuri întregi, scădere evidentă a producţiei, a
calităţii fructelor şi apariţia de lăstari lacomi, este
momentul de intervenit cu tăierile de reîntinerire.
Acestea constau în: scurtarea ramurilor de schelet în
lemn de 5-6 ani sau chiar 7-8 ani deasupra unui lăstar
lacom bine plasat şi a ramurilor de ordinile II şi III,
rărirea şi reîntinerirea ramurilor de rod. Totodată Fig. 3. Tăierea de regenerare.
tăierile din perioada de declin trebuie asociate cu o
fertilizare puternică.
Piersicul este o cultură, care are nevoie de multă lumină pentru creştere, în cazul
insuficienţei de lumină nu se diferenţiază mugurii florali, lemnul nu se maturizează şi drept
urmare ramurile sunt predispuse la
îngheţ. De aceia schema amplasării,
sistemul de formare şi tăiere a
pomilor trebuie să asigure iluminarea
tuturor sectoarelor coroanei.
O dată cu formarea coroanei,
deja din anul al doilea sau al treilea
(Fig. 4.) de la plantarea pomilor, sunt
necesare tăierile de fructificare. De
obicei la piersic sunt utilizate două
metode de tăiere: metoda clasică şi
metoda modernă.
Metoda clasică constă in
scurtarea ramurilor mixte la 6-8
grupuri de muguri floriferi de la baza
lor. La 2-3 ramuri dintre acestea se lasă un cep, prin scurtarea unei ramuri mixte la 2 muguri de
la bază. Celelalte ramuri mixte se Fig. 4. Tăierea piersicului după forma după forma de coroana vas
ameliorat: a.-înainte de tăiere, b.- după tăiere
suprimă. Se elimină salbele şi buchetele de mai. daca sunt suficiente ramuri mixte. Această
metodă asigură o normare mai judicioasă a încărcăturii cu muguri de rod şi o regarnesire mai
bună a bazei scheletului. În acelaşi timp dezavantajul acestei metode constă în volum mare de
muncă calificată, produce numeroase răni, care sunt surse de infecţie pentru diferite boli, elimina
în fiecare an o cantitate mare de ramuri, cepurile deseori se usucă iar fructele situate pe ramurile
mixte scurtate sunt puţin colorate deoarece sunt umbrite de lăstarii viguroşi ce cresc deasupra lor
ş. a.
Metoda modernă constă în reţinerea pentru rodire a ramurilor mixte cu o lungime de 40-
60 cm la un, interval de 20-30 cm una de alta. fără a fi scurtate. Sc suprimă ramurile mixte în
surplus, şi se scurtează cele cu lungimea de peste 60 cm. Salbele, buchetele de mai şi ramurile
anticipate, se elimină în cazul când sunt suficiente ramurile mixte. În cazul în care pomul nu are
ramuri mixte suficiente, se reţin unele salbe, buchete de mai îi ramurile anticipate viguroase cu
muguri de rod.

Fig. 5. Metode de tăiere a pomilor de piersic

Indiferent de metoda de tăiere utilizată normarea încărcăturii pomilor cu roadă în procesul

tăierii se face ţinându-se evidenţa strictă a mugurilor florali lăsaţi pentru fructificare. O astfel de
evidenţă în condiţiile Moldovei se complică şi prin faptul că mugurii florali la piersic adesea
îngheaţă iarna şi primăvara devreme. De aceia, dacă sunt muguri florali îngheţaţi până la
umflarea mugurilor sănătoşi e foarte complicat de executat tăierea de normare, care ar asigura
obţinerea unei roade normale pe întreaga suprafaţă a livezii. Având în vedere că pomii de piersic
sunt sensibili la ger şi la gomoză, tăierea de fructificare trebuie efectuată după trecerea
perioadelor cu temperaturi scăzute în faza de buton roz.. Este mai bine ca tăierile să se facă mai
întâi la soiurile cu rezistenţă la ger (Redhaven, Veteran ş.a.), pentru a preveni pagubele
eventuale.
În cazul când a îngheţat o parte de muguri pentru fructificare, se aleg ramurile pe care au
rămas cei mai mulţi muguri nevătămaţi şi se scurtează mai slab, lăsându-se 6 – 8 grupuri de
muguri sănătoşi. Dacă pe ramura aleasă s-au menţinut numai 4 – 5 grupuri, ultimul dintre care se
află chiar lângă vârf, ramura nu se scurtează.
Prin tăiere şi prin alte procedee agrotehnice, la pomii roditori de piersic trebuie susţinută
activitatea proceselor de creştere, care se asigură lungimea lăstarilor terminali ai ramurilor de
schelet de cel puţin 40 – 50 cm. Dacă creşterea e mai mică e necesar de intensificat tăierea de
normare pentru a evita supraîncărcarea pomilor cu roadă şi de executat tot odată tăierea de
întinerire.
La pomii de persic ce au o vârstă mai mare de 8-9 ani se observă scăderea creşterii ca
rezultat de supraîncărcare cu roadă şi agrotehnica mai slabă. De aceia principala problemă în
tăierea pomilor constă în tăierea prin întinerire. Ea se înfăptuieşte prin scurtarea ramurilor de
schelet şi de semi schelet la lemnul de 2 – 3 ani cu trecere la o ramificaţie externă sau internă, în
funcţie de direcţia lor de creştere. Ramurile de doi ani pe care sunt numai ramificaţii slabe şi
rămurele de buchet, se scurtează lăsând pe ele 3 – 4 rămurele de buchet, sau pentru întinerire –
până la cea mai de jos ramificaţie sau ramură buchet. În ultimul caz pentru fructificare se
foloseşte lăstarul de un an ce a crescut pe cepul de rezervă, şi se scurtează la 6 – 8 grupuri de
muguri. Cealaltă ramură de pe cepul de rezervă se scurtează la 2 – 3 muguri.
Unele ramuri de semi schelet, care îndesesc coroana, se transformă în ramuri de garnisire
prin scurtare, iar o parte din ele cu diametrul de cel mult 2 – 2,5 cm se taie la inel. Se taie, de
asemenea, şi ramurile uscate.