George Coșbuc (n.

20 septembrie 1866, satul Hordou din Districtul Năsăud, comitatul Bistrița-Năsăud,

azi, comuna Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud; d. 9 mai 1918, București) a fost un poet, critic literar și
traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916.

Poezia sa aparține patrimoniului cultural național și deși este considerat un poet care a scris poezii ce se
recitau la serbările școlare sau populare, creația sa îl recomandă drept un autor clasic al literaturii
române, un om cu un gust literar desăvârșit și un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele
școlare nici în ziua de azi. A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de iluminare a țăranilor, e un
precursor al mișcării poporaniste și un tehnician desăvârșit al prozodiei, folosea o gamă foarte variată de
picioare metrice și de ritmuri, de la cele ale poeziei populare la terza rima. A dat o versiune completă a
operei lui Dante, Divina comedie. A tradus foarte mult din lirica străină și a adaptat prin localizare la
sufletul și mediul țărănesc Eneida și Odiseea (Iliada a fost tradusă de contemporanul său, George
Murnu) și a introdus specii ale poeziei orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română. Toate aceste calități
îl recomandă pentru poziția pe care o ocupă, de autor clasic, dar mai ales simțul echilibrului și faptul că a
scos în evidență partea solară, idilică, a sufletului țăranului român.

Cuprins

1 Biografie

1.1 Primii ani

1.2 Debutul literar

1.3 Gazetar la Sibiu

1.4 Perioada bucureșteană

1.4.1 La Academia Română

1.5 Sfârșitul

2 Opera

2.1 Tematică și particularități

2.2 Volume publicate

2.3 Conducător de reviste

2.4 Activitatea de traducător

2.5 Traduceri
 3 Omagieri

3.1 Filatelie

3.2 Numismatică

4 Referințe și note

5 Bibliografie

6 Lectură suplimentară

7 Legături externe

Biografie

Primii ani

George Coșbuc s-a născut al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai
Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu.[1] Copilăria și-o petrece în Hordoul natal, în
orizontul mitic al lumii satului, în tovărășia basmelor povestite de mama sa. Primele noțiuni despre
învățătură le primește de la țăranul Ion Guriță, dintr-un sat vecin, despre care Maria Coșbuc auzise „că
știe povești”. De la bătrânul diac Tănăsucă Mocodean, George Coșbuc învață să citească încă de la vârsta
de cinci ani.[2][3]

Poetul și-a început studiile la școala primară confesională greco-catolică din Hordou, în toamna anului
1871, pe care, din motive de sănătate, le întrerupe după clasa I. Din toamna anului 1873, pentru clasele
a II-a și a III-a, urmează cursurile școlii din Telciu, cea mai mare comună de pe Valea Sălăuții, învățând
germana cu unchiul său Ion Ionașcu, directorul școlii. În clasa a IV-a (1875), se află la Școala Normală din
Năsăud, pe care o absolvă pe data de 21 iunie 1876. În toamna aceluiași an, George Coșbuc se înscrie în
clasa I a Gimnaziului fundațional greco-catolic din Năsăud, perioadă de când datează și primele contacte
cu operele literaturii române și universale, precum Nikolaus Lenau, Heinrich Heine, Adelbert von
Chamisso, Gottfried August Bürger și alții. La gimnaziul superior (liceul) din Năsăud predau profesori cu o
pregătire serioasă, unde se punea accent pe studiul limbilor și al literaturilor clasice, astfel tânărul
Coșbuc formându-și aici o temeinică bază pentru cultura sa.[4]

Începe să scrie versuri și activează în Societatea de lectură Virtus Romana Rediviva a gimnaziului
năsăudean, încă din clasa a V-a (1880 - 1881), ca membru extraordinar. În clasa a VII-a, George Coșbuc
este ales vicepreședinte al societății, iar la 2 octombrie 1883 devine președinte. Publică în paginile
revistei Muza someșeană (1882 - 1883) primele poezii, citește la ședințele societății traduceri din
Friedrich Rückert, Sándor Petőfi și o poveste populară, în 600 de versuri, Pepelea din cenușă.[5]

Contactul cu literatura clasică, mai cu seamă cea latină, cu principalele opere ale literaturii europene,
dragostea față de folclorul românesc și față de cărțile vechi îi marchează, din această perioadă, destinul
creator. În mai 1884 își susține examenul de bacalaureat, iar după trecerea acestuia, în toamna anului
1884, se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere la Universitatea Francisc Iosif (Franz Josef) din Cluj,
care avea pe atunci și o catedră de limbă română, condusă de preotul unit Grigore Silași. A continuat
studiile clasice, frecventând cursurile de istoria vechilor greci, cele de traducere și interpretare din scrieri
alese din Cicero, teoria și istoria retoricii la greci și romani, sintaxa greacă și istoria literaturii latine. A
fost numit în comitetul Societății Iulia a studenților români din universitatea clujeană, timp în care își
începe colaborarea la gazeta Tribuna din Sibiu (decembrie 1884).[6]

În noiembrie 1886, bolnav și confruntat cu diverse dificultăți materiale, nu mai figurează printre
studenții clujeni, frecventând doar anumite cursuri universitare.[7] Continuă colaborarea la Tribuna,
publicând Atque nos, Fata craiului din