Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE


SPECIALIZAREA ISTORIE
ANUL III

TRATATUL DE LA MAASTRICHT

-REFERAT-
-ISTORIA CONSTRUCŢIEI EUROPENE-

STUDENT: ŞTEFAN ION-COSMIN


PROF. COORD.: AURELIAN CHISTOL
TRATATUL DE LA MAASTRICHT

În întreaga perioadă postbelică de pana în 1989, Europa a fost unită doar


economic, ca Piaţa Comună cuprinzând, în esenţa, statele occidentale. Abia
anul 1992 – Tratatul de la Maastricht – marchează începuturile unei Europe
unite din punct de vedere politic şi al procesului ei de lărgire. Actul Unic
European prefigura două dezvoltări ulterioare a construcţiei europene pentru
perioada 1986-1992: una economică şi alta politică1. În tratatul C.E.E. a fost
inserat un nou articol referitor la politica economică şi monetară.
Procesul care a dus la redactarea tratatului de la Maastricht a început în
perioada 1988-1990 când, într-un lung şir de Consilii Europene (Hannover,
1988; Madrid, 1989; Strasbourg, 1989; Dublin I şi Dublin II, 1990; Roma I şi
Roma II, 1990) s-au parcurs treptele până la iniţierea a două Conferinţe
Interguvernamentale: una asupra Uniunii Economice şi Monetare (U.E.M.) şi
cealaltă pentru Uniunea Politică.
În aprilie 1990, cancelarul Germaniei Federale, Helmuth Kohl şi
preşedintele Franţei, François Mitterand, şi-au propus să relanseze construcţia
Europei comunitare de manieră a transforma ansamblul relaţiilor dintre statele
membre într-o veritabilă Uniune Europeană.
La originea propunerii se află căderea Berlinului, în noiembrie 1989, şi
disoluţia accelerată a prezenţei sovietice în Europa de Est. Apărea o nouă
problemă, a atitudinii Europei Occidentale faţă de ţările est-europene, care
exprimau voinţa de apropiere de statele comunitare. Apare o dilemă: dacă era
necesară lărgirea Comunităţii cu noi membrii sau dacă se impunea îngheţarea
procesului. Acestei probleme trebuia să răspundă, în primul rând iniţiatorii
procesului construcţiei europene: Franţa şi Germania prin François Mitterand
şi Helmuth Kohl. Ambii se vor pronunţa pentru continuarea procesului
construcţiei europene prin extinderea către Est. Decizia va fi completată cu
ideea integrării acestor ţări în uniunea economică şi monetară, ca o perspectivă
complementară de adâncire a construcţiei europene2.
Declaraţia franco-germană din aprilie 1990 a fost urmată de două
conferinţe interguvernamentale ale căror lucrări se vor desfăşura la Roma din
15 decembrie 1990. Una avea ca obiectiv uniunea politică în timp ce a doua
aborda uniunea economică şi monetară. Dacă uniunea economică şi monetară
beneficia de o adevărată „istorie” datorită experienţei SME şi de lucrările

1 Cătălin Turliuc, Istoria şi teoria relaţiilor internaţionale, Iaşi, 2000, p. 116.


2 Cornelia Neagu, Istoria construcţiei europene. Note de curs, 2006, p. 77.
Comitetului Delors, nu aceeaşi era situaţia în cazul uniunii politice. Două
concepţii se înfruntau în acest domeniu. În primul rând era punctul de vedere
al Comisiei, sprijinit de către Belgia şi Olanda, în parte şi de Italia şi Germania,
după care uniunea urma să se realizeze prin extinderea competenţelor
comunitare la domenii noi (afacerile externe, securitatea externă şi internă), şi
prin modalităţi noi de decizie sau execuţie în aceste domenii. Un al doilea
punct de vedere aparţinea Franţei, susţinută de Marea Britanie, Danemarca,
Spania, Portugalia şi Grecia. Acest al doilea grup considera că noile domenii
de competenţă comunitară trebuiau să constituie coloane distincte ale
trunchiului comunitar chiar dacă ele funcţionau sub egida Uniunii Europene.
Separarea avea avantajul de a menţine aceste domenii în câmpul cooperării
inter-statale şi de a acţiona în afara competenţei instituţiilor comunitare3.
Cele două Conferinţe Interguvernamentale s-au întrunit în tot anul 1991
şi au prezentat rapoartele la Consiliul European de la Maastricht (9-11
decembrie 1991). După negocieri dificile şi încordate au fost depăşite ultimele
obstacole, în special opoziţia Marii Britanii la extinderea semnificativă a
politicii sociale comunitare. Tratatul privind Uniunea Europeană, sau Tratatul
de la Maastricht, a fost semnat pe 7 februarie 1992 în oraşul olandez cu acest
nume şi a intrat în vigoare la 1 noiembrie 19934.
Preşedintele francez Mitterand afirma la întoarcerea de la Consiliul
European din decembrie 1991 că „Maastricht este unul dintre cele mai
importante evenimente din ultima jumătate de secol”. Iar profesorul Neill
Nugent scria: „Tratatul de la Maastricht merită să fie examinat în detaliu
datorită enormei sale importanţe în continuarea procesului de integrare”.
Specialistul englez continuă, sintetizând semnificaţia tratatului: „El face acest
lucru în două moduri. Mai întâi: el creează noua organizaţie a Uniunii
Europene, care se bazează pe trei piloni: Comunităţile Europene <primul
pilon>; o Politică Externe şi de Securitate Comună (C.F.S.P.) <pilonul doi>;
Cooperarea în domeniile Justiţiei şi Afacerilor Interne <pilonul trei>. În al
doilea rând, el continuă dezvoltarea politică şi instituţională: prima, prin
adoptarea unei proceduri şi unui orar pentru realizarea Uniunii Economice şi
Monetare (U.E.M.) cu o monedă unică; cealaltă, prin extinderea posibilităţilor
de folosire a votului majoritar calificat şi prin crearea unei noi proceduri

3 Ibidem, pp. 77-78.


4 Marian Ştefănescu, Ideea şi integrarea europeană, publicat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în
cadrul „Proiectului pentru Învăţământul Rural”, 2007, pp. 106-107.
legislative – codecizia – care pentru prima dată acorda Parlamentului
European un drept de veto.”5
La 7 februarie 1992, la Maastricht, în Olanda, 12 state europene – Belgia,
Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg,
Olanda, Portugalia şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, au
decis să instituie o Uniune Europeană. În cuprinsul tratatului sunt reluate sau
modificate texte din tratatele de la Paris şi Roma. Ulterior, parte din dispoziţii
vor fi completate sau înlocuite conform Tratatului de la Amsterdam din 1997.
Prin urmare, Comunităţile care au funcţionat pâna acum vor fi înglobate într-
un ansamblu mai larg6. Tratatul de Uniune Europeană, prin prevederile sale,
contribuie la accelerarea procesului de integrare politică, care priveşte pe de o
parte, extinderea competenţelor existente ale C.E.E., iar, pe de altă parte,
stabilirea noului câmp de investigaţie.
Tratatul privind Uniunea Europeană (T.U.E.) „marchează o nouă etapă în
procesul de creare a unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele
Europei, în care deciziile să fie luate pe cât posibil, cu respectarea deplină a
principiului transparenţei şi la nivelul cel mai apropiat de cetăţeni” (art. A din
Dispoziţiile comune)7. Tratatul stabileşte următoarele obiective: promovarea
unei identităţi europene care să conducă la o politică externă comună;
introducerea unei monede comune, în contextul Uniunii Economice şi
Monetare; întărirea protecţiei mediului; un Fond pentru promovarea coeziunii
în contextul progresului economic şi social, incluzând îmbunătăţirea
condiţiilor de viaţă; stabilirea unei cetăţenii comune; facilitarea libertăţii de
circulaţie a oamenilor cu respectarea siguranţei şi securităţii lor; dezvoltarea
unei cooperări mai strânse în domeniile justiţiei şi afacerilor interne; întărirea
eficienţei instituţiilor comunitare, în special prin lărgirea atribuţiilor
Parlamentului European; extinderea competenţei Comunităţii în noi domenii
politice, în funcţie de necesităţi. Tot prin Tratatul de la Maastricht Parlamentul
European a fost împuternicit să desemneze un avocat al poporului
(Ombudsman), Curtea de Justiţie a primit dreptul de a amenda statele
membre care nu respectă sentinţele, a fost creat un Comitet al Regiunilor. De
asemenea, prin art. 3 al T.U.E. a fost consacrat principiul subsidiarităţii8: „În
relaţiile sale cu restul comunităţii internaţionale, Uniunea îşi afirmă şi
5 Ibidem, p. 107.
6 Cătălin Turliuc, Istoria construcţiei europene. Suport de curs, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi,
Facultatea de Drept, 2011, p. 56.
7 Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

09.05.2008, art. 1.
8 Marian Ştefănescu, op. cit., p. 107.
promovează valorile şi interesele şi contribuie la protecţia cetăţenilor săi.
Aceasta contribuie la pacea, securitatea, dezvoltarea durabilă a planetei,
solidaritatea şi respectul reciproc între popoare, comerţul liber şi echitabil,
eliminarea sărăciei şi protecţia drepturilor omului şi, în special, a drepturilor
copilului, precum şi la respectarea strictă şi dezvoltarea dreptului
internaţional, inclusiv respectarea principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor
Unite” 9.
Uniunea economică şi monetară îşi propunea să creeze o piaţă unică care
să asigure aprovizionarea a peste trei sute de milioane de oameni. Obiectivul
U.E.M. era acela de a determina cele douăsprezece state membre să introducă
moneda unică, emisă de o bancă centrală europeană. Crearea unui spaţiu
comun monetar care să îşi extindă efectele benefice asupra creşterii economice,
a locurilor de muncă şi a preţurilor, presupune armonizarea economiilor
ţărilor membre. E.C.U., moneda unei uniuni economice numărând aproape
400 milioane persoane, trebuie să joace un rol important în sistemul monetar
internaţional tripolar E.C.U. – YEN – Dolar, să contribuie la disciplinarea
pieţelor de schimb. Pentru atingerea acestui obiectiv Tratatul de la Maastricht
a prevăzut câteva etape pentru transferul suveranităţii în materie monetară 10.
Tratatul de la Maastricht a fixat obiectivele Uniunii Europene în
domeniul relaţiilor externe. Acestea sunt de două categorii : fundamentale şi
generale. Din prima categorie fac parte : salvarea valorilor şi intereselor
comune şi a independenţei Uniuni; întărirea securităţii Uniunii Europene şi a
statelor membre sub toate aspectele, inclusiv militare; menţinerea păcii şi
întărirea securităţii internaţionale conform dreptului internaţional reieşit din
Carta ONU; promovarea cooperării internaţionale; întărirea democraţiei şi a
drepturilor omului11.
În vederea realizării obiectivelor Uniunii, mai ales libera circulaţie a
persoanelor, şi sub rezerva competenţelor Comunităţii europene, statele
membre au stabilit ca fiind de interes comun următoarele domenii : regulile de
trecere a frontierelor externe; politica de imigrare şi politica privind pe
resortisanţii statelor terţe; lupta contra fraudei de dimensiuni internaţionale;
lupta contra toxicomaniei; cooperarea juridică în materie civilă şi penală;
cooperarea vamală; politica de azil; cooperarea poliţienească în lupta contra

9 Versiune consolidată a Tratatului... , art. 3.


10 Cornelia Neagu, op. cit., p. 78.
11 Ibidem, p. 80.
terorismului, traficului de droguri şi a altor forme grave de criminalitate
internaţională12.
Printre obiectivele Uniunii Europene se numără: promovarea unui
progres economic şi social, echilibrat şi durabil, prin crearea spaţiului fără
frontiere interne; întărirea protecţiei drepturilor şi intereselor cetăţenilor
statelor membre, prin instituirea unei cetăţenii a Uniunii; menţinerea şi
dezvoltarea Uniunii ca o zonă a libertăţii, securităţii şi justiţiei; menţinerea
integrală a acquis-ului comunitar şi dezvoltarea lui pentru a examina în ce
măsura ar fi necesară o revizuire a politicilor şi formelor de cooperare
instituite prin prezentul tratat, în vederea asigurării eficacităţii mecanismelor
şi instituţiilor comunitare13.
Cu toate că prevederile T.U.E. erau de o amploare impresionantă pentru
construcţia europeană, el nu i-a satisfăcut pe cei care considerau că momentul
este favorabil pentru progrese mai evidente pe calea integrării. În articolul N
al Tratatului de la Maastricht se prevedea convocarea unei noi Conferinţe
Interguvernamentale, în 1996, pentru a examina eficienţa tratatului. Astfel,
procesul care a dus la Tratatul de la Amsterdam este în strânsă legătură cu
tratatul anterior şi de aceea este numit uneori Maastricht II. De remarcat este
faptul că pregătirea şi discutarea Tratatului de la Amsterdam a durat mai mult
decât oricare alt tratat din istoria C.E./U.E., de până atunci14.
În concluzie, în Construcţia europeană Tratatul asupra Uniunii Europene
semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 a
reprezentat o nouă şi foarte importantă etapă. Cu toate că Actul Unic
european a adus modificări substanţiale faţă de tratatele de la originea
construcţiei europene, noul tratat a adus inovaţii cu mult mai importante, ce
au deschis o etapă completamente nouă. Tratatul a avut ambiţia să organizeze,
în numeroase domenii, o viaţă comunitară şi să facă funcţională o comunitate
la nivel supranaţional, în sectoare cheie cum sunt moneda şi politica externă.
Pe plan extern, prăbuşirea comunismului în Europa de Est şi perspectiva
reunificării Germaniei au condus la luarea angajamentului privind
consolidarea poziţiei internaţionale a Comunităţii. La nivel intern, statele
membre au dorit să continue progresele înregistrate prin Actul Unic
European prin intermediul altor reforme.
Odată cu semnarea tratatului s-a pus în mişcare un automatism, conform
căruia ţările care îndeplinesc criteriile de convergenţă în urma constatărilor
12 Ibidem, p. 81.
13 Cătălin Turliuc, Istoria construcţiei europene..., p. 57.
14 Marian Ştefănescu, op. cit., p. 107.
făcute de Consiliul de Miniştri pot participa şi la uniunea monetară. Numai
Marea Britanie şi Danemarca şi-au rezervat dreptul de a decide singure dacă
vor introduce moneda unică europeană.

BIBLIOGRAFIE:

Neagu, Cornelia, Istoria construcţiei europene. Note de curs, 2006.

Ştefănescu, Marian, Ideea şi integrarea europeană, publicat de Ministerul


Educaţiei şi Cercetării în cadrul „Proiectului pentru Învăţământul Rural”,
2007.

Turliuc, Cătălin, Istoria construcţiei europene. Suport de curs, Universitatea


„Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, Facultatea de Drept, 2011.

Idem, Istoria şi teoria relaţiilor internaţionale, Iaşi, 2000.

*** Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană, Jurnalul Oficial


al Uniunii Europene, 09.05.2008.