Din izvoarele formele ale dreptului impuse de evoluţie pâna în prezent fac parte: obiceiul

juridic(cutumaa), practica judecătorească şi precedentul judiciar, doctrina, contractul normativ şi

actul normativ.
 Obiceiul juridic (cutuma)

Obiceiul juridic este definit ca fiind o normă general de conduită, exprimatăîn formă orală,
fundamentată pe observarea uniformităţilor cazurilor petrecute în realitatea socială vreme
îndelungată şi considerată dreaptă. Această normă generală corespunde nevoii de securitate, de
tratament egala indivizilor și, în ultimă instanţă, nevoii de justiţie. Obiceiul juridic este rodul
unei experienţe de viaţă a comunităţii, al repetării unei practici. Oamenii respectă unele reguli, de
multe ori în mod inconștient. Pe cale de repetiţie, ei ajung la convingerea că regula respectivă
este utilă în viaţa de toate zilele pentru existenţa unor raporturi corecte între membrii societăţii,
favorabile indivizilor, dar și comunităţii în ansamblu.1

 Practica judecătorească (jurisprudenţa)

Jurisprudenţa sau practica judiciară este alcătuită din totalitatea soluţiilor şi hotărârilor
judecătoreşti pronunţate de către instanţele de toate gradele, prin care s-au interpretat sau aplicat
normele juridice la diferite situaţii concrete. Din cele spuse observăm că rolul jurisprudenţei este
acela de a interpreta şi aplica la cazuri concrete legea.2

 Doctrină
Doctrina cuprinde analizele, investigaţiile, interpretările pe care specialiştii în drept le dau
fenomenului juridic. 3

Izvoarele dreptului comunicării sunt ,, acele norme juridice în care se prevăd drepturile şi
obligaţiile cetăţeanului, societăţii, autorităţii şi ale mediei în domeniulcomunicării sociale’’.4
Izvoare ale dreptului comunicării:

1
Paraschiv Elena, Izvoarele formale ale dreptului, Ed.C.H. Beck, Bucureşti, 2007.

2
Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Ediţia a 3-a, Ed.C.H.Beck, Bucureşti, 2008
3
Idem
4
Valerica Dabu, Dreptul comunicării sociale, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice “David Ogilvy” – SNSPA, Bucuresti, 2008
  Actele juridice internaţionale la care România a aderat (Declaraţii, Convenţii,
Tratate,Rezoluţii)
Convenția Europeană a drepturilor omului (CEDO) , art.10 prevede că:
,,(1). Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de
opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților
publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună
societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
(2). Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor
formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare,
într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța
publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția
reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau
pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești. »
Majoritatea drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt drepturi
condiționale, ceea ce înseamnă că ele permit ingerințe, ce sunt totuși supuse anumitor condiții,
ținând cont de natura esențială a libertăților ocrotite.
Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi și comunica informații ori idei,
fără a exista limite frontaliere ori impuse de autoritățile publice’’.
REZOLUTIA 1003/1993 privind etica jurnalismului, art.4 prevede că:

,, Difuzarea ştirilor trebuie să fie bazată pe adevăr, asigurată prin mijloace

adecvate de verificare, demonstrare şi pe imparţialitate în prezentare, descriere şi narare. Bârfele
nu trebuie confundate cu noutăţile. Titlul şi sumarul ştirilor trebuie să reflecte esenţa
evenimentelor şi datelor prezentate cât mai precis’’.

 Constituţia României

Constituţia este fundamentul întregului sistem juridic, apărând ca o sumă de principii de

bază, ca o stare de spirit care comandă şi controlează orice activitate de normare. Aşadar, toate
celelalte izvoare ale dreptului, indifferent de felul sau poziţia lor ierarhică, trebuie elaborate pe
baza şi în conformitate cu prevederile legii fundamentale. Normele contrare Constituţiei,
prevăzute în orice act normativ, sunt anulate de Curtea Constituţională.

Constituţia este, deci, ansamblul regulilor ce privesc instaurarea, exercitarea şi menţinerea

puterii de stat. Din punct de vedere juridic, orice stat, indiferent de forma sa de guvernământ, are
o Constituţie. Din punct de vedere politic, Constituţia este un contract social între naţiune şi
putere prin care se determină atât drepturile pe care naţiunea şi le rezervă (drepturile omului şi
ale cetăţeanului), cât şi prerogativele cu care tot naţiunea mandatează, în mod limitativ, puterea
să le exercite în numele ei şi pentru ea, precum şi modalitatea de a le exercita, respectiv
separarea puterilor în stat. Cu alte cuvinte, Constituţia trebuie să reprezinte un pact fundamental
emanând de la naţiune.

Potrivit Constituţie României la art. 30 , lin (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a

opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin
imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
Conform Constituţie României la art.31, lin (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice
informaţie de interes public nu poate fi îngrădit, lin(2) Autorităţile publice, potrivit
competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra
treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

 Legile de modificare a Constituţiei

În cazul în care se referă la domeniul comunicării sociale. Aceste legi se adoptă cu majoritate
de 2/3 din numărul membrilor fiecărei camere şi sunt supuse aprobării prin referendum.
În art. 152 al. 2 din Constituţia României se precizează că „nici o revizuire nu poate fi făcută
dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau
garanţiilor acestora”. Această prevedere se referă şi la drepturile şi libertăţile fundamentale ce au
legătură cu comunicarea socială. Cu toate acestea, aşa cum remarcă autoarea Maria Năstase
Georgescu, această prevedere nu împiedică adoptarea unor legi de revizuire care îmbogăţesc
conţinutul acestor drepturi sau mai cu seamă garanţiile lor.
  Legi organice

Acestea sunt adoptate de Parlament cu majoritatea absolută de 50+1 din numarul membrilor
fiecărei camere şi reglementează domenii de interes special prevăzute de art. 73 lin. 3 din
Constituţie.
Legi organice importante pentru domeniul comunicării sunt Codul civil, în special art. 70-77
din cap. II intitulat Respectul vieţii private şi al demnităţii persoanei umane, dar şi articolele ce
reglementează responsabilitatea şi răspunderea civilă; Codul Penal, din Partea generală cu
deosebire elementele infracţiunii şi condiţiile responabilităţii şi răspunderii penale, iar din Partea
specială infracţiunile ce pot fi săvârsite de către subiecţii dreptului comunicării; Codul de
procedură civilă; Codul de procedură penală.
Conform Codul civil:
Art.70-Dreptul la libera exprimare, lin.(1) Orice persoană are dreptul la libera exprimare;
Art. 72 –Dreptul la demnitate, lin.(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii
sale.
 Legi ordinare
Acestea sunt adoptate de către Parlament cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
Ca legi semnificative pentru dreptul comunicării putem aminti Legea nr. 544/2001 a
accesului la informaţii de interes public, Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, Legea nr.
148/2000 a publicităţii, Legea nr. 182/2002 a protecţiei informaţiilor clasificate, Legea
nr.158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă.
Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparative:
Art. 4
Publicitatea înşelătoare este interzisă.
Art. 5
Pentru a determina daca publicitatea este înşelătoare trebuie să se ia in considerare toate
aspectele acesteia, în special orice informaţie continuta de aceasta cu privire la:
a) caracteristicile bunurilor sau serviciilor, cum sunt: disponibilitatea, natura, modul de executie,
compozitia, metoda si data fabricatiei bunurilor ori a prestarii serviciilor, daca acestea corespund
scopului lor, destinatia, cantitatea, parametrii tehnico-functionali, originea geografica sau
comerciala, rezultatele asteptate ca urmare a utilizarii lor ori rezultatele si caracteristicile
esentiale ale testelor sau ale controalelor efectuate asupra bunurilor ori a serviciilor;
b) pretul sau modul de calcul al pretului si conditiile in care se distribuie bunurile ori se presteaza
serviciile;
c) natura, atributiile si drepturile comerciantului care isi face publicitate, cum ar fi: identitatea si
bunurile sale, calificarile si detinerea drepturilor de proprietate industriala, comerciala sau
intelectuala ori premiile si distinctiile acestuia.
 Ordonanţele şi Hotărârile Guvernului
Au relevanţă pentru domeniul comunicării publice (de ex. Hotărârea pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001).
 Ordine, decizii şi instrucţiuni ale instituţiilor publice
Atribuţii în domeniul comunicării (de ex. decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr.
220/2011 numită şi Codul Audiovizualului etc.)
 Regulamente şi acte administrative ale autorităţilor publice locale
(de ex. actele normative ale Serviciului Control Publicitate Exterioară ce activează în cadrul
Primăriei Iaşi etc.)
 Directive
Directiva 2006/114/Ce din 12 decembrie 2006 privind publicitatea înşelătoare şi
comparativă.
Prin această directivă se doreşte uniformizarea dispoziţiilor de fond care reglementează
forma şi conţinutul publicităţii comparative şi armonizarea în statele membre a condiţiilor pentru
utilizarea publicităţii comparative. Sunt stabilite principii generale uniforme pentru
reglementarea publicităţii comparative, scopul fiind protejarea comercianţilor împotriva
publicităţii înşelătoare şi a consecinţelor defavorabile ale acesteia, precum şi stabilirea condiţiilor
în care publicitatea comparativă este permisă. Pentru realizarea acestui scop, se impune
asigurarea de către statele membre a existenţei unor mijloace adecvate şi eficiente pentru
protejarea intereselor comercianţilor şi consumatorilor.5

5
Grecu Elena, Cum să comunici în mod legal sau Dreptul publicităţii, Ed.Evrika Publishing, Bucureşti, 2016