Sunteți pe pagina 1din 5

PREDICA LA SARABATOAREA

INTRARII IN BISERICA A MAICII DOMNULUI

21 NOIEMBIE 2018

SEMINAR OMILETICA

GHIUR GEORGIAN-DANIEL, Anul iv pastorala


In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, binecuvantati preacucernice
parinte ca sa predic!
Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri Doamne Iisuse Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuiee pe noi,
Amin!

“In Biserica lui Dumnezeu,luminat Fecioara se arata, si pe Hristos tuturor mai


inainte Il vesteste! ”(Tropar)

Preacucernice Parinte,
Iubiti credinciosi si credincioase,

Una dintre cele mai insemnate sarbatori ale lunii noiembrie este sarbatorita
astazi si anume intrarea in Biserica a Maicii Domnului, prunca de numai trei ani
care urca sfios treptele templului impreuna cu parintii ei, Dreptul Ioachim si Sfanta
Ana, care prin ducerea Sf. Fecioare Maria la Templu implinesc fagaduinta pe care
au promis-o atunci cand pantecele sterp al Sf. Ana a rodit ca urmare a rugaciunilor
inaltate lui Dumnezeu.
Purtati fiind de intelesul tainic al cuvintelor Psalmistului David “ Faceti
fagaduinte si le impliniti Domnului”(Ps. 75,11) si de faptul ca zamislirea Mariei la
batranete este un dar al lui Dumnezeu, Sfintii Ioachim si Ana o incredinteaza pe
fiica lor, in mod vadit lui Dumnezeu si arhiereului templului care era Zaharia tatal
Sf. Ioan Botezatorul.
Venirea Sf.Fecioare la templu s-a precut intr-un mod inedit, intr-un anumit
ceremonial, mergand 150 de km, distanta de la Nazaret la Ierusalim purtata fiind de
parinti, de rudenii de alte fecioarei si de lume multa,cantandui-se in chip
semnificativ “ Asculta fiica, si vezi si pleaca urecea ta si uita poporul tau si casa
parintelui tau!”.
Urcarea treptelor templului de catre Sfanta Fecioara Maria sederea ei in
acolo a reprezentat urcarea spre desavarsire facand-se mai presus decat toate
femeile, mai presus si de ingeri asa cum noi o cinstim si astazi fiind “mai cinstita
decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii”.
Intraea in Biserica a Maicii Domnului si mai cu seama in Sfanta Sfintelor
(acolo unde intra numai arhiereul o singura data pe an) ne arata faptul ca Maica
Domnului este puntea de legatura dintre Vechiul si Noul Testamet, astfel incat
tablele legii vechi sunt locuite de aducatoarea Celui ce a desvarsit legea, in locul
toiagului care a despartit Marea Rosii si a facut sa izvorasca apa din piatra, vine
cea in care s-a oprit izvorul pacatlui in lume si prin care a venit “apa cea vie” adusa
de Hristos. In locul manei a venit prin Fecioara din care a iesit “painea cea
pogorata din ceruri” din care, de va manca cineva nu va muri in veci.
Despre nevointa ingereasca din templu Sfintii Parinti ai Bisericii ne
marturisesc ca feciora se ruga si priveghea de seara pana dimineata in Sfanta
Sfintelor cugetand adanc si rugandu-se lui Dumnezeu. In zorii zilei atipea putin si
dupa aceasta odihna iarasi se ruga, stand numai in genunchi de la ceasul al treilea
lea pana la ceasul al noulea .
Poate cel mai minunat lucru petrecut in cei doisprezece ani in care Maica
Domnului a locuit in Templu este acela ca seara de seara Arhanghelul Gavriil cel
care avea sa ii vestesca ca va naste pe Mesia, ii aducea mancare cereasca devenind
sederea in templu devine astfel nevonta ingereasca.
Iata cate daruri rasar astazi cand Preacurata Fecioara intra in templul lui
Dumnezeu si mai mult decat aceasta devine Eva cea noua sau “Eva ce
intelegatoare” dupa cum ne spune Sf. Andrei Criteanul.
Daca Eva cea veche a stat de vorba cu diavolul, fiind inselata Eva cea noua
(Maria) vorbeste cu Arhanghelul Gavriil in deplina smerenie si cu un raspuns pe
masura unei inate indumnezeiri si induhovniciri spunand cu smerenie fireasca:
“Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau!” in momentul cand primeste
vestea ca in pantecele sau va intra “cel neincaput”, cel care este din ceruri din tata
fara de mama, iar pe pamant din mama fara de tata, Insusi Mantuitorul Iisus
Hristos.
Un lucru bun de amintit este acela ca Maica Domnului nu a fost singura in
tot acest timp la templu, ci si cu alte fecioare.
Feciarele care mai erau la templu, dupa varsta de cincisprezece ani,
fecioarele care erau acolo închinate, erau eliberate din Templu, mergeau la casele
lor, la familiile lor şi puteau să se căsătorească, pentru că acesta era idealul cel
adevarat, la poporul evreu, toate fecioarele trebuiau să fie căsătorite, ca din una din
ele să se nască Mesia-Mântuitorul Lumii. El a fost vestit încă primilor oameni în
Rai, după căderea lor. De aceea era această stricteţe şi dorinţă aprinsă ca toţi
cetăţenii, fetele, fecioarele să se căsătorească şi să nască prunci. Din aceşti prunci,
măcar unul va fi cândva Mântuitorul Lumii.
Sfanta Traditie ne marturiste ca astfel si Fecioara Maria a ajuns în Nazaret.
Părinţii ei muriseră de mult pe atunci, acolo avea însă rude şi cunoscuţi. Şi o
îndemnau să se căsătorească, ea a spus „nu, eu rămân singură cu Dumnezeul
mântuirii mele, nu mă căsătoresc“. Atunci vecinii şi prietenii ei, familia, au sfătuit-
o „să acopere gura lumii”, cum se spune, şi i-au recomandat şi au încredinţat-o
unui bătrân cu numele Iosif.
Acest bătrân, spune undeva în Protoevanghelia lui Iacov în care este
copilăria Mântuitorului Hristos, nescrisă în Evanghelie ca acest bătrân Iosif avea
84 de ani când a luat pe Fecioara Maria sub ocrotirea lui. Şi într-adevăr, lumea a
tăcut. Fecioara însă avea libertatea să se roage, să citească sfintele Scripturi şi să
lucreze, în mare libertate duhovnicească cu acest protector al ei şi scăpase şi de
vorbele lumii. Şi într-o bună zi, Fecioara Maria are bucuria de a-i veni Sfântul
Arhanghel Gavriil şi a-i binevesti că ea va naşte pe Iisus Hristos, Mântuitorul
lumii.

Iubiti creinciosi si credincioase,

Pericopa Evanghelica cu Marta si Maria ce s.a rostit astazi la momentul


cuvenit este aceiasi pericopa ce se rosteste la toate praznicele Maicii Domnului si
la toate slujbele in cinstea ei, cum este de exemplu Paraclisul Maicii Domnului.

Sfantul Apostol si Evanghelist Luca relateaza in aceasta pericopa intalnirea


Martei cu Maria, iar Sfintii Parinti talcuiesc cele doua personalitati facand o
analogie cu doua slujiri, Marta reprezinta slujirea lumii acesteia prin ospitalitatea ei
fata de Mantuitorul, iar Maria reprezinta slujirea lumii nevazute sau duhovnicesti,
spiritual, grijindu-se de ceea ce era cu adevarat de slujit in acel ceas, pe Hristos in
raport cu sufletul ei.

La sfarsitul Evangheliei regasim o fericire adresata de o femeie din popor


pentru ceea ce L-a purtat in pantece pe Hristos “fericit este pantecele care Te-a
purtat si fericiti sunt sanii pe care i-ai supt.”

Dar mai memorabile au ramas cuvintele lui Hristos, care ii raspunde femeii,
cuvinte care au rasunat peste veacuri, si trebuie sa rasune clar si in mintea si
sufletul nostru ca mai “fericiti sunt cei ce asculta cuvantul lui Dumnezeu si il
pazesc. “ pentru a ne arata mostenitori Imparatiei gatite de Dumnezeu pentru om in
vecii vecilor.

Amin!
BIBLIOGRAFIE

1.Arhim.Ilie Cleopa-Predici la Praznice Imparatesti si la


Sfinti de peste an
2.Sfantul Ignatie Brancianinov- Predici
3.Pr.Boris Raduleanu-Semnificatia Marilor Sarbatori
crestine
4. Pr.prof.dr.Vasile Gordon-Mergand invatati…
5. Ps Episcop dr.Vasile Coman al Oradiei- Slujind lui
Dumnezeu si oamenilor *predici*
6.IPS Ciprian al Buzaului si Vrancei-sursa audio-video
7.IPS Bartolomeu al Clujului-sursa audio

S-ar putea să vă placă și