Sunteți pe pagina 1din 3

Trafic de influență.

Achitare în temeiul
art. 16 alin. 1 lit. b teza i Cod
procedură penală.
Sentinţă penală 25/P din 06.04.2016

Pentru existența laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență incriminată în dispozițiile art.
291 alin. 1 din Noul Cod penal, acțiunea făptuitorului de traficare a influenței reale sau presupuse,
trebuie să fie urmată de o promisiune adresată cumpărătorului de influență, că demersul său va avea
reușita asigurată. În lipsa acestei promisiuni, nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă ale
infracțiunii încriminate.

Prin sentința penală nr. 25/P din 06.04.2016 pronunțată de Tribunalul Neamț –Secția penală,
în temeiul art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, s-a dispus
achitarea inculpatului C.I pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin.
1 Cod penal.

În fapt, prin rechizitoriul parchetului, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.I pentru
săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, întrucât în calitate
de instructor auto, în perioada februarie - mai 2015 a pretins şi primit suma de 200 euro de la
denunţătoarea Z.E, lăsând să creadă că are influenţă asupra unor examinatori din cadrul
S.P.C.R.P.C.I.V. Neamţ, pentru a-i determina să îndeplinească un act contrar îndatoririlor de serviciu,
respectiv să-i asigure denunţătoarei promovarea probei practice a examenului de dobândire a
permisului auto printr-o examinare sumară a cunoştinţelor practice din acest domeniu.

Analizând probele administrate în cauză, în ce priveşte fapta de trafic de influență pentru care
inculpatul C.I a fost trimis în judecată, tribunalul a reţinut că fapta nu constituie infracţiune, prin
raportare la dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, lipsind unul dintre elementele
constitutive, respectiv nu este îndeplinită condiţia existenţei laturii obiective prin prisma elementului
material. În conformitate cu dispoziţiile art. 291 alin. 1 din Noul Cod penal, constituie infracţiunea de
trafic de influență ,,Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau
indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se
creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să
îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 7 ani”.

Examinând condiţiile pentru existenţa elementului material al laturii obiective a infracțiunii,


tribunalul a constatat că nu a existat o acţiune de traficare a influenței de către inculpatul C.I în sensul
creării aparenței că are influență asupra unui funcționar determinat care să îndeplinească activități de
examinare a candidaților pentru obținerea permiselor de conducere, și deopotrivă să promită
denunțătoarei că îl va determina pe acel funcționar să-i creeze o situația favorabilă în susținerea probei
practice. Astfel, tribunalul a reținut că, potrivit Noului Cod penal adoptat prin Legea nr. 286/2009 și
intrat în vigoare începând cu data de 01.02.2014, sub aspectul laturii obiective infracțiunea de trafic
de influență reglementată de art. 291 din Noul Cod penal, a suportat modificări semnificative, în sensul
că, persoana care urmează să exercite influența asupra unui funcționar public, trebuie să și promită
în mod expres cumpărătorului de influență, că va întreprinde toate demersurile și acțiunile necesare
în scopul determinării acelui funcționar public să îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale de
serviciu. Prin introducerea conjuncției și legiuitorul a reglementat sub aspectul existenței laturii
obiective a infracțiunii încriminată în art. 291 Cod penal, acțiunile conjugate ale făptuitorului, respectiv
aceea de traficare a influenței reale sau presupuse care, trebuie să fie urmată de o promisiune
adresată cumpărătorului de influență că demersul său va avea reușita asigurată.

Raportând dispozițiile legale menționate la situația de fapt prezentată în actul de sesizare și


probele administrate în cauză, tribunalul a reținut că prin acțiunea singulară exercitată de inculpat de
a primi de la denunțătoare suma de 200 euro care a fost restituită acesteia, fără ca inculpatul să-i
promită că va efectua demersuri efective față de un funcționar cu atribuții în activități de examinare a
candidaților la proba practică în scopul obținerii unui permis de conducere, nu s-a realizat conținutul
infracțiunii de trafic de influență sub aspectul îndeplinirii condițiilor de tipicitate obiectivă.

Domenii speta
Infracţiuni
Trafic de influenţă

Spete similare

Sentinţă penală - 01.11.2012

Tribunalul Dolj

LEGEA NR. 143/2000 – ACHITARE PT. ART. 10 LIT. C CPP

Sentinţă penală - 22.09.2011


Judecătoria Mediaș

Cerere de rejudecare a unei cauze penale

S-ar putea să vă placă și