INTOXICAŢIA CU ÎNGRĂŞĂMINTE CHIMICE AZOTATE

Îngrăşămintelechimiceazotatecelemaiutilizateînagriculturăsunt:azotatul de
amoniu, de sodiu, de calciu, de potasiu, etc.
Sunt receptive toatespeciile, darriscul de intoxicaţieestemai mare la
rumegătoare.
Sursele de toxic sunt numeroase, cele mai periculoase fiind
îngrăşămintele chimice sau amendamentele solului (nitrocalcar) depozitate
necorespunzător, la care animalele pot avea acces. Apele pluviale care spală
terenurile tratate şi se acumuleazăînbălţi, lacuri etc. pot fi o sursă de toxic.
Intoxicaţia se mai poate produce prin consumul plantelor de cultură tratate, care
au capacitatea de a încorpora doze mari de nitraţi-nitriţi: orzul, ovăzul, secara,
porumbul masă verde şi siloz, rapiţa, muştarul, sfecla etc.
Apa potabilă poluată cu azotaţi reprezintă o sursă pentru intoxicaţia
cronică. La purcei intoxicaţia se poate produce prin consumul purinului.

Utilizarea nitriţilor în industria alimentară şi medicină

Nitritul este format în natură prin acţiunea bacteriilor nitrificatoare ca etapă
intermediară în formarea nitraţilor. Sintetic, nitriţii metalelor alcalino-
pământoase pot fi produşi prin reacţia unui amestec de monoxid de azot (NO) şi
dioxid de azot (NO2) cu o soluţie de hidroxid de metal corespunzător, precum şi
prin descompunerea termică a azotatului corespunzător. Nitritul poatefi redus la
oxid nitric sau amoniac cu ajutorul a numeroase specii bacteriene. Nitritul
(NO2-) este anionul sărurilor anorganice de nitrit, dintre care cele mai
importantesunt cele de sodiu şi potasiu.
Nitritul de sodiu (NaNO2), este o pulbere cristalină de culoare alb-gălbuie, cu
osolubilitate de 82 g/100 ml apă la 20°C, higroscopică, cu punct de topire de
270°C, ce sedescompune la peste 320°C şi se oxidează lent în aer, cu formare de
nitrat de sodiu.
Acesta este utilizat ca agent antimicrobian, conservant şi fixator de culoare
pentru carne şi peşte. În Uniunea Europeană (UE), atunci când este etichetat
„pentru uz alimentar”, nitritul desodiu poate fi comercializat numai în amestec
cu sare (NaCl) sau substituenţi de sare. Nitritul de sodiu este cunoscut ca E250.
Ca aditiv alimentar, stabilizează culoareapeştelui şi cărnii conservate şi de
asemenea, inhibă dezvoltarea lui Clostridium botulinum,bacterie care produce
toxina botulinică.
Este utilizat în procesul de fabricaţie a azocoloranţilor, compuşilor nitrozoşi a
altor compuşi organici. Alte aplicaţii sunt reprezentate de vopsirea şi
imprimareamaterialelor textile, albirea fibrelor, în fotografie, în suflarea
metalelor şi ca reactiv analitic.
Acesta este folosit în medicina umană şi veterinară, ca vasodilatator,
bronhodilatator şi ca antidot, în intoxicaţiile cu cianuri.
În medicina veterinară substanţa este destinată utilizării (împreună cu alţi agenţi
antimicrobieni sau biocide, ca antiseptic prin aplicare topică pe ugerul vacilor de
lapte după muls, pentru a preveni mastita. Reziduurile de nitrit în laptele vacilor
tratate cu nitrit de sodiu s-audovedit a fi sub limita de detectare, astfel încât
aceste reziduuri în lapte pot fi considerate cafiind neglijabile.
Comitetul pentru produse medicamentoase de uz veterinar (CVMP), a
recomandat în 2006 includerea nitritului de sodiu pentru bovine, doar pentru uz
topic, în anexa II aRegulamentului Consiliului (CEE) nr. 2377/90.
Nitritul de potasiu (KNO2), este o pulbere cristalină de culoare alb-gălbuie,
foartesolubilă în apă, cu punctul de topire de 441°C, dar descompunerea începe
la 350°C. După uscare conţine nu mai puţin de 95% KNO2, restul fiind
reprezentat, în principal, de nitrat. Acesta este folosit ca un fixator de culoare în
produsele din peşte şi din carne, uneori în combinaţie cu nitritde sodiu şi cu
nitraţi de sodiu şi potasiu.
Ca şi nitritul de sodiu, acesta inhibă creşterea bacteriei ce produce toxina care
determină botulismul, Clostridium botulinum. Ca aditiv alimentar permis, este
cunoscut în UE, ca E249.
Îngrăşăminte organice naturale
Abordarea problemei nitraţilor nu poate fi făcută fără cunoaşterea stării
celorlalteelemente nutritive din sol, de cea mai mare importanţă fiind humusul şi
fosforul. Toate procesele biologice, fizice şi chimice din sol se produc numai în
prezenţa materiei organice, întrucât, ca săne referim doar la procesele chimice,
aceasta contribuie la furnizarea către plante a elementelorasimilabile, măreşte
capacitatea de absorbţie a solului, ajută la solubilizarea sărurilor greusolubile,
sporeşte eficienţa fertilizanţilor chimici, este un catalizator al reacţiilor de
oxidarereducere.Compuşii organici cu azot se găsesc în resturile vegetale şi
participă la formarea proteinelor, acizilor aminici şi a humusului.
Îngrăşămintele organice provenite din zootehnie contribuie la creşterea
fertilităţii solului prin elementele nutritive pe care le eliberează sub formă uşor
asimilabilă, deci cu acţiunehumiferă. Gunoiul de grajd rezultă din fermentarea
aerobă şi anaerobă a dejecţiilor solide şilichide produse, în amestec fizic cu
resturile vegetale folosite pentru hrana sau aşternutulanimalelor. El conţine toate
elementele utile creşterii şi dezvoltării plantelor, dar valoarea sa fertilizantă
depinde de compoziţie, de gradul şi modul de fermentare, de condiţiile păstrării
şiaplicării pe teren.
Compoziţia chimică a gunoiului este în legătură cu specia animalelor, cu
sistemul de creştere şi cu cantitatea de material folosită ca aşternut.
Materia organică nu este în măsură să asigure unilateral recolte bogate, dar
acţioneazăextrem de eficient în alte direcţii, îmbunătăţind structura solului,
capacitatea de captare a apei,drenajul, activitatea microorganismelor.

Mecanism de acţiune.Nitraţii sunt puţin toxici ca atare. Toxicitatea se

datorează reducerii lor la nitriţi, transformare care are loc în tubul digestiv, în
special în rumen. Cel mai important este efectul methemoglobinizant al
nitriţilor, în urma căruia rezultă o anoxie tisulară severă, capabilă să provoace
moartea. Nitriţii mai au o important acţiune vasodilatatoare, care se poate solda
cu colaps vascular. La acestea se adaugă acţiunea iritantă asupra epiteliilor şi,
după Buruiană şi col. (1976) o uşoară acţiune anticolinesterazică.
În intoxicaţia cronică efectul cel mai important este blocarea sintezei
vitaminei A.
Gazele de azotrezultate din reducereaazotaţilorînfurajulînsilozat, au efect
toxic în special asupraaparatului respirator.
Doza toxică de azotat de sodium este de 0,65-0,75 g/kg la bovine iar cea
de azotit de sodium este de 0,15-0,17g/kg. Concentraţia de 0,5% în furaje
(raportată la SU) poate determina intoxicaţia.
Simptomatologie Manifestările cele mai caracteristice se datorează
methemoglobinemiei: la 40% methemoglobină sângele are culoare ciocolatie,
la 50-60% apar semnele hipoxiei tisulare iar la 80% animalele mor. Hipoxia se
manifestă prin:nelinişte, polipnee şi dispnee, culoarea lividă a mucoaselor şi a
pielii de pigmentate la purcei, cord accelerat şi pocnitor.
Fig 7.1 Sânge cu methemoglobină

Mai apar vomituriţii sau vomitări, diaree, colici, poliurie sau polachiurie,
tremurături, vertij, astazie, crampe musculare, puls slab, filiform şi colaps
periferic. Femelele gestante avortează.
Fig 7.2 Oaie intoxicată cu nitriți

Fig 7.3 Populație de eschimoși din Alaska cu methemoglobinemie

Intoxicaţia cronică se manifestă în principal prin tulburări de reproducţie

avort, fătări de produşi neviabili. La tineret apar indigestii recidivante şi
întârzieri în creştere.
Modificări anatomopatologice. Elementul characteristic îl constituie
culoarea ciocolatie a sângelui. Apar leziuni congestivo-hemoragice generalizate,
necaracteristice. Mai poate atrage atenţia vasodilataţia generalizată şi eventual,
mirosul înţepător al gazelor de azot. În intoxicaţia cronică, la avortoni apar
focare necrotice în ficat şi splină, ascită şi hidratorax, necroze circumscrise ale
învelitorilor fetale (printer cotiledoane).
Diagnosticul se bazează pe aspectele clinice şi morfopatologice asociate
cu dozarea methemoblobinemiei şi dozarea nitraţilor şi nitriţilor din tubul
digestiv, sânge, urină, furaje/alimente şi apa potabilă.
Pentru dozarea methemoglobinei, C.T.O.M.D.M.V. a omologat metoda
spectrofotometrică, descrisă de Bianuşi Nica (1998).

Tratamentul intoxicaţiei. Antidoturile sunt substanţele reducătoare. Cel

mai eficace este albastrul de metilen, administrat i.v., soluţie 2%, în doză de 4-
9mg/kg. În acelaşi scop se mai pot utiliza:tiosulfatul de Na i.v. ,soluţie 20%,
vitamina C în doze mari, eventual asociată cu glucoză. Efectul terapeutic se
instalează rapid, dar animalele trebuieţinute sub observaţie, pentru a interveni
prompt când manifestările clinice se reiau datorită absorbţiei în continuare a
toxicului din tubul digestiv.
Adăparea abundentă şi utilizarea purgativelor uleioase favorizează
eliminarea toxicului.
Profilaxia vizează în primul rând depozitarea şi manipularea corectă a
îngrăşămintelor azotate şi controlul periodic a apei potabile şi a furajelor.