MANUAL PENTRU TESTUL DE

APERCEPTIE PENTRU COPII C.A.T.

ŞI
SUPLIMENTUL C.A.T.-S.

de Leopold BELLAK M.A. M.D.

şi
Sonya Sorel BELLAK
 CUPRINS

Istoricul testului

Natura si scopul testului

Administrare

Descrierea imaginilor C.A.T.

Descrierea imaginilor C.A.T.-S

Interpretarea C.A.T.

Interpretarea C.A.T.-S

Întrebuinţarea Foii de Notare şi Analiză

Exemple de caz

Cercetări

Bibliografie

2
ISTORICUL TESTULUI

Ernst KRIS a fost primul care a sugerat ideea C.A.T.-ului, în cursul unei discuţii cu
autorul principal despre problema teoretică a proiecţiei şi despre TAT. Dr. KRIS a remarcat că e
mai uşor pentru copii să se identifice cu animalele decât cu oamenii - acest lucru ne este
cunoscut de când S. FREUD a scris istoria micului Hans în "Analiza fobiei unui copil de 5
ani”. Autorii s-au gândit la această problemă timp de aproape un an şi au ales un anumit număr
de situaţii fundamentale pentru copii şi susceptibile de a revela aspectele dinamice ale
problemelor lor.
T.A.T.-ul, un excelent instrument pentru examinarea adulţilor, nu pare a răspunde exact
condiţiilor cuvenite pentru examinarea copiilor mici. Am presupus că animalele sunt cele mai
bune subiecte de identificare pentru copiii între 3-10 ani. Am început deci să punem în imagini
situaţii vitale pentru această perioadă de vârstă.
Violet LAMONT, o desenatoare de cărţi pentru copii, a acceptat să execute imaginile
după indicaţiile noastre adăugând în plus o tentă personală. Ea ne-a oferit 18 gravuri, unele
puţin antropomorfizate, altele numai cu animale. Aceste imagini au fost fotografiate şi
împărţite mai multor psihologi care lucrează cu copiii. Cei mai mulţi psihologi au fost
cunoscuţi de autorul principal la cursurile de TAT şi aveau de acolo cunoştinţe despre metodele
proiective şi întrebuinţarea lor. Ei au avut amabilitatea să aplice imaginile originale ale CAT-
ului, şi să ne trimită protocoalele, însoţite de informaţiile suplimentare privind istoria cazului,
şi impresiile personale asupra problemelor ridicate de test.
Pe baza acestor materiale şi pe baza propriilor rezultate am redus seria iniţială de 18
planşe la 10, cele care au fost cele mai interesante. Le-am expus în manualul publicat în 1949
împreună cu rezultatele obţinute.
Suplimentul testului C.A.T., C.A.T.-S, a fost creat ulterior pentru a furniza imagini
susceptibile de a clarifica situaţiile care nu corespund problemelor celor mai curente, dar pe
care le întâlnim destul de des la copii.

3
ESENŢA ŞI SCOPUL TESTULUI

CAT-ul constă din 10 imagini care reprezintă animale în diferite situaţii. El este destinat
copiilor de ambele sexe şi se dovedeşte cel mai productiv în intervalul de vârstă de la 3 la 10
ani.
După ce a fost stabilit un contact cu copilul, îi sunt prezentate planşele după cum este
descris în capitolul „Administrare”. Răspunsurile sunt notate cuvânt cu cuvânt şi analizate după
indicaţiile din capitolul "Interpretare".
CAT-ul este o metodă proiectivă sau, cum ne place să o numim, o metodă
„aperceptivă”: o metodă de investigare a personalităţii prin studiul semnificaţiei dinamice a
diferenţelor individuale în percepţia stimulilor standardizaţi
. Acest test este un descendent direct al Testului de apercepţie tematică al lui Henry
MURRAY. El nu este nici concurentul, nici substitutul lui T.A.T. Noi credem că T.A.T.-ul, fără
egal pentru studierea personalităţii adulţilor, se potriveşte relativ puţin la copiii mici, în aceeaşi
măsură cum nu se potriveşte CAT-ul la adulţi. În cazul ideal, întrebuinţăm CAT-ul la copii de 3-
10 ani, testul de povestire după imagini al lui SYMONDS la adolescenţi şi TAT-ul la
adolescenţi şi adulţi.
Scopul CAT-ului este de a ajuta la înţelegerea raporturilor existente între copil,
personajele şi tendinţele cele mai importante din viaţa sa. Imaginile vizează obţinerea de
răspunsuri la problemele de alimentaţie luate separat şi problemele orale în general; explorarea
problemelor de rivalitate între fraţi; explicarea atitudinii copilului faţă de părinţi şi modul cum
îi percepe, cunoaşterea raporturilor copilului cu cuplul de părinţi, desemnat tehnic prin
termenul „complexul Oedip” cu punctul culminant în scena primordială. În aceeaşi ordine de
idei, noi cercetăm descoperirea fantasmelor copilului vizând agresiunea, modul cum acceptă
lumea adulţilor, despre frica de a rămâne peste noapte singuri, o legătură posibilă cu
masturbarea, comportamentul privind toaleta şi reacţia părinţilor la aceasta.
Dorim să aflăm structura afectivă a copilului, dinamica reacţiilor sale în faţa
problemelor privind dezvoltarea sa, modul în care el le rezolvă.
Acest test, ca şi TAT-ul se sprijină în mod esenţial pe conţinutul interpretării. A analiza
comportamentul aperceptiv constă de obicei în a studia ceea ce subiectul vede şi gândeşte, în
timp ce examenul comportamentului expresiv constă în a cerceta cum un om vede şi gândeşte.
Într-o publicaţie anterioară am studiat acest raport între aspectele adaptative, expresive şi
„aperceptive” ale producţiilor psihologice. Testul Rorschach este un studiu de organizare a
factorilor de expresie. Astfel, el este mai bine adaptat diagnosticului (dacă acest termen este
luat în sensul atribuit de un manual oficial: „identificarea unei persoane date printr-o entitate
nosologică”. Din contra, C.A.T., ca şi T.A.T., este preferabil pentru a revela dinamica
raporturilor interpersonale, constelaţiilor de tendinţe şi natura defenselor care le sunt opuse.
În domeniul clinic, CAT-ul poate să se dovedească util pentru a determina factorii
dinamici care condiţionează reacţiile unui copil într-un grup, şcoală, grădiniţă sau în familie.
CAT-ul poate ajuta în munca sa pe psihanalişti, psihiatri, psihologi, lucrători sociali şi
profesori, ca şi pe medicii pediatrii. E posibil ca el să fie întrebuinţat direct în terapie ca tehnică
de joc. După ce subiectul a dat răspunsurile sale originale, se poate continua utilizarea testului
sub forma unui joc fără interpretări.
CAT-ul poate fi de asemenea potrivit şi pentru cercetări longitudinale privind
dezvoltarea copilului. Aplicînd CAT-ul la copii, începând din al 3-lea an de viaţă la interval de
1/2 ani, putem să aflăm multe despre modul de evoluţie a unor serii de probleme psihologice,

4
care până astăzi au fost cercetate doar de psihanaliză sau de cercetări transversale. În mod
necesar, acestea din urmă nu sunt decât reconstrucţii şi deducţii care au nevoie să fie
confirmate şi/sau elaborate.
Din activitatea de cercetare ca şi din întrebuinţarea clinică a rezultat că CAT-ul este
relativ independent de factorii culturali. Pentru că este vorba de reprezentări animale, poate fi
utilizat la fel de bine pentru copiii albi ca şi pentru cei de culoare ca şi pentru cei din alte
grupuri etnice, exceptând cei care nu sunt familiarizaţi cu anumite obiecte ca bicicleta etc.
Lipsa de familiaritate cu animalele desenate nu pare a pune probleme deoarece copiii
substituie animalele care nu-le sunt cunoscute.

*
* *

C.A.T-S conţine 10 imagini; fiecare dintre acestea putînd fi prezentate singure unui
copil, spre deosebire de cum se procedează la C.A.T.-ul normal. De exemplu se poate prezenta
imaginea 5 a C.A.T.-S copiilor ce au o incapacitate fizică, temporară sau permanentă sau o altă
infirmitate. Ea poate informa despre ce efecte psihologice generează problemele somatice de
care suferă un copil. În plus, e posibil ca copiii atinşi de tulburări psihosomatice sau
ipohondrici să le proiecteze în aceşti stimuli. Imaginea 10 ne poate informa asupra fantasmelor
care apar la un băiat sau la o fată în timpul gravidităţii mamei lor. Dacă, de exemplu, un copil
vine la consultaţie deoarece are anumite probleme de comportament, iar din anamneză reiese
că mama lui este actualmente însărcinată sau a fost destul de recent, aplicîndu-I această planşă
vom putea înţelege ce raport este între problemele lui de comportament şi fantasmele vizând
evenimentul familial.
În concluzie, se poate utiliza Suplimentul C.A.T.-ului în situaţii specifice, pentru a
descoperi câteva teme specifice.
C.A.T.-S mai poate fi utilizat ca material pentru tehnicile de joc. Bineînţeles că un bun
contact cu copilul permite obţinerea de povestiri mult mai lungi şi mai bune. Pentru aceasta
poate fi utilă aranjarea tuturor imaginilor de la C.A.T.-S pe masă (pe 3 rânduri a câte 3 imagini
fiecare, ultima cu 4) şi de a-I lăsa pe copii să privească, să manipuleze, să aranjeze şi să
comenteze liber. Trebuie să avem multă grijă să notăm remarcile şi comportamentele
subiectului. Astfel, copiii care sunt mai puţin capabili să se conformeze imediat consemnului,
pot, prin această metodă, să fie încurajaţi să povestească. Trebuie să remarcăm totuşi, că dacă e
posibil să obţinem povestiri în maniera obişnuită, este preferată.
Acest mod de prezentare furnizează, pentru analiză, un material mai puţin sigur decât
cel al istoriilor normale, dar mai bun decât cel furnizat în situaţiile obişnuite de joc; adunăm
astfel cel puţin câteva informaţii empirice asupra imaginilor şi vom avea câteva norme vizând
răspunsurile care apar. Avem astfel posibilitatea de a trage concluzii clinice, care reprezintă
validitatea experimentală.

5
ADMINISTRAREA

La administrarea C.A.T.-ului trebuie să se ţină seama de problemele întâlnite în general

la examinarea copiilor prin teste. Trebuie să fie stabilit un bun contact cu acel copil. Aceasta
este în general mai greu la copiii mici ca şi la cei cu probleme mari. Este preferabil de a face
cunoştinţă în prealabil cu acel copil, de a-l obişnui cu examinatorul şi cu situaţia, şi de a reduce
anxietatea la minim.
Ori de câte ori va fi posibil, CAT-ul va fi aplicat ca joc şi nu ca test. În cazul în care un
copil este conştient în mod evident că el este supus la un test - din experienţa avută anterior
prin aplicarea de probe asemănătoare - este recomandabil să afirmăm acest lucru; trebuie apoi
să explicăm cu multă grijă că acesta nu este un test de competiţie de la care copilul să se
aştepte la aprecieri, mustrări, competiţii, reguli stricte.
Cea mai bună tehnică s-a dovedit a fi cea care constă în a cuprinde, atunci când e
posibil, administrarea testului într-o situaţie de grup. Într-o creşă de exemplu, se poate alege la
început copilul cel mai puţin fricos şi cel mai sociabil, lăsându-se să se înţeleagă că acolo este
ceva deosebit, un lucru agreabil şi atrăgător. Dacă se reuşeşte astfel cu primul, ceilalţi copii îşi
vor disputa rândul următor şi vor colabora cu interes.
Ca instrucţie este preferabil să i se spune copilului că se va juca cu un joc la care el are
de povestit o istorioară după imagini, el va trebui să zică ce se întâmplă, ce fac animalele. După
aceasta, într-un moment bine ales, copilul poate fi întrebat ce s-a petrecut înainte în istorioară şi
ce urmează să se petreacă după.
S-a dovedit că de multe ori sunt necesare încurajări şi îndemnuri. Întreruperile sunt
permise. Totuşi trebuie să te asiguri că îndemnurile date nu sunt sugestive.
Va trebui să se noteze cuvânt cu cuvânt răspunsurile copilului şi modul cum se
raportează la povestirea în curs, toate remarcile şi comportamentele respective.
De obicei, înregistrarea prin scris sau cu un aparat a ceea ce povesteşte, nu tulbură
copilul. Dacă întreabă de ce înregistrăm, nu putem decât să-i flatăm narcisismul zicându-i că
este pentru a putea să recitim sau să reascultăm ceea ce el a zis.
O problemă dificilă poate fi întâlnită când un copil doreşte ca terapeutul să povestească
o istorioară. Aceasta reprezintă dorinţa ca el să primească ceva decât să trebuiască să dea ceva.
Dorim să aflăm ce fel de istorioare poate compune fiecare copil plecând de la imaginile date,
de aceea este necesar să-i promitem (şi să ne ţinem de promisiune...) că-i vom spune mai târziu
o istorioară sau să întrerupem examenul până ce îi vom câştiga încrederea copilului făcându-i
un cadou, pentru a relua testul.
Este recomandabil ca toate celelalte tablouri să fie ţinute în afara câmpului vizual al
copilului; copiii mici au tendinţa să se joace cu ele şi să le amestece. Tablourile sunt
numerotate astfel încât sunt aranjate într-o anumită ordine şi trebuie să fie prezentate în ordinea
stabilită. Dacă totuşi un copil este nerăbdător şi are deja o problemă conturată se poate limita
testul la mai puţine imagini care pot într-adevăr să lumineze această problemă specifică. De
ex., un copil ce are probleme de rivalitate cu fraţii poate să primească în special tabelul 1 şi 4.
Când C.A.T.-S. este folosit ca instrument pentru tehnica de joc, sunt arătate în acelaşi
timp toate imaginile suplimentului – şi chiar eventual cele ale C.A.T.- ului sunt prezentate
simultan – şi cum s-a spus mai înainte, trebuie notate toate remarcile, manifestările, gruparea şi
combinarea de imagini.

6
 Ancheta

După ce copilul a povestit toate istoriile, se poate reveni asupra fiecăreia, i se pot cere
detalii asupra anumitor puncte: de ce i-a dat un anumit nume unei persoane, ce vârstă are, cum
se numeşte locul acţiunii şi cum se termină istorioara .Dacă atenţia unui copil nu permite
această procedură, va fi mai bine de a mai administra testul la o dată cât mai apropiată posibil.
Este bine să cunoaştem situaţia reală a subiectului şi cauzele comportamentului său.
Interpretările “oarbe”, adică acelea care se fac în absenţa altor informaţii, pot fi uneori de o
intuiţie remarcabilă. Totuşi, pentru utilizarea clinică, este important să confruntăm informaţiile
proiective cu un număr cât mai mare posibil de informaţii vizând situaţia reală.
Va trebui să obţinem informaţii despre acea parte din realitate care se potriveşte cel mai
bine cu conţinutul povestirii. Ar trebui să verificăm, dacă e posibil, de unde provin numele
personajelor, locurile şi alte lucruri precizate într-o istorie. Dacă acţiunea a fost împrumutată de
la TV, radio, cinema, din poveştile cu zâne etc. e important ca examinatorul să afle. Aceasta nu
înseamnă că povestirea nu are valoare – din contra – va avea, căci copilul va face fără îndoială
modificări personale care vor fi revelatoare. Chiar dacă povestirea este o fidelă reproducere a
originalului, aceasta va fi totuşi o indicaţie subiectivă de a afla ce imagine-stimul a evocat
această istorie
Este de asemenea important ca anchetatorul să elucideze dacă o istorie dată sau anumite
detalii ale sale reflectă un lucru real sau unul dorit. De exemplu, în cazul în care persoana
tatălui e văzută ca persoană răbdătoare, atentă sau protectoare vom urmări dacă acest lucru
reflectă ideea pe care o are copilul în realitate despre tatăl sau dacă realitatea este exact invers
şi povestirile traduc o dorinţă.

7
DESCRIEREA IMAGINILOR C.A.T.- ului ŞI RĂSPUNSURILE TIPICE

Tabloul 1: Pui de găină care stau de jur împrejurul unei mese pe care este un castron mare
plin cu mâncare. În partea stângă, în spate, este o găină, schiţată neclar.
Răspunsurile care pot fi date sunt legate de problema mâncării: a mânca, a fi hrănit
suficient/insuficient. Temele privind rivalitatea între fraţi întâlnite aici sunt: cine primeşte mai
mult, cine se poartă bine şi cine nu etc. Mâncarea poate să fie văzută ca o răsplată sau ca
pedeapsă. Dintre problemele orale apar: satisfacţie sau frustrare, probleme de alimentaţie
propriu-zisă.

Tabloul 2: Un urs ce trage de capătul unei frânghii, în timp ce de cealaltă parte trage un pui
de urs şi un alt urs.
Este interesant de observat dacă subiectul identifică figura cu care cooperează (ţine
frânghia) ca fiind tatăl sau mama. Scena poate fi văzută ca o adevărată luptă însoţită de teama
de agresiune; realizarea propriei dorinţe de agresiune sau de autonomie.
Mai inofensiv, poate să fie înţeleasă ca un joc. De multe ori frânghia însăşi poate să
reprezinte un prilej de îngrijorare. De exemplu, atunci când frânghia ca unealtă se rupe şi apare
teama de pedeapsă sau este un simbol pentru masturbaţie, unde ruptul frânghiei, ţine locul fricii
de castrare.

Tabloul 3: Un leu cu pipă şi baston stă într-un fotoliu; în colţul din dreapta, dintr-o gaură,
apare un şoricel.
Leul reprezintă de obicei figura tatălui, înzestrată cu simboluri ca pipa şi bastonul.
Bastonul poate fi văzut fie ca instrument de agresiune, fie pentru transformarea figurii tatălui
într-un om bătrân şi neputincios, de care nu trebuie să te temi. Aceasta reprezintă de obicei un
mecanism de apărare. În cazul în care leul este văzut ca o figură a tatălui puternică, este
important de apreciat dacă el reprezintă o putere bună sau rea.
Marea majoritate a copiilor se identifică cu şoricelul. În aceste cazuri, graţie
subterfugiilor şi circumstanţelor, şoricelul poate să fie transformat în personajul cel mai
puternic. Pe de altă parte, poate să se afle pe deplin sub puterea leului. Câţiva copii se identifică
ei înşişi cu leul, iar la câţiva se schimbă identificarea o dată sau de mai multe ori, ceea ce
indică o nesiguranţă în ceea ce priveşte rolul propriu, un conflict între supunere şi autonomie.

Tabloul 4: O doamnă cangur cu o pălărie pe cap, având un coş cu o sticlă de lapte. În

marsupiu are un copil-cangur care ţine un balon; pe o bicicletă un pui de cangur mai mare.
Această imagine provoacă de obicei răspunsuri legate de rivalitatea între fraţi sau
preocupări vizând naşterea copiilor. În ambele cazuri, legătura cu mama este o caracteristică
importantă. De multe ori, un copil mai mare, se identifică cu puiul de cangur din marsupiu,
ceea ce înseamnă o dorinţă de regres, pentru a fi mai aproape de mamă. Pe de altă parte, un
copil, care este mai mic în realitate, poate să se identifice cu puiul de cangur mai mare, ceea ce
indică dorinţa sa de independenţă şi autoritate. Coşul poate stârni la copii răspunsuri orientate
spre mâncare. Problema fugii din faţa pericolelor poate fi introdusă ocazional. Experienţa de
până acum ne-a arătat că aceasta imagine poate da loc la interpretări legate de frica inconştientă
în domeniul relaţiei tată-mamă, între cele două sexe, a gravidităţii.

Tabloul 5: O cameră în întuneric cu un pat mare în planul din spate; în prim-plan un

pătuţ de copil în care se află doi pui de urşi.
Aici sunt povestite de obicei istorioare despre scena primordială în toate variantele ei;
copilul este preocupat de ceea ce se petrece între părinţi în timp ce ei sunt culcaţi. Aceste
povestiri sunt reflectarea bănuielilor, observaţiilor, confuziilor copilului şi a trăirilor sale
emoţionale. Cei doi copii în pat provoacă teme legate de manipularea şi explorarea reciprocă.

Tabloul 6: O grotă întunecată, în partea din spate sunt două siluete de urşi schiţate
neclar; un pui de urs se află în prim-plan
Iată încă o imagine îi ce evocă povestiri despre scena primordială. Este dată suplimentar
planşei 5 întrucât experienţa practică arată că planşa 6 pune în lumină ceea ce a fost refulat în
răspunsurile din planşa precedentă.
De multe ori se reflectă o gelozie deschisă în această situaţie triunghiulară. Problema
masturbării în timpul somnului poate să fie întâlnită ca răspuns atât la tabloul 5 cât şi la 6.

Tabloul 7: Un tigru arătându-şi colţii şi ghiarele, sare spre o maimuţă care face un salt
în aer.
Aici se relevă frica în faţa agresiunii şi comportamentul de răspuns. Această frică poate
să fie atât de mare încât să ducă la respingerea planşei sau mecanismele de apărare să fie atât
de bune (dar nu destul de reale) încât să determine o istorioară inofensivă. Se poate chiar
întâmpla ca maimuţa să păcălească pe tigru. Coada animalelor poate semnifica o proiecţie a
dorinţei sau fricii de castrare.

Tabloul 8: Două maimuţe adulte stau pe o canapea şi beau ceai. În prim-plan o

maimuţă adultă stă pe o pernă şi vorbeşte cu un pui de maimuţă.
Aici se observă rolul pe care copilul şi-l atribuie în constelaţia familială. Interpretarea
maimuţei dominante (cea din prim-plan) ca fiind figura tatălui sau a mamei este semnificativă,
după cum şi modul în care o percepe, respectiv, dacă o vede ca o maimuţă binevoitoare sau din
contra una plictisitoare şi inhibitoare. Ceştile cu ceai vor provoca adesea, din nou, răspunsuri
legate de oralitate.

Tabloul 9: Prin uşa deschisă a unei camere luminate se vede o cameră în întuneric. În
camera întunecată este un pătuţ de copil, în care un iepure stă treaz şi priveşte spre uşa
deschisă.
Răspunsurile obişnuite la această planşă sunt temele legate de frica de întuneric, teama
de a fi lăsat singur, abandonat de părinţi, dacă/sau nu se bazează pe părinţi, curiozitatea despre
ce se petrece în camera alăturată.

Tabloul 10: Un pui de căţel ce se află pe genunchii unui câine adult. Ambele personaje,
cu un minim de trăsături expresive, se găsesc în prim - planul unei băi.
Acest tablou conduce la istorioare despre „crimă şi pedeapsă” şi relevă ceva din
concepţiile morale ale copiilor. Sunt frecvente istorioare despre deprinderile de a rămâne curat
ca şi despre masturbare. Tendinţele regresive sunt scoase la iveală ca şi în alte tablouri.

9
DESCRIEREA IMAGINILOR C.A.T.-S ŞI RĂSPUNSURILE TIPICE

Imaginea 1: Această imagine reprezintă patru pui de şoarec pe un topogan. Unul din ei se
pregăteşte să alunece, al doilea se lansează, iar ceilalţi doi se caţără pe scări. Numerele 1 şi 3
sunt îmbrăcaţi băieţi, iar 2 şi 4 îmbrăcaţi fete (fuste, panglici în păr).
Această imagine reprezintă o situaţie de joc; permite exprimarea fricii faţă de activitatea
fizică, durerea fizică, problemelor ce apar în activităţile sociale (de ex. jocul) ce sunt
desfăşurate împreună cu alţi copii în general, cu sexul opus, în particular. Copiii pot fi văzuţi ca
fiind fericiţi sau gata să se bată, să se împingă, sau să le fie frică.

Imaginea 2: O întâmplare într-o sală de clasă, cu 3 pui de maimuţă; doi stau într-o bancă, al
treilea stă în picioare şi are o carte în mână; una din maimuţele care stau jos se ţine de coadă.
Această imagine proiectează problemele puse de învăţător, colegi şi alte situaţii şcolare
(studiu, recitare etc.). Lasă copilului libertatea de a atribui unui învăţător invizibil diverse
caracteristici; îi permite să exprime un anumit număr de neplăceri provocate de elevul care
recită, ca şi dorinţa de a-şi manifesta ştiinţa; îi permite să formuleze frica sa vizând
inadaptarea, tracul său etc.
Maimuţa care-şi ţine coada în mână poate da loc unor istorii vizând masturbarea.

Imaginea 3: Această imagine prezintă copii jucându-se “de-a casa”. Tatăl Şoarece, cu o
pereche de ochelari mult mai mari pentru el şi care aparţin evident unui adult, se face că
serveşte ceva de băut mamei Şoarece; jucării, o păpuşă într-un landou sunt împrăştiate în
jurul lor.
Aici, copiii au ocazia de a povesti fantasmele ce exprimă dorinţa lor de a fi mare, de a
face ce vor şi probabil ceea ce este interzis. Relaţiile din cadrul familiei, percepute sau
imaginate, sunt foarte clar descrise. Dat fiind că această imagine favorizează în special
identificarea cu adulţii, ea trebuie, după toate aparenţele, să sugereze mai mult dorinţe decât
informaţii biografice. Este necesar să facem o anchetă după test pentru a determina, în măsura
în care e posibil, pe ce plan se situează această istorie.

Imaginea 4: Un urs mare ţine pe genunchii şi braţele sale un ursuleţ.

Această imagine poate face să apară teme de natură orală, sentimente de opoziţie faţă
de fraţi sau surori încă bebeluşi, tendinţe de agresivitate etc. Ea va scoate la iveală şi conflictul
între dorinţa de a rămâne dependent şi de a fi independent ca şi relaţiile cu părinţii.

Imaginea 5: Această imagine reprezintă un cangur ce se sprijină de o cârjă. El are una din
labe şi coada învelite în bandaje.
Imaginea provoacă povestiri care exprimă frica de rănire sau castrare. Ea poate da
naştere la sentimente generate de un handicap fizic sau sentimentul de dezadaptare generală; ne
informează de asemenea despre imaginea pe care o are subiectul despre corpul său.
Sentimentul de a fi respins de societate legat de un handicap fizic poate de asemenea să apară.

10
 Imaginea 6: Un grup de 4 vulpi – doi masculi şi două femele – fac o cursă. Cel mai aproape
de ţintă este unul dintre masculi.
Aici poate fi o problemă de competiţie între fraţi şi surori sau tovarăşi de joc; ideile
asupra reuşitei şi eşecului pot să se manifeste.

Imaginea 7: O pisică se priveşte într-o oglindă.

Această scenă provoacă idei vizând imaginea corporală - după definiţia lui SCHILDER:
“Imaginea corporală semnifică reprezentarea noastră mentală asupra corpului nostru, …forma
sub care ne apare corpul nostru.” Imaginea 7 ne poate indica ideile pe care copilul care creşte şi
le face despre el însuşi şi despre corpul său, defectele sale, valoarea sa. În mod special în
această planşă, coada poate avea o semnificaţie falică, şi este de ajuns ca unii copii să-şi
manifeste opiniile asupra persoanelor “cărora le lipseşte asemenea lucru”, asupra acelora care
sunt “atât de bizar făcute”; exprimă de asemenea ideile vizând diferenţele sexuale,
exhibiţionismul etc.

Imaginea 8: Un doctor iepure examinează un pui de iepure cu un stetoscop; se văd câteva

flacoane de medicamente în planul din spate.
Aici auzim povestiri vizând frica de traumatisme, maladii corporale, operaţii, doctori,
spitale. O operaţie aşteptată sau deja făcută - amigdalită sau altceva – poate apare sub un aspect
mai mult sau mai puţin traumatizant sau mai mult sau mai puţin specific. E posibil de
asemenea să obţinem detalii reale sau imaginare, vizând boala unui membru al familiei.

Imaginea 9: Un căprior adult face duş; el este pe jumătate ascuns de o perdea. Un burete de
spălat stă atârnat de perete.
Sperăm să obţinem mai multe informaţii asupra ideilor subiectului vizând diferenţele
între sexe, nuditatea, voyeurismul, obiceiurile familiei în sala de baie; să aflăm dacă
curiozitatea sexuală a copilului este deja apărută, ce tulburări pot exista în acest domeniu, şi,
dacă este cazul, care sunt reacţiile copilului în această situaţie. Buretele de baie poate provoca,
fie detalii biografice vizând atitudinea faţă de baie, fie povestiri ce indică obişnuinţele de
masturbare.

Imaginea 10: O pisică ce aşteaptă pui, în picioare pe labele din spate, cu o burtă mare şi un
şorţ în jurul ei
Această imagine face să apară credinţele subiectului despre naşterea copiilor,
fantasmele şi spaimele faţă de această problemă. Această planşă va fi în mod special utilă în
cazul copiilor care vor avea un frate sau o soră sau au avut recent, şi pentru care această situaţie
pare să ridice probleme.

Este posibil ca această serie de imagini suplimentare să fie, în viitor, transformată sau
mărită, dacă experienţa conduce la găsirea altor imagini ce corespund altor probleme. CAT-ul
normal constituie elementul de bază. Deoarece suplimentul nu este destinat în mod obişnuit să
fie utilizat în mod integral, ci doar în funcţie de indicaţiile particulare, el lasă supleţea necesară
pentru schimbări şi adăugări ulterioare.

11
 INTERPRETAREA CAT - ului

Pentru a interpreta o metodă aperceptivă cum este CAT- ul trebuie respectate câteva
principii de bază. Subiectul este provocat să perceapă o situaţie, adică să o interpreteze dându-i
un anumit sens. Interpretarea pe care subiectul o dă materialului stimulator – în cazul nostru o
istorioară de povestit – depăşeşte valoarea „obiectivă” a materialului stimulator. El o face în
maniera sa personală, care depinde de forţele psihologice continuu prezente şi se manifestă în
acel moment sub influenţa materialului stimul prezentat.
Dacă admitem că există o continuitate a motivaţiei în structura personalităţii, putem
folosi următoarea comparaţie, atât pentru aplicarea testului cât şi pentru terapia prin asociaţii
libere: dacă dintr-un fluviu se extrag eşantioane, din puncte diferite şi relativ apropiate, analiza
chimică a conţinutului va da rezultate foarte apropiate. Fiecare găleată de apă va fi
reprezentativa ansamblului. Este un procedeu folosit în controalele sanitare.
Se ajunge acum la un nou afluent (adică, pe planul eşantionării psihologice, un nou
element al situaţiei); el poate aduce factori pe care analistul trebuie să-i cunoască pentru a ţine
cont de modificările survenite în conţinut. O teorie a personalităţii esenţialmente genetică, cum
este psihanaliza, pretinde că conţinutul principal al curentului va conserva o compoziţie de
bază, pe care, de la un anumit punct, afluenţii nu pot decât să o modifice mai mult sau mai
puţin.
Noi credem (şi această credinţă se sprijină pe rapoarte de lucrări experimentale) că
modul în care subiectul interpretează stimulii acestui test ne informează despre personalitatea
sa. Fiind încă în perioada de formare, ea mai suferă modificări. Toate răspunsurile unui individ
fiind semnificative persoanei sale, putem să extragem informaţii asupra motivaţiilor sale. Noi
vom obţine mai multe comparând răspunsurile unui individ cu cele ale altora. În asemenea
condiţii vom studia în mod real diferenţele individuale, iar din această comparaţie, vom trage
concluzii asupra unui anumit subiect.
Pentru a facilita analiza interpretativă a CAT- ului, sugerăm studierea elementelor
expuse mai jos:

1. Tema principală
Ne interesează ce extrag copiii din imaginile noastre şi de ce dau unele istorioare (sau
interpretări) deosebite. Dacă putem găsi un numitor comun sau o tendinţă permanentă în mai
multe istorioare, vom apela la acestea, fiind greu să ne formăm o părere pe baza unei singure
istorii.
De exemplu, dacă eroul principal din diferite povestiri este flămând şi recurge la furt
pentru a-şi satisface foamea, atunci putem concluziona că acest copil este preocupat de idei de
insatisfacţie- în sens literal: lipsa hranei, şi mai general lipsă de atenţie - şi că în fantasmele sale
ia altora ceea ce lui îi lipseşte. Interpretarea se face prin găsirea numitorului comun în scheme
comportamentale. În acest sens putem să vorbim despre tema uneia sau a mai multor istorii. O
temă poate să fie mai mult sau mai puţin complicată. De obicei la subiecţii mai mici de 3, 4 ani
este foarte simplă. În exemplul dat (S13) tema lui SQ privind istorioara despre lei: „Eu nu
vreau haine, vreau să fiu murdar şi să mă comport ca un copil mic, căci aşa obţin mai multă
simpatie.”. Pe de altă parte pot fi şi teme mai complexe, de ex. La subiectul MI: ”Eu sunt
puternic şi periculos, dar ca să fiu îndrăgit şi să trăiesc în pace cu mine însumi trebuie să renunţ
la dorinţa mea de agresiune şi acaparare”. Tema este într-un astfel de caz doar o nouă repetiţie a

12
moralei istoriei. O istorie poate avea totuşi mai multe teme legate între ele în moduri foarte
complexe.

2. Eroul principal
În general, subiectul povesteşte o istorie care îl vizează în mod esenţial pe el, dar cum
pot să existe mai multe personaje într-o istorie, trebuie precizat că noi numim erou personajul
cu care se identifică subiectul.
Trebuie să stabilim câteva criterii obiective ce permit să distingem eroul de celelalte
personaje: eroul este figura în jurul căreia este în mod esenţial construită istoria. Este cel care
se asemănă cel mai mult cu copilul ca vârstă şi sex, iar întâmplările sunt văzute din punctul lui
de vedere. Aceste criterii de identificare se potrivesc de cele mai multe ori, dar nu întotdeauna.
În istorioare se poate întâlni nu numai un singur erou şi subiectul nostru poate să se identifice
cu amândoi sau cu unul din ei sau cu fiecare succesiv. În mod excepţional se poate întâmpla ca
un subiect să se identifice cu un erou de celălalt sex. Asemenea identificări sunt important de
luat în seamă.
Uneori un personaj de identificare, care în istorie este de importanţă secundară poate
reprezenta atitudini inconştiente pe care subiectul şi le refulează mai profund. Este probabil ca
interesele, dorinţele, lipsurile, talentele şi aptitudinile atribuite eroului să fie cele pe care
subiectul să le posede, să dorească să le aibă sau să-i fie frică să le aibă. Este important de
remarcat gradul de adaptare a eroului, respectiv capacitatea sa de a face faţă în toate situaţiile,
după criteriile de adaptare la mediul căruia îi aparţine. De ex. subiectul CC (S17) trebuie să fie
considerat ca adaptat în contextul povestirii, deşi s-a identificat în mod esenţial cu şoricelul (în
povestea 3). Adaptarea eroului este cel mai bun mijloc de a măsura forţa eului, adică gradul de
adaptare a subiectului însuşi. Excepţie face evident cazul în care povestirea este, în mod
evident, o satisfacţie compensatorie a unei dorinţe. De obicei, o examinare amănunţită a unui
astfel de caz dovedeşte că inadaptarea este reală. De ex. istorioara 3 a cazului MI: eroul ei este
un leu atotputernic, dar el nu-şi dorea corpul şi el nu a putut fi fericit decât renunţând la
atotputernicia sa.

Imaginea de sine
Prin imagine de sine înţelegem reprezentarea pe care subiectul şi-o face despre corpul
său, întreaga sa persoană şi rolul său social. Cazul 3, MI, de exemplu, ne povesteşte despre
propria imagine corporală neobişnuit de sincer: „nu avea corp frumos” iar în continuare ne
relatează cum el îşi dorea corpul, ce imagine de sine ar fi vrut să aibă în fantezia sa – respectiv
o persoană mai mare, mai tare, stăpânul lumii.

3. Cum sunt văzute personajele

Ne interesăm aici de aspectul sub care copilul vede personajele care-l înconjoară şi cum
reacţionează la ele. În foaia de evaluare este o listă de tendinţe cel mai frecvent întâlnite; se pot
adăuga altele. Dacă sub presiunea unui anumit mediu, copilul reacţionează prin mai multe
tendinţe, sau dacă analiza unei istorii cuprinde mai multe personaje, se pot identifica prin
asterisc componentele ce aparţin în acelaşi timp celor două părţi a tabloului. Sau se preferă să
se încercuiască sentimentele ce aparţin unui aceluiaşi personaj, ca să se poată cuprinde întregul
simptom dintr-o privire.

4. Identificarea
E foarte important de notat cu care din membrii familiei se identifică subiectul, cu un
frate sau o soră, un părinte. Este de asemenea important de examinat, caracterul adaptat al
identificării. De ex. dacă un băiat mai mare de 5 ani se identifică mai mult cu tatăl, fratele mai
mare sau unchiul decât cu mama sau cu sora mai mică. Chiar dacă procesul de identificare nu e
încheiat decât la sfârşitul pubertăţii, istoria din primii ani ai copilului poate avea o mare
importanţă.

13
 5. Introducerea de personaje, obiecte sau situaţii exterioare
Se pune întrebarea dacă această categorie se referă la introducerea figurilor şi obiectelor
care nu sunt reprezentate în mod special în tablouri sau la cele care nu sunt desenate în tablou.
Ne vom referi la amândouă, dar, întrucât introducerea unei figuri care nu există în tablou e de
mai mare importanţă, trebuie să fie în mod special marcată printr-un semn de exclamare pe
formularul de evaluare. Situaţiile exterioare precum nedreptate, severitate, indiferenţă, privare
şi înşelătorie (cuprinse în figurile şi situaţiile introduse) caracterizează lumea în care subiectul
trăieşte.

6. Figurile sau obiectele omise

Dacă sunt figuri din tablouri omise sau trecute neobservate în tablouri trebuie să notăm
cu atenţie. Explicaţia cea mai simplă este că această omisiune exprimă: dorinţa ca personajul
sau obiectul să nu fie acolo, fie datorită unei simple ostilităţi fie pentru că figura sau obiectul
respectiv este cauza unor conflicte grave, poate chiar din cauza valorii sale pozitive.

7. Natura anxietăţii
Principalele tipuri de angoasă ale unui copil: frica de pedeapsă sau durere fizică, de
frica de a pierdere dragostea (dezaprobare), frica de a fi abandonat, lipsit de sprijin sau
confirmare. Este important de notat mecanismele de apărare ale copiilor împotriva acestor frici
care-l apasă. Mecanismele de apărare pot fi de tip: fugă, pasivitate, oralitate, cucerire,
renunţare, regresie etc.

8. Conflicte importante
Pentru a depista conflicte semnificative trăite de copil ne ajută mult aspectul copilăros
al testului. Aflăm nu doar tipul de conflict ci şi formele de apărare pe care copilul le
întrebuinţează.

9. Pedepsirea greşelii
Raportul între o greşeală comisă şi greutatea pedepsei aplicate ne furnizează nivelul de
dezvoltare a supraeului copilului. Se va acorda atenţie împrejurărilor în care a avut loc
pedepsirea şi cine a înfăptuit-o. Pedepsirea imediată denotă de obicei un sentiment de vină mai
puternic decât în cazul în care eroul este lăsat nepedepsit cel puţin un anumit timp. Trebuie să
se evalueze cu atenţie scala de valori utilizată de clinician în aprecierea pedepselor.

10. Sfîrşitul povestirii

Aici trebuie să remarcăm dacă istorioara se termină bine, într-un mod fericit şi optimist,
sau din contra. Această variabilă ne dă indicaţii despre dispoziţia generală a copilului: deprimat
şi fără speranţe sau vesel şi optimist; deznodământul, în măsura în care măsoară forţa Eului,
este în general în acord cu gradul de adaptare a eroului.

11. Nivelul de maturizare

CAT-ul poate stabili stadiul de dezvoltare şi de inteligenţă al unui copil în funcţie de
vârsta lui cronologică. Putem aprecia dacă acel copil se află deasupra, sub sau în concordanţă
cu vârsta lui cronologică (sau cu IQ dacă sunt probe aplicate); e posibil ca nivelul dezvoltării
dinamice şi capacităţile reprezentate în povestiri să fie în dezacord cu eficienţa intelectuală într-
un test care, în totalitate sau parţial, constă din probe de performanţă sau exagerează calităţile
intelectuale formale.
Prin acest test putem cunoaştem stadiul dezvoltării supraeului, dacă e primitiv sau
avansat. Astfel, e posibil să nu se aplice nici o pedeapsă acolo e de aşteptat una. Din contra,
apariţia unor sentimente foarte puternice de vină şi o exagerare a conştiinţei morale pot să fie
indiciul unui sindrom de obsesiv-coercitiv înăscut constrângere (în absenţa tulburărilor
organice, acesta se observă spre vârsta de 7 ani).

14
 Nivelul intelectual se poate observa din punctul de vedere al dezvoltării limbajului,
formării noţiunilor etc. De asemenea se poate compara depăşirea nevoilor orale sau a altor
expresii a libidoului său, cu nivelul emoţional corespunzător vârstei.

FOLOSIREA FORMULARULUI ŞI A FIŞEI DE EVALUARE

Pentru a uşura evaluarea şi scrierea protocolului istorioarelor s-a conceput formularul

CAT şi fişa de evaluare. Un formular asemănător există şi pentru TAT, ca un cadru de referinţă
util familiarizării cu testul, dar şi pentru experimentarea protocolului, ce poate apare astfel ca
lipsit de valoare; o schemă de acest fel se va dovedi utilă la încărcătura fizică şi psihică sau din
contra la propriile „petele oarbe emoţionale”. Istorioarele pot fi notate pe partea liberă a foii iar
evaluarea se va face pe partea cealaltă. Formularul este conceput astfel încât întreaga foaie să
poată fi văzută în timp ce se lucrează la o istorioară. Pe de altă parte se poate scrie raportul
final pe partea din faţă uşor accesibilă, în timp ce rezumatul rămâne de asemenea vizibil.
Recomandăm să se noteze pe scurt, pe partea unde e scris rezumatul, datele principale ale
fiecărei istorioare astfel încât să avem o impresie generală. Sfătuim ca în raportul final să fie
puse la un loc principalele trăsături de personalitate, aşa cum rezultă ele. Al doilea capitol va fi
rezervat unor constatări generale cu trimiteri concrete la istorioare şi la detaliile lor.

INTERPRETAREA C.A.T.-S

Interpretarea C.A.T.-S trebuie să se sprijine pe o experienţă clinică generală şi pe

cunoaşterea teoretică a psihodinamicii.
Într-un articol recent a fost semnalat faptul că tehnicile proiective utilizează mai multe
dimensiuni: analiza conţinutului, analiza formei, funcţia gestaltului, imaginea corpului sau
imaginea de sine şi analiza alegerilor. Printre tehnicile care utilizează deducţia faptelor plecând
de la alegeri şi preferinţe cităm testul Szondi ca şi “pictura cu degetul” (alegerea de culori); în
Rorschach se poate analiza refuzul anumitor planşe sau preferinţa pentru altele. C.A.T.-S, ca
tehnică de joc, poate utiliza aceste reacţii. De exemplu dacă, la fiecare planşă de la CAT,
copilul refuză să povestească, iar atunci când i se pune CAT-S în faţă lui, ia planşa cu mama urs
şi puiul său, şi dacă - în timp ce i se pun la dispoziţie imaginile din CAT- alege planşa 1 şi 4, şi
totuşi nu manifestă nici un interes pentru puiul de cangur din buzunarul mamei, putem
concluziona că acest copil are probleme orale şi că are nevoie de afecţiune şi de cineva care să
se ocupe de el.

15
 FOLOSIREA FOII DE ANALIZĂ

Pentru a facilita analiza povestirilor am creat Foaia de despuiere prescurtată, care poate
fi utilizată atât pentru CAT, cât şi pentru CAT-S. Aceasta foaie oferă, în cazul unui protocol
sărac, un cadru de referinţă util, în special pentru un începător, dar şi pentru un psiholog
experimentat.
Povestirile se pot consemna pe o altă foaie, iar analiza lor să se facă pe foaia de
despuiere. Foaia este în aşa fel construită ca să se poată avea în faţa ochilor întreg rezumatul
când se lucrează la o povestire. De altfel, pentru a scrie raportul final (pe prima pagină) se
poate vedea pagina cu rezumatul: noi recomandăm să se noteze pe scurt pe aceasta din urmă
informaţiile principale extrase din fiecare istorie pentru a avea o impresie de ansamblu.
Recomandăm ca în redactarea raportului final să rezumăm într-un prim paragraf trăsăturile de
personalitate cele mai evidente.
Intr-un al doilea mare paragraf, fiecare idee generală enunţată în primul va fi pe scurt
argumentată prin referinţe concrete împrumutate din istorii şi din detaliile care se găsesc în ele.

16
EXEMPLE

Vom prezenta mai jos nişte fragmente de protocoale pentru a ilustra tipurile de
răspunsuri date la CAT. Nu au fost alese în mod deosebit ca fiind reuşite, ci pentru a arăta
dificultăţile şi subtilităţile interpretării.

Caz 1: S.Q., 3,11 ani, băiat, negru, nivel socio-economic scăzut

Contactul cu subiectul a început la grădiniţă prin oferirea unui ajutor la îmbrăcat. Apoi
a fost întrebat dacă nu vrea să se joace cu un joc. La început a părut puţin indecis, dar după
câteva minute şi-a revenit.
Tabloul 2: „Ursul, o pisicuţă şi un om cu o frânghie...Un urs mare, mare...care devine
şi mai mare (Ce face el acolo?)El a venit să vadă oamenii.”
Tabloul 3:”Un om cu o pipă ce locuieşte într-o casă. El tocmai se dezbracă (De ce?)
Pentru că el nu are haine. El şi-a aruncat toate hainele. El nu să se îmbrace (cântă). Fără
haine, fără ciorapi, fără pantofi (Ce vrea el să facă pe urmă?).El vrea să aibă o mulţime de păr.
(Ce face el acolo?). El stă pe un scaun murdar şi nu are haine.”
Tabloul 9: Iepuraşul. Îl vezi pe acest iepuraş? El stă în patul lui. Şi un alt iepuraş urcă
scările. El a luat ceva şi a intrat în casă şi a spus că ar fi posibil să se instaleze un alt iepuraş
în casă. El urcă treptele şi le coboară de asemenea (pe jumătate cântând) iar tatăl urs vine din
pivniţă (colţul întunecat din stânga) şi-l vede pe iepuraş (strigă tare) Mergi înapoi în patul
tău!”.

Istorioara 2 este fără îndoială foarte sumară. Aici ne atrage atenţia :ursul mare care
devine şi mai mare”.
Istorioara 3 arată, în mod repetat, că subiectul refuză îmbrăcămintea şi doreşte „să stea
pe un scaun murdar şi să nu aibă nici o haină”. Acest lucru ar putea indica o dorinţă de
regresie în vârstă. Încă nu ştim de ce.
Istorioara 9 clarifică acest lucru, pentru că „e posibil să se instaleze un alt iepuraş în
casă”. Se vede că subiectul este preocupat de faptul că un alt copil ar veni în casă. Sentimentul
de vinovăţie ar reieşi din confirmarea simbolică a dus-venitului pe scări. Faptul că tatăl urs vine
din pivniţă şi-l trimite în pat este probabil în legătură cu o activitate sexuală oarecare.
Presupunerea noastră poate fi confirmată printr-o scurtă referire la istoria a doua cu „ursul
mare care devine şi mai mare”, care se poate referi la sarcina mamei. Regresia de vârstă din
istorioara 3 ar putea fi în legătură cu viitorul rival.
Acestea sunt concluziile la care noi am ajuns prin analiza acestor istorioare. Din
informaţiile culese de asistentul social reiese că nu are un frate, ci un verişor mai mic. Mătuşa
şi fiul ei locuiesc în aceeaşi casă cu subiectul, acest lucru explicând rivalitatea.
Eroul „vrea să aibă mai mult păr de jur-împrejur” , adică să semene tatălui, să aibă păr
pe piept şi pubian. Dintre tulburările de comportament pe care educatorul le-a raportat era
faptul că este interesat de cum arată micile tovarăşe de joc.
Acest raport poate să servească ca un exemplu pentru răspunsurile relativ sărăcăcioase
ale unui copil mic, la care interpretarea separată a fiecărei istorioare este aproape
deziluzionantă. Testul nostru pune în evidenţă dificultăţile sale de comportament în relaţie cu
rivalitatea faţă de un pseudo-frate şi preocupările vizând procrearea.

17
 Cazul 2: K.S ,fată, 6,4 ani, alb, nivel socio-economic mediu
Redăm doar răspunsul la tabloul 3. Se observă clar situaţia oedipiană.

Tabloul 3: Regele leu, aşa vreau să-l numesc, pentru că trebuie să-i dau un nume, nu?
Acolo era un leu şi acesta i-a spus regelui: „Eu am auzit că eşti foarte bătrân şi că vrei să
cauţi un urmaş”. Nu vreau ca tu să notezi, vreau doar să-ţi povestesc (anchetatorului). Tu
observi că celălalt leu era regele tuturor leilor şi era bătrân, de aceea i-a spus celuilalt:
„Dacă tu vei putea îndeplini toate aceste sarcini grele, vei fi rege. Prima sarcină este să mergi
şi să găseşti o prinţesă – o regină - nu, o prinţesă, ca să te căsătoreşti. Dacă tu nu vei găsi nici
una, jos cu capul tău.”. Aha! Gândea celălalt leu, pot să o găsesc pe fiica mea iubită. Căci şi
el era de asemenea un rege al leilor, dar nu pomenea aceasta. Acum pot să merg şi să o caut
pe fiica mea. Asta am vrut eu să-ţi povestesc, dar nu nota.
Subiectul a considerat istorioara terminată, dar anchetatorul a reluat-o mai târziu.
„Nu vreau ca tu să notezi această istorie, vrea doar ca să-ţi povestesc. Regele vroia să o
găsească pe fiica lui. El a trimis-o ca să cunoască lumea şi a sunat-o unde trebuia să fie şi
cineva i-a spus că a plecat. Apoi sună în al doilea loc unde trebuia să fie şi nu era nici acolo.
Apoi sună el la al treilea hotel şi cineva i-a dat-o la telefon şi ea i-a spus că se căsătoreşte şi
atunci ei i-au jucat celuilalt rege o festă. Tu şti ca acest rege era într-adevăr regele leilor, dar
nu a spus nimănui. Şi atunci au mers ei în faţa celuilalt rege şi el a spus; ”Ce faceţi aici? Ieşiţi
afară!” Dar ei i-au spus că erau căsătoriţi şi rege era un rege adevărat, atunci celălalt rege a
trebuit să plece.”

Apare tabuul ca regele să se căsătorească chiar cu propria fică. Identificarea este clară.
Totuşi ea a transformat-o. Conştiinţa lucrului interzis se regăseşte în faptul că fetiţa îl roagă pe
anchetator să nu noteze. În ceea ce priveşte aspectul dinamic, se observă procesele infantile ale
gândirii concrete şi specifice: „în patru minute ei se căsătoriră”

Cazul 3: M.I. , 10,4 ani, alb, nivel socio-economic mediocru

Prezentăm următoarea povestire ce descrie planşa 3 ca să arătăm până la ce punct un
răspuns poate fi înţeles şi bogat în elemente.
Tabloul 3; „A fost odată un leu care trăia în pădure. Era foarte nebun şi nu-i plăcea de
nimeni altcineva decât de el însuşi. Era foarte mândru de el şi toţi se temeau de el pentru că
era foarte puternic şi putea sfărâma orice chiar şi copacii de 20 sau 30 metrii înălţime şi 1
metru grosime, nu avea decât să-i îmbrâncească şi ei cădeau. Într-o zi se gândi el că ar putea
să hipnotizeze toţi oamenii şi toate animalele, ca să poată domni asupra lor. Mai întâi merse el
până la vizuina vulpii şi a privit-o şi a privit-o până ce a hipnotizat-o şi ea cu întreaga familie
a alergat la el. Apoi a mers la vizuina veveriţei, a hipnotizat toată familia de veveriţe şi toate s-
au strâns în jurul lui. El trăia într-o casă foarte mare şi avea tot ceea ce-şi dorea. După ce a
terminat de hipnotizat, a luat un scaun foarte mare şi o pipă frumoasă şi o cutie plină de tabac
şi avea o gaură în pivniţă ..., dar un singur lucru nu-l avea – nu avea corp frumos. El dorea să
aibă părul blond – blond şi brun în acelaşi timp, strălucitor, ochi albaştri, plete drăguţe şi bine
pieptănate.
El dorea ca toate lucrurile sale să strălucească şi nu avea destui oameni care să-i
cureţe lucrurile. În următoarea zi a mers el iarăşi în pădure şi nu a văzut pe nimeni, atunci a
mers el mai departe până ce a ajuns într-un oraş mare şi nu a văzut acolo pe nimeni, întrucât
era întuneric şi nu apărea nici o lumină; şi apoi continuă el să meargă până ce ajunse la un
castel mare.
Era foarte invidios pentru că avea un turn foarte înalt în vârful căruia era un diamant
foarte mare pe care el dorea să-l aibă şi pentru că era acolo o curte foarte mare; era o altă
parte a palatului care avea trei turnuri: unul foarte mare la mijloc şi câte unul mai mic pe
fiecare parte a turnului mare şi toate erau cu diamante garnisite şi la o uşă era un rubin mare
şi la altă uşă era de asemenea un rubin albastru şi el era atât de gelos încât alerga în cerc. El

18
a urlat foarte tare de au răsunat toate clădirile din jur şi au început să-l doară urechile astfel
încât a încetat. El nu a ştiut niciodată cât de puternică îi era vocea. Apoi se furişă în palat,
veni aproape de uşă şi văzu un clopot; nu ştia ce era şi trase de el şi făcu atâta zgomot încât se
sperie; un timp nu răspunse nimeni şi apoi văzu mânerul uşii, apăsă şi uşa se deschise şi văzu
că era întuneric beznă, astfel încât se învârti în cerc până se lovi de ceva şi căzu şi descoperi
că era o uşă şi o deschise şi găsi acolo un pat, iar în pat o frumoasă prinţesă şi nu era el
mulţumit să vadă cât de bine îi era ei şi lui nu şi merse el acolo şi o înghiţi şi apoi se întoarse
la castelul său. Acolo stătu şi se gândi şi era foarte supărat din cauza fetei – ea era o fată
foarte bună şi iubea pe toată lumea şi merse el într-un loc, unde avea o mulţime de mâncare; a
luat carne de pui, de porc (erau animale deja omorâte) şi apoi merse el într-o cameră şi aduse
lemne. Apoi merse el în alt depozit şi aduse brânză şi făcu o gaură mare iar şoarecele îşi
construi casa în brânză. Era foarte înfometat şi foarte slab şi când s-a săturat nu a mai putut
să se întoarcă la culcuş. Şi leul a mers afară şi a dat totul la toată lumea şi era foarte fericit.
Următoarea zi toată lumea a început să-l iubească, dar el nu era încă mulţumit de el pentru că
a uitat să trezească pe castor din hipnoză şi a mers şi l-a trezit şi fiecare a dorit să-i
mulţumească.

M.I. s-a identificat cu leul din istorioară, care este în mod evident plină de fantezie. Îşi
face totuşi frecvent autocritica şi conştientizează propria insuficienţă, chiar dacă este ascunsă
printr-o supracompensare. „Lui nu-i plăcea de nimeni altcineva decât de el şi era foarte
mândru şi toţi se temeau de el pentru că era foarte puternic şi putea orice să sfărâme”. Şi după
ce el s-a instalat într-o casă frumoasă şi cu o pipă drăguţă a descoperit că-l deranjează corpul
său. Apoi istoria a continuat cu exprimarea unor sentimente de invidie: ”turn foarte mare, cu
două mai mici pe fiecare parte”, într-adevăr reprezentarea simbolică a organelor genitale
masculine. După aceasta a descoperit frumoasa prinţesă într-un pat. El ne-a furnizat o fantasmă
de posesie orală (fără îndoială a mamei) absolut primitivă. („se aplecă asupra prinţesei şi o
înghiţi”)După ce el a comis această greşeală, conştiinţa sa (supraeul) se manifestă sub forma
unei reacţii-sublimare a tendinţelor sale.
El se îngrijeşte de mâncare pentru toate animalele, chiar şi pentru şoricel. În cursul
istoriei precizează printr-o remarcă că puii şi porcii pe care vroia să-i dea de mâncare altor
animale erau deja morţi. Adică ne-a făcut cunoscut că nu a mai comis nici o crimă. Prin urmare
este recompensat că a renunţat la tendinţele sale acaparatoare şi agresive prin afecţiunea
fiecăruia (imagine a socializării). Nu este mulţumit de sine până ce nu-şi aminteşte de castorul
hipnotizat; pe care îl scoate din hipnoză.

Aceasta este istoria unui copil evident tare tulburat, care îşi simte corpul ca inadecvat,
care are instincte de acaparare şi de agresiune foarte puternice, care dezvoltă un supraeu
puternic. Dificultăţile şi gradul tulburărilor reiese mai clar din celelalte istorii care nu apar aici.
Verificarea celor sesizate dezvăluie că acest copil trăieşte într-un mediu conflictual, tatăl său
este plecat şi mama sa are reputaţia că întreţine numeroase relaţii sexuale. Băiatul era
subdezvoltat corporal şi în mod frecvent nu primeşte mâncare suficientă. Acest fapt aruncă într-
o lumină caracteristică nemulţumirea cu corpul său şi tendinţa sa foarte acaparatoare şi de
„absorbţie” orală.
Această istorioară ca şi celelalte ale subiectului arată că acestea posedă un vocabular
bogat şi o capacitate de organizare care este în acord cu o inteligenţă considerabil peste medie.
CAT- ul se dovedeşte în această privinţă foarte valoros întrucât o investigare a inteligenţei
printr-un test formal are ca rezultat un IQ de numai 103.
CAT- ul ne arată că în realitate nivelul său intelectual trebuie să fie mai înalt şi că într-
adevăr tulburarea emoţională a copilului era răspunzătoare pentru randamentul său scăzut.

19
 Cazul 4: C.C., 10,6 ani, F, alb, nivel socio-economic bun.
Cazul următor este prezentat pentru a arăta celor care utilizează CAT - ul un exemplu
de protocol aşa-zis normal. Prezentăm răspunsul la imaginea 3, pentru a se observa diferenţa
faţă de cazul3.

Tabloul 3: Oh, aceasta îmi aminteşte mie de fabula cu leul şi şoarecele Era o dată un leu şi era
rege peste toate animalele. El lucra ziua şi noaptea din greu şi se odihnea foarte puţin. El
mărşăluia întreaga zi pe domeniul său regal de colo până colo şi urmărea tot ce făceau
supuşii. El nu avea timp să se distreze întrucât el credea că el trebuia să supravegheze pe toată
lumea pentru ca să fie sigur că totul să fie în ordine. Într-o zi se aşeză pentru câteva minute să-
şi fumeze în linişte pipa şi se gândea:” Ce tâmpenie, eu nu am timp pentru nici o plăcere; aici
voi îmbătrâni şi voi avea riduri şi în puţin timp voi fi atât de bătrân că voi muri şi nu am făcut
nimic din ceea ce mi-ar fi plăcut să fac”. Regele nu ştia că el a pronunţat aceste cuvinte cu
voce tare, de aceea a fost foarte surprins când a auzit o voce exclamând: “O rege, tu ai
dreptate, dacă tu nu vei începe să faci acum ceea ce-ţi place, nu va face nimeni pentru tine
asta niciodată”. Regele a sărit ca ars în sus foarte surprins şi a văzut stând un şoarece în faţa
unei găuri din perete. La început a fost foarte mânios, a început să râdă la gândul că un
şoricel îi spune ce trebuie să facă. Şi a răspuns regele: “Ce vrei să-mi propui şoricelule
obraznic”? Şoricelul a răspuns: “Ce doreşti mai întâi să faci?” Regele s-a gândit un minut şi
apoi a spus: “Aş vrea să călătoresc cu avionul într-o ţară străină”. Şoricelul a răspuns: “Cine
este animalul din regat aflat pe locul doi la şiretenie?” Regele a răspuns: ”Acum lasă-mă să
mă gândesc: “Ştiu cine este cel mai obraznic: eşti tu! Oh, da, vărul meu Leo, leul, a avut în
şcoală note aproape la fel de bune ca şi ale mele.” ”Frumos” spune şoarecele “instalează-l
vicepreşedinte şi mergi apoi în călătorie. Acest lucru făcu leul şi petrecu acolo un timp
minunat; şi când se întoarse înapoi, era pe deplin recreat şi se hotărî să-l răsplătească pe
şoricel pentru propunerea sa.”

Această fată se identifică cu şoarecele, dar cu un şoarece foarte îndrăzneţ şi inteligent,

care ştia să ajute. Ea îl vedea pe leu în mod evident ca un tată care muncea foarte mult şi se
îngrijea binevoitor de toate. Tatăl-leu acceptă bucuros un sfat de la şoarecele-copil care se
interesează atât de amical de el. Întreaga istorioară este expusă de subiectul nostru cu un simţ
umoristic fin şi o conştiinţă subtilă pentru rolul copilului.

Tabloul 1: “Aceasta este o familie cu un cocoş, o găină şi trei puişori. Ei sunt la micul dejun şi
mama împarte cu lingura mâncarea. Tatăl cocoş spune: ”Ovăz, ovăz nu mai pot să suport!”
Puişorul mijlociu spune: „Ovăz, eu nu pot să suport ovăz”. Puişorul cel mare spune: „Ovăz,
eu nu pot să suport ovăzul!”. Mama găină spune: „Asta-i rău; ghiciţi ce veţi mânca în această
dimineaţă la micul dejun: ovăz!”.

Această istorioară arată o scenă casnică în care puişorii se identifică cu tatăl, în timp ce
mama, într-un mod simplu, reprezintă o figură autoritară puternică în interiorul familiei. Faptul
că istorioara nu este dezvoltată mai departe, şi că mama are ultimul cuvânt, ne permitem să
tragem concluzia că ea reflectă o bună adaptare. Această impresie este confirmată şi de
conţinutul celorlalte povestiri şi de asemenea de tonul umoristic folosit.

Tabloul 4: „Într-o zi îi spune mama-cangur surorii celei mari: ”Tu nu sari destul de repede şi
de sus. Azi după-amiază, după ce mâncăm, vom merge afară şi îţi voi da lecţii. Aşa că după-
amiază a ieşit mama-cangur împreună cu sora cea mare şi s-au îndreptat spre deal. Era o zi
minunată, clară, proaspătă, tocmai bună pentru orele de sărit. Au început imediat, mama i-a
arătat surorii celei mari ce trebuie ea să facă. După aproape o jumătate de oră a recuperat
sora tot şi sărea tot aşa de departe şi de sus ca şi mama. Apoi mama a spus: ”Să mergem

20
înapoi şi să aducem bebeluşul şi să mergem la magazin să-i arătăm tatălui cât de bine poţi tu
sări.”

În această povestire copilul pare capabil, mama dornică să-i dea ajutor şi interesată să
prezinte tatălui realizarea copilului , acesta putând fi vizitat la magazin. Bebeluşul este inclus în
fericirea familiei; din întreaga istorioară reiese foarte clar inteligenţa copilului.
Verificarea celor sesizate confirmă faptul că avem de-a face cu un copil bine dezvoltat
emoţional, ce face parte dintr-o familie în care certurile sunt aplanate şi nu sunt reproşuri.
Totuşi se observă că ea are mare nevoie de afecţiune.

21
 CERCETĂRI

Această expunere despre CAT se sprijină pe aproximativ 200 protocoale ale

copiilor de 3-10 ani. Am publicat acest test bazându-ne pe un eşantion relativ redus, pentru că
am crezut că un test proiectiv nu are nevoie de validare nici de etalonare - în sensul în care
aceste operaţii sunt necesare pentru un test de inteligenţă. Într-un test de inteligenţă o
informaţie oarecare nu are sens dacă nu este raportată la un eşantion de populaţie. În tehnicile
proiective cazul individual are o semnificaţie în ea însăşi. În tehnicile proiective datele despre
comportamentul manifest, sunt comparate cu tendinţele inconştiente ale aceluiaşi individ.
Elementele standardizate sunt în mod evident utile, atunci când se doreşte o evaluare a gradului
de discordanţă între cele două serii de informaţii, fie în scop diagnostic, fie, cum este cazul
nostru, în vederea stabilirii de standarde pentru fiecare vârstă în anumite faze a dezvoltării
dinamice.
În majoritatea cazurilor clinicianul ne furnizat informaţii complementare, ce au fost
utilizate pentru a verifica concluziile analizelor. Am putut de asemenea afirma că imaginile pun
în evidenţă probleme indicate de clinician, şi că analiza răspunsurilor permite cunoaşterea, într-
un mod mai profund, a fundamentelor dinamice ale acestor probleme.
Va fi totuşi util să acumulăm mai multe informaţii cantitative despre răspunsurile
obţinute pentru fiecare imagine şi de la alte categorii de vârste.

22
 ETALONARE

Validitatea concluziilor extrase din tehnicile proiective este legată de trei factori:
a) Studierea diferenţelor individuale şi a modurilor de formare aperceptivă bazate pe
cercetarea - printre povestiri - a temelor care se repetă: acestea sunt informaţii intra-
test; dacă se pune problema lipsei de susţinere, de afecţiune, de hrană în aproape toate
povestirile, putem concluziona că subiectul are nevoi orale acute, aparent legate de un
sentiment de privare. La fel, dacă majoritatea istoriilor se termină într-o notă tristă, în
care şansa este adesea contra copilului, putem concluziona că subiectul se simte
disperat şi copleşit.

b) Se poate compara comportamentul imaginar, aşa cum testul îl relevă, cu

comportamentul real, extras din anchetă şi să tragem concluzii. Acestea sunt
informaţiile intra-individuale. De exemplu, dacă agresivitatea eroului apare în
majoritatea istoriilor şi dacă subiectul a fost adus la consultaţie din cauza caracterului
său timid şi fricos, putem deduce că acest copil este în aşa măsură agresiv încât
proiectează agresivitatea asupra altuia şi evită contactul social din frica de a nu lăsa să
izbucnească această agresivitate (lipsa controlului sinelui, frica de a nu se putea stăpâni
etc.).
La nivelul celor două moduri de interpretare, am remarcat că standardizarea şi alte
eşantioane cantitative de performanţă aşa cum ele sunt create pentru testele de
inteligenţă nu sunt necesare testelor proiective.
În realitate fiecare persoană, fiecare protocol constituie un eşantion de nevoi şi
comportamente care se pot studia aşa cum este indicat mai sus.
c) Totuşi, poate fi util să stabilim etaloane pentru stimulii standard şi anumite acţiuni de
ordin cantitativ comparând rezultatele unui individ cu cele dintr-un eşantion
semnificativ. E vorba în acest caz de o evaluare normativă şi statistică a validităţii
deducţiilor făcute care se sprijină pe diferenţe inter-individuale a apercepţiei.
De exemplu, dacă noi constatăm că 80% dintre copiii examinaţi trăiesc frica de a cădea
de pe topogan, considerăm că o astfel de indicaţie la un nou subiect nu are semnificaţie
patologică. Din contra, dacă un băiat spune că fetiţa care se află sus pe topogan vine să-
i dea un picior în cap unui băiat care se află jos, şi dacă doar 5 copii din 100 au descris
un act agresiv între cei doi, putem trage concluzia că acest copil îi este frică în mod
deosebit de agresiunea ce vine din partea fetelor.

Într-un studiu pilot, FEAR&STONE au arătat imaginile suplimentului la 40 de copii din

şcoala POUGKEEPSIE: 10 fete şi 10 băieţi de 6 ani, 10 băieţi şi 10 fete de 7 ani. Ei au povestit
o istorie după fiecare imagine. Autorii au calculat frecvenţa temelor pentru fiecare imagine,
descrierea atitudinilor, deznodământul istoriilor. Analiza lor structurală conţine: cadrul scenei,
evadarea din cadrul scenei, personajele utilizate, personajele adăugate, durata totală a istoriei şi
numărul de cuvinte folosit pentru descrierea fiecărei imagini.

Reproducem tabelele extrase din lucrarea autorilor:

Tabelul 1: Frecvenţa temelor pentru imaginea 1 la 20 băieţi şi 20 fete.

Teme aşteptate Total Băieţi Fete

Camarazi ce se dau pe topogan 29 15 14

Fraţi şi surori ce se dau pe topogan 6 1 5
Se distrează 15 7 8
Se joacă şi altceva 9 5 4

23
Probleme legate de “fair-play” 7 1 6
Alte probleme 20 8 12

Teme adăugate Total Băieţi Fete

Rivalitatea între fraţi şi surori 2 1 1
Problema accidentării, a morţii 5 3 2
Ivirea pericolelor, dar reuşita copiilor 2 2 -
Intervenţii, dar nereuşita copiilor 2 2 -
Se trag pe topogan când trebuie să facă alte lucruri 4 1 3
(nu sunt cuminţi)
Participarea reală a părinţilor 4 - 4
Probleme de acceptare sau de refuz a unor camarazi 1 - 1
Copii egoişti ce se opun copiilor amabili 1 - 1
Naştere 1 1 -
Fugă 1 1 -

Teme introduse izolat Total Băieţi Fete

Probleme de pericol, de moarte 4 2 2
Afirmarea de sine 2 1 1
Probleme de eşec, de inferioritate 1 - 1

Tabelul 2: Numărul total de cuvinte pentru fiecare imagine:

1 de la 13 la 528 cuvinte media: 98
2 de la 21 la 388 cuvinte media: 80
3 de la 9 la 476 cuvinte media: 83
4 de la 9 la 234 cuvinte media 68
5 de la 10 la 305 cuvinte media 68
6 de la 12 la 227 cuvinte media 81
7 de la 12 la 348 cuvinte media 76
8 de la 9 la 288 cuvinte media: 74
9 de la 6 la 346 cuvinte media 88

Media generală: 79

PETERS şi BELLAK au propus un sistem de standardizare ce utilizează conţinutul

istoriilor lui FEAR şi STONE. În principiu, schema urmează principiul lui ROSENZWEIG şi
FLEMING, care au folosit-o pentru T.A.T. Răspunsurile fiecărui personaj, conversaţia între
personaje, fiecare detaliu al imaginilor sunt analizate separat. (vezi tabelul 3). Astfel se găsesc
reunite informaţiile cantitative care permit compararea fiecărui protocol individual cu
standardele unei populaţii semnificative. Eşantionul de 40 de subiecţi este evident prea redus ca
să furnizeze un cadru de referinţă fidel.
În acest studiu sunt puţine variabile care furnizează diferenţe apreciabile între băieţii şi
fetele de 6 şi 7 ani. Acest lucru nu este surprinzător, având în vedere apropierile de vârstă şi de
mediu de provenienţă. Dar, chiar şi pe baza acestui eşantion redus de 40 subiecţi, ne putem face
o idee despre răspunsurile categoriei de populaţie studiate. Dar, deoarece este un eşantion mic,
e mai prudent să afirmăm că acestea sunt doar tendinţe.

24
Tabelul 3: Cadru de stabilire a standardelor vizând imaginea IX

I. PERSONAJE
A. Personaje mari sub duş
1.Sexul
Masculin Când unul când altul
Feminin Neprecizat
2. Vârsta
Cea a subiectului Mai în vârstă
Mai tânăr Diverse
3.Identitatea
Tată Prieten
Mamă Duşman
Frate sau soră El însuşi
Copil Descriptiv
Părintele apropiat Diverse
4. Alte caracteristici
Liniştit Îşi spală dinţii
Încrezător în sine Autoritar
Se fereşte Defensiv
Nefericit Protector
Neliniştit, anxios etc. Se îmbracă
Agresiv Foloseşte toaleta
Justificator Murdar
Ameninţător Diverse
Se spală

B. Personaje mici
1.Sexul
Masculin Când unul când altul
Feminin Neprecizat

2. Vârsta
Cea a subiectului Mai în vârstă
Mai tânăr Diverse

3.Identitatea
Tată Duşman
Mamă El însuşi
Frate sau soră Descriptiv
Părintele apropiat Sugar
Prieten Diverse
4. Alte caracteristici
Fericit, vesel Ascultător
Liniştit Dependent
Încrezător în sine Independent
Se fereşte Se spală
Nefericit Plânge
Neliniştit, anxios Spionează
Agresiv Bombăneşte
Se îmbracă Neglijent
Face baie Diverse

25
 II. OBIECTE
Tub Încălţăminte
Duş Coadă
Perdea de duş Ultimul plan
Perie Sac de rufe
Săpun Diverse
Taburete

III. PROBLEME ŞI DEZNODĂMÎNT

Mama şi fiica la baie
Tatăl şi fiica la baie
Mama şi fiul la baie
Tatăl şi fiul la baie
Soţ şi soţie la baie
Doi copii la baie
Părinţi şi copii la baie
Adulţi care se îmbracă
Adulţi care fac duş
Copii care se îmbracă după duş
Copii care se dezbracă înainte de duş
Două persoane care fac baie (duş) împreună
Le place aceasta
Celui mai mic personaj nu-i place să facă baie
Celui mai mic personaj îi place să facă baie
Adult căruia nu-i place să facă baie
Adult căruia îi place să facă baie
Cel mare îi face baie celui mic
Cel mic pleacă la şcoală
Cel mic merge la culcare
Cel mic merge să mănânce
Diverse
Cel mic face duş ca pedeapsă
Cel mare îl devalorizează pe cel mic
Cel mic acceptă
Cel mic se apără
Cel mare dojeneşte
Cel mic ascultă
Tatăl ameninţă
Mama ameninţă
Un intrus ameninţă
Un intrus pedepseşte
Un intrus omoară
Va fi pedepsit
Diverse
Cel mare şi cel mic se înţeleg bine
Diverse
Cel mic e lăsat singur acasă
Cel mare vine şi îl găseşte pe cel mic
Cel mare nu vine
Introducerea altor elemente
Nu se iubesc
Celui mare nu-i place ca cel mic să fie în baie

26
 Celui mic nu-I place ca cel mare să fie în baie
Copilul se spală singur
Copilul nu se spală singur
Este recompensat
Este pedepsit
Cel mare trage perdeaua
Aceasta nu-i place celui mic
Aceasta îi place celui mic
Cel mare este murdar
Încearcă să se cureţe
Cel mare îl spală pe cel mic
Cel mic îl spală pe cel mare

IV. INTRODUCERE DE PERSONAJE ŞI DE OBIECTE

Amical Prieteni
Periculos Duşmani
Devorează Profesor-elev
Agresiv Simboluri sexuale
Vânător Jucării-cadouri
Hrană Diverse
Fraţi şi surori

V. CALITATEA DEZNODĂMÎNTULUI
Paşnic Se face referire la un personaj de basm
cunoscut
Fără soluţie Diverse
Nefericit

VI. TONALITATEA AFECTIVĂ GENERALĂ

Se subestimează Respins
Nefericire Acaparator
Vinovat Dependent
Plin de înţelegere Independent
Neliniştit Se apără
Inadaptat Agresiv
Fericit Ascultător
Destins Liniştit
Combativ Descriptiv
Adaptat Diverse

VII. LUMEA EXTERIOARĂ ESTE RESIMŢITĂ CA:

Agresivă Sigură
Periculoasă Primitoare
Ameninţătoare Închisă, neospitalieră
Amicală

VIII. CUM SUNT RESIMŢITE PERSONAJELE

Mamă Fraţi şi surori
Tată Alte persoane

27
 La imaginea 1, din 40 de copii, 31 au povestit istorii vizând direct situaţia stimul (jocul
la topogan). Din eşantionul total, 11 au vorbit de joc, în timp ce 10 au indicat o teamă.
La imaginea 2, 38 au răspuns prin povestiri vizând clasa. 25 copii au introdus în
povestire un profesor care nu era în imagine.
La imaginea 3, doar 23 de copii s-au referit la jocul “de-a casa”, în timp ce 17 au
introdus teme din imaginaţia lor. (27 au identificat corect personajele masculine din imagine iar
28 personajele masculine). Recunoaşterea stimulilor creşte odată cu înaintarea în vârstă.
La imaginea 4, 27 au răspuns exact la stimulul prezentat, în timp ce 27 au introdus sau
au adăugat din imaginaţia lor.
La imaginea 5, 30 copii au calificat cangurul drept rănit, în timp ce 10 ca bolnav.
La imaginea 6, 21 copii consideră cursa drept periculoasă, 12 sunt mulţumiţi şi 13
manifestă înţelegere.
La imaginea 7, 23 copii recunosc oglinda ca atare. Copiii de 7 ani, de ambele sexe, o
fac de două ori mai frecvent decât cei de 6 ani.
La imaginea 8, 21 vorbesc despre copilul bolnav, 22 introduc mama ca personaj.
La imaginea 9, sunt mai multe fete decât băieţi care vorbesc despre spălat şi îmbrăcat şi
mai frecvent la vârsta de 7 ani decât la cea de 6. 32 de copii vorbesc că această scenă se petrece
în baie.

Astfel de informaţii, bazate pe un număr suficient de cazuri, pot să ne permită să

studiem un protocol comparându-l cu anumite standarde şi ne ajută să detectăm o anomalie (la
fel un tabel de acest gen cu standarde poate fi util pentru a releva tendinţele de dezvoltare).
De exemplu, dacă mai mult de jumătate din subiecţii din eşantionul nostru introduc
mama în imaginea 8, nu este rezonabil, dacă găsim această caracteristică într-un protocol
individual, să tragem concluzia că această dependenţă faţă de mamă este, din punct de vedere
clinic, semnificativ mai puternică decât la majoritatea copiilor de această vârstă.
Din contra, dacă 38 de copii din 40 descriu planşa 2 ca o scenă ce are loc în clasă,
trebuie să examinăm în mod deosebit cazul unui copil care nu procedează aşa.
Astfel de statistici nu pot înlocui o înţelegere intuitivă, globală, mai complexă, la care
se poate ajunge prin alte metode de interpretare.

28