Sunteți pe pagina 1din 5

PRIMĂVARA – proiect interdisciplinar

Am desfăşurat proiectul interdisciplinar cu tema „Primăvara” pe o perioadă de 8 zile la


clasa I. Obiectivele şi activităţile de învăţare au vizat în fiecare zi un alt tip de inteligenţă
asigurându-se o gamă variată de oportunităţi de învăţare care au amplificat performanţele elevilor
în însuşirea cunoştinţelor. Am aplicat taxonomia lui Bloom tipurilor de inteligenţă.
Cel puţin în una din zile , fiecare elev s-a simţit foarte bine în relaţie cu el însuşi dar şi cu
ceilalţi, a participat activ şi cu plăcere la activitatea de învăţare, arătând în acelaşi timp „cum este
inteligent”.
Obiective: Valorizarea tipului de inteligenţă predominant şi cultivarea stimei de sine pozitive.
Utilizarea unei game variate de oportunităţi de învăţare pentru amplificarea
performanţelor în însuşirea cunoştinţelor despre primăvară.

Activităţi specifice:

Luni: Inteligenţa verbal - lingvistică


 Recunosc anotimpul primăvara descris în două ghicitori;
 Rezolvă un rebus pentru a obţine cuvântul “primăvara’;
 Ascultă poezia “Primăvara “ de V. Alecsandri;
 Citesc un text scris de mână despre primăvară şi apoi trei propoziţii folosind intonaţia
impusă de semnele de punctuaţie;
 Completează , după model, o listă cu pluralul, singularul , diminutivul unor substantive;
 Stabilesc corespondenţa între ghicitori şi imaginile care reprezintă răspunsul;
 Ordonează litere şi silabe pentru a obţine cuvinte;
 Descoperă cuvintele “ascunse” în cuvântul “primăvară”;
 Ordonează cuvintele date pentru a alcătui şi scrie o propoziţie;
 Alcătuiesc propoziţii cu cuvintele de pe o crenguţă ( enunţiative, interogative, exclamative);
 Completează enunţuri lacunare;
 Formulează răspunsul la o întrebare şi apoi o întrebare pentru un răspuns dat;
 Crează oral un scurt dialog pe baza unui tablou, alegând ca personaje: pomul, rândunelele,
norii, ghioceii;
 Înlocuiesc imaginile cu cuvinte potrivite pentru a reface poezia despre luna martie; scriu şi
memorează poezia;
 Identifică schimbările care se petrec în natură ( pe baza materialelor folosite şi a propriei
experienţe).
Marţi: Inteligenţa logico – matematică
 Socotesc şi află răspunsul la două ghicitori matematice;
 Identifică, prin calcul,un număr reprezentând cuibul berzei;
 Colorează florile, în funcţie de sarcinile matematice;
 Completează numerele lipsă de pe petale astfel încât operaţiile să aibă rezultatele indicate;
 Compară rezultatele obţinute după rezolvarea adunărilor din două liste de cumpărături;
 Alcătuiesc un clasament, ordonând descrescător punctajele obţinute de elevi la “Crosul
Primăverii;
 Aleg buchetul corespunzător datelor dintr-un tabel;
 Alcătuiesc şi apoi rezolvă o problemă pe baza unei imagini cu flori de primăvară;
 Stabilesc valoarea de adevăr a unor afirmaţii;
 Identifică cel puţin o asemănare şi o deosebire între primăvară şi iarnă;
 Ordonează cronologic etapele activităţii de plantare a unui pom.
Miercuri: Inteligenţa vizual – spaţială
 Observă imagini care prezintă anotimpul primăvara;
 Identifică elementele specifice anotimpului : culoarea cerului , a norilor, a florilor, a
frunzelor; activitatea oamenilor, a păsărilor; roadele , sărbătorile;
 Numesc florile de primăvară recunoscute în imaginea prezentată;
 Compară două peisaje pentru a găsi cele patru diferenţe dintre ele;
 Rezolvă un rebus pentru a obţine , prin corelarea culorilor cu literele, cuvântul “mărţişor”;
 Colorează numai desenele potrivite zilelor de primăvară;
 Desenează obiectul care reprezintă răspunsul la o ghicitoare ( ghiocelul);
 Colorează la alegere: flori de primăvară sau un fluture care aduce primăvara, respectând
indicaţiile pentru folosirea culorilor;
Joi: Inteligenţa muzical – ritmică
 Îşi amintesc cântece despre primăvară ( audiţie);
 Recunosc, din textele acestora, elementele specifice primăverii ;
 Identifică , ascultând înregistrarea audio, sunetele specifice diferitelor păsări;
 Repetă cântecul “Vine, vine primăvara”;
 Învaţă cântecul “Înfloresc grădinile”;
 Compun , în perechi, un scurt cântec despre primăvară (2- 4 versuri);
 Clasifică cântecele compuse de la cel mai reuşit la cel mai slab, argumentând ;
Vineri: Inteligenţa naturalistă
 Plimbare pentru observarea schimbărilor din natură;
 Memorizează mirosurile unor flori de primăvară;
 Identifică cauza care are ca efect înflorirea pomilor;
 Completează calendarul naturii pentru cele 8 zile, folosind desene;
 Activitate practică de plantare a pomilor şi a florilor în grădina şcolii;
 Propun măsuri necesare protecţiei plantelor şi animalelor în acest anotimp;
Luni : Inteligenţa corporal – kinestezică
 Recunosc, prin pipăit, flori de primăvară;
 Îşi folosesc corpul pentru a reprezenta răspunsul la câteva ghicitori;
 La alegere:
Alcătuiesc un peisaj de primăvară prin tehnica colajului;
Modelează ,din plastilină, un copac înflorit;
Recompun plante şi păsări folosind jocul puzzle;
 Evaluează şi autoevaluează lucrările;
Marţi: Inteligenţa interpersonală
 Înregistrează răspunsul la întrebarea “Care este floarea de primăvară preferată?”;
 Determină ,pe baza interviului, care este cea mai populară floare printre colegi;
 Folosesc rezultatele sondajului pentru a alege florile pe care le vom planta în grădina şcolii;
 Grupează colegii după floarea preferată;
 Organizează , pe grupe, drumeţii în locurile unde se întâlnesc acestea;
 Prezintă în faţa colegilor planul drumeţiei;
Miercuri: Inteligenţa intrapersonală
 Îşi amintesc un moment când au cules flori de primăvară din pădure / grădină;
 Împărtăşesc colegilor impresiile pe care le-au avut atunci;
 Dezvoltă reguli de “culegere a florilor” bazate pe experienţa lor;
 Completează , oral, enunţurile:
Dacă aş fi o floare de primăvară, aş fi………… pentru că………
Mi-ar plăcea să……………………..
Nu mi-ar plăcea să …………………
 Prezintă importanţa anotimpului primăvara în viaţa fiecăruia.

Finalitate :
 Expoziţie cu produsele elevilor;
 Album cu fotografii din timpul activităţilor;
Puncte tari:

 au fost stimulate şi folosite diferitele aptitudini şi talente;


 au fost recreate şi îmbogăţite aspecte ale propriilor experienţe;

 s-a cultivat stima de sine pozitivă prin sporirea încrederii în abilităţile personale;

 a fost stimulată motivaţia intrinsecă;

 s-au corelat diverse tipuri de prezentare a informaţiei;

 demersul a fost mult mai diversificat;

 s-au realizat conexiuni între diverse arii curriculare, aparţinând domeniilor care determină
diferitele inteligenţe;

 s-a promovat înţelegerea la nivel intra , interpersonal şi multicultural;

 a fost stimulată înţelegerea metacognitivă;

 succesul şcolar a fost potenţat;

 s-a îmbunătăţit evaluarea;

 rolul cadrului didactic a fost mai mult de moderator;

 s-a stabilit mai clar conceptul de inteligenţă;

 a contribuit la dezvoltarea personală a elevilor.

Puncte slabe:

 a necesitat consum mare de timp şi energie din partea cadrului didactic;


 activizarea elevilor s-a făcut, cu precădere, în funcţie de tipul de inteligenţă vizat într-o zi .

BIBLIOGRAFIE:

1. Haward Gardner, “Teoria inteligenţelor multiple”, Traducere şi adaptare de Edmund Mauser,


formator naţional;
2. Instruirea diferenţiată. Aplicaţii ale teoriei inteligenţelor multiple. Ghid pentru formatori şi
cadre didactice, Seria „Calitate în formare”, Bucureşti, 2001;
3. www.ecursuri.ro 5. www.regielive.ro
4. www.intime.uni.edu 6. www.referat24.ro

7. Gabriela Vasiloancă, Sorina Cuzum, Gina Velcu, “Exerciţii- joc pentru activităţi
transdisciplinare la clasa I”, ED. ERC PRESS, Bucureşti, 2005, pag. 46-53;
8.*** “Licurici”, Carte de jocuri logice pentru copii, nr.2, Ed. Credo 2002, Bucureşti, pag.3 -19;
9.*** Revista “Canguraşul matematician” pentru clasele I-II, Ed. Sigma, Bucureşti, 2007,
pag.10;
10. Sorina Cuzum, Gabriela Vasiloancă, “Cunoaşterea mediului”, Caietul elevului pentru clasa I,
Ed. Sigma, Bucureşti, 2004, pag. 37;
11. Dumitra Radu, Viorela Anastasiu, “Cunoaşterea mediului”, Manual pentru clasa I, EDP,
Bucureşti, 2005, pag.47;
12. Anina Bădescu, “Cunoaşterea mediului înconjurător”, Caietul elevului pentru clasa I, Ed.
Aramis, Bucureşti, 2003, pag.22;
13. Marinela Chiriac, Doina Burţilă, Camelia Stoica, Carmen Georgescu, “Bucuriile
vacanţei”clasa I, Ed. Tiparg, pag. 24 -30;
14. Victoria Pădureanu, Tudora Piţilă, Cleopatra Mihăilescu, “Matematica”, Manual pentru
clasa I, Ed. Aramis, Bucureşti, 2005.

S-ar putea să vă placă și