NOŢIUNI DE ECOGRAFIE

GENERALĂ

Prof. univ.dr. Mario CODREANU

Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti - CLINICA MEDICALĂ
codveterinary@yahoo.com
 NOŢIUNI DE ECOGRAFIE GENERALĂ

1. DESCRIEREA PRINCIPIILOR FIZICE DE BAZĂ ÎN

INVESTIGAREA ECOGRAFICĂ.

2. OBŢINEREA ŞI INTERPRETAREA IMAGINII ECOGRAFICE

3. INDICAŢIILE EXAMENULUI ECOGRAFIC

4. AVANTAJE ŞI LIMITE ALE EXAMENULUI ECOGRAFIC
5. DOTĂRI NECESARE PENTRU EFECTUAREA
EXAMENULUI ECOGRAFIC
6. PREGĂTIREA ANIMALULUI
METODE DE DIAGNOSTIC IMAGISTIC:
ACTUALITĂŢI ŞI PERSPECTIVE

Primul şi cel mai important pas în diagnosticul

imagistic este epocala descoperire a razelor X de către
Roentgen (1895) şi a conceptului introdus de el
“al umbrelor” sau “radiografie”.
Diagnosticul radiografic
(cu avantajele şi dezavantajele
bine cunoscute) a constituit
dominanta în plan imagistic
aproape o jumătate de secol.
METODE DE DIAGNOSTIC IMAGISTIC:
ACTUALITĂŢI ŞI PERSPECTIVE
Mijloacele practice de a depăşi această tehnică în
favoarea altor tehnici non-invazive au devenit posibile
odată cu:
- elaborarea “Teoriei sunetelor” (cartea de acustică)
Rayleigh (1862),
- 1865 (Jean şi Pierre Curie) descoperirea efectului
piezoelectric (fenomenul fizic ce permite utilizarea
sunetelor pentru investigaţii),
- la începutul secolului XX (1916) Paul Langevin
(asistentul lui Pierre Curie) a aplicat pentru prima dată
tehnica acustică puls-ecou (în timpul primului Război
Mondial) pentru detectarea submarinelor,
- ulterior s-au pu bazele SONAR-ului (Sound Navigation
and Ranging) şi ulterior a RADAR-ului (Radio Detection
and Ranging),
METODE DE DIAGNOSTIC IMAGISTIC:
ACTUALITĂŢI ŞI PERSPECTIVE
Primii paşi în imagistica cu
ultrasunete au fost făcuţi de
către fraţii Dussik (1937),
examinând corpul uman
scufundat în apă, folosind o
pereche de transductori
(emiţător – receptor) cu cuarţ.

Fundamentele tehnologice pentru folosirea ultrasunetelor

în investigaţii medicale moderne sunt:
- teoria acustică;
- aparatura folosită pentru conversia acustică
(transductor);
- tehnologia pulsaţiei electronice rapide;
- afişarea şi înregistrarea video;
- procesarea digitală a imaginilor (după 1945).
 METODE DE DIAGNOSTIC IMAGISTIC:
ACTUALITĂŢI ŞI PERSPECTIVE
În medicina umană:
- Ludwig şi Sruthers/Wild/ Howry au iniţiat explorarea
ultrasonografică (A mode)
- Wild (1957) pune bazele explorării ultrasonografice (B mode);
- Edler şi Hertz (în aceeaşi perioadă) au deschis porţile aplicaţiilor
ultrasunetelor în cardiologie (M mode);
- anii 70` au adus tehnica baleiajului mecanic (mai multe
imagini/secundă);

În domeniul medicinii veterinare ultrasonografia

şi-a găsit utilitatea aproape concomitent cu cea
din domeniul medicinii, la sfârşitul anilor 70` .
 NOŢIUNI DE ECOGRAFIE GENERALĂ

1. DESCRIEREA PRINCIPIILOR FIZICE DE BAZĂ ÎN

INVESTIGAREA ECOGRAFICĂ.

Înţelegerea pe deplin a ultrasonografiei presupune o însuşire a

noţiunilor şi a principiilor fizice ce stau la baza diagnosticului ecografic.
Fiind un examen în timp real, necesită flexibilitate clinică şi o bună
cunoaştere a fenomenului ultrasonografic.
Acurateţea examenului ecografic este condiţionată de cunoaşterea
şi capacitatea de a delimita şi încadra eventualele modificări de ecostructură
şi ecogenitate.

Tehnica ecografică se bazează pe folosirea ultrasunetelor.

NOŢIUNI DE ECOGRAFIE GENERALĂ

Principii fizice
Ultrasunetele pot fi definite ca vibraţii mecanice/fenomene
vibratorii, caracterizate printr-o anumită:
- frecvenţă,
- viteză de propagare,
- lungime de undă,
 Principii fizice
Frecvenţa = numărul de unde (sinusoide)/unitatea de timp
(secundă)

Frecvenţa se exprimă numărul de cicli(cicluri)/secundă

Un ciclu /secundă = 1 Hz.

1.000 cicli/secundă = 1 kHz; 1.000.000 cicli/secundă = 1 MHz

Ultrasunetele folosesc unde de înaltă frecvenţă (1-15 MHz)

În diagnosticul ultrasonografic se folosesc sonde cu frecvenţă = 5 - 12 MHz

FRECVENŢE FOLOSITE ÎN ULTRASONOGRAFIE

Frecvenţă (MHz) Lungime de undă (mm)
2,0 0,77
3,0 0,51
5,0 0,31
7,5 0,21
10,0 0,15
 Principii fizice

Viteza de propagare a ultrasunetelor= viteza cu care parcurge

un anumit mediu

În cazul parcurgerii structurilor tisulare viteza este în general

constantă = ~ 1540 m/s.

Mediul parcurs Viteza (m/s)

Aer 331
Ţesut adipos 1450
Apă 1540
Ficat 1549
Rinichi 1561
Splină 1580
Ţesut muscular 1600
Ţesut osos 4080
 Principii fizice

Lungimea de undă este comparabilă cu cu cea a sunetelor

percepute de om, dar mai redusă.

Sonda ecografului

Unda transversă

Unda sonoră are aspect sinusoidal - compresiunile determină creşterea până la

un anumit peak după care revine la zero, iar în cazul rarefacţilor presiunea devine
negativă

Lungimea de undă = distanţa de la o bandă de compresiune (sau rarefacţie)

la alta= distanţa parcursă de undă pentru un ciclu.
 Principii fizice

Relaţia viteza – frecvenţa - lungimea de undă a sunetului:

Viteza (m/s) =Frecvenţa (cicli/s) x Lungimea de undă (m)

Viteza sunetului este invers proporţională cu frecvenţa şi cu

lungimea de undă (în medii cu structură apropiată).
Viteza fiind relativ constantă determinantă = frecvenţa care
va condiţiona rezoluţia imaginii ecografice.
Cu cât lungimea de undă este mai mică cu atât rezoluţia
este mai bună.

Rezoluţia = capacitatea de diferenţiere a structurilor cu ecodensitate diferită.

 Principii fizice

În ecografia clinică şi intervenţională la animalele de companie

se folosesc sonde cu frecvenţă 5-12 MHz

Sonda de 5 MHZ – penetrare 8-12 cm

Sonda de 7,5 MHZ – penetrare 4-7 cm

Rezoluţia la sonda cu frecvenţă de 5 MHz = 1 mm

 Principii fizice

Creşterea frecvenţei sondei folosite pentru examen

ecografic va determina:

- o rezoluţie superioară

- o penetrabilitate mai mică,

- o creştere a gradului de atenuare.

 Principii fizice

 Sonda ecografică (transducerul/transductorul) printr-un efect

piezoelectric emite un flux de ultrasunete, care va fi transmis
către structurile de interes.
 După parcurgerea structurilor investigate, o parte din
ultrasunete este trimisă înapoi către sondă (obţinând ecourile
realizate prin reflexie sau difuziune) care funcţionează şi ca un
receptor.
 Timpul necesar returnării sunetelor (obţinerii efectului de
ecou) este măsurat şi procesat (transformat în imagine
ecografică) obţinând informaţii privind rezistenţa opusă de
structurile investigate (aflate în cale fasciculului de ultrasunete)
 Transformare în
SONDĂ ECOGRAFICĂ semnal electric
COMPUTER

ULTRASUNETE REFLEXIE CU
FRECVENŢĂ
MODIFICATĂ

IMAGINE
ECOGRAFICĂ
ŢESUT

ABSORBŢIE
NOŢIUNI DE ECOGRAFIE GENERALĂ

2. OBŢINEREA ŞI INTERPRETAREA
IMAGINII ECOGRAFICE
B. IMAGINEA ECOGRAFICĂ

După emiterea ultrasunetelor către structurile tisulare de interes

se va obţine o succesiune ecouri, care preluate de către sondă vor
fi stocate şi procesate de către computer în diferite nuanţe de gri - în
funcţie de densitatea ţesuturilor întâlnite.

Înregistrarea ecourilor este computerizată şi permite conversia

lor în imagini digitale (video).
B. IMAGINEA ECOGRAFICĂ

Omul poate distinge 10-12 nuanţe de gri pe un monitor video.

Imaginile realizate ecografic oferă: 256 nuanţe de gri.

Exprimarea imaginii ecografice poate fi realizată în trei moduri:

 Modul A
 Modul B
 Modul M
 B. IMAGINEA ECOGRAFICĂ

Modul A (A = amplitudinea) prima şi cea mai simplă

modalitate de folosire a ultrasunetelor.

Ecourile obţinute sunt convertite şi exprimate ca nişte peak-uri pe

un grafic, unde intensitatea ecoului (profunzimea structurii
investigate) este direct proporţională cu mărimea (înălţimea peak-
ului).
Folosirea modului A este extrem de restrânsă = în situaţiile în care
interesează lungimea sau adâncimea segmentului investigat
(oftalmologie).
În medicina veterinară se foloseşte pentru măsurarea (aprecierea )
stratului de grăsime în regiunea dorsală la suine.
B. IMAGINEA ECOGRAFICĂ

Modul B (B =“brightness” = luminozitate) – folosit uzual în

tehnicile ecografiei clinice şi intervenţionale converteşte
ecourile în puncte (pixeli) a căror intensitate de gri (strălucire-
luminozitate) este direct proporţională cu amplitudinea ecoului
şi deci cu ecostructura ariei investigate.
Un punct (astfel obţinut) corespunde adâncimii la care s-a
format ecoul, iar intensitatea de culoare (gradul de
luminozitate) este proporţională cu intensitatea ecoului.
Imaginea ecografică obţinută reprezintă practic o “felie
anatomică” bidimensională care oferă indicii importante
privind profunzimea (adâncimea) şi ecodensitatea structurii
investigate.
B. IMAGINEA ECOGRAFICĂ

Modul M (M =“motion” = mişcare) – folosit în

ecocardiografie permite evaluarea structurilor organice în
mişcare, permiţând în principal aprecierea grosimii şi dinamicii
componentelor cordului.
Permite:
- evaluarea cavităţilor/camerelor cordului,
- realizarea măsurătorilor parietale,
- aprecieri cantitative ale cineticii valvulelor şi ale peretelui
cordului.
 B. IMAGINEA ECOGRAFICĂ

Pentru aprecierea capacităţii de întoarcere a ecoului (în

funcţie de gradul de absorbţie tisulară) se foloseşte o scală
gri – cu intensitatea proporţională cu densitatea structurilor
tisulare întâlnite:
 ecourile slabe (de joasă intensitate) generează o imagine
apropiată de negru;
 ecourile de intensitate medie vor genera diferite nuanţe de gri;
 ecourile puternice (de înaltă intensitate) generează o imagine
aproape albă.
 B. IMAGINEA ECOGRAFICĂ
Imaginea ecografică obţinută este pendinte de
mărimea amprentei (zona de contact cu pielea animalului)
şi anume de mărimea şi tipul de sondă folosit:
- sonda liniară: are o serie de cristale dispuse liniar (se
pretează cel mai bine pentru investigarea organelor
abdominale);
- sonda convexă: are cristalele dispuse liniar într-o curbă
convexă, permiţând mărirea câmpului de investigaţie (prin
emiterea în arc de cerc a ultrasunetelor);
- sondă sectorială: are cristalele dispuse angular (inelar),
permiţând aprecierea structurilor dispuse în plan lateral.
B. IMAGINEA ECOGRAFICĂ

Sondă liniară Sondă convexă Sondă sectorială

 B. IMAGINEA ECOGRAFICĂ

În obţinerea şi aprecierea imaginii ecografice se au în

vedere:
- partea dorsală a imaginii reprezintă planul cutanat;
- în plan imediat următor se proiectează structurile investigate;
- organele parenchimatoase şi diferitele structuri anatomice au în
general ecogenitate şi ecostructură general identică în seria animală;
- structurile de interes (ce urmează a fi investigate) pot fi
abordate ecografic sub diferite incidenţe (dorsală, oblică,
lateral stângă, lateral dreaptă) – oferind indicii privind:
- poziţia,
- dimensiunea,
- forma şi
- structura.
 B. IMAGINEA ECOGRAFICĂ

Structurile tisulare dau ecouri în funcţie de structura

specifică, imaginea structurilor investigate prezentându-se sub
forma diferitelor nuanţe de gri.
La animalele sănătoase organele investigate au în general o
ecostructură şi ecogenitate caracteristică şi unitară în seria animală:
Şi organele divers afectate, în funcţie de tipul procesul
patologic, în general recunosc modificări de ecostructură şi de
ecogenitate- similare.
 B. IMAGINEA ECOGRAFICĂ

În aprecierea imaginilor ecografice interesează:

 omogenitatea structurală şi
 intensitatea ecoului (ecogenitatea).

Structurile capabile de a genera ecouri = ecogene (structuri

care reflectă majoritatea ultrasunetelor).
Structurile care nu sunt capabile de a genera ecouri =
anecogene (permiţând penetrarea ultrasunetelor către
structurile profunde).
B. IMAGINEA ECOGRAFICĂ

Componentele tisulare (ţesuturi/organe)

investigate nu au structură ecogenă sau anecogenă,
au o ecostructură intermediară şi se prezintă sub
forma unor nuanţe diferite dar specifice de gri.
B. IMAGINEA ECOGRAFICĂ

DICŢIONAR DE TERMENI
Pentru aprecierea structurilor cu ecogenitate intermediară
se folosesc termenii:
Anecogen = arii/structuri care nu reflectă ultrasunetele
(incapabile de a genera ecouri).
Hiperecogen/Ecogen = arii/structuri care reflectă
sunetele mai mult decât structurile învecinate, dau ecouri cu
intensitate crescută şi apar mai deschise în imaginea
ecografică.
Hipoecogen/Slab ecogen = arii/structuri care reflectă
ultrasunetele în măsură mai mică decât structurile învecinate,
deci dau ecouri cu intensitate redusă şi apar mai întunecate în
imaginea ecografică.
Izoecogen = termen pentru a defini structuri cu
ecogenitate (ecostructură) asemănătoare cu a celor din jur.
 B. IMAGINEA ECOGRAFICĂ

Ecogenitatea diferitelor medii/structuri tisulare

 Urină, bilă;
 Medulara renală;
 Ţesut muscular;
 Corticala renală;
 Ficat;
 Ţesut adipos (de depozit);
 Splină;
 Prostata;
 Ţesut adipos structural, pereţi vasculari;
 Oase-Gaze.
 B. IMAGINEA ECOGRAFICĂ

De o importanţă deosebită este şi ecostructura diferitelor

medii/structuri tisulare investigate = caracterizarea mărimii,
distanţei şi omogenităţii punctelor.
Mărimea punctelor :
- mică,
- medie
- mare:
Situarea punctelor (distanţa dintre acestea):
- apropiate;
- la distanţă.
Omogenitatea punctelor:
- neomogenă
- omogenă.
 B. IMAGINEA ECOGRAFICĂ

Reflectivitate redusă
Reflectivitate medie
Ecotextură fină
Ecotextură grosieră

Reflectivitate intensă Ecotextură/ecostructură

neomogenă
Ecotextură intermediară
B. IMAGINEA ECOGRAFICĂ

Pentru precizarea localizării unor structuri din imaginea

ecografică (monitor/imagine foto) se recurge la împărţirea
convenţională a acesteia în nouă sectoare, ţinând cont de:
- poziţie:
- stângă;
- mijlocie;
- dreaptă.
- plasarea planului faţă de sondă (suprafaţa cutanată):
- apropiat;
- mediu;
- îndepărtat.
 B. IMAGINEA ECOGRAFICĂ

Schema proceselor fizice

realizate Sonda ecografului

Emisie ultrasunete Recepţie ecouri

Structuri investigate

Schema imaginii
ecografice obţinute
 Umbrire posterioară Structuri mineralizate
(oase/calculi)/Gaze

ECOGENITATEA DIFERITELOR Ţesut adipos

MEDII/STRUCTURI TISULARE
Prostată
Splina

Ficat

Corticala renală
Medulara renală

Medii lichidiene
(urină, bilă, sânge)

Întărire posterioară
NOŢIUNI DE ECOGRAFIE GENERALĂ

INDICAŢIILE
EXAMENULUI ECOGRAFIC
 INDICAŢIILE EXAMENULUI ECOGRAFIC

 Evaluarea poziţiei, mărimii şi conturului organelor;

 Aprecierea raporturile stabilite cu organele învecinate;
 Identificarea şi aprecierea structurilor intraparenchimatoase
(chişti, tumori, abcese);
 Identificarea originii formaţiunilor suspectate;
 Diagnosticul de gestaţie (identificare, vârstă, apreciere semne
vitale);
 Identificarea şi aprecierea fluidelor intralumenale/cavitare;
 Control postterapeutic (afecţiuni prostatice, FLUTD/S.U.F.,
litiază urinară etc.);
 Intervenţii ecoghidate
NOŢIUNI DE ECOGRAFIE GENERALĂ

AVANTAJE ŞI LIMITE ALE

EXAMENULUI ECOGRAFIC
 AVANTAJE ŞI LIMITE ALE EXAMENULUI
ECOGRAFIC

Avantajele examenului Avantajele examenului

ecografic: radiografic:
 Este o tehnică imagistică
neagresivă  Permite examinarea
structurilor osoase şi a
 Poate fi repetat de câte ori
este nevoie colecţiilor gazoase
 Oferă informaţii privind  Necesită timp mai redus de
organele interne şi fluidele examinare
 Permite vizualizarea  Tehnica este uşor de învăţat
marginilor organelor interne
 AVANTAJE ŞI LIMITE ALE EXAMENULUI
ECOGRAFIC

DEZAVANTAJELE EXAMENULUI
RADIOGRAFIC:
 Este o tehnică invazivă (atât
DEZAVANTAJELE EXAMENULUI pentru medic cât şi pentru
ECOGRAFIC: pacient)- prin iradiere
 Necesită perioadă mare de  Nu oferă date privind organele
instruire; interne
 Nu permite examinarea  Nu permite identificarea
structurilor osoase şi a marginii organelor
colecţiilor gazoase  Prezenţa lichidelor limitează
acurateţea examenului
 Necesită timp pentru
obţinerea imaginii radiografice
NOŢIUNI DE ECOGRAFIE GENERALĂ

DOTĂRI NECESARE PENTRU

EFECTUAREA
EXAMENULUI ECOGRAFIC
ECHIPAMENTE – DOTĂRI NECESARE

Ecograf cu sondă de frecvenţă corespunzătoare

investigaţiei cerute (în scop de diagnostic sau
intervenţional);
 gel ecografic;
 sală de ecografie specială – situată îndepărtat de
recepţie/sala de aşteptare – cu intrare laterală;
 posibilitatea limitării surselor de lumină naturală şi artificială;
 temperatură propice investigaţiei (apropiată de confortul
termic optim comun) – aer condiţionat;
 masă de ecografie;
 scaun;
 chiuvetă;
 lavete;
NOŢIUNI DE ECOGRAFIE GENERALĂ

PREGĂTIREA ANIMALULUI
PREGĂTIREA ANIMALULUI

 Contenţia animalului (tranchilizarea lui ?!);

 Poziţionarea animalului în decubit dorsal (rar în alte poziţii) pe
masa de ecografie;
 Tunderea/raderea pe regiunea de interes (în cazul ecografiei
abdominale – regiunea abdominală ventrală);
 Antisepsie locală (alcool sanitar);
 Aplicarea gelului ecografic (transsonic);
 Realizarea examenului ecografic după 5-10 minute (după
respectarea timpului minim de aşteptare).
 Examinarea pacientului de preferinţă:
- cu vezica urinară în stare de semiplenitudine (cu conţinut)
- cu stomacul gol;
Toaleta locală după investigaţie.
?

Va multumesc !