1. Arta în Egiptul antic - modalități de reprezentare artistică.

Egiptul antic a fost o veche civilizație din nord-estul Africii, care s-a
dezvoltat în zonele joase de-a lungul fluviului Nil, pe suprafața actuală a statului
modern Egipt. Istoria Egiptului antic se împarte într-o serie de regate stabile Vechiul
Regat Egiptean, Regatul Mijlociu Egiptean și Noul Regat Egiptean separate prin
perioade de instabilitate relativă cunoscute sub numele de perioade intermediare.
Egiptul a ajuns la apogeul puterii sale în timpul Noului Regat, după care a
intrat într-o perioadă de declin lent.
Istoria artei egiptene antice poate fi urmarita aproape fara intrerupere de
la sfarsitul mileniului al IV-lea i.Hr., cand se pun bazele statului egiptean, si pana
in anul 525 i.Hr., cand Egiptul este cucerit de persi si isi pierde astfel independenta.
Arta egipteana s-a dezvoltat in stransa legatura cu religia si in special
cu cultul mortilor. Egiptenii credeau ca o parte a fiintei omenesti, numita “ka”, nu
piere odata cu trupul, ci continua sa traiasca, avand aceleasi nevoi ca si defunctul
inainte sa moara. In acest scop, trupurile mortilor erau imbalsamate cu diferite
substante si transformate in mumii. Tot ca mijloace de prevedere se depuneau in
morminte statuile defunctilor, pentru a inlocui trupurile, si se construiau morminte
masive, pentru a apara ramasitele funerare o vreme cat mai indelungata.
Aceasta practica a dus la dezvoltarea arhitecturii, sculpturii si
picturii cu caracter religios-funerar, care aveau drept scop sa preamareasca
inainte de toate pe faraoni, socotiti zei, si aristocratia. Saracii nu se bucurau de
acest cult deosebit, ci erau ingropati direct in pamant, in cosciuge simple.
Artistii au fost obligati sa respecte in operele lor regulile sau canoanele
impuse de religie.

Principalele canoane
Potrivit canoanelor stabilite, in basorelief si in pictura marimea
personajelor era fixate in functie de rangul lor social. Imaginile faraonilor si ale
zeilor erau de cateva ori mai mari decat cele ale oamenilor din popor. Capul si
picioarele figurilor erau prezentate din profil, iar ochii, umerii si pieptul erau
vazute din fata.
In sculptura, personajele erau asezate in pozitii frontale, astfel incat o linie
perpendicular poate imparti corpul omenesc in doua parti absolute egale.
In reprezentarea zeilor, a faraonilor si a aristocratiei, exigentele si
constrangerile religioase erau insa mai mari si deci modificarile sunt mai putin
vizibile; in schimb, in reprezentarea oamenilor din popor, creatia artistica era mai
1
libera, iar apropierea de realitate mai evident. Din aceasta cauza, in arta egipteana
deosebim doua tipuri de reprezentări:
- hieratic si sacerdotal, in care apar reprezentati zeii, faraonii si
aristocratii,
- realist si popular, in care este reprezentat poporul.

Arhitectura
Arta Egiptului antic este consacrată în primul rând faraonului, glorificării
acestuia, considerat urmaș al zeilor, și are un profund caracter religios și funerar.
Templele de cult erau construcții monumentale, construite pe baza sistemului
stâlp (coloană) - grindă. Temple de cult existau în toate orașele, fiecare astfel de
templu fiind dedicat unui singur zeu (sau faraon). În interior se afla statuia zeului,
care reprezenta locul de oficiere a ritualurilor de cult de către preoți.
Vechii egipteni nu cunoșteau arcul sau bolta. Coloana egipteană era foarte
înaltă și construită din piatră. Avea nu numai un rol funcțional, acela de a susține
construcția, dar și unul estetic.
Templele sunt construite în plan rectangular și compuse din mai multe spații. La
intrarea în curtea interioară se afla un obelisc, pe care, prin hieroglife, era înscrisă
viața zeului respectiv. Această curte este singurul loc unde puteau pătrunde
credincioșii. Sala hipostilă a templului, conținea o mulțime de coloane uriașe,
decorate cu picturi sau hieroglife. În cea mai întunecoasă și îndepărtată încăpere se
afla statuia zeului.
Coloana era viu colorată și inscripționată cu hieroglife. Uneori fusul coloanei
imita tijele florale, iar capitelul imita floarea de lotus sau de palmier, sau capete de
zeițe (Hathor, Isis).
Cele mai cunoscute temple sunt:
 Templul din Luxor: aici a existat cel mai vechi oraș egiptean, Theba. Templul
a fost ridicat în cinstea zeului Amon-Ra.
 Templul din Karnak, dedicat aceleiași divinități și construit de Ramses al II-
lea, are dimensiuni impresionante și este situat în incinta unui vast complex
arhitectonic.
Templele funerare. Acestea erau construcții complexe, de mari dimensiuni,
destinate faraonilor și membrilor familiei regale, care îndeplineau și funcția de
templu de cult și pe cea de mormânt.
Mormintele exprimă importanța pe care egiptenii o acordă vieții de după moarte.
Acestea sunt locuințe pentru eternitate, care să le servească drept adăpost în viața
veșnică. Dacă mormintele faraonilor erau piramidele, ceilalți oameni bogați își
2
construiau mastabale. O mastaba era o clădire rectangulară, cu acoperișul plat și cu
pereții înclinați ce marca mormântul egiptenilor de rang înalt din antichitate. Erau
de obicei construite din piatră sau cărămizi uscate la soare. Pereții erau decorați cu
picturi sau sculpturi reprezentând diverse activități din viața defunctului.

Piramidele
Tradiția construirii de piramide a început în Egiptul antic ca o sofisticare a
ideii de „mastaba” (platformă) ce acoperea mormântul regal.
Mai târziu, au fost folosite mai multe „mastaba”, fapt dovedit de primele
piramide, cum este Piramida în Trepte a Regelui Zoser construită de faimosul
arhitect egiptean, Imhotep la Saqqara (lângă Memphis). Piramida în trepte este
prima structură cunoscută, construită în întregime din piatră și prima de formă
piramidală.
Piramidele sunt la început neșlefuite, urmând ca mai târziu piramidele să fie
construite din blocuri de piatră netezite.
Piramidele din Giza și Sfinxul, au fost construite în timpul Vechiului Regat.
Piramidele de la Giza, unde se afla înmormântați faraonii celei de-a IV-a
dinastii (Sneferu, Kheops, Khephren si Mykerinos) dovedesc pe deplin măiestria la
care au ajuns arhitecții egipteni în materie de edificii monumentale.
Marea Piramidă din Gizeh (numită și piramida lui Kheops) este localizată pe
Platoul Gizeh - orașul Gizeh, actualmente parte a capitalei Cairo.
A fost construită de faraonul Khufu (Cheops în greacă) în jurul anului 2560
î.Hr. pentru a servi drept mormânt acestuia. Marea Piramidă din Gizeh a fost cea
mai înaltă construcție din lume mai mult de 43 de secole, până când a fost construit
Turnul Eiffel. Avea, la început, 146 m (azi 138 m) înălțime, latura de 227 m și
cuprinde 2.521.000 m cubi de piatră. Fiecare bloc de piatră din cele două milioane
în total cântărește mai mult de 2 tone. Fețele piramidei erau placate cu plăci șlefuite
din calcar. Pe fațeta din nord se află intrarea în piramidă. Coridoarele și galeriile
duc fie spre camera mortuară a regelui, fie au avut alte funcții. Camera regelui se
află în inima piramidei, putând fi accesată numai prin Marea Galerie și un coridor
ascensional. Sarcofagul regelui este făcut din granit roșu, ca și pereții interiori ai
camerei. Cea mai impresionantă este piatra cu laturi foarte fin șlefuite de deasupra
intrării, lungă de peste 3 m, înaltă de 2,4 m și groasă de 1,3 m. Toate pietrele din
interior se potrivesc așa de bine, încât nu poți strecura nici un card între ele.
Sarcofagul este orientat conform direcțiilor cardinale și este cu numai 1 cm mai mic
decât intrarea în cameră. Probabil a fost introdus în timpul construcției.

3
 Potrivit lui Herodot, construcția ei ar fi durat peste douăzeci de ani și la ea ar
fi lucrat 100.000 de oameni.

În perioada Vechiului Regat, se construiesc multe alte piramide, dar de

dimensiuni mai mici, temple funerare, morminte. Astfel, în zona celor trei mari
piramide de la Giza s-a dezvoltat o întreaga necropolă compusa din mastabale,
morminte rezervate membrilor familiei regale, marilor demnitari și funcționari.
Arhitectura în perioada Regatului Mijlociu - are loc reînnoirea stilului
arhitecturii funerare, când proporțiile devin mai modeste. Mastabalele dispar
treptat, aceste monumente funerare fiind înlocuite cu hipogee (construcții subterane
săpate în pereții stâncilor) sau semihipogee.
Mentuhotep al II-lea a edificat vastul complex funerar situat în zona Deir el-
Bahri ce urma să-i fie loc de veci. Interiorul templului este decorat cu reliefuri
înfățișându-l pe faraon în compania divinităților.
O dezvoltare deosebită o înregistrează stilizarea coloanelor, care imită tulpinile
de arbori sau tijele florale. Astfel avem coloane:
 lotiforme: fusul este fasciculat, iar capitelul imită un boboc sau o floare de
lotus;
 palmiforme: fusul este cilindric, iar capitelul prezintă volute forma unor
frunze de palmier;
 papiriforme: fusul are nervuri verticale, capitelul terminându-se cu abacă;
 campaniforme: capitelul are forma de clopot răsturnat.

In perioada Noului Regat faraonii sunt mari constructori de edificii religioase. Se

continuă tradiția mormintelor hipogee și semihipogee. Printre marile realizări ale
acestei perioade putem enumera: Templul reginei Hatșepsut de la Deir el-Bahri,
Templul de la Karnak, Templul din Luxor, mormântul lui Ramses al II-lea de la
Abu Simbel sau necropola din Theba
Ammon, zeul tutelar al Thebei, devine divinitatea cea mai venerată a Egiptului.
Complexul de la Karnak, dedicat acestui zeu, devine unul din siturile arhelogice
cele mai faimoase din istoria omenirii.

Sculptura
Sculptura se manifestă sub forma basoreliefului, altoreliefului și a statuilor.
Canoanele impuse de religie și de cultul morților erau:
1. hieratismul: lipsa de expresivitate a chipurilor și reprezentarea statică a
trupurilor. Personajele au bărbia ușor ridicată, calota craniană lăsată pe spate, ochii
4
măriți și privirea îndreptată la infinit. Acest calm, liniște și lipsă de expresivitate
simbolizează detașarea personajelor de viața pământeană și așteptarea judecății
zeilor care să le confere dreptul la nemurire după cântărirea faptelor bune și rele.
2. frontalismul: vederea din față, frontală, a personajelor, care sunt
reprezentate simetric.
3. supradimensionarea: zeii și faraonii sunt redați supradimensionați față de
celelalte personaje, pentru a se sublinia puterea și caracterul lor sacru.
Nu numai zeitățile, ci și faraonii aveau reprezentări statuare. Astfel de statui
erau cât mai masive, monumentale, deoarece se considera că aduc viață veșnică
faraonilor reprezentați și permit supușilor să îi vadă în formă fizică.
Caracteristicile sculpturii din perioada Vechiului Regat:
 simetria formelor, excepția constituind doar în cazul reprezentării trupurilor
faraonilor, la care piciorul stâng este ușor flectat anterior (indicând primul pas
către lumea de dincolo, către eternitate), sau brațul drept dus către piept.
 respectarea legii frontalității: figura corpului omenesc îmbină viziunea din
față cu cea din profil. Considerată ca o imagine atemporală ce conține esența
personajului reprezentat, statuia este concepută spre a fi privită frontal.
 modularea volumelor: volumele intermediare sunt interpuse în mod subtil,
încât întreaga lucrare pare să posede ritm.
 monumentalitatea: prezentă mai ales la sculpturile care au drept scop
glorificarea faraonilor sau zeilor, care sunt reprezentați în poziții statice, într-o
postură demnă.
Ca materiale folosite pentru statui avem:
 piatra: statuia prințului Rahotep si a soției sale, Nofret (a IV-a dinastie,
Muzeul Egiptean din Cairo);
 lemnul: statuia lui Ka-aper (a V-a dinastie, Muzeul Egiptean din Cairo)
 metalul: (utilizat ceva mai rar) statuia de cupru a faraonului Pepi I (2289 -
2255 î.Hr.).
Multe din asemenea statui sunt pictate, iar ochii personajelor sunt realizați cu
ajutorul altor materiale (pietre prețioase fin prelucrate), astfel redându-se
expresivitate figurii. S-au descoperit și grupuri statuare care prezintă scene din viața
cotidiană.
Arta statuară a Regatului de Mijloc manifestă o oarecare tendință către realism.
Figura faraonică este mai umanizată, exprimând neliniștea, chiar tragicul.
În perioada Noului Regat, in reprezentarea statuară a faraonilor, se continuă
tradiția legii frontalității. Dar stilizarea severă din perioada Vechiului Regat și

5
realismul Regatului Mijlociu sunt înlocuite de un stil rafinat, care combină noblețea
cu delicatețea detaliilor.
Printre capodoperele sculpturii egiptene se numără: marele Sfinx de la Gizeh
(capul faraonului Kefren), statuia lui Kefren, prințul Rahotep și soția sa, scribul,
statuile faraonului Ramses al II-lea,bustul reginei Nefertiti, masca de aur a lui
Tutankamon și cele patru statui gigantice (20 m) din fața templului de la Abu
Simbel

Basorelieful
Arta basoreliefului este supusa aceluiași principiu al frontalității iar pentru
demnitari se respectă principiul lateralității: capul este prezentat din profil, iar
trupul și ochii sunt înfățișați ca priviți frontal. În cazul servitorilor și țăranilor, acest
canoane de exprimare artistică devin mai puțin rigide. Basoreliefurile din capele și
mastabale oferă informații privind viața cotidiană și obiceiurile egiptenilor.
Una din capodoperele acestui gen este basorelieful sculptat pe mastabaua lui Ti:
este înfățișat un grup de păstori și animale care traversează un râu, compoziție
indicând o deosebita măiestrie.
Pictura
Dezvoltarea picturii este mai lentă. Cea mai veche operă pictată egipteană, care a
supraviețuit până astăzi, este lucrarea numită Gâștele de la Meidun, pictură pe stuc,
care, alături de lucrarea Pisica la pândă constituie dovada unei evoluții a stilului
compozițional și chromatic.
Simbolistica joacă un rol important. Faraonii erau reprezentați deținând
însemnele puterii. Culorile folosite sunt expresive: pielea roșie este specifică
personajelor tinere, cea galbenă este utilizată pentru femeile de vârsta mijlocie care
nu lucrau în aer liber. Semnificația culorilor era în primul rând religioasă:
1. Roșul: era o culoare negativă, aceasta fiind culoarea zeului Seth, zeul
deșertului lipsit de viață și de aceea zeul morții, al răului și totodată al
dezordinii.
2. Verdele: culoarea vieții vegetale și de aceea culoarea bucuriei și tinereții; era
închinată zeului Osiris, zeu al reînvierii și a nemuririi ce stăpânea lumea de
dincolo.
3. Negru: era culoarea pământului fertil al Nilului – fluviu, care, prin revărsările
sale, asigura "reînvierea" veșnică a Egiptului an după an și garanta puterea și
prosperitatea țării.
4. Albastrul: era culoarea cerului și a zeului acestuia, Amon.

6
 5. Galbenul: reprezenta aurul, un material prețios simbol al nemuririi zeilor și de
aceea avea un caracter sacru, el fiind destinat numai reprezentărilor zeilor și
faraonilor.
6. Albul: simbol al purității și bucuriei, era culoarea coroanei Egiptului de Jos.
De asemenea se utilizau simboluri stereotipe pentru reprezentarea persoanelor de
origine străină.
Se practică tehnica frescei, iar scenele sunt așezate în frize pe toată suprafața
peretelui, de la sol la tavan. Tematica este foarte bogată, de la scene din viața
cotidiană (petreceri, dansuri, întreceri sportive) până la ritualuri de cult sau de
înmormântare.
Personajele sunt statice sau surprinse în diferite mișcări în funcție de acțiunea
desfășurată. Se încearcă o încadrare în peisaj și chiar o așezare pe etaje a
personajelor (perspectivă etajată) pentru a sugera adâncimea. Linia neagră
conturează accentuat formele, culorile sunt așezate în pete uniforme, fără nuanțări
care să dea impresia de volum.
Pictura Regatului de Mijloc cunoaște apogeul experienței tehnice. Se observă
apariția unor elemente simbolice sau magice și diversificarea paletei cromatice,
folosindu-se, pe lângă culorile primare, complementarele, contrastele de închis-
deschis și griurile colorate.Temele sunt inspirate din viața cotidiană: munci
agricole, vânătoare, pescuit, scene de ritual; reprezentarea animalelor ajunge
aproape de perfecțiune. Faraonul este prezent alături de divinități și de simboluri
magice. În scenele de petreceri (dans, muzică) apar tinere îmbrăcate elegant, având
ca accesorii o multitudine de podoabe și bijuterii.
În perioada Regatului Nou, când fresca ocupă locul dominant în decorarea
templelor, mormintelor și palatelor, se observă o modificare a culorilor care devin
mai transparente, chiar nuanțate, ceea ce conferă o picturalitate nemaiîntâlnită până
acum.
Exemple: Gâștele de la Meidum, Pisica la pândă, Muziciene și dansatoare,
Frescele de la Beni-Hassan, Vânătoare în Deltă, Harfistul orb, Principesele pe
plajă etc.
Artele decorative
Totuși arta funerară ne oferă suficiente informații privind forma scaunelor, a
paturilor sau a meselor. Având un aspect simplu, acestea sunt împodobite cu forme
vegetale, iar picioarele reproduc pe cele de diverse animale.
Arta bijuteriilor. Bijuteriile de aur sau din pietre semiprețioase au ca teme
diverse forme animale sau vegetale, care constituie o sursă de inspirație constantă
de-a lungul întregii istorii a Egiptului antic.
7
 Execuția bijuteriilor egiptene care ne-au parvenit demonstrează stăpânirea
unei tehnici deosebite, o ușurință și un gust desăvârșit.