Unirea Dobrogei cu Romania

Dobrogea este singura provincie românească, şi printre puţinile din lume al cărei nume
provine de la un personaj istoric real: Dobrotici, cel mai de seamă conducător al statului feudal
dobrogean, al ţării Dobrogei. Printr-o politică energică, Dobrotici a reusit să unifice sub sceptrul
său cea mai mare parte a teritoriilor danubiano-pontice, punând bazele unui stat de sine stătător.
Din anul 1388 până în 1417 documentele îl menţionează ca stăpân în Dobrogea pe
domnitorul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân.
Unirea Dobrogei cu România a avut loc în urma războiului de independenţă din 1877-1878
şi consfinţită prin Tratatul de la Berlin de la 13 iulie (1 iulie stil vechi) 1878. În schimbul Dobrogei
România a trebuit să cedeze Rusiei Basarabia de Sud (judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail), pe care o
obţinuse în urma Războiului Crimeei (1856).
La 4 aprilie 1877, România şi Rusia au semnat la Bucureşti convenţia prin care România
permitea armatelor ruse să traverseze teritoriul românesc spre Balcani, în schimbul obligaţiei de a
respecta integritatea teritorială a statului român. La 11 aprilie primele armate ruse au trecut frontiera
şi au ocupat rapid poziţiile de la Brăila si Galaţi. În replică Turcia şi-a amplasat pe Dunăre mai
multe vase de război în dreptul marilor porturi. La 15 iulie ruşii au ocupat Constanţa, evacuată în
prealabil de turci. După căderea Plevnei în toamna lui 1877 şi semnarea armistiţiului
în ianuarie 1878, Dobrogea este complet părăsită de armatele turceşti.
La 19 februarie 1878 se semnează Tratatul de pace de la San Stefano, prin care se recunoştea
independenţa României, Serbiei şi Muntenegrului, precum şi autonomia Bulgariei.
Turcia trebuia să plătească Rusiei despăgubiri de război La rândul ei, Rusia urma să cedeze
teritoriul Dobrogei României în schimbul Basarabiei de sud, un teritoriu românesc retrocedat
României după războiul din Crimeea. Guvernul României s-a văzut în situaţia dificilă de a alege
între două teritorii româneşti faţă de care Rusia nu avea alt drept decât cel al armelor.
Între 1/13 iunie şi 1/13 iulie 1878 au avut loc lucrările Congresului de la Berlin sub
conducerea cancelarului german Otto von Bismarck şi cu participarea celor şapte puteri europene.
România a participat doar ca observator şi numai la şedinţele care o vizau în mod direct. Marile
puteri recunoşteau independenţa totală a României faţă de Imperiul Otoman şi atribuiau României
Dobrogea formată din insulele care alcătuiau Delta Dunării, sangiacul Tulcei cu districtele Chilia,
Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Măcin, Babadag, Hârşova, Kiustenge şi Medgidia, precum şi
ţinutul „la sud de Dobrogea” până la o linie care pleca de la vest Silistra şi până la Mangalia.
În toamna anului 1878 autorităţile române s-au retras din cele trei judeţe Ismail, Cahul şi
Bolgrad, iar la 1 octombrie 1878, Rusia a ocupat Basarabia de Sud, conform dispoziţiilor Tratatului
de la Berlin. În acelaşi timp partea română a început pregătirile pentru unirea Dobrogei cu România.
La 15 octombrie s-au alocat fondurile necesare reorganizării iar în paralel s-a stabilit o delegaţie
română pe lângă comisia europeană însărcinată cu fixarea frontierei româno-bulgare. Împreună cu
reprezentanţii armatei, Domnitorul a stabilit strategia de ocupare militară. Astfel, la 14
noiembrie Carol I dădea următoarea proclamaţie către dobrogeni.
Citeşte un elev proclamaţia
Armatei Domnitorul îi ordona:
Citeşte un elev Înaltul Ordin de zi către soldaţi
Unirea Dobrogei cu România reprezintă a doua etapă în procesul de unire naţională a
românilor. Prima a fost cea de la 24 ianuarie 1859, când Moldova s-a unit cu Ţara Românească, iar
desăvârşirea unităţii naţionale a românilor urma să aibă loc peste patru decenii la Alba Iulia la 1
decembrie 1918.