„Ca să putem ierta, trebuie să atragem în universul nostru
lăuntric, prin invocare, energia subtilă divină a iertării. Aceasta se realizează prin implorarea sinceră, umilă şi plină de iubire a ajutorului lui DUMNEZEU TATĂL. Într-o asemenea situaţie, după ce am făcut consacrarea fructelor acelei acţiuni lui DUMNEZEU TATĂL, Îi vom cere lui DUMNEZEU TATĂL să reverse în fiinţa noastră energia subtilă divină a iertării. Stând în picioare, cel mai bine cu faţa către răsărit, vom rosti atunci lăuntric următoarea rugă simplă şi eficientă: „DOAMNE DUMNEZEULE, TATĂ CERESC, TE IMPLOR CU UMILINŢĂ SĂ REVERŞI ÎN FIINŢA MEA ENERGIA TA DIVINĂ A IERTĂRII. TE IMPLOR SĂ MĂ AJUŢI SĂ-I IERT ÎN MOD TOTAL ŞI NECONDIŢIONAT PE TOŢI CEI CARE MI-AU GREŞIT, ATÂT CU VOIE, CÂT ŞI FĂRĂ VOIE. ÎŢI MULŢUMESC PENTRU CĂ MI-AI ASCULTAT RUGA ŞI MĂ AJUŢI”. AMIN.” Vom rosti apoi de minim şapte ori această rugă simplă şi de fiecare dată, în finalul ei, vom simţi cum în fiinţa noastră se revarsă, de sus în jos, prin creştet, inundându-ne întreaga fiinţă, energia subtilă divină a iertarii.” V.P.