Sunteți pe pagina 1din 2

Maica Domnului

Presfântă Doamnă, cât s-au înmulțit vrăjmaşii mei văzuți şi nevăzuți, care mă necăjesc! Risipeşte-i cu
viforul dreptăţii tale! Miluieşte-mă, Stăpână, şi vindecă-mă de neputințele mele!

Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei
asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog,
cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului
lumii în casa ta din Betania, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe
Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în
durerea care mă copleșește acum (aici se spune dorința).

Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care
șade la picioarele tale.”

După ce ai terminat de rostit această rugăciune pentru îndeplinirea dorințelor, continuă cu „Tatăl
nostru”, apoi cu rugăciunea

„Bucură-te Marie, cea plină de Har, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și
binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos.
Sfântă Marie, Maica de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre.

Rugăciune puternică către Sfântul Gherasim Kefalonitul

Sfinte Gherasim, robule al lui Hristos, cel ce ai strălucit înaintea oamenilor ca lumină în întuneric, care
ai călăuzit poporul spre cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, primeşte de la noi această puţină
rugăciune. Vezi, Sfinte, durerile noastre. Vezi necazurile care ne apasă. Vezi mulţimea ispitelor care
ne învăluiesc neîncetat. Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, aşa cum te-ai rugat pentru mulţimea
credincioşilor care mărturisesc minunile tale. Mare dar ne-a făcut nouă Domnul prin neputreziciunea
sfintelor tale moaşte. Că ne-am întărit în credinţă auzind că bolnavii care s-au atins de racla ta au fost
vindecaţi şi că i-ai alungat pe diavoli de la cei îndrăciţi.
O, Sfinte Gherasim, precum ai scăpat insula Kefaloniei de jugul agarenilor şi de multe necazuri, tot
aşa ajută-ne şi pe noi. Am căutat uşurare prin puterile noastre, dar nu am aflat. Am căutat ajutor de
la oameni, dar am rămas nemângâiaţi. La tine venim, Sfinte, nădăjduind că nu ne vei ruşina. Ci ne vei
da cele de trebuinţă, arătându-ne care este calea pe care trebuie să mergem. Ştim că dacă în viaţă
alegem după voia noastră cea rea, rămânem lipsiţi de ajutorul dumnezeiesc. Roagă-te pentru noi,
Sfinte, să cunoaştem şi să facem voia lui Dumnezeu, ca să ajungem în raiul cel preadulce, în care tu Îl
lauzi pe Dumnezeu cu toţi sfinţii şi cu toate puterile cereşti, în vecii vecilor. Amin.

CEA MAI PUTERNICĂ RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI

„Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă
Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu
cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i
flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa
mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău.

Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele
mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea.
Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o
încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi
Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins.

Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit
ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică.
O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!" AMIN.

S-ar putea să vă placă și