Fabula lui Belfagor

de Nicollo Machiavelli
Gasiti in arhivele antice ale Florentei o poveste despre un om sfânt, a carui viata era mai vrednica de
lauda decat a oricarui alt om din timpurile sale. Odata, cazand in halucinatiile unei rugaciuni profunde,
vazu in ele cum 0 infinitate de suflete ale muritorilor mizerabili care au murit in dizgratia lui Dumnezeu
mergeau in iad, si toate sau aproape toate, se plangeau ca singurul motiv pentru destinatia lor nefericita
era ca au facut greseala de a se casatori. Jos, in iad, diavolii Minos si Radamantes, impreuna cu alti
judecatori ai infernului, se minunau grozav. Si, neputand sa creada ca aceste calomnii la adresa sexului
feminin erau adevarate, iar plangerile inmultindu-se pe zi ce trece, si transmitandu-i-se lui Pluto un
raport complet, el insusi a decis ca toti printii intunericului sa studieze atent problema si sa gaseasca o
cale pentru a dovedi ca povestile sunt aberatii, sau in orice caz, sa se cunoasca adevarul. Chemati fiind
diavolii in consiliu, Pluto lua cuvantul si pronunta sentinta: “Acum ca eu, dragii mei, prin dispozitii ceresti
si prin soarta fatala irevocabila a fiecaruia, sunt la conducerea acestei imparatii, si pentru acest motiv nu
pot fi supus nici unei judecati celeste sau lumesti, cu toate acestea, pentru ca e mai prudent sa avem o
lege de urmat, in loc sa urmam judecata cuiva, am decis ca voi sa va sfatuiti cu mine in acest caz care ar
putea sa strice reputatia imperiului nostru, pe care eu il guvernez. Pentru ca toate sufletele oamenilor ce
vin in regatul nostru isi invinuiesc sotiile pentru soarta lor, si din moment ce pare imposibil, ne indoim
ca, judecand acest caz, am putea fi vazuti ca fiind prea creduli, iar de nu, vom parea prea putin severi si
amatori de justitie. Si pentru ca pe de-o parte este un act de neglijenta, iar pe de alta parte unul de
nedreptate, si dorind sa scapam de aceste poveri, care ar putea depinde una de cealalta, negasind o
cale, v-am chemat aici sa va cer sfatul si ajutorul vostru, pentru ca acest regat, care a evitat timp
indelungat acest fel de faima, sa-si pastreze reputatia.”
Fiecare dintre printii intunericului gasea cazul ca fiind unul foarte interesant, care merita, de altfel,
toata atentia. Si concluzionand ca era necesar sa afle adevarul, se contraziceau doar asupra modului in
care trebuiau s-o faca. Unora li se parea ca ar trebui sa trimita doar pe unul dintre ei, altii au sugerat ca
ar trebui sa trimita mai multi in lume, sa ia forma de barbat si sa cunoasca personal adevarul. Multi
dintre diavoli au socotit ca e mai bine sa se scuteasca de efort si sa tortureze cateva suflete pentru a afla
povestea. Dar majoritatea au sugerat sa se trimita in lume o echipa si s-au pus de acord. Cum insa nu se
gasea un voluntar care sa-si asume misiunea, s-au decis sa traga la sorti. Si asa a fost ca Belfagor
Arhidiavolul a fost ales, dar nu in forma sa de diavol, ci in cea de dinainte de-a cadea din cer, in forma de
Arhanghel. Asa ca, foarte nefericit de aceasa povara, dar constrans sa se supuna puterii lui Pluto, a
acceptat sa urmeze decizia consiliului diavolesc si s-a obligat sa respecte conditiile discutate. Acestea
erau: ca imediat aceluia caruia i se va incredinta misiunea, i se va da o suta de mii de ducati cu care va
merge in lume sub forma unui barbat, isi va lua o nevasta si va trai cu ea zece ani, dupa care se va
preface ca va muri si se va intoarce sa povesteasca superiorilor experienta sa si le va spune care este
povara si disconfortul casatoriei. S-a mai decis ca in timpul petrecut pe pamant, el va trebui sa suporte
toate relele si bolile pe care le sufera omenirea, fie ca este vorba de saracie, puscarie, boala sau alte
ghinioane care bantuie oamenii, cu exceptia situatiilor din care ar putea scapa cu ajutorul vicleniei si
inteligentei sale.
Asadar, Belfagor a acceptat conditiile, a luat cei o suta de mii de ducati si a venit in lume. Insotit de o
cohorta demna de cai si de vice diavoli, a intrat in Florenta cu toate onorurile, oras pe care l-a ales,
dintre toate celelalte, ca domiciliu si pentru ca i se parea cel mai potrivit pentru practicarea camatariei,
cu toti banii pe care i-a adus cu el. Si-a luat numele de Roderigo de Castilia si a luat o casa in chirie in
Borgo d’Ogsinanti. Si pentru ca nu putea sa-si dezvaluie identitatea, sustinea ca a plecat de mic copil din
Spania la Soria, iar toata averea lui a fost facuta in Aleppo, de unde a plecat spre Italia pentru a-si gasi o
sotie in locuri mai civilizate si mai conforme cu viata civila si cu gusturile lui. Roderigo era un barbat
frumos, care parea a fi in jur de treizeci de ani; si demonstrand in cateva zile cat este de bogat si dand
exemplu de noblete si gandire libera, s-au aratat multi cetateni nobili, cu averi mici, care isi ofereau
fiicele la maritat. Dintre toate, Roderigo a ales o domnita frumoasa, pe nume Onesta, fiica lui Amerigo
Donati, care mai avea trei fete si trei baieti, iar fetele erau toate la varsta casatoriei; Si desi acesta
apartinea unei familii nobile, iar in Florenta avea o reputatie buna, cu descendenti numerosi cu conditie,
era sarac. Roderigo a organizat o nunta magnifica, iar dintre toate lucrurile pe care si le poate dori
cineva la o nunta, nu lipsea unul. Si cum, potrivit legii, i s-a dat sa fie supus tuturor placerilor omenesti,
incepu imediat sa prinda gustul onorurilor si pompelor lumii si prinse drag de a fi laudat intre oameni,
lucruri care nu costau putin. Dupa un scurt timp petrecut impreuna cu sotia sa, Onesta, incepuse a se
indragosti peste mesura de ea si nu suporta sa o vada trista sau indispusa. Madonna Onesta a adus in
casa lui Roderigo, odata cu nobletea si frumusetea ei, atata aroganta incat insusi Lucifer nu a avut
vreodata, iar Roderigo, care le-a incercat pe amandoua, a gasit aroganta nevestei ca fiind superioara;
dar nu a durat mult pana ca ea sa-si dea seama de iubirea pe care i-o purta sotul sau si crezand, fara
indoiala, ca ar putea sa-l domine fara pic de mila si respect, cand el ii nega ceva, ea il jignea si il injosea
cu tot soiul de cuvinte, cauzandu-i o plictiseala grozava lui Roderigo. Cu toate acestea socrul, fratii,
familia, obligatia casatoriei, si mai ales marea iubire pe care i-o purta, il faceau sa aiba rabdare cu ea.
Voi incerca sa las deoparte detaliile despre cheltuielile mari pe care le facea pentru a-si multumi
nevasta, imbracand-o in conformitate cu noile obiceiuri si stiluri care sunt intr-o continua schimbare in
orasul nostru. Si cum Rodrigo voia sa se afle in pace cu ea, se vazu obligat sa-si ajute socrul sa-si
casatoreasca si celelalte fiice, lucru pentru care a cheltuit o mare suma de bani. Dupa aceasta, vrand sa
se inteleaga cu femeia, a fost de accord sa-l trimita pe unul dintre frati la Levante cu carpe, pe altul in
Ponemte cu draperii, iar pe altul l-a indrumat sa-si deschida un magazin de aur in Florenta. Pentru
aceste lucruri si-a cheltuit cea mai mare parte din avere. Pe langa asta, la vremea carnavalului si a
sarbatorii Sfantului Giovanni, cand intregul oras, prin obiceiurile stravechi, sarbatorea si multi cetateni
nobili se umpleau de onoruri, Madonna Onesta, pentru a nu se simti inferioara altor cucoane, dorea ca
Roderigo al sau sa organizeze petreceri similare, dar care sa intreaca in pompa. Toate aceste lucruri erau
suportate de el pentru motivele citate mai sus; desi situatia era foarte grava, nu ar fi parut asa daca in
casa lui domnea pacea si ar fi putut astepta linistit vremurile de ruina. Dar i s-a intamplat contrariul,
pentru ca pe langa cheltuielile insuportabile, natura ei insolenta i-a facut viata un calvar. Curand a ramas
fara servitori, acestia ajungand sa nu o mai suporte pe cucoana, iar Roderigo o ducea greu, fara a avea
macar un servitor de incredere care sa aiba grija de ale sale. Mai mult de atat, pana si diavolii pe care i-a
adus in lume l-au parasit, alegand sa se intoarca in infern si sa stea in focurile iadului, decat sa traiasca in
lume sub aceasta stapanire. Aflandu-se, deci, Roderigo in aceasta situatie tumultoasa,din cauza risipei
care l-a ruinat, a inceput sa traiasca cu speranta chiriilor de la Ponemte si Levante, si intrucat se bucura
inca de un credit bun, pentru a-si pastra pozitia, a inceput sa semneze bilete la ordin. Circuland multe
bilete la ordin in numele lui, incepu sa fie observat de catre cei care practicau acelasi tip de comert.
Dupa ce ca traia in conditii tot mai grele, a mai primit si vestile despre esecul expeditiilor pe care le-au
intreprins fratii nevesti-sii, anume ca unul a jucat toti banii pe care i-a dat, iar celalalt, in timp ce naviga
cu toata incarcatura pe o nava care nu avea asigurare, s-a inecat odata cu scufundarea navei si s-a
pierdut cu totul. De indata ce creditorii lui Rodrigo au aflat de aceste patanii, s-au intrunit si, ganding ca
este ruinat si neintelegand de ce nu si-a achitat inca datoriile, au hotarat ca ar fi bine sa il supravegheze
atent pentru ca nu cumva sa-si ia talpasita. Roderigo, nevazand o cale de scapare, cu toate ca era
constrans de legea infernala, s-a decis sa fuga oricum ar fi. Intr-o dimineata, cum locuia langa Porta al
Prato, s-a urcat pe cal si a luat-o la sanatoasa; dar de cum a plecat, zvonurile au si ajuns la creditorii sai
care au recurs la magistrati, si au pornit in urmarirea lui nu doar agentii creditorilor, dar si poporul.
Roderigo se afla la o distanta de nu mai mult de-o mila cand auzi zgomotul din oras si, vazand pericolul
in care se afla, se gandi sa paraseasca drumurile si sa traverseze campiile pentru a-si incerca norocul.
Realizand apoi ca ocolind drumurile, se impiedica de toate santurile care traversau regiunea, si
nemaiputand sa mearga calare, a luat-o la fuga pe jos, trecand din camp in camp, ascuns prin campiile
de vie si trestie care abunda in regiunea aceea, si a ajuns la Peretolla, la casa lui Gianmatteo del Brica,
lucratorul lui Giovanni del Bene, care din fericire se intorcea in acel moment cu cireada acasa. De cum il
vazu, incepuse a se ruga de el sa-l ajute, promitandu-i ca il va face bogat daca il va salva de urmaritorii
care voiau sa-l captureze si sa-l arunce in inchisoare pentru tot restul vietii. A mai spus ca la plecare ii va
da o dovada de incredere, iar daca nu va fi asa, ii va ingadui sa-l predea chiar el. Desi era un biet taran,
Gianmatteo era un barbat curajos si, gandindu-se ca nu avea nimic de pierdut luand parte la acest act, ii
fagaduise lui Roderigo ca-l v ajuta. Asadar, l-a ascuns pe acesta intr-o gramada de gunoi din fata casei
sale si l-a acoperit cu paie si cu alte gunoaie pe care se pregatea sa le arda. Imediat dupa ce a fost
ascuns, urmaritorii au si ajuns acolo, incercand sa-l intimideze pe Gianmatteo, pentru a le da informatii,
dar el nu l-a tradat nici o secunda pe Roderigo. Desi au cautat in toata casa si toata ziua, Roderigo a fost
de negasit. In final, dupa ce au obosit si s-au plictisit, urmaritorii au plecat inapoi spre Florenta. Dupa
cele intamplate, Gianmatteo il scoase pe Roderigo din ascunzatoare si ii ceru sa-si indeplineasca
promisiunea. Atunci acesta spuse:“Prietene, eu am catre tine o mare datorie de care ma voi achita cu
orice pret, dar ca sa ma crezi ca sunt capabil de asta, iti voi spune cine sunt”. Asa ca Belfagor i-a povestit
toata istoria, despre legile infernului care i-au fost impuse, despre nevasta-sa care ii facuse viata un
calvar, si i-a mai spus cum anume il va ajuta pe Geanmatteo sa se imbogateasca, si anume: de cate ori va
auzi ca o femeie a fost posedata de un demon, poate fi sigur ca el, Belfagor, a fost cel care a luat-o in
stapanire; si nu va iesi de acolo pana cand nu va veni Gianmatteo sa faca exorcizarea, fapta pentru care
va fi bine platit de familia femeii posedate. Punandu-se astfel amandoi de acord, Roderigo isi continua
fuga.
N-au trecut multe zile ca a si inceput sa se duca vestea, in toata Florenta, ca fata lui messer Ambruogio
Amidei, care era maritata cu Bonaiuto Tebalducci, era posedata de un demon. Parintii fetei au incercat
toate remediile posibile, insa pentru Roderigo erau doar fleacuri fara efect. Pentru a-i face pe oameni sa
inteleaga ca era cu adevarat posedata si nu era vorba doar de o imaginatie a ei, el a inceput sa
vorbeasca, prin ea, in latina si sa discute filosofie, dar si sa marturiseasca toate pacatele ascunse ale
oamenilor din jur: unul din pacate spunea povestea unui calugar care tinea in camera lui o femeie,
deghizata ca unul din ei. Aceste feluri de povesti ii minunau pe toti. Messer Ambruogio era foarte
suparat si, incercand toate remediile, incepuse sa-si piarda speranta, insa Gianmatteo isi facu aparitia si
promisese sa scoata diavolul afara, in schimbul a cinci sute de florini. Messer Ambruogio se invoi, iar
Gianmatteo, dupa ce a facut cateva ceremonii pentru a face lucrurile mai frumoase, s-a apropiat de
urechea fetei si i-a soptit: “Roderigo, am venit sa-mi implinesti fagaduiala.” La care Roderigo a raspuns:
“Imi place, dar nu este de ajuns ca sa te imbogatesti. Cand voi iesi de aici, voi intra in fata lui Carlo,
regale Neapolului, si nu voi iesi pana ce nu vei aparea tu. Vei face atunci in asa fel incat sa-ti dea o
recompense pe masura. Dupa aceea nu ma vei mai deranja”. Si zicand aceste lucruri, lasa fata in pace,
spre placerea si admiratia intregii Florente.
Nu dupa foarte mult timp se si auzise in toata Italia de incidentul fetei lui Carlo. Neavand remedii si
cunoscand reputatia lui Gianmatteo, regele trimise dupa el. Acesta, ajungand la Napoli, dupa oarece
slujbe inventate, o vindeca. Dar Roderigo, inainte sa plece, ii spuse: “Gianmatteo, dupa cum vezi, mi-am
platit datoria fata de tine. Deoarece m-am achitat, nu-ti mai datorez nimic. Prin urmare, vei fi multumit
sa nu mergem mai departe, pentru ca unde ti-am facut bine, iti pot face si rau”. Gianmatteo s-a intors in
Florenta foarte bogat, pentru ca regele ii daduse mai bine de cinci zeci de mii de ducati, si se gandea sa
se bucure linistit de aceste bogatii, necrezand ca Roderigo avea de gand sa-l ofenseze. Dar linistea lui a
fost in curand tulburata de o noua veste, cum ca una din fiicele lui Ludovic al VII-lea, regele Frantei, a
fost posedata; veste care i-a dat multe batai de cap, gandindu-se la autoritatea regelui si la lucrurile pe
care i le-a spus Roderigo. Cum regele nu gasea un tratament, fiind constient, la randul sau, de virtutea
lui Gianmatteo, a trimis dupa el un simplu curier, insa cum acesta se gasea indispus, a apelat la Senioria
Florentei. Atunci Gianmatteo s-a vazut obligat sa se supuna. Dezamagit, a plecat spre Paris, iar cand a
ajuns acolo i-a aratat regelui ca este adevarat ca in trecut a exorcizat posedati, insa i-a spus ca nu stia si
nu putea sa ii vindece pe toti, pentru ca existau diavoli de natura atat de perfida, incat nu se temeau de
amenintari sau de slujbe religioase; cu toate acestea, era dispus sa implineasca voia sa, dar in lipsa unei
reusite, isi va cere iertare si va dori sa fie crutat de pedepse. La auzitele acestor lucruri, regele, turbat de
furie, ii spuse ca daca nu va reusi sa ii vindece fata, va atarna spanzurat. Gianmatteo simti o mare durere
in suflet, dar fiind inarmat cu mult curaj a cerut ca posedata sa fie adusa inaintea sa. Apropiindu-se de
urechea ei, i se adresa cu umilinta lui Roderigo, amintindu-i de beneficiile pe care i le-a adus si de
ingratitudinea pe care i-o arata in momentele de nevoie. La care Rodrigo raspunse: “Ah! Tradator
ticalos, indraznesti sa mi te prezinti asa? Crezi ca te poti lauda ca te-ai imbogatit pe spatele meu? Am sa-
ti demonstrez tie si oricui ca asa cum stiu sa dau, stiu sa si iau dupa voie, iar inainte sa pleci de aici, voi
avea grija sa fi spanzurat.” Auzind acestea si negasind nici un remediu, s-a gandit sa-si incerce norocul pe
o alta cale. Asa ca trimise posedata afara si ii spuse regelui:” Majestate, dupa cum v-am spus, sunt spirite
atat de rele incat nu ajungi la nici un rezultat, iar acesta este unul dintre ele. Prin urmare, eu vreau sa
incerc o ultima experienta si daca iese bine, eu si Majestatea Voastra ne vom atinge scopul; daca iese
rau, imi voi lasa soarta in mainile Voastre si ma voi incredinta ca voi primi compasiunea pe care o merita
inocenta mea. Asadar, vei construi in piata Nostra Dama o scena atat de mare, incat sa incapa toti
baronii si clerul din cetate; vei impodobi scena cu draperii de matase si de aur, vei face un altar in
mijlocul ei si vreau ca saptamana viitoare, tu cu clerul, impreuna cu toti baronii tai, cu toata pompa
regala, imbracati cu vesminte splendide si bogate, sa va adunati acolo, unde dupa o masa festiva veti
aduce posedata. Pe langa asta, vreau ca la un capat al pietii sa se afle cel putin douazeci de oameni cu
coarne, trompete, tobe, cimpoaie, chimvale si cu orice alte instrumente zgomotoase, iar cand eu voi
ridica o palarie, ei vor canta din toate instrumentele si vor merge catre scena. Toate acestea, impreuna
cu cateva remedii secrete, cred ca vor pune impielitatul pe fuga. Regele ordona sa se faca totul dupa
voia lui Gianmatteo; in duminica cu pricina, dupa masa festiva, cand scena era plina de personaje si piata
de oamenii din cetate, posedata a fost adusa de catre doi episcopi si mai multi barbati. Cand vazu
Roderigo atat de multi oameni adunati si atatea aparate, aproape ca ramasese prost si-si spuse:” La ce s-
a gandit tradatorul asta mic? Crede ca ma va impresiona cu pompele astea? Nu stie ca eu sunt obisnuit
cu pompele cerului si cu furia infernului? Il voi pedepsi in toate felurile”. Apropiindu-se Gianmatteo si
rugandu-l sa iasa, ii spuse: “ O, dar te-ai gandit bine! Ce crezi ca faci cu aceste aparate ? Cu asta crezi ca
vei scapa de puterea mea si a regelui ? Voi face totul sa te vad spanzurat.” Si asa, in timp ce unul se ruga
de celalalt, iar celalalt il jignea neincetat, Gianmatteo s-a gandi ca nu mai poate pierde timpul. A facut
semnul cu palaria celor adunati si inarmati cu tot felul de instrumente, iar ei au inceput o galagie care
rasuna pana in cer si cobora inapoi catre scena. La care zgomot Roderigo isi ridica urechile si, nestiind ce
se intampla si fiind foarte uimit, il intreba pe Gianmatteo ce a fost asta. Gianmatteo ii raspunse: “ Vai!
Rodrigo prietene, e nevasta-ta si vine sa te caute!”. A fost o idee minunata sa se gandeasca la alterarea
mentala pe care i-o va provoca lui Roderigo in momentul in care va auzi numele nevesti-sii. Atat de
puternic era socul, incat, fara sa se gandeasca daca era posibil sau adevarat, fara sa mai spuna o vorba,
speriat, o lua la fuga lasand fata in pace si prefera sa se intoarca in iad pentru a da seama de actiunile
sale, decat sa se supuna din nou neplacerilor, dispreturilor, pericolelor si jugului matrimonial.
Asa ca Belfagor, intors in iad, s-a convins de relele pe care le aducea nevasta in casa omului. Cat despre
Gianmatteo, care stia mai mult decat diavolul, s-a intors foarte fericit acasa.