Sunteți pe pagina 1din 4

Cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Mandatul european de arestare.

Executarea de către autorităţile române. Extinderea urmăririi penale. Regula specialităţii

Potrivit art. 27 alin. (4) teza a II-a din Decizia-cadru nr. 584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii
Europene, transpusă de Statul român în art. 100 din Legea nr. 302/2004, modificată şi
completată, privind cooperarea juridică internaţională în materie penală, sub rezerva incidenţei
dispoziţiilor art. 87, autoritatea română de executare îşi dă consimţământul la urmărirea penală,
judecata, condamnarea şi, după caz, privarea de libertate pentru fapte comise anterior predării
unei persoane de către autorităţile române în baza unui mandat european de arestare, ori de
câte ori constată că infracţiunea pentru care este solicitată, ea însăşi implică obligaţia de predare
stabilită în art. 2 parag. 2 şi respectiv art. 85 alin. (1) pct. 1-32.Judecătorul este competent se
pronunţă prin încheiere definitivă, dată în Camera de Consiliu, fără citarea părţilor, în termen de
cel mult 30 de zile de la primirea cererii, fără a aduce atingere garanţiilor la care se referă art. 87
din legea internă.

Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Încheierea din 24 august 2009

Autoritatea centrală română M.J.C.L. - D.D.I.T. - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în


materie penală a transmis acestei curți de apel, ca autoritate judiciară de executare, solicitarea
M.J.E.R.L. Irlanda în reprezentarea autorității judiciare Direcția de Urmărire Penală Publică
pentru extinderea executării mandatului european de arestare emis asupra persoanei solicitate,
cetățean român, în prezent deținut în închisoarea Mountjoy, Dublin I, Irlanda, predată statului
irlandez conform sentinței penale nr. 191 din 04.12.2008 a Curții de Apel Ploiești.

Solicitarea este întemeiată, întrucât:

- prin sentința penală nr. 191/2008, definitivă și executorie conform art. 90 alin. (5) și (6) și art.
94 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, privind cooperarea judiciară internațională
în materie penală, Curtea de Apel Ploiești a admis cererea formulată de autoritatea centrală
M.J.E.R.L. din Irlanda privind executarea mandatului european de arestare emis în baza
Ordonanțelor de arestare eliberate de Curtea Circumscripției Dublin Metropolitan, la 9.05.2008;

- autoritatea judiciară română de executare a luat act că persoana solicitată, cetățean român,
este de acord la predarea sa către Statul irlandez, în scopul arestării, urmăririi penale și judecării
pentru două infracțiuni (viol și lipsire de libertate) incriminate în legislația penală irlandeză;
- predarea persoanei solicitate s-a autorizat în condițiile art. 90 alin. (5) și art. 100 din Legea nr.
302/2004 modificată, adoptată de Statul român pentru transpunerea Deciziei-cadru nr.
584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene privind regula specialității și sub condiția
prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004;

- infracțiunile ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 191 din 04.12.2008 au fost descrise prin
decizia judiciară emisă de autoritățile irlandeze ca fiind comise la data de 6.11.2006 de doi
bărbați între care și persoana solicitată, asupra victimei cetățean moldovean și într-un
apartament din Dublin I, Irlanda;

- hotărârea adoptată de autoritatea judiciară română a fost pusă în executare la 11.12.2008,


când persoana solicitată a fost predată autorităților Statului irlandez, în prezent fiind privată de
libertate în închisoarea Mountjoy, Dublin I, Irlanda;

- cauza având ca obiect cele două infracțiuni reținute în sentința penală nr. 191/2008 a Curții de
Apel Ploiești în prezent se află pe rolul Tribunalului districtual irlandez, în fața căruia persoana
predată a fost trimisă în judecată, fixându-se termen pentru audiere la 27.10.2009;

- autoritatea judiciară Direcția de urmărire penală publică irlandeză a fost de acord cu


recomandarea Consiliului de judecată și a hotărât adăugarea la acuzațiile de inculpare a celor
șaisprezece infracțiuni, pretins a fi săvârșite la 6.11.2006 și în aceleași împrejurări ca și faptele
pentru care persoana predată a fost trimisă în judecată, deci anterior datei de 4.12.2008, când
autoritatea judiciară română a consimțit la predarea acesteia în baza mandatului european de
arestare din 12.11.2008:

- extinderea urmăririi penale, judecății și condamnării persoanei predate are ca obiect infracțiuni
de viol și atac sexual agravat, care potrivit art. 85 alin. (1) pct. 28 din Legea nr. 302/2004
modificată și completată și art. 2 parag. 2 din Decizia-cadru nr. 584/JAI/13.06.2002 a Consiliului
Uniunii Europene, implică ele înseși obligația de predare între autoritățile statelor membre ale
Uniunii Europene;

- din informațiile transmise nu rezultă vreunul din motivele de refuz la executare admise în art.
88 din Legea nr. 302/2004 și, respectiv, art. 3 și 4 din Decizia-cadru nr. 584/JAI/13.06.2002 a
Consiliului Uniunii Europene, cele șaisprezece infracțiuni sunt incriminate în art. 197 C.pen.
român, pedepsite cu închisoarea de cel puțin 3 ani, la momentul sesizării nu sunt acoperite de
vreo amnistie și nici nu s-a împlinit vreunul din termenele de prescripție a răspunderii penale
prevăzute de art. 122 C.pen. român;

- faptele care dau loc la extinderea învinuirii și respectiv extinderea deciziei judiciare de
executare inițială sunt sancționate de legislația în materie a Statului irlandez cu pedeapsă
privativă de libertate a cărei durată maximă este de închisoarea pe viață și, respectiv, 14 ani
închisoare;

- din conținutul cererii rezultă garanțiile înscrise în art. 87 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004
modificată, respectiv posibilitatea revizuirii pedepsei sau măsurii aplicate după executarea a 7
ani închisoare sau mai mult din sentința condamnatorie, în cazul aplicării detențiunii pe viață;

- potrivit art. 27 alin. (4) teza a II-a din Decizia-cadru nr. 584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii
Europene transpusă de Statul român în art. 100 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată,
sub rezerva incidenței dispozițiilor art. 87, autoritatea română de executare își dă
consimțământul la urmărirea penală, judecata, condamnarea și după caz privarea de libertate,
pentru fapte comise anterior predării unei persoane în baza unui mandat european de arestare,
ori de câte ori constată că infracțiunea pentru care este solicitată ea însăși implică obligația de
predare stabilită în art. 2 parag. 2 și respectiv art. 85 alin. (1) pct. 1-32.

Rezultând așadar că sunt îndeplinite condițiile legale pentru urmărirea penală a unui cetățean
român, predat unui stat membru în executarea unui mandat european de arestare și pentru alte
infracțiuni săvârșite anterior executării deciziei judiciare, se va admite solicitarea formulată de
autoritatea centrală irlandeză.

Astfel, în baza art. 100 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, combinat cu art.
27 parag. 3 și 4 din Decizia-cadru nr. 584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene, se va
autoriza urmărirea penală, judecata, condamnarea sau privarea de libertate a persoanei
solicitate și pentru un număr de 16 infracțiuni (viol și atac sexual agravat), descrise și încadrate
juridic în cererea de extindere formulată de autoritatea judiciară emitentă și interceptată la
24.08.2009 de autoritatea judiciară de executare Curtea de Apel Ploiești.

Consimțământul la executarea deciziei judiciare se acordă cu respectarea garanțiilor juridice


prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din aceeași lege referitoare la posibilitatea revizuirii
penalității sau măsurii aplicate în cazul de condamnarea pentru o infracțiune pedepsită cu
detențiunea pe viață și sub condiția ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de
libertate persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Conform art. 94, raportat la art. 100 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată,
prezenta încheiere se va notifica persoanei solicitate, autorității judiciare emitente și Ministerului
Justiției, Direcția Drept Internațional și Tratate, Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în
materie penală.

Față de prevederile art. 80 din legea sus-menționată, cheltuielile judiciare avansate de Statul
român rămân în sarcina acestuia.

Detalii: https://legeaz.net/spete-penal/cooperarea-judiciara-internationala-in-materie-24-2009

S-ar putea să vă placă și