Potrivit art. 379 alin.

1 Cod civil, „ …dacă din probele administrate rezultă

culpa ambilor soţi, instanţa poate pronunţa divorţul din culpa lor comună, chiar
dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorţ …”.

Legiuitorul român a avut în vedere existenţa unei culpe, oricât de mici, şi din
partea celuilalt soţ, care nu „a făcut cerere de divorţ”. O atare concluzie se
fundamentează pe exprimarea utilizată în cuprinsul normei juridice evocate, aceea
de „culpă comună”, iar nu de „culpă egală”. Altfel spus, desfacerea căsătoriei din
culpa exclusivă a unui soţ operează strict în ipoteza în care celălalt soţ este inocent,
complet nevinovat, mai presus de orice culpă în legătură cu deteriorarea relaţiilor
de căsătorie.

La data de 12.04.2018, A.S. depune la Judecătoria Iași o cerere de chemare în

judecată, prin interemediul căreia reclamanta a solicitat desfacerea căsătoriei,
exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minorul D.D. să se realizeze în mod
exclusive de către reclamantă şi stabilitrea locuinţa minorului D.D. la aceasta, cu
obligarea tatălui la pensie de întreţinere și revenirea acesteia la numele purtat
anterior căsătoriei, respectiv acela de N.Conform cererii de chemare în judecată
depusă de către aceasta, a reieșit faptul că numita A.S. s-a căsătorit cu numitul S.S.
la data de 10.08.2011, căsătoria fiind înregistrată la Registrul de Stare Civilă al
Primăriei Iași, județul Iași.Din această relație dintre A.S. și S.S. a rezultat minorul
D.S., născut la data de 11.12.2012.

După ce instant constată ca fiind întemeiată cererea de chemare în judecată

a numitei A.S., și după ce probele au fost administrate în cauză a reieșit vina
comună a ambelor părţi, întrucât acestea nu au făcut eforturi în vederea înlăturării
stării tensionate şi a menţinerii relaţiilor de căsătorie şi a unei bune comunicări
pentru a evita destrămarea familiei. Comportamentul ambelor părţi a determinat
estomparea afecţiunii dintre soţi, a respectului dintre ei şi a comunităţii spirituale,
astfel cum a susţinut şi reclamanta în cererea sa de chemare în judecatăAstfel,
părţile au ajuns să se certe din orice motiv, încălcându-se obligaţia de respect
reciproc, fidelitate şi sprijin moral, având în vedere că soţii îşi datorează reciproc
respect, fidelitate şi sprijin moral, aceştia având îndatorirea de a locui împreună.

Totodată, în urma administrării probatoriului, s-a constatat că ruptura

apărută în relaţia părţilor s-a produs şi datorită separaţiei în fapt a acestora, numitul
S.S. mutându-se de la domiciliul conjugal în luna ianuarie a anului 2014, în urma
unor certuri ivite între părţi, relaţia lor nu a supravieţuit distanţei, părţile
înstrăinându-se unul de celălalt iar sentimentele de afecţiune pe care le nutreau
unul pentru altul estompându-se. Având în vedere şi poziţia procesuală a numitului
S.S, care nu a înţeles să se prezinte la nici un termen al acţiunii de divorţ, dar şi de
timpul scurs de la separarea în fapt a părţilor, este evident că cei doi soţi au hotărât
să nu mai încerce reluarea vieţii de cuplu, ci să pornească pe drumuri diferite,
continuarea relaţiei lor nemaifiind, aşadar, posibilă.

Din această perspectivă, pornind şi de la premisa că prezumtiva culpă în

destrămarea căsătoriei poate fi determinată şi printr-o conduită pasivă, omisivă, iar
nu neapărat printr-un comportament agresiv ori activ, din partea oricăruia dintre
soţi, prin prisma stării de fapt rezultate din probatoriul administrat în cauză şi,
numitei A.S. îi revine o culpă – estre adevărat, în mod semnificativ mai redusă
decât numitului S.S., însă, oricât de redusă ar fi aceasta, nu i se poate nega totuşi
existenţa – în destrămarea relaţiilor de căsătoriei şi perpetuarea în mod relativ
îndelungat a unei despărţiri în fapt, la care a contribuit, în mod implicit, şi intimata-
pârâtă personal.
Astfel, în urmă deliberării si având în vedere aspectele constate în cauză cu ocazia
administrării mijloacelor de probă, prin Sentința Civilă nr. 8751778 instanta a
dispus desfacerea casatoriei.

Întrucât A.S. și-a manifestat voinţa și în sensul revenirii acesteia la numele purtat
anterior căsătoriei, instanţa a dispus ca aceasta să revină la numele anterior, acela
de N.

În cursul derulării procesului civil, a fost dispusă desfășurarea unei anchete sociale
în vederea observării mediului în care minorul D.S. este crescut și educat.Astfel,
potrivit anchetei sociale efectuate în cauză, minorul este înscris la Grădiniţa nr. 11
din mun. Iaşi, fiind un copil bine integrat în colectiv, o fire energică, sociabilă,
locuieşte în fapt cu mama sa, în mun. Iaşi, proprietatea bunicii materne, imobilul
fiind o garsonieră compusă din cameră, baie, bucătărie, fiind mobilat cu cele
necesare unui trai decent.

Din probele administrate în cauză, nu a reieșit vreuna din situaţiile menţionate de

lege şi nici vreun alt aspect care ar creea presupunerea rezonabilă că prin
exercitarea de către S.S. a autorităţii părinteşti cu privire la minor, copilul ar fi
suspus vreunui risc. Astfel, după cum a arătat şi martorul audiat în cauză şi propus
de către D.S., martor care este cumnatul reclamantei şi care a avut o relaţie
apropiată cu părţile din cauză, S.S. nu a fost cunoscut ca fiind o fire nervoasă şi
violentă, până la incidentul din ianuarie 2014, când părţile s-au separat în fapt în
urma unei cerți în cadrul căreia S.S. a acţionat cu violenţă verbală şi psihică iar
faptul că S.S. nu s-a implicat în mod constat în creşterea şi educarea minorului nu a
relevat faptul ca minorul ar putea fi expus vreunui risc, pentru a dispune ca
exercitarea autorităţii părinteşti să se realizeze în mod exclusiv, de către D.S.
Prin urmare, având în vedere principiul interesului superior al copilului, faptul că
minorul locuieşte din ianuarie 2015 numai cu mama, nevoia de stabilitate şi
echilibru a acestuia, vârsta fragedă a minorului, nevoile emoţionale şi psihologice
specifice vârstei, faptul că reclamanta îi poate oferi copilului condiţii materiale şi
spirituale bune, precum şi concluziile raportului de anchetă psihosocială, a fost
stabilită locuinţa minorului la reclamantă. A fost avut în vedere şi faptul că acesta
se află la o vârstă la care ataşamentul faţă de mamă este accentuat, prezenţa
efectivă a acesteia şi influenţa sa în dezvoltarea şi evoluţia copilului fiind deosebit
de importante, ataşament care reiese din declaraţiile martorilor cât şi ancheta
psihosocială efectuată în cauză. De asemenea, reclamanta-pârâtă realizează venituri
stabile, aceasta fiind angajată ca bucătar la un restaurat din localitate.

Referitor la plata pensiei de întreţinere, astfel cum susţine reclamanta, că pârâtul nu

este angajat şi nu realizează venituri din muncă, s-a stabilit pensia de întreţinere
raportat la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.