EDUCAŢIA PĂRINŢILOR

Educaţia,definită în termeni foarte simpli este un proces al cărui scop esenţial este
de a uşura o anumită modificare de comportament.Părinţii sunt primii învăţători ai
copilului,ei încep educarea lui în mediul familial. Împreună cu părinţii,şcoala îşi are
rolul ei bine stabilit,intermediind dezvoltarea primară a copilului.
Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor,asigurându-le acestora nu
numai existenţa materială,cât şi un climat familial afectiv şi moral.Sunt situaţii în
care familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor
primare( hrană,îmbrăcaminte,locuinţă,cheltuieli zilnice)ignorând importanţa unei
comunicări afective,nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenenţă.
Educaţia părinţilor poate fi:
¤ O educaţie a copilului
¤ Un studiu al dezvoltării copilului
¤ O formare a abilităţilor de comunicare şi analiză a copilului
¤ Un examen cognitiv al sarcinilor secvenţiale în creşterea,dezvoltarea şi educarea
copilului
Sugestii generale pentru părinţi:
¤ Construiţi o relaţie pe încredere şi afecţiune cu copilul
¤ Asiguraţi-vă că tânărul este mai mult timp supravegheat
¤ Oferiţi modele de comportament
¤ Stabiliţi reguli clare şi urmaţi respectarea lor
¤ Monotorizaţi aspectele de violenţă cu care intră în contact copilul prin mass –
media. În acest caz se impune şi respectarea unor reguli de bază:
¤ Cunoşterea conţinutului programelor urmărite de copii
¤ Discutarea scenelor de violenţă vizionate de către copii
¤ Discutarea consecinţelor grave pe care le are comportamentul violent în realitate
¤ Analizarea modalităţilor de rezolvare a problemelor fără folosirea violenţei

În relaţia părinţi-copii, fiecare influenţează şi este influenţat în procesul

comunicării. Relaţia părinţi –copii nu trebuie lăsată la întâmplare.Există norme
precise care stau la baza acestor relaţii: nevoia de dragoste care asigură
protecţie,asigură unele raporturi relaţionale,juste şi echilibrate,cât şi
complementaritatea rolurilor parentale.
Tipuri de părinţi şi copii:
1. Părintele”protector”-îngrijorare excesivă. Părintele va spune: „Nu creşte! Nu
acţiona!”
Manifestări pozitive:
¤ dezvoltă o relaţie armonioasă şi satisfăcătoare
¤ oferă un mediu călduros şi protector
¤ reprezintă factorul stabilizator al familiei
¤ asigură copilului securitate
Manifestări negative:
¤ ţine cont doar de aspectele pozitive ale copilului
¤ este indecis atunci când este vorba de respectarea regulilor
 ¤ nu îşi exprimă emoţiile de dezamăgire şi nemulţumire
¤ nu- i permite copilului să fie independent şi să se maturizeze
Copilul va fi:
1. Copilul „răsfăţat”- „Vreau”
¤ nu suportă nicio formă de frustrare
¤ întâmpină dificultăţi în respectarea regulilor
2. Copilul „dependent”- „Nu pot”
¤ nu are voinţă
¤ nu îşi asumă responsabilităţile
2. Părintele „autoritar”-controlul. Părintele va spune: „Nu fi apropiat! Nu fi copil!
Fă efort! Depăşeşte-te! Fii perfect!”
Manifestări pozitive:
¤ doreşte să aibă un copil competitiv
¤ este responsabil
¤ promovează reuşita prin disciplină şi muncă
¤ preocuparea pentru corectitudine
Manifestări negative:
¤ nu acceptă să fie contrazis şi neluat în seamă
¤ vrea să fie ascultat întotdeauna respectat chiar” venerat”
¤ crede că este singurul care ştie ce este mai bine pentru familie
Copilul va fi:
1. Copilul „inhibat”:”Eu nu pot pentru că nu am voie!”
¤ este descurajat
¤ copleşit de exigenţe
¤ rezultatele şcolare scad în situaţii de stres
¤ fricos
2. Copilul „rebel”:” Eu fac regulile!”
¤ manifestă tendinţe agresive
¤ nu acceptă regulile
¤ nu ţine cont de celălalt
3. Părintele „prieten”- încredere. Părintele va spune: „Cum vrei tu! Fă-te plăcut!”
Manifestări pozitive:
¤ îi place să-şi petreacă timpul cu copilul şi cu prietenii acestuia
¤ este cald şi înţelegător,copilul apelează la el atunci când are probleme
¤ relaţia cu copilul se bazează pe stimă şi respect reciproc
¤ încurajează exprimarea emoţiilor
Manifestări negative:
¤ nu poate refuza copilul
¤ poate fi uşor manipulat de copil
¤ nu este constant în stabilirea limitelor comportamentului copilului
Copilul poate fi:
1. Copilul „indisciplinat” „Mie să-mi fac bine!”
¤ nu respectă adultul
¤ nu acceptă un refuz
2. Copilul „ amabil” „ Vă convine! Vă pot ajuta cu ceva! „
¤ doreşte să fie plăcut de toată lumea
 ¤ este superficial în relaţiile cu ceilalţi
¤ nu ţine cont de propriile nevoi şi dorinţe.

Indiferent de vârstă,copilul are nevoie de o ambianţă caldă dar şi de supunere,de

reguli cărora să nu se conformeze,stabilite în acord cu părinţii.
Comunicarea în familie:
Dacă îţi doreşti să fie armonie în familia ta şi dacă vrei să contribui şi tu la ea,nu
uita:
¤ Să fii fericit!
¤ Să-ţi asumi anumite responsabilităţi!
¤ Să- i asculţi pe ceilalţi!
¤ Să ţii cont de sentimentele celorlalţi!
¤ Nu aştepta să fii doar tu înţeles,înţelege-i şi tu pe ceilalţi!
¤ Dacă apar conflicte,fii moderat,nu incitator!

Aşteptările părinţilor şi atitudinilelor privind educaţia sunt la fel de importante ca

şi activităţile desfăşurate de cadrele didactice.Cei mai mulţi doresc să fie implicaţi
în educaţia copiilor dar mulţi nu ştiu cum să devină implicaţi.Cei mai mulţi
învăţători simt că implicarea părinţilor este esenţială dar nu ştiu cum să facă acest
lucru.Şcoala are nevoie să încurajeze şi să promoveze implicarea părinţilor ca
parteneri.

Bibliografie selectivă:

1.Baciu Aurelia ,Cazan Carmen Manuela,Cobzariu Ciprian,Educaţia părinţilor-

Ghidul tânărului profesor;
2.Ciohondaru Elena, Succesul relaţiei dintre părinţi şi copii acasă şi la
şcoală,Editura Humanitas, Bucureşti ,2004;
3.Vramas Ecaterina Adina, Consilierea şi educaţia părinţilor, Editura Aramis,
Bucureşti , 20002.