Popoare si civilizații antice

Civilizația greacă antică a cunoscut mai multe etape in evoluția sa. Civilizația cretană, apărută in
bazinul Marii Egeene, in mileniul III i. Chr., a constituit baza civilizației grecești si, prin intermediul acesteia,
originea civilizației europene de mai târziu si de astăzi. Centrul acesteia a fost in insula Creta, cea mai mare
insula sudica din Mediterana.Civilizatia cretana, numita si minoica sau minoiana, a fost una dintre cele mai
avansate din punct de vedere economic, politic, social si cultural din acea perioada istorica, când majoritatea
populațiilor de pe continentul european se aflau inca in epoca neolitica. Cretanii sau minoienii au cunoscut
scrisul , s-au descoperit trei tipuri de scriere, cea mai veche fiind o scriere de tip ideografic, asemănătoare
celei hieroglifice egiptene. Faptul ca a fost o civilizație avansata este dovedit si de aceea ca a fost una
eminamente urbana. După dispariția ei, textele homerice o evoca, numind Creta „tara celor 100 de orașe” .
Dintre cele mai importante au fost Cnossos, capitala regilor cretani, Phaistos, Malia. Orașele, nefortificate,
erau legate intre ele prin drumuri pavate, pe străzi existau trotuare pavate, cu santuri de scurgere acoperite,
cu sisteme de canalizare subterana, cu apeducte , cisterne care depozitau apa.

Pe teritoriul Greciei continentale dar si in insulele grecești de mai târziu au început sa pătrundă, in jurul
anului 2000 i. Chr. o serie de populații numite indo-europene, provenind din zona stepelor Rusiei, care s-au
răspândit , in mai multe serii de valuri migratoare, spre partile vestice ale continentului european. In Grecia
de azi, primul val de migratori au fost ionienii, care au supus populațiile bastinase, au intrat in contact cu
cretanii, au ocupat întreaga Grecie. Pe la anul 1600 i.Chr. a urmat invazia aheenilor sau micenienilor, apoi au
venit in aceste locuri eolii si dorienii. Poemele homerice si scrierile tragicilor greci dau informații despre
intamplari si personaje ale acestei epoci, care a durat aproximativ șase secole, fiind in final cucerita de
ultimul val de triburi grecești, al dorienilor. Spre exemplu, războiul aheilor cu troienii, relatat in Iliada lui
Homer a fost o mare expediție de jaf, in urma căreia Troia a fost cucerita. Multa vreme s-a crezut ca este
doar o legenda, pana când arheologul amator Schliemann a descoperit, pe teritoriul de azi al Turciei, urmele
materiale ale cetatii Troia, de fapt noua așezări succesive, fondate intr-un loc prielnic comerțului maritim si
posedând imense bogații.
Apariția democrației, cea mai avansata forma de guvernământ, ce sta la baza principiilor democrației
moderne, a fost favorizata de o serie de condiții sociale, economice si politice. Epoca clasica, situata in
secolul V, a debutat cu înfruntările dintre greci si barbari, respectiv războaiele cu perșii, numite războaiele
medice, castitate de greci. In secolul V, Atena a atins apogeul puterii si prestigiului sau, datorita imperiului pe
care si l-a creat si exploatării in folosul propriu a bogățiilor si resurselor celorlalte teritorii grecești.
Hegemonia acesteia i-a asigurat măreția si prosperitatea, in detrimentul aliaților lor greci. Consolidarea
deplina a democrației ateniene a avut loc in timpul când Pericle a fost ales strategul (cea mai înalta
magistratura) acestui oraș-stat. Personalitatea lui Pericle, provenit dintr-o familie nobila, instruit si
cultivat, cu remarcabile calitati de conducător,a dat numele sau întregului secol al V-ea, numit „epoca de
aur” sau „secolul lui Pericle”. El a dominat Atena aproape 30 de ani, a fost reales strateg timp de 15 ani si a
deținut o putere la fel de mare ca un tiran dar nu a depășit niciodată limitele legalității. Aristotel l-a numit
„inteleptul”. In centrul politicii sale interne s-a aflat idealul democratic (demos- popor, cratos-putere) ale
cărui principii de baza erau: egalitatea tuturor in fata legii, posibilitatea ca toți cetățenii sa duca o viața
decenta, precum si posibilitatea ca reprezentanții tuturor cetățenilor sa acceadă la funcțiile de conducere si
administrare ale cetatii.

Civilizația romană:
In antichitate, sub numele de Italia s-a inteles, pana in timpul lui Augustus, o alta realitate
geografica decât se înțelege in mod curent, deoarece aceasta se întindea către nord pana in ținuturile
celtice, de care o separa, in mod simbolic, micuțul rau Rubicon. După reforma administrativa a lui Augustus,
numele de Italia s-a intins pana in munții Alpi, corespunzând cu accepțiunea de astăzi. Numele de Italia
provine de la populația Italilor, care locuia in sudul peninsulei. Numele a fost aplicat întregii
peninsulei Italice, mai cu seama de coloniștii greci.
Îndelungata istorie a Romei are trei mari perioade: epoca regalității (753-509), epoca republicana (509-27) si
epoca imperiala (27 a.C.- 476 p.C.). Epoca republicii are, la rândul sau, trei perioade: republica aristocratica,
pana in jurul anului 300 a.C.; republica democratica, pana către sfârșitul sec.II a.C. si perioada războaielor
civile pana la sfârșitul republicii (27 a.C.). Epoca imperiala are doua mari perioade: Principatul, sau
Imperiul roman timpuriu (27 a.C.- 284 p.C.), si Dominatul, sau Imperiul roman târziu (după 284 p.C.). La
moartea împăratului Teodosiu cel Mare (395), Imperiul roman se împarte definitiv in doua parti: Imperiul
roman de apus, care va dura pana in anul 476, când ultimul imparat roman, Romulus Augustulus, a fost
înlăturat de la tron de populațiile germanice care se instalaseră in imperiu, si Imperiul roman de răsărit,
care va supraviețui pana in anul 1453, când turcii au ocupat Constantinopolul.
Conform legendei,Roma ar fi fost întemeiata la 21 aprilie 754/753 a.C. Trecutul îndepărtat al poporului
roman este învăluit in legenda. Grecii au fost aceia care au făcut primele speculații despre istoria
timpurie a romanilor, pe care au incadrat-o in filonul tradițional al istoriei grecești. In conformitate cu
aceste povestiri, sintetizate de Vergilius in poemul Eneida, începuturile Romei sunt legate de mitul
războiului troian. Eroul troian Aeneas, fiul zeiței Aphrodita, ar fi scăpat de la distrugerea Troiei si ar fi ajuns
in Latium unde s-a impus printre conducătorii locali. După moartea sa, fiul sau Ascanius întemeiază orașul
Alba Longa unde vor domni in continuare descendenți ai sai. Ultimul rege, Amulius, îl detronase pe fratele
sau Numitor, obligând-o pe fiica acestuia, Rhea Sylvia, sa devina vestala, pentru a nu avea copii. Dar zeul
Marte s-a îndrăgostit de ea, născând astfel doi gemeni, Romulus si Remus. Cei doi gemeni au scăpat de la
moarte fiind alăptați de o lupoaica si apoi crescuți de o familie de pastori. Ajunși la maturitate, cei doi
gemeni au repus in drepturi pe Amulius si au hotărât întemeierea unei noi cetati pe malul Tibrului, acolo
unde fuseseră hrăniți de lupoaica. Intre cei doi frati s-a iscat o cearta in urma careia Remus a fost ucis.

Senatul a aparut inca din epoca regalitatii, probabil ca un sfat al batranilor (senex = batran). In epoca
republicana, senatul a devenit una din institutiile fundamentale ale statului roman. Senatorii erau alesi
mai intai de consuli, apoi de cenzori. Pentru a extinde statul roman, armata lor profesionista a purtat
razboaie mai intai ci popoarele invecinate (gali, greci, cartaginezi), apoi cu cele mai indepartate (germani,

parti, macedoneni, daci). Cei mai

vestiti conducatori ai romanilor au fost Cezar, Octavian, Traian. In timpul lui Traian, Inperiul roman a avut cea
mai mare intindere.