Versiune imprimabila: Hainele noi ale împaratului Page 1 of 3

Imprima povestea!

Hainele noi ale împaratului

A fost odata un împarat, caruia îi placeau asa de mult hainele noi, încât el îsi
cheltuia averea numai pe îmbracaminte. Când mergea la o parada sau c ând se ducea
la teatru ori la plimbare, nu avea alt gând decât s a-si arate hainele noi.
În fiecare ceas al zilei îsi schimba hainele, si cum se zice de -un rege: "E la
sfat", astfel se spunea despre el: "Împaratul e la dulapul cu haine".
În cetate era mare veselie: treceau pe-acolo tot felul de straini; într-o zi iata
ca venira doi pungasi care se dadura drept mari mesteri tesatori si spusera ca ei
stiau a tese cea mai minunata stofa din lume. Nu numai culorile si desenele erau
nemaipomenit de frumoase, dar hainele facute din aceasta stofa aveau o însu sire
ciudata: se faceau nevazute pentru orice om care nu-si îndeplinea bine slujba, sau
care era marginit la minte.
"Astea -s haine strasnice, se gândi împaratul; cu ele am sa pot cunoaste
destoinicia oamenilor mei; am sa pot deosebi pe cei destepti dintre prosti. Da, îmi
trebuie numaidecât aceasta stofa".
Si dadu îndata o mare suma de bani celor doi pungasi, ca ei sa-si înceapa
lucrarea cât mai repede.
Ei întinsera doua razboaie si se faceau ca lucreaza de zor, cu toate ca nu era
nimic pe tevile lor. Mereu cereau sa li se dea matase subtire si fir de aur; dar ei le
puneau de-o parte, în sacul lor si lucrau pâna la miezul noptii pe razboaiele goale.
"Trebuie sa stiu acum unde au ajuns ei cu tesutul stofei", îsi zise împaratul.
Si i se umplea inima de grija, gândindu-se ca cei prosti si nedestoinici pentru
slujba lor nu vor putea sa vada stofa. Nu doar ca se îndoia de dânsul, dar totusi
chibzui ca ar fi bine sa trimita întâi pe altcineva, care sa vada lucrul înaintea lui. Toti
locuitorii din cetate stiau de însusirea minunata a stofei si fiecare ardea acum de
nerabdare sa afle cât de prost si netrebnic e vecinul lui.
"O sa trimit pe cel mai vechi si mai bun ministru al meu, se gândi împaratul, s a
vada ce -au lucrat tes atorii; el poate mai bine ca oricine sa judece lucrul; el se
deosebeste dintre to ti si prin desteptaciunea si prin vrednicia lui".
Cinstitul si batrânul ministru merse în sala unde lucrau cei doi pungasi la
razboaiele lor goale.
"Dumnezeule! se gândi el deschizând ochii mari, eu nu vad nimic". Dar nu zise
nici un cuvant.
Cei doi tesatori îl poftira sa vina sa se uite mai de aproape, si-l întreba cum i
se par culorile si desenul, si-n acelasi timp îi aratara razboaiele lor; batrânul ministru
îsi atinti ochii, dar nu vedea nimic, prin faptul c a nici nu era nimic.
"Doamne! se gândi el, sunt eu într-adevar asa de marginit? Nu trebuie ca
cineva sa banuiasca una ca asta. Dar eu sunt oare a sa de nevrednic? Nici nu
îndraznesc sa spun, c a stofa e nevazuta pentru mine."
- Ei bine, cum vi se pare? întreba unul din cei doi tesatori.
- O, e frumoasa, nici nu se poate o stof a mai frumoasa! raspunse batrânul
ministru, punându-si ochelarii. Ce desen si ce culori!... Da, pot spune împaratului ca
sunt foarte multumit.
- Asta ne bucura grozav, zisera am ândoi tesatorii, si ei, începura a-i arata
desene si culori închipuite, dându-le fel de fel de nume. Batrânul ministru îi asculta
cu cea mai mare luare-aminte, ca s a poat a spune împaratului toate deslusirile lor.
Cei doi sarlatani cereau mereu bani, matase si fir de aur; le trebuia foarte mult

http://www.clopotel.ro/fun/basme/print.php?pv=048.php 7/12/2003
Versiune imprimabila: Hainele noi ale împaratului Page 2 of 3

pentru stofa asta. Bine înteles ca ei puneau toate astea de-o parte: razboaiele
lor ramâneau tot goale si ei lucrau de zor.
Câtva timp dupa asta împaratul trimise un alt slujitor credincios sa vada stofa
si daca tesatorii mai au mult pâna s-o ispraveasca.
Acestuia i se întâmpla acelasi lucru ca si ministrului: se uita si iar se uita, dar
nu vazu nimic.
- Nu-i asa ca-i minunata stofa asta? îl întrebara cei doi sarlatani, aratându-i
frumosul desen si culorile stralucite care nu se vedeau deloc.
"Cu toate astea prost nu sunt! se gândi omul. Pesemne ca nu sunt vrednic de
locul meu? Asta -i cam ciudat, sa iau bine seama sa nu mi-l pierd".
Apoi lauda si el stofa, si îsi arata admiratia pentru alegerea culorilor si mai ales
a desenului.
- E de-o frumusete neînchipuita, spuse el împaratului; si tot orasul nu mai
vorbea decât de stofa cea minunata.
în sfârsit vru si împaratul s-o vada, cât era înca pe razboi. Înso tit de-o multime
de oameni alesi, printre care erau si cei doi credinciosi ai lui care vazusera stofa, se
duse în sala unde cei doi pungasi teseau mereu, dar fara fir de aur nici de matase.
- Nu-i asa ca-i de toata frumusetea! zisera cei doi credinciosi. Desenul si
culorile sunt demne de Marita ta.
Si ei aratara cu degetul razboaiele goale, ca si cum ceilalti ar fi vazut ceva.
"Ce-i asta, se gândi împaratul, eu nu v ad nimic. Asta-i îngrozitor. Sunt eu oare
un prost? Ori sunt nevrednic de-a împarat ii? Niciodata nu mi-as fi putut închipui, ca
tocmai mie sa mi se întâmple o asemenea nenorocire". Apoi deodata striga:
- E de toata frumuse tea! Va marturisesc deplina mea multumire.
Clatina din cap cu un aer satisfacut si privi spre razboaie fara a îndrazni sa
spuna adevarul.
Toti curtenii se uitara unii dupa altii si iar se mai uitara, fara însa a vedea nimic
si zisera s i ei ca împaratul.
- Într-adevar e de toata frumusetea! Ei îl sfatuira chiar sa îmbrace hainele din
stofa asta la cea dintâi mare parada.
- E neînchipuit de frumos, e fermecator, e admirabil! strigau toate gurile si
multumirea era pe fe tele tuturor.
Cei doi sarlatani fura decora ti si primir a rangul de Mari Tes atori ai curtii.
Toata noaptea în ajunul marii parazi ei vegheara si lucrara la lumina a
saisprezece lumânari. Lumea toata vazu ce osteneal a îsi dadeau sa gateasc a hainele
noi ale împaratului. În sfârsit se facura ca scot stofa din razboi, taiara în aer cu niste
foarfeci mari, cusura cu un ac fara fir, apoi spusera ca haina-i gata. Împaratul, urmat
de aghiotantii lui, se duse s-o vad a si pungasii, ridicând un bra t în aer ca si cum ar fi
tinut ceva, zisera:
- Iat a pantalonii, iata haina, iata si mantia. Totul e usor ca pânza de paianjen.
Nici o grija sa n-aveti c-o sa va fie vreodata grea o asemenea haina; asta-i si cea
mai minunata însusire a acestei stofe.
- Negresit, raspunsera aghiotantii; dar ei nu vedeau nimic, pentru ca nici nu
era nimic.
- Daca Maria Ta binevoieste sa se dezbrace, noi îi vom încerca hainele, în fa ta
oglinzii celei mari. Împaratul se dezbraca si pungasii se facura ca-i dau hainele una
dupa alta. Îl învârtira ca si cum l-ar fi îmbracat, iar el, se suci, se rasuci în fa ta
oglinzii.
- Doamne! Ce bine vine, parca-i turnata! Ce croial a frumoasa! strigara curtenii.
Ce desen! Ce culori! Ce haina nepretuita!

http://www.clopotel.ro/fun/basme/print.php?pv=048.php 7/12/2003
Versiune imprimabila: Hainele noi ale împaratului Page 3 of 3

Marele maestru de ceremonii intra.

- Va asteapta la usa baldachinul, sub care Maria Voastra va merge la parad a,
zise el.
- Bine, sunt gata, raspunse împaratul. Cred ca nu sunt rau îmbracat.
Si se mai întoarse înca o data în fa ta oglinzii, ca sa-si priveasca bine înfat isarea
lui marea ta .
Curtenii, care trebuiau sa-i duca din urma trena, se facura ca ridica ceva de
jos; apoi tinura mâinile în sus, nevoind a lasa sa se bage de seam a ca ei nu vad
nimic.
Pe când împaratul mergea mândru sub baldachinu-i maret, to ti oamenii, în
ulite si pe la ferestre strigau: "Ce mai haina stralucita! Ce frumoasa trena are! si ce
croiala minunat a!
Fiecare se ferea, ca nu cumva sa se bage de seama ca el nu vede nimic; s-ar fi
dat de gol numaidecât ca-i prost si ca-i nevrednic de slujba lui. Niciodata hainele
împaratului nu st ârnisera o mai mare admiratie.
- Dar eu vad ca n-are haine deloc, zise un copil mic.
- Doamne, asculta glasul nevinovat ei! sopti tatal lui.
Si îndata rosti si multimea cuvintele copilului.
- Este un copilas care spune c a împaratul n-are haine deloc.
- N-are haine deloc! striga în sfârsit norodul.
împaratul fu grozav de jignit, caci i se paru ca avea dreptate. Asa era. Totu si
se socoti în gând si îsi lua hotarârea:
"Orice-o fi, trebuie s -o duc de-acum pâna la sfârsit!"
Si îsi ridica apoi cu mai multa mândrie, capul; si curtenii tineau înainte, cu
respect, trena care nu era.

Închide fereastra

http://www.clopotel.ro/fun/basme/print.php?pv=048.php 7/12/2003