CENTRUL JUDEŢEAN DE RESURSE ŞI ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ CLUJ

Nevoile copilului

Atunci când avem în vedere adaptarea copilului la şcoală, trebuie luate în considerare nu doar
cerinţele şcolii (ce i se pretinde copilului să facă), ci şi nevoile copilului
(ce obţine copilul, care sunt aşteptările sale).

Şcoala este un mediu care nu poate fi un substitut pentru familie.

Astfel, părinţii copilului sunt cei responsabili pentru anumite nevoi
specifice ale copilului a căror împlinire asigură dezvoltarea lui
armonioasă şi constituie un punct de pornire pentru dezvoltarea aptitudinilor şi abilităţilor
relaţionate cu şcoala.

De asemenea, nevoile copilului pot fi privite ca motive care pot fi regăsite în comportamentul
copilului. De exemplu, nevoia de atenţie poate sta la baza comportamentului inadecvat al
copilului din timpul orelor de la şcoală.

Nevoile includ următoarele categorii (după Botiş-Matanie şi Axente, 2009):

- nevoi esenţiale, legate de supravieţuire (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, temperatură

adecvată în casă, igienă etc.)
- nevoi care ţin de adaptarea la mediul social în care trăieşte copilul (educaţie,
şcolarizare)
- nevoi legate de sănătatea fizică şi psihică a copilului (control medical, vaccinuri,
îngrijire medicală în caz de îmbolnăvire, sport, alimentaţie sănătoasă, precum şi
alternanţa dintre muncă, învăţare şi relaxare, preluarea unor responsabilităţi adecvate
vârstei etc.)
- nevoi emoţionale.
Nevoile emoţionale sunt nenumărate. Ele sunt de asemenea specifice fiecărui copil.
Împlinirea acestor nevoi are loc diferenţiat, în funcţie de caracteristicile fiecărui copil în parte.
Iată câteva exemple de nevoi emoţionale care se regăsesc în repertoriul fiecărui copil (după
Botiş-Matanie şi Axente, 2009):

1. Nevoia de dragoste

1
 CENTRUL JUDEŢEAN DE RESURSE ŞI ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ CLUJ

Copiii au nevoie de dragoste – şi atunci când au dreptate şi când nu au dreptate,

şi atunci când sunt fericiţi şi când sunt trişti. Ei au nevoie să fie iubiţi aşa cum sunt,
tot timpul.
Dragostea nu este acelaşi lucru cu sentimentul de iubire. Un părinte poate simţi că îşi iubeşte
copilul, fără ca acesta să afle acest lucru vreodată sau să îl simtă. Aceasta se poate întâmpla
atunci când dragostea nu este manifestată la nivelul comportamentului. O faţetă a dragostei este
disciplinarea. Dragostea mai include şi ascultarea copilului când îşi exprimă gândurile şi
sentimentele, acordarea atenţiei când are nevoie de aceasta şi presupune atingerea adecvată
(mângâieri, îmbrăţişări, săruturi), însoţită de ceea ce numim de obicei afecţiune (zâmbet, cuvinte
de încurajare, apreciere, exprimarea încrederii în el ca persoană etc.).
Chiar şi atunci când toate acestea sunt prezente, dacă părintele alternează manifestarea dragostei
cu unele comportamente abuzive sau prin care îşi neglijează copilul (fizic sau emoţional), atunci
dragostea nu mai este percepută ca atare, fiind ştirbită de neîncrederea copilului în părinte şi de
sentimentul de respingere.

2. Nevoia de onestitate
Copiii au nevoie de a cunoaşte oamenii şi de a avea încredere în ei. Minciuna, adevărul spus
pe jumătate şi decepţiile îl fac pe copil să fie confuz. Părintele este cel mai important model în
acest sens, putând să îl ajute pe copil să fie onest prin exemplul propriu.

3. Nevoia de respect
Copilul trebuie tratat ca o personă valoroasă. Trebuie lăsat să facă alegeri. Are nevoie de
explicaţii pentru unele decizii care sunt luate împreună cu adultul. Impunerea lor fără a înţelege
importanţa lor îl privează pe copil de posibilitatea de a învăţa să ia singur decizii. De asemenea,
este necesară folosirea unui limbaj al respectului (mulţumesc”, „iartă-mă”).
4. Nevoia de înţelegere
Copilul are nevoie să fie înţeles. Ascultarea fără a-l întrerupe facilitează înţelegerea
situaţiilor din perspectiva lui. Aşteptările faţă de copil nu trebuie să fie legate doar de dorinţa
părintelui, ci trebuie să reflecte ceea ce este bine pentru copil, aşa cum percepe el acest lucru.

2
 CENTRUL JUDEŢEAN DE RESURSE ŞI ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ CLUJ

Există reguli care trebuie respectate, dar există şi libertate, care îi conferă copilului unicitate şi
umanitate şi contribuie la formarea unei imagini de sine pozitive, sănătoase.

5. Nevoia de acceptare
Chiar şi atunci când comportamentul copiilor este greu de tolerat, ei trebuie să
se simtă acceptaţi ca persoane. Copilul nu trebuie respins datorită
comportamentului său inadecvat. Astfel, părintele îi va transmite copilului
mesajul că nu el este în neregulă, ci comportamentul său.

6. Nevoia de răbdare din partea părintelui

Este uşor să ai aşteptări mari din partea copilului. Dar este mai greu să ai
răbdare pentru a-l ajuta să le realizeze. Copiii au nevoie uneori de
explicaţii şi de exerciţii repetate pentru a-şi însuşi unele comportamente
sau atitudini.

7. Nevoia de flexibilitate
Copilul creşte şi se schimbă, la fel cum se întâmplă şi în cazul nostru. În acest sens,
atitudinea faţă de copil trebuie să se schimbe în ceea ce priveşte regulile, limitele sau
consecinţele. Aceasta nu înseamnă lipsă de constanţă, ci doar ajustarea la ritmul de dezvoltare al
copilului şi la receptivitatea acestuia.

8. Nevoia de corectitudine în aplicarea regulilor

Copiii trebuie să cunoască regulile, iar aplicarea lor să fie constantă şi corectă, după
cum au fost stabilite.

3
 CENTRUL JUDEŢEAN DE RESURSE ŞI ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ CLUJ

9. Nevoia de constanţă
Comportamentul adultului trebuie să fie constant în timp şi în diferite situaţii. Schimbarea
regulilor îl face pe copil să fie confuz şi nesigur şi îi transmite mesajul că respectarea lor nu este
atât de importantă.

10. Nevoia de timp petrecut cu părintele

Copilul are nevoie de atenţia şi compania părinţilor pentru a învăţa, a fi

ascultat, pentru a se juca, a citi, a comunica etc.
Suntem conştienţi că timpul este din ce în ce mai preţios, că uneori părintele
este nevoit să lucreze mai mult pentru a asigura un „trai decent” familiei,
copiilor. Dar nu întotdeauna acest lucru presupune sacrificarea timpului petrecut cu copilul. Este
bine ca timpul petrecut cu copilul să devină un obiectiv al părintelui, pentru care să depună efort
conştient şi care, cu siguranţă, va fi răsplătit în viitor.
Sarcina părintelui este de a identifica nevoile care generează comportamentul nedorit al
copilului, de a căuta modalităţi mai adecvate prin care să împlinească acele nevoi şi să elimine
comportamentul inadecvat.

4
 CENTRUL JUDEŢEAN DE RESURSE ŞI ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ CLUJ
Exerciţiu:
Puneţi în corespondenţă nevoile copilului menţionate în coloana din stânga a tabelului cu
sugestiile pentru părinte în ceea ce priveşte împlinirea lor:
1. Nevoia de timp petrecut
împreună
2. Nevoia de respect
3. Nevoia de înţelegere
4. Nevoia de onestitate
5. Nevoia de acceptare
6. Nevoia de dragoste
7. Nevoia de cosntanţă
8. Nevoia de flexibilitate
9. Nevoia de corectitudine în
aplicarea regulilor
10. Nevoia de răbdare din
partea părintelui
a. Atunci când copilul îi spune părintelui că a luat o notă
mică, acesta va asculta până la capăt ce are de spus (nu va
considera că scuzele lui sunt “prea ieftine”) şi va încerca să
găsească împreună cu el o soluţie pentru a-şi îmbunătăţi
performanţele.
b. Copilul promite că va schimba un anumit aspect al
comportamentului său (de exemplu, va vorbi pe un ton
normal atunci când este întrebat ceva de la şcoală),dar
uneori această schimbare nu apare imediat. În acest caz,
părintele va evita să reacţioneze ca şi cum copilul nu ar vrea
să se conformeze.
c. Părintele va persista în aplicarea unor reguli, chiar dacă
nu vede rezultate imediate.
d. Atunci când copilul vorbeşte urât cu părintele, acesta nu
îi va răspunde “cu aceeaşi monedă”, ci eventual va sublinia
ce simte în legătură cu acele cuvinte şi îl va ruga să nu le
mai folosească în discuţiile cu el.
e. Când copilul se întoarce de la şcoală, părintele îl va
întâmpina pe copil cu zâmbet şi îl va îmbrăţişa, manifestând
bucuria de a-l revedea.
f. Părintele va evita să îl pedepsească pentru un calificativ
slab în cazul în care motivul pentru care nu s-a descurcat
bine este unul întemeiat (de pildă, s-a simţit rău la oră).
g. Părinţii vor respecta regulile pe care le pretend din partea
copilului (de pildă cele legate de ordine sau de
punctualitate).
h. Să realizeze activităţi plăcute împreună cu copilul, care să
nu implice discuţii legate de şcoală şi de responsabilităţile
care le are
i. În loc să spună: “Dacă mai faci asta, nu te mai iubesc”,
părintele va încerca să găsească o consecinţă potrivită
pentru comportamentul copilului, referindu-se la faptă, nu la
personă.
j. Dacă s-a stabilit regula legată de ora la care trebuie să fie
acasă copilul, părintele va accepta uneori întârzieri datorate
unor situaţii neprevăzute (de exemplu, a plouat şi copilul,
neavând umbrelă s-a adăpostit într-un magazine sau a jucat
baschet în sala de sport pâna a încetat ploaia).
5
 CENTRUL JUDEŢEAN DE RESURSE ŞI ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ CLUJ

Propunere de răspunsuri:
1.h

2.d
3.f
4.i
5.a
6.e
7.c

8.j
9.g
10.b

6
 CENTRUL JUDEŢEAN DE RESURSE ŞI ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ CLUJ

Stiluri parentale
În psihologia dezvoltării a existat mereu o preocupare legată de modul în care părinţii îşi
influenţează copiii. Cu toate acestea identificarea unor legături cauzale între anumite
comportamente specifice ale părinţilor şi comportamente ulterioare ale copiilor este destul de
dificilă. Unii copii deşi au crescut în medii foarte diferite pot să îşi dezvolte personalităţi foarte
similare şi invers, copii care au crescut în aceiaşi familie pot contura personalităţi destul de
diferite. În ciuda acestor dificultăţi, specialiştii au identificat anumite conexiuni între practicile
parentale şi efectele acestora asupra copiilor.

Creşterea şi educarea copiilor este o activitate complexă ce include o serie de

comportamente specifice care acţionează individual sau în tandem pentru a produce nişte efecte
la nivelul copiilor. Deşi anumite comportamente ale părinţilor cum ar fi pedeapsa fizică pot
influenţa dezvoltarea copiilor, analizarea unor comportamente izolate poate conduce la concluzii
înşelătoare. Mulţi cercetători au observat că anumite practici parentale specifice sunt mai puţin
importante în predicţia stării de bine a copilului în comparaţie cu tiparul mai larg al practicilor
parentale.

Conceptul de stil parental se referă la variaţiile normale în încercările de control şi

socializare a copiilor de către părinţi (Baumrind, 1991). Două aspecte sunt importante în această
definiţie. În primul rând faptul că stilurile parentale descriu variaţii normale în practicile
parentale, astfel ele nu ar trebui înţelese ca stiluri deviante de practici parentale cum ar fi cazurile
de abuz sau neglijare. În al doilea rând Baumrind a pornit de la ideea că practicile parentale
normale se învârt în jurul noţiunii de control. Deşi părinţii pot să difere în ce priveşte modul în
care încearcă să controleze sau să-şi socializeze copiii şi în ce priveşte măsura în care fac asta, se
presupune că rolul principal al părinţilor este de a influenţa, învăţa şi controla copiii.

În ce priveşte conceptul de control este util să facem diferenţa între controlul

comportamentului şi controlul psihologic. Barber (1996) definea controlul psihologic ca:
„tentative de control care invadează dezvoltarea psihologică şi emoţională a copilului” prin
utilizarea unor practici parentale de tipul: inducerii unor sentimente de vinovăţie, retragerea
dragostei, ruşinare. Controlul comportamental se referă la aşteptările părinţilor ca regulile lor să

7
 CENTRUL JUDEŢEAN DE RESURSE ŞI ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ CLUJ

fie respectate de copii şi ca aceştia să se comporte adecvat. Astfel, deşi stilurile parentale
democratic şi autoritar ambele recurg la un control comportamental crescut, părinţii autoritari
recurg şi la un control psihologic crescut în timp ce părinţii democratici nu.

În anii 60 Diana Baumrind realiza un studiu pe 100 de copii preşcolari (Baumrind, 1967).
Utilizând ca metode observaţia naturalistă şi interviul cu părinţii a identificat 4 dimensiuni
importante ale comportamentului părinţilor:

1. Strategiile de disciplinare
2. Căldura şi apropierea
3. Stilul de comunicare
4. Expectanţele cu privire la maturitate şi control

Pe baza acestor dimensiuni Baumrind a sugerat că majoritatea părinţilor prezintă unul din
următoarele 3 tipuri de stiluri parentale: părintele autoritar, părintele democratic şi părintele
permisiv. Cercetările ulterioare (Maccoby & Martin, 1983) au sugerat adăugarea încă a unui stil
pe lângă cele trei propuse iniţial.

Cele 4 stiluri parentale

1. Părintele autoritar

Părintele care adoptă acest stil aşteaptă de la copil să urmeze reguli strict stabilite de
părinţi. În caz contrar copilul este pedepsit. Aceşti părinţi nu explică copilului raţiunea pe care se
bazează regulile singura „explicaţie” pe care o oferă fiind „Pentru că aşa am spus eu!”. Aceşti
părinţi au aşteptări mari, dar nu sunt foarte atenţi la nevoile copilului. După Baumrind (1991)
aceşti părinţi sunt orientaţi spre supunere şi statut şi se aşteaptă ca ordinele lor să fie executate
fără explicaţii.

2. Părintele democratic

În mod similar cu părinţii autoritari părinţii democratici stabilesc reguli şi se aşteaptă ca

copiii să le respecte, însă o fac într-o manieră democratică. Aceşti părinţi sunt sensibili la nevoile
copiilor şi le ascultă întrebările. Atunci când copiii nu se comportă aşa cum se aşteaptă ei, sunt
mai iertători şi nu sunt atât de orientaţi spre pedeapsă ca şi părinţii autoritari. Baumrind considera

8
 CENTRUL JUDEŢEAN DE RESURSE ŞI ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ CLUJ

că aceşti părinţi au standarde clare pentru comportamentul copiilor şi urmăresc măsura în care
copiii le ating. Sunt asertivi, dar nu sunt intruzivi sau restrictivi. Metodele lor de disciplinare sunt
suportive, mai degrabă decât punitive. Ei doresc ca copiii lor să fie asertivi şi responsabili,
disciplinaţi, dar şi cooperanţi.

3. Părintele permisiv

Părinţii permisivi mai sunt denumiţi şi indulgenţi, au foarte puţine aşteptări de la copii. Îşi
disciplinează foarte rar copiii pentru că au expectanţe foarte scăzute cu privire la maturitate şi
auto-control. După Baumrind (1991) părinţii indulgenţi sunt atenţi la nevoile copiilor dar nu au
aşteptări clare de la ei. Sunt non-conformişti şi blânzi, nu impun copiilor un comportament
matur, lasă la latitudinea copiilor procesul de auto-reglare, evită confruntările. Sunt în general
apropiaţi de copii şi comunicativi adoptând de multe ori mai degrabă statutul de prieten al
copilului decât cel de părinte.

4. Părintele neimplicat

Părintele neimplicat nu are prea multe aşteptări de la copil, nu este atent la nevoile
acestuia şi comunică destul de puţin. Deşi satisfac nevoile fundamentale ale copiilor, ei sunt în
general detaşaţi de viaţa copilului. În cazuri extreme aceşti părinţi pot ajunge chiar să respingă
sau să neglijeze nevoile copiilor.

Impactul stimurilor parentale asupra copiilor

Studiile au indicat faptul că stilul parental prezice starea de bine a copiilor în domeniile
competenţei sociale, performanţei academice, dezvoltării psiho-sociale şi comportamentului
problematic.

În general măsura în care părinţii răspund la nevoile copiilor prezice competenţa socială
şi funcţionarea psihologică a copiilor, în timp ce aşteptările părinţilor sunt asociate cu
competenţa instrumentală şi controlul comportamental. (performanţa academică şi devianţa
comportamentală)

Stil parental Impact

Stilul democratic Copiii şi adolescenţii ai căror părinţi adoptă acest stil se auto-evaluează
şi au scoruri la evaluări obiective care indică o mai bună competenţă
socială şi instrumentală decât copiii ai căror părinţi adoptă alte stiluri.
(Baumrind, 1991; Weiss & Schwartz, 1996; Miller et al., 1993)
Stilul neimplicat Copiii ai căror părinţi adoptă acest stil au cele mai slabe performanţe în

9
 CENTRUL JUDEŢEAN DE RESURSE ŞI ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ CLUJ

toate domeniile.
Stilul autoritar Aceşti copii au performanţe bune la şcoală şi nu au de obicei probleme
comportamentale, dar nu prea demonstrează abilităţi sociale, au stimă
de sine inferioară şi înregistrează nivele crescute de depresie.
Stilul indulgent Aceşti copii au o mai mare probabilitate de a avea probleme
comportamentale şi de a avea performanţe mai scăzute la şcoală, dar au
stimă de sine ridicată, abilităţi sociale mai bune şi nivele mai scăzute de
depresie.

Este impresionantă consistenţa cu care este asociat în literatura de specialitate stilul

parental democratic cu competenţe instrumentale şi sociale la copii şi nivele reduse ale
comportamentelor problematice atât la fete cât şi la băieţi în toate etapele de dezvoltare.
Beneficiile stilului parental democratic şi efectele detrimenţiale ale stilului parental neimplicat
sunt evidente chiar de la nivel preşcolar şi continuă pe parcursul adolescenţei şi perioadei adulte
timpurii. Deşi pot fi identificate diferenţe specifice în competenţele celor două grupuri de copii
cele mai mari diferenţe apar între copiii ai căror părinţi sunt neimplicaţi şi cei ai căror părinţi
sunt implicaţi. Weiss & Schwartz (1996) arată că există diferenţe şi între copiii ai căror părinţi
sunt autoritari şi ceilalţi sunt la fel de consecvent prezente, dar ceva mai mici comparativ cu
celălalt caz. La fel cum părinţii democratici reuşesc să păstreze echilibrul între aşteptările lor faţă
de copii de a se conforma la reguli şi respectul faţă de individualitatea lor, tot aşa copiii ai căror
părinţi sunt democratici au capacitatea de a păstra echilibrul între conformismul la cerinţele
externe şi la aşteptările cu privire la performanţă şi nevoia lor de individualitate şi autonomie.

Aşteptările părinţilor faţă de comportamentul şi performanţa copiilor par a fi un factor

mai important în cazul băieţilor decât la fetelor (Weiss & Schwartz, 1996).

În concluzie, stilul parental oferă un indicator robust care prezice starea de bine a
copilului într-o varietate de situaţii. Atât sensibilitatea la nevoile copiilor, cât şi aşteptările
părinţilor cu privire la performanţele acestora şi la comportamentul lor sunt importante pentru a
fi un bun părinte. Stilul parental democratic care realizează un echilibru între aşteptări clare şi
ridicate cu privire la comportament şi performanţă şi sensibilitatea la nevoile copilului şi
recunoaşterea şi respectarea autonomiei copilului este unul din cei mai cosecvenţi predictori ai
competenţei copilului încă din copilărie şi chiar şi în adolescenţă.

10
CENTRUL JUDEŢEAN DE RESURSE ŞI ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ CLUJ

11
 CENTRUL JUDEŢEAN DE RESURSE ŞI ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ CLUJ

Handout pentru părinţi

Stil parental Descriere Impact

Stilul Părintele care adoptă acest stil aşteaptă de la copil să urmeze reguli strict Copiii şi adolescenţii ai căror părinţi adoptă
democratic stabilite de părinţi. În caz contrar copilul este pedepsit. Aceşti părinţi nu explică acest stil se auto-evaluează şi au scoruri la
copilului raţiunea pe care se bazează regulile singura „explicaţie” pe care o oferă evaluări obiective care indică o mai bună
fiind „Pentru că aşa am spus eu!”. Aceşti părinţi au aşteptări mari, dar nu sunt competenţă socială şi instrumentală decât
foarte atenţi la nevoile copilului. După Baumrind (1991) aceşti părinţi sunt copiii ai căror părinţi adoptă alte stiluri.
orientaţi spre supunere şi statut şi se aşteaptă ca ordinele lor să fie executate fără (Baumrind, 1991; Weiss & Schwartz, 1996;
explicaţii. Miller et al., 1993)
Stilul În mod similar cu părinţii autoritari părinţii democratici stabilesc reguli şi Copiii ai căror părinţi adoptă acest stil au cele
neimplicat se aşteaptă ca copiii să le respecte, însă o fac într-o manieră democratică. Aceşti mai slabe performanţe în toate domeniile.
părinţi sunt sensibili la nevoile copiilor şi le ascultă întrebările. Atunci când copiii
nu se comportă aşa cum se aşteaptă ei, sunt mai iertători şi nu sunt atât de
orientaţi spre pedeapsă ca şi părinţii autoritari. Baumrind considera că aceşti
părinţi au standarde clare pentru comportamentul copiilor şi urmăresc măsura în
care copiii le ating. Sunt asertivi, dar nu sunt intruzivi sau retsrictivi. Metodele lor
de disciplinare sunt suportive, mai degrabă decât punitive. Ei doresc copiii lor să
fie asertivi şi responsabili, disciplinaţi, dar şi cooperanţi.
Stilul Părinţii permisivi mai sunt denumiţi şi indulgenţi, au foarte puţine Aceşti copii au performanţe bune la şcoală şi
autoritar aşteptări de la copii. Işi disciplinează foarte rar copiii pentru că au expectanţe nu au de obicei probleme comportamentale,
foarte scăzute cu privire la maturitate şi auto-control. După Baumrind (1991) dar nu prea demonstrează abilităţi sociale, au
părinţii indulgenţi sunt atenţi la nevoile copiilor dar nu au aşteptări clare de la ei. stimă de sine inferioară şi înregistrează nivele
Sunt non-conformişti şi blânzi, nu impun copiilor un comportament matur, lasă la crescute de depresie.
latitudinea copiilor procesul de auto-reglare, evită confruntările. Sunt în general
apropiaţi de copii şi comunicativi adoptând de multe ori mai degrabă statutul de
prieten al copilului decât cel de părinte.

Stilul Părintele neimplicat nu are prea multe aşteptări de la copil, nu este atent la Aceşti copii au o mai mare probabilitate de a
indulgent nevoile acestuia şi comunică destul de puţin. Deşi satisfac nevoile fundamentale avea probleme comportamentale şi de a avea
ale copiilor, ei sunt în general detaşaţi de viaţa copilului. În cazuri extreme aceşti performanţe mai scăzute la şcoală, dar au
părinţi pot ajunge chiar să respingă sau să neglijeze nevoile copiilor. stimă de sine ridicată, abilităţi sociale mai
bune şi nivele mai scăzute de depresie.

12
 CENTRUL JUDEŢEAN DE RESURSE ŞI ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ CLUJ

Activitatea 1 Stiluri parentale

Competenţe vizate:

 înţelegerea caracteristicilor diferitelor stiluri parentale şi a relaţiei între

comportamente specifice ale părinţilor şi aceste stiluri;
 identificarea aspectelor pozitive, a celor care ar putea fi îmbunătăţite şi a aşteptărilor
în relaţia cu părinţii;

Imaginaţi-vă următoarele situaţii:

1. Copilul vine acasă cu calificativul “insuficient” la matematică.

2. Copilul merge la joacă şi nu vine acasă la ora pe care aţi stabilit-o.
3. Vecinul vine la dvs. nervos acuzându-l pe copilul dvs. că l-a bătut pe fiul lui.

Puneţi-vă în ipostaza de părinte. Cum reacţionaţi?

Se trage concluzia că există diferite reacţii, practici şi modalităţi de a se comporta ale

părinţilor faţă de copiii lor, acestea fiind denumite stiluri parentale. Câteva informaţii legate de
aceste stiluri pot fi regăsite în anexă. Este bine să se sublinieze că un părinte nu se va încadra cu
exactitate într-un anumit stil parental dintre cele descrise. Mai curând, putem vorbi despre un tip
dominant, putând exista însă caracteristici şi comportamente tipice altor stiluri parentale.

Activitatea 2 Aşteptări

Se împarte clasa în 4 grupuri, fiecare grup va avea următoarea sarcină:

Gr.1 : Ce cred că aşteaptă părinţii de la mine ?

Gr.2 : Ce aştept eu de la părinţi ?
Gr.3 : Ce apreciez (ce îmi place) în relaţia mea cu părinţii ?
Gr.4 : Ce nu îmi place în relaţia mea cu părinţii ?
Se discută pe marginea rezultatelor obţinute corelându-se nevoile copiilor cu stilurile
parentale ale părinţilor. De asemenea rezultatele pe întreaga clasă astfel obţinute pot fi organizate
într-o aşa numită „scrisoare către părinţi” care poate fi prezentată părinţilor sub forma unui
pliant.

13
 CENTRUL JUDEŢEAN DE RESURSE ŞI ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ CLUJ
Stiluri parentale
Autoritar / Directiv
 Impune reguli rigide
 Nu explică regulile clar
 Utilizează pedeapsa şi mai puţin lauda,
recompensa
 Nu îşi arată afecţiunea
 Îşi exprimă mânia şi dezaprobarea
 Aşteaptă perfecţiune de la copil
 Doreşte un copil competitiv, care să-şi
folosească la maxim posibilităţile
 Presează copilul să înveţe, să studieze
în permanenţă
Democratic
 Impune reguli cu fermitate şi le
comunică cu claritate
 Nu cedează constrângerilor copilului
 Îşi arată atât plăcerea / aprobarea cât şi
supărarea, în funcţie de
comportamentul copilului
 Petrece timp cu familia
 Este un prieten pentru copil
 Comunică, colaborează, ia în
considerare opiniile copilului
14
Anexa
Protector
 Asigură copilului securitate, un mediu
cald, protectiv
 Sensibil la nevoile copilului
 Este permanent îngrijorat pentru binele
copilului
 Se sacrifică pentru copil
 Vede doar aspectele pozitive ale
copilului
Permisiv-indulgent
 Nu comunică regulile clar, nu impune
reguli
 Cedează uşor constrângerilor sau
plânsului copilului
 Aplică o disciplină inconstantă
 Este moderat de cald
 Apreciază expresia liberă a impulsurilor
 CENTRUL JUDEŢEAN DE RESURSE ŞI ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ CLUJ

Bibliografie

Barber, B. K. (1996). Parental psychological control: Revisiting a neglected construct. Child

Development, 67(6), 3296-3319.

Baumrind, D. (1967). Child-care practices anteceding three patterns of preschool behavior.

Genetic Psychology Monographs, 75, 43-88.

Baumrind, D. (1991). The influence of parenting style on adolescent competence and substance
use. Journal of Early Adolescence, 11(1), 56-95.

Maccoby, E. E., & Martin, J. A. (1983). Socialization in the context of the family: Parent–child
interaction. In P. H. Mussen & E. M. Hetherington, Handbook of child psychology: Vol. 4.
Socialization, personality, and social development (4th ed.). New York: Wiley.

Maccoby, E.E. (1992). The role of parents in the socialization of children: An historical
overview. Developmental Psychology, 28, 1006-1017.

Weiss, L. H., & Schwarz, J. C. (1996). The relationship between parenting types and older
adolescents’ personality, academic achievement, adjustment, and substance use. Child
Development, 67(5), 2101-2114.

15