Taina Spovedaniei

****************************************************************************

Îmi amintesc cum am încercat să-i explic unui prieten Protestant de ce dusul la
Spovedanie la preot este o parte indispensabilă din disciplina mea interioară spirituală,
din încercarea mea de a deveni tot mai mult ca Hristos, de a lupta împotriva păcatului si
de a urma învătătura Bisericii. A spus că mă întelege. Avea, la rândul său câtiva prieteni
din Biserica Baptistă de Sud cu care mergea la vânătoare. Cu totii au căzut de acord 'să
dea socoteală' unul altuia. De două ori pe an sau cam asa ceva se întâlneau pentru a
'discuta', a 'dialoga', a 'împărtăsi', într-un 'grup de sprijin reciproc'. Găsea că aceasta
este de mare folos pentru 'viata lui crestină'. A spus că stie ce vreau să spun.

Prietenia, discutiile cu prietenii, asociatiile sunt fără îndoială lucruri bune si

folositoare, dar toate acestea nu au nimic de a face cu Taina Spovedaniei de păcate în
fata unui preot. Prin Spovedanie omul primeste iertare de la cel care este în succesiune
directă cu Apostolii si cu Hristos, adică cu Cel Care a dat autoritatea 'de a lega în cer'
ceea ce leagă pe pământ. (Ioan 20:21-23).

Ceea ce mi se pare de neînteles este că oameni - de altfel conservatori - din

denominatiile Protestante care, de exemplu, ar fi îngroziti la idea 'stilurilor de viată
alternative' ce vor să înlocuiască familiile traditionale, au înlocuit ei însisi familia
traditională a lui Dumnezeu cu o religie alternativă, auto-inventată, a experientei haotice
individualizate, în care nu dau socoteală la nimeni si în care 'îsi fac de cap' în cea mai
bună traditie a anilor '60. În timp ce ar protesta împotriva haosului relativist din multe
sectoare ale vietii - de exemplu împotriva abordării sexualitătii după principiul 'dacă te
satisface, de ce nu?' - au acceptat totusi această stare de lucruri secularizată în vietile
lor spirituale când vine vorba de responsabilitate morală. Si totusi, vocea Bisericii
Ortodoxe este gata să se adreseze oricărui doreste să o asculte. Vorbeste cu claritate
în ce priveste autoritatea unică investită în Biserică. Sf. Vasile cel Mare scrie despre
relatia specială a crestinilor cu duhovnicii lor: "…betesugurile trupului nu se spun
oricui, la întâmplare, ci doar celor care se pricep a le vindeca…" i[i]

Biserica extinde mila lui Hristos asupra oamenilor prin ascultarea de porunca lui
Hristos dată Apostolilor, transmisă mai departe episcopilor care le-au urmat. "Asa cum
Tatăl M-a trimis pe Mine, tot astfel vă trimit si eu pe voi…Dacă veti ierta păcatele
vor fi iertate; dacă le veti tine, tinute vor fi." (Ioan 20:23)

În întelepciunea sa, Biserica Ortodoxă a ignorat explicatiile moderne ale

păcatului, pentru a nu mai vorbi de ideile vinovătiei colective 'fără greseală' si ne învată
să ne rugăm astfel:

"Tată ceresc, mărturisesc Tie toate păcatele ascunse si vădite ale inimii si
ale mintii mele, pe care le-am comis până în această zi; de aceea cer de la Tine
Judecătorul drept si milostiv, iertare de păcate si har ca să nu mai păcătuiesc."

Biserica Ortodoxă nu îsi lasă copiii orfani, să dea socoteală numai sentimentelor
si constiintelor lor nestatornice, superficiale lipsite de necesara disciplină ce se
dobândeste o dată cu participarea regulată la Spovedanie. Dacă Ortodocsii 'secularizati'
nu merg regulat la Spovedanie aceasta se întâmplă pentru că - spre pierderea lor - aleg
să nu se împărtăsească de această mostenire de pret. Si dacă unii preoti 'Ortodocsi' nu
insistă ca enoriasii să vină la Spovedanie, aceasta este semnul vizibil al coruptiei lor
protestante. Sf. Vasile cel Mare s-a adresat întregii Biserici în ceea ce priveste traditia
Spovedaniei către un preot sau un părinte duhovnicesc de mănăstire ii[ii]:

"Este necesar să ne mărturisim păcatele celor cărora le-au fost încredintate

Tainele lui Dumnezeu. Aceia care trăiau în penitentă au făcut-o înaintea Sfintilor.
Scrie în Evanghelie că ei si-au mărturisit păcatele lui Ioan Botezătorul, că în
Faptele Apostolilor s-au spovedit Apostolilor de care au fost botezati." iii[iii]

În Biserica Ortodoxă preotul nu pretinde că iartă păcatele cu puterea lui, ci că îl

ajută cu blândete pe păcătos să vină la Dumnezeu si să caute iertare, împăcare si un
nou început. Autoritatea specială a preotului stă în aceea că are puterea să îl declare pe
păcătosul care se căieste iertat de Dumnezeu. În acest fel credinciosul este ajutat la
modul real să deprindă bunele obiceiuri si să se lepede de păcat. iv[iv] Credinciosului îi
este de asemenea oferită speranta unor nenumărate noi începuturi si încredintarea că a
fost iertat, sfaturi practice si, din când în când, o mustrare dumnezeiască bine-meritată.
Aceasta era întelegerea Spovedaniei în Apus ca si în Răsărit. Sf. Ambrozie de Milano
scria:

"Păcătosul nu doar îsi mărturiseste păcatele, le si enumeră si îsi recunoaste

vinovătia, căci nu doreste să-si ascundă greselile. La fel cum temperatura nu
poate să fie domolită când se declansează, tot astfel si boala păcatelor izbucneste
atunci când ele sunt tăinuite, însă dispare când ele sunt mărturisite prin
Spovedanie."v[v]

Ce dar sacramental pretios este Spovedania pot mărturisi cei care vin la Biserica
Ortodoxă din medii ne-Ortodoxe. 'Spovedaniile' noastre erau simple rugăciuni abia
articulate si încet murmurate, în fotoliile noastre, sau sedintele ocazionale de 'îndrumare'
pastorală cu un psiholog care nu avea nici pregătirea nici autoritatea să se pronunte ca
atare.

Fără preot, fără îndrumare, fără responsabilitate si fără îndemnuri regulate la

Spovedanie au crescut mai toti cei din 'bisericile' Protestante. Am avut prea putine ocazii
si prea putină încurajare regulată reală să crestem, să învătăm si să ne înnoim
duhovniceste. Nu am avut vietile sfintilor care să ne inspire. Am fost lipsiti de mila
înteleaptă a Bisericii istorice. Am fost lipsiti de întelepciunea pastorală adunată în ultimii
două mii de ani. Îndestulati doar cu noi însine si cu toanele de natură teologică sau
psihologică cu care păstorul nostru ne schimba ‘terapeutic’ purtarea, am fost văduviti de
sacramentul penitentei pe care toti crestinii l-au acceptat ca atare în cea mai parte a
vietii Bisericii. Am avut Biblia care să ne călăuzească, dar în cea mai mare parte a
timpului, ne-am certat asupra a ce anume avea ea să ‘însemne’ pentru noi. Se prea
poate că la noi se referă cuvintele Sf. Marc Ascetul care a scris:

“Este periculos să se izoleze cineva complet, să se încreadă doar în

judecata sa, fără nimeni ca martor.”vi[vi]
 Sfânta Traditie învată că Hristos îi cheamă pe copiii Săi să-si trăiască vietile în
sfintenie. În mila Sa, Hristos a întemeiat Biserica pentru a ne ajuta pe noi să putem să
răzbim în strădania noastră de o viată de a dobândi sfintenia personală. Ca să nu ne
izolăm, ca să dăm socoteală, ca să căutăm a nu ne baza pe reguli pietiste si
fundamentaliste de om făcute, Biserica nu asteaptă de la noi să atingem sfintenia prin
neputincioasele noastre eforturi personale. Biserica învată că nu putem să ne asteptăm
să crestem spre Dumnezeu dacă ascundem păcate rămase nespovedite. Sf. Ieronim
scria:

“Dacă Sarpele, Diavolul, îl muscă pe cineva în secret, infectează acea

persoană cu veninul păcatului. Si dacă cineva care a fost astfel muscat păstrează
tăcerea si nu se căieste, si nu doreste să mărturisească rana lui fratelui său si
Stăpânului său [părintele său duhovnicesc si preotului său], atunci fratele său si
Stăpânul său care au Cuvântul care îl poate vindeca, nu îi pot fi de folos. Căci
dacă omul beteag este rusinat să-si mărturisească rana doctorului, medicamentul
nu îl va tămădui pe acela căruia nu i se aplică.” vii[vii]

Astăzi oamenilor li se oferă surogatul spovedaniei autentice sub forma sfatului

psihologic sau pastoral. Acest surogat poate să ia forma terapiei de grup, întâlnirilor de
rugăciune, studiu biblic de acasă, ori reuniuni de ‘părtăsie si întovărăsire’. Din
perspectiva Bisericii acestea sunt însă neputincioase solutii la o rană ce rămâne la fel
de gravă: păcatul!

Esecul psihologiei de a-i ajuta pe oameni să-si schimbe purtarea este evident în
lumea noastră desacralizată în care psihoterapia a înlocuit spovedania sacramentală iar
programe sociale secularizate încearcă si ele să impună prin programe amorale o utopie
socială, secularizată.viii[viii] Profesorul de psihologie William Kirk Kilpatrick arată, în
cartea sa de referintă O seductie psihologică: esecul psihologiei moderne ix[ix], că s-
a înregistrat o crestere a patologiilor sociale - divorturi, avorturi, crime si alte
comportamente anti-sociale de toate felurile - exact atunci când, în istoria noastră,
psihologia a înlocuit spovedania religioasă si a redus păcatul la statutul de ‘problemă
psihologică’.
i
[i] Sf. Vasile cel Mare, 'Despre reguli tratate pe scurt', ref. 975, A.D. 370, în Credinta
Părintilor din vechime, vol. 2, trad. W. A. Jurgens, p. 25.
ii
[ii] Crestinul Ortodox este liber să aleagă orice preot Ortodox ca duhovnic. Acesta poate fi
preotul local sau un alt preot, un preot pensionar, un episcop, un călugăr sau un arhiereu.
Ceea ce contează este Spovedania regulată la acelasi preot sau călugăr si ascultarea sfatului
primit.
iii
[iii] Sf. Vasile cel Mare, 'Despre reguli tratate pe scurt', ref. 975, A.D. 370, în Credinta
Părintilor din vechime, vol. 2, trad. W. A. Jurgens, p. 26.
iv
[iv] Vezi Un Dictionar al Ortodoxiei grecesti, pp. 94-96.
v
[v] Sf. Ambrozie de Milano, 'Despre doisprezece psalmi' ref. 1259, A.D. 381, în Credinta
Părintilor din vechime, vol. 2, trad. W. A. Jurgens, p. 150.
vi
[vi] Sf. Marc Ascetul, 'Epistola către Nicolae Pustnicul', în Filocalia vol, 1, trad. G. E. H.
Palmer, Philip Sherrard, Kallistos Ware, p. 158.
vii
[vii] Sf. Jerrome, 'Comentariu la Eclesiastul', ref. 1375, A.D. 388, în Credinta Părintilor din
vechime, trad. W. A. Jurgens, pp. 196-197.
viii
[viii] "…Desi Spovedania Ortodoxă se doreste a fi o analiză a sufletului, ea nu este o
psihanaliză medicală…considerând că păcatul este o cădere morală ce rezultă într-o stare
emotională sporită, autoritatea si folosul Spovedaniei se dovedesc mai restauratoare, în ceea
ce priveste sănătatea duhovnicească, decât procedeele provenind din alte surse decât
cuvântul lui Dumnezeu" Un Dictionar al Ortodoxiei grecesti, p. 96.
ix
[ix] William Kirk Kilpatrick, O seductie psihologică: esecul psihologiei moderne
(Nashville, 1983)