Resocializarea persoanelor fără adăpost

Definire_
„Prin persoană fără adăpost se înțelege persoană fără locuință care locuiește în stradă, parcuri, piețe,
scări de bloc, canalizări sau în locuințe improvizate din carton, clădiri dezafectate și care se află în
situații de nevoie socială. În cadrul acestei categorii sunt incluse: persoanele adulte fără adăpost,
dependente de stradă, afectate fizic și psihic, deprofesionalizate, fără șanse de reinserție socio-
profesională; persoanele care nu au un adăpost de un timp relativ îndelungat, dar au avut un loc de
muncă, au calificare profesională și se poate face reinserția profesională, sau persoane ajunse de
puțin timp în stradă cu calificare profesională, relaționați social, care doresc și se pot reintegra
social” (Centrul de urgență de zi și de noapte, https://centruldeurgentabuzau.ro/definitie-persoana-
fara-adapost/).
În accepțiunea asociației „Medicins Sans Frontieres”, persoana adultă fără adăpost este definită ca
fiind persoana care nu are o casă și care locuiește pe stradă (parcuri, scări de bloc, piețe, gări, canale
etc) sau într-un adăpost temporar (clădiri dezafectate, locuințe improvizate) care se află într-o
situație de criză la nivel psihic, relațional, de sănătate, social, juridic, situație determinată de absența
unui adăpost sau de imposibilitatea de a-și permite unul. În acest context, situația de criză este
înțeleasă ca fiind incapacitatea de a-și mobiliza resursele interne în vederea obținerii unui act de
identitate, a unui loc de muncă sau de a se reintegra în familie.
Federația europeană a asociațiilor naționale ce lucrează cu PAFA și observatorul european al PAFA
definesc persoana fără adăpost astfel: este fără adăpost orice persoană care este incapabilă să
acceadă și să mențină un adăpost personal adecvat prin propriile mijloace sau orice persoanăcare
este incapabilă să se mențină într-o locuință personală în ciuda serviciilor sociale.
Factori_ ce_ favorizează_ apariția_ fenomenului_:
Într-un studiu de cercetare, au fost identificați patru factori care stau la baza apariției acestui
fenomen:
 Materiali, financiari și lipsa locuinței;
 Relaționali – familii dezorganizate, violență domestică;
 Personali – boală fizică sau psihică;
 Instituționali – detenția, abandonul, refugierea.
Factori_ economici_
Crizele locuințelor reprezintă una din primele cauze ale fenomenului de persoană fără
adăpost. Criza locuințelor este determinată de decalajul dintre mijloacele financiare ale
persoanei și prețul pieței. Factorul economic este rezultat din criza locuințelor, din șomajul
masiv și din insuficiența veniturilor.
Factorii_ relaționali_:
Acest tip de factori au legătură cu ruptura relațiilor sociale, cauzele acestuia fiind multiple:
pierderea locului de muncă (poate conduce la izolare socială, această cauză putând lua forma
anomiei, dezafilierii, pierderea contactului cu instituțiile societății sau poate să genereze
dependență față de serviciile ce oferă protecție socială). Alte cauze sunt reprezentate de:
relații familiale conflictuale, divorț, deces etc.
Factorii_ personali_:
Această categorie de factori face referire la problemele de natură cauzate de sănătatea fizică
sau psihică, persoane cu diferite handicapuri fizice sau psihice, aceste persoane aflându-se în
risc de a ajunge în rândul persoanelor fără adăpost.
Factori_ instituționali:
Această categorie de factori este foarte specifică.Cele mai des întâlnite situații sunt ale
copiilor dezinstituționalizați după împlinirea vârstei de 18 ani (după majorat) și a deținuților
care întâmpină dificultăți în găsirea unui loc de muncă sau a unei locuințe după ce au fost
eliberați din penitenciar.
Cauze_ ale_ fenomenului_
Cauzele care conduc la fenomenul persoanelor adulte fără adăpost prezintă o paletă largăde
probleme, probleme identificate, uneori, la acelașii individ. Deși acționează individual,
aceste probleme sunt corelate și interdependente. Următoarele cauze sunt în strânsă legătură
cu factorii care stau la baza apariției acestui fenomen:
*conflictele conjugale între parteneri, între părinți și copii, între frați determinate de lipsa
veniturilor, acestea fiind amplificate, de cele mai multe ori, de consumul de alcool sau de
probleme psihice. Conduc la alungarea din căminul conjugal a unuia din parteneri.
Divorțul constituie o altă cauză principală care a condus la pierderea locuinței. Anumite
cercetări au demonstrat faptul că în urma divorțului, bărbații sunt evacuați într-un număr mai
mare din locuințe comparativ cu femeile, acestea rămânând în locuințe datorită existenței
copiilor.
Revânzarea locuinței – uneori, după ce a fost vândută locuința, nu se reușește achiziționarea
alteia, iar banii obținuți sunt cheltuiți într-o perioadă relativ scurtă, iar persoanele ajung în
stradă. Aceste persoane provin din rândul persoanelor cu venituri mici, care recurg la
vânzarea casei din cauza sărăciei sau girează cu casa împrumuturi pentru ei sau pentru alte
persoane, nemai ajungând să ramburseze împrumutul.
 Neplata chiriei sau a întreținerii reprezintă o altă cauză care stă la baza ajungerii în stradă.
Aceste cauze conduc la acumularea de datorii mari conducând la evacuarea din casă.
Pierderea locului de muncă: conduce la diminuarea sau reducerea totală a veniturilor Acest
lucru conduce la imposibilitatea achitării facturilor și a cheltuielilor de întreținere a locuinței
și conduce la apariția multor cazuri de probleme în familie. Pierderea locului de muncă are
ca finalitate pierderea locuinței.
Excrocarea reprezintă o altă cauză în urma căreia persoanele nu au mai primit nici un ban
din vânzarea locuinței, iar persoana care a vândut casa a rămas fără locuință, ajungând pe
drumuri.
Detenția, poate reprezenta în multe cazuri rămânerea în stradă datorită deteriorării relațiilor
de cuplu. De asemenea, foștii condamnați se confruntă cu dificultăți în găsirea unui loc de
muncă și a unei locuințe
La împlinirea vârstei de 18 ani, mulți tineri sunt dezinstituționalizați, fiind forțați să se
întoarcă la familia de origine, lucru care, în cele mai multe cazuri, este imposibil deoarece
familia de origine îi respinge, iar aceștia ajung să locuiască pe stradă. De asemenea,
dificultățile întâmpinate în găsirea unui loc de muncă constituie o altă cauză a apariției
fenomenului PAFA în rândul tinerilor dezinstituționalizați.
Daly (1996) apud Șimon (2009) consideră că explicațiile privind cauzele fenomenului PAFA
pot fi împărțite în două mari categorii:
 Explicații structurale: - acestea țin, în principal, de factorii socio-economici;
 Explicații individuale: acestea pun accent pe responsabilitatea individului (consumul de
alcool, vagabondajul, eșecul personal, inadaptarea) (Daly, 1996 apud Șimon. M, 2009, p.
86).
Abordarea celei mai eficiente strategii depinde de categoria de explicații abordată. În
România, există strategii complementare ambelor categorii de explicații.
 Explicații structurale:
- Legea administrației publice locale: prevede dreptul autorităților publice locale de a avea
inițiative în toate domeniile, adică dețin autoritatea de a înființa și de a asigura
funcționarea unor instituții de interes public pentru această categorie de persoane;
- - legea locuinței: prin această lege, persoanele defavorizate social au prioritate în a
închiria locuințe subvenționate;
- - legea venitului minim garantat: printre beneficiari, include și persoanele fără adăpost,
deși în acest caz intervin dificultăți datorate lipsei existenței actelor de identitate.
 Explicații individuale:
 - Programe de responsabilizare socială derulate în cadrul instituțiilor publice locale sau în
cadrul ONG-urilor;
- Sprijin în căutarea și menținerea unui loc de muncă;
- - integrarea școlară: înscrierea la școală sau participarea la cursuri de alfabetizare;
- Susținere financiară în întocmirea documentelor de identitate;
- Informare cu privire la drepturile acestei categorii de populații;
- Consiliere individuală și de grup cu scopul de a motiva această categorie e persoane de a
renunța la viața din stradă;
- Formarea abilităților de comunicare și relaționare etc.
Dificultăți_ în_ asistarea_ persoanelor_ fără_ adăpost_:
Scopul tuturor celor care oferă servicii acestei categorii de persoane constă în
capacitarea persoanei de a duce o viață independentă, condusă după reguli dezirabile
social.
În pofida eforturilor depuse atât de instituțiile publice, cât și de ONG-uri, împotriva
excluderii și marginalizării acestei categorii, trebuie recunoscută existența unor
dificultăți ce pot conduce la eșecul programelor și al serviciilor sociale care vizează
capacitarea persoanei de a duce o viață independentă. Aceste dificultăți pot avea ca surse
următoarele:
 Perioada șederii în stradă și influența exercitată de grupul de apartenență (dependența);
 O perioadă îndelungată de timp petrecută în stradă de către PAFA poate reprezenta o piedică
în activitatea derulată de ONG-uri sau instituțiile de stat;
 PAFA și-au format un mod de viață ce presupune responsabilități și reguli proprii și
specifice; în general, PAFA trăiesc independent și nu acceptă ca alte persoane să le
coordoneze viața;
 Organizațiile și instituțiile care oferă servicii sociale acestei categorii sunt fondate pe
anumite reguli, iar PAFA refuză, în cele mai multe cazuri, să accepte regulile instituite de
aceste servicii sociale;
 Motivația scăzută în producerea unei schimbări;
 Ancorarea în timpul trecut și prezent (lipsa unor proiecte personale de viitor);
 Viziunea PAFA asupra timpului corelată cu lipsa motivației pentru schimbare(ancorarea
PAFA în trecut este datoratătraumelor sau experiențelor negative din trecut care, în general,
reprezintă și cauza ajungerii lor în stradă; incapacitatea acestora de a depăși trauma și lipsa
interiorizării experiențelor negative determină ancorarea PAFA în prezent);
 În privința concepției despre viitor, deși mulți dintre aceștia își doresc o locuință și un loc de
muncă, aceștia nu sunt capabili din proprie voință să întreprindă ceva concret în acest sens);
  Frecventarea sporadică a centrelor de către PAFA;
 Dificultăți în monitorizarea cazurilor și a intervenției individualizate.
Fluctuațiile înregistrate în frecventarea centrelor de adăpost îngreunează demersurile
înteprinse de către asistentul social privind integrarea clientului în comunitate. De multe ori,
se reușește doar conceperea unui plan de intervenție individualizat al clientului fără ca
acesta să contribuie efectiv la realizarea lui.
Monitorizarea intervențiilor este dificilă și datorită prezenței sporadice în centre.
Asistenții sociali care lucrează cu PAFA nu trebuie să se lase descurajați de dificultățile pe
care le întâmpină în activitatea cu aceștia, ci trebuie să se raporteze la modul de viață și
gândire al acestora pentru a putea interveni eficient în sprijinul acestei categorii.

Bibliografie:
Șimon, M. (2009). Strategii de resocializare. Editura Universității Transilvania din Brașov.

Webografie:
Primăria Municipiului Buzău și Consiliul local. Centrul de urgențe de zi și de noapte
pentru persoane adulte fără adăpost. (2018). Definiție persoană fără adăpost.
Consultat la data: 30.12.2018. Accesat la adresa:
https://centruldeurgentabuzau.ro/definitie-persoana-fara-adapost/.