Aici se întâlnesc trei lumi diferite, care par, şi până la un anumit punct chiar sunt, incompatibile: lumea

lui Jimmy şi a prietenului său Cliff, care este tocmai lumea celor fără perspective, dar care este abordată
diferit de către cei doi: furiei dezlănţuite a lui Jimmy I se opune seninătatea şi nevoia de armonie a lui
Cliff, poate de aceea ei reuşind să se completeze atât de bine, în virtutea opusurilor care se atrag. Apoi
este lumea lui Alison şi a tatălui ei, colonel în India, o lume a opulenţei şi a traiului bun, din care Alison a
evadat momită tocmai de rebeliunea lui Jimmy împotriva acestei lumi a ei, rebeliune care acum se
întoarce împotriva ei: Jimmy o ia de multe ori ca etalon pentru lumea pe care a părăsit-o, încercând să o
pună la zid desfiinţând tocmai ceea ce iubeşte Alison (atacurile lui la adresa părinţilor ei sunt de o
cruzime fără seamăn). A treia lume este aceea de unde vine prietena lui Alison, Helena, lumea boemă a
actorilor, o lume în care este mai uşor să te mişti, vizată de prejudecăţi dar tocmai de aceea cu atât mai
eliberată de complexe, o lume unde relaţiile interumane stau sub semnul spontaneităţii absolute şi a
instinctului. O lume care la prima vedere este respinsă de către Jimmy (care oricum respinge mai totul),
dar care şi-l revendică tocmai prin această instinctualitate, prin posibilitatea pe care o lasă nesfârşitelor
improvizaţii – la urma urmei, Jimmy ascultă muzică jazz, care la rândul ei cultivă improvizaţia, nuanţarea,
turnura neaşteptată a melodiei, neprevăzutul, dar toate acestea însă pe o bază solidă, cu un punct de
pornire clar.