Baltagul

de Mihail Sadoveanu

1. Tema si viziunea despre lume

“Baltagul” este un roman traditional scris de M. Sadoveanu, aparut in 1930 ce surprinde societatea
romaneasca de tip arhaic, rural, pastoral. Romanul are ca surse de inspiratie balade populare de la care
Sadoveanu preia idei si motive mitologice romanesti: “Salga”, “Doica”, “Miorita” (tema, conflictul,
schema epica, conceptia asupra mortii). M. Sadoveanu a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier,
academician si om politic, fiind unul dintre cei mai important prozatori romani din prima jumatate a sec.
al XX-lea.
Titlul este alcatuit dintr-un substantiv-un topor cu doua taisuri, reprezentand aici o unealta
justitiara, un simbol al vietii si al mortii; un simbol al labirintului (reprezentarea sa apare in constructiile
labirintice antice).
Tema romanului islustreaza lumea arhaica a satului romanesc, sufletul taranului moldovean ca
pastrator al lumii vechi, al traditiilor si al specificului national, cu un mod propriu de a gandi, a simti si a
reactiona in fata problemelor cruciale ale vietii, aparand principii de viata fundamentale, statornice din
vremuri imemorabile.

Viziunea autorului, dar ṣi tematica romanului pornesc de la principala coordonată a realismului, ṣi

anume, crearea unei opere autentice în care sunt apărate și promovate valorile tradiționale, precum și
întoarcerea la originile literaturii. Inspirat de balada populară „Miorița”, Sadoveanu aşază la temelia
viziunii sale întâmplarea celor trei ciobani, optând pentru deschiderea romanului cu un motto, alcătuit
din două versuri ale baladei: „Stăpâne, stăpâne/ Mai chiamă ș-un câne…” Roman al lumii arhaice a
păstorilor, care luptă pentru păstrarea normelor etice, opera începe cu evocarea unei legende relatate
de Nechifor despre soarta muntenilor ca dar harazit de Dumnezeu: “inima usoara ca sa va bucurati cu al
vostru”. Legi nescrise guvernează viaţa acestor oameni, iar tradiţia nu admite nerespectarea lor. Prin
dispariţia lui Nechifor Lipan rânduiala şi legile nescrise au fost încălcate. De aceea vinovaţii trebuie
pedepsiţi. Echivalenţele dintre ordinea cosmică şi cea umană sunt concentrate într-o lege universală, pe
care autorul şi personajele sale o numesc " rânduială". Uitarea ordinelor lumii este una dintre marile
primejdii ale vârstei moderne a umanităţii, aşa că scriitorul o evoca pentru a o salva. Omul arhaic,
desprins din mijlocul naturii autohtone, se confruntă cu lumea modernă şi oscilează indecis între a
rămîne legat de izvorul care l-a creat sau a se rupe de el. Nechifor Lipan, personajul absent al romanului,
este obligat de mersul noii lumi să se desprindă de natura protectoare şi să coboare în valea Dornelor,
nu ca cioban, ci ca negustor, ceea ce diferă de motivul transhumanţei din baladă.

Datorita confruntarii cu “noul” apare un conflict intre generatii. Lumea arhaica nu intelegea rostul
anumitor lucruri iesite la moda: telegraful, trenul: “Femeile stiau ceva nedeslusit despre tren”,
vestimentatia: “nu va mai place catrinta si camesa…iti arat eu coc, valt si bluza”, mode muzicale: “va ung
la inima lautarii cand canta cate-un valt nemtesc”. Desi Vitoria este o femeie credincioasa, (nu pleaca la
drum inainte sa se consulte cu preotul satului, respecta obiceiurile stramosesti si crestine), ea trece si la
extreme, cerand ajutorul vrajitoarei Maranda, impletindu-se astfel credinta religioasa cu paganul.
 Dacă la inceput nu se adreseză autorităţilor civile ci îşi urmează ancheta proprie, este pentru că,
femeie fiind, n-are experienţa acestor relaţii. Aici întâlnim aspectul esenţial. Ca în orice societate de
acest tip, în aceea „de sus” atribuţiile sunt perfect separate. Femeia reprezintă elementul stabil,
conservator şi formalist al colectivităţii, iar bărbatul, pe acela mobil şi pliabil la schimbare.

Pe parcurs, faptul că anunţă autorităţile nu este decât o formalitate, femeia înţelegând că datoria
morală îi revine în totalitate ei. Asadar, Vitoria simte ca este responsabilitatea ei sa restabileasca
echilibrul acestei lumi, iesind din profan, pentru recuperarea timpului sacru. Aceasta vitejie si capacitate
de dezlega misterul mortii sotului ei, se aseamana cu Isis, din mitul lui Osiris, care este un erou justitar,
incercand sa gaseasca pe cel responsabil de uciderea sotului. Ea indeplineste in acelasi timp rolul de
mama, nevasta, dar si de initiatoare, in procesul de evolutie a lui Gheorghita, care depaseste etapa
copilariei, devenind adult. La confluenţa spaţiului real cu cel simbolic se află râpa, un substituit al
Infernului în care coboară Gheorghiţă în noaptea priveghiului- experienţă iniţiatică obligatorie în drumul
spre maturitate. Vitoria ştie că drumul va fi greu, că presupune adaptarea la situaţii neaşteptate, luarea
rapidă adeciziilor şi confruntarea cu o categorie umană necunoascută fiului până aunci : ucigaşul. În
consecinţă, această „ femeie în ţara bărbaţilor” ( N Manolescu) preia rolul iniţatorului, almaestrului care
poartă paşii novicelui spre cunoaştere. Beţigaşul scormonitor de care nu sedesparte Vitoria în ultimele
capitole ale romanului este semnul distinctiv al celor aleşi,instrumentul magic care îi orienteză spre
găsirea apei, a comorii , a adevărului.

Perspectiva narativa a romanului este obiectiva, naratorul este omniscient, omniprezent,

impersonal, evenimentele fiind relatate la persoana a III-a. Autorul este un demiurg ( creator care
“mantuieste” actiunea, personajele, stie sfarsitul). Naraţiunea este destul de dinamică, iar descrierile
sunt specifice realismului prin tehnica detaliului şi amănuntul semnificativ. Este folosit de asemenea si
stilul indirect liber pt a oferi autenticitate:”cat priveste de napasti, apoi a mai spus si altadata ca cel fara
vina n-are a se teme de nimic”. Limbajul lui Sadoveanu îl plasează pe linia deja celebră a lui Ion Neculce
şi a lui Ion Creangă, princaracteristica principală - oralitatea. Arhaismele şi regionalismele-
moldovenismele(“curechi”, “tintirim”, “stuh”), redau culoarea locală, conferind autenticitate
personajelor, de unde şi caracterul de document al operei, prin imaginea pe care scriitorul o reconstituie
în roman.
Personajele sunt tipuri umane, reprezentative pentru o categorie socio-umana. Vitoria e
reprezentanta a muntencei aprige, parintele Danil este preotul din sat, baba Maranda e vrajitoarea
satului, subprefectul Anastase Balmez e reprezentantul autoritatii administrative.
Incipitul romanului conţine o legendă pe care obişuia să o spună la diverse petreceri Nechifor Lipan,
încare se explică motivul traiului greu al muntenilor, al vieţii lor aspre şi cu multe privaţiuni. Aceasta face
legătura cu balada “Mioriţa”. Finalul romanului este, asemeni incipitului, o întoarcere spre latura
optimistă a existenţei: fiul care devine capul familiei, ducând pe mai departe tradiţia strămoşească, şi
găsirea liniştii sufleteşti a femeiicare îşi aşează soţul printre cei drepţi, după tradiţie, conform
obiceiurilor străvechi.
In expoziţiune este fixat timpul si locul actiunii: în preajma sărbătorilor de iarnă, în satul Măgura, din
munţii Tarcăului, unde se află gospodăria familiei Lipan. Femeia, Vitoria, este îngrijorată de faptul că
soţul ei, Nechifor, a plecat din toamnă la Dorna să cumpere oi şi nu s-a mai întors. Convinsă că s-a
întâmplat ceva rău,ea hotărăşte să plece împreună cu Gheorghiţă, fiul ei, în căutarea lui Nechifor.
Momentul poate fi consideratintriga acţiunii.
Desfăşurarea acţiunii cuprinde întâmplările petrecute pe parcursul drumului, de la Măgura şi până la
Dorna şi apoi la Sabasa. Cei doi trec prin multe localităţi, intră în contact cu numeroşi oameni, reuşind să
aduneinformaţii despre drumul lui Nechifor Lipan. La Dorna, Vitoria află că soţul ei a cumpărat trei sute
de oi şi a plecat cu acestea la locul de iernat, însoţit de alţi doi oieri.Ajunsă la Sabasa, Vitoria va afla că
cei doi oieri cu care a plecat Nechifor sunt Calistrat Bogza şi IlieCuţui. Tot aici îl va găsi pe Lupu, câinele
lui Nechifor, cu ajutorul căruia va descoperi osemintele bărbatului,într-o râpă din munte, lângă locul
numit Crucea Talienilor.Praznicul care urmează după înmormântarea lui Nechifor reprezintă punctul
culminant al acţiunii. Prin inteligenţă, intuiţie şi viclenie, Vitoria va reuşi să reconstituie scena crimei şi
să-i demaşte pe ucigaşi. Calistrat Bogza va muri răpus de Gheorghiţă şi de câinele lui Nechifor, dar nu
înainte de a-şi recunoaşte vina.
Deznodământul prezintă planurile de viitor ale Vitoriei legate de gospodărie şi de copii.

Exista doua tipuri de conflict, ambele cu efecte puternice asupra personajelor. Un prim conflict, cel
interior, se prefigureza la inceputul romanului si este marcat de nelinistea Vitoriei, care nu intelege
absenta prelungita a lui Nechifor Lipan si nu stie ce solutie sa adopte. De aceea, oscileaza intre mai
multe posibilitati: fie intarzie la vreo petrecere, bucuros de bunul mers al afacerilor, fie s-a oprit ia o
femeie cu ochi verzi (situatie sugerata de vrajitoarea satului, Maranda, respinsa insa de instinctul
VitorieI), fie i s-a intamplat o nenorocire. Desi primele supozitii sunt greu de crezut, Vitoria care isi
cunoaste foarte bine barbatul, le prefera in schimbul unei alternative sumbre, pe care incepe sa o
banuiasca, dar pe care incearca sa o alunge, fiind un adevar prea greu de suportat. Acest conflict
inceteaza in momentul in care femeia accepta nefirescul atitudinii sotului ei si constientizeaza ca numai
moartea l-ar fi putut opri sa se intoarca acasa dupa atata timp. Un rol importantii are visul premonitoriu
in care Nechifor trecea calare o apa neagra, indrep-tandu-se catre asfintit.
Al doilea tip de conflict este cel exterior si se manifesta intre Vitoria si asasinii sotului ei, Calistrat
Bogza si Ion Cutui. Ca un veritabil detectiv, aceasta reface pas cu pas scenariul uciderii lui Lipan si ii
identifica pe cei doi raufacatori. In absenta oricarei dovezi concrete care sa-i confirme intuitiile, ea
creeaza o stare de tensiune crescanda asupra celor banuiti. Pune intrebari incomode si da replici pline
de subintelesuri, care ii surprind si ii debusoleaza pe cei doi. Punctul de maxima intensitate al acestui
conflict il constituie scena demascarii lor, cand asasinii cedeaza presiunii la care fusesera supusi,
marturisind singuri crima comisa.
2. Particularitati de constructie a romanului traditionalist
Incadrare, titlu, tema,desf actiunii, perspectiva narativa, tehnici,
“Baltagul” apartine genului epic, iar ca specie literara este roman traditional. Este o opera in proza
de intindere mare, cu o actiune complexa, dar unitara, cu o intriga complicata si cu personaje multiple.
Din punct de vedere al substantei epice, romanul se inspira din viata comunitatilor rurale, arhaice,
care sunt idealizate, satul fiind considerat “univerul perfect”-singurul preferabil. Satul ar putea
reprezenta simbolic, un spatiu suspendat in timp, un timp mitic, arahic, cu ritualuri, credinte, traditii
specifice.
Victoria crede cu tarie in superstitii, in visul pe care il are despre Nechifor, semnele care i se arata:
“brazii sunt mai negri decat de obicei”, “cucosul, asezat in prag, se intoarce cu pliscul spre poarta”.
Eroina apeleaza la forta divina, postind 12 sapt, pt a se purifica, in dorinta primirii unui semn de la
Dumnezeu. Desi este o femeie credincioasa, ea trece si la extreme, cerand ajutorul vrajitoarei Maranda,
impletindu-se astfel credinta religioasa cu paganul.
Specific acestui roman traditionalist este confruntarea cu “noul”. Lumea arhaica nu intelegea rostul
anumitor lucruri iesite la moda: telegraful, trenul: “Femeile stiau ceva nedeslusit despre tren”,
vestimentatia: “nu va mai place catrinta si camesa…iti arat eu coc, valt si bluza”, mode muzicale: “va ung
la inima lautarii cand canta cate-un valt nemtesc”, apelul la autoritati(fiind doar o formalitate, Victoria
intelegand ca datoria morala ii revine in totalitate ei).
Vestimentatia acelei perioade este dezvaluita in cateva scene: “Isi potrivise in graba casanca de
matasa, isi lepadase cojocul” , “…inainta sprintena, numai in sumaies, pasind…pe covor cu opincile”. Si in
acest roman apare un conflict intre generatii: Victoria nu este de acord ca fiica ei, Minodora sa se vada
cu feciorul dascalului Andrei, datorita mentalitatii specific acelei perioade: din momentul in care doi
tineri vorbeau trebuia si sa se casatoreasca.
Personajele sunt tipuri umane, reprezentative pentru o categorie socio-umana. Vitoria e
reprezentanta a muntencei aprige, parintele Danil este preotul din sat, baba Maranda e vrajitoarea
satului, subprefectul Anastase Balmez e reprezentantul autoritatii administrative, Ilie Cutui si Calistrat
Bogza sunt oieri/negustori.
Pe parcursul romanului apar peisaje descriptive ale satului, cadrului natural pentru a oferi
autenticitate. Datorita tuturor acestor elemente mentionate: traditii, obiceiuri, categorii
sociale(stapani,argati), ocupatii, mentalitati, vestimentatie, plasarea in timp (in preajma sarbatorilor de
iarna) si spatiu (satul Magura), ofera un aspect monografic al operei.
Incipitul romanului conţine o legendă pe care obişuia să o spună la diverse petreceri Nechifor Lipan,
încare se explică motivul traiului greu al muntenilor, al vieţii lor aspre şi cu multe privaţiuni. Aceasta face
legătura cu balada “Mioriţa”. Finalul romanului este, asemeni incipitului, o întoarcere spre latura
optimistă a existenţei: fiul care devine capul familiei, ducând pe mai departe tradiţia strămoşească, şi
găsirea liniştii sufleteşti a femeiicare îşi aşează soţul printre cei drepţi, după tradiţie, conform
obiceiurilor străvechi.
Exista doua tipuri de conflict, ambele cu efecte puternice asupra personajelor. Un prim conflict, cel
interior, este specific romanului, fiind ilustrat prin zbuciumul profund al sufletului eroinei, chinuit de
incertitudine, in care se manifesta un drum launtric sinuos, de la neliniste la adevar, numic labirint
interior, care contureaza un personaj mult mai complx decat in povetire sau nuvela.

Al doilea tip de conflict este cel exterior si se manifesta intre Vitoria si asasinii sotului ei, Calistrat
Bogza si Ion Cutui. Ca un veritabil detectiv, aceasta reface pas cu pas scenariul uciderii lui Lipan si ii
identifica pe cei doi raufacatori. In absenta oricarei dovezi concrete care sa-i confirme intuitiile, ea
creeaza o stare de tensiune crescanda asupra celor banuiti. Pune intrebari incomode si da replici pline
de subintelesuri, care ii surprind si ii debusoleaza pe cei doi. Punctul de maxima intensitate al acestui
conflict il constituie scena demascarii lor, cand asasinii cedeaza presiunii la care fusesera supusi,
marturisind singuri crima comisa.

3. Caracterizarea unui personaj

Victoria Lipan este personajul principal al romanului traditional, intruchipand tipul unui erou
popular, al unei sotii devotate si a unei mame ce isi asuma responsabilitati. Ea este un personaj feminin
complex, avand o personalitate reprezentativa, puternica, ceea ce reiese si din numele personajului-
ceea ce semnifica victorie-biruind toate greutăţile şi împlinindu-şi destinul. Ea este sotia lui Nechifor
Lipan, mama Minodorei si a lui Gheorghita.

Prin caracterizare directa, naratorul prezinta prin descriere portretul fizic al Vitoriei: “„in ochii ei
căprii… se răsfrângea lumina castanie a părului”; “Femeia nu mai era tanara,dar avea o frumusete
neobisnuita in privire. Ochii ei luceau ca într-o uşoară ceaţă, în dosul genelor lungi, răsfrânse în
cârligaşă”; “acei ochi aprigi si inca tineri cautau zari necunoscute” . Fiul ei, Gheorghita, isi exprima, de
asemenea, in mod direct parerea, admirand inteligenta mamei: “Mama asta trebuie sa fie
farmacatoare,cunoaste gandurile omului”. Prin autocaracterizare, personajul marturiseste lipsa
cunostintelor: “desi-s femeie proasta, am numarat pe degete zilele” sau “Eu te cetesc pe tine, macar ca
nu stiu carte”.

Figura Vitoriei Lipan se intregeste prin procedeele caract. indirect: fapte, limbaj, gesturi,
comportament, relatii cu celelalte persj, vestimentatie. Tinuta ei este prezentata mai detaliat in scena
intrarii in biserica, dar si pe parcursul operei: “Isi potrivise in graba casanca de matasa, isi lepadase
cojocul” , “…inainta sprintena, numai in sumaies, pasind…pe covor cu opincile”. Vitoria este o femeie
harnica,priceputa, o buna gospodina, asumandu-si toate responsabilitatile in lipsa sotului ei. Ea este
darza, aspra, indeplinind statutul de stalp al casei si nu iese nimeni din cuvantul ei: “ca un barbat ce
esti…trebuie sa te duci si sa-l cauti pe tatu-tau, alta nu-I nevoie sa stii”;de asemenea nu este de acord ca
Minodora sa se vada cu feciorul dacalului Andrei. Personajul se va confrunta cu “noul” pe parcusul
operei, pe care nu-l accepta deloc, neintelegand semnificatia lucrurilor iesite la moda(telegraful trenul
“Femeile stiau ceva nedeslusit despre tren”; vestimentatia: “nu va mai place catrinta si camesa…iti arat
eu coc, valt si bluza…nici eu, nici bunica-ta, nici bunica-mea n-am stiut de acestea”; mode muzicale:”va
ung la inima lauatrii cand canta cate-un valt nemtesc”, apelul la autoritati), fiind adepta traditiilor
populare.

Vitoria mai reprezintă şi o femeie arhaică. Era credincioasă, respecta cu stricteţe obiceiurile
strămoşeşti şi creştine. Nu pleaca la drum fara sa se consulte cu preotul, apeleaza la forta divina postind
12 sapt pt a se purifica, in dorinta primirii unui semn de la dzeu. Desi crede cu tarie in dzeu, ea trece si la
extrema, apeland la baba Maranda, vrajitoarea satului, impletindu-se astfel credinta religioasa cu
paganul. Un alt exemplu este oprirea la mos Pricop, unde Vitoria varsa tuica, specific pt momentele in
care moare cineva, fapt ce scoate in evidenta ca nevasta este constienta ca Nechifor se afla intr-o alta
lume. Vitoria crede cu tarie in superstitii, in visul in care il are despre Nechifor cum ca ar trece o apa;
“cucosul, asezat in prag, se intoarse cu plsicul pe poarta”; “brazii sunt mai negri decat de obicei”.
“dumbravencile zboara in carduri sub soare”

Plecand pe urmele sotului ei, ea va participa la un botez si o nunta. Femeia s-a supus obieciurilor, la
Borca a intrat la lehuza si i-a pus rodin, sub perna un costei de bucatele de zahar si o hartie de 20 de lei
pe fruntea celui nou nascut, a inchinat un pahar de bautura catre nanasi si a sarutat mana preotului, in
final spunandu-si necazurile care o apasa, iar La Cruci a facut o frumoasa urare miresei si a inchinat un
pahar in cinstea proaspetilor castoriti. Desi munteanca era analfabeta, ea este extreme de inteligenta,
are o minte agera, destula experienta, da dovada de tenacitate si darzenie reconstruind labirintul ce
ascunde misterul sotului ei, si gasind o cale de iesire. Vitoria este o sotie devotata : “am trait pe lumea
asta numai pt omul cela al meu”, dragostea ei pt sot o va conduce spre adevar. Spirit justitiar, Vitoria
regizeaza magistral in scena demascarii vinovatilor la praznicul de inmormantare, planificand totul
dinainte. Calistrat Bogza si Ilie C, fiind invitati cu un scop anume. Cu o logica impecabila, prin vorbe
intepatoare si aluzive, ea ii constringe pe faptasii crimei sa marturiseasca adevarul. Datoria fata de
barbatul ucis fusese “implinita cu muchia baltagului in frunte asupra ucigasului” de catre Gheorghita,
“mi se pare ca pe baltag e scris sange si acesta-I omul care a lovit pe tatu-tau”.In cele din urma C.B fiind
atacat de caine, isi recunoaste vina si moare in final.Pentru Vitoria, datoria crestineasca se afla inainte
de toate: “trebuie sa nu ramaie intre lupi, sa-l aduc intre crestini”, pregatind ultimul drum al sotului ei
asa cum se cuvine.

Vitoria este in stare sa preia oricand locul sotului ei dat. capacitatii ei extraordinare de a se adapta
unor situatii noi de viata si de a prelua initiative. Este unul dintre cele mai complexe personaje feminine
din lit romana, avand calitati deosebite, este un “Hamlet feminin” –G.Calinescu

4. Relatia dintre 2 personaje

Victoria Lipan este personajul principal al romanului traditional, intruchipand tipul unui erou
popular, al unei sotii devotate si a unei mame ce isi asuma responsabilitati. Ea este un personaj feminin
complex, avand o personalitate reprezentativa, puternica, ceea ce reiese si din numele personajului-
ceea ce semnifica victorie-biruind toate greutăţile şi împlinindu-şi destinul. Ea este sotia lui Nechifor
Lipan, mama Minodorei si a lui Gheorghita.

Nechifor Lipan este personajul care nu participa direct la actiune, fiind cunoscut indirect din
marturisirile altor personaje, prin intermediul rememorarilor.El reprezinta tipul reprezentativ pentru
lumea în care tradiţiile şi legile nescrise sunt respectate cu sfinţenie, specifică unei mentalităţi arhaice.
Sub aspect fizic, oierul avea “infatisare indesata si spatoasa, mustata neagra, groasa, adusa a oala si ochii
cu sprancene aplecate”. Fiind barbat voinic si puternic, avea mare curaj si nu-i putea sta nimeni
impotriva. Nu se temea de hoti, deoarece "avea stapanire asupra lor”, iar atunci cand acestia au vrut sa-l
prade numai si-a lepadat din cap caciula, si-a scuturat pletele s-a inhatat baltagul.

Prin caracterizare directa, naratorul prezinta prin descriere portretul fizic al Vitoriei: “„in ochii ei
căprii… se răsfrângea lumina castanie a părului”; “Femeia nu mai era tanara,dar avea o frumusete
neobisnuita in privire. Ochii ei luceau ca într-o uşoară ceaţă, în dosul genelor lungi, răsfrânse în
cârligaşă”; “acei ochi aprigi si inca tineri cautau zari necunoscute” . Fiul ei, Gheorghita, isi exprima, de
asemenea, in mod direct parerea, admirand inteligenta mamei: “Mama asta trebuie sa fie
farmacatoare,cunoaste gandurile omului”. Prin autocaracterizare, personajul marturiseste lipsa
cunostintelor: “desi-s femeie proasta, am numarat pe degete zilele” sau “Eu te cetesc pe tine, macar ca
nu stiu carte”.

Vitoria este o femeie harnica,priceputa, o buna gospodina, asumandu-si toate responsabilitatile in

lipsa sotului ei. Ea este darza, aspra, indeplinind statutul de stalp al casei si nu iese nimeni din cuvantul
ei: “ca un barbat ce esti…trebuie sa te duci si sa-l cauti pe tatu-tau, alta nu-I nevoie sa stii”;de asemenea
nu este de acord ca Minodora sa se vada cu feciorul dacalului Andrei. Vitoria este in stare sa preia
oricand locul sotului ei dat. capacitatii ei extraordinare de a se adapta unor situatii noi de viata si de a
prelua initiative.

Nechifor este harnic si priceput in mestesugul oieritului ; este prietenos, petrecaret si nu lipseste de
la nunti si cumetrii, unde ii place sa povesteasca intamplari "cu inteles".
Uneori, "era om cu hartag la chef", unde-i placea sa petreaca cu prieteni si cu lautari , alteori, ii placea
"sa-si abata calul in preajma muierilor si sa poposeasca langa ele".

Cand, din iubire, Vitoria isi manifesta gelozia, Lipan socotea ca este cazul sa scoata cativa din “cei
sapte draci” care o stapaneau, dar pe urma regreta si "isi pleca fruntea si arata mare parere de rau si
jale".

Portretul sau este construit din relatarile Vitoriei si ale altor personaje cu care el vine in contact,
deoarece oamenii nu-l uitau si munteanca gaseste pretutindeni "vorbe vii" despre trecerea lui. La
Farcasa, mos Pricop si-l aminteste pe Lipan “purtand caciula brumarie, cojoc in clinuri, de miel negru,
scurt pana la genunchi si fiind incaltat cu botfori”. Nechifor il impresionase pe batran, care-l considera
"vrednic roman", nepasandu-i de oamenii rai pentru care avea pistoale incarcate in desagi. Pentru
Vitoria, Nechifor era omul căruia „nu-i putea sta nimeni împotrivă”. într-o noapte, când cei doi soţi se
întorceau de la Piatra Neamţ, nişte hoţi i-au atacat cerându-le banii. Fără să se înfricoşeze, Nechifor i-a
înfruntat într-o scenă care îi conferă dimensiuni baladeşti.

Pe tema iubirii, Vitoria intretine un dialog dincolo de moarte cu cel pierit. Uneori acesta raspunde
intorcandu-si fata ( ca o aprobare si rasplata cand femeia se intalneste cu spiritul lui in atitudini
commune si in momente de constiinta impacata prin actiunile ei); alta data, sentimentul vinei, datoriei
neimplinite, impiedicand intalnirea , barbatul ramanand intors cu spatele. Sunt si clipe cand Vitoria i se
adreseaza direct, ii face reprosuri pentru ceasurile amare ale dragostei lor, stand de vorba cu el “fara sa
miste buzele si limba”, uitand de spatiu si de timp.

Desi Vitoria este o femeie credincioasa, (nu pleaca la drum inainte sa se consulte cu preotul satului,
respecta obiceiurile stramosesti si crestine), ea trece si la extreme, cerand ajutorul vrajitoarei Maranda,
impletindu-se astfel credinta religioasa cu paganul. Dand la o parte propriile credinte, ea este constienta
ca trimiterea pasarii- care “striga noaptea si are ochi de om”-catre locul presupusei femei care-l retine
pe Lipan ar putea aduce moartea dusmancei, dar recurge la aceasta metoda doar din iubire pentru sotul
ei. Cele doua personaje reprezinta cuplul din mitologia egipteana Osiris-Isis, si in cazul acesta zeita fiind
eroul justitiar in rezolvarea misterului mortii lui Osiris.

Ca „măicuţa bătrână” care-şi caută fiul ucis, Vitoria Lipan trăieşte un puternic zbucium interior,
traversând iarna cu sentimentul tot mai acut al morţii lui Nechifor.Convinsă că „i-a fost lui Nechifor
scrisă o asemenea soartă pe care nimica n-o poate înlăturaea colindă munţii pentru a-i găsi rămăşiţele şi
a le pune în pământ „sfânt”.Dârză, tenace şi discretă în marea ei suferinţă, Vitoria este sortită să-i aducă
celui mort, prin ritual, „binecuvântarea din urmă şi rugăciunile de care n-a avut parte”.
 Rolul ultim îi revine tot Vitoriei, în scena în care, descoperind osemintele lui Nechifor, îl strigă:
„Femeia răcni aprig: - Gheorghiţă! ”.Se cuvine să observăm că oierul are două prenume, ambele cu
sensul de „purtătorul de biruinţă”.

Nechifor simbolizează sacrul convertit în profan (căci întâiul nume era al marelui mucenic
Gheorghe). Boala din copilărie şi „botezul” păgân („Cobzăriţa i-a suflat pe frunte descântând şi i-a
schimbat numele”) marchează trecerea sacrului în materie; astfel, cel care moare în râpă este ipostaza
profană a lui Nechifor.Din această pricină, în momentul găsirii osemintelor, Vitoria îl strigă pe numele
său adevărat (Gheorghiţă), facilitându-i întoarcerea, prin „gura de rai”, în spaţiul sacru.