Dacă procesul de învăţământ începe cu prima zi de şcoală, educaţia începe din prima zi de

viaţă a copilului. Din nefericire, mai sunt şi replici din partea unor părinţi, de genul: „Lasă-l,
e prea mic, nu înţelege, ce ştie el, mititelul!“, „Când va merge la şcoală, se va cuminţi“,
pentru a „scuza“ purtarea urâtă sau dezvoltarea neuropsihică nesatisfăcătoare a copilului.
Aceste „scuze“ trădează, de fapt, greşelile educative pe care le fac părinţii în primii ani de
viaţă ai copilului.

Adaptarea la viaţa de şcolar

Primele zile de şcoală sunt un moment de schimbare în viaţa copilului. Dacă nu a mai fost
într-o colectivitate (cămin, grădiniţă), intrarea sa în şcoală este prima lărgire importantă a
mediului său social, mediu în care trebuie să se integreze apoi pas cu pas.
Dar noul apare şi în activitatea lui şcolară. De la un regim de joacă, de activitate liberă, el
trece dintr-o dată la un regim de activitate dirijată, de disciplină.
În băncile din clasele I se înşiruie fetiţe şi băieţi, toţi cam de aceeaşi vârstă, dar diferiţi din
multe puncte de vedere. Sunt copii şi mai mari, şi mai mici, şi mai voinici, şi mai delicaţi, şi
mai gălăgioşi, şi mai tăcuţi, unii chiar retraşi, timizi, stingheri!
Copiii nu sunt identici nici în ceea ce ştiu, nici în ceea ce simt, nici în felul cum vorbesc şi
nici în felul cum se poartă. Fiecare dintre aceşti copii este imaginea vie a educaţiei primite
acasă, educaţie a cărei amprentă se observă cu uşurinţă în comportamentul copilului în noul
său mediu şcolar.

Deprinderi elementare

Educaţia este un proces continuu, care se desfăşoară treptat şi care trebuie să ţină pasul cu
fiecare etapă de dezvoltare din viaţa copilului. Tot ceea ce se omite sau se greşeşte în
educaţie este în dauna copilului. De ce să se încarce programul educativ, de exemplu, al unui
copil de clasa I cu o serie de deprinderi elementare pe care trebuia să şi le fi însuşit deja
acasă?
Completarea lipsurilor educative ale primilor ani este posibilă, dar ea se face mai anevoios la
vârsta şcolară, într-un moment în care copilul trebuie să facă oricum faţă unor cerinţe cu
totul noi pentru el, cum sunt învăţarea şi adaptarea la viaţa de şcolar.

Inadaptabilii

Practica arată că majoritatea copiilor se adaptează relativ uşor la viaţa şcolară. Totuşi, există
şi copii care se adaptează anevoios, tulburând activitatea clasei prin purtarea lor nepotrivită
sau prin neputinţa lor de a ţine pasul cu ceilalţi copii la învăţătură. Această situaţie este în
mare măsură rezultatul unor greşeli educative din primii ani de viaţă a acestor copii.
Iată de ce socotim util să vă prezentăm pe scurt ce condiţii trebuie să îndeplinească mediul
familial pentru a asigura dezvoltarea armonioasă fizică şi neuropsihică a copilului
antepreşcolar şi preşcolar.
Atmosfera de acasă

În afară de satisfacerea trebuinţelor sale de ordin material (hrană, somn, condiţii de locuit,
îmbrăcăminte etc.), copilul are nevoie de un anumit „climat familial“, în care dragostea
ocupă primul loc. Îngrijirea făcută fără participare lăuntrică nu poate satisface trebuinţele
copilului.
La polul opus se situează dragostea zgomotoasă, manifestată la tot pasul prin îmbrăţişări şi
sărutări care copleşesc copilul. Aceasta este dragostea plină de slăbiciune a părinţilor care
cedează la cel mai mic capriciu al copilului ca să-i demonstreze cât de mult îl iubesc. Copilul
tratat astfel se va transforma într-un mic tiran, care crede că totul i se cuvine, că vrerea sa
este suverană pentru toţi cei din jurul său şi va căpăta trăsături negative de caracter (egoism,
vehemenţă, lipsă de respect etc.), trăsături care, dacă nu se corectează, îl vor pune în conflict
cu mediul social.
Relaţiile de afecţiune dintre familie (părinţi, fraţi, surori, bunici, etc.) şi copil trebuie să se
bazeze pe autoritate şi respect.

Pauzele

Ca şi adultul, copilul are nevoie de pauze, atât de importante pentru refacerea energiei sale
creatoare. De aceea, programul lui nu va fi plin până la refuz, nu vom crea în jurul lui o
atmosferă de veşnică încordare. În mod voit vom face mici pauze, pentru a se bucura de
succesul său sau pentru a-şi limpezi neplăcerile care survin în chip firesc în procesul
educativ.
Această atitudine a educatorilor presupune mult tact, răbdare şi o bună cunoaştere a
posibilităţilor de manifestare ale copilului. Dacă este împins de la spate în tot ceea ce face, se
va produce un dezechilibru în funcţiile neuropsihice, stânjenind dezvoltarea copilului şi
transformându-l într-o fiinţă irascibilă, nervoasă.
Realizarea tuturor cerinţelor enumerate mai sus presupune existenţa unui cămin armonios, a
unei ambianţe familiale echilibrate, bazate pe dragoste, înţelegere, respect între părinţi şi
copii. În funcţie de relaţiile din familie se constituie diferite atitudini generale ale copilului
faţă de oameni, faţă de obiecte, faţă de îndatoriri şi se formează conduita şi caracterul lui.