TEMĂ

 Deficienţă înseamnă pierderea, anomalia, perturbarea cu caracter definitiv sau temporar a unei
structuri fiziologice, anatomice sau psihologice şi desemnează o stare patologică, funcţională,
stabilă sau de lungă durată, ireversibilă sub acţiunea terapeutică şi care afectează capacitatea de
muncă, dereglând procesul de adaptare şi integrare la locul de muncă sau în comunitate a
persoanei în cauză.
Termenul generic de deficienţă include şi o serie de alţi termeni cu o semnificaţie şi o sferă
semantică mai îngustă, cum ar fi:
• deficitul desemnează înţelesul cantitativ al deficienţei, adică ceea ce lipseşte pentru a completa o
anumită cantitate sau întregul;
• defectuozitatea se referă Ia ceea ce determină un deficit;
• infirmitatea desemnează diminuarea notabilă sau absenţa uneia sau mai multor funcţiuni importante
care necesită o protecţie permanentă, fiind incurabilă, dar putând fi reeducată, compensată sau
supracompensată. După datele UNESCO, infirmitatea se limitează numai la deficienţa motorie;
• invaliditatea implică pierderea sau diminuarea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă;
• perturbarea se referă la abaterile de la normă.
Deficienţe înseamnă că unii copii se nasc cu anumite caracteristici pe care le vor avea toată
viaţa, adică nu văd bine, sau nu aud, au deformări, lipsa unui membru, sau un creier care nu se
dezvolta la fel cu a celorlalți.

 Dizabilitate ‒ termen generic pentru deficienţe (afectări), limitări de activitate şi restricţii de

participare.

 Sintagma „cerinţe educative speciale” desemnează acele cerinţe sau nevoi specifice faţă de
educaţie care sunt suplimentare, dar şi complementare obiectivelor generale ale educaţiei
pentru un copil. Fără abordarea adecvată a acestor cerinţe speciale nu se poate vorbi în mod
real de egalizarea şanselor, de acces, participare şi integrare socială şi şcolară. Această
sintagmă cuprinde un registru larg, de la deficienţe profunde la tulburările uşoare de învăţare.
Noţiunea de CES este uneori folosită ca formulă alternativă a sintagmei „cerinţe/ nevoi
speciale aceasta incluzând pe lângă copiii cu deficienţe sau tulburări de învăţare şi copii din medii
sociale şi familii defavorizate, copii delincvenţi sau uneori copii din anumite grupuri etnice. Termenii
care au desemnat această categorie de copii au evoluat de-a lungul timpului de la copii handicapaţi, la
copii cu deficienţe, apoi copii cu nevoi speciale, pentru ca să se ajungă la sintagma „copii cu cerinţe
educative speciale, iar mai nou se impune în literatura de specialitate sintagma „copii cu dizabilităţi”
lărgindu-se tot mai mult sfera semantică.
Cerințe educative speciale desemnează acele necesităţi educaţionale complementare
obiectivelor generale ale educaţiei şi învăţământului, care solicită o educaţie adaptată particularităţilor
individuale şi/sau caracteristicilor unei anumite deficienţe de învăţare, precum şi o intervenţie
specifică.
Sintagma CES este mai relevantă în plan psihopedagogic decât cea de deficienţă, în
capacitate/ dizabilitate sau handicap. În acelaşi timp, noţiunea sugerează o relativizare a concepţiei şi
practicii tradiţionale de împărţire pe categorii de deficienţe ori handicap precum şi o viziune mai nouă,
non-categorială, care permite în mai mare măsură o abordare individualizată (personalizată).
Cerinţele educative speciale derivă din dizabilităţi, deficienţe, boli sau deprivări de ordin
socio-cultural.
Conceptul de cerinţe educative speciale corespunde deci unei abordări care:
- postulează ideea ca fiecare copil este unic
- identifică faptul ca orice copil poate învaţa
- valorizează unicitatea tipului de învăţare determinată de particularităţile individuale

1
- cultivă diversitatea copiilor ca un mijloc de învăţare care sprijină şi întăreşte învăţarea dacă este
folosită adecvat (prin curriculum).
Noţiunea de CES reprezintă astfel „necesităţile educaţionale complementare obiectivelor
generale ale educaţiei şcolare, necesităţi care solicită o şcolarizare adaptată particularităţilor
individuale şi/ sau caracteristice unei deficienţe (ori tulburări de învăţare), precum şi o intervenţie
specifică, prin reabilitare/ recuperare corespunzatoare” (T.Vrăsmaş, 2001, p.27).
CES ca un continuum de servicii CES desemnează un „continuum” al problemelor speciale
în educaţie, de la deficienţele grave şi profunde la dificultăţile/tulburările uşoare de învăţare. Din punct
de vedere statistic, dacă copiii cu dizabilităţi (intelectuale, fizice, vizuale şi auditive) reprezintă cam
2% dintr-o populatie şcolară, copii cu CES sunt mult mai numeroşi variind în unele tări (SUA, Anglia,
Danemarca) între 10 şi 20% din populaţia şcolară. În unele ţări (SUA, Spania etc) conceptul de CES se
referă şi la copiii supradotaţi. La noi în ţară, Legea Învăţământului (84/1995) şi amendamentele ei
ulterioare utilizează conceptul de CES, alternativ şi/sau echivalent cu cele de deficienţă şi handicap. În
diverse contexte, CES apare şi cu notaţia prescurtată (aproape sinonimă) de „cerinţe/nevoi speciale”.
Această expresie are însă, adeseori o semnificaţie mai amplă, ea cuprinzând pe lângă deficienţe sau
tulburări şi problemele educaţionale puse de copiii care cresc în anumite medii defavorizate, copii
delincvenţi, copiii străzii sau chiar cei aparţinând unor anumite grupuri etnice minoritare, copiii
bolnavi SIDA etc. În această accepţie, ne apropiem de semnificaţia, mai largă, a termenului „copii in
situaţie de risc” sau „copii în dificultate”, a cărui registru de cuprindere este însă mai amplu.
UNESCO şi ţările membre ale Uniunii Europene acordă în ultimii ani noţiunii de CES o semnificaţie
mai largă decât cea legată de necesităţile speciale de educaţie ale copiilor cu deficienţe ori cu tulburări
de învăţare ‒ în formula „educaţia cerinţelor peciale” (ECS). Ambele formule terminologice – CES
şi ECS ‒ circulă în prezent în paralel.
Educaţia cerinţelor peciale Engl. „special needs education” – sintagmă introdusă recent
de UNESCO, care se referă într-o manieră mai generală şi mai relativizată la adaptarea, completarea şi
flexibilizarea educaţiei pentru anumiţi copii, în vedere egalizării şanselor de participare şi integrare.

Cerinţele educative speciale desemnează necesităţile educaţionale complementare

obiectivelor generale ale educaţiei şi învăţământului, necesităţi care solicită o educaţie adaptată
particularităţilor individuale şi/ sau caracteristice unei deficienţe (ori tulburări de învăţare), precum şi o
intervenţie specifică, prin reabilitare/ recuperare corespunzătoare. În unele materiale apare şi cu notaţia
prescurtată (aproape sinonimă) de „cerinţe/ nevoi speciale”. ”(T.Vrăsmaş, 2001, p.27)

Educaţia incluzivă este un concept nou care are la bază principiul dreptului egal la
educaţie pentru toţi copiii, indiferent de mediul cultural sau social din care provin, indiferent de religie,
etnie, limba vorbită sau condiţiile economice în care trăiesc. Acest concept înglobează aproape în
totalitate aria semantică a conceptului de educaţie integrată. El are în vedere, atingerea obiectivului
„educaţia pentru toţi care impune reformarea şcolii publice şi a sistemului de învăţământ, răspunzând
astfel mai bine nevoilor, potenţialului şi aspiraţiilor tuturor copiilor, inclusiv a celor cu cerinţe
educative speciale.
Ruptura care există în lume între nevoi (cerinţe) de educaţie şi realizarea acestora ‒ în
mod deosebit pentru copii cu handicap ‒ a condus recent la o reevaluare a strategiei cu privire la
educaţia acestor copii. Noua strategie ‒ denumită adeseori „educaţia (şcoală) incluzivă” ‒ este parte
integrantă a paradigmei „educaţiei pentru toţi în anul 2.000” ‒ lansată cu ocazia Conferinţei mondiale
„Educaţie pentru toţi; satisfacerea nevoilor de bază a învaţării” ‒ la întâlnirea miniştrilor educaţiei de la
Jomtien, Thailanda, 1990.

Dificultăţile specifice de învăţare ‒ tulburările în sfera capacităţilor de învăţare ‒

constituie o categorie de probleme puţin cunoscute şi de regulă neglijate. Conceptul de dificultăţi de
învăţare se corelează cu o serie de alte concepte legate de învăţare şi dezvoltare: copii în dificultate,
abateri sau dificultăţi de dezvoltare cu accent pe latura biopsihologică, inabilităţi şcolare, debilitate
şcolară, dificultăţi şcolare, dificultăţi la învaţătura, disritmii de învăţare, disfunctionalităţi ale învăţării.

2
Dificultăţile şcolare marchează momente de stagnare şi de desfăşurare necorespunzatoare a activităţii
de cunoaştere în procesul învaţării şcolare. (Dicţionar de pedagogie, 1979).

UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, conform

denumirii originale din engleză, United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization) a
fost fondată la 16 noiembrie 1945. Își are sediul în Paris, Franța, dar are și 73 de suboficii active în
diverse țări ale lumii.
Constituția adoptată în Conferința de la Londra din noiembrie 1945 și aplicată începând
cu 4 noiembrie 1946, a fost adoptată de cele 20 de state fondatoare (Regatul Unit, Noua Zeelandă,
Arabia Saudită, Africa de Sud, Australia, India, Mexic, Franța, Republica Dominicană, Turcia, Egipt,
Norvegia, Canada, China, Danemarca, Statele Unite ale Americii, Cehoslovacia, Brazilia, Liban și
Grecia).
UNESCO are 195 de state membre și 9 state asociate. România este membră UNESCO
din 27 iulie 1956.
Scopul organizației este de a contribui la pacea și securitatea lumii prin colaborarea
între națiuni în educație, știință, cultură, și comunicații pentru a se reuși stabilirea unui respect față de
justiție universal, pentru corectitudinea justiției și pentru drepturile și fundamentele omului liber,
indiferent de rasă, limbă sau religie, după Carta Națiunilor Unite.
Una dintre misiunile UNESCO este cea de a menține o listă de locuri din patrimoniul
mondial. Aceste locuri sunt importante din punct de vedere natural sau istoric, a căror conservare și
salvare sunt importante pentru comunitatea mondială.

EADSNE European Agency for Development in Special Needs Education

EASNIE The European Agency for Special Needs and Inclusive Education

BIBLIOGRAFIE:

3
 Fundamentele psihopedagogiei speciale, Suport de curs
 Vrasmaş, Ecaterina, „Proiectul pentru Învăţământul Rural Educaţia copiilor cu Cerinţe
Educative Speciale Curs pentru Învăţământul la distanţă”
 Vrasmaș, Traian, „Învăţământul integrat şi/sau incluziv pentru copiii cu cerinţe educative
speciale”, 2001, Editura Aramis
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_Na%C8%9Biunilor_Unite_pentru_Educa%
C8%9Bie,_%C8%98tiin%C8%9B%C4%83_%C8%99i_Cultur%C4%83