Nicolae lorga -

fondator al Casei Române din Veneţia

Ioan-Aurel Pop

Modernizarea societăţii româneşti din a doua jumătate a

secolului al XIX-lea a adus cu sine şi o nemaicunoscută efervescenţă
culturală, centrată pe ceea ce Eugen Lovinescu avea să numească
sincronizarea noastră cu Europa occidentală. în ciuda rezervelor foarte
serioase exprimate de Titu Maiorescu şi formulate în faimoasa teorie a
formelor fără fond, o serie de instituţii şi de personalităţi româneşti - tot
mai numeroase - pulsau în jurul anilor 1900 în acord cu valorile
spirituale apusene şi încercau să dea la iveală creaţii compatibile cu cele
produse în cadrul arealului spiritual occidental, devenit de câteva secole
1
model de urmat .
Racordarea culturii noastre la acest model apusean s-a făcut în
primul rând prin prisma creaţiei artistice şi a disciplinelor umaniste în
general. Istoria, arheologia, istoria artei, filologia clasică şi modernă
erau chemate să se dezvolte şi să-şi adapteze instrumentarul de lucru,
metodele lor de investigare şi tematicile la ritmurile Europei, care pulsa
tot mai accelerat, pe fondul unei dezvoltări fără precedent a societăţii în
ansamblu. Cultura europeană trecuse de câteva decenii de faza ei
romantică şi se afirma pe coordonatele critice ale pozitivismului.
Interesul pentru trecut, mai ales pentru cel medieval - aşa cum
demonstrase romantismul - nu se diminuase, dar trecuse pe noi

'Mulţumim şi pe această cale colegilor de la Institutul Român de Cultură şi Cercetare

Umanistică din Veneţia - dr. Monica Joiţa, director interimar şi drd. Alexandru
Damian, ambii foşti bursieri ai României la aşezămintele din Italia - pentru preţioasele
date furnizate în legătură cu istoria Casei Române.
coordonate. Tradiţiile popoarelor, folclorul, legendele, limbile
vernaculare, toată mitologia naţională intraseră, totuşi, într-o sferă de
interes secundă, în raport cu nevoia de reconstituire a timpurilor şi
lumilor de odinioară "aşa cum au fost", după formula celebră a Jui
Leopold von Ranke. Popoarele, devenite naţiuni moderne, îşi căutau şi
îşi făureau o identitate structurată pe date cât mai exacte, pe mărturii
irefutabile, pe izvoare scrise, situându-se şi din acest punct de vedere
într-un cadru concurenţial tot mai acerb.
Românii, ca şi germanii sau italienii, îşi începuseră construcţia
statului naţional modern destul de târziu, cu numeroase sincope şi
ezitări. în plus, ei erau situaţi sub aspect geografic într-o regiune
nesigură, la nordul Balcanilor, unde interesele divergente ale marilor
imperii şi ale statelor locale creau stări conflictuale grave. Toţi voiau să
aibă state "mari" naţionale pe un teritoriu relativ mic, în care mixtura
etnică şi confesională era la ordinea zilei. Mulţi lideri politici, dar mai
ales oameni de cultură de anvergură credeau sincer în valorile spirituale
şi urmăreau să le vadă cunoscute şi afirmate în Occident. Se considera
de o importanţă capitală nu numai alinierea culturii noastre la
standardele occidentale, dar şi promovarea căilor de cunoaştere a ei în
Occident. In ambele aceste procese interdependente - crearea de valori
spirituale compatibile cu modelele apusene şi răspândirea lor în Europa
şi în lume - un rol de prim rang au jucat istoricii, de la Alexandru D.
Xenopol şi Nicolae Iorga până la Vasile Pârvan, Dimitre Onciul sau
loan Bogdan. Dintre toţi, Nicolae Iorga a fost şi în acest domeniu cel
mai strălucit. N u luăm aici în discuţie acele teorii reducţioniste şi
exclusiviste care-1 înfăţişează pe Nicolae Iorga doar ca pe un
„tradiţionalist", „naţionalist" şi „sămănătorist", ignorând în chip
premeditat uriaşa lui personalitate deschisă spre Europa şi spre lume,
vocaţia sa de cetăţean european, ca şi iniţiativele sale de unitate
culturală europeană avant la lettre.
Cu un talent de creator în varii sectoare, ieşit din comun,
Nicolae Iorga a avut şi avantajul de a fi un organizator, un făuritor de
instituţii, un om al Cetăţii. Dimensiunea sa normativă în cadrul culturii
româneşti nu este încă studiată îndeajuns din diferite motive, inclusiv
din cauza regimurilor totalitare care au tratat moştenirea sa spirituală
prin grila factorului politic restrictiv. Considerat un fenomen şi ajuns
faimos încă din al treilea deceniu de viaţă, Iorga a făurit un plan bine
articulat de instruire a tinerilor români în acord cu exigenţele culturii
europene. O latură a acestui plan era şi descoperirea, prelucrarea şi
publicarea urmelor referitoare la români şi la trecutul lor, prezente în
marile sau micile instituţii (arhive, biblioteci, muzee, universităţi,
academii, fundaţii etc.) din locurile culturale apusene şi central-
europene. Pentru aceasta - credea şi susţinea marele istoric - , tinerii
noştri trebuiau trimişi să studieze în străinătate, să înveţe marile limbi
de circulaţie, dar şi pe cele ale popoarelor din jurul nostru şi să devină
astfel intelectuali de prim rang. Prin aceasta s-ar fi atins mai multe
scopuri: elita românească ar fi învăţat să fie la nivelul celei occidentale
şi ar fi intrat într-un dialog echitabil cu aceasta; tinerii studioşi ar fi
devenit fiecare factori de răspândire a valorilor româneşti în străinătate,
dar, întorşi la marile universităţi din ţară, ar fi putut fi ei înşişi vectorii
Europei civilizate în România, pentru tinerii din ţară; mai mult, aceşti
studioşi ajunşi în Europa ar fi fost capabili să descopere sursele
destinului nostru european, să le înţeleagă şi să le facă accesibile
publicului românesc şi european. Mijloacele concrete pentru îndeplinirea
acestui obiectiv de europenizare, de integrare şi de sincronizare erau
mai multe, dar pentru unul dintre ele a militat în chip special Nicolae
Iorga, anume pentru crearea de „şcoli româneşti", susţinute de statul
român şi de instituţiile sale, în câteva mari centre ale culturii europene
sau legate în chip intrinsec de cultura şi civilizaţia europeană.
Primul Război Mondial a oprit temporar acest avânt tocmai
atunci când şi România intra tot mai evident în sistemul de vase
comunicante al continentului. Dar potenţialul conflictual în Europa şi în
lume ajunsese la un nivel maxim, inclusiv sub aspectul emergenţei
mişcărilor de emancipare naţională, ridicate împotriva imperiilor
multinaţionale, a forţelor conservatoare care împiedicau afirmarea unor
valori. In ciuda imenselor sacrificii şi a crizei fără precedent care a lovit
şi lumea noastră la finele conflictului şi în primii ani de după
terminarea lui, România a ieşit în 1918 aureolată de „Poemele luminii",
cum a scris emblematic Lucian Blaga. în contrast cu statele învinse şi
micşorate sau destrămate, cuprinse de o mare dezamăgire, dar în rând
cu cele renăscute şi pline de speranţe (ca Polonia, Iugoslavia,
Cehoslovacia etc.), Regatul României, devenit o ţară de circa 300 000
de kilometri pătraţi, a pornit la o muncă de construcţie fără precedent
în acest context, plin încă de contradicţii, contestaţii, dificultăţi şi
stângăcii, omul de cultură şi omul politic Nicolae Iorga, convins că
poate capacita energiile tineretului studios român pe căi optime, a
purces la făurirea instituţiilor pe care le avea de multă vreme în minte
pentru îndeplinirea planului menţionat mai sus. Chiar dacă planul
general al marelui istoric în privinţa tineretului şi a rolului său în
societate rămâne discutabil şi contestabil în multe dintre articulaţiile
sale, chiar dacă formele politice pe care le-a îmbrăcat acest plan au
condus la rezultate grave şi uneori tragice, nedorite şi dezavuate de
autor, căile sale erudite şi culturale au condus la rezultate excepţionale,
cu urmări vizibile şi astăzi.
Astfel, după război, se deschideau primele „şcoli române" din
străinătate, cea de la Paris, în fapt de la Fontenay-aux-Roses şi cea de la
Roma. Şcoala de la Roma a fost pe punctul de a fi fondată în 1914, prin
strădania lui Vasile Pârvan, a baronului Fasciotti, ministrul Italiei la
Bucureşti, a lui Ion Bianu şi Duiliu Zamfirescu ori a părintelui greco-
catolic transilvănean Vasile Lucaciu. Marele conflict armat a împiedicat
realizarea atunci a planurilor, dar eforturile au fost reluate în 1919-
1920. în acest din urmă an, Nicolae Iorga, sprijinit de Academia
Română, de mai mulţi membri ai Parlamentului, de Ministerul
Instrucţiunii Publice etc., a elaborat un proiect de iniţiativă
parlamentară, pentru crearea a două şcoli superioare româneşti, de
studii arheologice, istorico-filologice şi de arte frumoase, la Paris şi la
Roma. Proiectul a fost discutat repede şi aprobat în Cameră şi în Senat
(august 1920), iar la 22 octombrie 1920, prin Legea nr. 4285, se
înfiinţau oficial la Paris şi Roma aceste două „şcoli româneşti de studii
superioare", cu directori numiţi la propunerea Academiei Române şi cu
studenţi „care vor fi isprăvit cu o superioară distincţie studiile lor în
ţară". Numirea directorilor - Nicolae Iorga la Paris şi Vasile Pârvan la
Roma - s-a făcut abia la un an de la apariţia legii, iar Şcoala Română
din Roma, numită apoi şi Accademia di Romania, a început să
funcţioneze efectiv în 1922, cu patru membri. Ulterior, pe terenul
generos concesionat de către Primăria Romei "Naţiunii Române" (la 8
iulie 1921), se va ridica, după planurile arhitectului Petre Antonescu,
impozantul palat inaugurat în 1933, existent şi astăzi. Se împlinea un
vi s al reîntoarcerii romanităţii orientale spre Occident, dar, de fapt, spre
latinitatea occidentală, de unde răsărise ca viguros altoi în urmă cu
aproape două milenii. Vreme de peste două decenii, în România
întregită şi chiar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, aceste
aşezăminte unice şi-au dat cu prisosinţă măsura valorii, fiind pepiniere
de muncă şi de creaţie pentru unii dintre cei mai de seamă intelectuali ai
ţării. Asupra lor a vegheat mereu, până în clipa năprasnicei morţi (din
toamna anului 1940), nu fără asperităţi, controverse, rivalităţi şi
opoziţii, Nicolae lorga, spiritul lor tutelar.
Tot Nicolae lorga, vizionarul, a nutrit planuri de extindere a
şcolilor româneşti în toate centrele de cultură importante, legate de
trecutul nostru romano-bizantin şi bizantino-slav, de largul spaţiu
mediteranean, care ne marcase pentru vecie destinul. Se gândea la
Atena, la Istanbul, la Cairo, la Veneţia. Arhivele gemeau de mărturii
scrise nevalorificate, iar bibliotecile îşi aşteptau studioşii. De o atracţie
aparte s-a bucurat, în mintea şi inima istoricului, Veneţia, oraşul
dogilor, cetatea lagunară numită de la o vreme „Serenissima
Repubblica". Oraşul, metropolă strălucită şi capitală a unei mari puteri
europene, dezvoltate treptat de prin secolul al V-lea d. Hr. şi desfiinţată
oficial la 1797, de către Napoleon, era cel mai răsăritean dintre
aşezămintele urbane ale Occidentului. Legată secole la rând de Bizanţ,
mai exact de Imperiul Roman al Răsăritului, Veneţia respiră şi acum
atmosfera Levantului, cu stilul său veneto-bizantin, cu marile cupole
emisferice ale bisericilor sale, cu sfinţii emaciati din smeritele icoane,
cu urmele clare ale vechilor iconostase din aceste biserici, cu sediul
eparhiei greceşti situat nu departe de San Marco, cu insula armenilor
din lagună, cu pisania din timpul împăratului Heraclios (secolul al VII-
lea), pusă la biserica din Torcello, cu scaunul ecleziastic suprem, numit
şi acum Patriarhie, cu ritul ei distinct în peisajul apusean (diferit de cel
roman) şi numit, până pe la finele secolului al XVI-lea, „patriarhin" sau
„patriarhal", cu toate miile de fire care-o legau şi o leagă încă de Noua
Romă şi de civilizaţia creată în jumătatea răsăriteană a bazinului
mediteranean. Mai sunt apoi tradiţia cărturărească, tiparul lui Aldus
Manutius (preţuit de Filip More şi de Nicolaus Olahus), Biblioteca
Marciana (fondată din zestrea de carte rară lăsată de Bessarion, teolog
grec bizantin şi cardinal roman), derularea pe viu a marilor curente
artistice, Universitatea din Padova (ajunsă pentru multe secole
universitatea Serenissimei), paşii lui Mozart şi, poate, ai lui Eminescu
ai lui Petru Cercel, Alecsandri şi Costache Negri etc. Toate acestea
închid şi deschid în fiinţa lor o lume fascinantă a trecutului, care
vorbeşte tumultuos prin prezent şi are faţa îndreptată spre viitor. Dar
Veneţia mai are ceva deosebit pentru noi, anume are unele dintre cele
mai bogate arhive medievale şi moderne timpurii din lume. Se cheamă
azi, după standardele unificatoare, Archivio di Stato di Venezia, dar
lumea cunoscătoare le zice arhivelor veneţiene în chip diferit şi mai ales
ai Frari, adică "la Fraţi", fiindcă instituţia funcţionează într-o veche şi
monumentală mănăstire franciscană, cu impresionante curţi interioare
numite chiostri şi cu o biserică ridicată în faimosul stil gotic Venetian şi
închinată Slăvitei Fecioare Maria a Fraţilor (Santa Maria Gloriosa dei
Frari).
Nicolae lorga a rămas tulburat de pe la 20 de ani de minunea
veneţiană şi, ca istoric, de bogăţia arhivelor de acolo. Sosit ca tânăr
studios în Lagună şi găzduit pe Calle del Vin, istoricul a făcut
cunoştinţă atunci, în chip direct, cu documentele de la Archivio dei
Frari şi nu s-a mai putut despărţi niciodată de acestea, pe care le-a
valorificat, singur ori prin colaboratori, de-a lungul întregii vieţi. De-
atunci, de dinainte de 1900, a devenit conştient Nicolae lorga de
valoarea inestimabilă a tezaurului scris de la Veneţia pentru români,
pentru descifrarea trecutului lor. De aceea, după fondarea pomenitelor
şcoli române de la Paris şi Roma, a nutrit speranţa creării unui
aşezământ românesc în Cetatea Dogilor. Visul s-a împlinit abia la 2
aprilie 1930, când a fost inaugurat oficial de către marele om de cultură
„Institutul Istorico-Artistic Român din Veneţia". Veneţienii
l-au numit însă, pe scurt, Istituto Romeno, dar şi Casa Romena sau, de
către cunoscători, ca un prinos de recunoştinţă adus fondatorului,
Casa/Istituto lorga.
Istoria acestui institut, ca şi a celorlalte din Paris şi Roma,
începe însă şi ea mai devreme, încă la 24 ianuarie 1914, când se
inaugura la Bucureşti „Institutul de Studii Sud-Est Europene", în frunte
cu acelaşi Nicolae lorga. Obiectivul de bază al acestui locaş de
cercetare era studiul interferenţelor avute de români, de-a lungul
secolelor, cu alte popoare din regiune şi de care „ne leagă astăzi
interese comune, pe care nimeni mai mult decât românii nu are datoria
şi interesul de a le cunoaşte şi apăra".
Pentru împlinirea obiectivelor propuse la Veneţia, eforturile
istoricului au fost deosebite, iar ajutorul unor prieteni, colaboratori şi
admiratori, al Academiei Române şi al altor instituţii a fost de nepreţuit.
L-a susţinut în chip special şi consulul onorific al României din
Veneţia, Giambattista Bombardella, dar şi Ernesto Marin şi alţii.
Eforturile concrete, tratativele şi discuţiile au început în 1928. La
începutul anului 1929, erau deja cumpărate două etaje din Palazzo
Correr (ridicat pe la 1500 şi situat în Campo Santa Fosca), care
aparţinuse, până prin secolul al XVIII-lea, nobilei familii omonime
veneţiene de patricieni. Aceasta dăduse Republicii numeroşi senatori,
zece procuratori, un papă (anume pe Grigore al XII-lea, cu pontificatul
derulat la Roma între anii 1406 şi 1415), un patriarh latin de
Constantinopol şi alţi înalţi demnitari laici şi ecleziastici. întâmplarea
sau voinţa expresă, ori şi una şi alta au putut face ca palatul, devenit
sediu al Institutului Român, să fie aşezat pe calea magistrală a Veneţiei,
la jumătatea distanţei care leagă staţia de cale ferată a oraşului - (Gara
Santa Lucia), construită, ca şi „Podul Libertăţii" sau Ponte della
Libertà, în 1933 - şi Piaţa San Marco, punctul central spre care se
îndreaptă toţi vizitatorii. Mai mult, edificiul, aflat în cartierul, sau, mai
2
exact, în sestierul („şesimea") Cannaregio , este la doi paşi de minunea
arhitecturală şi muzeală numită Ca' d'Oro („Casa de Aur"), de palatul
Vendramin-Callergi, la câteva minute de Podul Rialto, de statuia lui
Carlo Goldoni sau de Campo dei Mori, unde se află casa natală a lui
Tintoretto. Chiar în faţa Palatului Correr se ridică statuia lui Paolo
Sarpi, acela care, pe la începutul secolului al XVII-lea, ca mare teolog
şi filosof, opunându-se infailibilităţii papei şi pretenţiilor sale de
dominaţie universală cu metode lumeşti, a apărat rolul conciliilor şi a
devenit un simbol al independenţei - inclusiv spirituale - a Veneţiei.
De aceea Sarpi, urât de inamicii Republicii, a şi fost înjunghiat în
preajma locului unde i se ridică statuia...

între documentele de vânzare-cumpărare se păstrează cel din 29

ianuarie 1929, prin care Institutul de Studii Sud-Est Europene, prin

Veneţia este împărţită în chip tradiţional în şase zone, numite de aceea „şesimi" sau, în
italiană, sestieri: San Marco, Santa Croce, San Polo, Castello, Dorsoduro şi Cannaregio.
prof. Nicolae Iorga (împuternicit), cumpăra de la Enzo Martorana şi de
la avocatul Riccardo De Mucci, etajul superior şi mansarda (nouă
camere) şi respectiv o cameră de la parter. Tranzacţia s-a făcut în casa
consulului onorific al României, Giambattista Bombardella, din Campo
San Stefano, în faţa lui Luigi Candiani di Carlo, notar Venetian. în
spaţiul cumpărat, pe care se plătise cam un milion de lei (100 000 de
lire italiene), locuiau doi chiriaşi care urmau să fie mutaţi de către
vânzători până la 31 iulie 1929. Un alt act de vânzare-cumpărare
datează din 5 aprilie 1930 şi este încheiat în casa lui Angelo Bettiolo
din Campo dei Botteri, tot înaintea notarului Luigi Candiani. Prin
acesta pomenitul Angelo Bettiolo şi acelaşi avocat Riccardo De Mucci
vindeau Institutului de Studii Sud-Est Europene, prin Victor Ianculescu
(director adjunct al Şcolii Române din Paris), ca procurator al prof.
Nicolae Iorga, un apartament cu opt camere situat pe două nivele din
acelaşi Palat Correr şi, respectiv, un loc de la parter, cu patru camere şi
curte, contra sumei de 233 000 de lire italiene. în fine, la 25 noiembrie
1936, în faţa aceluiaşi notar pomenit mai sus, în biroul său din sestierul
San Marco, Carolina Ferro, fiica lui Bortolo sau, în italiana literară,
Bartolomeo in Vernier vindea Institutului de Studii Sud-Est Europene
din Bucureşti, prin acelaşi Victor Ianculescu, procurator al prof.
Nicolae Iorga, un apartament de la etajul unu şi două încăperi de la
parter (în total 11 camere situate pe două nivele), cu suma de 180 000
3
de l i r e . Făcând abstracţie de cele 7 încăperi de la parter, numite
magazzini - de nelocuit, fiindcă erau inundabile, dar bune ca depozite
şi, unele, ca spaţii de închiriat pentru comercianţi - Institutul beneficia
acum de 26 de încăperi, situate pe trei nivele.
Cu alte cuvinte, proprietarul legal al Palatului Correr era acum
Institutul de Studii Sud-Est Europene din Bucureşti, condus de Nicolae
Iorga. Banii mulţi necesari pentru cumpărare au fost obţinuţi prin
donaţii publice şi private. între instituţiile care au efectuat donaţii se
numără Banca Naţională a României, ziarul „Universul", Ministerul
Comerţului şi Institutul de Studii Sud-Est Europene (creat tot de
Nicolae Iorga, cum arătam, la 24 ianuarie 1914), „care şUa sacrificat în

3
Documentele detaliate aici se află în Arhiva Institutului Român de Cultură şi
Cercetare Umanistică de la Veneţia, sunt date în formă anastatică în anexe, iar primul
este şi tradus de noi, pentru exemplificare, în româneşte.
 acest scop bugetul pe ani întregi", cum constata Iorga însuşi în discursul
inaugural. Astfel a devenit posibilă deschiderea "Casei Române" din
Veneţia într-un palat datând din secolul al XVI-lea, încărcat de istorie.
Ziarul "Universul", fondat de italianul Luigi Cazzavillan, îndeplinea
cumva o datorie de onoare, întorcându-şi faţa spre cultura românească
rezidentă la Veneţia, deoarece fondatorul însuşi - aflat cândva în
corespondenţă cu Giuseppe Garibaldi şi animator al şcolii italiene din
Bucureşti - provenea din Veneto (fiind născut la Allignano).
Casa Română cuprindea locuinţe pentru studenţi, săli de studiu,
un apartament de onoare, saloane de recepţii, conferinţe şi concerte. Au
fost amenajate astfel camere pentru 14 tineri cercetători, bucătării, o
bibliotecă şi camere pentru personal. Totul era decorat şi mobilat cu
sobrietate şi eleganţă, cu minunate covoare româneşti, gravuri şi picturi
ale unor artişti români. Nicolae Iorga spera ca toţi cercetătorii români
care aveau să stea la Veneţia, în calitate de oaspeţi ai Casei Române, să
poată duce acasă cu ei „un pic din Veneţia". Vizionarul Iorga vedea în
palatul Correr nu doar un adăpost pentru tinerii veniţi să studieze şi
cărora Patria, ţară de antice tradiţii culturale, le oferea tot ceea ce este
necesar, nici o casă de şomeri care căutau în exterior posibilităţi de a-şi
umple tristul gol al inimilor lor, nici un punct de admiraţie pentru
banalii turişti veniţi să-şi îndrepte ochii după indicaţiile precise ale unui
ghid oarecare, în faţa unor monumente al căror secret adevărat le scăpa
mai întotdeauna, ci mult mai mult. „Ai noştri vor veni aici, vor sta în
aceste încăperi pline de amintiri, vor contempla de la ferestrele largi
întinderea roşie a acoperişurilor şi întinsele orizonturi. Vor coborî apoi
pe cele mai frumoase străzi din lume şi vor rămâne ore îndelungi în faţa
pietrelor în care e întruchipat Dumnezeul frumuseţii eterne. Iar când vor
reveni în patrie, ceva din Veneţia îi va însoţi" spunea Iorga în discursul
său de inaugurare. Pentru el, „Casa Română" din Veneţia era mai întâi
de toate „o mărturie de recunoştinţă".
în acelaşi discurs de deschidere din 1930, marele istoric,
amintind sacrificarea pentru ani buni a bugetului Institutului de Studii
Sud-Est Europene în vederea constituirii aşezământului Venetian,
sublinia că acesta se inaugura şi pornea la drum nu din calcule
diplomatice, ci în numele spiritului, fără de care o societate nu poate
exista. Se făcea tot atunci şi un elogiu al Veneţiei. Deschiderea
nobilului palat - veche mărturie a artei veneţiene - în haina sa cea nouă
de institut român, era văzută (cum arătam) nu doar ca posibilitatea unui
adăpost pentru tinerii români, primiţi aici cu toate cele necesare aduse
din patria lor, ci şi ca o mărturie de gratitudine românească către
Veneţia. în fapt - spunea lorga - Veneţia intra profund în istoria
românilor, în istoria de lupte şi suferinţe, „prin tentativa sa, mereu
secondată de eforturile noastre niciodată secătuite, de a conserva
cultura creştină şi instituţiile romane pe malurile Dunării, stropite
adesea cu sânge nevinovat". Nicolae lorga cita, în aceeaşi alocuţiune de
la inaugurarea Institutului, relaţiile întreţinute de Serenissima cu
principii români Ştefan cel Mare, Neagoe Basarab, Alexandru
Lăpuşneanu, Constantin Brâncoveanu etc. Intenţia lui lorga era de a
crea la Veneţia o şcoală de istorici şi comentatori de artă bine pregătiţi
şi buni cunoscători ai culturii italiene, prin aducerea la Institut a acelor
„români culţi şi inteligenţi, capabili de a respecta Casa şi de a face
onoare Patriei".
La deschiderea din 2 aprilie 1930, au fost de faţă importante
personalităţi italiene, rectori ai unor universităţi, reprezentanţi ai
Ministerului Afacerilor Externe şi ai Ministerului Instrucţiunii Publice,
autorităţi locale, profesori şi studenţi. Din partea prestigioasei instituţii
numite Ateneo Veneto, unde profesorul Nicolae lorga ţinuse cu o seară
înainte - la 1 aprilie 1930 - o conferinţă asupra originilor Veneţiei, a
fost prezent contele Pietro Orsi, fost primar al oraşului.
într-o perioadă de zece ani, adică până la moartea lui lorga, în
1940, „Casa Română" a găzduit mulţi cercetători români, din toate
domeniile cunoaşterii, mai ales toţi aceia care erau bursieri la
Accademia di Romania din Roma. între aceste personalităţi române de
mai târziu trebuie menţionaţi Alexandru Busuioceanu, George
Călinescu, Constantin Daicoviciu, Eugen Drăguţescu, Ştefan Pascu sau
Virgil Vătăşianu. La conducerea directă a Casei Române a fost iniţial
Lucia Caracostea (1930-1931), apoi profesoara Cecilia Stoicescu
(1931-1936) şi, în fine, profesoara Ana Potop (1936-1948), care era şi
lector de limba şi literatura română la Academia Comercială din
Veneţia.
în acei ani Casa a fost plină de studenţi şi profesori trimişi din
România. „Uşile sunt deschise, să intre lumina", spunea marele istoric
în aprilie 1930. El venea în fiecare an la Veneţia. Şi în fiecare an
istoriografia română se îmbogăţea cu noi izvoare datorită lui Iorga şi
colaboratorilor acestuia. Mulţi iluştri savanţi străini au fost adesea
oaspeţii Casei Române. Când era prezent Iorga, aici se organizau
conferinţe şi serate culturale; tot aici s-a amenajat o expoziţie
permanentă de artă populară şi de produse româneşti.
Moartea profesorului Iorga sau „tăierea bradului bătrân" - cum
singur îşi prefigura sfârşitul - a venit ca un trăsnet, la 27 noiembrie
1940. î n ziua de după tragicul eveniment Ana Potop a avut curajul -
după cum singură mărturisea în 1968 - să expună în balconul principal
al Casei Române drapelul românesc în berna şi două candele mari.
Acestea putuseră rămâne doar o zi, datorită interdicţiei venite din partea
poliţiei, dar în interior, înaintea basoreliefului în bronz al Profesorului
(adus încă în 1930 de un grup de studenţi ai săi din Prahova), pe o
masă, ca pe un mic altar, arseră multe zile la rând lumânări şi fură puse
flori, oferite toate de oamenii simpli din Veneţia, de la hamali la
gondolieri, care-1 cunoscuseră pe „bunul profesor", de la care primiseră
mereu ajutoare. Unicul martor român al acelor zile fu ziaristul Pamfil
Şeicaru, venit de la Roma pentru a-şi aştepta familia. Războiul avea să
aducă şi alte nenorociri, inclusiv pentru Institutul Venetian. Ana Potop
rămase administratoare, dar cu griji uriaşe. A fost chiar ameninţată cu
deportarea în lagărele de muncă germane şi s-a salvat numai mulţumită
celui ce se chema Angelo Roncalli, patriarhul Veneţiei şi viitorul papă
loan al XXIII-lea (cu pontificatul între 1958 şi 1963) şi al altor prelaţi şi
profesori. î n 1941, ultimul etaj al clădirii Institutului a fost rechiziţionat
de autorităţile locale în vederea instalării unei poziţii antiaeriene.
După terminarea războiului Casa a fost închiriată în mare parte
unor familii, precum şi Institutului de Prevederi Sociale, instalat la
etajele superioare. în 1958, chiar şi fosta administratoare, Ana Potop, a
fost obligată să părăsească (în 2 ore!) clădirea, în locul său fiind numit
un administrator italian.
Astfel, se poate spune că odată cu tragica moarte a lui Nicolae
Iorga, „Casa Română" din Veneţia şi-a pierdut întreaga vitalitate, iar
războiul a lăsat-o golită de orice viaţă academică. Imediat după 1945
orice activitate a fost de-a dreptul abandonată. Regimul comunist nu
mai avea nevoie de fereastra noastră deschisă spre lumea liberă, nici de
rădăcinile latinităţii noastre şi nici măcar de averea românească
achiziţionată cu sacrificii în „cel mai frumos oraş din lume". După 1948
au existat unele iniţiative din partea statului comunist român de a scăpa
de chiriaşi. Abia în 1961 s-a reuşit obţinerea unor apartamente din
palat, însoţită de unele tentative - din fericire, nereuşite! - de vindere a
edificiului. în 1966, „Casa Română" din Veneţia se afla intr-o stare
avansată de degradare: tavanele şi pereţii erau pe cale de a se prăbuşi
lipseau ferestrele, pardoselile fuseseră smulse, iar instalaţiile electrice şi
sanitare distruse. în anul 1968 s-a încercat, fără succes, redeschiderea
Institutului Român pentru scopuri culturale, prin implicarea
controversatului „mecenat" şi om de afaceri Iosif Constantin Drăgan.
Unica soluţie întrevăzută de statul român era vânzarea clădirii. Starea
de abandon a durat până în 1988, când Primăria din Veneţia a cerut în
mod expres guvernului român să rezolve problema Casei Române, care
se transforma într-o ruină. în sfârşit, în ianuarie 1989 au fost începute
lucrările de reparaţii. întrerupte în timpul Revoluţiei române şi în
perioada imediat următoare, lucrările au fost reluate în mai 1990 iar la 8
mai 1992 Casa Română a fost redeschisă sub denumirea de Institutul
Român de Cultură şi Cercetare Umanistică.
Cum se ştie, Institutul de Studii Sud-Est Europene a trecut după
1948, împreună cu toate proprietăţile sale, în subordinea Academiei
Române, el având şi în prezent acelaşi statut. între aceste proprietăţi se
află şi Institutul Român din Veneţia, care a intrat astfel în patrimoniul
Academiei. Situaţia aceasta a fost consfinţită şi în Italia, sub aspect
juridic, de către autorităţile statului român, după cum se vede din
extrasul de carte funciară, cerut şi obţinut de noi la 23 mai 2005 de la
instituţia veneţiană în drept. Aici scrie expressis verbis că proprietarul
unităţilor imobiliare din sestierul Cannaregio, numerele 2211-2215
(adresa Institutului Român) - unităţi descrise în detaliu - este
Accademia della Repubblica Popolare Romena con sede in Bucarest,
după numele purtat de România între 1948 şi 1965, cu actualizări făcute
în 30 iunie 1987 şi 24 aprilie 1997 (fără corectarea numelui instituţiei,
care se cheamă acum oficial, ca şi înainte de regimul comunist,
„Academia Română"). Prin urmare, pentru autorităţile italiene, acum ca
şi odinioară, instituţia care deţine de drept Palatul Correr din Veneţia
este Academia Română din Bucureşti.
 începând cu anul 1992 Institutul Român a început să desfăşoare
o activitate culturală intensă: expoziţii, concerte, spectacole teatrale,
conferinţe, mese rotunde etc. După 1997 s-a încercat lărgirea
activităţilor şi includerea acestora într-un program bine determinat,
relevându-se raporturile româno-italiene din trecut şi prezent,
personalităţile care au contribuit la dezvoltarea acestor relaţii şi
facându-se cunoscut tot ceea ce se publica în România şi Italia. S-a
putut astfel asigura atât o mai bună cunoaştere reciprocă între cele două
tari, cât şi o punere optimă în valoare a culturii româneşti în diverse
domenii: ştiinţific, literar, artistic. Dar, în afara acestor activităţi,
Institutul a devenit şi un focar de învăţământ. Au fost iniţiate, pentru
studenţii Universităţii Ca' Foscari, cursuri de limbă, literatură şi cultură
română, care după trei ani pot duce, prin examen de diplomă, la
specializarea în studii româneşti. Institutul publică două reviste,
exclusiv în limba italiană şi în limbi de circulaţie internaţională:
„Anuarul" (Annuario) - care îşi propune să promoveze contribuţia
românească şi italiană (şi nu numai) la aprofundarea şi extinderea
studiilor româno-italiene - şi „Caietele Casei Române din Veneţia"
(Quaderni della Casa Romena), în care sunt reunite textele colocviilor
,şi dezbaterilor organizate la sediul Institutului sau iniţiate şi sprijinite
de Institut. O realizare deosebit de semnificativă a Institutului şi a
Accademiei di Romania este reprimirea bursierilor postuniversitari pe o
durată de doi ani (bursele pentru Veneţia poartă numele lui Nicolae
Iorga, iar cele pentru Roma al lui Vasile Pârvan). Institutul dispune de o
bibliotecă (de circa 10 mii de volume) destinată studenţilor, dar şi
oricăror altor persoane interesate.
încă din 1999, cu o scurtă sincopă şi cu oarecare stângăcii,
tradiţia găzduirii bursierilor s-a reluat, cum arătam, deopotrivă la Roma
şi la Veneţia, graţie unei hotărâri de guvern. Aceştia, tineri cercetători,
masteranzi, doctoranzi şi chiar doctori, vin, de regulă, cu pasiunea
muncii intelectuale şi cu dorinţa descoperirii. Nu reuşesc întotdeauna,
din motive concertate, dar mai ales din cauza cadrului legislativ
defectuos şi a unor instituţii din România care nu înţeleg menirea
Institutului şi care promovează în şi prin Institut activităţi jalnice de
propagandă culturală "postmoderna", într-o lume rafinată şi saturată de
cultură elevată, sedimentată de-a lungul secolelor. Cu toate acestea,
cercetătorii vin în continuare, trec cu fervoare pragurile muzeelor, ale
bibliotecilor şi ale arhivelor, se înscriu la doctorate, ţin conferinţe
despre ţară şi despre valorile ei. în câţiva ani s-au descoperit mii de
documente inedite despre istoria Ţărilor Române şi s-au elaborat zeci
de lucrări - unele fiind cărţi de sute de pagini fiecare - despre
raporturile românilor cu Serenissima, despre influenţele artistice, despre
relaţiile bilaterale şi despre interferenţele central şi sud-est europene.
Astfel, după atâtea decenii, s-a vădit perenitatea planului lui
Nicolae lorga. Au venit şi vin mereu „ai noştri", descinşi pe „cele mai
frumoase străzi din lume", ca să-1 găsească pe „Dumnezeul frumuseţii
eterne" şi, când se întorc în patrie, la Cluj, la Bucureşti, la Iaşi,
Timişoara sau la Oradea, îi însoţeşte invariabil „un pic din Veneţia".
Dar se întâmplă şi mai mult, anume, atraşi mai întâi de primitoarea
Casă Română, vin italienii la noi, să ne vadă acasă, să ne cunoască
valorile, muzeele, mănăstirile, universităţile, vin să vadă, dar şi să
studieze, să elaboreze teze de doctorat şi se întorc apoi la ei acasă.
Aceştia, alături de românii studioşi veniţi în Italia, îndeplinesc
ceremonialul visat de lorga: aduc în ţara lui Dante şi Michelangelo "un
pic de bună şi cinstită omenie ţărănească", revărsată zilnic şi de pe
faţada surâzătoare a Casei Române veneţiene. De ani de zile cărţile
noastre, însoţite acum de instrumente digitale, sunt la dispoziţia
italienilor, care încep să ne cunoască limba şi cultura şi care pot zice,
cum prevedea lorga: „Dar aceasta este limba noastră, aceea din Veneţia
şi aceea din Friuli!". Astfel, în ciuda unor triste episoade de încordare
trecătoare a raporturilor, intervenite în urma masivei emigraţii române
din ultimii ani, mesajele spirituale româneşti din Peninsulă continuă în
chip tot mai intens, iar Institutul Român de Cultură şi Cercetare
Umanistică din Veneţia este unul din principalii vectori ai acestor
mesaje. Acum se vede tot mai bine actualitatea testamentului cultural
lăsat de Nicolae lorga, acela care dorea ca erudiţia românilor să se
împlinească la rădăcinile romanităţii. De aceea avem datoria să
continuăm transpunerea în fapt a acestui legat, trecând peste facilele
tentaţii şi peste minusculii detractori, educându-i pe tineri în temeiul
valorilor perene ale clasicismului greco-latin, ale erudiţiei bénédictine,
ale Renaşterii şi umanismului, pentru a putea fi părtaşi ai unei lumi
înţelepte, îndreptate cu faţa spre viitor. Viitorul însă nu se poate făuri
fără înţelegerea adecvată a prezentului, iar înţelegerea vieţii prezente
este imposibilă fără cunoaşterea vieţii trecute. Acest mesaj, formulat cu
alte cuvinte dar cu acelaşi sens, vine şi din moştenirea spirituală a lui
Nicolae Iorga, fondatorul de instituţii de importanţă naţională, menite
să ne asigure locul meritat în concertul internaţional.

Bibliografìe selectivă

Bulei, Ion, „La 'Casa Romena' di Venezia. Note e appunti per la sua storia",
în Annuario dell'Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica di
Venezia, vol. I, Satu-Mare, 1999, p. 11-19.
Burcea, Carmen; Bulei Ion, „La cultura romena fra le due guerre. Le
istituzioni", în vol. Romania e Romania. Lingua e cultura romena di
fronte all'occidente, îngrijit de Teresa Ferro, Udine, 2003, p. 2 9 1 -
308.
Iorga, Nicolae, O viaţă de om aşa cum a fost, ediţie de Valeriu Râpeanu şi
Sanda Râpeanu, Bucureşti, 1976.
Lăzărescu, George, Şcoala Română din Roma, Bucureşti, 2002.
Potop, Anna, „La Casa Romena 'N. Iorga' di Venezia", în Acta Historica,
tomus VIII, (Societas Academica Dacoromâna), Roma, 1968, p. 22-25.
Theodorescu, Barbu, „'Nicolae Iorga' din Veneţia", în Boabe de grâu, an I,
1930, nr. 7.
 ANEXE

1. Traducerea în limba română a textului primului act de

vânzare-cumpărare, din 29 ianuarie 1929:

Pagina 1
Copia instrumentului
din ziua de 29 ianuarie 1929
de

vânzare-cumpărare
între părţile

Institutul de Studii ale Europei Sud-Orientale achizitor Enzo Martorana

fiul lui Francesco şi Avocat De Mucci Riccardo înstrăinători

înregistraţi de notarul Veneţiei

Dr. Luigi Candiani
di Carlo

se eliberează Institutului achizitor//

Pagina 2
Copie autentică

Nr. 11896 din Inventar (Repertoriu)

Act de vânzare-cumpărare

Victor Emanuel al Treilea

Din mila lui Dumnezeu şi din voinţa naţiunii,
Regele Italiei
în anul 1929 - o mie nouă sute douăzeci şi nouă - anul
al Vll-lea, în această zi de marţi 29 - douăzeci şi nouă - ianuarie
 în Veneţia

în casa-locuinţă a commendattore-lui dr. Giambattista

Bombardella, din Campo San Stefano nr. 2947, de faţă cu mine dr.
Luigi Candiani di Carlo, notar înscris pe lângă Colegiul Notarial din
Veneţia, rezidând aici, s-au prezentat domnii
Enzo Martorana fiul lui Francesco, comerciant, născut la
Ragusa (Siracusa) şi domiciliat aici,
Avocatul Riccardo De Mucci fiul lui Luigi, proprietar, născut la
Andria şi domiciliat aici,
Prof. Nicola Iorga fiul lui Nicolò, născut la Botosciani
(România) şi domiciliat la Bucureşti, directorul Institutului de Studii al
Europei Sud-Orientale, instituţie morală cu sediul la Bucureşti, în
4
contul, numele şi rep//rezentanţa şi cu banii aceluiaşi Institut, investit
cu cea mai mare putere de către Comitetul acestui Institut, cum reiese
din extrasul autentic timbrat şi legalizat, inclus aici sub A).
înfăţişaţi de a căror identitate personală sunt sigur şi care,
având calitatea legală, renunţă - cu consimţământul meu - la asistenţa
martorilor acestui act şi stipulează după cum urmează:
1. Domnul Enzo Martorana vinde şi, în deplină, liberă şi
absolută proprietate, transferă domnului prof. Nicolò Iorga fiul lui
Nicolò, care cumpără în numele şi în contul Institutului de Studii Sud-
Orientale (instituţie morală cu sediul la Bucureşti), porţiunea de imobil
din oraşul Veneţia, sestierul şi comuna cenzitară Cannaregio, în Campo
Santa Fosca, identificată în cartea funciară după cum urmează:
- numărul de hartă (plan) 4740 sub. 4 (patru mii şapte sute
•patruzeci, subnumărul patru), fost 2 2 9 1 , sub. 4, casă la etajul al doilea
şi mansardă, cu intrare şi scară la nr. 2 2 9 1 , sub. 1 (acum înlocuit cu
numărul 2214), de nivele două, camere nouă, cu venit impozabil de lire
1500,//
5
Ş i domnul avocat Riccardo De Mucci vinde şi, în deplină,
liberă şi absolută proprietate, transferă aceluiaşi domn prof. Nicolò
Iorga, care cumpără, în contul, numele şi cu banii şi în reprezentanţa
precum <apar> mai sus, magazinul de la parter, din oraşul Veneţia,
sestierul şi comuna cenzitară Cannaregio, în Campo Santa Fosca,
anexat la porţiunea de imobil descrisă mai sus, actualmente făcând
parte din numărul de hartă 4738 şi care se consolidează din tipul de
fracţionare 22 decembrie 1928 al inginerului Angelo Davanzo (extins în
extrasul autentic de hartă cu numărul 236), va. fi identificat în cartea
funciară după cum urmează:
- numărul de hartă 4738 b (patru mii şapte sute treizeci şi opt
litera b), loc de la parter cu intrarea pe cartarea numărul 4740 sub. 1,
numărul civic 2214, strada Vittorio Emanuele, de nivele unu, camere
una, din prăjini cenzuare 0.01 (sutimi zece), cu venit impozabil de lire
2670.
La numerele de hartă sus-zise este anexată coproprietatea
intrării şi a scării, la numărul de hartă 2 2 9 1 , sub. 1 (acum 4740, sub. 1),
6
comună numerelor de hartă 2291 h, 2291 13,// 2291 14 , de prăjini
cenzuare 0.07 (sutimi şaptezeci), la numărul anagrafic 2214, fără venit
impozabil;
2. Porţiunea de imobil sus-descrisă se vinde şi, respectiv, se
cumpără în starea şi gradul în care se află acum, cu* orice acţiune,
raţiune, drept, aparţinătoare şi accesoriu proprii, cu referitoarele
eventuale servituti active şi pasive şi promiscuităţi proprii, cu
transferarea absolută şi imediată a proprietăţii şi a posesiunii de drept
ale porţiunii din acest imobil la Institutul cumpărător, care rămâne
abilitat s-o treacă în cartea funciară pe propriul nume şi să transcrie în
favoarea sa prezentul contract pe lângă Regia Păstrătoare a Ipotecilor
din Veneţia, în sensurile şi cu efectele de lege, cu expresa renunţare a
vânzătorilor la orice ipotecă legală care ar fi putut să ţină de ei, cu toate
că nu va fi cazul.
3. Posesiunea de fapt şi folosinţa porţiunii de imobil cumpărată
şi vândută se înţeleg transferate la achizitor, la Institutul de Studii ale
Europei Sud-Orientale, cu efect de astăzi. Aşadar chiar de astăzi acesta
7
va p e r c e / / p e veniturile relative <la această porţiune> şi va plăti
impozitele, trecând părţile relativilor coegali.
 4. Porţiunea de imobil cumpărată şi vândută este acum ocupată
în parte de dr. Nicola de Mucci şi în parte de căpitanul Angelo
D'Andna.
Prin aceste acorduri precedente, vânzătorii îşi asumă <sarcina>
să procedeze la mutarea acestor chiriaşi; în privinţa căpitanului
DAndria până la 31 martie 1929, iar în privinţa dr. Nicola de Mucci
până la 31 iulie 1929, astfel ca în termenele sus-zise să trebuiască să se
efectueze respectiva predare a localurilor ocupate de către aceştia,
eliberate de persoane şi de lucruri.
Ceea ce cumpărătorul acceptă.
5. Respectivii au stabilit:
a) în lire 97 000 (nouăzeci şi şapte de mii) pentru vânzarea
făcută de domnul Martorana E.
b) în lire 3 000 (trei mii) pentru vânzarea făcută de avocatul R.
De Mucci.
Sume pe care cei doi vânzători declară că le-au primit în
întregime de la partea achizitoare, căreia îi lasă totuşi o amplă şi finală
chitanţă de sold, cu promisiunea de a nu mai cere nimic pentru acest
titlu.//
8
6. Vânzătorii garantează deplina şi legitima proprietate şi
posesiunea paşnică a porţiunii de imobil vândută şi absoluta libertate a
acesteia de poveri şi obligaţii de orice fel, şi depun garanţie în spiritul
legii pentru orice caz de evaziune, spoliere, pagubă şi molestare.
7. De asemenea, în semn de tradiţie simbolică, se predau
profesorului Iorga pentru Institutul reprezentat, documentele cauţionale
pe care vânzătorii se obligă să le completeze pe cheltuielile lor, în timp
de o lună, începând de astăzi.
8. Vânzătorii garantează că impunerea patrimonială a fost deja
răscumpărată în întregime de la proprietarul precedent, doamna Elisa
Palazzi-Cipollato.
9. Toate cheltuielile şi taxele prezentului contract, proprii şi
consecutive, sunt asumate în întregime de către Institutul cumpărător,
atrăgându-se atenţia că porţiunea de imobil vândută de domnul Enzo
Martorana ajunge acum prin achiziţionare făcută cu instrumentul 30
iulie 1926, numărul 40994 de la dr. Carlo Candiani, aici înregistrat la
17 august 1926, cu numărul 549, publicat cu lire 2767,50 şi că localul
9
de la parter vân//dut de avocatul Riccardo De Mucci a fost achiziţionat
de el cu instrumentul 31 iulie 1926, cu numărul 40998 din Inventar, de
la acelaşi dr. Carlo Candiani, aici înregistrat la 20 august 1926 la
numărul 536, publicat cu lire 2343.
Medierea va fi plătită de fapt de către fiecare parte pentru cota
sa.
Omisă fiind lectura anexei pentru dispensa avută de către părţi,
care declară a-i cunoaşte cuprinsul, eu, notarul, am citit acest act
aceloraşi părţi care, la solicitarea mea, îl declarară pe deplin conform cu
voinţa lor şi se semnară împreună cu mine aici alături şi pe marginea
celeilalte foi.
Scris de o persoană a mea de încredere şi în parte de mine
însumi pe două foi cu circa şase feţe şi jumătate.
Sus-zisul Enzo Martorana fiul lui Francesco.
Sus-zisul Riccardo de Mucci fiul lui Luigi.
Sus-zisul Nicolò di fiul lui Niccolò Iorga.
(L. S.) Sus-zisul Luigi Candiani di Carlo, notar.
La numărul 11396 din Inventar/5585 de ordine
Anexa A).
Traducere din română.

2. Fotografii (scanate) ale actelor de vânzare-cumpărare (copii

autentice), elaborate în limba italiană şi aflate în arhiva Institutului
Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia.
3. Fotografii (scanate) ale extrasului de carte funciară din
Veneţia, de la 23 mai 2006.
4. Fotografii (scanate) ale Casei Române din epoca interbelică
(interioare) şi ale faţadei actuale.
 Actele d e v â n z a r e - c u m p ă r a r e (copii autentice - scanate), elaborate în limba
italiană şi aflate în arhiva Institutului R o m â n de C u l t u r ă şi C e r c e t a r e U m a n i s t i c ă
din V e n e ţ i a

fi . t U "Ol C A N D Ì A S I

iiij<riri <f*,f7*fittivi *•«**•'** *"*

jjr'notfaw tÛU« 1jj>rtilrffi f iM iui fi fa&ìftr* •-'f'-'^f

mţ yf***ìr*.*t.*tf?*:*i* f/H
/ - '*•'.-: *-*«'"'*>'t*

.**4v«**4.ţ»c*i«*'« t*?.*^«.***.*'" . i*
( •' • ''""ivy** V '
 „ »^«v « * «^rV- ^«yA

•.„!*'* r, taf.' ut**'. » . S

/;
'(w; - ç , < / VW?.-. >*,^Uf**i tui. ;g»-».«- •

'• ....imi t UMizf^Ari^/w^cx+f &4ţ* *&L

t ,v

•••..''V tî^H" ?!>t*l'i«*r&S** i / ' O t V ^ W « '

i

'-îv- «>>f^**ţ*«* J y , ^ ^ a* / « v -»«yj

 suiéiti. ,1 - Vi'*»*
:
/'••

J.Ïti<.^*1^;. *C*t *,6#«v, 4*if*â*-*g*\*./4,

'U Y'u,< V*iCt A * * * *

.•<*•$: **• J,** *4**S.-«fM-Arj ^t-
\tUL MlMcjvMtirtU? j/TUêK*JÂ*9*J. aii TCl+f'/jţJF .
Jjtov)r'*0**»U+ùt *t/. J/stié-***?*ft*\m' y * * * \

"fu****' *u4t4£" 6**ft*H.< *« M ^ ^ J

.Ulm./*•%*.<*****„ ^{ttJf^Ujifc t*4 14+**<JL

- 4...

**Ji'ftfeuUr f # « / « & . i*.

I..,.-, Iff •

• C t f. A M I /je-y 7£/t>tf*. -ty \

. \:ÎJJJţ$C(M,\0*. ,-^V_ *V*-*,

JOC. téiu4*M*fc)littt*A& .'

y r-c/i H 4 « W adi"» JUÄ«C*X^

 Ş ... . # . • _ ...

Z&A SCMB^A w-» V È N E T I *

:
ïhv£i* >..';-i« iS'>*
ACT CC ~0>4WUW£t
Nr.
! ' • / l'y.*" *&nçth•s?/S&etv M

y:u*£>'*&o, ***MjL**lt- *uAy**"7s a

ttuA'ttit tfattVtfjlinsjjiit,- vitto

5 /.t/A^wwfe .'.
 »Um « i ţ V - * » ' '

' ! Al/Ufte? if î s ?4:

m-2m. Ktl te- "

.•uiţi'***. *m

m^/t.*!*/.

M * * * * * '*••

4
Hill. *t • yi-'"? **"* ""

.j)d&Urì$H9**t0 fai ¥!• / * y / +

Utk«*,tu**r**te•ttli+nwAt. i/sS

teem*** UUfi4m*A*« *tn+itf***? tu'fi**"< tt**A*t

,< ,Ot fit £.Y,tr*feW 0 Jffjypo /ûiS if*"" • 1

Z6Z uip supuioţj ]D jompuof - VSJOI 30)ODI^ 4-j doj 0
pjtiy-w* !
, U*ş*>* '$ *****

r
,. , - v , ?vi-" <*"'•' * *'-•

'fi/À« tité4;- ttt/Jt«iM*Wl *i

^ - ò r t i p u * * * * » * U r „ ;

sbatte
/
*it*, «Ìi a4U*Ui/t. < ./^;.'o'.-f4, &HH-£tt jji4>, 4t,'

ri /ttitftm tit iMftfi.ja* "y*" ***** Ob *0

4M ì*t-«3»<~4 4-+J.JV V^SÄÄ

Uf.4444 A'ÀÎW / ' « ^ U ^ J ^ ; .

''•.fi, JW £06 •
fi«ik K«4f*M,fil-UtiJÌ44fiM/. HfifÀo^s+t
$**&Ut-jÊ*mit*' -l'i* m+rMt.

41 ndr. ì: m.~»nt<: <jyl±MJ\ 'fU.Ugf.,

*4.JLUJjJ ^ ,4 4^f
IJ Mr s t£ t*€4jj4^&^%M*Üm.' J 4

* -U* » r ţ « * » . , uşjtîGţufo +9é4**u&. i£ ~frü& ^*o*4fi**.*<yl,fifb

r

„M^mA f ^ i M w «JIUh/'M . te*4UMC«Wlci» (/fiWd*i«ÌM« y ^ t M M *<• «H

H*V^»LU *jjfij*^, »440 UM4M4** l ê.

 • '

4
W % V« «y**™ ™ «

.Ti «**f*«* • •

:
Cui,. 4 t w • <Laç & /f&f.

f
, . .<Hi ^ .Ştj-A*,"/Oi x' .it'.- .s. «ft, J A • ^ H , , ,

tf.-'.y Jig. 4tJ***U*ui) ; ^ t W

tût W . X t ^ - ^ i * « u t « r / i , ^ M . . -
««r&tC"*-\*^Juu4fi*U&**y:diït_

'• c-ytb ÒJÙctrl t ^ u f

i i
. *-/V*f Aitatif
 « it, fitti, $j~j?y&>ua
.•O
^ ... e *jK tfäa/, :.->,. .

'.-t!S^ filili k'컫Ai!*A *. ?w f-*, t. -*-4«. Mu

i-.f.t/li ,****«*« (tt*ju& f**#«~\tS<(

•ti. ' ^ ' • ' « « i fä/MuyuWs- >/• y- t- '»>t,

• 4 jUÎA* lAttitţt'
»M' UU^tO**/' ***MfSi-U>*~U:L lì:---. • ' -i«
. <.-À* a<f 4, .-<•«.- - .

t^u/MXui*** j *tut> 4 * U « i * »£"

; *."- { f . i . « . . . . ! . w : w < c i;<V' t t4*f\\!/.MÀ<tj
l . . « » u / ^ W Ì a ^ r J V > i < ' 7 - t-'W. «Ù/,

«i Www«** /a-'.V*;«»/ •;•'« -*"*<•:

t:

4\n*fr*mt »lU*f*ti %Air*/ti4tt'J&tftoidi»*' -^.;rvi^^'t- *>**'*^ * '

KaA*lO*J *tM*À' Imattm* *r I

Aitati* MuH4uu
 IŢPM>lttiri*ff
•4-lir *</ -*

e, **&&•**•***# i'if* ftf*" -t> täte

,/, À**^»»*
•£[ > p*tGţVuSdii. - '** ft ******* A

>Î^Jt .U./^ '->-•, 9* it/fM*.} A (fa* -Vf-, *\4<t-4.

4t«*n*U/4e>cà Arti*» * *r*ş**#4 h"-*f.

<*u4*tlOMïtf#4to'6*&10 <iU

Afj^dt fUîtw^v*Ai4>v*&A~
'• :. Ä«. i i « . . u ^ / . * 4 î * < i Ä*V< t-mAulto***
w

' *A6f-4 ^ « i ' W Ă w . J * . •WfeM'tV «^»Xt

-*«c«v**v.4«w. // .i-W. «" wy>f <•'•*"' ai

. L",:-s:«j '**** S&JiU* ft J&l-Cit ****** • W - * - ^ - - * *Mt-*6.^. -1t***^» *>f****-

fintai, 4Ì^bW ^Lj4rt V*.' i.' tìuJiltft.
4AA/m-*Ù* &4tu*M t.; UjìiaAjaìÀc *au
#c 4 - 4 ^ ^ . ^ - 8 /tumorii A t£*i&yifiA
rttidfiiti, 4M ÌU4£ mu* 4U*a .

J&tOi-ia, l U*L.-Jt.]t. M^., *MA4Ct

"r.• AìÙtotAt* «Wtf.»U. <ì—ttnx] & lUs~„*

'* «fy. ?» K **«.<JK^ f f c ^ r JAM.*—

ttMoVwt W * . i ï ' j A^rfti 4*.tMfft* &

f. - o . i t x . y ^ ' - - ti* ù^.tAJ^tc /7^A t

,!ì.4-a.:..\£i iU/Ut+a.. Aiti ' uà\uu*&*A Uu^mWicAi

••V jt*^^iMué.'uA(à/4tâXmutim v^4l. tt.4*j*M^"

TV «VRFW »>A« jjhturiiiij 4 ^«t4« j»4W ^tA*uJ*. r*t**uyJ. tUrWA-tŢU Id/Oft*

fc-yi, ô*4uA*i*sa it-tklr* fjjjùymcu4ì'Ju-'i .ut***

, itumu' fU*.t*ù ' d** ÎMI» *$%mU$.

4Ur*vitfif/- J<t r+A* »fÂr*, t AlUbl. <-,->t 4+*». l,4l 4U< *W*MAdx t+tUtM* ,<ut. J
**lU;tu>t4*^vUi't$t«f4i*j**t£*t«& At*A*HU -.'^

u j ^ /x*iu*<4l *«>/.'• ttÙùA- **

tu* Iti /.. •. ^. -. -
 J
*i-*-"' f i 1/
p'-mm.
// ,_,—'.„ /.I, »

^ 4 y«UftW« *tU.Attutiti f* f .M***

• -CAMMA *^t**aff

%{téimfrvM* WJtwm faf*. 'fittelo* .*4.uttf-A<s

• X

S
tt/rfâ^u*** 'tâutcuMft- «UM«««!» *J/V*'/*+•*••<«,
, »M*4jiM*{u fi *.»UMA<CiU6}

Uttum Xjù*** , 'Ui*toù. {141 vertu '»& 'tàtuîùf** «

h rJUU, >WtV'*Ci%d*M i -

••Osili t €U4jok4.%utJ* k*4"< M4JUa. iftAc^te***-

*«4BtA f^Maù^U:*<JU jeu*,aft** «/u*tjf«

&JÂ tjufa.

Ä
«****)*r i - y — . * * * ^
«trv «ar* ' ;*tU« «A .,/. ^

£ l
it* %<+>MutiU*MÀ f * î * A ' * + * .

P^mà/UìAk' »ti/jt***. fi-fi tiffitAaauu. f<it_-Ì,

4U1*, tA-u :*ri Oitr. Ht ' ù i l . ' h * i t i * r » ,

/
title. mti^utKK »M^tj^-ieei, '••

•M. ftf •

r S ţ*fel
* > ^ X i À t u s U , 4k -Ât**k àe** &ùw***

y A- abtust

lie rf uu i Pu tu,«A?4ï:i £*<i<> *•

fa fati S A < -
( i * ~ , r + - 4 W«, * ''-

f**r*>£ fi * fr

t~»lA«U* fi tau». - -

»lliriSffW IflŞtf'
H *MH4A. ? O'UMJ.t'u''». f< i/i** Hi '< h-

ifc»,.,«.~..

fi i r'-fmw t £* -Vi/Vi

! n
 èlt^^^Vf~ • r •
UFF. ATT! Citili

/ . . . r "

'/ftìu

cu SS»/,) ri";

/../'...".ti**. . f*:..,*,.
 ""l'aCJÎ ««-wriv-ci Ol CUUUSa
t RIC.': A l A - A . N f S i CA
VtN.cA - J |.) v

Diu: 23/cy-2WCM?iS!<?-<2«,47ioi1.1212309(041) V i s u r a per s o g g e t t o Visura 0 . : VKU09ISI8 Pag. ! Segue

A.<-'. £à£/ - 2-ìoJ\ÌuK Situazione degli atti informatizzati al 23/05/2000

Dati della rlchleil* DenoiiLinaziuiic: ACCADEMIA DELLA REPIJBUHCA r O T O L A R t R O M J C M A

Fabbrlcatì liti nel cornane di VENEZIA ( Codice: L736Q) Sezione di VENEZIA (Tro.lncli di VENEZIA]
Sncgcitn indMdnato ACCADEMIA DELLA REPUBBLICA POPOLARE ROMENA CON SEDE IN BUCAREST

I. Uniti Immobiliari iile net Comune di VENEZIA lezione di VENEZlA(Codlce I- ìit) • o r n i l o del Fabbricali
D A T . 1 D E NTIFICATTVÏ D A T I DI C L A S S A M E N T O ALTRE I N F O R M A Z I O N I

Serrò* FO»I.Û Sub EHM Micro C* LUTIVI A. Oute Conti itai za Superfìcie RENDICI MiRM Otti ultenon

1,'rhtn* Cam. Zoo* Daii derivano J»

1 vi ti 3191 IS i AM 1 6 vati Euro SJk,0» SESTIERE DI C A N N A R T . G I O n 12)4
[. 1.0.1« 0 0 0 pi ino: T: SOSTTTUZrONE
RIFERIMENTI DI MAPPA del
ÎÛWI9I7 • . C 1 0 0 . 5 .li Vi 9 9 7 in ahi
1
dal 2 4 / 0 4 / 1 9 9 7 Hfl?RJS ITKQ
! INDICAZIONE SEZIONE
emSUARlA E R R A T A DA IMPIANTO

Intesu/inne dejU Immobili Indicati al n. t

DATI ANAGRAFICI CODICE FISCALE Ü I W T T I E ONERJ R E A L I
ACCĂOCMJÂ" PH.LA'RH'ÜBBtlCA POPOLARE ROMENA CON SEDE IN BUCAREST
 D a u : Xma006-Ora: 11.45.57 VÎSlUa p e r S O g g e t t O Virjrj n.: VEÜ091518 Pag: 2 Segue

Situazione degli alti informatizzati al 23/05/2006

2. Uniti Immobiliari tlle nel Comune di VENEZIA sezione di VF.NEZIA(Codlce l.TMI- Catasto del Fabbricali
f N. \ DATI iDErrnncvnvi D A T I D I CLASS A M E N T O A L T R E INFORMAZIONI
ì ""
PlTtfc.ll» Sah term Mien» Consiliera» Superficie Indir*;»-» Diti lAntori
i l SndoM
! Uitam Oii. SOM U n i defiranK «te
l VT. 1291 12 1 AO 3 i c s tini K M U31.61 SESTIERE DI CAKNAREGIO • . U11
t. 2.772,000 piww: T - l : SOSTITUZIONE
(UTERiMENTl IM MATTA del
1 \ SOM/ I W • . CMOIi .4 i 2/1997 in «ni

1 1
1 ! w II 4734
J*i ÌA&UkW RIPRISTINO
INDICAZIONE SEZIONE
C E N S U A M A ERRATA I M IMPIANTO

12
VT
12 4731
Î .„ ì V5

Intestazione degli Immobili Indicali al 0 . 2

DATI ANAGRAFICI ; CODICE FISCALE I DIRITTI E ONERI REALI

"*v.:cĂnFviA"r^:iÂA r e p i / b b c c a popoiap-t. romena c o n shoe in n-.iCAKr.ST _ _ _ _ l lUiftBgJfia. tS Ì868SSS8
Fotografii (scanate) ale Casei R o m â n e din e p o c a interbelică (interioare)
si ale faţadei actuale