UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

PROGRAMUL DE STUDIU:
MANAGEMETUL SERVICIILOR DE SĂNĂTATE
FORMĂ DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI

Aerul atmosferic şi din interior. Poluarea aerului.

Impactul asupra sănătăţii

ABSOLVENT: AVRAM MARINA

ORADEA
2019
 Alături de apă, aerul reprezintă factorul de mediu absolut indispensabil vieţii. Organismul
uman vehiculează o mare cantitate de aer care prin componenţii săi chimici intervine în procesul
respiraţiei realizând schimbul de gaze dintre organism şi mediu. Volumul mare de aer necesar
activităţii vitale a organismului uman explică influenţa pe care o poate exercita asupra acestuia, o
atmosferă poluată. Poluanţii inhalaţi cu aerul îşi manifestă proprietăţile toxice fără întârziere şi
fără excepţie. De aceea evaluarea calităţii aerului atmosferic are însemnătate mare în procesul de
estimare a impactului asupra sănătăţii şi de elaborare a măsurilor de ocrotire a sănătăţii
populaţiei.

Aerul atmosferic. Aerul cu care respirăm este un amestec de gaze ce alcătuiesc atmosfera.
Elementele de bază ale aerului atmosferic sunt oxigenul şi azotul. Oxigenul este cea mai
importantă parte a aerului atmosferic (aproximativ 21%). Fără oxigen nu poate exista viaţa pe
pământ. Este consumat de om şi animale în procesul respiraţiei, pentru asigurarea proceselor de
ardere şi oxidare. Pentru organism este importantă presiunea parţială a oxigenului şi nu
conţinutul lui absolut, deoarece schimbul oxigenului cu bioxidul de carbon în alveole se produce
datorită diferenţei presiunii parţiale a acestor componente. Variaţii ale concentraţiei de oxigen
din aerul atmosferic, în sensul scăderii sau creşterii, se pot întâlni numai în situaţii particulare.
Oxigenul atmosferic poate scădea în încăperi aglomerate, cu aer viciat (18-19%), fântâni (16%),
mine adânci (13%) sau în urma exploziilor (5%). În condiţiile obişnuite presiunea parţială a
oxigenului în atmosferă scade odată cu creşterea altitudinii.

Deficitul de oxigenare la nivelul plămânului produce starea de hipoxie (anoxemie sau

anoxie), care desemnează scăderea mai mult sau mai puţin accentuată a oxigenului în întreg
organismul. Scăderi ale oxigenului din aerul atmosferic până la 18% nu produc tulburări. La
concentraţii între 15-18 % apar manifestări uşoare, compensatorii din partea organismului:
accelerarea ritmului cardiac, creşterea presiunii arteriale. Local hipoxia tinde să producă
vasodilataţie. La concentraţii ale oxigenului de 10-15 % capacitatea de compensare devine
ineficientă şi apar tulburări: dezechilibru acido-bazic (alcaloză), uneori dispnee şi manifestări din
partea sistemului nervos, cel mai sensibil dintre ţesuturi la lipsa de oxigen. În condiţii de hipoxie
intensă este afectat centrul respirator, cu faze succesive de oprire şi funcţionare. Se instalează
bradicardia, presiunea arterială scade, în final producându-se colapsul respirator şi cardio-
vascular. La concentraţii sub 8-10 % viaţa nu mai este posibilă. Expunerea organismului la
concentraţii crescute de oxigen este mai bine tolerată. Oxigenul este nociv numai în concentraţii
foarte ridicate şi, mai ales, în condiţii de administrare sub presiuni mari. Măsurile de profilaxie se
adresează atât carenţei, cât şi excesului de oxigen. Combaterea deficitului de oxigen se face prin
folosirea aparatelor de oxigen. Profilaxia hiperoxigenării organismului constă în administrarea
atentă a oxigenoterapiei, evitându-se astfel situaţiile accidentale. Concentraţiile bioxidului de
carbon (CO2 ) în aer variază în limite strânse, între 0,03-0,04%. Producerea CO2 se realizează
prin: transformările biochimice naturale din sol (descompunerea materiilor organice), ƒ
transformarea bicarbonaţilor în carbonaţi la suprafaţa mărilor şi oceanelor, procesele industriale
cu degajarea CO2, activitatea vulcanică, respiraţia nocturnă a plantelor; respiraţia umană şi
animală (la fiecare om 14-22 l CO2 /oră). Consumul de CO2 cu eliminarea oxigenului se
realizează prin procesul de asimilaţie clorofiliană şi transformarea carbonaţilor din apa mărilor şi
oceanelor în bicarbonaţi. În ultima vreme are loc o creştere a concentraţiei CO2 în atmosferă ca
rezultat al utilizării tot mai considerabile a combustibilului fosil pentru producerea de energie.
Creşteri reduse de CO2 se pot întâlni în spaţii închise (săli publice aglomerate, locuinţe neaerisite
– 1%), în mediul industrial (fabricarea berii, zahărului – 3-4%), mine (5-6%), fântâni adânci (5-
10%). CO2 în concentraţii crescute exercită efecte nocive asupra organismului uman, gravitatea
cărora depinde de concentraţia realizată. În încăperile închise, aglomerate şi neventilate, cu aer
viciat, în care CO2 este până la 1%, se produc o serie de tulburări la persoanele expuse, inclusiv
modificări ale encefalogramei, vasodilataţie periferică. La concentraţia de 1-2% – polipnee; la
concentraţia de 2-3% – creşterea ritmului şi amplitudinii respiratorii, dispnee; la concentraţia de
4% – dispnee accentuată, senzaţie de constricţie toracică; la 5% intervin şi manifestări digestive
(greţuri, vomă). În caz de concentraţii de 6-7% – la simptomele anterioare se adaugă cefalee,
vertije, ameţeli. La creşterea concentraţiei urmează agravarea simptomelor, apare pierderea
cunoştinţei. Sub aspect igienico-sanitar, CO2 este considerat indicator de apreciere a vicierii
aerului în spaţii închise. În aerul atmosferic azotul are o concentraţie stabilă de 78,09%, nu e
parte activă în actul respiraţiei, fiind considerat ca diluant al oxigenului. La presiune normală nu
exercită acţiune nocivă asupra organismului. În aerul atmosferic în cantităţi mici sunt prezente şi
alte gaze: argonul (0,93%), neonul (0,0018%), heliul (0,00052%), kriptonul (0,0001%) şi în
concentraţii foarte mici – hidrogenul, xenonul, ozonul. Ca componentă indispensabilă a aerului
atmosferic pot fi consideraţi vaporii de apă. Ei se consideră absolut necesari pentru desfăşurarea
normală a fenomenelor de viaţă de pe pământ, deoarece absorb o parte din radiaţiile ultraviolete
şi infraroşii din spectrul solar şi intervin în procesul de termoreglare a organismelor homeoterme,
sporind pierderile de căldură. Aerul atmosferic se caracterizează printr-o serie de procese fizice
care permanent acţionează asupra organismului: temperatura, umiditatea, curenţii de aer,
presiunea, electricitatea. Acţiunea temperaturii, umidităţii, mişcării aerului, presiunii sunt
cunoscute destul de bine. Mai puţin este cunoscută acţiunea electricităţii atmosferice. Formele de
manifestare a electricităţii atmosferice sunt multiple, cele mai importante fiind aeroionizarea,
câmpul aeroelectric, câmpul electric terestru. În stratul de aer care vine în contact cu suprafaţa
pământului se găsesc un număr variabil de particule purtătoare de sarcini electrice, denumite
aeroioni. Formarea 66 Sănătatea mediului lor se datoreşte factorilor ionizanţi, care determină
pierderea sau captarea unui electron şi apariţia sarcinii electrice pozitive sau negative. Factorii
ionizanţi pot fi cosmici (radiaţiile corpusculare solare, electromagnetice) sau telurici (radiaţiile
alfa, beta şi gama emise de rocile radioactive din scoarţa pământului, descărcările electrice,
pulverizarea apei, furtunile, combustiile naturale şi artificiale). Ionii atmosferici diferă între ei
prin semnul sarcinii electrice (pozitiv sau negativ), starea de agregare (gazoasă, solidă sau
lichidă), dimensiuni, mobilitate, durată de existenţă. Se disting aeroioni mici (rapizi), de structură
chimică diversă, încărcaţi negativ sau pozitiv (n+ şi n- ), cu mobilitate mare. Dispar pe nucleul
de condensare (praf, polen, spori, picături de apă etc.), formând ioni mari. Aeroionii mari (grei şi
ultragrei) cu electricitate de sens pozitiv şi negativ (N+ şi N- ) au mobilitatea redusă şi o durată
de viaţă îndelungată. Densitatea aeroionilor în atmosferă depinde de gradul de puritate a aerului.
Ionii mici predomină în zonele nepurificate, unde nu este poluare, mai ales la munte, în
vecinătatea căderilor de apă, în zona litoralului marin etc. Aeroionii mari sau grei se întâlnesc în
locurile poluate, în încăperi supraaglomerate, în atmosfera centrelor populate şi, mai ales, în
zonele industriale. Acţiunea biologică a aeroionilor pare a fi exercitată în special de ionii mici, a
căror efect este diferit în funcţie de sarcina electrică pe care o transferă. În general aeroionii mici
negativi realizează un mediu calmant pentru organism, pe când cei pozitivi sunt excitanţi.
Cunoscându-se distribuţia diferită a aeroionilor mici şi mari, aeroionizarea poate constitui un
indicator de apreciere a gradului de puritate sau de poluare a aerului atmosferic din spaţiile
închise, precum şi criteriu de zonare a centrelor populate. Câmpul aeroelectric este reprezentat de
încărcarea electrică diferită (pozitivă sau negativă) a aerului atmosferic senin şi în cel cu calotă
noroasă. În zona calotelor senine există întotdeauna un câmp aeroelectric pozitiv, sub masele de
nori există totdeauna un câmp electric negativ. Intensitatea câmpului aeroelectric este mai redusă
pe timp senin şi mult mai mare pe vreme noroasă. Câmpul electric terestru este diferenţa de
potenţial electric existentă între suprafaţa solului încărcată electric de regulă negativ şi aerul
atmosferic din apropierea solului, purtător de sarcini electrice predominant pozitive. Diferenţa de
potenţial creşte proporţional cu înălţimea. Totalitatea factorilor fizici şi telurici dintr-o anumită
regiune nu este altceva decât clima acestei regiuni. În cadrul regimului climateric por apărea
fenomene meteorologice de mare intensitate ce se petrec într-un interval scurt de timp (ore sau
zile), cunoscute sub denumirea de schimbări de vreme. Modificările de vreme pot fi periodice
sau neperiodice. Cele neperiodice apar accidental şi sunt determinate de invaziile de aer tropical
sau polar, în condiţiile unor anomalii termice.

Capitolul 4. Aerul atmosferic şi din interior. Poluarea aerului. Impactul asupra sănătăţii
67 Atât clima, cât şi vremea acţionează asupra organismului cu întregul lor complex de
proprietăţi. Deoarece solicitările sunt de intensitate variată răspunsul din partea organismului este
diferit. Reacţiile organismului uman la schimbările de vreme depind, în mare măsură, de
particularităţile individuale. Organismul în deplină sănătate, cu un bun echilibru neuro-endocrin,
reacţionează foarte puţin faţă de oscilaţiile mari ale elementelor meteorologice. Dar la subiecţii
cu labilitate fiziologică mai mare, îndeosebi cu reacţii intense ale sistemului nervos vegetativ
şi/sau endocrin, efortul de adaptare este mai intens şi pot apărea manifestări subiective sau
obiective. Aceste sunt persoane cu tropism meteoric, iar fenomenul este cunoscut sub denumirea
de meteosensibilitate. Meteosensibilitatea este un fenomen destul de răspândit, aproximativ o
treime din locuitori manifestă tropism la schimbările de vreme. Sensibilitatea la schimbările de
vreme la unii indivizi poate fi atât de mare, încât, depăşind posibilitatea de adaptare, se
declanşează modificări patologice. În totalitatea sa, fenomenul poartă numele de meteopatologie,
neavând limite bine precizate faţă de meteorosensibilitate. Afecţiunile care pot fi agravate de
perturbările atmosferice, cu tropism meteoric, sunt: ƒ bolile cardiovasculare; ƒ boala ulceroasă;
ƒ afecţiunile reumatismale; ƒ bolile sau tulburările neuropsihice; ƒ astmul bronşic; ƒ crizele
glaucomatoase; ƒ stările de spasmofilie; ƒ crizele durerose hepatice şi renale. Profilaxia
biometeorologică cuprinde măsuri care vizează factorii meteorologici şi măsuri privind reacţiile
de adaptare ale organismului. Prima categorie se referă la atenuarea oscilaţiilor mari ale
elementelor meteorologice, ceea ce se poate realiza prin măsuri de sistematizare a locuinţelor,
amenajarea şi repartizarea judicioasă a spaţiilor verzi, orientarea optimă a arterelor de circulaţie
şi a blocurilor de locuinţe etc. Măsurile care privesc capacitatea de reacţie a organismului la
factorii naturali sunt considerate a fi deosebit de eficiente. Ele se bazează pe principiul stimulării
funcţiilor organismului: termoreglare, aparat circulator, respirator, sistem nervos, metabolism
general. Poluarea aerului. Pe lângă avantajele aduse societăţii, dezvoltarea economică are şi
consecinţe negative prin eliminarea în mediul ambiant a poluanţilor. 68 Sănătatea mediului
Poluarea aerului atmosferic se defineşte ca prezenţa în el a substanţelor străine care pot avea
efecte nocive asupra organismelor sau/şi impact nefavorabil asupra factorilor de mediu. Impactul
nefavorabil asupra factorilor de mediu, la rândul său, se soldează de cele mai fmulte ori cu
impact nociv asupra biotei. Sursele de poluare a aerului atmosferic pot fi de origine naturală sau
artificială (figura 12). Sursele naturale Sursele artificiale Erupţiile vulcanice (CO2, CO, oxizi de
sulf, NH3, particule de praf) Eroziunea solului (substanţe în suspensie) Polenul diferitor plante
Incendiile spontane ale pădurilor sau a turbei Descompunerea naturală a materiilor organice
(NH3, SH2, CH4 etc.) Procesele de combustie (oxizii de sulf, oxizii de azot, oxizii de carbon,
aldehidele şi acizii organici, hidrocarburile, funinginea, pulberii) Transporturile (monoxid şi
bioxid de carbon, oxizi de azot, hidrocarburi nearse şi produşi de oxidare a acestora, funigine, şi
plumb) Procesele industriale (gaze, vapori, particule solide sau particule lichide) Transportul
transfrontier al poluanţilor aerului atmosferic din zonele industriale ale ţărilor învecinate şi nu
numai Figura 12. Sursele de poluare a aerului. Sursele naturale sunt prezente pretutindeni. Cele
mai importante degajări ale poluanţilor în aerul atmosferic se produc în timpul erupţiilor
vulcanice (CO2 , CO, oxizi de sulf, NH3 , particule de suspensii). Ridică probleme deosebite de
poluare în zonele apropiate, dar sunt purtate cu masele de aer şi la îndepărtări de sute şi chiar mii
de kilometri. Eroziunea solului de către curenţii de aer care ridică în aer particule în suspensie
(generând disconfort fizic) este cea mai frecventă sursă de poluare. Următoarea sursă, după
gradul de impact asupra sănătăţii, este polenul diferitor plante dispersat de curenţii de aer la
diferite distanţe. Incendiile spontane ale pădurilor sau ale turbei (unde este) poluează temporar
atmosfera dar cu mare intensitate. Sursă importantă este şi descompunerea naturală a materiilor
organice când în aerul atmosferic se elimină cantităţi semnificative de gaze (NH3 , SH2 , CH4
etc.), care provoacă miros neplăcut şi au efect excitant asupra conjunctivei ochilor şi mucoasei
căilor respiratorii superioare.

Capitolul 4. Aerul atmosferic şi din interior. Poluarea aerului. Impactul asupra sănătăţii
69 Sursele artificiale se datorează activităţii antropogene. Ele cuprind: ƒ procesele de combustie,
utilizate pentru obţinerea energiei termice, electrice sau mecanice. Din procesele de ardere
rezultă oxizii de sulf, oxizii de azot, oxizii de carbon, aldehidele şi acizii organici, hidrocarburile,
funinginea, pulberile. ƒ transporturile (terestre, aeriene, maritime, fluviale), care utilizează
motoare cu ardere internă. Riscul cel mai mare provine de la transporturile terestre, dat fiind
faptul că ele degajează poluanţii la nivelul solului, în zona de acţiune asupra organismului
(monoxid şi bioxid de carbon, oxizi de azot, hidrocarburi nearse şi produşi de oxidare a acestora,
funingine şi plumb). ƒ procesele industriale se situează pe locul al treilea după volumul
degajărilor, dar este pe locul întâi din punct de vedere al diversităţii produselor eliminate.
Poluanţii eliminaţi din aceste surse pot fi sub formă de gaze, vapori, particule solide sau particule
lichide. Predominanţa poluanţilor este variabilă în funcţie de profilul industrial. ƒ transportul
transfrontier al poluanţilor aerului atmosferic din zonele industriale ale ţărilor învecinate şi nu
numai. Gravitatea efectelor toxice produse de poluanţi este rezultatul interacţiunii între mai mulţi
factori, care pot fi specificaţi în factori dependenţi de substanţa poluantă, de mediul ambiant şi
cei condiţionaţi de organism. Din factorii dependenţi de substanţă prezintă interes proprietăţile
fizico-chimice (starea de agregare, volatilitatea etc.), structura chimică a agentului poluant
(grupările chimice, inclusiv toxofore, lipo- sau hidrosolubilitatea, stereoizomeria, activitatea
electronică), concentraţia, timpul de expunere, numărul de substanţe toxice care acţionează
concomitent asupra organismului. Din factorii dependenţi de mediu mai importanţi sunt
temperatura aerului (temperatura ridicată sporeşte toxicitatea poluanţilor), calmul atmosferic,
inversia termică, declanşarea reacţiilor fotochimice etc. În ce priveşte factorii dependenţi de
organismul uman, observaţiile au arătat că importantă este calea de pătrundere a toxinelor în
organism. Calea respiratorie este cea mai riscantă. Cea digestivă este mai puţin frecventă
(toxinele fixate pe secreţiile căilor respiratorii pot ajunge în tubul digestiv odată cu înghiţirea
mucusului, de asemenea prin fumat sau mâncat cu mâinile murdare), iar calea cutanată se
realizează rar, deoarece structurile epidermice prezintă o barieră de apărare destul de eficientă.
Efortul fizic influenţează esenţial toxicitatea. În condiţii de efort fizic crescut, prin creşterea
ventilaţiei pulmonare, se măreşte aportul de toxicitate în organism. De asemenea, este importantă
vârsta (organismul infantil se caracterizează printr-o sensibilitate deosebită la toxice poluante),
sexul (frecvenţa şi intensitatea reacţiilor toxice la sexul feminin sunt mai pronunţat în comparaţie
cu 70 Sănătatea mediului cel masculin), stările fiziologice (gravitatea, alăptarea sporesc efectul
toxic asupra organismului femeii şi fătului, copilului) etc. Acţiunea directă se caracterizează prin
efectul toxic al poluanţilor în funcţie de natura, concentraţia şi timpul lor de acţiune. Acţiunea
poate fi acută şi cronică. În dependenţă de caracterul efectului patogen, există poluanţi: • iritanţi
(bioxidul de sulf, bioxidul de azot, clorul, amoniacul etc.); • fibrozanţi (bioxidul de siliciu, oxizii
de fier etc.); • axfixianţi (oxidul de carbon, hidrogenul sulfurat); • toxici sistemici (plumbul,
mercurul, cadmiul, fluorul etc.); • alergizanţi de origine vegetală (polen), animală (păr, produse
de discuamare) sau de altă natură (fibre sintetice, preparate farmaceutice, mase plastice etc.); •
cancerigeni de natură fizică (radiaţii), organică (hidrocarburi policiclice aromatice, N-
nitrozocompuşi, epoxizi), anorganică (arsenul, beriliul, nichelul, cromul şi sărurile lor), inclusiv
de natură telurică (azbestul); • grup de substanţe conţinute în articolele de fumat (ţigarete, trabuc,
tutun de pipă). Acţiunea indirectă a poluanţilor aerului atmosferic asupra sănătăţii se
caracterizează prin alterarea factorilor de mediu (reducerea radiaţiilor ultraviolete, creşterea
nebulozităţii atmosferei etc.), afectarea florei şi faunei (ploi acidice), construcţiilor (compuşii de
sulf, acizii azotos, sulfuros, pulberile etc.). Soarta poluanţilor aerului atmosferic: ƒ dizolvarea în
masele de aer; ƒ interacţiunea cu componentele din aerul atmosferic; ƒ depunerea, precipitarea
pe suprafaţa solului. Structura celor mai frecvenţi poluanţi în suma totală a degajărilor în
atmosferă sunt prezentate în tabelul ce urmează. Tabelul 10. Structura poluanţilor atmosferici Nr.
Denumirea substanţelor poluante Valoarea lor în suma totală, % 1 Bioxid de carbon 31,9 2
Particule în suspensie 28,3 3 Bioxid de sulf 27,0 4 Hidrocarburi 10,7 5 Oxizi de azot 1,1 6 Altele
1,0 Capitolul 4. Aerul atmosferic şi din interior. Poluarea aerului. Impactul asupra sănătăţii 71
Volumul de aer necesar necesar omului în diferite condiţii de activitate este diferit (tabelul 11).
Tabelul 11. Volumul de aer necesar omului în diferite condiţii de activitate Nr. Activităţi
Volumul aerului inspirat, dm3 1 Somn 450 – 540 2 Repaus şezând 495 – 637 3 Repaus în
picioare 558 – 718 4 Mers 798 – 1026 5 Înot 2020 – 2600 6 Alergare 2980 – 3930 Măsuri de
prevenire şi combatere a poluării aerului atmosferic. Protecţia aerului atmosferic prezintă o
problemă de interes naţional şi internaţional şi face parte integrantă din activitatea generală de
dezvoltare socio-economică. Protecţia sanitară a atmosferei se realizează prin asocierea
măsurilor din ambele categorii menţionate. În ce priveşte Republica Moldova, măsurile necesare
în această direcţie au fost incluse în Planul Naţional de Acţiuni „Sănătatea în Relaţie cu Mediul”,
aprobat prin Hotărârea Guvernului R.M. Nr. 487 din 19.06.2001. Poluarea aerului. Eforturile de
îmbunătăţire a standardelor de viaţă a oamenilor, prin controlul naturii şi dezvoltarea noilor
produse, a cauzat poluarea, sau contaminarea mediului înconjurător. O mare parte din aerul,
pământul, apa lumii sunt acum parţial otrăvite de deşeurile chimice. Unele teritorii au devenit
nepopulabile. Aceste poluări au expus oamenii din toată lumea la noile riscuri cauzate de diverse
boli. Multe specii de animale şi plante sunt pe cale de dispariţie sau deja au dispărut. Ca urmare a
acestei situaţii, guvernele au adoptat un şir de legi pentru protecţia mediului de poluare. Să
“privim” acum cu atenţie la poluarea aerului. Uzinele şi transporturile depind de o cantitate
enormă de energie şi milioane de tone de cărbune şi petrol sunt consumate anual în lume. Atunci
când aceşti combustibili sunt arşi, ei degajă fum şi alte produse, mai puţin vizibile în atmosferă.
Deşi vântul şi ploile îndepărtează ocazional fumul produs de uzine şi automobile, efectul
cumulativ al poluării aerului prezintă un pericol grav pentru oameni şi mediu. În multe locuri,
fumul produs de uzine şi maşini se combină cu ceaţa naturală şi formează smogul (ceaţă deasă
amestecată cu fum). De secole, Londra (Anglia) a fost un subiect al pericolului de smog, mult
timp recunoscut ca o cauză a morţii, în special pentru oamenii în vârstă şi cei cu dereglări
respiratorii. Iniţial, poluarea aerului Londrei a fost în rezultatul utilizării pentru încălzirea unei
cantităţi mari de combustibil. 72 Sănătatea mediului Conştientizarea în masă a pericolului
poluării aerului a avut loc în anii ’50 ai secolului XX, pericol asociat iniţial cu aerul din Los
Angeles, California, SUA. Bazinul Los Angeles este înconjurat în mare măsură de munţi. Aerul
coboară din aceşti munţi şi este încălzit până se formează un strat cald, care se ridică deasupra
aerului rece din Oceanul Pacific. Ca rezultat al acestei inversii de temperatură, aerul rece este
apăsat spre suprafaţa pământului. La fel şi poluanţii sunt ţinuţi la suprafaţa pământului. Din
cauza acestei circulaţii aeriene din bazinul Los Angeles, poluanţii se mişcă numai dintr-o parte a
bazinului în alta. Savanţii consideră că în toate oraşele a căror populaţie este mai mare de 50000
de locuitori se constată poluarea aerului. Gunoiul ce arde în locurile deschise, alte surse de
emisie a dioxidului de sulf şi a altor gaze otrăvitoare (ca uzinele de curent electric care ard
cărbune cu procent mare de sulf sau petrol) cauzează poluarea aerului. Cazanele industriale ale
uzinelor, produc de asemenea o cantitate mare de fum. Procesul de producere a oţelului şi a
materialelor plastice generează o cantitate mare de fum ce conţine praf metalic sau particule
microscopice complexe şi uneori chiar produse chimice otrăvitoare. Una din cauzele principale
ale poluării aerului este motorul cu ardere internă al automobilului. Benzina niciodată nu arde
complet în motorul automobilului, precum nici cărbunele nu arde complet în cazanele de
producere a oţelului. Atunci când aceste produse, formate din particule de combustibil
incomplete (cenuşă, scrum şi alte particule solide), hidrocarburile nearse, monooxidul de carbon,
dioxidul de sulf, diverşi oxizi ai azotului, ozonul, ajung în aer, cauzând un şir de reacţii chimice
sub acţiunea luminii solare. Rezultatul este formarea unei ceţe dense, caracteristice pentru smog.
Smogul poate avea culoarea cafenie, când conţine o cantitate mare de oxizi de azot sau albăstrie-
surie, atunci când conţine o mare cantitate de ozon. În ambele cazuri acest fenomen este
dăunător. Daunele aduse de poluarea aerului sunt enorme. Asociaţia pulmunologică americană
consideră expunerea la dioxizii de sulf una din cele trei cauze cardinale ale bolilor pulmonare
(rezultat al fumatului activ şi pasiv). Contaminarea aerului a determinat creşterea cazurilor de
astm, bronşite şi emphizemă etc. În anii ’70 ai secolului XX oamenii au conştientizat pericolul
ploilor acide. Atunci când dioxidul de sulf este eliminat de la centralele de producere a curentului
electric, el se combină cu particulele de apă în atmosferă şi pe pământ cad ploi sau ninsori acide.
Aciditatea sau concentraţia bazei în lichidul ploii sau al ninsorii este măsurată pe o scală
specială, numită scala pH. Creată de S. P. L. Sorensen, un biochimist danez, în 1909, această
scală este utilizată pentru descrierea concentraţiei atomilor de hidrogen cu sarcină electrică într-o
soluţie de apă. O mărime de 7,0 pH înseamnă că soluţia este neutră. Mărimile situate mai sus de
7,0 sunt considerate bazice, mai jos acide. Apa de ploaie obişnuită are 5,5 pH. Centrul naţional
de cercetare a atmosferei a depistat în nordul SUA furtuni cu 2,1 pH aciditate egală

Capitolul 4. Aerul atmosferic şi din interior. Poluarea aerului. Impactul asupra sănătăţii
73 cu cea a sucului de lămâie sau a oţetului. În Canada, în ţările scandinave şi în nordestul
Statelor Unite ale Americii ploile acide sunt considerate cauza dispariţiei a mii de lacuri şi
râuleţe. Aceste lacuri au acumulat atât de multă ploaie acidă, încât algele, planctonul şi alte
vieţuitoare acvatice au dispărut şi peştii au rămas fără hrană. Ploile acide aduc multe daune
clădirilor şi monumentelor. Savanţii consideră că moartea a mii de copaci în pădurile din Europa,
Canada şi Statele Unite ar putea fi consecinţa ploilor acide. O altă nouă şi periculoasă formă a
poluării este cauzată de o varietate de substanţe chimice numite cloroflorocarburi sau CFC.
Aceste substanţe chimice sunt utilizate în diferite scopuri industriale, de la curăţarea
microschemelor pentru calculator până la gazele pentru refrigeratoare şi climatizoare. CFC se
combină cu alte molecule în zonele superioare ale atmosferei şi apoi se combină cu moleculele
de ozon, transformând astfel şi distrugând stratul protector de ozon. În consecinţă, stratul de ozon
al stratosferei s-a micşorat enorm. La nivelul pământului, ozonul este un pericol pentru plămânii
noştri, iar în straturile superioare ale atmosferei este un scut protector împotriva radiaţiei
ultraviolete de pe soare. Dacă scutul de ozon devine mai subţire sau dispare, atunci expunerea la
radiaţia ultravioletă poate distruge recoltele şi devine cauza răspândirii bolilor epidemice, a
cancerului de piele etc. Spre sfârşitul anului 1987, peste 20 de naţiuni au semnat un acord de
limitare a producerii CFC şi fac cercetări în privinţa eliminării eventuale. Poluarea aerului a fost
ţinta celor mai complicate şi complexe legislaţii. În 1970 Congresul SUA a adoptat un set de legi
de control a surselor de poluare a aerului şi de stabilire a standardelor calităţii aerului. Câţiva ani
mai târziu a fost adoptată o lege de interzicere a plumbului ca aditiv la benzină. Începând cu anul
1975, nivelul plumbului în sângele americanilor s-a micşorat. Acţiunile de prevenire a cauzelor
formării ploilor acide sunt în continuare discutate în America de Nord şi în toată Europa. Cu
toate că eliminarea deşeurilor de substanţe chimice toxice în atmosferă este contrar legislaţiei din
majoritatea ţărilor, se întâmplă deseori accidente cu consecinţe foarte grave. În 1984, în Bhopal,
India, o uzină de fabricare a pesticidelor a eliminat în atmosferă un gaz toxic ce a cauzat timp de
câteva ore moartea a peste 2000 de oameni. Ploile acide. Se ştie că la arderea anumitor
combustibili precum cărbunele, benzina sau petrolul, în aer se elimină oxizi de sulf, carbon şi
azot. Aceşti oxizi, combinându-se cu umezeala aerului, formează acizi sulfurici, carbonici şi
azotici. În timpul precipitaţiilor, aceşti acizi cad sub forma unor ploi acide. În secolul XX
aciditatea aerului şi ploile acide sunt considerate drept cele mai grave ameninţări pentru
menţinerea unui bun echilibru al mediului înconjurător. Majoritatea acestor acizi sunt produşi în
statele industrializate ale emisferei de nord: SUA, Canada, Japonia şi într-o bună parte a ţărilor
Europei de Est şi de Vest. 74 Sănătatea mediului Ploile acide au un efect dezastruos asupra
majorităţii formelor de viaţă, inclusiv a celei umane. Pot fi uşor observate efectele acestora
asupra stării ecologice a apei lacurilor, râurilor, mărilor şi asupra vegetaţiei. În mod firesc,
aciditatea din apă distruge orice formă de viaţă. La începutul anilor 1990, zeci de mii de lacuri au
fost distruse de ploile acide. Norvegia, Suedia şi Canada au suferit cel mai mult de pe urma
acestora. Pericolul ploilor acide nu poate fi limitat de graniţele geografice, deoarece vânturile
împrăştie poluanţii pe suprafaţa întregului glob. De exemplu, cercetările au arătat că poluanţii
produşi de către staţiile electrice din vestul Statelor Unite, care se alimentează cu cărbune,
constituie cauza principală a ploilor acide din Canada de Est şi din Nord-Estul Statelor Unite.
Efectul dezastruos al acestor ploi nu poate fi limitat nici de mediul înconjurător. Construcţiile din
piatră, metal şi beton sunt de asemenea supuse eroziunii sau chiar distrugerii. Câteva din cele
mai cunoscute monumente, precum catedralele din Europa, Coliseumul din Roma, au fost
simţitor afectate de către ploile acide. Ploile ce cad în estul Statelor Unite şi în Europa se situează
de obicei între 4,5-4,0. Deşi costul echipamentelor antipoluare şi al dispozitivelor de purificare
este foarte mare, costul daunelor produse asupra mediului înconjurător şi asupra vieţii umane
este şi mai mare, deoarece aceste daune sunt ireversibile. Totuşi, contrar măsurilor preventive
luate spre sfârşitul secolului XX, mai bine de 500 mii de lacuri din America de Nord şi peste 118
milioane de metri cubi de lemn de pădure poate fi distrus. Estimarea sanitaro-igienică a aerului
atmosferic în RM. Calitatea aerului bazinului aerian al Republicii Moldova este periclicată de
factorii interni şi externi de poluare, concentraţia de fond fiind determinată de transferul
transfrontier de noxe. Poluarea spaţiului aerian de la surse fixe şi mobile în republică nu este
egală pentru întreg teritoriul. Poluarea spaţiului aerian este mai ridicată în oraşe şi centrele rurale,
pe teritoriul cărora sunt amplasate întreprinderi industriale, obiecte termo-energetice şi termice şi
există un trafic intens al transportului auto. Pentru aceste localităţi problema calităţii aerului este
una prioritară. În perioada anilor 1990 -2003 s-a redus considerabil emisia substanţelor nocive în
atmosferă – de la 350 până la 63 mii t, mai ales a oxizilor de sulf. Cauzele principale care au
favorizat acest proces sunt micşorarea volumului producţiei şi modificarea structurii balanţei
energetice, datorită trecerii la utilizarea gazelor naturale (de la 8-10% la 60%). Deşi emanarea
substanţelor poluante în atmosferă s-a redus, calitatea aerului atmosferic în oraşele ţării rămâne
nesatisfăcătoare. S-a instalat tendinţa de micşorare a concentraţiilor medii ale diferitor poluanţi,
dar destul de frecvent concentraţiile lor zilnice depăşesc concentraţiile maxime admise. A scăzut
eficacitatea instalaţiilor de captare a gazelor şi prafului. Dacă în Capitolul 4. Aerul atmosferic şi
din interior. Poluarea aerului. Impactul asupra sănătăţii 75 anul 1990 erau captate aproximativ
86% din substanţele toxice produse de sursele staţionare, apoi în 2003 doar 36%. Către anul
1998 în oraşele Chişinău, Tiraspol, Bălţi, Tighina şi Râbniţa emisia substanţelor nocive în
atmosferă constituia 198-732 kg/an per locuitor. În ultimii 10 ani transportul auto a devenit şi
continuă să rămână sursa principală de poluare a spaţiului aerian care în prezent constituie 79,6%
din emisiile sumare, iar în oraşele mari această cotă creşte: Chişinău – 96,4%, Bălţi – 94,2%.
Printre celelalte surse cităm întreprinderile industriale (10-13%), obiectele termoenergetice (2-
3%) şi reţeaua de încălzite a fondului locativ. Contribuţiile transportului auto la poluarea
mediului se estimează prin prezenţa impurităţilor, ce depăşesc cantitatea de 600 mii t/an.
Componente toxice ale gazelor de eşapament sunt: monoxidul de carbon, hidraţii de carbon,
oxizii de azot, compuşii plumbului, bioxidul de sulf. Cantitatea acestora depinde, în mare
măsură, de regimul de lucru al motorului şi de combustibilul folosit. Gazele de eşapament
degajate de transportul auto constituie sursa principală de poluare cu plumb a atmosferei.
Conform Poliţiei rutiere, în ultimii cinci ani în or. Chişinău a crescut considerabil numărul
unităţilor de transport auto în sectorul de stat şi cel privat. Calitatea aerului atmosferic în
Republica Moldova este afectată de aproape toate activităţile care se desfăşoară în ţară cât şi de
poluarea transfrontieră. Astfel şi fondul de poluare a atmosferei în ţară se formează atât din
cantităţile de substanţe degajate de la sursele de poluare autohtone, cât şi din transferul
transfrontier de noxe. În anul 2003, în comparaţie cu anul 2001, în republică s-a înregistrat o
majorare a concentraţiilor medii anuale pentru formaldehidă, o reducere pentru dioxidul de sulf
şi dioxidul de azot şi a rămas la acelaşi nivel pentru monoxidul de carbon şi suspensii solide. Una
din consecinţele poluării intensive a aerului, reducerii calităţii lui, este înrăutăţirea tuturor
factorilor de mediu, care conduc la înrăutăţirea sănătăţii populaţiei, apariţia fenomenului ploilor
acide. Poluarea sporită a aerului atmosferic în urbe, îndeosebi în perioada caldă a anului,
influenţează sănătatea populaţiei, în primul rând a copiilor. Conform studiilor MOFAM –
Sănătatea copiilor (morbiditatea determinată de factorii de mediu), în ultimii trei ani în mun.
Chişinău, or. Tiraspol, Râbniţa, Bălţi şi Tighina în comparaţie cu anii precedenţi înregistrează un
spor al afecţiunilor acute ale căilor respiratorii superioare, bolilor ochiului şi anexelor lui, bolilor
urechii şi apofizei mastoide etc. A fost stabilit raportul între nivelul poluării aerului, indicatorii
morbidităţii şi mortalităţii populaţiei. Mai bine este studiată corelaţia între poluarea aerului cu
oxid de sulf, praf şi bolile respiratorii; între componenţii smogului fotochimic, maladiile
cardiovasculare şi de ochi ş.a. Poluanţii au o in- 76 Sănătatea mediului fluenţă deosebit de nocivă
asupra organismului copiilor, persoanelor de vârsta a treia. Estimarea sanitaro-igienică a aerului
din încăperi. În ultimul timp în economia naţională a Republicii Moldova se aplică tot mai mult
materialele polimerice. Ele şi-au găsit o întrebuinţare largă în producerea materialelor de
construcţie şi a mobilei, în industria uşoară şi alimentară. Este cunoscut că circa 6% din timp,
oamenii îl petrec în aer liber, 62% în locuinţă şi 30% – la serviciu. De menţionat că cea mai mare
parte a timpului tineretul şi persoanele de vârsta a treia o petrec în încăperi. Este ştiut ce rol joacă
polimerii în formarea sănătăţii. Deşi adesea polimerii sunt caracterizaţi pozitiv, uneori ei sunt o
sursă de poluare a mediului cu substanţe chimice. Principala sursă de poluare a mediului sunt
materialele de construcţie, confecţionate cu folosirea răşinilor polimerice (răşina
carbomiodoformaldehidică). Astăzi practic nu există locuinţe la construcţia cărora nu s-au
utilizat materiale confecţionate pe bază de răşini polimerice. Deseori acestea se întrebuinţează cu
încălcarea normelor de construcţie, fără acoperire specială, devenind astfel surse de poluare a
mediului cu substanţe toxice (fenol, aldehidă formică, amoniac, metanol). Drept surse de poluare
a mediului înconjurător sunt şi materialele confecţionate cu folosirea cloridului polivinilic, care
sub influenţa factorilor fizici ai mediului devin surse de emisie a cloridului de vinil, ftalatului
dibutilic şi a altor substanţe chimice. Polimerii devin surse de poluare în procesul de
descompunere, în urma folosirii îndelungate şi sub influenţa factorilor. Despre influenţa nocivă a
polimerilor de construcţie confirmă rezultatele cercetărilor toxicologice efectuate în ultimii cinci
ani. Nu corespund normelor sanitaro-igienice a migrării aldehidei formice şi a fenolului 6,7%
probe. Este dăunătoare şi ardezia confecţionată din azbest, folosită în construcţie. Din punct de
vedere ecologic este periculos şi ambalajul de singură folosinţă. Actualmente Republica
Moldova nu dispune de tehnologii de prelucrare sau reutilizare a acestui ambalaj, care de obicei
se aruncă la gunoi sau este ars, eliminând astfel în mediul înconjurător substanţe chimice nocive,
inclusiv aldehidă formică, clorid vinilic tec. Utilizarea pe scară largă a polimerilor în construcţie
duce la înrăutăţirea sănătăţii populaţiei, în special a copiilor