Sunteți pe pagina 1din 3

Controlul statistic

Cuvântul „control” poate avea mai multe sensuri, în funcţie de contextul în care se află. Spre
exemplu, în fraze de felul: Omul trebuie să controleze mediul înconjurător. Iordache nu mai poate
controla balonul. sau Mafia controlează traficul de valută falsă. acesta se referă la „o constrângere,
desemnând forţă, putere” sau poate fi văzut ca o „putere asupra lucrurilor”. De asemenea, controlul
poate fi şi o formă de influenţă socială sau „autoritate asupra altora”. Cele două modalităţi în care
am definit până acum termenul nu ne ajută însă să înţelegem controlul din punct de vedere
managerial. În continuare, vom analiza conceptul din această perspectivă!
Astfel, controlul apare ca o „activitate care măsoară performanţa şi dirijează acţiunea către
sarcini prestabilite”. O definire mai clară găsim în lucrarea „Management” semnată de O.
Nicolescu (Ed. Economică, Buc., 1996): controlul este „ansamblul proceselor prin care
performanţele firmei, subsidiarelor şi componenţilor acesteia sunt măsurate şi comparate cu
obiectivele şi standardele stabilite iniţial, în vederea eliminării deficienţelor constatate şi integrării
abaterilor pozitive”. Prin urmare, putem spune că acţiunea de control este una foarte importantă,
care pune ordine în „haosul” dintr-o întreprindere. Astfel, oamenii ştiu unde se află pe drumul către
atingerea unor obiective, a planului pe care firma şi l-a propus spre îndeplinire.
Principalele elemente ale unui proces de control sunt:
 o sarcină (obiectiv) prestabilită;
 un mijloc prin care se măsoară realizările efective;
 un mijloc de a compara performanţa efectivă cu obiectivul;
 un mijloc de a corecta performanţa în aşa fel încât să se atingă ţelul planificat.
Activitatea de control are de regulă trei obiective1:
a) trebuie să identifice, să izoleze şi să trateze produsele care nu corespund din punct de vedere
al calităţii – pentru ca acestea să nu ajungă (neintenţionat) în posesia clienţi;
b) trebuie să elimine sau să minimizeze consecinţele unei neconformităţi;
c) trebuie să analizeze cauzele şi să reducă impactul negativ asupra clienţilor şi evident asupra
imaginii întreprinderii.
Întrucât prezenta lucrare este întocmită pentru disciplina numită managementul calităţii ne
vom referi în continuare la ideea de control al calităţii. Realizarea unei analize a calităţii e necesară
întrucât „calitatea producţiei variază în fiecare sistem de operare, iar această variaţie creşte costurile
operaţiunilor”. Cercetarea capacităţii de proces ajută la înţelegerea şi controlul variaţiei, fapt care
duce la creşterea calităţii producţiei. „Studiile de capacitate măsoară perfomanţa de proces în
condiţii cronice, în absenţa unor variaţii sporadice. Ele oferă o estimare a capacităţii de proces de a
realiza o producţie care satisface specificaţiile”.
Ca urmare a îmbunătăţirii sistemului de a compara calitatea produselor şi serviciilor cu
standardele (de calitate) prestabilite de către ingineri şi proiectanţi, fapt petrecut la sfârşitul
mileniului trecut, controlul a devenit din ce în ce mai eficient. Îmbunătăţirea se datorează în
principal „aplicării metodelor statistice şi folosirii teoriei probabilităţilor în acest domeniu”.
Controlul statistic se realizează pe bază de eşantioane. Mostrele prelevate la diferite
intervale de timp „sunt testate pentru a furniza date în legătură cu calitatea curentă, normală”.
Se pot constata abateri de la standard în principal din două motive:
1) din cauza selecţiei arbitrare a eşantionului;
2) dintr-o cauză reală, de exemplu: uzura peste limitele admise a unei scule de aşchiere.
În aceste condiţii trebuie să se facă distincţia între cele două tipuri de abateri! Dacă nu există
o cauză reală pentru aceste devieri de la standard (utilaje decalibrate, angajaţi insuficient calificaţi
sau incorecţi, materii prime necorespunzătoare etc.) nu este necesară acţiunea de corectare.
Această problemă este dezbătută şi în altă parte unde se vorbeşte despre erori în crearea
eşantionului. Pe baza eşantionului se ia decizia acceptării sau respingerii a unei expedieri (sau lot)
dintr-un produs. Nu se vor inspecta toate unităţile, ci vor fi alese aleator câteva şi pe baza lor se va
lua decizia pentru întregul lot. „Opţiunea legată de numărul de bucăţi ce vor fi inspectate şi de
limitele neconformanţelor depinde de toleranţa erorilor de eşantionare şi de nivelurile dorite ale
calităţii”.
O greşeală, însă, poate duce la respingerea unui între lot de produse – în majoritate de bună
calitate – pentru că unităţile selectate spre verificare au în majoritate defecte (eroare de tip I sau
riscul producătorului). De asemenea, se poate întâmpla şi invers: ca un lot de calitate slabă să treacă
pentru că unităţile selectate spre verificare sunt mai toate de calitate bună (eroare de tip II sau riscul
consumatorului).
Statisticienii deţin instrumentele necesare pentru a evita astfel de erori, folosindu-se de
tabele pentru determinarea mărimii eşantionului, a gradului de risc în formarea acestuia etc.
Riscurile fiecărui plan de eşantionare, precum şi capacitatea acestuia de a determina corect care lot
este de calitate bună sau slabă, sunt prezentate în curbele caracteristicilor de operare (OC).

Fig. 1 Exemplu de Curbă OC pentru n=30 şi c=


Managerul nu trebuie să fie şi el statistician, ci mai degrabă trebuie să fie capabil să
interpreteze corect rezultatele pe care specialiştii i le pun la dispoziţie. El poate dispune de
diagramele pentru controlul calităţii– adică, de mijloace grafice eficiente şi lesne de descifrat,
care să-l ajute să-şi facă o idee despre cercetările statistice efectuate. În aceste diagrame sunt
înregistrate caracteristicile critice ale eşantioanelor. Există mai multe tipuri de diagrame de
control. De exemplu, diagramele X şi R „sunt folosite pentru a controla variabilitatea
caracteriticilor, cum ar fi greutate sau lungime, care pot fi măsurate pe bază continuă”.

Fig. 2 Exemplu de diagramă de control X


2
Fig. 3 Exemplu de diagramă de control R (pentru verificarea durităţii etanşeizării
ferestrelor)
Pentru controlul atributelor vom avea de-a face cu diagrama p care prezintă procentul de
defecte. Aceasta e folosită „când o unitate de producţie poate fi clasificată ca fiind bună sau proastă,
în funcţie de faptul dacă prezintă sau nu prezintă o anumită caracteristică”.

Fig. 4 Exemplu de diagramă de control a procesului de defecte (diagrama p); n=30


Ne propunem să încheiem prezenta lucrare amintind faptul că „un control sporit nu
înseamnă în mod automat un control mai bun”. Controlul trebuie să se facă într-un mod raţional,
identificându-se punctele critice (cheie sau limită). Dacă organizaţia se concentrează asupra
acestora va permite „subalternilor să-şi menţină controlul propriu şi astfel reduce sentimentul că
membrii au libertate restrânsă în rezolvarea situaţiilor aşa cum cred de cuviinţă”.