PREPARAREA CAVITĂŢILOR PROXIMALE

SITUATE PE DINŢII LATERALI ÎN VEDEREA

RESTAURĂRII CU AMALGAM
INDICAŢII DE UTILIZARE A AMALGAMULUI ÎN CAZUL CAVITĂŢILOR
PROXIMALE SITUATE PE DINŢII LATERALI

 Atunci când indicele (DMF) este mare, ceea ce denotă o

cariogenitate crescută şi o igienă slabă, mai indicate sunt obturațiile
directe din amalgam şi mai puțin restaurările indirecte tip inlay.
 La pacienții cu risc cariogen mediu si igienă satisfăcătoare,
amalgamele moderne râmân ca o soluție socială în restaurarea
cavităților conservative şi medii de clasa a II-a.
 CONTRAINDICAŢII:

 la pacienții cu număr mare de leziuni restaurate cu amalgam, la care s-au

diagnosticat prin examene clinice si de laborator, intoxicații cronice cu mercur,
prin corodarea suprafețelor obturațiilor;
 la pacienții care prezintă lucrări gnatoprotetice conjuncte din alte metale, la care
ar putea exista riscul apariției galvanismului bucal;
 la pacienții care în antecedente au prezentat reacții adverse la amalgam, de
tipul lichenului plan;
vârsta nu constituie o contraindicație.Totuşi astăzi este de preferat la pacienții
tineri cu indici de cariogenitate mici şi o igienă bună tratamentul leziunilor inițiale
prin metode bioadezive;
sunt pacienți ale cǎror exigențe ESTETICE profesionale şi psiho-sociale
necesită aplicarea de materiale fizionomice chiar şi în zonele posterioare vizibile
sau nu. Sunt anumite zone vizibile (unghiul mezio-vestibular la premolari şi
primii molari maxilari) care fie că nu se vor include în cavitate, sau daca leziunea
este extinsă, la pacienții amintiți, se va restaura cu materiale fizionomice.
 Se pot întâlni următoarele situații clinice:

I. Leziunea carioasă întrerupe creasta marginală

ocluzală;
II. Leziunea carioasă subminează creasta
marginală ocluzală, fără să o întrerupă;
III. Leziunea carioasă este situată la distanţă de
creasta marginală ocluzală, creasta fiind
integră.
 • De obicei acest tip de leziune este medie sau profundă necesitând
acordarea unei atenţii sporite îndepărtării dentinei infectate şi realizării
formei de rezistență.
Instrumentar:
piesa contraunghi, turbina;
instrumente de mână:
instrumente rotative pentru piesă contraunghi şi — excavatoare;
/sau turbină: — linguri Black;
• pietre diamantate sau freze cilindrice, conice, — toporişti şi dălți de smalț
sferice; — bizotatoare de prag gingival
• freze globulare nr.1/4, şi ½; instrumentar ajutător: -spray
• freze extradure nr. 245 sau 330; de aer-apă, materiale
necesare pentru izolarea
• freze con invers extradure sau din oțel nr. 33 ½;
câmpului operator.
• freze conice din carbură sau oțel nr.169 L.;
• freze cilindrice secționate transversal nr.557;
 Etape de lucru:
Verificarea ocluziei- marcarea punctelor de contact cu dintele
antagonist

Izolarea
1. Deschiderea procesului carios:
• Accesul este întotdeauna direct, se va urmări îndepărtarea
prismelor de smalţ demineralizate, modificate la culoare şi a
celor nesusţinute de dentină de la marginea cavităţii
• Instrumentar rotativ: freze sferice sau cilindrice la viteze
convenţionale
• Instrumentar manual: toporişti şi dălţi de smalţ
2. Exereza dentinei infectate
Îndepărtarea în totalitate a dentinei infectate, menţinând
stratul de dentină afectată cu condiţia remineralizării ei
• Instrumentar: ca la principiile generale

3. Extensia preventivă- plasarea marginilor cavităţii în ţesut

dentar sănătos şi în funcţie de riscul cariogen în zonele accesibile autocurăţirii
şi curăţirii artificiale

Având în vedere că aceste cavităti sunt largi în sens vestibulo-oral,

punctul de contact este desființat atât în sens vestibulo-oral cât şi
cervico-ocluzal.
 Extensia preventiva in sens vestibulo-oral

• pereții vestibular şi oral se realizează divergenţi spre

dintele vecin astfel încât ei să fie scoşi din zona de contact
cu dintele vecin la o distanţă de 1mm spre vestibular şi
1mm spre oral, aspect verificabil clinic prin trecerea liberă
a sondei dinspre cavitate spre vestibular şi oral. Acest
lucru se realizează cu freze cilindrice acționate pe pereții
proximali vestibular şi lingual
 Extensia preventivă în sens ocluzo-cervical
•Pragul gingival ideal ar trebui plasat între marginea liberă a
gingiei şi punctul de contact, la o distanţă de minim 2 mm de
aria de contact cu dintele vecin. Pragul gingival va urmări
forma joncțiunii smalț-cement. În cazul în care leziunea
carioasă lasă pragul gingival în zona ariei de contact, acesta se
aduce sub nivelul punctului de contact cu o freză de înfundat
pragul gingival.
• De multe ori în acest tip de leziune pragul gingival este plasat
în urma evoluţiei leziunii carioase subgingival, dar pentru o
bună extensie preventivă este de dorit ca acesta să fie
poziționat juxta- sau supragingival prin efectuarea unei
papilectomii.
Pentru sistemul de şanţuri şi fosete ocluzale extensia preventivă se
realizează utilizând ameloplastia, sigilarea sau restaurarea preventivă cu
răşini compozite, în funcţie de situaţia clinică
4. Crearea formei de retenție.

• în sens cervico-ocluzal: pereții vestibular şi oral vor fi uşor

convergenți spre ocluzal, admițându-se un unghi de 70%- se realizează cu
freze cilindrice nr.557 orientate oblic față de pragul gingival;

• în sens ocluzo-cervical: pragul gingival va fi orientat perpendicular pe

peretele axial; această caracteristică se realizează cu freze cilindrice active
în vârf nr.557 sau con-invers mişcate vestibulo-oral;

Realizarea retenției în sens cervico-ocluzal

• în sens mezio-distal: se realizează pragul gingival perpendicular pe
peretele axial şi se accentuează unghiul de întâlnire dintre aceşti doi
pereţi.

La premolarii la care lăţimea pragului gingival este mică, se mai poate

realiza o înclinare spre pulpar a pragului cu apariția unui unghi ascuțit
(mai mic de 90°) la acest nivel - se realizeaza cu ajutorul bizotatoarelor de
prag gingival de partea opusă prin translare vestibulo-orală sau cu
toporiştile de dentină
• Ca mijloc suplimentar pentru retenţie se poate realiza un şanţ la
nivelul pragului gingival.
Acesta se realizează utilizând freze conice sau sferice 1⁄4,1/2 şi va avea
o profunzime gingivală de 0,5mm, lungimea vestibulo-linguală de 3 mm
la o plasare axială de 0,3-0,4 mm faţă de joncțiunea smalț-dentină.

Mijloace suplimenlare de
retenție (şanț gingival)
• Cand pe faţa ocluzală este prezentă o leziune carioasă care evoluează în
acelaşi timp cu cea proximală sau există o restaurare defectuoasă, se
încearcă prepararea cavităţilor ocluzale independent de cea proximală.
Datorită faptului că leziunea carioasă proximală este însă destul de
extinsă în această situaţie clinică, de cele mai multe ori se indică unirea
celor doua cavități (ocluzală şi proximală) într-o cavitate compusă.
Prezenţa cavităţii ocluzale cu caracteristicile unei cavităţi de clasa I
pentru amalgam va suplimenta retenţia mezio-distală a cavităţii
proximale.
• Trecerea de la cavitatea proximală la cea ocluzală se face la nivelul unei
zone mai înguste denumită istm .
• În trecut, cavitatea ocluzală avea o zonă mai lată, opusă istmului,
fapt ce îi conferea o formă triunghiulară, descriind aşa-numită "coadă de
randunică".
În prezent design-ul cavității va urmări sistemul de sanţuri şi fosete
ocluzale ale dintelui şi va fi dictat de extinderea leziunii carioase.
Cavitatea ocluzală se prepară pornind de la zona de unire a cavitătii
proximale cu şanțul intercuspidian (istmul) cu ajutorul unei freze
diamantate cilindrice sau piriforme, la viteze înalte. În profunzime se
acţionează cu freza montată la turbină numai până la joncţiunea smalț-
dentină, sub răcire continuă cu apă şi apoi cu freza montată la piesa
contraunghi în dentină .

Extensia modernă a cavității în

sistemul de şanțuri şi fosete ocluzale

Cavitatea
ocluzala tip
coada de
randunica
• Când cavitatea ocluzală se realizează cu o freza 245, ea este acționată de
turbină în smalț şi la viteze convenţionale în dentină. Axul lung al frezei va fi
paralel cu axul lung al dintelui. Profunzimea corectă este de 1,5-2 mm adică
jumătate pană la două treimi din lungimea activă a frezei, asigurându-se
astfel o implicare dentinară de 0,1 - 0,2 mm. Laţimea istmului va fi minimă şi
nu mai mare decât o pătrime din distanța intercuspidiană, ideal având
diametrul frezei 245.

Freza
nr.245
Jonctiunea 2/3
smalt- parte
dentina activa

Profunzinmea ideală
a cavității ocluzale.
• în sens vestibulo-lingual: orientarea divergentă a pereţilor vestibular şi
oral realizată pentru respectarea extensiei preventive nu este avantajoasă
retenţiei vestibulo-orale. Pentru o mai bună retenţie în acest sens se
accentuează unghiurile de întâlnire dintre peretele vestibular şi cel axial,
vestibular şi pragul gingival, precum şi cele dintre peretele oral şi cel axial
şi unghiul dintre peretele oral şi pragul gingival gingival.

Atunci când rezultă o cavitate extinsă în sens vestibulo-oral, ca mijloace

suplimentare pentru retenţie se pot realiza lăcaşuri aproximale.
Având în vedere că lucrăm în apropierea peretelui axial, aceste lăcaşuri
aproximale se vor realiza la viteze mici pentru a ne păstra cât mai mult
simțul tactil şi cu o vizibilitate cât mai bună. Se utilizează freze din oțel sau
din carbură conice, lungi 169 L.
• Modul de realizare a lăcaşurilor
Pentru lacaşul aproximal oral
Inițial se utilizează o freză sferică de dimensiuni mici cu care se acţionează în
unghiul de întâlnire dintre pereţii axial, oral şi gingival. Printr-o uşoară
mişcare gingivală se crează o cavitate cu o profunzime de 0,2 mm. Ulterior
freza 169L va fi aplicată cu vârful în cavitatea sferică creată în unghiul axio-
gingivo-oral şi va fi orintată spre oral urmărind unghiul axio-oral. Freza
sprijinită în acest unghi se retrage spre ocluzal, lacaşul dispărând treptat spre
ocluzal. Cu cât cavitatea este mai deschisă în sens vestibulo-oral, cu atât
lăţimea lăcaşurilor este mai mare şi acestea se vor realiza accentuate până
spre ocluzal.
Crearea lăcaşului aproximal
În mod similar se realizează lăcaşul vestibular

0,2mm

Orientarea frezei Profunzime axiala a

pentru crearea lacasurilor
lacasului proximal aproximale=0,2mm
 În situaţia în care se realizează o cavitate compusă proximo-ocluzală,
prezența cavității ocluzale cu caracteristicile unei cavităţi de clasa I pentru
amalgam şi a istmului asigură creşterea retenţiei în sens vestibulo-oral şi
nu mai este necesară utilizarea mijloacelor suplimentare pentru retenție
 5. Crearea formei de rezistenţă- urmăreşte realizarea unei
cavității astfel încât structura dentară restantă şi materialul de restaurare să reziste la acţiunea
forțele ocluzale şi la cele datorate coeficientului de contracție/dilatare al obturației metalice
mult mai mare decât al structurilor dentare

• — asigurarea unor pereți verticali de minim 2 mm grosime. Când rezultă

pereţi subţiri, aceştia se scurtează până la grosimea de 2mm şi se refac
cu amalgam
• — limitarea extensiei pereților pentru a rămâne cuspizi puternici şi
creste marginale rezistente cu suficient suport dentinar. Bolțile
cuspidiene şi crestele de smalț nesusţinute de dentină se căptuşesc cu
ciment
• — restrângerea conturului ocluzal (în situaţia realizării unei cavităţi
compuse) în zone care primesc contacte ocluzale minime
• — peretele gingival şi cel pulpar (atunci când acesta există) sunt
orizontali şi perpendiculari pe direcţia forțelor ocluzale care acţionează
în axul lung al dintelui
- unghiul de întâlnire dintre peretele axial şi cel pulpar (în cazul
cavităţilor compuse) se teşeşte (în unghi de 45°) pentru a nu
induce stresuri în materialul de restaurare
• - rotunjirea unghiurilor interne pentru a reduce acumularea
stresurilor în structura dentară
• — asigurarea unei grosimi suficiente a materialului de obturație
pentru a nu se fractura în timpul masticației (minim 2 mm)
• -în cazul cariilor profunde mai întâi ne adresăm stării organului
pulpo-dentinar, prin realizarea coafajului indirect. Ulterior se vor
realiza caracteristicile amintite.

Teşirea unghiului
pulpo-axial
• Bizotarea pragului gingival, pentru a obține prisme de smalţ susţinute de
dentină pe întreaga lungime a pragului gingival. Se va realiza un bizou
extern, usor înclinat gingival într-un unghi de aproximativ 20 grade.
Această manoperă se face numai cu instrumentar de mană - bizotatoare
de prag gingival
• Când marginea gingivală este pozitionată mai apical de joncțiunea smalț-
cement, nu se indică bizotarea.
- Realizarea unghiurilor marginale externe de întâlnire între pereţii cavităţii
şi suprafaţa externă a dintelui de 90°

125 90
65
6. Finisarea marginilor cavităţii

• — netezirea marginilor cu pietre diamantate cilindrice la

viteze convenționale, sau cu instrumente Black pentru smalț,
având în vedere că pentru obținerea unei închideri marginale
optime, suprafața de întâlnire trebuie să fie cât mai netedă şi
uniformă;
• — rotunjirea unghiurilor externe de întâlnire dintre pereții
cavității, pentru a favoriza o adaptare corectă a amalgamului
la smalț;
• - bizotarea pragului gingival
 PREPARAREA CAVITĂŢII CÂND PROCESUL CARIOS
SUBMINEAZĂ CREASTA MARGINALĂ OCLUZALĂ

1. Deschiderea procesului carios

• în această situație accesul este indirect, trebuind să creăm deschiderea
procesului carios dinspre ocluzal, distrugând creasta marginală
supraiacentă;
• crearea accesului şi deschiderea pentru începători se poate face după ce
am protejat dintele vecin cu o bandă metalică.
• se lucrează la vitezele înalte,utilizând pietre diamantate sferice sau
cilindrice de dimensiuni mici, pe care le aplicăm pe creasta marginală
subminată şi prin uşoare mişcări spre gingival, se avansează către
procesul carios, deschiderea acestuia fiind marcată de senzația de
"cădere în gol".
Acces indirect
- De pe creasta
marginală ocluzală
(cavitate proximo-
ocluzală)
2. Exereza dentinei infectate
• se face respectând aceleaşi principii ca în situațiile clinice anterioare;

3. Extensia preventivă:

_
• deoarece în astfel de situații clinice leziunea carioasă este limitată în suprafață şi
profunzime, avem şansa de a prepara cavități de clasa a II-a conservative,, denumite
cavități proximo-ocluzale limitate (POL) ce constau în prepararea unei cavități
localizate strict la nivelul feței aproximale respective. O condiție obligatorie pentru
realizarea unei astfel de cavități o reprezintă absența unei leziuni carioase mari sau a
unei obturații incorecte pe fața ocluzală, o rezistență crescută la carie şi o igienă bună
a pacientului.
 • Dacă şanțul intercuspidian este sănătos o atitudine corectă la
pacienții fără risc cariogen este realizarea unei cavități
proximo-ocluzală limitată la nivelul cariei aproximale şi
sigilarea şanțului ocluzal cu răşini sigilante.
• dacă pe fața ocluzală există leziuni carioase incipiente, ele
vor fi preparate prin cavități care să nu fie mai largi decat
este necesar pentru a le eradicaca cavități ocluzale restranse
(OR). Acest tip de cavitate se realizează cu freze extradure
sub formă de pară nr/330.

Cavitate proximo-ocluzală limitată

însoțită de o preparație ocluzală
restrainsă (A) şi cavitate ocluzo-
aproximală clasică(B)

A B
• când coexistă şi un proces carios incipient pe fața ocluzală şi dacă
intre cele două cavități rămâne o punte de smalț susținută de dentină
sănătoasă, cu grosime de cel puțin 1,5 mm, ele se vor restaura
separat.

Restaurarea a două procese

carioase proximale şi ocluzale
incipiente
• dacă indicii de carie sunt mici, igiena corectă, punctul de
contact lat şi caria este ingustă în sens vestibulo-lingual se
admite ca marginile pereților aproximali vestibular si oral să
nu fie extinse dincolo de punctul de contact.
Având în vedere necesitatea unei extensii preventive
eficiente cât şi a unui unghi extern de 90° la nivelul
marginilor aproximale, ideal marginile mezio-vestibulare si
mezio-linguale ale preparației limitate, ar trebui să fie scoase
din contact cu dintele vecin numai cu 0,2-0,3 mm. In sens
vertical, distanța minimă dintre pragul gingival finalizat şi
dintele vecin va fi de 0,5 mm.
 4.Crearea formei de retenție:

• în sens cervico-ocluzal: pereții vestibular şi oral vor fi

uşor convergenți spre ocluzal, admițându-se un unghi de 70%-
se realizează cu freze cilindrice nr.557 orientate oblic față de
pragul gingival;

• • în sens ocluzo-cervical: pragul gingival va fi orientat

perpendicular pe peretele axial; această caracteristică se
realizează cu freze cilindrice active în vârf nr.557 sau con-invers
mişcate vestibulo-oral;
-pentru cavitatea POL deficitară este retenția în sens mezio-distal deoarece-
lipseşte "coada de randunică" şi istmul de pe fața ocluzală. Impotriva
tendinței de deplasare spre dintele vecin, se realizează în acest caz ca mijloc
suplimentar pentru retenţie şanţul gingival
- în sens vestibulo-lingual: se accentuează unghiurile de întâlnire dintre
peretele vestibular şi cel axial, vestibular şi pragul gingival, precum şi cele
dintre peretele oral şi cel axial şi unghiul dintre peretele oral şi pragul gingival
gingival.
Ca mijloace suplimentare pentru retenţie se realizează lăcaşuri aproximale.

Lățimea acestor lăcaşuri (dimensiunea axială) va fi în funcție de lățimea în

sens vestibule-lingual a cavității aproximale, astfel încât la o dimensiune
mare a acesteia vor fi necesare şi lăcaşuri aproxroximale mai late şi
accentuate până spre ocluzal.
Crearea formei de rezistență, finisarea
marginilor şi curațirea finală
• se fac la fel ca la primul tip de cavitate.
 Procesul carios este localizat sub punctul de contact şi
observăm semne indirecte de carie; creasta marginală este
integră.

a. Acces direct
In acest caz cavitatea va avea o formă de casetă cu cinci pereți: patru
laterali şi unul axial .

Preparație aproximală tip casetă.

Clasa II
-Dinte vecin absent
sau cu distrucţie
coronară
-Treme
-Dinte malpoziţonat
-Procesul carios
întrerupe creasta
marginală vestibulară,
orală sau ocluzală
-Două procese
carioase în oglindă
 Etape de lucru:

1.Deschiderea procesului carios

• în unele situații clinice putem apela şi la piesa
dreaptă sau piesa contraunghi cu cap miniaturizat;
• în cazul acestei tehnici nu se va apela la viteze
înalte. Se îndepărtează marginile de smalț
demineralizate de la început sau în acelaşi timp cu
exereza dentinei infectate fie cu ajutorul frezelor
sferice prin miscări active de scoatere sau cu
instrumentar de mână adecvat.
2. Extensia preventivă
• marginile de smalț sănătoase conferă o bună protecție
împotriva apariției cariilor secundare marginale.
3. Retenția
• este asigurată prin convergența spre exterior a pereților
laterali realizată cu freze din oțel con invers sau, eventual, se
poate crea un şanț la unirea pereților laterali cu cel axial cu
ajutorul unei freze roată.
4. Rezistența
grosimea pereților în aceste cazuri asigură o bună
rezistență restaurației.
•

5.Finisarea
implică netezirea marginilor şi rotunjirea unghiurilor
externe, urmate de curațirea finală care se realizează
similar cazurilor anterioare.
b. Acces indirect

In marea majoritate a cazurilor clinice accesul este indirect iar stratul

apreciabil de smalț şi dentină existent face din etapa de deschidere a
procesului carios dinspre ocluzal o etapă distinctă şi nu uşor de
realizat.
Etape de lucru:

1. Deschiderea procesului carios

• sunt indicate o multitudine de tehnici de deschidere a procesului
carios, toate având ca scop crearea unei comunicări cu corpul leziunii
şi ulterior îndepărtarea crestei marginale de deasupra lui.
• o tehnică rapidă, dar cu potențial mare de lezare a dintelui vecin,
implică utilizarea turbinei şi a unor pietre diamantate sferice sau
cilindrice mici cu ajutorul cărora se realizează un tunel în smalțul
crestei marginale de deasupra procesului carios. După atingerea
joncțiunii smalț-dentină se utilizează turații convenționale şi freze de
oțel, tunelul terminându-se în leziunea carioasă (senzație de "cădere în
gol"). Ulterior fie cu freze sferice şi miscări de scoatere sau cu freze
cilindrice şi mişcări circulare se lărgeşte tunelul creat până la
desființarea crestei marginale şi a punctului de contact cu dintele vecin.
Această tehnică este asemănătoare cu uşurarea accesului atunci când
creasta marginală este subminată.
• O tehnică mai laborioasă, dar mai sigură şi mai
precisă include crearea a două şanțuri (vestibular
şi lingual), pornind de la foseta de deasupra
procesului carios orientate spre dintele vecin,
terminându-se aproape de zonele vestibulare şi
linguale de contact. In cavitățile POL, orientarea
înspre proximal a acestor şanțuri este
importantă, ele dictând ulterior lațimea vestibulo-
linguală a cavității aproximale.
– Cu freze nr. 245 cilindrice orientate spre dintele vecin
(A), din foseta respectivă creăm sanțurile care se vor
opri la jumătatea peretelui de smalț (B), iar ulterior prin
mişcări de translație vestibulo-linguale unim capetele
celor două şanțuri (C).

Deschiderea
procesului carios
 Finalizarea deschiderii procesului carios

• Finalizarea deschiderii procesului carios

• In etapa următoare cu freze cilindrice din oțel lucrăm în dentina astfel

expusă de deasupra procesului carios. Sprijinându-ne pe peretele
aproximal de smalț care este mai dur, vom ajunge în procesul carios cu
două mari avantaje: economie tisulară şi protejarea dintelui vecin prin
peretele de smalț restant. Cu o freză cilindrică prin mişcări de translație
vestibulo-linguale se desfiintează în totalitate plafonul dentinar sanatos.
• Freza cilindrică este poziționată perpendicular pe suprafața ocluzală la
extremitățile aproximale a celor doua şanțuri, sprijinită pe creasta de
smalț restantă. La nivelul pragului gingival, aceasta se poate exterioriza
vestibular şi lingual astfel încât creasta de smalț restantă va fi susținută
doar de jumătate din grosimea peretelui de smalț aproximal.

• Indepărtarea acestei punți de smalț restante se face cu instrumentar de

mână (toporişti sau dălți de smalț) după care, dacă creearea accesului s-a
făcut corect este necesară doar o intervenție minimă cu instrumentar
rotativ sau manual pentru netezirea pereților.
 PREPARAREA CAVITĂŢILOR TIP MOD
Reprezintă cavităţi complexe, care se realizează pe trei
suprafeţe: mezială, ocluzală şi distală.

Indicaţii:
• existenţa simultană a două procese carioase interproximale, şi
imposibilitatea clinică de a le prepara prin cavităţi separate; este cazul
premolarilor, când suprafaţa ocluzală nu permite realizarea a două cavităţi
separate fără a afecta rezistenţa dintelui;

Cavitate tip MOD

• la molari, când creasta oblică de smalţ va fi distrusă numai în cazul

cand aceasta:
— este subminată de existenţa unui proces carios,
— este traversată de o fisură profundă retentivă,
— între cele două cavităţi aproximo-ocluzale ar rămâne o punte de smalţ
susţinută de dentină sănătoasă mai mica de 0,5mm.
 Pentru asigurarea unei rezistențe optime a
dintelui vom respecta şi mentine:
• profunzimea pulpară ideala;
• lățimea istmului constantă
Prezentare caz
t
 Leziuni aproximale -clasa II
(restaurări estetice)
Pentru restaurările fizionomice în
funcţie de gradul de distrucţie şi de
sediul leziunii carioase, apelăm la:
1. • cavităţi aproximale limitate cu design
bizotat sau clasic bizotat;
2. • cavităţi tunelizate ;
3. • cavităţi sub formă de şanţ;
4. • cavităţi sub formă de casetă.
 TIPURI DE CAVITĂȚI
ce pot fi preparate în funcție de gradul de interesare al crestei
marginale:

• Creasta întreruptă sau subminată – cavități

proximo-ocluzale limitate sau proximo-
ocluzală restrânsă,
• Creasta integră – cavități tip șanț, tunel sau
casetă.
Cavități aproximale cu indicații de restaurare cu
materiale estetice
 INDICAȚII
Leziuni carioase de dimensiuni reduse
În cazul unor forțe ocluzale limitate sau absente
Leziuni cu localizare pe premolari mai mult decât pe molari
În condiții optime de izolare
La pacienți alergici la amalgam
 pacienți cu exigențe estetice

CONTRAINDICAȚII
• Prezența unor zone de stress ocluzal
• prezența de contacte ocluzale pe compozit
• imposibilitarea unei izolări corecte șiperfecte
• un prag gingival plasat în profunzime, dificil de izolat, preparat, restaurat
•Pacienți cu risc cariogen mare
Instrumentar utilizat
METODE DE IZOLARE
Tipuri de pereți în cavitatea de cl. II
 Etape de lucru
1. Examinarea leziunii,
2. Verificarea contactelor ocluzale,
3. Asigurarea unei bune izolări,
4. Stabilirea tipului de extensie ce necesită a fi
preparată,
5. Dacă este nevoie se protejează dintele vecin
cu o matrice metalică.
Examinarea leziunii înainte de preparare pentru
a stabili limitele extensiei
Extensia se va stabili în funcție de:
• tipul de material utilizat pentru restaurare,
• riscul cariogen al pacientului,
• tipul ocluziei,
• caracteristicile leziunii.
Cavitatea proximo ocluzală convențional-bizotată

• Se recomandă efectuarea acestui tip

de cavitate, atunci când este necesară
înlocuirea unei restaurări mai vechi din
amalgam și în urma îndepărtării acesteia
va rezulta o preparare cu design
convențional.
• În acest caz, după îndepărtarea
dentinei afectate se va adaugă bizotarea
marginilor în afară de pragul gingival.
• Forma de contur și extensia preventivă
sunt limitate, având un caracter mai
degrabă conservativ decât preventiv.
• Forma de retenție, forma de rezistență
se combină cu finisrea marginilor,
obținându-se forma de adeziune.
TIPURI DE ACCES
 Cavități proximo-ocluzale

Acest tip de cavități se recomandă a fi realizate când avem asociată pe fața ocluzală
o leziune carioasă sau șanțuri rentive afectate, demineralizate.
Se va realiza o preparare ocluzală conservativă sau se pot sigila șanțurile sănătoase.
 Particularități de preparare:
Crearea accesului
• Atunci când creasta marginală este subminată crearea ccesului se face dinspre ocluzal
cu freze pară nr. 245,
Extensia preventivă în sens vestibulo-oral este minimă, limitându-se la îndepărtarea
smalțului demeniralizat de la margini,
• se sigilează șanțurile și fosetele de pe fața ocluzală,
Retenția este reprezentată de forma de adeziune (bizotare marginală, condiționare acidă,
aplicarea adezivilor amelo-dentinari)
• Se realizează un bizou periferic pe toate marginile cu excepția pragului gingival unde
bizotarea este contraindicată,
• Bizotarea se mai contraindică când avem versanșți foarte abrubți ai pantelor cuspidiene
și pe pereții vestibulari și orali cănd nu se scot marginile în afara contactului cu dinții
vecini.
Rezistența Se mențin pereții de smalț nesusținuți de dentină, care vor fi ulterior căptușiți cu
ciment glassionomer, marginile cavității nu vor fi plasate la nivelul zonelor de contacte
centrice.
Finisarea marginilor, pentru cavitățile ultraconservative se poate renunța la bizotare sau se
realizează o bizotare minimă.
 Metode de îndepărtare a dentinei
infectate
• Instrumentar de mână
• Instrumentar rotativ
• Metode mecano-
chimice(Caridex, Carisolv)
• Sistem aero-abraziv
• Sistem ultrasonic
• Metoda Laser
• Preparare cu
instrumentar
de mână
SmartPrep™ by SS
White
 Îndepărtarea dentinei infectate prin metoda
aero-abrazivă
Principiul constă în îndepărtarea structurilor dentare
patologice cu ajutorul unui flux de particule din Al2O3,
generat de aerul comprimat, CO2 sau azot. Particulele
abrazive “lovesc” ţesuturile dentare cu viteză mare şi
îndepărtează mici cantităţi de ţesut.
Presiunea gazului este între 4 şi 11 atm. iar diametrul
mediu al particulelor este de 27 sau 50 microni. Viteza
depinde de presiunea gazului, diametrul sondei, diametrul
particulelor şi distanţa până la suprafaţa care variază între
0,5 şi 2 mm.

O tehnică alternativă de intervenţie minim invazivă o reprezintă în aceste cazuri

clinice abraziunea cu aer. R.Black în 1940, a introdus această tehnică în practica
stomatologică, iar S.S. White Company, în 1951, a introdus sistemul aer – abraziv Airdent,
care însă nu s-a bucurat de aprecierea practicienilor, deoarece avea anumite dezavantaje:
• nu era capabil să prepare cavităţi cu pereţi şi margini bine definite atât de
necesare pentru realizarea formei de retenţie a materialelor existente;
• în 1950 a fost introdusă turbina care s-a dovedit mult mai eficientă în efectuarea
tuturor preparaţiilor;
• sistemul de aspiraţie cu putere mare nu era bine dezvoltat, astfel încât
evacuarea pulberii se făcea dificil;
Astăzi el câştigă teren din ce în ce mai mult (18% din practicieni îl utilizează, jumătate din ei
pe o perioadă mai lungă de un an) deoarece:
• are avantajul de a conserva structura dentară;
• există restaurări adezive cu răşini compozite cu viscozitate mică (flow);
• aspiraţia este mai eficientă folosind mai puţină pulbere.
 Dispozitive ultrasonice
• dispozitivele sonice create de firmele KaVo şi
Vivadent denumite SONICSYSaprox şi
SONICSYSmicro. Aceste sisteme înlocuiesc
sistemele rotative convenţionale cu dispozitive
ce utilizează mişcări oscilatorii produse de
aparate sonice de detartraj KaVo SONIflex
2000 L/N.
Ele ar avea următoarele avantaje:
• din punct de vedere clinic uşor de utilizat;
• din punct de vedere tehnic nu sunt complicate;
• sunt capabile să prepare margini precise şi
unghiuri ideale;
• asigură obţinerea unor puncte de contact
fiziologice;
• este evitată lezarea dintelui vecin;
• se obţin rezultate optime funcţionale şi estetice.
 Instrumentar pentru preparare
ultrasonica
Ultrasunetele sunt vibratii mecanice
cu o frecventa de 25.000-30.000Hz.
Sistemul este compus din:
-generator de ultrasunete;
- Piesa de mana;
- Inserturi(parti active)
 Preparare cu LASER
Specificatii Tehnice:
Producator Schutz Dental
Lungime de unda 2940 nm Tip laser Er-YAG

Erbium YAG-Laser (WDL 2940)

WDL 2940 este un sistem laser tip Er-YAG
pentru uz stomatologic, aplicabil in
prepararea tesuturilor dure dentare. Se
utilizeaza la indepartarea selectiva a
smaltului si a dentinei, indepartarea cariei si
prepararea cavitatii, indepartarea leziunilor
orale superficiale - herpes, afte, ulceratii fara
tendinta de vindecare, inflamatii cronice, etc.
Actioneaza fara durere si cu o reducere
marcanta a sangerarii. Are efect analgetic,
antiinflamator si de biostimulare.
Prepararea tip șanț
 Cavitate tip şanţ

Indicaţii
- carii proximale cu creastă marginală integră (groasă de cel puţin 2 mm) care se extind în
dentină peste 0,5 mm (Rx)
- abordarea se face dinspre vestibular sau/şi oral acolo unde caria este mai aproape
Tehnică de lucru
- anestezie locală (opţional)
- abordarea leziunii se face direct dinspre vestibular/oral unde caria este mai aproape de
suprafaţa dintelui; palparea cu sonda va obiectiva lipsa de substanţă
- cu freza sferică mică 1/4 se îndepărtează smalţul care împiedică accesul la dentina alterată
- dentina alterată este îndepărtată apoi cu piesa contraunghi şi freză sferică mai mare sau
excavator dacă există destul loc
- smalţul subţire şi anfractuos de la marginea cavităţii este şi el îndepărtat cu un excavator
ascuţit sau o freză sferică diamantată mică la turaţie convenţională
- toaletă, verificarea cavităţii, tratamentul plăgii dentinare şi obturaţia cu CG condensabil (ex.
Fuji IX
Acest tip de cavitate este rapid de realizat,
conservă structura dentară, oferă o estetică
superioară, nu modifică rapoartele ocluzale,
poate păstra punctul de contact natural şi se
bucură de o mai largă acceptare din partea
pacienţilor. El este indicat în mod particular în
situaţiile când rapoartele interproximale sunt
compromise din cauza incongruenţelor dento
-alveolare cu înghesuire şi a unei dizarmonii
în alinierea dinţilor pe arcade. Această tehnică este actuală prin apariţia unui CGI
mai vâscos, cu priză rapidă şi disponibil în capsule. Proprietăţile îmbunătăţite
de manipulare minimizează porozitatea şi obturarea incompletă, deficienţe care
erau asociate cu CGI mai puţin vâscoase.
Croll şi colab în 1995 au raportat rezultate satisfăcătoare cu CGImr şi cu CGI tip
cermet cu toate că ele au o densitate mai mică şi sunt mai aderente de
instrumentar fiind asociate cu o manipulare dificilă şi prezenţa unor goluri în
restaurare.
Răşinile compozite NU sunt indicate în acest tip de cavităţi din cauza necesităţii
unei izolări perfecte, a unei dificultăţi în finisare şi a unui potenţial redus de
remineralizare.
preparare sub formă
de şanţ
INDICAŢII
Leziunile aproximale sunt
candidate pentru abordări tip şanţ
dinspre vestibular dacă prezintă o
suprafaţă cavitară cu dovezi pe Rx.
care să certifice că leziunea se întinde
cel puţin 0.5 mm. în dentină. Până ce
caria nu a ajuns la acest punct
dovezile arată că este posibilă
remineralizarea ţesuturilor afectate.
Leziunile non-remineralizabile
candidate pentru acest tip de abordare
trebuie să prezinte cel puţin 2 mm. de
smalţ sănătos sub creasta marginală
intactă. Pentru a stabili extinderea
vestibulo-orală a leziunii şi care este
modul cel mai direct de abordare a
leziunii putem folosi o sondă dentară.
Frecvent însă, sonda nu ne poate da
informaţii suplimentare şi va trebui să
presupunem că leziunea este centrată
sub puncul de contact.
 ETAPE DE PREPARARE
cl II - preparare sub formă de şanţ
• ANESTEZIA ŞI IZOLAREA
În articolele studiate mai puţin de 50% din cazurile rezolvate au necesitat
anestezie locală dar să nu uităm că uneori, chiar plasarea digăi fără anestezie
este discomfortabilă. Când diga poate fi securizată prin aplicarea de pene şi
ligaturi controlul salivei este optim. Dacă tehnica se face fără diga CGI pot
să adere chiar şi în prezenţa unei mici cantităţi de salivă. Rapoartele clinice
ale succesului obţinut cu CGI au indicat că Fuji IX (GCI) poate fi aplicat
chiar şi fără digă dar cu comprese din tifon, rulouri de vată şi aspiratoare de
salivă.
• INSTRUMENTARE
Se plasează o pană interdentară imediat sub marginea gingivală a leziunii.
Utilizând o piesă de mână cu viteză convenţională şi cea mai mică freză
sferică disponibilă (nr. ¼) accesul la leziune se face în modul cel mai direct
posibil. Se apelează la simţul tactil pentru a instrumenta şi palpa dincolo de
smalţ joncţiunea amelo-dentinară ocluzală, gingivală şi linguală. Dacă
pulpar mai rămâne dentină infectată vom apela la o freză nr. 329 cu care se
va face loc pentru a introduce un excavator de dimensiuni mici cu care se va
acţiona până vom percepe o duritate medie sau asemănătoare pielii specifică
dentinei afectate. Vom utilza excavatorul şi pentru a ne asigura că marginile
cavităţii se întind numai în smalţ sănătos.
Restaurare
tip tunel Indicaţii
- carie proximală cavitară mică cu creastă integră şi dinte vecin prezent
Avantaje:
Cavitatea tip tunel şi obturaţia laminată (CIS şi răşină compozită) oferă unele
avantaje:
-păstrarea şi consolidarea crestei marginale datorită adeziunii chimice bune
a cimentului la dentină
-protecţia anticarie a suprafeţei proximale a dintelui vecin prin eliberarea
de ioni de F din CIS
-rezistenţă la uzură bună prin compozit.
Dezavantaje
- este dificil de realizat deoarece caria proximală nu este vizibilă
Tehnică de lucru
- separarea dinţilor prin plasarea unui separator ortodontic elastic (inel de
elastomer) timp de o săptămână
- după folosirea lupei este utilă pentru îmbunătăţirea accesului vizual după
separarea dinţilor
- acum, prin spaţiul creat interdentar, se poate obiectiva lipsa de substanţă
prin palparea cu sonda
- anastezie locală (opţional)
- cavitatea se poate prepara cu/fără izolare cu diga
- accesul se face cu freza pară # 330 de turbină/ cu freză sferică
- penetrarea smalţului se face în foseta ocluzală proximală aferentă
procesului carios la 2 mm depărtare de creasta marginală
- freza este ţinută în axul lung al dintelui şi perpendicular pe suprafaţa
ocluzală Pe măsură ce se ajunge în dentină freza ia o direcţie oblică
către leziune.
- exereza dentinei alterate se face cu freză sferică mică la piesăacontraunghi
până dentina devine dură la palparea cu sonda
- toaleta, verificarea cavităţii
 Cavitatea tip casetă

Indicaţii
- carie mică cavitară proximală cu creasta integră când nu există dintele vecin
Tehnică de lucru
• accesul se face direct dinspre proximal
• - conturul extern al cavităţii este: rotund, ovalar etc aşa cum rezultă în urma exerezei dentinei
afectate; deschiderea cavităţii este mai mică decât baza cavităţii (autoretentivitate)
• - se pătrunde cu freza pară de turbină perpendicular pe suprafaţa proximală şi se îndepărtează
smalţul subminat. Se schiţează astfel forma de retenţie cu pereţii laterali convergenți spre
exterior
• - se evidenţiază dentina alterată care este îndepărtată cu freză sferică mică la piesă
contraunghi de pe pereţii laterali ai cavităţii
• - smalţul subţire şi anfractuos de la marginea cavităţii este îndepărtat cu o freză diamantată
• - se aplică obturaţia din compozit, compomer.
 TRATAMENTUL
LEZIUNILOR
CARIOASE CE NU AU
DISTRUS UNGHIUL
INCIZAL
(CLASA a-III-a)
PREPARAREA CAVITĂŢII.PRINCIPII GENERALE
- anterior aplicării digăi ► alegerea culorii materialului
la lumină naturală neutră, dinţii umeziţi cu salivă
- se face o curăţire prealabilă a suprafetei dentare cu
pulberi şi periuţe abrazive
- verificarea contactelor ocluzale cu antagoniştii
► localizarea şi forţa lor influenţează alegerea
materialului şi a tehnicii de restaurare
- o bună izolare - digă
- aspirator de salivă
1. Deschiderea procesului carios
- Acces direct
● lipsa contactului cu dintele vecin
- treme, diasteme
- leziuni carioase în oglindă
- absenţa dintelui vecin
● procesul carios s-a extins pe FV sau FP a
dintelui, întrerupând creasta marginală
Acces indirect
- prin întreruperea crestei proximale de smalţ la nivelul
de proiecţie a leziunii
- se realizează pe faţa orală, pentru a o conserva pe
cea vestibulară
- cu freze diam.sferice sau freze sferice din carbură
nr.1/2, ¼, 1 sau 2 în funcţie de extinderea cariei
Facilitarea accesului
- prin metode de separare ale dinţilor rapide, lente sau
combinate
- în cazul leziunilor mici ce nu întrerup creasta
marginală
- oferă spaţiul necesar pentru accesul direct al
instrumentelor la leziune
2. Îndepărtarea dentinei infectate
- se recomandă instrumentarul manual
- se evită utilizarea abuzivă a instrumentarului
rotativ
- se îndepărtează doar dentina infectată, se
păstrează cea afectată pt.conservarea peretelui
axial ► coafaj indirect
- îndepărtarea completă a dentinei pigmentate de
pe peretele V ce ar putea transpare prin smalţul
restant şi materialul de obturaţie
3. Extensia preventivă
- marginile procesului carios sunt situate în zone
supuse curăţirii şi autocurăţirii
- aducerea marginilor cavităţii în smalţ sănătos
4. Retenţia
- dictată de tipul de material utilizat
5. Forma de rezistenţă
- evaluarea iniţială a ocluziei
- marginile cavităţii sunt plasate în afara zonelor de
contact ocluzal
6. Curăţirea finală
- spălarea cavităţii cu spray apă
- uscare cu bulete vată sau spray aer
I. RESTAURAREA
CU MATERIALE
COMPOZITE
 INDICAŢII
● leziuni cavitare în smalţ sau smalţ şi dentină la
pacienţi cu igienă orală satisfăcătoare

CONTRAINDICAŢII
● leziuni necavitare
● pacienţi cu carii explozive sau cu igienă orală
proastă
 INSTRUMENTAR
- instrumentar şi materiale pentru izolare
- separatoare
- pietre diamantate sferice
- freze sferice nr.1/2, ¼, 1 sau 2
- toporişti de dentină
- excavatoare sau linguri Black
- pietre diamantate efilate
 ETAPE DE LUCRU
1. Izolarea
- diga şi asocierea materialului moale
- aspirator de salivă
2. Deschiderea procesului carios
Acces indirect
- prin întreruperea crestei proximale de smalţ la
nivelul de proiecţie a leziunii
- se realizează pe faţa orală, pentru a o conserva
pe cea vestibulară
- cu freze diam.sferice sau freze sferice din carbură
nr.1/2, ¼, 1 sau 2 în funcţie de extinderea cariei
- în cariile incipiente se realizează şi forma de
contur a cavităţii
Acces direct
- se îndepărtează doar smalţul demineralizat de la
marginile cavităţii
3. Exereza dentinei infectate
- se limitează doar la dentina infectată
- nu se deplasează peretele axial în profunzime
4. Extensia preventivă
- aducerea marginilor cavităţii în smalţ sănătos
5. Retenţia
- se va evita realizarea unor lăcăşuri retentive cu
sacrificiu de ţesut dentinar sănătos
- forma de adeziune va presupune
- bizotarea marginilor cavităţii
- condiţionarea acidă
- utilizarea adezivilor
- În cazul în care pereţii de smalţ restanţi sunt foarte
subţiri retenţia se realizează prin
● prepararea unor şanţuri la nivelul pragului gingival
● accentuarea unghiului incizal cu freze sferice ½, ¼,
 În cazul în care la nivelul foramenului caecum
coexistă o carie fisurală sau un defect de
coalescenţă
► extinderea preparaţiei sub forma unei cavităţi
de retenţie cu scop profilactic
6. Rezistenţa
-aceste zone nu sunt supuse forţelor ocluzale directe
- din motive fizionomice, nu se scurtează pereţii
subţiri ► se căptuşesc cu glassionomer
- cavitatea are aspectul unei excavaţii rotunjite
7. Finisarea marginilor
- studiile arată o percolare marginală considerabil mai
redusă în cazul cavităţilor cu margini bizotate
- bizotarea pereţilor vestibular şi oral se face cu pietre
diamantate efilate
 unii autori indică realizarea unui bizou net, pe o
lăţime de 0,5-1 mm pe tot conturul cavităţii ,
excepţie făcînd pragul gingival, cu freză flacără
 alţi autori propun real. unui bizou estompat de
2-3 mm cu o piatră efilată pe marginea
vestibulară , iar pe marginea orală un bizou
îngust, cu o freză globulară
Pragul gingival se bizotează doar când este situat
supragingival la 2 mm de JSC.
- bizotarea marginilor conferă cavităţii aspectul unei
„farfurioare”
- marginile de smalţ subţiri, nesusţinute de dentină
nu se bizotează ► fractură
8.Curăţirea finală
- spălarea cavităţii cu spray apă
- uscare cu bulete de vată sterile sau spray aer
II. RESTAURAREA
CU CIMENTURI
GLASSIONOMERE
MODIFICATE CU
RĂŞINĂ
 INDICAŢII
● leziuni cavitare de amplitudine redusă
● pacienţi cu risc cariogen crescut
- au proprietăţi carioprofilactice prin eliberarea de
fluor
● solicitări ocluzale minime
- nu au o rezistenţă mecanică suficientă
 CONTRAINDICAŢII
● leziuni întinse
● solicitări ocluzale la nivelul viitoarei obturaţii
● carii care nu au întrerupt creasta marginală
vestibulară
- la persoane cu exigenţe fizionomice deosebite
- transluciditatea este redusă
- finisare dificilă
PREPARAREA CAVITĂŢII
- nu necesită cavităţi retentive sau bizotare
-urmează aceleaşi etape ca şi în cazul compozitelor
EXCEPŢIE
► prelucrarea marginilor prin bizotare
- obturaţia şi smalţul vin în „contact cap la cap”la
nivelul marginilor cavităţii
 Pentru tratamentul acestor leziuni se pot folosi
doar materialele compozite asociate cu sisteme
adezive amelo-dentinare.
Proprietăţi materiale
- calităţi estetice optime
- adeziune maximă
- rezistenţă mecanică suficientă
Când distrucţia coronară este foarte importantă

► compozitele se asociază cu pivoţii dentinari

- soluţie temporară până la rezolvarea definitivă prin

terapie protetică de acoperire sau substituţie
 ETAPE DE LUCRU

1. deschiderea procesului carios

- se va face dinspre incizal
- leziunea oferă acces direct prin distrucţia unghiului
2. Exereza dentinei infectate
-se preferă utilizarea instrumentelor de mână
3. Extensia preventivă
- pierdere masivă de ţesut
► se îndepărtează doar smalţul cretos şi friabil
4. Retenţia
- dificil de realizat
- peretele pulpar la 0,5 mm de JSD , se prepară
posibil convex
- prag gingival ► şanţ de retenţie cu freză sferică
¼, profunzime ½ din ø frezei
Suplimentarea retenţiei
-extinderea preparaţiei pe FO sub forma unei
cavităţi lobate
- cu o zonă îngustă la nivelul unirii cu cavitatea
proximală
- o porţiune mai lată în partea opusă
Pivoţii dentinari
- în distrucţii coronare foarte mari
- tehnică dificilă şi riscantă
- rezultatul estetic nu este întotdeauna optim
► pivoţii pot transpare prin material
- se foloseşte un pivot paralel cu suprafaţa externă
a dintelui- plasat la nivelul pragului
- un pivot se utilizează în poziţie perpendiculară pe
axul dintelui, în zona incizală
5. Rezistenţa
- prepararea cât mai conservativă a cavităţii
- se realizează prin utilizarea tehnicilor adezive şi
a pivoţilor
6. Finisarea cavităţii
- bizotarea marginilor de smalţ
- suprafaţa de smalţ să fie cât mai mare pentru
mordansare
- pe marginile V şi O a cavităţii, pe o suprafaţă egală
cu cel mult ½ din suprafaţa lipsei de substanţă
- bizoul e de 2-3 mm lăţime, în unghi de 60°
- în cazul smalţului foarte subţire bizotarea este
contraindicată
 U.M.F. “Gr. T. Popa” Iaşi,
Facultatea de Medicină Dentară
Disciplina de Cariologie
Cavitatea de clasa a V-a
► tratamentul chirurgical al cariei simple care evoluează
pe feţele vestibulare şi orale ale tuturor dinţilor

Leziunile cervicale iniţiale în smalţ (necavitare) 

tratament conservantiv  remineralizarea lor
- schimbarea dietei
- îmbunătățirea igienei orale
- tratament cu fluor
Materiale utilizate:
- amalgam
- compozite
- cimenturi glassionomer tip II
- compomeri fotopolimerizabili
I. RESTAURĂRI CERVICALE CU
AMALGAM
INDICAȚII:
- la dinții posteriori
- când marginea ei cervicală este la joncțiunea smalț-cement
sau în cement
- la pacienți cu risc cariogen mediu
PREPARAREA CAVITĂȚII

INSTRUMENTAR
- pentru izolare
- freze sferice extradure sau din oțel1/2 sau ¼
- freze con invers extradure sau din oțel nr.35, 37
- freze cilindrice extradure sau din oțel
- instrumentar de mână:- linguri Black
- toporiști de dentină
- instrumentar pentru inserarea, modelarea și finisarea amalgamului
ETAPE DE LUCRU
1. izolarea
- are o importanță deosebită
- dificultatea majoră în restaurarea acestor cavități o reprezintă
umezeala
- umezeala produsă de salivă, fluidul gingival sau hemoragia
gingivală trebuie eliminată în toate etapele terapeutice
- deseori marginea gingivală a cariei este situată sub marginea liberă
a gingiei ► se indică retracția gingivală
- asigură un bun acces
- elimină trecera fluidului spre cavitate
 2. Deschiderea procesului carios
- accesul este direct
- trebuie ușurat dacă gingia marginală inflamată a proliferat în
cavitatea carioasă
► simpla obturare provizorie cu material de obturație provizorie
sau prin mijloace chirurgicale
3. Exereza dentinei infectate:
- freze globulare de mărime adecvată procesului carios la
viteze convenţionale
4. Extensia preventivă:
- se face cu freze cilindrice sau conice din oțel sau carbură
de tungsten
► se deplasează perpendicular pe peretele axial
► se îndepărtează tot smalțul afectat și demineralizat
- Prepararea cavității în funcție de extinderea cariei dentinare
- smalțul marginal afectat va fi lustruit cu discuri de hârtie și
supus terapiei cu fluor
 Forma de contur a cavității este dictată de întinderea și
localizarea leziunii
- Profunzime minimă
- 0,5 mm pulpar de JSD sau 1-1,25 mm de smalț
- 0,75 mm de joncțiunea smalț-cement
5. Retenția
- peretele axial va fi ușor convex în sens mezio-distal și ocluzo-
gingival, urmărind joncțiunea smalț-dentină
- se realizează cu o freză con invers acționată circumferențial
► pereții laterali vor fi ușor convergenți spre exterior
-alți autori indică realizarea unor șanțuri la nivelul unghiurilor axio-
ocluzal și axio-gingival cu o sferă sferică ¼
► inserția amalgamului în zonele rotunjite este mai eficientă decât
în zonele angulare (ascuțite)
Când procesul carios se extinde mezio-distal și vestibulo-lingual
► se indică realizarea unui șanț circumferențial cu o freză sferică
¼ la unirea pereților laterali cu cel axial
6. Rezistența
- asupra restaurației nu de exercită direct forțe masticatorii
- rezistența nu constituie un aspect critic
7. Finisarea marginilor
-marginile de smalț să fie netede
- unghiurile de întâlnire dintre pereții laterali vor fi rotunjite
- unghiul marginal va fi menținut la 90° atât în smalț cât și în
cement
- ne se indică nici o bizotare
8. Toaleta cavității și inspecția finală
II. RESTAURĂRI DIN COMPOZIT
ETAPE
1. Izolarea procesului carios:
- când marginea gingivală a cariei este sub marginea liberă
a gingiei  retracţia gingivală
2. Deschiderea procesului carios:
- accesul este direct
- acces este dificil
► dacă gingia marginală e inflamată şi proliferată în carie
 uşurarea accesului:
- material de obturaţie provizorie
- mijloace chirurgicale
3. Exereza dentinei infectate
 de la periferia leziunii, la nivelul joncţiunii smalţ/dentină,
curăţind pereţii laterali şi apoi peretele parapulpar
4. Extensia preventivă
- cu freze cilindrice, conice, oţel sau carbură de tungsten,
ţinute perpendicular pe peretele axial
- prepararea cavităţii – în funcţie de extinderea cariei
- profunzimea cavităţii:
- 1 – 1,25 mm – de smalţ
- 0,75 mm – de joncţiune smalţ/cement
- minim 0,3 mm – în dentină

5. Retenţia
– este superioară prin creşterea suprafeţei de adeziune

6. Rezistenţa
- nu se exercită forţe masticatorii direct
7. Finisarea marginilor
a. cavitate de clasa a V-a bizotată
- când peretele gingival este situat în smalţ
►se realizează un bizou circumferenţial, mai puţin pe peretele
gingival cu freze diamantate flacără în unghi de 40°, 2 mm
sau
►bizou larg numai al marginii incizale, până la ecuatorul
anatomic al dintelui
b. cavitate mixtă, clasic bizotată
- când peretele gingival este situat în cement
► şanţ de retenţie gingival, unghi extern marginal de 90°
nebizotat (compozitul nu aderă la cement)
► peretele incizal va fi bizotat

8. Toaleta cavităţii
II. RESTAURĂRI DIN CIMENT GLASS-IONOMER

- pot fi:
- convenţionale şi
- modificate cu răşini

- indicaţii:
- vârstnici cu leziuni carioase multiple
- pacienţi cu risc cariogen mare
- leziuni cervicale necariogene

- tehnica de preparare a cavităţilor

- asemănătoare cu cea pentru compozit
- nu se face bizotare
- pereții cavității se întâlnesc în unghi de 90°
Pereții cavității se întâlnesc in
unghi de 90°
RESTAURĂRI DIN CIMENT GLASS-IONOMER
Leziunile carioase de suprafață radiculară apar cu o frecvență
crescută datorită:
 creșterii speranței de viață
 creșterea frecvenței recesiunilor gingivale în cadrul
afecțiunilor parodonțiului marginal după vârsta de 50 ani
 la vârsta a-III-a apar modificări cantitative și calitative ale
salivei ce favorizează atacul cariogen pe suprafețele radiculare
denudate.
Caracteristici :
-evoluție rapidă pt. că cementul este mai slab mineralizat
- avansează în profunzime și suprafață
►caria circulară, senilă, serpiginoasă
- pot avea ca finalitate secționarea coroanei dintelui
I. RESTAURAREA CU AMALGAM

PREPARAREA CAVITĂȚII
- situate frecvent aproximal
- se vor realiza cavități retentive sub formă de șanț aproximal
Carie activă carie inactivă
Etape de lucru
1. Deschiderea procesului carios
- accesul este direct dinspre vestibular sau lingual în funcție
de care suprafață este mai apropiată de procesul carios
2. Exereza dentinei infectate
- la viteze convenționale - cu freza sferică
nr.2 sau nr.4
- instrumentar manual Black
- Se îndepărtează dentina infiltrată
 3. Extensia preventivă
- se va păstra cât mai mult posibil din peretele opus suprafeței
de acces ► va constitui o zonă rezistentă în timpul condensării
- pereții ocluzal și gingival sunt paraleli între ei
- unghiul marginal va fi de 90° cu pereții ocluzal și gingival
4. Retenția

- se realizează 2 șanțuri cu freza sferică ¼ la 0,5 mm de

suprafața externă pe pereții ocluzal și gingival
- profunzime șanțuri= 0,25 mm sau ½ din diametrul
frezei

5. Finisarea
- nu se realizează nici un fel de bizotare
II. RESTAURAREA CU MATERIALE COMPOZITE

Sunt contraindicate deoarece:

- marginile cavității sunt reprezentate de cement la care compozitul
nu aderă
- există un control slab al adaptării marginale în zone de retenție
bacteriană maximă
Se poate apela totuși la ele pe fețele linguală și vestibulară
► cavități cu design mixt, clasic-bizotat
► refacere coronară prin tehnica sandwich deschis sau închis
III. RESTAURARE CU CIMENTURI
GLASSIONOMER
- glassionomerii tradiționali și cei modificați rămân materialele de
elecție pentru restaurarea acestor leziuni
- aderență bună la dentină, cement, smalț
- etanșeitate superioară
- efect carioprotector
- în cariile radiculare aproximale cavitățile vor fi sub formă de șanț
- în cariile vestibulare sau linguale au un design mixt
Carie de suprafață radiculară

Aplicare glassionomer Photac Fil Quick, 3 M

Fotopolimerizare

Aspect final al restaurării

PROTECŢIA
ORGANULUI
PULPO-DENTINAR
 FACTORI
În funcţie de care se efectuează protecţia organului pulpo-
dentinar
 tipul de evoluţie a leziunii carioase
- lent-progresivă
- acut- progresivă
 gradul de apropiere de camera pulpară
 localizarea cariei
 gradul de sigilare a dentinei restante în urma
tratamentului chirurgical sau chimic al cariei
 gradul de afectare al pulpei
 tipul de cavitate sau preparaţie realizată, suprafaţa de
dentină sănătoasă expusă
 posibilitatea de păstrare a dentinei sclerorice ce
coafează caria
 materialul de restaurare ce va fi folosit
OBIECTIVELE PROTECŢIEI PULPO-DENTINARE
 stoparea evoluţiei leziunii şi prevenirea afectării pulpei
 izolarea dentinei de elementele nocive din materialele de
obturaţie
 protecţie termică faţă de variaţiile din mediul bucal
 protecţie termică faţă de fenomenele de galvanism oral
 protecţie mecanică faţă de forţele masticatorii
 remineralizarea dentinei demineralizate şi neinfectate
 stimularea neodentinogenezei
 inhibarea fenomenelor inflamatorii pulpare incipiente
 favorizarea adeziunii unor materiale de obturaţie
 CONDIŢIILE MATERIALELOR ŞI SUBSTANŢELOR
UTILIZATE PENTRU PROTECŢIE
 să nu fie o sursă de iritaţie pulpară ► să nu cauzeze
modificări ireversibile
 să realizeze un pansament protector al fibrelor lui Tomes
şi nervoase afectate sau secţionate
 să aibă acţiune antioxidantă şi antibacteriană
 să obstrueze tubulii deschişi
 să constituie un mediu izolant pentru pulpă faţă de
agenţii nocivi din materialele de obturaţie definitive şi
excitaţiile transmise din cavitatea bucală
 să nu fie neutralizate de componentele materialului de
obturaţie definitivă
 să stimuleze mecanismele de neodentinogeneză în
dreptul leziunii
 CONDIŢII – CONTINUARE
 Acţiunea lor să nu fie modificată de umorile tisulare
 să nu coloreze dintele
 să se aplice uşor, să adere la suprafeţele pe care se
aplică
 să poată fi îndepărtate la nevoie
 să aibă eficacitate maximă în cantităţi mici
 să nu necesite condiţii speciale de conservare în
cabinetul stomatologic
 Leziuni carioase cronice
Amalgam
Cavităţi superficiale Liner de tip soluţie
(varnish)
Cavităţi medii Obturaţie de bază din:
●ciment glasionomer
●ciment policarboxilic
●ciment oxifosfat de zinc
(în asociere cu liner de tip
soluţie)
●ciment pe bază de ZOE
Cavităţi profunde Liner de tip ciment pe
bază de hidroxid de calciu
+ calciu
Obturaţie de bază din:
●ciment glasionomer
●ciment policarboxilic
●ciment oxifosfat de zinc
Leziuni carioase acute
Răşini compozite Amalgam Răşini compozite
Adezivul amelo-
dentinar Portecţia se realizează ca în cazul leziunilor
Obturaţie de bază din: cronice, dar intervine în plus etapa de
sterilizare a dentinei
●ciment glasionomer ●cavităţi superficiale: produse pe bază de
●ciment policarboxilic fluor
●ciment oxifosfat de ●cavităţi medii: eugenat de zinc, lineri de tip
zinc (în asociere cu liner
suspensie sau de tip ciment pe bază de
de tip soluţie)
hidroxid de calciu
●cavităţi profunde: eugenat de zinc, lineri de
tip suspensie sau de tip ciment pe bază de
hidroxid de calciu
Liner de tip ciment pe
bază de hidroxid de
+
Obturaţie de bază din:
●ciment glasionomer
●ciment policarboxilic
●ciment oxifosfat de zinc
I.LEZIUNI CARIOASE CU EVOLUŢIE LENT-PROGRESIVĂ

- în jurul leziunii este un strat de dentină sclerotică

► valoare protectivă relativă în funcţie de
- vechimea leziunii
- profunzimea ei
-Prin prepararea cavităţii se urmăreşte păstrarea acestui
strat dentină descompusă

dentină infectată

dentină sclerotică

tracturi moarte
 Zonele dintr-o carie cronică
a. Zona cariată d. Zona transparentă
b. Zona septică e. Zona opacă
c. Zona demineralizată
-Terapia pulpo-dentinară trebuie efectuată în funcţie de
profunzime ► cu liner-i şi/ sau obturaţie de bază

1. CAVITĂŢI DENTINARE-SUPERFICIALE
- pulpa este separată de leziune print-un strat gros de
dentină sănătoasă
- leziunea este coafată de dentină sclerotică
► asigură o protecţie suficientă faţă de
factorii agresivi
- Infiltraţia bacteriană este redusă
- se face toaleta cavităţii fără substanţe iritante
► îndepărtarea smear-layer-ului
- pregătirea suprafeţei dentinare pentru adeziune când
se utilizează tehnici adezive
2. LEZIUNI CRONICE PROFUNDE
- din vecinătatea camerei pulpare
- stratul de dentină restant are o grosime redusă
► nu asigură protecţie satisfăcătoare pulpei
- utilizarea unor substanţe de protecţie cu rol biostimulator
► determină creşterea zonei de scleroză
-Aplicarea unor obturaţii de bază cu înlocuitori de dentină
► asigură un suport eficient pentru cuspizii sau
crestele de smalţ subminat
CARIE CRONICĂ PROFUNDĂ

1.Varnish
2.Obturaţie de bază
3.Substanţă cu rol
biostimulator tip
Hidroxid de calciu
II. LEZIUNI CARIOASE CU EVOLUŢIE ACUT-
PROGRESIVĂ
- au evoluţie rapidă
- pe un front de atac întins în suprafaţă şi profunzime
- lipsă de demarcaţie între dentina infiltrată, afectată şi
cea sănătoasă
-Lipsa haloului de dentină sclerotică sau dentină de
reacţie în camera pulpară
Terapia plăgii plăgii dentinare
► înlăturarea produşilor toxici din carie
► neutralizarea acizilor
► sterilizarea dentinei
► încetinirea ritmului de evoluţie al leziunii
► aplicarea unor preparate care să
remineralizeze dentina restantă
 STERILIZAREA DENTINEI
- este greu de apreciat dacă dentina ce separă procesul
carios de pulpă este afectată sau nu
- utilizarea metodelor mecanice de îndepărtare poate
determina deschiderea camerei pulpare
- de-a lungul timpului au fost utilizaţi agenţi
antibacterieni
► unii au fost ineficienţi
► alţii iritanţi pulpari
Branström
- dovedeşte că smear-layer-ul este infectat cu
bacterii
► o cauză principală a reacţiilor pulpare sub
materialul de obturaţie
- recomandă agent antimicrobian
► digluconat de clorhexidină, dodeci-diamino-
etilglicina, fluorură de sodiu
Alţi autori recomandă – acid poliacrilic 10%
- acid citric 10% 10 s
În cavităţi superficiale
- badijonare cu alcool timolat
- aplicarea de cristale de timol lichefiate în cavitate
- timozin »» oxid de zinc şi timol
- tresiolan
- alcool, eter, acetonă, cloroform► produc deshidratarea
dentinei ► distrugerea pulpei
- Cavilax
- CaviDry - curăţire, dezinfecţie, uscare
rapidă
- se evaporă rapid
- nu e necesară utilizarea spray
aer
În cariile profunde
- se utilizează fluorura de staniu 10%
► buletă vată 4-5 s, se spală cu ser fiziologic
► se sigilează leziunea cu material de coafaj
indirect pentru 3 luni
- preparate concentrate de fluorură de sodiu 2% timp de
2 min.
- preparate ce conţin hidroxid de calciu
- în carii acute şi/sau profunde
► sterilizarea dentinei
► stimularea formării de dentină sclerotică şi de
reacţie
-preparate pe bază de eugenat de zinc de consistenţă
tare pentru 3 luni ► interacţionează cu materialele de
obturaţie definitive- compozit, glassionomer
 Materiale de protecţie pulpo-dentinarã
I. Linerii :
- tip solutie
- tip suspensie
- tip cement
II. Agenti de blocare a tubulilor dentinari
III. Adezivi dentinari
IV. Materiale pentru baza
 I. LINERII
DEFINIŢIE
- sunt straturi relativ subţiri de material , utilizate ca o
barieră pentru a proteja dentina de elementele toxice ce
pot difuza din restaurare şi/sau fluidele orale ce pot penetra
uşor prin fenomenul de micropercolare la interfaţa dinte-
restaurare.
- izolare electrică iniţială
- în leziuni cronice profunde sau acute
► medicaţie pulpară
1. liner-ii tip soluţie - varnish
- Generează un film subţire de 2-5μ
► prin evaporarea unor soluţii de lacuri
naturale copal sau alte răşini în solvent volatil
- Pot conţine ► timol, eugenol, fluoruri
Produse – Copalite, Copalite LC (Cooley&Cooley)
- Copal Varnish (Dental Product Ltd)
- Seal coat (Septodont)
Copalite – după o singură aplicare sigilează 55% din
tubulii dentinari
 Tehnica de lucru
- se aplică cu o buletă de vată ► 2/3 din volumul cavităţii
- se încarcă cu solvent, se exprimă pe un compres şi se
plasează în cavitate ► se plimbă pe toată suprafaţa
dentinară
- se usucă cu un jet de aer slab
► la primul strat 55% din suprafaţă este sigilată
► se repetă odată- sigilare 80-85%
2. liner-i tip suspensie
- pe bază de hidroxid de calciu
- suferă o reacţie chimică de priză, permit eliberarea unor
cantităţi mici de hidroxid de calciu şă fie eliberate de pe
suprafaţă lor
- au la bază reacţia ionilor de Ca şi a ionilor hidroxil cu
molecule mono- sau multifuncţionale
- Dezavantaj ► se pot degrada într-o mare proporţie de-a
lungul timpului
► nu mai pot conferi suport mecanic pentru
o obturaţie supraiacentă
- Formă de prezentare► pulbere albă foarte puţin solubilă
în apă
► solubilitatea creşte în prezenţa
zaharurilor simple sau poliolice
 PROPRIETĂŢI
1. acţiune asupra ţesuturilor
- caustică asupra ţesutului conjunctiv dată de pH ridicat
- lizează materiile organice şi denaturează proteinele
- alterarea este în suprafaţă, antrenează necroză de
coagulare
- sub stratul alterat se edifică ţesutul remineralizat
2. acţiune antiseptică
- Hidroxidul disociază în – ioni de calciu
- ioni hidroxil
- Ionul hidroxil este responsabil de alcalinitatea produselor
► proprietăţi antiseptice- bactericide
- Acesta difuzează în tubulii dentinari
- ► neutralizează acizii
► distrugerea florei acidofile
3. acţiune antiinflamatoare indirectă
- hidroxidul de calciu, prin fenomenul tampon, se opune
acidozei inflamatorii care favorizează acţiunea fosfatazei
acide
- pH alcalin activează fosfatazele alcaline
► mineralizarea ţesuturilor dure
-Ionii de Ca activează C, favorizează reacţia de activare
ATP- azei calcico-dependente► mineralizare
4. acţiune hemostatică
-Datorită prezenţei calciului
- antrenează contracţia sfincterelor precapilare
► reducerea fluidului extravazat
-Se reduce hemoragia în cazul unei plăgi pulpare
- indicate în coafajul direct şi indirect
 Forme de prezentare
- pudră ce se amestecă cu soluţie anestezică fără
vasoconstrictor sau apă distilată sterilă
- se poate amesteca cu iodoform, cresatin, sulfat de bariu
Produse
- Calasept (Scandic Dental)
- Calcipulpe (Septodont)
- Calxyl (Therse)
 Tehnică de lucru
- toaleta cavităţii
- se usucă cu jet aer fără presiune
- se izolează- digă
- se aplică produsul pe peretele pulpar cu un penson
- se usucă 15 s pentru evaporarea solventului
- pe suprafaţa dentinară va rămîne un strat subţire

- Calxyl cu substanţă de contrast

-
3. lineri-i tip ciment
- asigură un strat de până la 1mm, aderent la dentină
- mai rezistenţi ca linerii suspensie

a.Lineri pe baza de hidroxid de calciu

- pot fi – autopolimerizabili- sistem pastă-pastă

- produse: Dycal (Caulk), Procal (3M), Life (Kerr)
- baza şi catalizatorul se amestecă pe o plăcuţă de
hârtie 5-10 s
- se aplică în strat de 1-1,5 mm pe peretele pulpar
cu un fuloar special
-fotopolimerizabili- realizează priza sub acţiunea lămpii foto
timp de 20 s
- uşurintă de manipulare la aplicarea pe
peretele pulpar
- PRODUSE: Calcimol LC (Voco)
Septocalc (Septodont)
Prisma VLC Dycal (Dycal)
 b. Lineri pe bază de glassionomer
 Pot fi – autopolimerizabili
- fotopolimerizabili
 nu se aplică în apropierea pulpei
 se aplică peste un liner de hidroxid de calciu
 aderă bine la dentină
 coeficient de contracţie asemănător cu al dentinei
 aderă la materialele compozite
 eliberează fluor
- produse - Ionoseal (Voco)
- LCL 8 (Voco)
- Vitrebond (3M)
- Fuji Bond LC
VITREBOND (3M)
Secţiune histologică colorată cu
negru sudan ce demonstrează
formarea de dentină sclerotică
la 2 luni de la aplicarea liner-ului
II.AGENŢI DE BLOCARE A TUBULILOR DENTINARI

- OXALAŢII
- oxalatul de Ca sau K reduce permeabilitatea dentinară cu
până la 98,25% (Bashley)
- se utilizează şi oxalatul de Al cu rezultate mai bune
- Stanley şi Bowen au utilizaz hexahidratul feric sau oxalatul
feric timp de 60s
 Agenţi de blocare a tubulilor
dentinari
Tehnicã de aplicare:

se aplicã pe peretele dentinar cu ajutorul unei bulete de vatã sau unui

penson timp de 60 de secunde.

Produşi:
oxalatul de potasiu;
oxalatul de calciu;
oxalatul feric;
oxalatul de aluminiu.
 III.Adezivii dentinari
Definiţie-
agenţi cu rol de realizare a unei legãturi micromecanice şi
chimice între substratul dentinar şi materialele de
restaurare plastice (rãşini compozite, amalgam).
Proprietãţi:
protecţie chimicã;
previn recontaminarea bacterianã din mediul oral prin
asigurarea adeziunii la nivelul marginilor cavitãţii şi la
nivelul pereţilor dentinari.
Indicaţii:
cavitãţi superficiale (aplicare direct pe dentinã);
cavitãţi medii (aplicare direct pe dentinã sau peste un
liner);
cavitãţi profunde (aplicare pe strat de liner sau bazã).
 Aspecte privind adeziunea
chimicã şi micromecanicã:
Adeziunea chimicã implicã obţinerea unor legãturi interatomice realizate la interfaţa adeziv-substrat.
Adeziunea mecanicã implicã legãtura formatã între adezivul care penetreazã microcavitãţile existente la
nivelul suprafeţelor dentinare şi amelare şi materialul de restaurare.
Pentru a obţine o adeziune optimã la smalţ este necesarã obţinerea unei suprafeţe de adeziune întinse
prin bizotarea smalţului (condiţionarea acidã a capetelor prismelor de smalţ conduce la obţinerea de
microcavitãţi, în scopul obţinerii microretenţiei mecanice).
Pentru obţinerea adeziunii la dentinã este utilã utilizarea unor agenţi de chelare (EDTA, acid citric)
sau a unor condiţioneri dentinari (acid poliacrilic 10%), agenţi care îndepãrteazã smear-layerul dentinar şi
asigurã apariţia a numeroase neregularitãţi în dentina intertubularã, care au rol în microretenţie mecanicã.
Primele generaţii de adezivi dentinari au caracteristici hidrofobe, în timp ce dentina şi conţinutul
canalelor dentinare sunt hidrofile. Primerii sunt monomeri hidrofilici cu afinitate pentru dentina hidrofilã
reacţionând chimic atât cu stratul dentinar cât şi cu monomerul din adezivul dentinar. Penetrarea
microcavitãţilor din dentina intertubularã va conduce la obturarea spaţiilor goale, în urma dizolvãrii
cristalelor de hidroxiapatitã prin condiţionarea dentinarã, formând o reţea între benzile de colagen dentinar
şi adeziv (zona hibridã).
Noile generaţii de adezivi dentinari includ în structurã primerul, scurtând timpul de lucru şi
prevenind riscul contaminãrii cu salivã. In cazul adezivilor pentru restaurãri cu amalgam, aceştia asigurã o
sigilare superioarã a a canaliculelor dentinare în raport cu linerii tip soluţie (varnish), creând o interfaţã
rezistentã la acţiunea acizilor. Compomerul 4META din unii adezivi pentru amalgam asigurã o legãturã
suplimentarã cu reţeaua de colagen. Noile generaţii de adezivi pot fi utilizate pentru asigurarea adeziunii şi
protecţiei pulpo-dentinare atât pentru restaurãrile din rãşini compozite cât şi pentru restaurãrile din
amalgam.
Produse comerciale (adezivi dentinari
pentru rãşini compozite)
1. GLUMA (Miles) Primer + adeziv
2. SCOTCH BOND II (3 M) All in one
3. PRIME AND BOND (LD Caulk) All in one
4. SINGLE BOND DENTAL ADHESIVE (3 M) All in one
5. SOLOBOND (Voco) All in one
Produşi comerciali (adezivi dentinari pentru amalgam)
1. AMALGAMBOND PLUS (Parkell) Compomer 4META
2. CLEARFILL NEW BOND (J Morita)
3. PANAVIA (J Morita)
Produşi comerciali (adezivi dentinari universali)
1. ALL BOND (Bisco) Amalgam, rãşini compozite
2. CLEARFILL PHOTO BOND (J Morita) Amalgam, rãşini compozite
3. SCOTCH BOND MULTIPURPOSE (3 M) Amalgam, rãşini compozite
IV.MATERIALE PENTRU BAZĂ (CIMENTURILE)

- sunt folosite în carii cu evoluţie lent sau acut-progresivă

stabilizată
- se aplică peste un liner în strat de 1-2 mm
Asigură
- protecţie termică pentru pulpă
- suport mecanic suplimentar pentru obturaţie
- distribuie stress-ul ocluzal de la restauraţie la suprafaţa
subjacentă
- suport mecanic pentru bolţile cuspidiene sau crestele de
smalţ subminate
- creşte rezistenţa stratului subţire de liner, împotriva
dislocării
Cementuri pentru obturaţia de bazã
Clasificare
Ciment ZOE;
Ciment oxifosfat de zinc;
Ciment policarboxilic;
Ciment glassionomer
1.CIMENTUL ZOE (ZINC OXID EUGENOL)
- este din ce în ce mai puţin utilizat sub restaurări de durată
- Indicaţia tipică ► restaurează morfofuncţional timp de
6-8 săptămâni leziunile carioase active
sub care s-a realizat coafaj direct sau
indirect
- rezultă din amestecul eugenolului cu oxid de zinc
- Eugenolul - esenţă de cuişoare 80-90%
- o componentă fenolică ce e neutralizată de
pulberea de oxid de zinc
- Oxidul de zinc - pulbere amorfă albă, greu solubilă în apă cu
o reacţie slab bazică
 PROPRIETĂŢI
- are capacitate antiseptică foarte bună şi de lungă
durată (86 % după 90 zile)
- este contraindicat a se pune pe pereţi foarte
apropiaţi de pulpă
►efect iritativ-toxic asupra pulpei
-dacă este chitos, eugenolul se va elibera lent, irită
fiziologic odontoblaştii
► depun dentină de reacţie
- nu se lasă eugenat sub compozit sau adezivi
dentinari
PREPARATE
- IRM
- CARIOSAN
 PREPARAREA
 cu ajutorul unei spatule metalice din inox pe o plăcuţă
de sticlă rugoasă
 spatularea se face energic
 se înglobează cantităţi descrescânde de oxid de Zn
 consistenţa densă, chitoasă
 materialul aderă la placă şi spatulă
TEHNICA DE APLICARE
Pentru bază
- se aplică o cantitate mică în cavitate
- se condensează cu fuloar sau bulete mici de
vată manipulate cu pensa
2. CIMENTUL OXIFOSFAT DE ZINC
Forma de prezentare
- pulbere- amestec de oxizi metalici
- lichid- acid ortofosforic
PROPRIETĂŢI
- protecţie mecanică
- rezistenţă mare la compresiune
- rezistenţă mare la abrazie
- solubilitate scăzută în mediul bucal
- protectie chimică – în timp apar spaţii de percolare
-protecţie antibacteriană-dacă conţine substanţe antiseptice
- oxid de cupru, săruri de Ag, iodoform, timol
- protecţie termică- conductibilitate de 18 ori < amalgam
- protecţie electrică - scăzută în mediu uscat
- în mediu umed îşi pierde din capacita
tea izolantă, Zn trece în soluţie
INDICATII
► Obturaţii de bază în cavităţi medii şi profunde
sub amalgam, după izolarea plăgii dentinare cu un
varnish
Produse
- ADHESOR (Spofa Dental)
- ADHESOR CARBOFINE
- HARVARD CEMENT Richter Hoffman Harvard Dental
Gmbh)
- ZINC CEMENT
- POSCAL (Voco)
- DRALA PHOSPHAT ZEMENT (Detax)
TEHNICĂ DE LUCRU
- mixarea se face pe o plăcuţă de sticlă rugoasă
- cu spatulă metalică
- mişcări de rotaţie-translaţie 60-90 s
 pulberea se împarte în 3-4 porţii,
 prima se amestecă 30 s pt. neutralizarea acidităţii
 următoarele câte 15 s
 se adiţionează pulberea la lichid şi nu invers
 inserarea se face cu o spatulă bucală
 condensarea cu fuloar de ciment
 timp de lucru 2-3 min.
 priza primară are loc în 2-8 min în funcţie de tipul
de ciment
 retuşurile se fac la 10 min. după priza primară
 există variante încapsulate
3. CIMENTUL POLICARBOXILIC
Forma de prezentare
 Sistemul clasic - pulbere- oxid de zinc
- lichid- acid poliacrilic
Sistemul anhidru – pulbere – amestec de oxid de
zinc şi
acid poliacrilic
- lichid- apă distilată
 Capsule predozate
 PROPRIETĂŢI
 Rezistenţă mare la compresiune
 Uşor efect bactericid datorat ionilor de Zn
 Efect carioprofilactic dacă conţine F
 Adeziune crescută la dentină
- îmbunătăţită prin adăugarea de fosfat tricalcic sau
fluoruri
 Protecţie chimică şi antimicrobiană
- datorată adeziunii crescute la pereţii dentinari
 Conductibilitate termică scăzută
 Conductibilitate electrică redusă
 Biocompatibilitate bună
- în cariile profunde este totuşi necesară aplicarea unui
liner
 nu induce remineralizarea dentinei, dentinogeneza
 INDICAŢII
 obturaţii de bază în cavităţi medii şi profunde
PRODUSE
- DRALA POLICARBOXILIC (Detax)
- DURELON (Espe)
- DURELON MAXI CAP încapsulat (Espe)
- CARBOXYLATE CEMENT (Bayer Dental)
- CARBOCO (Voco)
- LINING CEMENT (Shofu)
 TEHNICA DE LUCRU
- raţia pulbere lichid 3/1
- se spatulează pe – placă netedă de sticlă
- toc de hârtie prevăzut în trusă
- lichidul se pune pe placă după pulbere
► apa se evaporă ► lichidul devine vâscos
- consistenţa vâscoasă optimă se obţine încorporând
pulberea toată odată
- spatulare → 30 s
- timp de lucru 2,5- 3,5 min
- inserarea se face cu spatula bucală
- priza primară → 5 min
4.CIMENTURILE GLASSIONOMERE TIP II
FORMA DE PREZENTARE
● sistem clasic
- pulbere ( sticlă de alumino-silicat)
- lichid ( acid poliacrilic sau copolimeri de acid maleic şi itaconic)
● sisteme anhidre
- lichidul este apa distilată sau soluţie diluată de acid tartric
● capsule predozate
- necesită aparate de mixat şi dispozitive de activare şi aplicare
specifice firmei producătoare
 PROPRIETĂŢI
 rezistenţă la compresiune superioară faţă de cimenturile
oxifosfat de Zn şi policarboxilic
 efect carioprofilactic dat. F
 adeziune crescută la dentină
 sigilare foarte bună dat. - adeziunii chimice
- contracţiei minime de priză
- coeficient de expansiune
termică similar cu al dentinei
 conductibilitate termică şi electrică redusă
 biocompatibilitate bună
 nu induce neodentinogeneza
 INDICAŢII
● obturaţii de bază în toate cavităţile ce au peretele pulpar
mai profund de 0,5- 1 mm faţă de JSD
● este materialul de elecţie în cazul obturării cu compozite
PRODUSE
■ sisteme cu priză chimică ( autopolimerizabile)
- Fuji II GC
- Glassionomer Base Cement (Shofu)
- Ionofil (Voco), Ionobond (Voco)
■ sisteme cu priză foto-iniţiată
-Vitremer, Vitrebond (3M)
- Fuji II LC
 TEHNICA DE LUCRU
- se recomandă respectarea cu stricteţe a indicaţiilor
producătorului cu privire la dozare şi manipulare
 Sticla cu Sticla se ţine
lichid vertical

2 picături
de lichid
Hârtie
polimerică pe
care se
O măsură de
amestecă
pulbere
Se ia o măsură din pulbere şi se
îndepărtează surplusul
- seţine sticla vertical
- pentru a obţine dimensiunea optimă a
picăturii se presează sticla uşor
Se condiţionează suprafaţa dentinară pentru
îmbunătăţirea adeziunii
Se usucă suprafaţa timp de 5 s
Se aplică glassionomerul pe fundul cavităţii
 TRATAMENTUL CARIILOR ÎN
VEDEREA RESTAURĂRII CU
AMALGAM: INDICAŢII, TEHNICI DE
PREPARARE ŞI OBTURARE A
CAVITĂŢILOR
AMALGAMUL DE ARGINT
La scară mondială, amalgamul dentar este cel mai des folosit material pentru
obturaţii directe, în special pentru dinţii premolari şi molari. Deşi folosirea larg
răspândită a amalgamului dentar este dovada avantajelor lui substanţiale, el
prezintă de asemenea câteva dezavantaje, cea mai evidentă dintre ele fiind
aspectul său inestetic. La fel ca şi alte materiale metalice, amalgamul dentar nu
se aseamănă cu dinţii în aspect, o problemă estetică care devine chiar şi mai
severă atunci când amalgamul se înnegreşte din cauza faptului că îşi pierde
luciul. Amalgamul dentar este de asemenea cel mai puţin rezistent dintre toate
aliaje dentare obişnuite, permiţând degradarea ambientală. Cea mai serioasă
provocare a amalgamului dentar din ultima vreme este însă îngrijorarea legată
de eliberarea mercurului în organism. Deoarece amalgamul dentar întotdeauna
conţine o cantitate substanţială de mercur, eliberarea unei anumite cantităţi din
acest element toxic este inevitabilă. Avantaje ale amalgamului dentar, care
susţin utilizarea lui în ciuda numeroaselor provocărilor şi dezvoltării unor
alternative, includ: costul scăzut, uşurinţă în aplicare, toleranţă la variaţii în
procedura de aplicare şi longevitate înaltă. Durata de viaţă a restauraţiilor din
amalgam variază în mare măsură, dar restauraţiile de amalgam de 30 sau mai
mulţi ani vechime nu sunt neobişnuite. Există totuşi şi cazuri de eşecuri
premature. În timp ce unele dintre ele pot fi atribuite unor erori în aplicare,
cauzele altor eşecuri pot fi atribuite alterării structurii şi proprietăţilor
amalgamului în timpul utilizării.
Două elementele pe care toate amalgamurile se bazează sunt mercurul şi argintul.
Când mercurul reacţionează cu argintul şi cantitatea de mercur este mai mare de
50% ca greutate, reacţia de amalgamare creează compuşii metalici de argint şi
mercur de compoziţie teoretic stiochiometrică, Ag 2Hg 3 şi AgHg. În amalgamele
dentare, aceste faze se numesc γ1 şi β1, respectiv. Când amalgamul dentar este
preparat în cabinetul dentar, produsul reacţiei de amalgamare argint-mercur este în
special faza γ1, şi el devine matricea structurii de amalgam în care toate fazele
vor fi incorporate. Totuşi, toate amalgamele dentare conţin de asemenea staniu
pentru a îmbunătăţi proprietăţile mecanice, pentru a controla viteza de
amalgamare, şi pentru a furniza astfel un timp de lucru corespunzător pentru
dentist. Un alt element esenţial în amalgamele moderne este cuprul, ce
îmbunătăţeşte mai departe proprietăţile materialelor. Printre elementele minore ale
aliajului se numără, zincul este cel mai des folosit ca şi "agent de curăţare" pentru
a îndepărta impurităţile în timpul topirii elementelor pentru pregătirea aliajului
pentru amalgamul dentar, şi care este folosit în forma de pulbere la prepararea
amalgamului. Alte elemente care au fost folosite uneori pentru a îmbunătăţi
proprietătile amalgamului dentar includ paladiu şi indiu. În practica dentară,
amalgamul se prepară în cantităţi mici, corespunzătoare obturării unei cavităţii,
prin amestecarea pulberii de aliaj cu mercur într-un proces denumit
triturare. Triturarea într-un mojar a fost înlocuiă cu amalgamatoarele mecanice, în
care amestecarea pudrei de aliaj cu mercurul se face într-o capsulă de plastic care
este agitată într-un dispozitiv motorizat. Scopurile principale ale triturării sunt
acoperirea tuturor particulelor de pudră cu mercur şi îndepărtarea unei cantităţi de
oxid din particulele de pulbere de aliaj, care ar împiedica sau influenţa negativ
Cantitatea de mercur folosită în triturare este întotdeauna mai mică decât cea
necesară pentru amalgamarea completă a întregii mase de aliaj.
Asemeni oricărui material potrivit înlocuirii permanente a unui ţesut în corpul
uman, amalgamul dentar prezintă rezistenţă ridicată la coroziunea din mediul
bucal. Totuşi dintre materialele restorative obişnuite, amalgamul dentar este unul
dintre cele mai susceptibile la acţiunea distructivă a acestui mediu, datorită
reacţilor electro-chimice.
Indicaţiile obturaţiilor din amalgam sunt:
carii primare fisurale cavitare medii şi mari;
carii recurente adiacente unor obturaţii din amalgam;
existenţa multiplelor contacte ocluzale pe suprafaţa viitoarei obturaţii sau la
marginea acesteia;
când nu poate fi menţinută o izolare perfectă, necesară restaurărilor cu materiale
adezive;
la pacienţi cu risc cariogen crescut.
Contraindicaţiile sunt:
la pacienţii care au multiple obturaţii din amalgam, care prin corodare ar putea
produce intoxicaţii cu mercur;
la pacienţi cu aparate gnato-protetice conjuncte metalice la care poate apare
fenomenul de galvanism oral;
la pacienţii cu teren alergic care au prezentat în trecut reacţii adverse la amalgam;
în leziuni fisurale mici unde se pot aplica restaurări adezive.
Compozitia pulberii care se adauga mercurului:
Argintul (40-74%)creste expansiunea, rezistenta si reduce fluajul.
Staniul (25-30)scade expansiunea, rezistenta, duritatea si creste
timpul de priza. Are mai multa afinitate pt. mercur decat argintul.
Cuprul (2-30)creste expansiunea, rezistenta si duritatea si reduce
fluajul.
Zincul (0-2) usureaza condensarea, iar in cursul proceselor de
fabricatie evita formarea oxizilor. (Contaminarea cu umiditate a
amalgamelor cu continut de zinc det. o expansiune intarziata a
materialului).
Mercurul (Hg) poate intra in compozitia in proportie de 2-3%.
Indiul, introdus in mercurul unor produse comerciale (in proportie de
10-15%), scade cantitatea de mercur necesar titrurarii, creste
umectabilitatea amalgamului si scade cantitatea de mercur evaporata
atat in timpul prizei cat si dupa aceasta.
Aliajele pt. amalgam pulberea (care se adauga mercurului) se
prezinta sub forma de:
- pilitura (sunt particule de forma neregulatacu lungimea de 60-
120μm,latimea de 10-70μm si grosimea de 10-35μm)
- particule sferice (cu diametre cuprinse intre 2-43μm)
- amestec de pilitura si particule sferice(rezistenta lor e mai crescuta).
Clasificarea aliajelor pt. amalgam: - aliaje cu continut redus de cupru (< 6%
Cu, se numesc aliaje conventionale),
- aliaje cu continut crescut de cupru (> 6% Cu);
- aliaje ternare (sunt cele care contin argint, staniu si cupru)
- cuaternare (sunt cele care mai contin in plus si zincul);
-aliaje cu particule sferice, pilitura sau cu particule amestecate.
Timpul de priza:
Reprezinta intervalul scurs de la debutul prepararii pana in momentul in care
cristalizarea este completa.(Intervalul de timp care separa finalul triturarii de
momentul intaririi amalgamului se numeste timp de priza.)
Timpul de priza e influentat de: faza aliajului Ag-Sn (faza γ corespunde unor
amalgame cu priza lenta, in timp ce faza γ+ da amalgame cu priza rapida care
se intaresc in mai putin de 1 min.), raportul pulbere mercur (proportia
normala se considera 5/8 in procente de greutate, insemnand 52% Hg; cu cat
continutul in mercur e mai mare, cu atat priza e mai lenta), dimensiunea
particulelor (cu cat particulele de aliaj sunt mai mici, cu atat timpul de priza
va fi mai redus), presiunea de condensare (presiunea crescuta de condensare
det. eliminarea unei cantitati mai mari de mercur din amalgam, cu reducerea
consecutiva a timpului de priza).
Mecanismul de priza al amalgamelor cu continut redus de cupru
Punctul de plecare este reprezentat de compusul intermetalic Ag3Sn (faza ).
Faza dominanta este Ag2Hg3 (= γ 1) aprox. 54-56% volum; proportia de faza γ e
de 27-35%, iar de faza γ 2 e de 11-13%.
(Dupa priza se mai pot produce reactii prin procese de difuziune).
Ag3Sn + Hg → Ag2Hg3 + Sn7-8Hg + Ag3Sn (nereactionat)
γ + Hg → γ1 + γ2 +γ
Mecanismul de priza al amalgamelor cu continut crescut de cupru
Amalgame cu particule amestecate (pilitura si particule sferice): Solubilitatea
staniului in mercur e cea mai mare,urmata de argint si peurma de cupru. (De aceea
particulele de Ag-Sn se dizolva aproape in totalitate in mercur).
In prima etapa: Ag3Sn (γ) + Hg → Ag2Hg3 (γ 1) + Sn7-8Hg (γ 2) + Ag3Sn (γ)
(nereactionat)
In a 2-a etapa: Sn7-8Hg (γ 2) + AgCu → Cu6Sn5 (η) + Ag2Hg3 (γ 1)
(Dupa priza finala, structura amalgamului consta dintr-o faza γ 1, care inconjoara
particulele de Ag3Sn (γ) si Ag-Cu.
Partic. de Ag-Cu sunt inconjurate de faza (η).
Amalgame cu aliaje cu compozitie unica: Aici faza η este in proportie mai mare.
Continutul de γ 2 este nul.
Proprietati:
• Proprietati fizice:
- Variatii dimensionale datorate prizei
In primele 20 min. amalgamul sufera o contractie, dat. absorbtiei de mercur de
catre faza . Apoi urmeaza o dilatare prin formarea fazelor 1 si 2. La sfarsit apare o
contractie lejera, ca. 1μm/cm Dimensiunile se stabilizeaza dupa 6-8 ore.
Factorii care influenteaza variatiile dimensionale sunt: compozitia aliajului,
dimensiunea particulelor (cu cat dimensiunea particulelor e mai mica, cu atat
expansiunea totala e mai mica), raportul aliaj-mercur (cu cat cantitatea de mercur
liber e mai mare, cu atat va fi si expansiunea mai mare), durata si viteza de
triturare (cu cat timpul de triturare e mai lung, cu atat expansiunea e mai redusa),
intervalul de timp scurs intre triturare si condensare (nu trebuie sa se scurga mai
mult de 3-3,5
minute intre cele 2 operatiuni, deoarece in acest moment trebuie sa se formeze
fazele 1 si 2), presiunea de condensare (cresterea presiunii de condensare reduce
expansiunea), contaminarea cu umiditate inainte de priza a amalgamului care
contine zinc (Apa det. o reactie electrolitica intre zinc si alte metale.Ca urmare
are loc o expnsiune de 4% care nu apare in primele 24 ore, ci la 3-5 zile)
- Dilatarea termica. Coeficientul de dilatare termica a amalgamului e de 2 ori
mai mare decat cel al tesuturilor dentare.
Aceasta duce la separatia marginala, ceea ce duce la infiltrarea salivei intre dinte-
obturatie, ea fiind eliminata o data cu revenirea obturatiei la temperatura normala.
Procesul de patrundere-expulzare a salivei intre obturatie si dinte poarta numele
de percolare conditionata termic.
- Rezistenza la compresiune. Rezistenta la compresiune depinde de: compozitia
aliajului, dimensiunea si forma particulelor (particulele mici si sferice dau
rezistenta crescuta), timpul de triturare, cantitatea de mercur (mai mult de 55%
mercur face sa scada rezistenta), condensarea, porozitatea.Cele mai mari valori
ale rezistentei la compresiune, la o ora, le au materialele cu continut crescut de
cupru si compozitie unica (iar cele mai mici valori le au cele cu pilitura si
continut scazut de cupru).
- Rezistenta la tractiune. E mult mai redusa decat cea la compresiune
- Plasticitatea. In momentul insertiei, pasta de amalgam trebuie sa aiba o
plasticitate suficienta pt. a permite adaptarea in cavitate. Pe urma valoarea
plasticitatii trebuie sa scada in scopul unei condensari eficiente a amalgamului.
- Deformarea permanenta. E lenta progresiva si ireversibila. Cele mai mari
valori ale deformarii permanente (6,3%) au amalgamele cu pilitura si cu continut
redus de cupru. Cele mai mici valori (0,05-0,09%) le au amalgamele cu
compozitie unica si cele cu continut crescut de cupru.
- Conductivitatea termica. Amalgamele sunt bune conducatoare de caldura. De
aceea, reconstituirile profunde trebuie asociate cu obturatii de baza care sa
asigure protectia pulpei.
- Integritatea marginala. In zona marginala a obturatiei, amalgamul nu are
voie sa ramana neprotejat de smalt, depasind suprafata acestuia, deoarece
acest lucru determina fractura marginala a amalgamului.
- Porozitatea. Bulele apar dat. continutului ridicat de mercur si dat. umiditatii
incorporate in timpul malaxarii. Porii la suprafata obturatiei apar dat.
eliminarii mercurului, ca urmare a supraincalzirii in timpul lustruirii
obturatiei. Microporii din masa obturatiei apar ca urmare a expansiunii, dat.
excesului de mercur sau dat. insuficientei presiuni de condensare a
amalgamului.
• Proprietati chimice:
- Alterarea chimica a amalgamelor se produce prin coroziune chimica si
electrochimica.
- Coroziunea chimica: Are loc la nivelul suprafetelor obturatiilor. Se prezinta
prin modificari de culoare (innegrire), sulfurari.
- Coroziunea electrochimica: Poate avea loc atat la suprafata amalgamului,
cat si in masa acestuia. Amalgamele cu continut crescut de cupru sufera mai
greu procese de coroziune, dat. absentei fazei γ2, care e cea mai activa
d.p.d.v.electrochimic.
Pt coroziunea fazei 2 in solutie salina avem urmatoarea reactie:
Sn7-8Hg (γ2) + H2O + O2 + Cl → Sn4(OH)6Cl2 + Hg
Mercurul eliberat poate reactiona in masa obturatiei cu faza nereactionata,
formand faze 1 si 2 suplimentare. Asadar,coroziunea electrochimica nu
det. eliberarea de mercur din amalgamul intarit.
• Proprietati biologice:
- Ionii metalici (de staniu, argint sau cupru) pot penetra in canaliculele
dentinare, producand coloratii disgratioase. De aceea e bine sa se
protejeze peretii cavitatilor cu lacuri, pt. a evita penetrarea ionilor
metalici in dentina
- Sensibilitatea imediata se poate datora contactelor premature sau
formarii de microfisuri la nivelul structurilor dentare.
- Sensibilitatea tardiva poate aparea la 10-12 zile de la inserarea
obturatiei. Cauza principala este expansiunea tardiva a obturatiilor din
amalgame cu continut crescut de zinc, dat. contaminarii cu umiditate in
timpul prepararii sau inserarii.
(Expansiunea tardiva are loc atat la amalgamele cu continut scazut de
cupru cat si la cele cu continut crescut de cupru.)
Proportia si cantitatile de aliaj si mercur
Proportia aliajului si mercurului:
Proportia de mercur variaza intre 54% (pt. aliajele conventionale) si 43% (pt.
aliajele cu continut crescut de Cu cu compozitie unica).
Cantitatea de mercur se stabileste prin cantarire sau dozare volumetrica.
Cantitatea de aliaj se stabileste si ea prin cantarire si dozare volumetrica.
Exista si cantitati de aliaje precantarite in ambalaje sau sub forma de tablete.
In prezent se utilizeaza frecvent capsulele predozate. Acestea contin aliajul si
mercurul in compartimente separate printr-o membrana. (Inainte de folosire,
membrana e rupta prin comprimarea capsulei).
Reducerea proportiei de mercur se poate obtine prin: stoarcerea amestecului
inainte de inserarea in cavitate (metoda nerecomandata), sau prin tehnica
minimului de mercur (aceasta metoda se asociaza cu amalgamarea mecanica).
Cantitatile de mercur si aliaj:
400-800 mg de aliaj, preparata cu cantitatea corespunzatoare de mercur, sunt
suficiente pt. majoritatea reconstituirilor.
Daca e necesara o cantitate mai mare de amalgam, e de preferat sa se efectueze
mai multe preparari, decat sa se amestece odata o cantitate mai mare de
800mg.
Consideratii clinice asupra amalgamului
Avantajele amalgamului: - proprietatile mecanice sunt f. bune
- rata uzurii e aproape similara cu a smaltului
- pretul de cost e cel mai mic dintre toate materialele restaurative
Dezavantaje: - culoare nefizionomica
- lipsa adeziunii face necesara prepararea retentiva (implica sacrificii mari de
tesuturi dure dentare)
- amalgamul are efecte nocive
- coroziunea excesiva si fracturarea marginilor
- sensibilitatea postoperatorie (durerea)
- cariile secundare marginale
Masuri pt. reducerea riscului de intoxicatie cu mercur in cabinet
- depozitarea mercurului in recipiente bine inchise
- manipularea deasupra unor suprafete care pot fi usor curatite
- evitarea atingerii mercurului si amalgamului cu mana
- colectarea resturilor de amalgam si depozitarea lor in apa cu adaos de tiosulfat
de sodiu sau glicerina, lichidul trebuind sa umple complet recipientul
- aerisirea frecventa a incaperilor
- evitarea supraincalzirii mercurului sau amalgamului
- determinarea anuala a nivelului mercurului in organism la persoanele care
lucreaza in cabinete dentare
RESTAURARI ESTETICE

Restaurarea
cavitatilor de Cl
I,II,III,IV,V cu
materiale estetice:
RASINI COMPOZITE,
CIMENTURI
GLASSIONOMER,
COMPOMERI

CARIOLOGIE I
 RĂŞINI COMPOZITE
Răşinile compozite sunt utilizate din ce în ce mai
mult în terapia restauratoare, ca urmare a tratamentului
minim invaziv aplicat leziunilor carioase şi dorinţei
pacienţilor de a avea restaurări estetice.
Termenul de materiale compozite se referă la orice
combinare de materiale în care componentele individuale pot
fi distincte faţă de celelalte.
Materiale de obturaţie fizionomice utilizate atât
pentru restaurarea dinţilor frontali cât şi laterali, răşinile
compozite, cunoscute şi sub denumirea de răşini diacrilice,
au intrat în practica stomatologică în anul 1960, atunci când
chimistul de origine americană BOWEN a sintetizat aşa
numita rǎşină Bowen.
 Dorind să amelioreze unele din proprietăţile fizice ale
răşinilor acrilice, Bowen a obţinut un material restaurativ din răşini
polimerizate întărite cu adaos de particule de siliciu. Aceste răşini cu
umplutură au stat la baza răşinilor compozite de azi.
Din 1960 şi până în zilele noastre materialele compozite au
suferit o serie de modificări structurale menite să le îmbunătăţeascǎ
performanţele clinice prin ameliorarea proprietăţilor lor fizice şi
chimice.
Răşinile compozite sunt materiale dentare restaurative
complexe, trifazice şi au în compoziţia lor:
•o fază organică polimorfă, continuă, constituind matricea (30-50%
din volum);
•o fază anorganică minerală, dispersată, formata din particule
de umplutura (scade coeficientul de contractie de priza si cel liniar de
expansiune termica, asigura aspectul fizionomic al materialului);
•agentul sau faza de cuplare care realizează unirea componentei
organice cu cea anorganică.
•adjuvanti (5%), controleaza reactia de polimerizare prin initiatori,
acceleratori,sau influenteaza calitatile estetice prin stabilizatori,
coloranti si pigmenti.
AVANTAJELE RĂŞINILOR COMPOZITE
 prepararea cavităţii se limitează la tratamentul lezional, fiind
conservativă cu ţesuturile dentare sănătoase;
 refacerea esteticii dento-faciale în condiţii optime ;
 se poate realiza într-o singură şedinţa;
 nu implică laboratorul de tehnică dentară;
 preţul de cost mai scăzut, fiind accesibil unei mase mai mari a
populaţiei;
 există posibilitatea reparării obturaţiei fără a fi necesară
îndepărtarea în totalitate a acesteia.
DEZAVANTAJE
 pot apare modificări ale culorii precoce la pacienţii
consumatori de ceai negru, cafea, cola, ş.a.;
 realizarea unei adaptări intime la nivelul pragului gingival este
dificil de realizat;
 trebuie să existe condiţii excelente de izolare a cavităţii pentru
a nu compromite adeziunea materialului;
 contracţia de priză mai mare decât în cazul restaurărilor prin
inlay, deci există riscul percolării marginale.
INDICAŢII
 distrucţii coronare de amplitudine mică;
 refacerea pierderilor de substanţă amelo-dentinară la
dinţii frontali (aplicarea inlay-urilor la acest nivel nu este
indicată) şi laterali;
 la pacienţii cu igienă orală bună;
 la pacienţii cu exigenţe estetice mari;
 la toate grupele de vârstă.
CONTRAINDICAŢII
 distrucţii coronare de amplitudine mare şi medie;
 zone de stress ocluzal;
 pacienţii cu igienă orală deficitară;
 pacienţii cu risc cariogen mare.
 Polimerizarea răşinilor compozite
Răşinile compozite se diferenţiază şi prin modul de polimerizare.
Există mai multe sisteme de iniţiere a polimerizării, astfel:
-sistem de activare chimică (autopolimerizare);
-sistem de activare prin fotopolimerizare;
-sistem dublu activat, prin fotopolimerizare şi polimerizare chimică.
În sistemul pastă-pastă: iniţiatorul de priză este de regulă peroxid de
benzoil (POB) sau un derivat al acidului sulfinic, iar catalizatorul sau
acceleratorul este o amină terţiară aromatică.
În compozitele cu iniţiere chimică, reacţia este relativ uniformă în tot
volumul materialului, totuşi, o mare parte din grupările metacrilat rămân
nepolimerizate chiar dupǎ câteva ore.
Acest tip de polimerizare are avantajul că nu necesită aparatură
specială şi asigură polimerizare uniformă indiferent de grosimea stratului de
compozit, dar are şi dezavantaje:
-instabilitate cromatică datorită reacţiei dintre amina terţiarǎ şi peroxid;
-timp de lucru necorespunzător şi modelare limitatǎ (2-3 min);
-înglobare de aer în timpul preparării materialului;
-culoare neomogenă dacă cele două componente (paste) nu au fost amestecate
corect;
-toxicitatea aminelor pentru ţesutul pulpar le face mai puţin biocompatibile;
-amestecul manual poate crea goluri în masa materialului;
-prelucrarea mecanică, finisarea şi lustruirea dau suprafeţe rugoase
responsabile de modificările de culoare ulterioare şi acumulare de placa
bacteriană.
Sistemul de activare a polimerizării prin radiaţii (fotopolimerizare) se poate
realiza prin următoarele moduri:
-incoerente;
-radiaţii u.v.;
-radiaţii vizibile;
-coerente (laser).

Compozitele cu acest sistem de iniţiere al polimerizării sunt livrate sub forma

de pastă unică, introdusă într-o seringă.

Avantajele acestor compozite sunt:

-o mai bună stabilitate cromatică datorită absenţei aminei terţiare;
-timp nelimitat pentru aplicarea şi modelarea materialului;
-duritate crescută;
-manipulare uşoară;
-polimerizarea fiind completă în 20-40 secunde toxicitatea pentru pulpă este
scăzută.
MICHAEL G. BUONOCORE: 1955
 Retenţia micro-mecanică la smalţ se obţine prin aplicarea pe suprafaţa
smalţului timp de 15s a unui acid sub formă de soluţie sau gel (acid fosforic 37%), ce
produce îndepărtarea debriurilor şi demineralizarea superficială, cu ameliorarea
umectabilităţii smalţului prin creşterea energiei libere de suprafaţă la o valoare mai
mare decât a răşinii şi lărgirea porilor smalţului cu formarea de microcavităţi de 10-15
mm.
Realizarea microretenţiilor se poate obţine numai la nivelul smalţului
prismatic. Disoluţia cristalului de hidroxiapatită începe la extremitatea cristalului şi
evoluează spre centrul acestuia datorită concentraţiei mai mari de carbonat, feţele
laterale ale prismei fiind mai rezistente. Demineralizarea este selectivă datorită
dispoziţiei morfologice diferite a prismelor de smalţ. Diferenţa de angulaţie a cristalelor
prismelor face ca acidul să aibă un potenţial de demineralizare mai ridicat în anumite
regiuni.
Smalţul aprismatic nu formează microretenţii deoarece atacul acid se face
uniform şi plan, cristalele de smalţ, paralele între ele şi perpendiculare pe suprafaţă,
fiind distruse omogen. După prepararea cavităţii, în funcţie de angulaţia prismelor,
demineralizarea poate să fie mai mare la nivelul capului prismelor sau la periferia lor.
Se descriu trei tipuri de modele de gravare după aplicarea acidului pe suprafaţa de smalţ :
 tipul I: îndepărtează preferenţial miezul prismelor de smalţ, periferia prismelor
rămânând intactă (relief tip “cuib de randunica”); Relief de tip I obţinut după
condiţionarea cu acid fosforic 32% timp de 15 secunde
 tipul II: îndepărtează preferenţial materialul de la periferie, lăsând centrul
prismei relativ neafectat;
 tipul III: gravare întâmplătoare, incluzând zone care se aseamănă cu tipurile I şi
II, împreună cu regiuni în care caracteristicile morfologice ale prismelor nu au fost
păstrate.

Aspectul capetelor răşinoase

din interiorul microcavităţilor
obţinute prin condiţionarea
smalţului
 CONDIŢIONAREA SMALŢULUI CU ACID
FOSFORIC

 SMALŢ PREPARAT(BIZOTAT)

15 SECUNDE

 SMALŢ NEPREPARAT-SIGILARE

60-120 SECUNDE
acid fosforic 10%,
acid maleic 10%,
acid citric 10%,
acid oxalic 2,5%
acid nitric 2,5%.

Aspectul smalţului condiţionat cu Aspectul smalţului condiţionat cu

acid fosforic 35% 15 secunde acid maleic 10% 15 secunde

Aspectul smalţului condiţionat cu

acid fosforic 15% timp de 15 secunde
Majoritatea compozitelor moderne utilizează ca agent de mordansare al smalţului acidul
fosforic 35-37%. În acest caz se obţin următoarele efecte:

 acidul dizolvă hidroxiapatita pe o adâncime de 20-30mm; îndepărtează un strat de

aproximativ 10 mm grosime şi creează un strat poros pe o adâncime de 5-50 mm;
 suprafaţa smalţului creşte astfel de aproximativ 2000 ori;
 după spălare şi uscare se îndepărtează toate impurităţile (detritusuri, peliculă
dobândită, etc.), care ar putea impiedica adeziunea;
 creşte tensiunea superficială a smalţului, respectiv umectabilitatea.

Aspectul smalţului cervical înainte Aspectul smalţului după demineralizarea

de aplicarea agentului de demineralizare cu acid fosforic 35% 15 secunde.
ADEZIUNEA LA DENTINĂ
TUBULI DENTINARI

PERMEABILITATE DENTINARĂ

PULPĂ

TOXINE BACTERIENE
FLUID DENTINAR SUBST. TOXICE DIN MATERIALE
 ADEZIUNEA LA DENTINĂ: ETAPELE PRINCIPALE

DIZOLVĂ SMEAR LAYER-UL

GRAVARE ACIDĂ
RETENTIVIZEAZĂ SUPRAFAŢA DENTINARĂ

MONOMERI HIDROFILICI
PRIMER SOLVENŢI
OPTIMIZEAZĂ GRADUL DE UMEZIRE

MONOMERI HIDROFOBI
ADEZIVUL AGENŢI DE ADEZIUNE
 Adeziunea la nivelul dentinei

 Încercările timpurii de a realiza adeziunea la nivelul dentinei au avut ca

rezultat o forţă de adeziune scăzută.
 Acest lucru nu a constituit o surpriză din moment dentina are 17% colagen în
volum. Acest colagen este inaccesibil datorită faptului că este înconjurat de
cristale de apatită .
 Tubulii dentinari sunt singurii pori disponibili pentru retenţia micromecanică.
Tubulii conţin fluid dentinar, ceea ce constituie un impediment pentru
adeziune. Numărul tubulilor disponibili pentru adeziune variază în funcţie
de locaţie, dentina mai profundă conţinând mai mulţi tubuli decât cea
superficială . Alţi factori, cum ar fi vârsta dinţilor, direcţia tubulilor şi tipul
de dentină pot afecta adeziunea la acest ţesut . Ulterior realizarea adeziunii
dentinare a fost complicată de prezenţa stratului de smear layer. El
blochează tubulii dentinari şi acţionează ca o „barieră de difuziune“. Iniţial
acest lucru a fost privit ca un avantaj în ceea ce priveşte protecţia pulpară
deoarece el micşora permeabilitatea dentinară .
Prima generaţie de sisteme adezive

 În 1956 Buonocuore a demonstrat că utilizarea unei răşini ce conţine

dimetacrilatul acidului glicerofosforic are capacitatea de a adera la suprafaţa
dentinară tratată acid.
 Bineînţeles că imersia în apă reducea foarte mult această legătură.
 Nouă ani mai târziu Bowen a încercat să rezolve această problemă prin
utilizarea N-fenilglicinei şi a glicidilmetacrilatului (NPG-GMA). Forţa de
adeziune a acestor prime sisteme era doar de 1-3 Mpa. Rezultatele clinice
obţinute cu aceste siteme au fost, în mod evident, extrem de proaste.
 Dintre produsele de acest tip cităm: Scotchbond Dual-Cure (3M) şi Bondlite
(Kerr).
A doua generaţie de siteme adezive

 Odată cu îmbunătăţirile aduse agenţilor de cuplare pentru răşinile compozite, adeziunea

la nivelul dentinei s-a îmbunătăţit.
 La sfîrşitul anilor 70 a fost intodusă a doua generaţie de siteme adezive. Marea majoritate
a acestor adezivi aveau incorporaţi esteri halofosforici de răşină neumplută cum este
bisfenol-A-glicidil metacrilatul (bis-GMA) sau hidroxietilmetacrilatul (HEMA). (ADA,
1987).
 Mecanismul prin care aceste sisteme adezive de generaţia a doua realizează adeziunea la
nivelul dentinei este reprezentat de legăturile ionice pe care le formează cu ionii de calciu
prin grupările clorfosfat.
 Aceste tipuri de legături sunt foarte slabe comparativ cu cele realizate de generaţiile a 5-a
şi a 6-a, dar au reprezentat un mare pas înainte faţă de prima generaţie. O problemă
majoră a acestor sisteme a reprezentat-o faptul că grupările fosfat se leagă de calciul din
stratul de smear layer, iar această legătură nu este suficient de rezistentă la hidroliză
atunci când se află în mediu apos.. Din moment ce dentina nu era condiţionată acid în
aceste sisteme, cea mai mare parte a adeziunii se datora legării de stratul de smear layer.
Unele sisteme din această generaţie au fost concepute să înmoaie stratul de smear layer şi
astfel au condus la o mai bună adeziune (maxim 6 Mpa). Oricum forţele de adeziune
rezultate prin utilizarea acestor sisteme au fost slabe şi lipsite de valoare. Dintre
produsele de acest tip se mai utilizează actualmente Scotchbond Dual-Cure (3M) şi
A treia generaţie de sisteme adezive

 Începând cu a treia generaţie de sisteme adezive, condiţionarea acidă a dentinei

îndepărtează şi/sau modifică stratul de smear layer . Acidul de condiţionare deschide
parţial tubulii dentinari şi le creşte permeabilitatea. acidul trebuie spălat complet înainte
ca primerul să fie utilizat. Primerul conţine monomeri de răşină hidrofilă ce includ
hidroxietil trimetilat anhidridă (4-META) şi bifenildimetacrilat (BPDM). Primerul
conţine o grupare hidrofilă care infiltrează stratul de smear layer, îl modifică şi
favorizează adeziunea la dentină, pe de o parte, iar pe de altă parte realizează adeziunea
la răşină. Această a treia generaţie de siteme adezive utilizează uzual un primer răşinic
hidrofilic care are în compoziţie 60% pentacrilat fosfat (PENTA), 30% HEMA şi 64%
etanol. După aplicarea primerului, o răşină neumplută este aplicată pe smalţ şi dentină.
 În marea majoritate a sistemelor primerul fosfat modifică smear layer-ul
înmuindu-l, iar după penetrare, prin polimerizare acesta se transformă într-o suprafaţă
dură. Se aplică apoi răşina adezivă care ataşează primerul fotopolimerizat la răşina
compozită. Adeziunea la smear layer care acoperea dentina nu a avut succes deosebit
înainte de 1990 deoarece răşina nu penetra prin statul de smear layer, iar acest strat de
smear layer era foarte subţire (Tao L, 1988). Sistemele cele mai folosite din această
generaţie sunt: Scotchbond 2 (3M), Gluma (Heraeus), Tenure (Den-Mat Corporation);
Prisma Universal Bond 3 (Dentsply Caulk); Syntac (Ivoclar Vivadent); XR-Bond (Kerr)
A patra generaţie de siteme adezive

 Îndepărtarea completă a stratului de smear layer a fost obţinută cu a patra generaţie de

siteme adezive. Fusayama şi colab. au încercat să simplifice adeziunea la smalţ şi dentină
prin condiţionarea acidă a preparaţiei cu acid fosforic 40% . Din păcate nu s-a înţeles că
această procedură conduce la o demineralizare accentuată a dentinei şi la un colaps a
fibrelor de colagen expuse.
 În 1982 Nakabayashi şi colab. au raportat formarea unui strat hibrid rezultat din
metacrilatul polimerizat şi dentină. Stratul hibrid este definit ca „structura formată în
ţesuturile dure dentare (smalţ, dentină, cement) prin demineralizarea suprafeţei şi
subsuprafeţei, urmată de infiltrarea monomerilor şi polimerizarea ulterioară”
(Nakabayashi N, 1982).
 Utilizarea tehnicii total etch reprezintă una dintre caracteristicile principale ale sitemelor
adezive din generaţia a patra . Această tehnică permite condiţionarea acidă concomitentă
a smalţului şi dentinei utilizând acid fosforic timp de 15-20 secunde. Suprafeţele
condiţionate trebuie lăsate umede („adeziune umedă”) pentru a evita colapsul fibrelor de
colagen.
 DENTINĂ CONDIŢIONATĂ
CU ACID FOSFORIC 37%

COLAGEN
DEMINERALIZAT
Aspectul fibrelor de colagen expuse după condiţionarea
acidă a dentinei (SEM x 5000)

Aplicarea soluţiei de primer hidrofilic infiltrează reţeaua de colegen

expusă formând stratul hibrid
Stratul hibrid format între dentina condiţionată
acid şi sistemul one bottle (SEM x 1500)
 Formarea prelungirilor de răşină şi a braţelor adezive laterale completează mecanismul de
adeziune dintre materialul adeziv şi substratul dentinar condiţionat acid

Ţesutul mineralizat format din dentina peritubulară şi intertubulară este dizolvat sub
acţiunea acizilor. Penetrarea iniţială a suprafeţei expune fibrele de colagen. În această zonă, pe o
distanţă de 2-4 μm are loc hibridizarea şi capetele răşinoase pot sigila ferm orificiile tubulilor
dentinari. Exemple de sisteme din a patra generaţie care utilizează mordansarea acidă a dentinei
cu acid fosforic sau alţi acizi sunt :All Bond 2 (Bisco), Amalgambond (Parkell), OptiBond FL (Kerr),
Scotchbond Multi-Purpose Plus (3M), EBS (ESPE), ProBond (Dentsply Caulk).
Condiţionarea dentinară alături de hidrofilia primerilor asigură penetrarea răşinii în dentină şi
consecutiv forţe de adeziune la dentină superioare celei de adeziune la smalţ (25-35MPa)
A cincea generaţie de sisteme adezive

 Pentru a simplifica procedurile clinice prin reducerea numărului de paşi şi implicit a

timpului de lucru, era necesar un sistem adeziv mai bun. De asemenea, clinicienii aveau
nevoie de o cale mai bună de a preveni colapsul colagenului din dentina demineralizată.
Generaţia a cincea a apărut din nevoia de a face materialele adezive mai uşor de utilizat de
către practicieni.

 Pentru a facilita utilizarea clinică sistemele combină primerul şi adezivul într-o

singură soluţie care trebuie aplicată după condiţionarea acidă simultană a smalţului şi
dentinei (tehnica condiţionării totale umede) cu acid fosforic 35-37% timp de 15-20
secunde . Aceste sisteme adezive crează legături cu dentina condiţionată acid prin
intermediul prelungirilor răşinoase, a braţelor laterale adezive şi a formării stratului
hibrid, conducând la obţinerea unor valori crescute ale forţelor de adeziune atât la
nivelul smalţului, cât şi al dentinei
A şasea generaţie de sisteme adezive- 2 categorii

 Tip I Self etching primer (primerii automordansanţi)-

utilizează un primer autogravant, urmat de aplicarea răşinii
adezive

Watanabe şi Nakabayashi au dezvoltat un primer automordansabil care conţine o soluţie

apoasă formată din fenil-P 20% şi HEMA 30%. pentru adeziunea la nivelul smalţului şi
dentinei simultan . Combinarea paşilor de condiţionare acidă şi de aplicare a
primerului reduce timpul de lucru, elimină etapa de îndepărtare prin spălare a
acidului de condiţionare şi exclude riscul colapsului reelei de colagen. sistemele
de acest gen prezintă şi dezavantaje. De exemplu, soluţiile trebuie reîmprospătate
continuu, datorită structurii lor apoase nu există un control exact al aplicării şi poat
rămîne smear layer rezidual în apropierea materialului adeziv şi a dentinei . De
asemenea, eficienţa sistemelor în condiţionarea optimă a smalţului este mai puţin
predictibilă decât în cazul utilizării gelului de acid fosforic.
Tip II Self etching utilizează un primer autogravant şi o
răşină adezivă care sunt amestecate înainte de aplicare

All-Bond SE® (BISCO), Brush & Bond® (Parkell),

Futurabond® NR (VOCO), Touch & Bond® (Parkell), Adper™
Prompt™ L Pop™ (3M ESPE), Xeno III® (DENTSPLY Caulk)

Ambele tipuri de asisteme adezive(primeri automordansanti)

lasă pe loc stratul de smear layer => strat adeziv
A şaptea generaţie de sisteme adezive

 Aceste sisteme se caracterizează prin posibilitatea de a atinge niveluri ridicate ale

adeziunii la nivelul smalţului şi dentinei prin folosirea unei singure soluţi. Aceste
produse pot fi cu adevărat numite siteme într-un singur pas. Sunt autogravante şi care
nu necesită amestecul componentelor. Din păcate primele evaluări ale acestor noi
sisteme au demonstrat o adeziune suficientă la nivelul dentinei condiţionate, în timp ce
adeziunea la nivelul smalţului este mai puţin eficientă. De aceea se
suplimenteaza gravajul smaltului (gravaj selectiv pe smalt).
Exp:
 G-Bond™ (GC America), iBond® (Heraeus Kulzer), Xeno® IV (DENTSPLY Caulk), Adper™
Easy Bond (3M ESPE), AdheSE® One (Ivoclar Vivadent,), and Clearfil® S3 Bond (Kuraray).
 1. Adezivi care conţin condiţioner de tip acid care se îndepărtează prin spălare
(etch and rise)
Aceşti adezivi implică etape separate de aplicare a acidului de condiţionare şi apoi de
îndepărtare a lui prin spălare (în general acid fosforic 30-40%). Această etapă de
condiţionare este urmată de aplicarea primerului şi apoi a răşinii adezive, rezultând într-
o procedură care cuprinde 3 paşi. Procedurile simplificate în 2 pasi combină primerul şi
răşina adezivă într-o singură aplicare.

2. Adezivi automordansanţi
 Aceştia se bazează pe utilizarea unor monomeri acizi care nu se spală care condiţionează
dentina şi au rol de primer simultan. Din punct de vedere al uşurinţei în utilizare şi a
sensibilităţii tehnicii, aceste sisteme par a fi cele mai promiţătoare. Ele elimină faza de
spălare, ceea ce nu numai reduce timpul de lucru, dar şi reduce sensibilitatea tehnicii,
diminuând riscul de apariţie a erorilor în timpul aplicării. există două tipuri de astfel de
siteme adezive : „moderate” şi„puternice” . Cele puternice au un pH foarzte scăzut (mai
mic de 1) şi dezvoltă un mecanism de adeziune şi o morfologie a interfeţei asemntoare cu
cele obţinute de prima categorie de adezivi. Cei medii (pH în jur de 2) dizolvă suprafaţa
dentinei numai parţial, astfel că un număr important de cristale de hidroxiapatită rămân
sub stratul hibrid. Grupările specifice carboxil şi fosfat ale monomerilor funcţionali pot
ineracţiona chimic cu hidroxiapatita reziduală. Se consideră că dublul mecanism de
adeziune (micromecanic şi chimic) este foarte avantajos din punct de vedere a
durabilităţii restaurării. Componenta micromecanică conferă în mod special rezistenţă
la stresul ce tinde să rupă adeziunea. Interacţiunile chimice pot avea ca rezultat o
adeziune care să reziste mai bine la provocările hidrolitice şi astfel să conducă obţinerea
unor margini de restaurare bine sigilate pe o perioadă lungă de timp.
Sisteme adezive cu conditionare totala (D+S) in 3 timpi: protocol
operator
Se mordanseaza acid dentina pentru maximum
15-20s.
Se iriga abundent.
Nu se desica dentina (adeziune in mediu umed).

Se evita contaminarea substratului.

Se aplica primer-ul.
Se evapora solventul complet.

Se lasa adezivul sa infiltreze substratul

aproximativ 10s.
Se indeparteaza excesul de adeziv cu pensule de
unica folosinta; se evita folosirea spray-ului de
aer.
Se fotoactiveaza timp de 20-30s
Sisteme adezive cu conditionare totala(S+D) in 2
timpi: protocol operator
Se mordanseaza acid dentina pentru
maximum 15-20s.
Se iriga abundent.
Nu se desica dentina (adeziune in
mediu umed).

Se aplica mari cantitati de primer-

adeziv.
Se lasa adezivul sa infiltreze substratul
aproximativ 5-10s.
Se evapora solventul cu spray de aer
(lejer) pana cand dentina apare opaca
(formarea completa a peliculei).
Se evita contaminarea substratului.
Se fotoactiveaza timp de 20-30s
Principalele etape ale tratamentului operativ -restaurativ al
unui proces carios:
1. Realizarea timpului chirurgical (prepararea cavităţii)
2. Parcurgerea etapei medicamentoase (protecţie a organului pulpo-
dentinar)

3. Etapa de restaurare
Oblique layering
Etapele clinice de restaurare a cavităţilor de clasa a II-a cu răşini compozite

1. Alegerea culorii

2. Fixarea matricii şi portmatricii corespunzătoare şi a penei interdentare

Matricile dentare- roluri
 refac morfologia feţei absente
 realizeaza o bună adaptare a materialului la
nivelul pragului cervical (zona cea mai
sensibilă în ceea ce priveşte adaptarea
materialului)
 servesc ca suport pentru inserarea
materialului de restaurare
 ajută la obţinerea unei bune închideri
marginale a restauraţiei la pereţii dentari
 împiedică refluarea materialului de
restaurare la nivelul parodonţiului
Penele interdentare-roluri
 realizează o bună imobilizare a matricii
 realizează o bună adaptare a matricii la
nivelul pragului cervical, ceea ce determină
o bună adaptare a materialului de
restaurare şi o obturaţie etanşă
 stabileşte nivelul punctului de contact cu
dintele vecin, contribuind la refacerea
adecvată a ambrazurilor
 menţine o stare de tensiune pozitivă asupra
dinţilor, ceea ce va permite, după
îndepărtarea lor şi a matricii obţinerea unui
punct de contact strâns
 prin uşoara separare dentară pe care o
realizează, compensează grosimea
matricilor, ceea ce va determina un punct
de contact optim
Tipuri de matrici pentru răşini compozite

Matrici transparente din celuloid Matrici metalice

Matrici metalice secţionate

cu sistemul specific de
portmatrici

Matrici metalice continue

cu sistem propriu de fixare

Matrici şi portmatrci
Tofflemire
 Tipuri de pene pentru răşini compozite

din lemn din plastic transparente

din plastic mat

3. Gravajulsmalţului şi a dentinei

Atenţie la timpul de acţiune al acidului de gravaj

4. Spălarea cu apă

5. Uscarea suprafeţelor dentare

Este recomandat ca suprafeţele să rămână umede, de aceea uscarea

trebuie realizată cu aplicatoarele pentru sistemul adeziv
Nu este de dorit uscarea excesivă, cu apariţia aspectului alb cretos al
smalţului

!!!!Umed nu înseamnă contaminat cu salivă sau sânge

6.Aplicarea şi fotopolimerizarea sistemului adeziv amelo-dentinar

Se recomandă aplicarea „activă” a sistemului adeziv

Atenţie la generaţia de adeziv şi la recomandările producătorului

Fotopolimerizarea durează 20 secunde

7. Aplicarea răşinii compozite

A nu se utiliza spatule oxidate care pot schimba culoarea materialului

Inserare în straturi care să nu depăşească 2 mm

Fotopolimerizare 40 secunde
Refacearea punctului de contact

În continuare se vor plasa straturi succesive de material

în cavitate, fiecare strat fiind polimerizat 40 secunde
8. Modelarea anatomică

Îndepărtarea portmatricii, a matricii şi a penei

9. Modelarea funcţională

10. Finisarea şi lustruirea

Finisare
Lustruirea
Recomandari pentru pacient
Intrucit există posibilitatea apariției unor
modificari de culoare ale restaurație in urmatoarele 24
ore prin retentia hidrica a materialului, se recomanda
ca pacientii sa evite consumul de lichide colorate,
fructe(sucuri colorate, ceai negru, cafea, ciocolata) in
acest interval. Deasemenea este contraindicat fumatul.
Refacerea punctului de contact
Metode de obturare
Obturare cu straturi oblice
alternative
(Hilton 1996)
Metode de obturare
Tehnica
centripeta
(Bichacho
1994)
Restaurarea cu sablon siliconic
 Application

Cervical lesion after Application with Light activation Metafil Flo

minimally invasive HB brush, one depending on curing restoration,
preparation coat only (20 sec) light 3 to 10 sec. finished and
polished
Air-dry gently
(5-10 sec)