Capitolul 11

11. LANŢURI DE DIMENSIUNI

11.1 GENERALITĂŢI; CLASIFICARE; EXEMPLE

In construcţia de maşini, dimensiunile liniare şi unghiulare determină mărimea,

forma şi poziţia relativă a suprafeţelor, atat in cazul unor piese, cat şi intr-un ansamblu.
Între diferitele dimensiuni ale unei piese sau ansamblu există anumite legături, directe şi
indirecte, cu caracter funcţional şi tehnologic, [1-3], [6], [8-9], [13].
Prin lanţ de dimensiuni se inţelege un ansamblu (şir, totalitatea) de dimensiuni
liniare şi/sau unghiulare care leagă intre ele elementele unei piese sau ansamblu şi
formează un contur închis.
Un lanţ de dimensiuni este format din dimensiunile primare, care se realizează
direct in procesul tehnologic (la valorile prescrise pe desenele de execuţie) şi din
dimensiunea de închidere, care rezultă indirect (automat la prelucrarea sau asamblarea
pieselor). Aceasta din urmă nu se trece pe desenul de execuţie, [1-2], [13].
In cazul lanţurilor de dimensiuni reprezentate schematic este indicată şi
dimensiunea de închidere R.
Un lanţ de dimensiuni poate avea minim trei dimensiuni: două primare şi una
rezultantă. Ajustajele asamblărilor cilindrice pot fi considerate lanţuri cu trei
dimensiuni: diametrul alezajului şi arborelui fiind dimensiunile primare, iar jocul sau
strangerea fiind dimensiunea rezultantă.
Cateva exemple de lanţuri de dimensiuni sunt date in Figurile 11.1 şi 11.2.

1
2
 Clasificarea lanţurilor de dimensiuni

1) După apartenenţa la piesă sau ansamblu:

a) ale pieselor;
b) de asamblare.

2) După felul dimensiunilor:

a) liniare;
b) unghiulare;
c) mixte.

3) După poziţia in spaţiu:

a) plane
- cu dimensiuni liniare paralele;
- cu dimensiuni liniare neparalele;
b) spaţiale.

4) După complexitate:
a) simple;
b) complexe:
- in serie, cu bază de cotare diferită;
- in paralel, cu bază de cotare unică;
- mixte.

5) După rolul funcţional:

a) funcţionale;
b) tehnologice.

In cotarea funcţională (intocmită de proiectantul constructiv) dimensiunile sunt,

cel mai adesea, aşezate in serie, astfel incat să corespundă rolului funcţional al piesei,

3
fără a se ţine seama de complicaţiile tehnologice legate de existenţa bazelor de cotare
diferite pentru fiecare dimensiune.
In cotarea tehnologică, prin care se urmăreşte realizarea cat mai uşoară şi ieftină
a dimensiunilor, se aplică principiul numărului minim de baze de cotare şi se incearcă
ca bazele de cotare tehnologice să coincidă cu cele funcţionale, [5].
In teoria şi practica lanţurilor de dimensiuni se deosebesc două probleme
principale,
[1], [6], [8-9], [13]:

a) problema directă, prin care cunoscându-se valorile nominale, toleranţele şi abaterile

limită ale dimensiunilor primare se cere determinarea valorii nominale, toleranţei şi
abaterilor limită ale dimensiunii rezultante;

b) problema inversă, prin care cunoscându-se valoarea nominală, toleranţa şi abaterile

limită ale dimensiunii rezultante şi valorile nominale ale dimensiunilor primare se cere
determinarea toleranţelor şi abaterilor limită ale acestora.

11.2 REZOLVAREA PROBLEM DIRECTE A LANŢURILOR DE

DIMENSIUNI PLANE, LINIARE ŞI PARALELE

11.2.1 Metoda de maxim şi de minim

Pentru aplicarea acestei metode este necesar ca dimensiunile primare ale lanţului
de dimensiuni să fie realizate strict intre limitele prescrise şi fără nici o sortare, ajustare
sau reglare să se obţină piese şi ansambluri corespunzătoare.
Inainte de efectuarea calculelor, trebuie să se stabilească influenţa fiecărei
dimensiuni primare asupra celei rezultante, din acest punct de vedere dimensiunile
primare fiind fie măritoare, cand prin mărirea lor individuală provoacă mărirea
dimensiunii rezultante, fie reducătoare, cand prin mărire produc micşorarea acesteia.

4
Exemplu: Fie lanţul de dimensiuni din Figura 11.3.

Se observă că B1, B2, B3 sunt dimensiuni măritoare, iar B4, B5 sunt dimensiuni
reducătoare.
Deoarece:
B1 + B2 + B3 = B4 + B5 + RB, (11.1)
rezultă:
RB = (B1 + B2 + B3) – (B4 + B5) (11.2)

Deci, dimensiunea nominală (de inchidere) RB a unui element rezultant este

egală cu diferenţa dintre suma dimensiunilor nominale a elementelor măritoare şi suma
dimensiunilor nominale a elementelor reducătoare.
Considerand cazul general, cand lanţul de dimensiuni este format dintr-un număr
n+1 elemente (n elemente primare şi unul rezultant) şi considerand m elemente
măritoare şi n-m elemente reducătoare, rezultă:

m n
RB   B j  B j (11.3)
j 1 j  m 1

5
Valorile limita ale elementului rezultant (de inchidere)sunt:

6
 Toleranţa algebrică a elementului rezultant este egală cu suma toleranţelor
elementelor primare, deci elementul rezultant este elementul cel mai puţin precis dintr-
un lanţ de dimensiuni. Ca urmare, se recomandă ca lanţul de dimensiuni să aibă un
număr cat mai mic de elemente primare pentru ca dimensiunea rezultantă să nu aibă o
toleranţă excesiv de mare (mai ales dacă are un rol important).
Expresiile stabilite sunt relaţiile fundamentale ale lanţurilor de dimensiuni,
respectiv relaţiile care stau la baza rezolvării problem directe şi inverse a lanţurilor de
dimensiuni.

Observaţie: Nu există lanţ de dimensiuni cu toate dimensiunile primare

reducătoare (au cel puţin o dimensiune măritoare).

Un exemplu de rezolvare a unui lanţ de dimensiuni, folosind metoda de maxim şi

minim este cel din Figura 11.4.

7
 11.2.2 Metoda algebrică
In aplicarea acestei metode se are in vedere faptul că intr-o sumă sau diferenţă
de mărimi tolerate, fiecare mărime trebuie luată sub formă desfăşurată (valoare
nominală şi abateri limită), după care se adună sau se scad intre ele părţile de acelaşi fel.
Evident, in cazul diferenţelor, semnul minus in faţa unei mărimi tolerate schimbă atat
semnul valorii nominale cat şi semnele abaterilor şi, ca urmare,abaterile işi vor schimba
locurile (abaterea superioară va deveni inferioară şi invers), [1], [5-6], [8-9], [11], [13].

8
Se deduc următoarele două reguli:
- abaterea superioară (ASR) elementului rezultant este egală cu diferenţa dintre suma
algebrică a abaterilor superioare ale elementelor măritoare şi suma algebrică a
abaterilor inferioare ale elementelor reducătoare;
- abaterea inferioară (AiR) a elementului rezultant este egală cu diferenţa dintre suma
algebrică a abaterilor inferioare ale elementelor măritoare şi suma algebrică a abaterilor
superioare ale elementelor reducătoare.

Observaţie: Această metodă conduce la acelaşi rezultat ca şi metoda de maxim şi

de minim, dar este cea mai simplă şi mai rapidă in aplicare.

11.2.3 Metoda probabilistică

In cadrul acestei metode, valoarea nominală a dimensiunii rezultante se

determină ca şi la metodele precedente. Pentru calculul abaterilor limită şi toleranţei
dimensiunii rezultante se ţine seama de faptul că dimensiunile primare efective sunt
mărimi cu caracter intamplător şi au distribuţii proprii, [1], [8-9], [11], [13]. Cum
dispersia unei sume de mărimi intamplătoare este egală cu suma dispersiilor, rezultă:

9
10
 Relaţiile determinate arată că toleranţa dimensiunii rezultante, calculată prin
metoda probabilistică este mai mică decat cea calculată prin metodele precedente, lucru
extrem de important, mai ales la rezolvarea problemei inverse (de proiectare) a lanţurilor
de dimensiuni).
Abaterile limită probabile (practice) ale dimensiunii rezultante se pot calcula fie
in funcţie de abaterile limită teoretice (algebrice) determinate prin metodele precedente,
Figura 11.5, fie in funcţie de abaterea centrală a dimensiunii rezultante, Figura 11.6,
(mijlocul campului de toleranţă), [1], [13].

11
a) În primul caz se poate scrie:

b) În al doilea caz (dacă distribuţiile primare sunt simetrice), abaterile limită probabile
ale dimensiunii rezultante, in funcţie de mijlocul campului de toleranţă, sunt:

12
 11.3 REZOLVAREA PROBLEMEI DIRECTE A LANŢURILOR
DE DIMENSIUNI LINIARE NEPARALELE

Se face prin aceleaşi metode ca şi in cazul lanţurilor de dimensiuni paralele, [1],

[11], [13]. Fie lanţul de dimensiuni liniare neparalele din Figura 11.7, in care L1 şi L2
sunt dimensiuni primare, iar RL este dimensiunea rezultantă.

Problema se reduce la rezolvarea unui lanţ de dimensiuni paralele dacă

dimensiunile primare se proiectează pe direcţie dimensiunii de inchidere, [1], [13]:

Relaţia arată că valorile nominale şi abaterile dimensiunilor primare nu se

transmit integral dimensiunii rezultante ci într-un raport determinat, în cazul de faţă, de
cos α , respectiv de cos (900 – α).

Notând cu k1 şi k2 aceste rapoarte, rezultă:

13
Exemplu de rezolvare:
a) prin metoda algebrică:

b) prin metoda probabilistică:

11.4 REZOLVAREA PROBLEMEI DIRECTE A LANŢURILOR DE

DIMENSIUNI UNGHIULARE

Se rezolvă, in general, prin aceleaşi metode ca şi lanţurile de dimensiuni liniare,

[1], [11]. Fie, de exemplu, lanţul de dimensiuni din Figura 11.8.

14
a) prin metoda de maxim şi de minim:

b) prin metoda algebrică:

c) prin metoda probabilistică:

Observaţie: Pentru dimensiunile unghiulare primare şi pentru cea rezultantă se

consideră distribuţia normală şi asimetria zero.

15
 11.5 REZOLVAREA PROBLEMEI INVERSE A LANŢURILOR
DE DIMENSIUNI

Problema inversă a lanţurilor de dimensiuni, denumită şi problema de

proiectare, este in acelaşi timp şi o problemă tehnologică care trebuie rezolvată
corespunzător cu condiţiile concrete de realizare a pieselor şi produselor in industria
constructoare de maşini, [1], [13].
În rezolvarea problemei inverse a lanţurilor de dimensiuni se pot intrebuinţa mai
multe metode: metoda toleranţei medii, metoda determinării preciziei lanţului, metoda
sortării pe grupe de dimensiuni, metoda reglării şi metoda ajustării.

11.5.1 Metoda toleranţei medii

În cadul acestei metode se cere să se determine toleranţele şi abaterile limită ale

dimensiunilor primare astfel incat, prin asamblarea neselectivă a pieselor componente,
dimensiunea rezultantă să aibă valori intre limitele prescrise, [1], [9], [13].

a) varianta algebrică
Iniţial se presupun toleranţele dimensiunilor primare egale intre ele: T 1 =T2 = ...
=Tn = Tma , (Tma – toleranta medie algebrica).
n

Din relatia: TR = T
j 1
j , rezulta: TR = n.Tma, deci:

TR
Tma  (11.29)
n

Această toleranţă poate fi considerată doar ca o valoare orientativă şi, in consecinţă,

pentru fiecare dimensiune primară, in funcţie de mărimea ei, de importanţa şi mai ales de

16
dificultăţile tehnologice de realizare, se stabileşte o toleranţă corespunzătoare, mai mare,

egală sau mai mică, cu condiţia respectării relaţiei: TR = T

j 1
j .

In ceea ce priveşte valorile abaterilor limită, respectiv poziţiile toleranţelor faţă

de dimensiunile nominale, se recomandă următoarea soluţie, [1], [13]:
- pentru toleranţele dimensiunilor primare măritoare se stabileşte o poziţie identică cu
cea a toleranţei dimensiunii rezultante (in aceeaşi proporţie deasupra, dedesubtul sau de
o parte şi de alta a liniei zero);
- pentru toleranţele dimensiunilor primare reducătoare se stabileşte o poziţie inversă
poziţiei toleranţei elementului rezultant.
De menţionat că toleranţele pot avea şi alte poziţii, dacă pornind de la soluţia de
mai sus, abaterile limită se micşorează sau se măresc, cu aceeaşi valoare şi in acelaşi
sens, atat la dimensiunile măritoare, cat şi la cele reducătoare.

b) varianta probabilistică

Iniţial se presupun toleranţele dimensiunilor primare egale intre ele: T 1 =T2 = ...
=Tn = Tmp , (Tmp – toleranta medie probabilistifca).

n
Din relaţia: TR  T
j 1
j
2
, rezulta: TR  nTmp , deci:

TR
Tmp  (11.30)
n
Intrucat:
TR TR
Tmp  > Tma  (11.31)
n n

rezultă că rezolvarea probabilistică este evident mai convenabilă din punct de vedere
tehnologic, dar poate fi aplicată numai dacă procesul tehnologic de realizare a

17
dimensiunilor primare este bine pus la punct (stabil ca reglaj şi stabil ca precizie).
Valorile abaterilor limită se determină ca la varianta algebrică.
Metoda toleranţei medii se poate aplica cu mare uşurinţă şi rapiditate in producţia
de serie mare şi de masă, [1], [13].

11.5.2 Metoda determinării preciziei lanţului

O metodă asemănătoare cu cea a toleranţei medii este metoda determinării

precizie lanţului, metodă la care, spre deosebire de cea a toleranţei medii la care se pleacă
de la considerentul că toate dimensiunile primare au toleranţe egale, se admite iniţial că
toate dimensiunile primare au aceeaşi precizie (sunt executate in aceeaşi treaptă de
precizie).
In cazul acestei metode se face o analogie cu asamblările pieselor lise cilindrice.
Se porneşte de la relaţia:
T = a.i (1.2)
în care:
a – coeficientul clasei de precizie (numărul unităţilor de toleranţă);
i – unitatea de toleranţă,[μm].
In cazul lanţurilor de dimensiuni, coeficientul a reprezintă numărul de unităţi de
toleranţă care caracterizează precizia lanţului, [13].

a) varianta algebrică:

18
 b) varianta probabilistica

Observaţii:
1. Unitatea de toleranţă, i se determină cu relaţia i = 0,453 D  0,001D, în care D
reprezintă media geometrică a limitelor intervalului de dimensiuni din care face parte
dimensiunea considerată.
2. Deşi in calculele efectuate s-a considerat că toate dimensiunile primare au aceeaşi
precizie, se admite ca toleranţele dimensionale mai dificile din punct de vedere
tehnologic să fie mărite cu o treaptă de precizie, iar toleranţele dimensiunilor fără

19
probleme din punct de vedere tehnologic să fie micşorate cu o treaptă. Astfel, rezolvarea
lanţurilor de dimensiuni devine mult mai economică.
3. Pe baza numărului a calculat se adoptă a imediat superior din STAS, treapta de
precizie care corespunde acestui număr şi toleranţele dimensiunilor primare.
4. Abaterile limită se determină cu regula cunoscută de la metoda anterioară.
Metoda se aplică in producţia de serie mare şi de masă, in condiţiile
interschimbabilităţii totale, cand asamblarea pieselor componente se face fără nici o
selecţie prealabilă, [11], [13].

11.5.3 Metoda sortării pe grupe de dimensiuni

Prin această metodă se inlătură inconvenientele metodelor anterioare, intrucat se

lucrează cu toleranţe economice, din acest motiv metoda fiind recomandată atunci
cand toleranţa dimensiunii rezultante este mică sau foarte mică, astfel incat toleranţele
elementelor primare sunt extrem de mici sau imposibil de realizat, [1-2], [8-9], [11],
[13].
Pentru prezentarea metodei se consideră un ajustaj cu joc, in care caz diametrul
alezajului şi arborelui sunt dimensiuni primare, iar jocul dimensiunea rezultantă, Figura
11.9.

20
 Pentru prelucrarea pieselor cu toleranţe economice se majorează toleranţele de
execuţie ale elementelor lanţului de n ori. Se sortează (prin măsurare) elementele pe n
grupe de dimensiuni, astfel incat, in cadrul fiecăreia din cele n grupe, campul de
dispersie să fie egal cu toleranţa prescrisă şi se asamblează elementele din aceeaşi

grupă de sortare. Noile toleranţe de execuţie vor fi: TD'  n  TD si Td'  n  Td

Se pune problema determinării legăturii care există intre jocurile limită pentru o
grupă oarecare k in comparaţie cu grupa 1:

Numărul grupelor de sortare se determină in funcţie de mărimea toleranţelor

prescrise şi de precizia economică de prelucrare a pieselor.
Se observă că toleranţa jocului pentru oricare grupă rămane constantă:

In schimb, valorile jocurilor limită vor diferi de la o grupă la alta dacă TD = Td ,

iar ajustajul işi poate schimba caracterul dacă diferenţa TD  Td sau numărul
grupelor de sortare sunt prea mari, ceea ce din punct de vedere funcţional nu este admis.
Într-adevăr pentru TD>Td valoarea jocurilor creşte cu numărul de ordine al
grupei de sortare, iar pentru TD<Td aceasta scade. De asemenea, toleranţa totală
(integrală) a ajustajului este cu atat mai mare faţă de cea prescrisă iniţial cu cat
numărul n al grupelor de sortare şi diferenţa TD  Td sunt mai mari.
Pentru cazul din figură, toleranţa jocului total:

21
 De aceea, pentru aplicarea metodei sortării, cu respectarea caracteristicilor
iniţiale ale ajustajului este necesar ca TD = Td sau, în cazul general, T1 = T2 = … = Tn ,
situaţie in care:

Jmax n = Jmax k = Jmax 1

Jmin n = Jmin k = Jmin 1 (11.38)

Pentru aceasta se micşorează toleranţele mai mari pană la o valoare egală cu cea
mai mică dintre toleranţe.
Un exemplu tipic de aplicare al acestei metode il constituie lanţul de dimensiuni
de la rulmenţii radiali, la care dimensiunea rezultantă este jocul radial, Figura 11.10,
[1], [13].
In general, metoda sortării se aplică eficient in producţia de serie mare şi de
masă la lanţuri de dimensiunicu toleranţe foarte mici ale dimensiunilor rezultante.
Aplicarea metodei necesită un control in volum de 100% al dimensiunilor.

Pentru a se putea asambla prin această metodă toate piesele fabricate (să nu
rămană piese desperecheate) este necesar ca toate elementele lanţului să aibă curbe de
distribuţie identice in cadrul toleranţelor economice, astfel incat in grupele de sortare cu
acelaşi număr de ordine să fie acelaşi număr de piese, Figura 11.11.

22
 11.5.4 Metoda reglării

Prin aplicarea acestei metode dimensiunile primare ale lanţului se execută cu

precizii convenabile din punct de vedere tehnologic, iar dimensiunea rezultantă se
obţine in limitele prescrise prin modificarea, fără prelucrare, a mărimii unui element
numit compensator.
Reglarea se poate efectua in două variante, [1-2], [8-9], [11], [13]:
a) cu compensator fix, Figura 11.12;
b) cu compensator mobil, Figura 11.13.
a) In primul caz, funcţia de compensator fix poate fi indeplinită fie de piese
speciale, fie de piese ale ansamblului, avand dimensiunile in trepte (bucşe, şaibe,
garnituri, etc.).
In Figura 11.12 cu ajutorul inelului compensator dimensiunea rezultantă RB este
adusă la o valoare efectivă cuprinsă intre limitele prescrise. Reglarea cu ajutorul
compensatoarelor fixe se aplică, de obicei, in producţia individuală şi de serie mică,
fiind mai puţin precisă şi necesitand un volum relativ mare de muncă (montări şi
demontări repetate in vederea obţinerii dimensiunii de închidere între limitele prescrise),
[1], [8-9], [13].

23
b) utilizarea compensatoarelor mobile este mai comodă şi permite realizarea oricărui
grad de precizie a elementului de inchidere. Ea conduce insă la complicarea construcţiei
prin introducerea unor elemente suplimentare.
În Figura 11.13 dimensiunea A2 poate fi modificată prin deplasarea axială a
bucşei 1 in limitele toleranţei de compensare, după care se face blocarea cu şurubul 2.
In acest fel dimensiunea rezultantă RA se obţine in limitele prescrise.
Reglarea cu compensator mobil poate fi aplicată la lanţuri de dimensiuni cu
multe elemente sau de precizie ridicată sau la lanţuri de dimensiuni la care precizia
variază in timp datorită uzurii, vibraţiilor, etc. Atat in producţia individuală şi de serie
mică, cat şi in producţia de serie mare şi de masă, [8-9], [13].

11.5.5 Metoda ajustării

La rezolvarea lanţurilor de dimensiuni prin această metodă, aducerea

dimensiunii rezultante în limitele prescrise se face prin schimbarea valorii uneia din
dimensiunile primare prin prelucrarea suplimnentară (ajustarea) acesteia. Dimensiunile
primare ale lanţului se realizează cu precizii convenabile din punct de vedere tehnologic,
[1], [8], [11], [13].
În Figura 11.14 este prezentat un subansamblu în care brida 1 are rolul de a
împiedica ridicarea saniei 2 la deplasarea acesteia pe ghidajul 3. Dacă dimensiunea
rezultantă RB nu este cuprinsă intre valorile prescrise, se pot ivi următoarele două
situaţii, rezolvabile prin ajustarea elementului primar stabilit, [1], [9], [13]:

a) jocul dintre brida 1 şi sania 2 este mai mic decât RB min , caz in care trebuie rectificată
suplimentar suprafaţa M pentru micşorarea dimensiunii primare reducătoare B4 .

b) jocul dintre brida 1 şi sania 2 este mai mare decat RB max , caz în care trebuie
rectificată suuplimentar suprafaţa N pentru micşorarea dimensiunii primare măritoare
B2 .
Principalul avantaj al metodei il constituie posibilitatea realizării, la precizia
cerută, a dimensiunii de inchidere in condiţii economice convenabile.

24
 In schimb, metoda necesită executarea unor prelucrări suplimentare, o inaltă
calificare, fapt care exclude interschimbabilitatea in producţie. Domeniul de utilizare
economică a metodei se limitează la producţia individuală şi de serie mică, [1], [9], [11],
[13].

11.6 LANŢURI DE DIMENSIUNI CU ELEMENTE DE POZIŢIE ALE

ALEZAJELOR ŞI ARBORILOR

Acestea constituie o aplicaţie a lanţurilor de dimensiuni fiind cazuri particulare

care se preocupă de poziţiile alezajelor şi arborilor, [2-3], [6].

Exemplul 1: Fie două piese1 şi 2 prevăzute cu cate un alezaj de diametru D1 şi

D2 şi un arbore de diamteru d care trece prin acestea, Figura 11.15.

25
 Dezaxarea intre alezajele celor două piese e = e1 + e2. Conform lanţului de
dimensiuni care se formează, rezultă:

26
Exemplul 2: Fie de determinat toleranţa dintre alezajele a două piese, astfel incat să
aibă loc asamblarea cu doi arbori, Figura 11.6, [2-3], [6].

Luându-se distanţele extreme, rezultă:

27
După cum se observă primul caz este mai avantajos pentru n > 3.

28