MASTERAT M.P.A.

CURS INTRODUCTIV ACTUALIZAT

NOTIUNI INTRODUCTIVE. IMPORTANȚA CREȘTERII BOVINELOR

Titular: Prof. univ. dr. Vasile MACIUC

 Notiuni intoductive și importanța
• În sens larg al cuvântului, prin noțiunea de “exploatare a bovinelor” se subînțelege ansamblul
măsurilor tehnico‐organizatorice menite să conducă și să asigure exteriorizarea potențialului de
producție al acestora, în condiții de maximă eficiență economică. Așadar, reprezintă știința de a
înmănunchia armonios totalitatea activităților de hrănire și de întreținere, care se constituie în
tehnologii de exploatare diferențiate pe destinații de creștere și direcții de producție.

• Nivelul de trai şi civilizaţie al populaţiei umane este un indicator socio‐economic complex şi dificil
de cuantificat, având în vedere multitudinea şi complexitatea factorilor de influenţă. Între
principalele componente care participă la caracterizarea nivelului de trai pot fi amintite
următoarele: nivelul de instruire, g gradul de ocupare
p al fforţei
ţ de muncă p pe domenii de activitate,
venitul anual/locuitor, mărimea disponibilităţilor alimentare de origine vegetală şi animală
(exprimate în calorii, grame proteină/zi/persoană, precum şi raporturile existente între aceşti
parametri), rata creşterii demografice şi structura populaţiei pe grupe de vârstă, durata medie a
vieţii, eficacitatea măsurilor de protecţie socială a membrilor societăţii etc.

• Între factorii mai sus menţionaţi, consumul de produse de origine animală/locuitor este un indicator
important în aprecierea standardului de viaţă al unui popor. Importanţa şi ponderea acestui
indicator în caracterizarea nivelului de trai, trebuie corelată cu tradiţiile şi obiceiurile alimentare ale
populaţiilor umane, precum şi cu gradul de dezvoltare socio‐economică a zonei geografice de
referinţă.
• În acest context, se apreciază că îmbunătăţirea nivelului nutriţional uman (cantitativ
şi calitativ) este unul din obiectivele importante, pe termen lung, al omenirii.
Atingerea acestui obiectiv impune cu necesitate elaborarea unor programe de
perspectivă (pe termen scurt, mediu şi lung) referitoare la producerea, prelucrarea şi
repartizarea‐valorificarea produselor agro‐alimentare.

• Creşterea bovinelor reprezintă o ramură de primă importanţă a agriculturii mondiale,

mondiale
datorită volumului, diversităţii şi valorii producţiilor şi produselor care se obţin din
această activitate. Astfel, bovinele asigură 90‐95% din cantitatea totală de lapte
consumată pe glob, 30‐35% din cea de carne şi cca. 90% din totalul pieilor grele
prelucrate în industria mondială de tăbăcărie.
• În condiţii normale de exploatare, o vacă poate asigura necesarul optim de carne
pentru 6‐8 locuitori, iar cel de lapte pentru 10‐15 locuitori.

• Laptele este un aliment complet, indispensabil în alimentaţia copiilor, a vârstnicilor, a

femeilor însărcinate şi a celor care alăptează, a convalescenţilor şi a personalului
care lucrează în medii toxice.
• Bovinele furnizează materia primă şi pentru industria cărnii. Alături de carne, prin operaţiuni specifice
de tranşare se obţin o serie de produse şi subproduse de abator care au diferite utilizări. Astfel, “al
cincilea sfert” este format din ficat, creier, inimă, splină, pulmoni, limbă, testicule, uger, “burtă”,
urechi,
h buze
b etc. Sângele
â l se poate folosi
f l ca atare (sângerete,
(â tobe,
b lal “băiţuirea”
“bă ” muşchiului
h l ţigănesc)
ă )
sau sub formă prelucrată (plasmă uscată, hemoglobină, globină şi albumină alimentară).

• Unele organe, glandele endocrine şi sângele se utilizează ca materie primă în industria farmaceutică
obţinându‐se
ţ produse farmaceutice de uz uman şşi veterinar. Astfel, din ficat se extrage
p g lecitina,
heparina, glicogenul, peptona, antitrombina, hormoni şi enzime, extract de ficat (folosit la
combaterea anemiilor). Din splină se extrage spleina şi unele substanţe folosite în combaterea
leucemiei. Din rinichi se extrage lipoteina, iar din inimă carinina şi citocromul C.

• Creierul şşi măduvioarele sunt utilizate p pentru p

producerea lecitinei,, colesterolului,, cefalinei,,
tromboplastinei, a unor enzime şi substanţe utilizate în prevenirea şi combaterea hemoragiilor sau
pentru tratarea unor boli ale sistemului nervos.

• Din pulmoni se extrage heparina (anticoagulant), iar din gonade se extrage testosteron (din testicule),
anestrol şi progesteron (din ovare).
ovare)

• Din glandele cu secreţie internă se extrag diferiţi hormoni: adrenocorticotrop (din hipofiză), tiroxină
(din tiroidă), epifizan (din epifiză) etc.
• Sângele, oasele mari şi confiscatele de carne (produsele de abator ce nu îndeplinesc normele
sanitar‐veterinare pentru consumul uman) se folosesc, după un proces de prelucrare specific, la
obţinerea făinurilor furajere care se utilizează pentru echilibrarea raţiilor furajere administrate
animalelor
l l de
d fermă.
f ă

• Pielea se foloseşte ca materie primă în industria tăbăcăriei. Pielea se caracterizează prin supleţe,
compactitate ridicată, rezistenţă mecanică mare, conductibilitate termică redusă, capacitate de
inbibiţie
ţ ((de absorbţieţ a apei)
p ) redusă şşi este utilizată ((după
p op prealabilă p prelucrare)) în industria
încălţămintei (“box”, ”bizon”, ”talpă”), la confecţionarea obiectelor de îmbrăcăminte, marochinărie,
artizanat şi în industria automobilelor de lux (la tapiţeria scaunelor şi a interiorului).

• Din păr se execută pensule, iar din coarne şi ongloane se pot obţine cleiuri cheratinice sau făinuri
furajere.
j

• În diferite zone geografice, bovinele sunt utilizate pentru producţia energetică (la tracţiune) ca sursă
de energie neconvenţională. Boul produce 0,5 CP (0,5‐0,6 W/h) timp de 7‐8 ore/zi.

• B i l produc
Bovinele d cca. 70% din di totalul
l l îngrăşămintelor
î ă ă i l organice i folosite
f l i înî agricultură.
i l ă Gunoiul
G i l de
d
grajd administrat ca îngrăşământ organic asigură îmbunătăţirea fertilităţii solului, a structurii sale
fizice şi chimice. De asemenea, contribuie la intensificarea activităţii microorganismelor din sol, la
aeraţia acestuia, sporind în acelaşi timp capacitatea solului de a reţine apă. Sporul de recoltă
obţinut ca urmare a fertilizării terenurilor agricole cu gunoi de grajd poate ajunge la 10‐25%.
• Alte avantaje ce decurg din exploatarea bovinelor:

‐ bovinele valorifică şi transformă eficient în lapte şi carne resurse naturale (păşuni,

fâneţe, produse secundare din agricultură), precum şi diferite reziduuri din industria
alimentară, a berii, amidonului, alcoolului (borhoturi, tăiţei de sfeclă de zahăr etc.);
‐ participă la intensificarea şi rentabilizarea exploataţiilor agricole;
‐ reprezintă o importantă sursă de devize convertibile (prin exportul de carne, produse din
carne şi lapte, animale vii, materiale seminal congelat (MSC) şi embrioni congelaţi);
‐ prin modernizarea fermelor de exploatare a bovinelor (sub raportul dotărilor, al
intensivizării şi integrării producţiei, precum şi prin optimizarea proceselor tehnologice
p
specifice)) se asigură
g continuitatea pproceselor de p producţieţ în agricultură
g şşi utilizarea
raţională a forţei de muncă pe tot parcursul anului.

• Ritmul de dezvoltare a creşterii bovinelor, ca şi performanţele obţinute în acest

domeniu de activitate,, sunt reflexul dezvoltării socio‐economice înregistrate
g în diferite
zone (ţări) ale lumii. În ultimele decenii, pe plan mondial se constată o reducere lentă
dar permanentă a cererii consumatorilor faţă de alimentele având concentraţie
energetică mare (cereale, cartofi, cărnuri grase) paralel cu o cerere mereu crescândă
pentru lapte, legume, fructe şi cărnuri slabe.
 Potenţialul agricol al României
Potenţialul agricol al României reprezintă o premisă solidă dar insuficientă pentru realizarea unei agriculturi
competitive. Acest potenţial trebuie să se regăsească în nivelul producţiilor, al calităţii acestora, să se reflecte într
într-un
un
mediu rural sănătos şi competitiv cu cel din ţările membre ale Uniunii Europene. În prezent, trebuie să recunoaştem că
există un decalaj între performanţele agriculturii româneşti şi cele realizate în ţările Uniunii Europene, decalaj
accentuat în ultimii ani ca urmare a decapitalizării agriculturii.
Suprafaţa
p f ţ agricolă
g ppe categorii
g de folosinţă
f ţ şi
ş grupe
g p de posesori,
p , ha

Nr.crt. Posesori Terenuri agricole Terenuri neagricole Total general

1. Total ţară 14.836.585 9.002.486 23.839.071
Domeniul public, din  570.654 7.542.470 8.113.123
care:
2 ‐ Unităţi agricole 317.597 6.522.975 6.840.572
‐ Primării 123.835 517.081 640.916
‐ Ministere şi alte  128.200 497.711 631.635
organe centrale
3 Domeniul privat
Domeniul privat 14.265.931
14 265 931 1.460.016
1 460 016 15.724.461
15 724 461
‐ % din total ţară 96,15 16,23 65,76

Suprafaţa agricolă a României, evidenţiată statistic (tab. 1), însumează 23.839.071 ha, compusă din
14.836.585 ha terenuri agricole
g ((62,23
, %)) şşi 9.002.486 ha neagricole
g ((37,78
, %).
) Din terenul agricol
g
existent, o suprafaţă de 14,26 mil. ha, reprezentând 96,1 % din total, este proprietatea privată a
micilor gospodării ţărăneşti şi fermelor ai căror proprietari – prin redobândirea dreptului de
proprietate şi cumpărări de teren agricol – se constituie în prezent în exploataţii cu o dotare tehnică
relativ
l i corespunzătoare
ă şii realizează
li ă produse
d pentru piaţă.
i ă
• De remarcat că din suprafaţa de 3,2 mil. ha teren din domeniul privat al statului, 2,1 mil. ha,
respectiv 65,6% sunt izlazuri comunale, care reprezintă o importantă sursă pentru furajarea taurinelor şi
ovinelor, cu condiţia ca asociaţiile de crescători să se implice în întreţinerea şi folosirea raţională a acestora.

• Terenurile neagricole, în suprafaţă de 9.002.486 ha din totalul funciar aparţin, în principal, fondului
forestier, care ocupă 6,6 mil. ha (74,06 %). Excluzând suprafeţele ocupate de lucrările şi obiectivele
hidrografice (9,46 %) şi cele ocupate de drumuri, curţi şi construcţii (1,02 mil. ha – 11,39 %), terenurile
neproductive
p reprezintă
p în continuare 5,12 % din total.

• În cadrul agriculturii României, sectorul „lapte şi produse lactate” este unul dintre cele mai importante.
Raportat pe plan mondial, astăzi, din totalul efectivelor de animale domestice, o pondere de cca. 65 %
(UVM) o au bovinele.

• Bovinele constituie un deosebit mijloc de transformare în produse cu însuşiri biologice superioare a

diverselor resurse vegetale şi a unor subproduse ale industriei alimentare care nu se pot utiliza direct
pentru consumul uman. Perspectivele ameliorării bovinelor sunt dictate de situaţia consumurilor de lapte şi
carne, de raportul cerere‐ofertă pentru aceste produse. La nivel mondial, faţă de un consum mediu anual
de cca.
cca 117 kg lapte şi 17 kg carne,
carne se prevede pentru perspectivă un optim de 350 kg lapte şi 35 kg carne.
carne
 Dinamica efectivului de bovine:
• Efectivul mondial de taurine este de circa 1.399.908 mii capete, ponderea cea
mai mare înregistrandu
înregistrandu‐se
se pe continentele american şi asiatic, fiecare cu câte
34% (aproximativ 470 mil.), urmate de cel african cu 18% (246 mil.).
• În ce priveşte efectivele de vaci pe plan mondial şi pe continente, în anul 2011
Asia deţine cel mai mare efectiv de taurine (477.129 mii capete), urmată de
America de Sud cu 354.659
354 659 mii capete,
capete Africa (246.722
(246 722 mii capete),
capete) America
N&C (104.943 mii capete), Europa (121.204 mii capete), Oceania (39.261 mii
capete) şi Australia (38.527 mii capete).

Evoluția efectivelor de bovine la nivel mondial (mii capete).

 Dinamica efectivului mondial şi comunitar de taurine
Ani / Mii capete
Specificare
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Total mondial 1352838 1367862 1383801 1389298 1407598 1416893 1427543 1399908
U.E. 91933,14 91308,09 90618,93 90724,78 90899,95 90234,69 89394,84 87226,75
Austria 2052,03 2010,68 2002,92 2000,20 1997,21 1997,21 2026,26 2013,28
Belgia 2738,65 2698,65 2669,08 2649,39 2605,53 2600,45 2593,00 2534,95
Bulgaria
u ga a 728,34
8,3 671,58
6 ,58 621,80
6 ,80 628,27
6 8, 602,06
60 ,06 564,90
56 ,90 539,56 544,46
5 , 6
Danemarca 1645,76 1570,09 1534,76 1566,22 1564,39 1540,34 1571,05 1567,97
Finlanda 969,00 958,93 949,29 926,69 915,35 918,27 925,81 914,05
Franţa 19319,90 19310,30 19534,70 19740,30 20046,90 19824,70 19544,20 19071,30
Germania 13195,80 13034,50 12747,90 12686,60 12969,70 12944,90 12809,50 12562,60
Grecia 602,96
, 605,28
, 617,70
, 628,89
, 623,65
, 622,00
, 679,00
, 627,00
,
Ungaria 739,00 723,00 708,00 702,00 705,00 701,00 700,00 682,00
Irlanda 7015,60 6982,60 6915,90 6704,10 6902,10 6890,70 6606,60 6493,00
Italia 6504,00 6304,00 6255,00 6117,00 6283,00 6179,00 6103,00 5832,46
Olanda  3767,00 3799,00 3749,00 3763,00 3890,00 3967,60 3975,19 3885,35
Polonia 5353,42 5483,29 5606,36 5696,20 5756,64 5700,02 5723,94 5716,88
Portugalia 1389,00 1443,00 1440,80 1452,00 1491,00 1495,00 1447,00 1503,00
România 2897,00 2808,00 2862,00 2934,00 2819,00 2684,00 2512,30 2001,11
Spania 6653,09 6463,43 6184,09 6584,98 6020,20 6082,40 6075,10 5923,20
Suedia 1628,46 1604,93 1590,41 1559,73 1558,38 1538,28 1536,70 1511,85
Regatul Unit 10551,00 10770,20 10579,00 10304,00 10107,00 10025,00 10112,00 9933,00
(Sursa: FAOSTAT | © FAO Statistics Division 2013 | 21 January 2013)

Urmărind dinamica efectivului de taurine în UE la sfârşitul anului 2011, se

observă că Franţa este este cea mai mare crescătoare de taurine cu un efectiv de
19071,30 mii capete fiind urmată de Germania şi Regatul Unit (12562,60 mii
capete, respectiv 9933,00 mii capete ).
 În ceia ce priveşte numărul de vaci exploatate pentru producţia de lapte, pe primul loc se află Germania cu
4187540 capete urmată de Franţa şi Polonia (3660170 respectiv 2473170). Astfel că din efectivul total de taurine
procentul vacilor de lapte diferă astfel: Germania 33% , Franţa 19%, Polonia 43%, Regatul Unit 18% etc.

Dinamica efectivului mondial de taurine pe regiuni

Ani / Mii capete
A i / Mii t
Specificare
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Africa 242358 250409 255573 263319 272907 274653 279609 246722
America N.&C. 109553 110474 111469 110839 110040 107809 107002 104943
America de S. 345830 350182 351429 346802 349192 350936 350580 354659
Asia 430507 435549 446073 448661 456130 463930 472892 477129
Australia 37065 37694 38002 37691 37036 37868 36597 38527
Europa 134508 131013 128492 128158 127565 125956 124451 121204
Oceania 37793 38412 38712 38442 37785 38602 37331 39261
(Sursa: FAOSTAT | © FAO Statistics Division 2013 | 21 January 2013)

Urmărind dinamica efectivelor de taurine la nivel mondial se observă o scădere a

efectivelor faţă de anul 2010, pe regiuni, observându-se aceiaşi dinamică cu exceptia Oceaniei
şi Australiei care au înregistrat o creştere a efectivului mai mică de 1%.
 Pe plan naţional, spre sfârşitul anului 1980 s‐a înregistrat un proces intens de sporire numerică a taurinelor, şi nu
întotdeauna în corelare cu resursele furajere alocate pentru a‐şi exprima potenţialul productiv. Nivelul atins în anul
1989 totalizează peste 6,2 milioane bovine total, din care peste 39 % vaci şi juninci, efective care se regăseau atât în
unităţile cooperatiste şi de stat, cât şi în micile gospodării ale populaţiei. Dispersarea efectivelor din exploataţiile
amintite a dus la scăderea drastică înregistrată în primii ani ai deceniului trecut, practic la înjumătăţirea efectivului şi
apoi, din anul 1994, la scăderi anuale de cca. 100 mii capete. Efectivul matcă a scăzut, de asemenea, cu peste 800 mii
faţă de 1989, ca o situaţie anormală, datorată sacrificării fără discernământ a tineretului femel matcă.

Dinamica efectivului de taurine pe plan naţional, mii capete
i i f i l id i l i l ii
199 199 200 200 200 200 200
Specificare 1989 1991 1993
5 9 1 2 3 4 5
349 305 280 287 289 289 295
Bovine total 6291 4355 3597
7 1 0 7 7 8 0
%
198 176 174 175 175 176 178
Efectiv matcă 2468 2266 1979
3 9 6 9 9 0 7
%

Perioada de declin s-a apropiat de sfârşit deoarece la finele anului 2004-2005 după datele F.A.O. efectivele de taurine au
înregistrat o creştere de cca. 2 % faţă de anul 2001 şi sunt semne de redresare şi a producţiilor animaliere 2005.
 Situaţia efectivelor de taurine pe plan naţional suferă o scădere de circa 954 mii capete din anul 2006 până în 2011când este
raportat un efectiv total de 1989 mii capete .
Urmărind dispersia efectivelor de bovine pe teritoriul României se observă că în regiunea Nord‐Est se găseşte cel mai mare
efectiv, acesta reprezentând 25.68% din efectivul naţional, fiind urmată de regiunea Nord‐Est cu 17,48% .

Dinamica efectivelor de bovine din România (mii capete)

Anul 2011
Specificare faţă de
faţă de 
2006 2007 2008 2009 2010 2011
2006
Total Bovine  2934 2819 2684 2512 2001 1989 ‐954

Vaci + Juninci
Vaci + Juninci 1810 1732 1639 1569 1219 1266 ‐544
544

(Sursa: Anuarul statistic al României, 2012)

 Efectivele de bovine, pe regiuni de dezvoltare, la 1 decembrie 2011 (mii capete)

Efectiv de bovine 
Regiunea de
Regiunea de Sect % din efectivul de
% din efectivul de 
S ifi
Specificare  SSector 
dezvoltare Total  or  bovine total pe ţară
privat
stat
Bacău, Botoşani, Iaşi,
Nord‐Est 510,81 0,58 510,23 25.68
Neamţ, Suceava, Vaslui
Bihor, Bistriţa‐Năsăud, Cluj, 
Nord‐Vest 347,66 0,65 347,01 17.48
Maramureş Satu Mare Sălaj
Maramureş, Satu Mare, Sălaj
Argeş, Călăraş, Dâmboviţa, Giurgiu, 
Sud 237,69 0,16 237,53 11.95
Ialomiţa, Prahova, Teleorman
Alba, Braşov, Covasna,
Centru 313,25 1,33 311,92 15.75
Harghita, Mureş, Sibiu
Brăila, Buzău, Constanţa, 
Sud‐Est 231,87 0,18 231,69 11.66
Galaţi Tulcea Vrancea
Galaţi, Tulcea, Vrancea
Dolj, Gorj, Mehedinţi, 
Sud‐Vest 196,71 0,06 196,65 9.89
Olt, Vâlcea
Arad, Caraş‐Severin, 
Vest 143,74 1,04 142,70 7.23
Hunedoara, Timiş
Bucureşti Ilfov, Mun. Bucureşti 7,17 0,45 6,72 0.36
(Sursa: Anuarul Statistic al României, 2012)
 În partea de Nord-Est a ţării, efectivul cel mai mare de bovine se găseşte în judeţul Suceava (155261cap.) urmat de Botoşani (102076 cap.), judeţul
Vasluiul având cel mai mic efectiv din această regiune.

Efectivul de bovine în Nord-Estul ţării/ 2011

Din care: vaci, bivoliţe 
Judeţul Total bovine
şi juninci
Total 
Total 59298 37074
Bacău
Privat  59225 37055
Total  102076 54215
Botoşani
Privat  102059 54207
Total  69964 35340
Iaşi
Privat  69904 35313
Total  69751 42453
Neamţ
Privat  69370 42284
Total  155261 100981
Suceava
Privat
Privat  155211 100957
Total  54467 30190
Vaslui 
Privat  54464 30190
Total  510817 300253
Nord‐Est
Privat  510233 300006
 În ce privește încărcătura de taurine la 100 de hectare, putem afirma că numărul de exemplare este aproximativ constant până în anul 2009
(19-21,7 capete) ca şi numărul de vaci şi bivoliţe (11,9-13,3 capete), în anul 2010 numărul de bovine raportat la 100 ha scade la 14,6 capete (ASR.,
0 .)
2012.)
Numărul de bovine ce revin la 100 ha teren

2006 2007 2008 2009 2010 2011

otal 

otal 

otal 

otal 

otal 

otal 
Specificare 

Priivat

Priivat

Priivat

Priivat

Priivat

Priivat
To

To

To

To

To

To
Total bovine 21,6 25,2 21,4 24,7 20,4 23,4 19,1 21,7 14,6 16,6 14,7 16,3
Din care: vaci, bivoliţe
13,3 15,3 13,2 15,2 12,4 14,3 11,9 13,6 9,5 10,8 9,3 10,4
şi juninci

(Sursa: Anuarul Statistic al României,

României 2012)

La nivel mondial se apreciază că densitatea este de 31,53 capete/100 ha teren agricol, faţă de care se remarcă variaţii foarte mari de la o
densitate medie de 7,54 capete bovine/100 ha teren agricol în Oceania până la 50,6 cap/100 ha în America de Sud sau de 46,35 cap/100 ha în Europa.

Diferenţele de valori se menţin şi la nivel de ţări. Astfel, Australia deţine o încărcătură de 5,67 bovine/100 ha agricol, iar ţările vest europene şi
cele cu economie dezvoltată deţin în jur de 100 capete la 100 ha teren agricol. De exemplu, Elveţia are o încărcătură de 113,52 cap/100 ha, Germania 76
capete/100 ha, Franţa 73,2 cap/100 ha, Japonia 106 cap/100 ha, Israel cu 82,66 cap/100 ha etc.
 Mărimea exploataţiilor de taurine

Pe plan mondial mărimea medie a fermelor de taurine variază de la o zonă geografică la alta, în funcţie de condiţiile socio-economice.
Î Europa, mărimea fermelor de taurine este cuprinsă între 35-70 capete, cu variaţii de la 70 -100 cap. (Anglia) la cca. 2 capete (România). În
În Î
S.U.A., mărimea fermelor de vaci este în jur de 150-200 capete.

O caracteristică a organizării exploataţiilor agricole din România şi zona transfrontalieră este prezenţa dualismului structural respectiv
existenţa unui număr redus de exploataţii mari şi foarte mari, pe de o parte, şi a unui număr apreciabil de exploataţii agricole individuale mici şi
foarte mici pe cealaltă parte. Exploataţiile de mărime mijlocie sau familiale, cu caracter comercial sunt încă în faza de formare.

Aceasta ar putea genera avantaje economice şi sociale importante faţă de celelalte tipuri de exploataţii. Suprafaţa de teren agricol a
exploataţiilor agricole din sectorul individual a crescut de la 15 % în 1990, la 59 % în 2007.

Având în vedere condiţiile României, stadiul actual al reformelor structurale în agricultură şi estimarea evoluţiei acestora se pot contura
structuri de organizare a exploataţiilor agricole, în conformitate cu tradiţia familială românească şi cerinţele performanţei agricole care vor
înregistra mutaţii structurale profunde, în sensul preponderenţei exploataţiilor familiale comerciale şi a fermelor comerciale agricole mari, a
societăţilor comerciale de tip holding.
 Consultând bibliografia de specialitate putem să reţinem că majoritatea covârşitoare a studiilor, analizelor şi estimărilor realizate de către instituţiile
de specialitate, rămân la concluzia că şi în perioada următoare gospodăria agricolă individuală rămâne, datorită situaţiei specifice a agriculturii
româneşti, o structură agrară de producţie importantă care, pe parcursul evoluţiei structurilor spre performanţă, se vor transforma sau integra în
exploataţii agricole private familiale, cu caracter comercial tot mai accentuat în fermă familială agricolă sau în societăţi comerciale agricole pentru
arendarea terenului sau societăţi agricole pentru producţie agricolă. Toate aceste tipuri de exploataţii agricole, prezentând un caracter comercial vor
constitui o perioadă de timp îndelungată baza structurilor agrare de producţie în România. Ulterior, pe măsura acumulărilor calitative va urma o
polarizare a celor două variante, respectiv modelul vest european, reprezentat de exploataţiile agricole comerciale familiale (ferma agricolă în înţelesul
clasic) şi societăţile agricole comerciale mari de tip holding, de inspiraţie americană.
Strategia de dezvoltare fundamentată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru perioada 2000 – 2015, prognozează o variantă a
evoluţiei structurilor şi dimensiunilor agricole, ceea ce oferă unele aprecieri şi estimări asupra tipologiei exploataţiilor agricole ce vor funcţiona în
România.

Un studiu în acest sens a fost făcut şi de Al. Lăpuşan, 2002, a căror rezultate sunt prezentate în următorul tabel:
 Prognoza structurii şi dimensiunile exploataţiilor agricole în România
(după Al. Lăpuşan, 2002)
Existent în 1997 Previziuni 2020
Tipul exploataţiilor
p p ţ Dim Supr. agr. 
p g Dim Supr. agr. 
p g
N ( ii)
Nr. (mii) % N ( ii)
Nr. (mii) %
(ha) mii (ha) (ha) mii (ha)

Gospodării de subzistenţă 2800 0,5 – 3 4900 33,1 1100 0,5 ‐ 3 2000 13,5

Explotaţii ţărăneşti cu timp 
510 3 – 10 2242 15,2 250 3 – 10 1000 6,8
parţial
Explotaţii ţărăneşti 
‐ ‐ ‐ ‐ 80 10 – 15 1012 6,9
semicomerciale
Ferme familiale ‐ ‐ ‐ ‐ 25 40 – 50 1000 6,8
Asociaţii familiale 15 90‐250 1500 10,1 15 200 3000 20,3
Societăţi comerciale cu 
3 500‐600 1740 11,8 5 600 3000 20,2
personalitate juridică
I Total sector privat 3328 3 10382 70,2 1475 7,5 11012 74,5
II Societăţi comerciale de stat 
‐ ‐ 1800 22,2 ‐ ‐ 1170 7,9
din care:
din care:
acţionari 0,5 3510 (1,720) (11,6) 0,5 2000 (1090) (7,4)

III Sector public: primării şi  3,5 ‐ 2610 17,6 3,5 ‐ 2610 17,6

păşuni 
‐ ‐ (2283) (15,4) ‐ ‐ (2283) (15,4)
comunale
Total pe ţară 3332 4,4 14792 100,0 1479 10,0 14792 100,0
 Conform datelor din tabel, exploataţiile familiale de subzistenţă se vor reduce numeric până în anul 2020, ajungând la 13,5 % din suprafaţa agricolă a
ţării. Asociaţiile familiale se vor dubla comparativ cu anul 1999, ajungând la 20,2 % din suprafaţa agricolă şi la o dimensiune medie de 200 ha, iar sectorul
privat va deţine
p ţ 1475 mii exploataţii
p ţ cu 74,5%
, din suprafaţa
p ţ agricolă.
g

Fermele de tip familial constituie varianta organizatorică de structură spre care vor tinde majoritatea gospodăriilor agricole individuale. Aceste structuri
de producţie agricolă se vor afirma pe măsura accentuării concentrării şi modernizării producţiei devenind unităti agricole care produc în principal pentru
comercializare.

Fermele comerciale de tip familial vor evolua remarcabil, ajungând în 2020 la peste 50 mii de unităţi đe producţie, cu suprafaţă medie de 30 ha şi vor
avea o pondere de peste 10 % din suprafaţa arabilă a ţării. În acelaşi timp societăţile agricole comerciale de stat vor mai reprezenta numai 7,9% din
suprafaţa agricolă a ţării şi se vor reduce numeric semnificativ.
semnificativ

Microfermele de 1-5 vaci, care au frecvenţa cea mai mare, asigură în totalitate consumul intern de lapte şi produse lactate şi într-o mai mică măsură se
valorifică ca marfă.

În cazul microfermele cu peste 15 vaci, care pot asigura şi producţie marfă pentru piaţă, se foloseşte muncă salariată din afara exploataţiei agricole,
parţial sau în întregime. Producătorul particular îşi reduce din profit pe plăţi salariale la producerea furajelor, îngrijirea şi întreţinerea animalelor.
 În zona România se cresc în prezent 80-90% din vaci în ferme individuale şi 10 % în ferme cu forţă de muncă productivă. Efectivele de vaci nu
depăşesc capacitatea normală de muncă a unei familii,
familii fiind situate între două limite: una minimă la 5 UVM şi alta maximă 15 – 20 UVM.
UVM

În ceea ce priveşte creşterea şi exploatarea vacilor de lapte în microferme apreciem că se desfăşoară în contextul continuării tradiţiilor existente cu
adăpostirea în construcţii simple, cu puţine facilităţi de mecanizare şi condiţii de igienă insuficiente unei întreţineri bune pe tot timpul anului.

Situaţia adăposturilor se prezintă astfel:

9 5,6% exploataţii au spaţii de cazare pentru un animal;
9 31,34% exploataţii au spaţii de cazare pentru două animale (animal adult +tineret);
9 3,7 % exploataţii au spaţii de cazare pentru trei animale (adulte +tineret);
9 1 98% exploataţii au spaţii de cazare pentru patru animale;
1,98%
9 0,8 % exploataţii au spaţii de cazare pentru cinci animale;
9 36,06 % exploataţii au spaţii de cazare pentru bovine adulte+tineret şi pentru cabaline;
9 21,11% explaotaţii au adăposturi mixte pentru bovine (adulte +tineret), ovine şi porcine.
 Producția de lapte

În ultimii ani,
ani pe plan mondial se observă o creştere a producţiei totale de lapte cu 13,92%
13 92% , cea mai spectaculoasă fiind în Asia (44,24%)
(44 24%) şi
America de Sud (26,0%), creştere realizată pe seama sporirii efectivelor de vaci cât şi pe seama introducerii raselor specializate pentru lapte de tip
Friză şi a tehnologiilor moderne de exploatare. Faţă de anul 1980 producţia mondială de lapte a crescut cu 18,3%, dar cu o repartiţie variabilă pe
continente, astfel că în Asia producţia a crescut de cca. trei ori (292,7%).

În Europa fluctuaţiile producţiei de lapte se datorează supraproducţiei, pe fondul ritmului redus de creştere a populaţiei şi menţinerii relativ
constante a cerinţelor de consum. De remarcat că, deşi posibilităţile de sporire a producţiei de lapte în ţările dezvoltate din UE sunt evident mai mari
decât în ţările sărace de pe glob acestea nu sunt interesate în producerea unor cantităţi excedentare de lapte, fiind limitate de introducerea cotei de
lapte, dacă nu găsesc pieţe sigure şi avantajoase de desfacere, chiar dacă în lume se simte lipsa acestui produs. Previziunile specialiştilor în ceea ce
priveşte creşterea producţiilor de lapte pe continent sunt încurajatoare, în sensul unei creşteri constante a producţiei.
 Producţiile mari de lapte se obţin în ţările europene şi nord americane, iar cele mai mici în ţările asiatice şi africane, remarcându-se în acest
sens ţări cu producţii medii foarte bune, ca: Israel 10.093 kg/cap, USA 8.226 kg/cap, Canada 7.192 kg/cap, Danemarca 7.687 kg/cap, iar în contrast
cu acestea sunt p
producţiile
ţ medii obţinute
ţ în Bangladesh
g 206 kg/cap,
g p, Brazilia 1.407 kg/cap
g p şşi în multe ţţări africane unde se cresc bovine din rase
locale slab performante.

Evoluţia producţiei de lapte pe plan mondial (mii tone) (sursa FAO – 2010)

Specificare Anii/mii tone lapte integral şi proaspăt
ii/ ii l i l i ă Observaţii
2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Total Mondial 507.763 517.067 525.543 541.342 555.704 560.487 578.450 +13,921
Africa 22.796 23.797 23.560 23.780 25.161 25.033 27.275 +19,648
America de Nord 85.105 85.024 85.441 88.061 90.564 92.190 94.320 +10,827
America de Sud 46.895 46.997 48.416 51.924 53.548 52.952 59.092 +26,009
Asia  102.282 110.786 119.638 128.675 135.792 140.786 147.535 +44,243
Europa  212.440 211.644 208.942 209.708 209.119 207.820 209.974 ‐1,161
Oceania  24.260 24.490 25.213 24.792 25.648 26.258 24.506 +1,014
La nivel comunitar producția de lapte s/a menținut relativ constantă până în anul 2006 după care s-au înregistrat mici fluctuații care s-au datorat
supraproducției și a lipsei unei pieți de desface sigure.

Producţia de lapte, livrările şi efectivul de vaci de lapte în Uniunea Europeană

pentru perioada 2000-2009
Specificare 2000 2005 2006 2007 2008 2009
Producţia (mil. tone)
(mil tone) 120 9
120,9 121 3
121,3 121 7
121,7 122 1
122,1 122 121 9
121,9
Livrări
114,1 114,9 115,3 115,7 115 115,7
(mil. to)
Proporţie livrare (%) 94,41 94,74 94,80 94,85 94 94,89
Conţinut în grăsimi (%) 4,07 4,12 4,12 4,12 4,12 4,13
Producţia medie (kg/vacă) 5829 6383 6485 6576 6641 6705
Nr. de vaci de lapte
20371 18884 18661 18463 18273 18123
(mii cap.)
 În prezent şi în viitor tendinţele mondiale sunt de sporire continuă a producţiilor, urmărindu-se:

¾ creşterea potenţialului de producţie a materialului biologic prin ameliorare genetică;

¾ adoptarea celor mai eficiente tehnologii de exploatare;
¾ concentrarea, specializarea şi eficientizarea producţiei;
¾ valorificarea producţiei şi eficienţa economică a creşterii bovinelor;
¾ apărarea sănătăţii şi creşterea rezistenţei organice.

Având în vedere tendinţele şi pricipiile moderne privind creşterea bovinelor, fiecare ţară sau zonă de creştere adoptă programe de ameliorare
adecvate care se aplică cu rigurozitate în funcţie de condiţiile concrete existente şi obiectivele urmărite. Preocupările specialiştilor vizează totodată
perfecţionarea tehnologiilor de întreţinere, de nutriţie şi deservire a animalelor, a bunăstării acestora, cât şi a managementului fermelor.
 Producţia de lapte marfă la nivel naţional a fost într-o scădere continuă până în anul 2011 fiind corelată cu scăderea efectivelor de bovine,
România producând în anul 2011, 233,8 litri lapte pentru un locuitor (ASR 2012).

Producţia
i de lapte marfă la nivel
i naţional
i

2006 2007 2008 2009 2010 2011

Privat 

Privat 

Privat 

Privat 

Privat 

Privat 
Specificare 
Total 

Total 

Total 

Total 

Total 

Total 
Lapte marfă
51586 51415 48818 48695 47412 47298 45457 45352 38494 38396 39745 39678
(mii hl)

Pe total sectoare, în anul 2013, producţia de lapte la nivel naţional a avut un volum de 42.600,2 mii hl, din care 42.503,7 mii hl (99.78%) în
sectorul privat şi 96.6 mii hl (0.22%) în sectorul de stat.
În funcţie de efectivul de vaci care a contribuit la obţinerea acestei producţii totale de lapte, revine o producţie medie de 3385 litri/cap, cu
diferenţe semnificative între sectorul de stat (4273 litri/cap) şi sectorul privat (3384 litri/cap). La nivel naţional performanţe medii de peste 4000 l/cap
s-au obţinut numai în 9 judeţe, cu cea mai mare producţie medie în judeţul Caraş-Severin (5751 l/cap), în timp ce în judeţul Ialomiţa s-a realizat o
producţie medie de 1717 l/cap. Au existat 9 judeţe cu performanţe medii sub 3000 l/cap, iar în restul judeţelor s-au realizat producţii medii între 3500
- 4000 l/cap. Privite în ansamblu aceste performanţe sunt cu mult sub potenţialul genetic al raselor exploatate şi la distantă mare de performanţele
înregistrate în fermele de vaci din ţările cu zootehnie avansată, unde se înregistrează producţii medii de 7000-8000 l/cap şi peste.
 La nivel teritorial cea mai mare producţie de lapte s-a realizat în judeţul Suceava (30838,50 mii hl), urmat de judeţul Maramureş (22575,19 mii hl) şi
judetul Botoşani (21536,65 mii hl). Între judeţele cu cea mai mare producţie de lapte se mai află şi: Bihor, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Iaşi,
ţ, Vaslui,, Vrancea,, unde s-au dezvoltat ferme de vaci p
Neamţ, pentru lapte
p cu material biologic
g de înaltă valoare g
genetica,, care aplică
p tehnologii
g moderne şşi un
management performant. Este de remarcat că producţia de lapte se realizează în proporţie de 99% în sectorul privat, sectorul de stat contribuind doar cu
0.22%.

Referitor la valorificarea producţiei de lapte, din datele existente rezultă că acest sector nu contribuie atât cât ar trebui la obţinerea veniturilor şi
rentabilizării fermelor de vaci pentru lapte.

Laptele destinat valorificării obţinut din unităţile de stat are următoarea destinaţie: consum tehnologic 7,67% şi valorificare pe piaţă 92.33%, din care
26 33% direct şi 73.67%
26.33% 73 67% la unităţi de industrializare de stat sau private.
private
 Laptele obţinut din sectorul privat este valorificat astfel: consum tehnologic 8.66%, consum familial 40.01% valorificare pe piaţă 51.33% din care
- 30.1% direct pe piaţă şi 21.19% pentru industrializare la unităţi de stat sau private.

Din analiza acestor date se constată că în sectorul privat laptele destinat valorificării pentru industrializare are o pondere de 20-21%, iar consumul
familial deţine peste 40%. La un nivel ridicat se găseşte şi laptele destinat consumului tehnologic, în timp ce cantitatea destinată valorificării pe piaţă
este de numai 51%.

Laptele obţinut din sectorul de stat are o valorificare mai bună, peste 92%, fiind destinat vânzării pe piaţă (direct şi pentru industrializare) însă
producţia totală este nesemnificativă în raport cu sectorul privat.

Liberalizarea producţiei de lapte prin desfiinţarea sistemului de cote la nivelul tarilor UE-28 începând cu anul 2015 reprezintă o noutate în
sectorul laptelui, care impune o campanie intensă de instruire şi informare a producătorilor şi procesatorilor privind obligaţiile de a produce şi livra
lapte conform (cu un minimum de 100.000 germeni/ml şi 400.000 celule somatice/ml), ca urmare a implicării în această activitate de siguranţă
alimentară, acţiuni în care sunt implicaţi în primul rând producătorii şi procesatorii, dar şi salariaţii din cadrul D.S.V.S.A, A.N.A.R.Z., U.A.R.Z.-urile
teritoriale sau alte structuri ale M.A.P.D.R., D.A.D.R. şi inginerii de la camerele agricole.
 Producția de carne

În aprovizionarea populaţiei cu produse alimentare cu valoare biologică superioară, respectiv de calitate superioară, un rol deosebit îl au
produsele animale şi, dintre acestea, carnea şi produsele derivate. Carnea de bovine constituie o sursă principală de carne pentru majoritatea popoarelor,
reprezentând cca 33 % din consumul mondial de carne. Cererea totală mondială de produse animale este acoperită aproximativ 42 % de ţările dezvoltate,
12 % de ţările în curs de dezvoltare din grupa I şi peste 46 % de cele din grupa a II-a (Gh. Georgescu - 2000). Produsele animale asigură peste 1/3 din
consumul mondial de proteină pe locuitor.

Principalele ţări producătoare de carne de bovine sunt grupate în două mari zone:
¾ zona Pacificului cu 5 ţări: SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă şi Japonia;
¾ zona Atlanticului cu: ţările U.E., Argentina, Brazilia şi Uruguay.

După o stagnare accentuată în 2008, producția mondială a cărnii de bovine a cunoscut o redresare cu o creștere în 2013. Cea mai semnificativă a
fost creșterea realizată de Brazilia, India și Oceania, în timp ce în America de Nord și Europa producția continuuă declinul din anii anteriori. În comerțul
mondial al cărnii de vită Brazilia a crescut de la 14 la 16%, producția fiind dirijată spre Asia și Rusia într-o proporție mare unde cererea este în plină
creștere. Se constată o eroziune a consumului în toate țările dezvoltate. Această scădere puternică, a cererii, din USA a determinat stimularea
exporturilor spre țările asiatice.
 În anul 2013 producția mondială de carne de bovină a fost de 68,1 milioane de tone, constantându-se o creștere față de anul 2005, când
aceasta a fost de 63.67 milioane tone.

Producătorii principali de carne de bovine sunt însă USA, Brazilia, și UE-28, urmate de China, India, Argentina și Australia . În aceste țări
producția totală de carne a cunoscut unele creșteri semnificative în următorii doi ani ( +9% Brazilia, +12% India, +10% în Argentina și Australia), în
timp ce în țările UE-28 s-a înregistrat o scădere de -4%, în SUA și Canada o scădere de – 1% iar în Mexic de -3%.

Principalii producători de carne de bovine pe glob ( mil. tec) x)

Specificare 2007 2011 2012 2013 2013/2012
USA 12,05 11,94 11,81 11,72 ‐1%
Brazilia 10,08 8,45 8,75 9,56 +9%
UE‐28 7,95 7,62 7,31 ‐4%
China 5,60 5,55 5,54 5,60 +1%
India 2,41 3,24 3,45 3,85 +12%
Argentina 3,22 2,50 2,60 2,85 +10%
Australia 2,17
, 2,13
, 2,15
, 2,36
, +10%
Mexic 1,60 1,80 1,82 1,78 ‐3%
Rusia 1,43 1,36 1,38 1,40 +1%
Canada 1,28 1,15 1,06 1,05 ‐1%
x)Producție netă = abatorizată
Sursa: Departament Economie după diverse surse: USDA, ABAE, CONAB, EUROSTAT...
 În anul 2012, Uniunea Europeană (UE) a înregistrat o scădere a producției de carne de vită cu 4%, ajungând la 6,9 milioane de tone. Analistii
evidențiază că această tendință se menține și în 2013, în unele țări europene.

Italia, cândva o piață de prim rang în ceea ce privește exporturile de viței, a înregistrat cea mai mare prăbușire a producției în acest sector. Pentru
prima oară după 1975, fermele produc mai puțin de 1 milion de tone de carne de vițel anual. La rândul său, piața cărnii de vită a căzut în Italia cu 9%, dar
efectul asupra prețurilor a fost nesemnificativ, având în vedere că nu a existat competiție din partea exportatorilor și nici o cerere crescută pe piața internă.
Chiar dacă ss-aa înregistrat o scădere a numărului de bovine, această tendință a fost compensată de creșterea numărului de vaci aduse la abator.

La rândul său, Franța a înregistrat o scădere de 6% a producției de carne de vită, ajungând la 1,69 milioane de tone, în precedentul an calendaristic. În
Marea Britanie, producția din acest sector s-a contractat cu 6%, ajungând la 882.000 de tone, iar în Irlanda scăderea a fost de 9%, volumul de carne de vită
produs în această țară fiind de 529.000
529 000 de tone.
tone

Estimările arată că, în decursul acestui an, se va menține tendința din 2012, cel puțin pentru Franța și Italia, cu evoluții negative de 2% și respectiv
4%. În Marea Britanie, piața este posibil să rămână stabilă, sau chiar să înregistreze o ușoară creștere, de aproximativ 1%. În schimb, pentru Irlanda, analiștii
estimea ă că producția
estimează prod cția de carne de vită
ită vaa crește cu
c 9% în 2013.
2013
 Exporturile cărnii de vită s-au intensificat în ultimii doi ani, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în India (+24%) și în țările din America de
Sud ( Paraguay + 30%, Brazilia + 20%, Argentina +10% ) cu excepția Uruguay unde exporturile au scăzut în 2013 cu -5%. O reducere semnificativă a
exporturilor cărnii de bovine s-a înregistrat și în țările UE-28 (-18%) ajungând la 190 mii tone echivalent carcasă în 2013 .

Importurile cărnii de vită au cunoscut o dinamică accentuată în perioada 2007-2013, cele mai mari cereri fiind din zona asiatică și Uniunea
Europeană-28 (tab.4).
Astfel, importurile cărnii de vită în China și Hong-Kong au crescut de 2,5 ori în ultimii ani (2013), în Vietnam cu +34%, iar în UE-28 cu +9 %.

Dacă analizăm consumul cărnii de vită (în kg e.c./loc.) primul loc este deținut de Argentina cu 63,9 kg.e.c./loc., Uruguay cu 40,0 kg e.c./loc.,
Brazilia cu 38,6 kg e.c./loc., Australia cu 33,9 kgg e.c./loc., Paraguay cu 29,4 kg e.c./loc. și Canada cu 27 kg e.c./loc.

Țările din UE-28 au realizat un consum de 14,7 kg e.c./loc. în 2013, iar Rusia 16,7 kg e.c./loc.

Datele statistice ne arată că țările din America de Sud înregistrează cel mai mare consum de carne de vită, la care se adaugă și unele țări din alte
zone, între care Liban cu 18,0 kg e.c./loc. și Turcia cu 11,4 kg e.c./loc. din zona Mediterană, Japonia cu 9,7 kg e.c./loc și Coreea de Sud cu 14,2 kg
e.c./loc. din Asia și Mexic cu 15,2 kg e.c./loc. din America de Nord.
 Principalele acorduri bilaterale de liber-schimb negociate sau în curs de negociere de către Uniunea Europeană s-au încheiat în decembrie 2013 prin
semnarea unui mini-pachet care arată astfel:

¾ acordul cuprinde o largă deschidere a comerțului canadian spre cel european cu un volum de 65000 tone echivalent carcasă;
¾ SUA vor putea dispune de un contingent de patru ori superior celui canadian, iar UE a autorizat începutul carcaselor spălate cu acid lactic;
¾ au fost relansate legăturile cu țările Mercosur (fără Venezuela) care vor avea acces privilegiat în comerțul european al cărnii de bovine;
¾ Ucraina negociază pentru 12000 tone, acordul nefiind notificat din motive sanitare;
¾ toate exporturile de carne de bovine din India spre UE rămân imposibile pe termen mediu din motive sanitare;
¾ Japonia a autorizat importul cărnii de bovine din Franța și Olanda rezultată de la animale mai mici de 30 luni;
¾ negocierile au fost terminate cu Singapore și sunt în curs de definitivare cu Vitnam, Malaiezia și Thailanda. În aceste negociere se constată o
puternică ofensivă a sectorului bovin european către țările din Asia de Sud-Est.
 L nivel
La i l național,
i l numărul
ă l totall de
d bovine
b i sacrificate
ifi a scăzut
ă în î 2013 cu 2,1%,
2 1% până
â ă la
l 713.000
713 000 capete, iar
i greutatea lor
l înî carcasăă s-a majorat
j cu
17,1%, totalizând 113.241 tone. Sacrificările de bovine în unitățile industriale specializate au crescut, atât din punct de vedere al numărului de capete
sacrificate, cu 3%, cât și al greutății în carcasă cu 2%.

Conform datelor I.N.S., în luna decembrie 2013, față de aceeași lună a anului precedent, numărul animalelor și al păsărilor sacrificate a scăzut la
porcine, ovine și caprine, a rămas constant la bovine și a crescut la păsări, iar greutatea în carcasă a acestora a scăzut la bovine și porcine și a crescut la
ovine și caprine și păsări.

Numărul total de bovine sacrificate a rămas constant în decembrie, iar greutatea acestora în carcasă a scăzut cu 4,7%. În unitățile industriale
specializate numărul de bovine sacrificate a scăzut cu 15,4%, iar greutatea în carcasă a acestora a scăzut cu 7,2%. În luna decembrie 2013, sacrificările de
bovine în unitățile industriale specializate au avut o pondere de 14,7% din totalul bovinelor sacrificate.
 Piaţa cărnii de vită din România ar putea deveni atractivă pentru toţi operatorii, având în vedere sprijinul financiar practicat de UE, sprijin de care
beneficiază şi ţara noastră. Pentru anul 2020, se estimează creşterea consumului total de carne de vită şi viţel la 215 mii tone, respectiv 10 kg/loc, ceea ce
reprezintă 65% din consumul mediu pe locuitor în UE 27 (15,37 kg/loc).

Cota de piaţă a producţiei interne din consum va ajunge la 116,2%, aceasta înseamnă că, pentru acest tip de carne exporturile vor excede
importurile. Pentru anul 2030 se prevede o dublare a producţiei de carne de vită şi viţel, faţă de anul 2010, menţinerea importurilor la acelaşi nivel,
dublarea exporturilor şi consumului pe locuitor, faţă de aceeaşi perioadă.

La efectivele de bovine, România se află printre primele zece ţări ale uniunii Europene, după Franţa, Germania, Regatul Unit, Irlanda, Italia,
Spania, Polonia, Olanda şi Belgia. În ceea ce priveşte densitatea la 100 ha de teren, ţara noastră se situează printre ultimele ţări ale UE, fiind urmată de
Ungaria şi Bulgaria. Deşi creşterea bovinelor este o activitate tradiţională a populaţiei din România, în special în zona rural-montană, efectivele au scăzut
permanent datorită preţurilor mici oferite de abatoare. Majoritatea micilor crescători de bovine (persoane fizice) au renunţat la activitatea de creştere, astfel
încât, în perioada 2007-2012, numărul bovinelor a scăzut cu 23%.
 Reducerea drastică a efectivelor în perioada menţionată a atras şi o scădere a producţiei de carne de vită în viu (29%), atenuată însă de
creşterea greutăţii medii de sacrificare (18,5%). La această scădere, se mai adaugă şi presiunea pe preţ, dată de importurile de carne de vită din Vestul
Europei sau din America de Sud.

Achiziţia animalelor din fermă, de la micii producători, care în general livrează sporadic animale sau din târgurile de animale, de către
intermediari (agenţi de achiziţie), se face avându-se în vedere greutatea şi starea de sănătate atestată prin documente sanitar-veterinare, micii
producători primind plata pe loc. Cu privire la structura sacrificărilor pe categorii de bovine, se poate menţiona că un procent considerabil este
reprezentat de categoria “vaci reformă”, fapt ce evidenţiază calitatea slabă a cărnii de vită pe piaţa de desfacere.

Cea mai mare parte a producţiei de carne de vită este destinată consumului intern, balanţa comercială pentru acest sortiment de carne fiind
deficitară. În România, cererea de carne de vită este mai redusă, datorită preferinţei tradiţionale pentru carnea de porc, ca atare consumul de carne de
vită reprezintă 10% din consumul total de carne.
 Rezumând, pentru integrarea sectorului zootehnic în Uniunea Europeană, măsurile pentru îndeplinirea cerinţelor comunitare se referă la:
¾ creşterea ponderii fermelor comerciale modernizate;
¾ stimularea şi extinderea investiţiilor în fermele familiale;
¾ stimularea valorificării producţiei în funcţie de calitate;
¾ interzicerea vânzării în spaţii nerecomandate;
¾ introducerea evidenţelor în exploataţie;
¾ individualizarea efectivului de animale;
¾ stimularea folosirii laptelui praf în hrana viţeilor;
¾ organizarea centrelor colectoare conform principiilor Uniunii Europene;
¾ extinderea
i d activităţii
i i ă ii de
d însămânţări
î ă â ă i artificiale;
ifi i l
¾ controlul cantitativ şi calitativ, pentru fiecare furnizor, asigurându-se condiţii de prelucrare şi stocare;
¾ folosirea cercetării ştiinţifice din zootehnie ca suport pentru o consultanţă agricolă mai bine fundamentată şi mai eficientă.

Exploataţiile trebuie să respecte standardele interne comunitare privind mediul înconjurător, igiena şi bunăstarea animalelor.
Aşadar, o dată cu aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, dezvoltarea zootehniei va fi determinată de o serie de factori a căror acţiune
cumulată duce la realizarea de producţii animale conform standardelor impuse. Atingerea acestor standarde va asigura cu certitudine dezvoltarea
agriculturii româneşti, în general, şi a zootehniei în special.
MULȚUMESC !