UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD “ IAȘI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE
Masterat: MANAGEMENTUL PRODUCȚIILOR ANIMALE

CURS 1 MANAGEMENTUL PRODUCȚIILOR

BOVINE

Prof. dr. Vasile MACIUC

1
 Curs 1. INTRODUCERE ÎN MANAGEMENTUL
PRODUCŢIILOR BOVINE
Importanţa socio-economică a creşterii bovinelor
Prognoza unor instituţii specializate în cercetarea demografică umană indică menţinerea
tendinţei de creştere numerică a populaţiei umane, atât pe termen scurt cât şi pentru următoarele 3-4
decenii. Implicit, se va înregistra şi o creştere accentuată a cererii de resurse alimentare pentru hrănirea
omenirii.
Nivelul de trai şi civilizaţie al populaţiei umane este un indicator socio-economic complex şi
dificil de cuantificat, având în vedere multitudinea şi complexitatea factorilor de influenţă. Între
principalele componente care participă la caracterizarea nivelului de trai pot fi amintite următoarele:
nivelul de instruire, gradul de ocupare al forţei de muncă pe domenii de activitate, venitul
anual/locuitor, mărimea disponibilităţilor alimentare de origine vegetală şi animală (exprimate în
calorii, grame proteină/zi/persoană, precum şi raporturile existente între aceşti parametri), rata creşterii
demografice şi structura populaţiei pe grupe de vârstă, durata medie a vieţii, eficacitatea măsurilor de
protecţie socială a membrilor societăţii etc.
Între factorii mai sus menţionaţi, consumul de produse de origine animală/locuitor este un
indicator important în aprecierea standardului de viaţă al unui popor. Importanţa şi ponderea acestui
indicator în caracterizarea nivelului de trai, trebuie corelată cu tradiţiile şi obiceiurile alimentare ale
populaţiilor umane, precum şi cu gradul de dezvoltare socio-economică a zonei geografice de
referinţă.
Acumularea unui volum impresionant de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice în domeniul producţiei
agro-alimentare a permis elaborarea şi aplicarea unor tehnologii moderne, de mare randament. În acest
fel a fost posibilă reducerea numerică a personalului direct implicat în producţia agricolă (paralel cu
creşterea gradului de calificare al acestuia), ceea ce a dus la o semnificativă rentabilizare a acestui
domeniu de activitate.
În acest context, se apreciază că îmbunătăţirea nivelului nutriţional uman (cantitativ şi calitativ)
este unul din obiectivele importante, pe termen lung, al omenirii. Atingerea acestui obiectiv impune cu
necesitate elaborarea unor programe de perspectivă (pe termen scurt, mediu şi lung) referitoare la
producerea, prelucrarea şi repartizarea-valorificarea produselor agro-alimentare.
Creşterea bovinelor reprezintă o ramură de primă importanţă a agriculturii mondiale, datorită
volumului, diversităţii şi valorii producţiilor şi produselor care se obţin din această activitate. Astfel,
bovinele asigură 95% din cantitatea totală de lapte consumată pe glob, 30-35% din cea de carne şi cca.
90% din totalul pieilor grele prelucrate în industria mondială de tăbăcărie.
În condiţii normale de exploatare, o vacă poate asigura necesarul optim de carne pentru 6-8
locuitori, iar cel de lapte pentru 10-15 locuitori.
Laptele este un aliment complet, indispensabil în alimentaţia copiilor, a vârstnicilor, a femeilor
însărcinate şi a celor care alăptează, a convalescenţilor şi a personalului care lucrează în medii toxice.
Bovinele furnizează materia primă şi pentru industria cărnii. Alături de carne, prin operaţiuni
specifice de tranşare se obţin o serie de produse şi subproduse de abator care au diferite utilizări. Astfel, “al
cincilea sfert” este format din ficat, creier, inimă, splină, pulmoni, limbă, testicule, uger, “burtă”, urechi,
buze etc. Sângele se poate folosi ca atare (sângerete, tobe, la “băiţuirea” muşchiului ţigănesc) sau sub formă
prelucrată (plasmă uscată, hemoglobină, globină şi albumină alimentară).
Unele organe, glandele endocrine şi sângele se utilizează ca materie primă în industria
farmaceutică obţinându-se produse farmaceutice de uz uman şi veterinar. Astfel, din ficat se extrage
lecitina, heparina, glicogenul, peptona, antitrombina, hormoni şi enzime, extract de ficat (folosit la
combaterea anemiilor). Din splină se extrage spleina şi unele substanţe folosite în combaterea leucemiei.
Din rinichi se extrage lipoteina, iar din inimă carinina şi citocromul C.
Creierul şi măduvioarele sunt utilizate pentru producerea lecitinei, colesterolului, cefalinei,
tromboplastinei, a unor enzime şi substanţe utilizate în prevenirea şi combaterea hemoragiilor sau pentru
tratarea unor boli ale sistemului nervos.
Din pulmoni se extrage heparina (anticoagulant), iar din gonade se extrage testosteron (din
testicule), anestrol şi progesteron (din ovare).
Din glandele cu secreţie internă se extrag diferiţi hormoni: adrenocorticotrop (din hipofiză), tiroxină
(din tiroidă), epifizan (din epifiză) etc.
Sângele, oasele mari şi confiscatele de carne (produsele de abator ce nu îndeplinesc normele
sanitar-veterinare pentru consumul uman) se folosesc, după un proces de prelucrare specific, la

2
obţinerea făinurilor furajere care se utilizează pentru echilibrarea raţiilor furajere administrate
animalelor de fermă.
Pielea se foloseşte ca materie primă în industria tăbăcăriei. Pielea se caracterizează prin supleţe,
compactitate ridicată, rezistenţă mecanică mare, conductibilitate termică redusă, capacitate de inbibiţie
(de absorbţie a apei) redusă şi este utilizată (după o prealabilă prelucrare) în industria încălţămintei
(“box”, ”bizon”, ”talpă”), la confecţionarea obiectelor de îmbrăcăminte, marochinărie, artizanat şi în
industria automobilelor de lux (la tapiţeria scaunelor şi a interiorului).
Din păr se execută pensule, iar din coarne şi ongloane se pot obţine cleiuri cheratinice sau făinuri
furajere.
În diferite zone geografice, bovinele sunt utilizate pentru producţia energetică (la tracţiune) ca
sursă de energie neconvenţională. Boul produce 0,5 CP (0,5-0,6 W/h) timp de 7-8 ore/zi.
Bovinele produc cca. 70% din totalul îngrăşămintelor organice folosite în agricultură. Gunoiul
de grajd administrat ca îngrăşământ organic asigură îmbunătăţirea fertilităţii solului, a structurii sale
fizice şi chimice. De asemenea, contribuie la intensificarea activităţii microorganismelor din sol, la
aeraţia acestuia, sporind în acelaşi timp capacitatea solului de a reţine apă. Sporul de recoltă obţinut ca
urmare a fertilizării terenurilor agricole cu gunoi de grajd poate ajunge la 10-25%.
Alte avantaje ce decurg din exploatarea bovinelor:
- bovinele valorifică şi transformă eficient în lapte şi carne resurse naturale (păşuni, fâneţe,
produse secundare din agricultură), precum şi diferite reziduuri din industria alimentară, a berii,
amidonului, alcoolului (borhoturi, tăiţei de sfeclă de zahăr etc.);
- participă la intensificarea şi rentabilizarea exploataţiilor agricole;
- reprezintă o importantă sursă de devize convertibile (prin exportul de carne, produse din carne
şi lapte, animale vii, materiale seminal congelat (MSC) şi embrioni congelaţi);
- prin modernizarea fermelor de exploatare a bovinelor (sub raportul dotărilor, al intensivizării şi
integrării producţiei, precum şi prin optimizarea proceselor tehnologice specifice) se asigură
continuitatea proceselor de producţie în agricultură şi utilizarea raţională a forţei de muncă pe tot
parcursul anului.
Ritmul de dezvoltare a creşterii bovinelor, ca şi performanţele obţinute în acest domeniu de
activitate, sunt reflexul dezvoltării socio-economice înregistrate în diferite zone (ţări) ale lumii. În
ultimele decenii, pe plan mondial se constată o reducere lentă dar permanentă a cererii consumatorilor
faţă de alimentele având concentraţie energetică mare (cereale, cartofi, cărnuri grase) paralel cu o
cerere mereu crescândă pentru lapte, legume, fructe şi cărnuri slabe.

Potenţialul agricol al României

Potenţialul agricol al României reprezintă o premisă solidă dar insuficientă pentru realizarea
unei agriculturi competitive. Acest potenţial trebuie să se regăsească în nivelul producţiilor, al calităţii
acestora, să se reflecte într-un mediu rural sănătos şi competitiv cu cel din ţările membre ale Uniunii
Europene. În prezent, trebuie să recunoaştem că există un decalaj între performanţele agriculturii
româneşti şi cele realizate în ţările Uniunii Europene, decalaj accentuat în ultimii ani ca urmare a
decapitalizării agriculturii.
Tabelul 1

Suprafaţa agricolă pe categorii de folosinţă şi grupe de posesori, ha

(sursa: AGCTR-2003)
Nr. Terenuri Terenuri Total
Posesori
crt. agricole neagricole general
1. Total ţară 14.836.585 9.002.486 23.839.071
Domeniul public, din care: 570.654 7.542.470 8.113.123
- Unităţi agricole 317.597 6.522.975 6.840.572
2 - Primării 123.835 517.081 640.916
- Ministere şi alte organe 128.200 497.711 631.635
centrale
3 Domeniul privat 14.265.931 1.460.016 15.724.461
- % din total ţară 96,15 16,23 65,76

3
 Suprafaţa agricolă a României, evidenţiată statistic (tab. 1), însumează 23.839.071 ha,
compusă din 14.836.585 ha terenuri agricole (62,23 %) şi 9.002.486 ha neagricole (37,78 %). Din
terenul agricol existent, o suprafaţă de 14,26 mil. ha, reprezentând 96,1 % din total, este proprietatea
privată a micilor gospodării ţărăneşti şi fermelor ai căror proprietari – prin redobândirea dreptului de
proprietate şi cumpărări de teren agricol – se constituie în prezent în exploataţii cu o dotare tehnică
relativ corespunzătoare şi realizează produse pentru piaţă.
De remarcat că din suprafaţa de 3,2 mil. ha teren din domeniul privat al statului, 2,1 mil. ha,
respectiv 65,6% sunt izlazuri comunale, care reprezintă o importantă sursă pentru furajarea taurinelor
şi ovinelor, cu condiţia ca asociaţiile de crescători să se implice în întreţinerea şi folosirea raţională a
acestora.
Terenurile neagricole, în suprafaţă de 9.002.486 ha din totalul funciar aparţin, în principal,
fondului forestier, care ocupă 6,6 mil. ha (74,06 %). Excluzând suprafeţele ocupate de lucrările şi
obiectivele hidrografice (9,46 %) şi cele ocupate de drumuri, curţi şi construcţii (1,02 mil. ha – 11,39
%), terenurile neproductive reprezintă în continuare 5,12 % din total.
În cadrul agriculturii României, sectorul „lapte şi produse lactate” este unul dintre cele mai
importante. Raportat pe plan mondial, astăzi, din totalul efectivelor de animale domestice, o pondere
de cca. 65 % (UVM) o au bovinele.
Bovinele constituie un deosebit mijloc de transformare în produse cu însuşiri biologice
superioare a diverselor resurse vegetale şi a unor subproduse ale industriei alimentare care nu se pot
utiliza direct pentru consumul uman. Perspectivele ameliorării bovinelor sunt dictate de situaţia
consumurilor de lapte şi carne, de raportul cerere-ofertă pentru aceste produse. La nivel mondial, faţă
de un consum mediu anual de cca. 117 kg lapte şi 17 kg carne, se prevede pentru perspectivă un optim
de 350 kg lapte şi 35 kg carne.

Locul şi rolul taurinelor în economia zootehnică a României

Taurinele reprezintă în România, fără îndoială, una din cele mai importante specii din cadrul
animalelor de fermă.
Din statisticile efectuate s-a constatat că taurinele se situează, ca pondere, pe primul loc (65 %
U.V.M.) în cadrul speciilor domestice urmate de porcine, ovine, cabaline şi păsări. Această poziţie a
taurinelor subliniază importanţa lor, demonstrează în primul rând că sunt principalele furnizoare de
lapte, un produs alimentar de primă necesitate pentru vigorarea şi starea de sănătate a populaţiei ţării.
Să nu omitem faptul că, în acelaşi timp, specia taurină oferă un sortiment de carne, deosebit de
apreciată, cu evidente calităţi dietetice graţie conţinutului său echilibrat în componente nutritive.
Din punct de vedere al densităţii pe unitate de suprafaţă, în prezent în România se cresc 24,5-
24,6 capete de taurine la 100 ha teren agricol (arabil plus fâneţe şi păşuni). Sunt tot mai mulţi
întreprinzători care doresc să-şi organizeze exploataţii eficiente pentru creşterea vacilor de lapte de
peste 12-15 capete, cu mult interes pentru procurare, inclusiv din import, de animale cu potenţial
genetic ridicat, ca şi de echipamente, instalaţii, maşini şi aparatură modernă absolut necesare unei
exploataţii eficiente.
În ceea ce priveşte producţia de lapte de vacă, deşi efectivul matcă a scăzut în 1995 faţă de
1989 cu 19,7%, producţia totală de lapte a crescut în aceeaşi perioadă cu 27,5%. Din anul 1995 şi până
în prezent, efectivul de taurine a avut un traiect ascendent concomitent cu creşterea producţiei de lapte.
În ceea ce priveşte producţia de carne în viu, taurinele deţin o însemnată pondere în cadrul
producţiei totale de carne, de toate speciile, situându-se pe poziţia a doua după porcine şi înaintea
păsărilor şi ovinelor.
Produsele care se obţin de la specia taurină sunt: laptele şi produsele din lapte, carnea de
taurine, îngrăşământul natural, forţă de tracţiune. În urma sacrificării lor se pot obţine şi unele
subproduse de abator (piei, grăsimi, sânge, organe, glande, oase).

Strategia creşterii taurinelor pe termen scurt, mediu şi lung

Alimentele de origine animală şi în special laptele au o importanţă socială deosebită,
contribuind la reducerea mortalităţii infantile şi la ameliorarea stării de sănătate şi a vigorii populaţiei.
Creşterea animalelor se îmbină fercit cu cultura plantelor, realizând un circuit normal sol-
plantă-animal-sol, cu efecte benefice deosebite asupra economicităţii şi a stabilităţii ecosistemelor.
În vederea acoperirii nevoilor cu produse de origine animală, pentru consumul populaţiei ca şi
pentru disponibilizarea pentru export, se impune luarea de urgenţă a unor măsuri tehnice, organizatorice şi
economico-financiare, pe termen scurt, mediu şi lung care să asigure redresarea rapidă a zootehniei, odată
4
 cu punerea în valoare a posibilităţilor reale existente pentru practicarea unei activităţi performante în
creşterea animalelor.

Tendinţe în creşterea taurinelor

Obiectivul strategic fundamental în dezvoltarea zootehniei îl constituie trecerea la economia
de piaţă şi pregătirea adaptării producţiei animale româneşti la cerinţele Uniunii Europene. Realizarea
acestui obiectiv fundamental presupune pe termen lung formarea unei zootehnii moderne, care, pe
baza mecanismelor specifice economiei de piaţă, să permită folosirea integrală a resurselor naturale şi
umane ale ţării, în vederea securităţii alimentare a populaţiei şi întărirea poziţiei României în cadrul
schimburilor cu produse animale pe piaţa mondială.
Ţinând seama de nevoile de acoperire a consumului populaţiei, de crearea unor disponibilităţi
pentru export şi având în vedere condiţiile naturale, economice şi sociale, ca şi tradiţia existentă, se
prognozează o evoluţie ascendentă a acestei specii de animale.

Situaţia efectivelor de taurine pe plan mondial

Efectivul mondial de taurine (tab.2 şi fig. 1) este de circa 1.355.187 capete, ponderea
cea mai mare înregistrandu-se pe continentele american şi asiatic, fiecare cu câte 34%
(aproximativ 470 mil.), urmate de cel african cu 17% (230 mil.).
În ce priveşte efectivele de vaci pe plan mondial şi pe continente, în anul 2006 Asia
deţinea cel mai mare efectiv de taurine (455.485 mii capete) urmată de America de Sud cu
327.024 mii capete, Africa (239.262 mii capete), America N&C (163.747 mii capete), Europa
(131 .621 mii capete), Oceania (38.045 mii capete) şi Australia (27.900 mii capete) (tab. 3).
Tabelul 2
Dinamica efectivului mondial şi comunitar de taurine
Ani / Mii capete
Specificare
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
Total mondial 1.314.514 1.320.927 1.332.727 1.349.182 1.350.983 1.355.187 1.355.188
U.E. ( 15+25 ) 82.637 81.898 80.153 78.990 88.314 88.115 88.116
Austria 2.171 2.155 2.118 2.066 2.052 2.011 2.011
Belgia 3 3.037 2.891 2.778 2.738 2.694 2.695
Cipru 54 54 53 58 55 57 57
R. Ceha 1.573 1.582 1.520 1.473 1.428 1.397 1.397
Danemarca 1.867 1.906 1.796 1.724 1.645 1.595 1.595
Estonia 267 252 260 253 257 249 249
Finlanda 1.056 1.037 1.025 1.000 969 950 950
Franta 20.310 20.462 20.116 19.596 19.319 19.383 19.383
Germania 14.657 14.567 14.226 13.731 13.386 13.259 13.259
Grecia 601 613 559 573 624 600 600
Ungaria 857 805 783 770 739 723 723
Irlanda 7.037 7.049 6.992 6.998 7.015 7.000 7.000
Italia 7.162 6.738 6.510 6.504 6.304 6.314 6.314
Letonia 378 366 384 388 378 371 371
Lituania 897 748 751 779 812 792 792
Luxembourg 205 205 197 189 185 184 184
Malta 19 19 18 17 19 17 17
Olanda 4.070 4.047 3.858 3.759 3.767 3.862 3.862
Polonia 6.083 5.734 5.533 5.488 5.353 5.483 5.483
Portugalia 1.421 1.414 1.404 1.395 1.389 1.443 1.443
Slovacia 664 644 607 593 540 580 580
Slovenia 471 493 477 473 450 451 451
Spania 6.216 6.410 6.477 6.548 6.653 6.700 6.700
Suedia 1.683 1.651 1.637 1.606 1.628 1.619 1.619
Regatul Unit 11.133 10.600 10.343 10.517 10.602 10.378 10.378
Sursa: FAO, 2006

5
 1355187 1355188
1360000 1350983
1349182

1350000

1340000 1332727
Mii capete

1330000
1320927

1314514
1320000

1310000

1300000

1290000
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Fig. 1: Dinamica efectivului mondial de taurine

Tabelul 3

Dinamica efectivului mondial de taurine pe regiuni

Ani / Mii capete
Continente
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
Africa 224.878 228.505 233.829 235.491 237.572 239.262 239.262
Asia 444.833 443.512 444.472 446.554 451.978 455.485 455.485
Australia 27.588 27.721 27.870 26.664 27.500 27.900 27.900
Europa 146.959 143.247 140.673 138.545 134.416 131.621 131.621
America N.&C. 161.857 161.873 162.627 161.922 161.983 163.747 163.747
America de S. 298.636 306.032 312.820 329.621 328.770 327.024 327.024
Oceania 37.349 37.754 38.241 37.048 37.844 38.045 38.045
Sursa : C.N.I.E.L, 2006

Din tabelul 4 unde este reprezentată dinamica efectivelor de vaci de lapte în diferite
ţări, putem preciza că India deţine cel mai mare efectiv din lume, respectiv 38000 mii capete,
care se menţine constant din anul 2005, Brazilia şi Rusia cu 15925 mii capete, respectiv 9910
mii capete. Cel mai mic efectiv îl deţine Japonia (890 mii capete), unde efectivul de vaci a
scăzut cu 1,1% în 2007 faţă de anul 2006 şi Canada (1005 mii capete), numarul de vaci
scăzând cu 1,4%.
Urmărind dinamica efectivului de bovine în UE (tab.5, fig. 5), constatăm că, la finele
anului 2007, Franţa deţinea cel mai mare efectiv de bovine (19,12 mil. capete), urmată fiind
de Germania şi Regatul Unit (12,61, respectiv 10,08 mil. capete).
Din numărul total de bovine aparţinând ţărilor UE, vaca de lapte este reprezentată în
procente diferite, atât în funcţie de categoriile de vârstă, cât şi de specializarea pentru
producţia de carne, astfel (tab. 6):
• Franţa – 19,7%
• Germania – 32,2%
• Regatul Unit – 19,6%

6
 • Italia – 27,9%
De subliniat faptul că, faţă de anul 2006, efectivele de vaci de lapte înregistrează
scăderi, ce pot ajunge până la 10,17% precum Grecia, 4,9% Suedia, 4,2% Finlanda şi 4,1%
Spania.
În UE – 25/27 scade efectivul de vaci de lapte cu 0,9% faţă de UE – 15 (0,5%).

Tabelul 4
Ţările cu cele mai mari efective de vaci de lapte
mii capete
%
Specificare Ţări 2002 2003 2004 2005 2006 2007
07/06
SUA 9139 9083 9012 9043 9112 9158 0,5
America de Nord Mexica 6800 6800 6800 6850 6875 6885 0,1
Canada 1084 1065 1055 1066 1019 1005 -1,4
Argentina 2150 2000 2000 2100 2150 2150 0,0
America de Sud
Brazilia 15600 15300 15200 15100 15290 15925 4,2
China 3420 4466 5466 6800 7900 8700 10,1
Asia Japonia 966 964 936 910 900 890 -1,1
India 36000 36500 37000 38000 38000 38000 0,0
UE 25/27 25140 26498 26018 25355 24944 24344 -2,4
Europa Rusia 12200 11700 11200 10400 9900 9910 0,1
de Est Ucraina 4918 4715 4313 4130 3491 3200 -8,3
Australia 2369 2050 2036 2041 1870 1800 -3,7
Oceania
Noua Zeelandă 3749 3842 3920 3970 4100 4163 1,5
Sursa: Office de l’Elevage d’apres USDA
Tabelul 5
Dinamica efectivului de bovine în UE-25/27
milioane capete
%
Specificare 2002 2003 2004 2005 2006 2007
07/06
Belgia+Luxemburg 2,95 2,87 2,84 2,79 2,79 2,77 -1,0
Danemarca 1,74 1,68 1,62 1,57 1,58 1,55 -2,2
Germania 13,73 13,39 13,03 12,92 12,68 12,61 -0,5
Grecia 0,61 0,65 0,64 0,66 0,68 0,68 -0,1
Spania 6,48 6,55 6,65 6,46 6,18 6,41 3,7
Franţa 19,78 19,17 18,95 18,93 18,90 19,12 1,2
Irlanda 6,33 6,22 6,21 6,19 6,00 5,90 -1,7
Italia 6,70 6,73 6,52 6,46 6,34 6,58 3,7
Olanda 3,78 3,73 3,76 3,75 3,67 3,82 4,0
Austria 2,07 2,05 2,05 2,01 2,00 2,00 -0,1
Portugalia 1,40 1,39 1,44 1,44 1,41 1,43 1,3
Finlanda 1,01 0,98 0,95 0,95 0,93 0,90 -2,8
Regatul Unit 10,38 10,52 10,77 10,58 10,34 10,08 -2,5
Suedia 1,58 1,55 1,55 1,53 1,52 1,52 0,1
UE-15 78,53 77,48 76,98 76,23 75,02 75,36 0,4
Polonia 5,42 5,28 5,20 5,39 5,28 5,41 2,4
Rep. Cehă 1,46 1,43 1,37 1,35 1,39 1,37 -1,6
România 2,88 2,90 2,81 2,86 2,93 2,80 0,4
UE 25/27 92,34 91,12 90,24 89,66 88,46 88,74 0,3
Sursa: Office de l’Elevage d’après EUROSTAT

7
 88.74
90
75.36
80

70

60

50

40

30
19.12
20 12.61
10.08
6.58 6.41 5.9 5.41 3.82
10 2.8 2.77 2.00 1.55 1.52
1.43 1.37 0.9 0.68

0
t

G a
O ia

a
li a

ia
em a
at i a
7

Irl i a

Po a

rt i a
gi ia
15

R n da
ni

Su a

d
/2

Lu

ci
tri
d

c
n

al
eg an

an

Po e d
n
U

an
E-

Ita

an

ar
25

lo

re
B mâ

us

ug
a+
la
m

ul

Sp
U

nl
A
E

er

Fi
U

an
el
G

D
R

Fig. 2 Dinamica efectivului de bovine în UE-25/27 la finele anului 2007

Tabelul 6
Dinamica efectivului de vaci de lapte in UE – 25/27
milioane capete
%
Specificare 2002 2003 2004 2005 2006 2007
07/06
Belgia+Luxemburg 0,63 0,61 0,61 0,59 0,58 0,56 -2,4
Danemarca 0,61 0,59 0,57 0,56 0,56 0,55 -0,7
Germania 4,37 4,34 4,29 4,16 4,05 4,06 0,2
Grecia 0,15 0,15 0,15 0,15 0,17 0,15 -10,17
Spania 1,15 1,12 1,06 1,02 0,94 0,90 -4,1
Franţa 4,13 4,03 3,95 3,90 3,80 3,76 -1,1
Irlanda 1,13 1,14 1,12 1,10 1,09 1,09 0,0
Italia 1,91 1,91 1,84 1,84 1,81 1,84 1,4
Olanda 1,55 1,55 1,50 1,49 1,44 1,49 3,3
Austria 0,59 0,56 0,54 0,53 0,53 0,53 -0,5
Portugalia 0,34 0,33 0,34 0,32 0,31 0,31 -0,7
Finlanda 0,34 0,33 0,32 0,31 0,31 0,30 -4,2
Regatul Unit 2,23 2,21 2,06 2,01 2,01 1,98 -1,3
Suedia 0,40 0,40 0,40 0,39 0,38 0,37 -4,9
UE-15 19,55 19,26 18,74 18,38 17,97 17,88 -0,5
Polonia 2,93 2,82 2,73 2,76 2,64 2,68 1,5
Rep. Cehă 0,46 0,45 0,43 0,44 0,42 0,41 -2,5
România 1,63 1,51 1,57 1,63 1,64 1,51 -3,3
UE 25/27 26,44 25,83 25,24 24,89 24,31 24,09 -0,9
Sursa: Office de l’Elevage d’après EUROSTAT

Aşa cum rezultă, din datele prezentate anterior, atât la nivelul ţărilor, cât şi al anilor,
apar diferenţe semnificative în efective. Această fluctuaţie a efectivelor de taurine are la bază
următoarele cauze:
¾ pentru ţările dezvoltate din Asia, din Africa şi din America de Sud efectivele de
bovine sunt reprezentate de populaţii de taurine neameliorate şi de hibrizi de bubaline,

8
 zebuine şi bibovine, în general cu un potenţial de producţie redus, de sub 100 litri lapte
anual pe femelă şi cu un spor de creştere zilnic mediu mai mic de 0,5 kg;
¾ în ţările din America de Nord şi Oceania efectivele de bovine sunt reprezentate de
populaţii ameliorate, cu un potenţial de producţie foarte ridicat, “specializate” fie
pentru producţia de lapte (ex. rasele: Friză, Holstein-Friză, Red-Holstein, Bălţată cu
negru, Jersey, Ayrshire şi Brună, cu potenţial productiv de peste 6000 litri lapte), fie
pentru producţia de carne (ex. rasele: Aberdeen- Angus, Hereford, Shorthorn, Santa-
Gertruda, Charolaise, Limousine, Piemontese, Chianina, Blanc Belgian Blue etc).
¾ raportul dintre efectivul matcă crescut pentru producţia de lapte şi de carne este în
America de Nord şi Oceania de 1/4-2/6 – adică 20-35% pentru lapte şi 80-65% pentru
carne, în timp ce în ţările avansate din Europa, raportul este de 9/1 (vestul Europei),
adică 90% pentru lapte şi 10% pentru carne.
¾ în ţările dezvoltate din Europa, cu o densitate mare a efectivelor de animale şi cu
suprafeţe relativ mici de pajişti naturale, se practică tehnologii intensive de exploatare,
bovinele fiind cuprinse în populaţii ameliorate, exploatate, în special, pentru producţia
de lapte. (Dinescu, 2002, Dumitru, 1999, I.N.S., 2005, I.N.S., 2006).

Situaţia efectivelor de taurine pe plan naţional

Situaţia efectivelor pe plan naţional (tab 7, fig. 3) ne aduce în atenţie faptul că în
perioada 1989-2005, efectivele de taurine au scăzut continuu, în special pe seama numărului
total, cu 45% de la 6291 mii capete până la 2846 mii capete. Efectivul matcă de vaci şi
bivoliţe a scăzut, în aceeaşi perioadă, cu 710 mii capete. (Acatincăi, 2006, M.A.P.A.M., 2004,
2005 )
Tabelul 7
Dinamica efectivelor de bovine din România
mii capete
Anul 2005
Specificare faţă de
1989 2000 2001 2002 2003 2004 2005
1989

Total Bovine 6291 2870 2800 2878 2897 2808 2846 -3445

Vaci + Juninci 2468 1775 1746 1759 1757 1755 1758 -710

Sursa: Anuarul statistic al României, 2006

9
 7000 6291

6000

Mii capete 5000

4000
2870 2800 2878 2897 2808 2846
3000 2468
1775 1759 1757 1755 1758
1746
2000

1000

0
1989 2000 2001 2002 2003 2004 2005
Anul

Total Bovine Vaci + Juninci

Fig. 3 Dinamica efectivelor de bovine din România

Referindu-ne la dispersia efectivelor de taurine pe teritoriul României (tab. 8 ) putem

afirma că numărul cel mai mare de animale se găseşte în regiunea de dezvoltare Nord-Est,
dovadă că aici populaţia care lucrează în agricultură îşi îndreaptă atenţia spre creşterea
animalelor fiind ajutată de relieful, vegetaţia şi clima specifică.
Tabelul 8

Efectivele de bovine, pe regiuni de dezvoltare, la 1 decembrie 2005

mii capete
Regiunea Efectiv de bovine % din efectivul
de Specificare Sector Sector de bovine total
Total
dezvoltare stat privat pe ţară
Bacău, Botoşani, Iaşi,
Nord-Est 682,0 4,1 677,9 23,40
Neamţ, Suceava, Vaslui
Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj,
Nord-Vest 491,9 2,1 489,9 16,70
Maramureş, Satu Mare, Sălaj
Argeş, Călăraş, Dâmboviţa, Giurgiu,
Sud 421,8 2,8 419,0 14,55
Ialomiţa, Prahova, Teleorman
Alba, Braşov, Covasna,
Centru 397,2 3,6 393,6 13,73
Harghita, Mureş, Sibiu
Brăila, Buzău, Constanţa,
Sud-Est 326,2 2,6 323,6 11,25
Galaţi, Tulcea, Vrancea
Dolj, Gorj, Mehedinţi,
Sud-Vest 318,3 1,1 317,2 10,98
Olt, Vâlcea
Arad, Caraş-Severin,
Vest 237,8 - 234,0 10,90
Hunedoara, Timiş
Bucureşti Ilfov, Mun. Bucureşti 21,9 3,0 18,9 0,007
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2006

Distribuţia efectivelor de bovine pe regiuni de dezvoltare indică o concentrare într-o

proporţie mai mare în regiunea Nord-Est, 23,4% din totalul efectivelor la nivel naţional. În
partea de Nord-Est a ţării, ponderea cea mai mare o deţine judeţul Suceava (24,7%). În
ordinea regiunilor urmează regiunea de dezvoltare de Nord-Vest (16,7%), aici cele mai mari
ponderi fiind deţinute de judeţele Bihor (22,2%), Maramureş (20,8%) şi Cluj (18,0%).

10
 Încărcătura de taurine la 100 de hectare este prezentată în tabelul 9 respectiv fig. 4, şi
putem afirma că numărul de exemplare este aproximativ constant (20-20,5 capete) ca şi
numărul de vaci şi bivoliţe (12,1-13 capete). (I.N.S., 2006, Ujică, 2000)

Tabelul 9
Numărul de bovine ce revin la 100 ha teren
2000 2001 2002 2003 2004 2005
Specificare

Privat

Privat

Privat

Privat

Privat

Privat
Total

Total

Total

Total

Total

Total
Total bovine 20,1 22,5 19,6 21,3 20,1 21,2 20,2 21,2 20,5 25,4 20,9 26,0
Din care: vaci,
12,4 14,0 12,2 13,3 12,3 13,0 12,3 12,9 12,8 15,9 13,3 16,5
bivoliţe şi juninci
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2006

sub 10
10-20
21-30
31-40
peste 40

Fig. 1.6 Numărul de bovine ce revin la 100 haFig. 4

Fig. 4 Numărul de bovine ce revin la 100 ha teren

Evoluţia microfermelor familale pentru creşterea vacilor de lapte pe

plan mondial şi în România
În decursul timpului mărimea microfermei familiale pe plan mondial s-a intensificat,
în special sub influenţa progresului ştiinţific, tehnologic şi social, suferind continuu modificări
(Drăgănescu, 1984). Factorii conjucturali în perioade istorice diferite acţionează în sens
pozitiv sau negativ influenţând mărimea şi dimensiunea exploataţiilor de vaci pentru lapte.
Experienţa pozitivă şi rezultatele economico-financiare obţinute în ţările cu o zootehnie
dezvoltată, care exploatează vacile de lapte în microferme familiale, constituie o alternativă
pentru revigorarea gospodăriilor ţărăneşti şi creşterea nivelului de trai al crescătorilor de vaci
din ţara noastră.(Oancea, 1999, Voicu, 2000).
Se vorbeşte mult în România despre mărimea fermelor americane, forţându-se de către
apologeţii agriculturii de tip comunist asemănarea între agricultura americană şi cea de la noi
dinainte de 1989. Trebuie să spunem răspicat: nu a există absolut nici o asemănare între
fermele americane şi cele comuniste româneşti dinainte de 1989. Fermele americane sunt, în

11
exclusivitate private, de înaltă tehnicitate, productivitate şi profitabilitate, pe când cele de la
noi ştim bine cum au fost (supuse controlului absolut al statului).
Pe ansamblu, dimensiunile fermelor americane sunt prezentate în tabelul 10, într-o
evoluţie de 60 de ani (Otiman, 1999, 2005).
Tabelul 10
Evoluţia fermelor în SUA şi California
Ani SUA California
număr de suprafaţă număr de suprafaţă
ferme – mii ferme - ha ferme – mii ferme - ha
1940 6102 70,4 133 92,5
1950 5388 86,9 137 107,8
1960 3711 122,1 99 150,2
1970 2730 156,9 78 182,6
1980 2258 192,1 73 180,8
1990 2093 200,0 80 150,2
1999 2192 195,7 88 146,1
Sursa: The measure of California agriculture, University of California, pag. 34.

Creşterea suprafeţelor fermelor în SUA şi, în particular în California a fost stimulată

de exodul rural, proces accelerat după război ca efect al absorbţiei forţei de muncă în industrie
şi servicii. Este de remarcat însă că în cel mai dezvoltat stat federal – California – începând cu
anul
1970, iar din 1990 pe tot teritoriul SUA creşterea fermelor este atenuată şi chiar stopată. In
California apare fenomenul de diminuare a suprafeţei (de la 183 ha la 146 ha/ fermă). Pe de o
parte, s-a produs saturarea sectoarelor neagricole cu forţă de muncă, apărând fenomenul de
şomaj industrial, iar pe de altă parte, ca urmare a reorientării unei părţi a populaţiei spre rural,
apare tendinţa de reinstalare în rural, în ferme sau hoby-ferme. Trebuie să subliniem faptul că
în SUA există şi ferme mari (până la 4-5 mii ha), dar toate acestea sunt private (Otiman,
2005).
Agricultura UE este puternic reglementată atât în ceea ce priveşte producţia
propriu-zisă, tehnologiile, calitatea produselor şi cotele de producţie, piaţa produselor,
sistemul de susţinere financiară, suprafeţele de cultivat, efectivele de animale, condiţiile de
procesare, prelucrare, stocare şi desfacere a produselor alimentare, cât şi dezvoltarea rurală.
Agricultura UE este înalt tehnicizată, prin mecanizare, automatizare, chimizare,
biotehnologii, calificare ridicată a forţei de muncă, obţinând producţii performante, care
respectă standardele sanitar-veterinare şi fito-sanitare.
Fermierii europeni dispun de o reţea excepţională de informare tehnică, economică,
financiar-monetară şi de piaţă, de sisteme de consultanţă agricolă şi extensiune ştiinţifică,
care îi sprijină, îi sfătuieşte cu privire la tot ceea ce este nou în tehnologie şi marketing. Aşa se
explică performanţele agricole de excepţie (peste 6000 kg/ha media europeană la cereale
păioase, peste 7000 kg/ha la porumb, 2500-3000 kg/ha la floarea soarelui, 30-35000 kg/ha la
cartofi, 55-60000 kg/ha la sfecla de zahăr, peste 6000 l/cap de vacă etc.) care situează, prin
comparaţie, România sub 50% din media UE-15. De aici putem reţine şi decalajul imens
înregistrat la această dată între randamentele modeste ale României şi performanţele înalte ale
ţărilor din UE, cauzat de o serie de factori tehnici, economici, financiari, de calificare a
fermierilor, de management şi marketing în agricultură.
Exploataţiile agricole reprezintă principala verigă a structurilor agricole europene,
având un dublu rol în peisajul rural, de centre de producţie agricolă şi de spaţii de locuit
pentru familia fermierului.
În exploataţia agricolă privat-familială se îmbină activitatea productivă cu viaţa
familială. De regulă, întreaga activitate de producţie şi comercială este asigurată de membrii
familiei. Numai în proporţie redusă (circa 10%), în perioadele de vârf, se apelează la forţa de

12
muncă sezonieră. În cele mai multe ferme muncitorii agricoli sezonieri locuiesc împreună cu
fermierul, fiind integraţi, din toate punctele de vedere, în viaţa fermei.
Suprafaţa medie a fermei comunitare contemporane în decurs de 20 de ani (1975-
1995) creşte cu 3,4 ha (de la 15,3 ha la 18,7 ha), adică cu 22,2 %. În acelaşi timp,
dimensiunea economică creşte de la 6800 € la 21700 €, adică o creştere de 3,2 ori. Aceasta
înseamnă că nu este atât de importantă creşterea suprafeţei cât intensificarea producţiei pe
unitatea de producţie (tab.11).
Tabelul 11
Suprafeţele medii şi dimensiunea economică a fermelor U.E.
Unităţi de dimensiune
Suprafaţa medie (ha)
Ţări economică (mii EURO)
1975 1985 1995 2000 1975 1985 1995
Belgia 13,9 16,7 17,7 21,0 9,4 23,8 47,0
Danemarca 22,6 31,0 37,2 43,0 12,4 30,9 37,6
Germania 13,8 16,9 28,1* 33,0* 8,2 17,3 29,7
Grecia 4,3 5,0 5,4 4,4 - 3,9 12,8
Spania - 15,3 17,9 22,0 - 5,9 16,8
Franţa 24,3 29,2 35,3 40,0 9,6 22,8 33,9
Irlanda 22,3 22,7 26,4 30,0 4,3 8,7 16,6
Italia 7,5 8,0 8,6 6,5 3,2 7,9 21,2
Luxemburg 23,5 31,0 36,6 43,0 10,2 18,7 35,9
Olanda 14,4 16,7 17,2 18,8 17,9 43,8 60,8
Portugalia - 8,0 12,9 9,3 - 3,0 3,5
M. Britanie 64,3 69,4 67,1 70,0 16,0 42,0 70,0
Austria 10,4 11,8 14,9 16,4 - - -
Finlanda - 13,2 14,0 14,0 - - -
Suedia 25,9 33,5 36,7 35,0 - - -
UE-15 15,3 17,4 18,7 19,9 6,8 12,0 21,7
* Inclusiv fermele din noile landuri (fosta RDG). Fără aceste ferme, în fosta RFG,18,6 ha
Sursa: EUROSTAT

Cel mai concludent caz de fermă superintensivă îl reprezintă ferma olandeză.

Suprafaţa fermei olandeze creşte de la 14,4 ha la 17,2 ha (2,8 ha; 19%) în 20 de ani, în timp ce
dimensiunea economică se multiplică de la 17900 € la 60800 €.
În anul 2000 fermele de vaci cu lapte (tab.12). ating media UE de 25 capete (mărimea
maximă fiind în Anglia 69 capete, cea minimă 5 capete în Portugalia), iar fermele de porci
ajung la 110 capete (dimensiunea cea mai mare în Olanda 730 capete, dimensiunea cea mai
mică 19 capete în Portugalia)
Ţările vest-europene au avut şi continuă să aibă preocupări de comasare prin
reorganizarea teritoriului agricol (tab.13). Acestea au avut politici rurale concretizate în legi
ale dezvoltării şi amenajării rurale prin care s-a sprijinit procesul de comasare şi creştere a
exploataţiilor agricole. În majoritatea ţărilor vest-europene există organisme care se ocupă de
aceste operaţiuni extrem de importante, iar finanţarea în cele mai multe ţări se face integral
sau majoritar de la bugetul statului.
În Germania, Franţa, Olanda şi alte ţări prin aplicarea proiectelor de amenajare rurală,
comasare şi organizare a teritoriului s-a ajuns la gruparea unui număr redus de ferme vecine
(3-4) într-o comunitate de producţie agricolă şi socială.

13
 Tabelul 12

Evoluţia mărimii exploataţiilor agricole în ţările UE

capete
Bovine Vaci Porci
Ţara
1975 2000 1975 2000 1975 2000
Belgia 52 74 26 38 300 630
Danemarca 63 74 36 52 346 610
Germania 41 56 18 29 77 120
Grecia - 16 - 8 - 45
Spania - 30 - 12 - 69
Franţa 51 63 25 32 75 200
Irlanda - 54 - 31 860
Italia 24 33 13 21 - 35
Luxemburg - 106 - 33 24 135
Olanda 75 85 40 45 - 730
Austria - 200 - 9 452 37
Portugalia - 9 - 5 - 19
Finlanda - 30 - 12 - 240
Suedia - 47 - 30 - 280
M. Britanie 86 88 65 69 454 560
UE-15 33 49 17 25 58 110
Sursa: EUROSTAT

Proiectele de amenajare, comasare şi reorganizarea teritorială agricolă şi a

gospodăriilor sunt finanţate de stat, iar costurile infrastructurii (drumuri de acces, telefon,
alimentări cu apă, energie, canalizare, staţii de epurare) precum şi construcţia fermelor se face
din credite pe termen lung (50 de ani) şi în condiţii extrem de avantajoase (dobândă 2-6%).

Tabelul 13
Structura exploataţiilor agricole în unele ţări vest - europene
1950 1988
suprafaţa suprafaţa
Ţări supra- suprafaţa
medie a nr. mediu medie a nr. de
faţa medie a
exploataţiei de parcele exploataţiei parcele
parcelei parcelei
(ha) (ha)
Belgia 8,00 17,5 0,45 16,7 2,0 8,35
Danemarca 15,00 3,0 5,00 31,0 2,0 15,50
Elveţia 5,23 10,0 0,52 8,6 1,6 5,38
Franţa 14,20 60,0 0,23 29,2 2,1 13,86
Germania 6,00 10,1 0,59 17,0 2,8 6,07
Olanda 9,65 3,9 2,46 16,7 1,7 9,82
Prelucrare după Gh. Timariu-Organizarea integrală a teritoriului–din experienţa ţărilor
CEE–Bucureşti, 1993

Urmărind evoluţia fermelor vest-europene după război, constatăm că, în esenţă,

caracterul activităţilor agricole nu s-a schimbat. S-au modernizat tehnologiile, s-au mărit, între
anumite limite, suprafeţele exploataţiilor şi numărul de animale, dar caracterul familial al
activităţii în fermă a rămas acelaşi (tab. 14).

14
 Tabelul 14
Evoluţia suprafeţelor (ha) exploataţiilor agricole în Franţa şi Germania
Ţările 1950 1960 1970 1980 1990 2000
Franţa 13,9 16,5 19,3 23,5 29,6 40,0
Germania 8,0 9,2 12,6 14,9 18,1* 19,4*
* fără fermele din fosta RDG, cu acestea 33,0 ha (2000)
Sursa: EUROSTAT

Este util de prezentat şi dimensiunile exploataţiilor (ha) din ţările care au aderat la UE
în mai 2004, precum şi în România şi Bulgaria, în ordine descrescătoare: Cehia–100 ha,
Slovacia–31 ha, Estonia şi Letonia–12 ha, Polonia–8 ha, Slovenia-6 ha, Lituania, Ungaria şi
Bulgaria–4 ha, România–2,5 ha, media ţărilor central şi esteuropene fiind 5 ha, adică de patru
ori mai mică comparativ cu suprafaţa medie a fermelor din ţările (15) membre ale UE. În
Cehia şi Slovacia suprafeţele exploataţiilor se referă la asociaţiile şi societăţile agricole create
după 1989 în fosta Cehoslovacie, ca forme dominante de exploatare în agricultură.

Tabelul 15
Evoluţia suprafeţelor (ha) exploataţiilor agricole în România
Exploataţiile sub 1-2 3-5 6-10 11-20 21-30 31-50 50-100 peste
Total
agricole 1ha ha ha ha ha ha ha ha 100
a) Numărul exploataţiilor agricole, pe clase de mărime şi statul juridic
Individuale 2218661 896289 1025055 260374 47291 5775 3625 2877 2664 4462221
cu pers.
2847 1323 2711 3341 1860 576 708 1088 8178 22672
juridică
din care SA 836 267 360 266 298 200 258 577 3076 6138
b) Suprafaţa exploataţiilor agricole (mii ha)
Individuale 769,5 1272,4 3159,8 1719,4 592,2 136,7 136,2 187,6 480,6 8454,4
cu pers.
1,1 1,8 8,6 20,8 23,3 13,9 28,3 76,6 7079,0 7253,5
juridică
din care SA 0,3 0,3 1,1 1,9 4,2 4,8 10,0 40,3 2186,8 2249,8
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2006

Cu privire la suprafaţa medie de circa 2,5 ha în România (date 2002), după cum
rezultă din datele tabelului 15 aceasta maschează o dispersie extrem de mare, de la gospodăria
de subsistenţă la foarte mari latifundii:
Exploataţiile de creşterea animalelor existente în România (date 2002) au în linii mari
aceiaşi dispersie ca şi în cazul exploataţiilor cu profil vegetal (tab. 16).
Tabelul 16
Exploataţii agricole cu vaci pentru lapte în Romînia, pe clase de mărime a efectivelor
Exploataţii Efective de vaci cu lapte (capete)
agricole 1-2 3-9 10-19 20-29 30-49 50-99 100-499 > 500 Total
a) Numărul exploataţiilor agricole de vaci cu lapte, pe clase de mărime şi statutul juridic
Individuale 1131261 45464 1920 337 141 52 5 - 1179180
cu pers.
472 476 233 109 104 96 125 6 1621
juridică
din care SA 158 181 125 67 73 75 85 6 770
b) Efectivele de vaci cu lapte (mii capete)
Individuale 1326,2 168,1 24,3 7,7 4,9 3,1 0,7 - 1535,0
cu pers.
0,7 2,4 3,2 2,6 4,0 6,7 25,1 3,4 48,0
juridică
din care SA 0,2 1,0 1,8 1,6 1,6 5,2 17,3 3,4 33,2
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2006

15
 Din analiza datelor prezentate în tabelele 15 şi 16 avem posibilitatea să desprindem
câteva concluzii cu privire la mărimea şi structura exploataţiilor agricole din România:
™ majoritatea exploataţiilor agricole româneşti au dimensiuni reduse, atât ca
suprafaţă (4,14 milioane de exploataţii – 93% - au suprafaţa sub 5 ha) cât şi ca
efective de animale (1,13 milioane de exploataţii - 96% - au 1 sau 2 vaci, iar 1,9
milioane de gospodării - 72% - cresc 1 sau 2 porci);
™ la polul opus, în România există un număr de exploataţii agricole cu suprafeţe
extrem de mari (de peste 10.000 ha până la 65.000 ha în Insula Mare a Brăilei),
acestea fiind total atipice pentru fenomenul agrar din UE. Exploataţiile agricole de
tipul marilor latifundii sunt caracteristice economiilor agrare latino-americane şi
nicidecum exploataţiilor agricole din ţările europene evoluate economic (inclusiv
SUA), dar prezenţa lor în spaţiul European, inclusive în România, nu trebuie
exclusă, ci trebuie apreciată şi încurajată când este performantă;
™ şi în România se conturează posibilitatea consolidării exploataţiilor agricole privat-
familiale de tipul celor europene, în sensul că, la această dată, există exploataţii cu
caracter comercial (circa 325 mii care deţin 3,25 milioane ha, circa 3500
exploataţii care au peste 10 vaci - media 46 capete - şi aproape 4000 de exploataţii
care cresc peste 50 de porci), embrionii viitoarelor ferme performante şi
compatibile cu cele din UE;
Punctul de vedere cu privire la structura agrară a României şi căile de evoluţie este
următorul:
a) fiecare tip de exploataţie are loc în structura agrară;
b) fiecărui tip de exploataţie trebuie să i se găsească rolul său (comercial, tehnic şi
tehnologic, de extensiune ştiinţifică, de subzistenţă, de rentă viageră);
c) pentru fiecare tip de exploataţie trebuie găsite cele mai adecvate căi de susţinere
financiară pentru a se aşeza pe principii de profitabilitate;
d) pentru fiecare tip de exploataţie trebuie găsit cel mai performant sistem
managerial.

Producţia de lapte
În Europa de Vest, raportul între rasele de lapte, de carne şi cele mixte este de 1/1/8,
crescându-se 10% rase de lapte, 10% rase de carne şi 80% rase mixte. În centrul şi estul
Europei, rasele mixte au o pondere de aproape 100%. În USA, Canada şi Oceania, se
profilează direcţia de ameliorare „specializată”, ponderea raselor pentru lapte fiind între 20-
35% iar a celor pentru carne de 65-80%. În America de Sud, direcţia de bază în ameliorarea
bovinelor este pentru carne, iar pe continentul asiatic, orientarea este pentru toate cele trei
tipuri.
Începând cu 1984, în Uniunea Europeană se introduce sistemul cotei de lapte (pe baza
nivelelor de furnizarea laptelui din 1981 +1%) ca mijloc de stopare şi prevenire a
supraproducţiei din unele ţări şi menţinerea echilibrului fermelor de vaci la nivelul întregii
comunităţi. Acest sistem limitează producţia de lapte de vacă care poate fi vândută de fiecare
producător şi în fiecare ţară a UE.
Introducerea cotei a avut ca efecte imediate eliminarea aproape în totalitate a
stocurilor suplimentare, reducerea participării Uniunii Europene pe piaţa mondială a laptelui,
de la 40-50% la 20-30%, creşterea preţurilor pe pieţele mondiale, creşterea preţurilor interne
pentru fermierii din UE, reduceri semnificative ale cheltuielilor pentru lapte, reglarea
problemelor din industria laptelui.
Pentru reducerea dezechilibrului dintre oferta şi cererea de pe piaţa laptelui şi a
produselor lactate, în 1984, statele membre ale UE au decis limitarea producţiei de lapte prin
aşa numita “cotă”. Pentru perioada 2006-2007, cotele de lapte ce au fost stabilite pentru
fiecare ţară în parte sunt prezentate în tabelul 17.

16
 Tabelul 17
Cota de lapte pentru livrări în ţările membre ale UE, perioada 2006 – 2007
tone
% %
Ţara Cotă de lapte (tone) Ţara Cotă de lapte (tone)
grăsime grăsime
Germania 28 004 140 4,01 Cehia 2 682 143 4,21
Franta 24 356 977 4,34 Finlanda 2 419 025 4,34
Regatul Unit 14 682 697 3,97 Ungaria 1 947 280 3,85
Olanda 11 130 066 4,24 Portugalia 1 929 824 3,73
Italia 10 530 060 3,69 Lituania 1 646 939 3,99
Polonia 8 964 017 3,90 Slovacia 1 031 316 3,71
Spania 6 116 950 3,64 Grecia 820 513 3,61
Irlanda 5 395764 3,58 Letonia 695 395 4,07
Danemarca 4 477 624 4,37 Estonia 624 483 4,31
Belgia 3 326 983 3,69 Luxemburg 270 394 3,92
Suedia 3 319 515 4,34 Cipru 145 200 3,46
România 3 245 000 3,59 Malta 48 698 -
Austria 2 763 148 4,03
Sursa: www.infolapte.ro

În ţara noastră, ca urmare a privatizării agriculturii în general şi a zootehniei în special,

o mare parte a efectivelor de animale a trecut în sectorul privat, fapt care a determinat apariţia
a peste un million de ferme, dintre care majoritatea sunt de subzistenţă (cu un efectiv de 1-2
capete), în care animalele nu au condiţiile minime de creştere şi exploatare, necesare obţinerii
unor producţii eficiente economic (Băcilă, 2006).
Tabelul 18
Autoritatea competentă pentru administrarea cotei de lapte în România

MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU AMELIORARE ŞI REPRODUCŢIE ÎN ZOOTEHNIE
DEPARTAMENTUL DE ADMINISTRARE A COTELOR DE LAPTE
Regiunea 1 Regiunea 2 Regiunea 3 Regiunea 4 Regiunea 5 Regiunea 6 Regiunea 7
Iaşi Constanţa Bucureşti Craiova Timişoara Cluj Braşov
Dâmboviţa
Bacău Brăila Călăraşi Satu-Mare Braşov
Gorj Arad
Neamţ Buzău Giurgiu Bistriţa Covasna
Mehedinţi Caraş-
Suceava Galaţi Ialomiţa Cluj Harghita
Olt Severin
Vaslui Tulcea Prahova Maramureş Mureş
Botoşani Vrancea Teleorman Vâlcea Hunedoara
Sălaj Sibiu
Iaşi Constanţa Ilfov Dolj Timiş
Bihor Alba
Argeş

COTA NAŢIONALĂ DE LAPTE este cantitatea de lapte şi produse lactate care

poate fi comercializată de către producătorii de lapte din România, pe parcursul anului cotei
de lapte (perioada de 12 luni, dela 1 aprilie la 31 martie anul următor) şi este administrată de
către DACL care are în teritoriu şapte regiuni administrative (tab. 18).
Toţi producătorii de lapte, la solicitarea lor, pot obţine o cantitate individuală de
referinţă pentru livrări şi/sau vânzări directe, denumită COTA INDIVIDUALĂ DE LAPTE
(tab. 19).

17
 Tabelul 19
Rezultatele monitorizării vânzărilor de lapte, pe total ţară
Regiunea Total cantitate lapte Nr. producători Kg Lapte/producător
Regiunea Iaşi 231.488.727 201.017 1152
Regiunea Constanţa 160.942.478 60.245 2671
Regiunea Craiova 81.982.891 43.170 1899
Regiunea Timişoara 153.439.878 43.044 3565
Regiunea Braşov 371.261.694 98.415 3772
Regiunea Cluj 334.784.862 100.457 3333
Regiunea Bucureşti 185.692.007 78.506 2365
Total Regiuni 1.519.592.537 624.854 2432

Rezerva naţională este instituită în cadrul cotei naţionale de referinţă şi se

calculează după alocarea cotelor individuale.
Cantităţilor de lapte din rezerva naţională nu li se stabileşte un conţinut procentual de
grăsime de referinţă. Un procent de 2% din rezerva naţională este destinat asigurării împotriva
depăşirii potenţiale a cotei de lapte.
Cantităţile din rezerva se acordă la solicitarea noilor producători, precum şi a celor
care îşi extind capacitatea de producţie.
Producţia mondială de lapte a avut o dinamică ascendentă de la 491.234.911 tone în
anul 2000 la 530.719.749 tone în 2005. Producţia medie pe plan mondial este de 2197 kg, cu
variaţii de la 496 kg în Africa, până la 4715 kg în America de Nord şi Centrală, respectiv
4485 kg în Europa. Conform statisticilor FAO, pe plan mondial, cele mai mari producţii de
lapte pe vacă furajată se obţin în ţările dezvoltate reprezentate de: Israel, SUA, Canada,
Suedia, Olanda, Japonia, Germania şi Franţa.
Perspectivă pentru piaţa laptelui şi a produselor lactate se concentrează asupra
producţiei de lapte în câteva ţări selectate şi pe câteva produse lactate, în special unt, brânza şi
lapte praf şi sunt tratate numai puţine organizaţii ce stabilesc proiecte pe termen lung pentru
acest sector.
Cele mai recente studii reflectă nu numai creşterea venitului în mai multe regiuni ale
lumii dar şi schimbările în preferinţele consumatorului către produsele lactate. În conformitate
cu proiectele FAPRI (Food and Agricultural Policy Research Institute) şi OECD (Organizaţia
pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), perspectiva pe termen mediu pentru sectorul
lactate, se estimează sa rămână dominată de o puternică expansiune globală în cererea de
produse lactate (tab.20).
Creşterea cererii este prognozată să fie mai mare în zonele ce nu aparţin OECD, în
special în Asia, America Latină şi Orientul Mijlociu. Cererea mai mare va acţiona asupra
creşterii preţurilor la produsele lactate pe termen mediu. În multe ţări dezvoltate produsele
lactate constituie un component fundamental al dietei cu nivele de consum relativ ridicate. În
consecinţa, se estimează schimbări majore la nivelul cererii de produse lactate pentru aceste
regiuni. În contrast cu creşterea populaţiei, schimbarea dietei mai mult spre stilul occidental,
urbanizarea şi creşterea venitului disponibil sunt prognoze care să stimuleze consumul lactate
în multe ţări în curs dezvoltare, din Asia şi America Latina. O parte însemnata a cererii
majorate în ţările în curs de dezvoltare se estimează sa fie furnizată de producţia internă.

18
 Tabelul 20
Producţia de lapte pe plan mondial în 2006
Efectiv de vaci Producţia de
Randamentul Consum produse lactate
Regiunea/Ţara de lapte lapte
(Kg/vacă/an) (Kg echiv./cap loc.)
(mii capete) (mii tone)
UE-27 24344 147986 6050 246
Brazilia 15000 25750 1590 115
Rusia 9900 31100 3080 182
SUA 9080 82462 8870 257
Mexic 6885 10352 1440 113
Noua Zeelandă 4140 15000 3650 244
Argentina 2300 10250 4520 132
Australia 1975 9550 5110 219
Japonia 1046 8134 9100 75
Sursa: FAO, ZMP, FIL

Dacă unele ţări care nu sunt membre ale OECD (în special America de Sud) pot
deveni exportatori net, cele mai multe ţări în curs de dezvoltare vor rămâne oricum
importatori de produse lactate cu cele mai multe importuri provenind din ţările dezvoltate.
Proiectele OECD şi FAPRI prezintă pe termen mediu o situaţie în care exportatorii
principali cum sunt Uniunea Europeană, Noua Zeelandă şi Australia îşi vor păstra dominaţia
pe piaţa mondială pentru produsele lactate mulţumită eficienţei asigurate de o tehnologie
îmbunătăţită.
După o relativă scădere în 2001, estimată de către OECD şi FAPRI, în unele pieţe
producătoare de importanta majoră (Uniunea Europeană, Statele Unite şi unele ţări est
europene) producţia de lapte îşi va continua dezvoltarea, susţinută de cererea majorată şi
creşterile de preţ, într-un număr de ţări, în primul rând din afara zonei OECD şi în acele ţări
membre OECD care nu au cote de producţie.
Cea mai mare producţie suplimentară de lapte va proveni din zone non OCDE, unde
producţia de lapte va creşte cu mai mult de 18% pe termen mediu. Cea mai mare creştere în
producţia de lapte se estimează în China, India, Brazilia şi Argentina. În consecinţă partea
ţărilor în curs de dezvoltare în producţia mondială de lapte se estimează să crească în mod
semnificativ .
OECD şi FAPRI expun proiecte de deviere pentru sectorul lactate ale Rusiei.
Perspectiva FAPRI asigură o creştere de 14% a producţiei de lapte din Rusia ca urmare a
productivităţii îmbunătăţite care va cântări mai greu decât impactul declinului uşor al turmelor
de vaci de lapte.
Australia şi Noua Zeelandă, deşi exportatori principali de produse lactate, se
anticipează ca vor beneficia de o cerere majorată în Asia spre a spori în mod substanţial
producţia de lapte chiar şi intr-un ritm mai scăzut decât cel al anilor 1990. În timp ce OECD
prognozează că expansiunea dinamică a producţiei de lapte va continua pe termen mediu la o
rată însemnată de 15% şi 30% pentru aceste două ţări, perspectiva lui FAPRI apare mai
moderată cu creşteri limitate la 10% şi respectiv 15%. O creştere cu 9% a producţiei de lapte
în perioada 2001-2007, pentru Statele Unite, se prognozează prin creşterea productivităţii
(asociată cu un management mai bun, potenţial genetic îmbunătăţit şi material seminal ieftin).
Cu toate că, consumul de lapte lichid va prezenta numai o modestă creştere pe termen
mediu, o mare parte din producţia majorată va fi prelucrată în produse lactate.
Consumul global de lactate în zona OECD nu este prevăzut să înregistreze schimbări
importante pe durata perioadei 2001-2007, conform tendiţei de bază a OECD. Sunt furnizate
modele diferenţiate peste variatele tipuri şi forme de produse lactate cu o puternică creştere la
brânză (+10%, respectiv 6,2% pe locuitor) şi o oarecare extindere a consumului total de lapte
praf (+5,1%, respectiv +1,5% pe locuitor), o stagnare în consumul de unt (+1,0%, respectiv -

19
2,5% pe locuitor) şi un declin al pieţei laptelui praf smântânit (-2,6% respectiv –5,9% pe
locuitor).
Din contra, în zone non OECD se estimează să se evidenţieze creşteri la consumul
total de produse lactate (remarcabile în Asia, America Latină şi Orientul Apropiat). În
conformitate cu estimările OECD o creştere puternică a consumului de produse lactate va
afecta toate produsele cu toată extinderea inferioară la laptele praf smântânit. În timp ce
cererea de lapte praf smântânit va creşte cu 12,8% (respectiv +1,5% pe locuitor) din 2001 în
2007, consumul de LPS, untul şi brânza vor prezenta o creştere mai mare de 20% (respectiv
mai mare de 10% pe locuitor) din 2001 în 2007. Creşterea populaţiei, îmbunătăţirea
condiţiilor economice, creşterea urbanizării şi o schimbare spre stilul occidental a dietei
mondiale, constituie în aceste tari principalii factori de stimulare a creşterii consumului de
produse lactate. Progresele tehnologice sunt de asemenea prevăzute să stimuleze o dezvoltare
rapidă a componentelor din lapte.
Cea mai importantă creştere în consumul mondial global al produselor lactate este
prevăzut pentru brânză în zona OECD o creştere cumulativă de 13% pentru perioada 2001-
2007 (respectiv 2,1% în medie pe an). Cea mai mare creştere a consumului (în jur de 60%) se
va înregistra în ţările OECD, care vor raporta 80% din consumul total mondial în 2001 şi va fi
în concordantă cu majorarea internă a aprovizionării. Statele Unite şi Uniunea Europeană vor
raporta mai mult de 80% din aceasta cerere suplimentară de brânză. Exporturile şi importurile
totale de brânză ale ţărilor OECD sunt estimate să crească cu 24% şi respectiv 9% în perioada
2001 – 2007.
Importurile din zonele ce nu aparţin de OECD vor creşte cu 63% sau 8,5% anual până
în 2007. Estimările OECD indică faptul ca majorarea consumului de brânza în regiunea
asiatică va fi satisfăcută în principal prin importuri (în special pentru Japonia, China şi Coreea
de Sud, unde producţia internă nu se estimează să ţină pasul cu majorarea consumului) în
mare măsura din Australia şi Noua Zeelandă şi o extindere mai scăzută din Uniunea
Europeană. Cererea majorată în America Latină va fi aprovizionată de producţia internă sau
prin dezvoltarea producţiei în Argentina.
După scăderea drastică în 1998 şi dezmorţirea din dezordinea economică mondială în
anul 1999, importurile ruseşti sunt anticipate să crească într-un ritm destul de susţinut pe
termen mediu prin dezvoltarea consumului şi creşterii modeste în producţia internă. În timp ce
rapoartele OECD anticipează importuri nete de brânză din Rusia de 84.000 tone în 2007,
FAPRI prezintă modele cu o abatere mai pronunţată pentru producţia şi consumul indigen cu
importuri nete ajungând la 140.000 tone în 2007. Cea mai mare parte din aceste importuri
suplimentare va fi furnizată de către Uniunea Europeană şi ţările central şi est europene.
Producţia şi consumurile mondiale sunt estimate să crească anual în medie între 1,8%
(FAPRI) şi 2,3% (OECD) în următorii şapte ani. Totuşi OECD prognozează că mai mult de
80% din majorarea producţiei şi consumului de unt va avea loc în zona ce nu aparţine de
OECD şi vor rămâne destul de stabile în zona OECD. În zona ţărilor ce nu fac parte din
OECD consumul total de unt este în creştere cu 25% din 2001 în 2007 (respectiv 3,7% pe an).
Majorarea comerţului de unt vrac se estimează să fie capturată de către Uniunea
Europeană, Noua Zeelandă şi într-o mai mică măsură, Australia. Aceste perspective pentru
piaţa mondială a untului va rămâne oricum puternic dependentă de piaţa rusă.
Până acum din analiza cotei de piaţă ruseşti din piaţa mondială în ultimii ani nici o
schimbare în nivelele importurilor din Rusia nu ar putea avea un impact semnificativ privind
dezvoltarea viitoare a dimensiunilor şi preţului de piaţa mondială al untului.
Rapoartele de baza ale lui FAPRI şi OECD prezintă perspective similare pentru laptele
praf. În timp ce ei prognozează o creştere susţinută în lume consumul LPS se situează între
1,6% şi 2,5% pe an, respectiv laptele praf smântânit prezintă o creştere mai modesta între
1,0% şi 1,3% pe an, din cauza declinului cererii de lapte praf smântânit în zone OECD.

20
 Dacă perspectivele viitoare de creştere a comerţului cu lapte praf, sunt în linii mari
consistente, prezentând o creştere stabilă a comerţului cu lapte praf dimensiunea şi ritmul lor
diferă semnificativ în proiectele FAPRI şi OECD. În plus ele contrastează în mod
semnificativ în proiectele ultimului an unde comerţul cu lapte praf smântânit a fost prognozat
să se reducă pe termen mediu.
FAPRI estimează că după o creştere exagerată în 1999, importurile de lapte praf
smântânit din Rusia vor scădea, cu toate că producţia se estimează să recupereze scăderile.
Ţările în curs de dezvoltare din Asia, America Latină şi Africa vor prezenta o reducere
drastică a cererii de import astfel încât importurile totale de lapte praf smântânit din aceste ţări
vor creşte cu doar 50.000 tone în 2009/2010. După mai mulţi ani de declin continuu,
importurile din lapte praf smântânit din Japonia şi Mexic vor creşte uşor. Exporturile Uniunii
Europene se vor majora încet şi modest pe termen mediu în timp ce în Statele Unite va
prezenta o tendinţă de declin în exporturile de lapte praf smântânit. Se prevede ca o
profitabilitate mai mare pe alte pieţe de lactate (brânza şi LPS) o să constrângă dezvoltarea
exportului de la alţi exportatori tradiţionali (cum ar fi Noua Zeelandă şi Australia).
FAPRI prognozează o creştere globală a comerţului cu LPS cu 13% pentru perioada
2001-2009 (comparativ cu creşterea de 7% pentru lapte praf smântânit).
Cererea suplimentară la import de LPS în mare parte s-ar putea extinde în zone non
OECD atrăgând exporturi suplimentare în special din Noua Zeelandă (70% din totalul
creşterii), Argentina şi Australia. Prin contrast, exporturile Uniunii Europene vor stagna la
480.000 tone pe termen mediu.
Exporturile totale de LPS din zone OECD se estimează să continue creşterea pe
termen mediu după o majorare energică observată în 2001. Cererea în creştere în America
Latina, Africa de Nord şi Asia sunt proiectate să facă să fie scos în exterior potenţialul
productiv indigen şi să genereze o expansiune a comerţului între zone OECD şi restul lumii cu
23% din 2001 în 2007.
La fel în proiectele FAPRI, Noua Zeelandă şi Australia vor capta volumul comerţului
suplimentar în detrimentul Uniunii Europene.
Perspectivele unei creşteri economice mai mari şi o cerere ridicată pentru produsele
lactate este prognozată de către OECD şi FAPRI să genereze o recuperare susţinută în
preţurile pieţei mondiale la produsele lactate pe termen mediu.
Expansiunea rapidă a producţiei de lapte în zonele cu costuri de producţie scăzute
(cum ar fi Oceania) se estimează să modereze acest preţ. Preţurile la brânză vor prezenta cea
mai puternică creştere printre preţurile produselor lactate. După o scădere pe termen scurt, îşi
vor reveni rapid, susţinute de creşterea fermă în consumul global. Prin contrast, ritmul de
creştere a preţului se estimează să fie mai modest pentru laptele praf, în special lapte praf
smântânit, care va face faţă competiţiei majore a LPS şi zerului praf. Atingând nivele înalte în
2000 şi 2001 preţurile laptelui praf scad în 2002 înainte de reaşezarea acestora din 2003.
Preţurile untului se vor întări modest şi gradat, beneficiind de asemenea de creşterea care se
estimează la preţurile uleiului vegetal.

Producţia de lapte la nivel naţional

Creşterea vacilor are în principal ca obiectiv obţinerea unor cantităţi sporite de lapte de
la rasele existente şi pe aceasta cale de venituri ridicate şi constante. Producţia totală de lapte
depinde de numărul de vaci de lapte în lactaţie, de randamentul potenţial al raselor, respectiv
de cel efectiv realizat ca urmare a sistemului de exploatare practicat, a îngrijirii şi mai ales a
furajării cantitative şi calitative a acestora.
În perioada 1993-1998 producţia totală de lapte a cunoscut o evoluţie ascendentă până în
1996 când s-a atins un nivel de vârf de 53.447 mii hl după care s-au înregistrat scăderi (fig. 5).
Aceiaşi evoluţie a cunoscut-o şi producţia de lapte obţinută în sectorul privat care
asigură ponderea de peste 95% din totalul producţiei de lapte realizate (tab.21).

21
 Fig. 5 Evolutia productiei de lapte

Tabelul 21
Evoluţia producţiei totale de lapte în România
Specificare U.M. 1997 1998 1999 2001 2002 2003 2004
Total Mii hl 52581 50902 50139 51000 52761 54800 56000
Producţie subvenţionată 49937 48686 48034 10156 10815 10950 12180
Ponderea % 94,9 95,6 95,8 9,8 14,2 15 19,5
Sursa: INSSE

După cum se poate observa, ponderea sectorului privat în realizarea producţiei totale
de lapte a crescut de la an la an, fapt datorat pe de o parte scăderii efectivelor din sectorul de
stat iar pe de alta parte prin creşterea randamentelor pe animal în sectorul privat.
Pe principalele rase de animale ameliorate şi bine adaptate condiţiilor specifice din
România s-au obţinut producţii medii pe animal diferenţiate pe cele două sectoare de
proprietate atât cantitativ cât şi din punct de vedere calitativ (tab. 22).
Tabelul 22
Producţiile medii de lapte pe principalele rase de animale din România
BNR BR BRUNĂ
Specificare UM Sector Ferme Sector Ferme Sector Ferme
Total Total Total
privat IAS privat IAS privat IAS
Producţie
medie/305 Kg 4037 4008 4042 3540 3567 3460 3141 3058 3569
zile
Procent
% 3,80 3,75 3,81 3,72 3,71 3,77 3,79 3,76 3,81
grăsime
Cantitate
Kg 153,2 150,3 154,1 131,8 132,3 130,4 118,5 115,1 138,8
grăsime
Sursa: INSSE

Se poate observa că deşi în sectorul de stat s-au obţinut randamente mai mici pe
animal totuşi procentul de grăsime este mai mare decat în sectorul privat.
Pe ansamblul economiei naţionale producţiile pe animal au cunoscut o evolutie
ascendenta de la an la an pana în 1997, urmând o relativă scădere la nivelul anului 1998 ce a
continuat sa se manifeste din datele preliminarii şi în anul 2000 (tab. 23, fig. 6).
Producţiile medii pe animal obţinute sunt scăzute, cu mult sub cele pe plan mondial,
reliefându-se faptul că efectivele de vaci de lapte din România produc la un nivel de
aproximativ 50% din potenţialul lor genetic.
22
 Situaţia ca atare a condus la crearea unui deficit de lapte la nivel Naţional, estimat de
către specialişti din MAPD, la circa 23%.
Tabelul 23
Evoluţia producţiei medii de lapte pe animal în România
litri
Specificare 1999 2000 2001 2002 2003 2004
Total 3057 3030 3014 3230 3260 3280
Sector privat 3073 3036 3014 3230 3260 3280
Sector de stat 3191 3223 3377 3721 3731 3744
Sursa: INSSE

4000

3500

3000

2500
Litri

2000

1500

1000

500

0
1999 2000 2001 2002 2003 2004
Total 3057 3030 3014 3230 3260 3280
Sector privat 3073 3036 3014 3230 3260 3280
Sector de stat 3191 3223 3377 3721 3731 3744

Fig. 6 Evoluţia producţiei medii de lapte pe animal în România

Printre cauzele care au generat această stare de fapt din sectorul creşterii vacilor de
lapte se numară:
™ Situatia sanitar-veterinară a efectivelor de animale, gospodăriilor populatiei;
™ Lipsa unui sistem corespunzător de creditare, impozitare, susţinere şi sprijin
financiar direct care sa favorizeze creşterea numarului efectivelor şi a potenţialului
lor genetic şi pe această cale a productiei de lapte;
™ Neasigurarea resurselor materiale, financiare şi umane necesare şi necorelarea lor
cu efectivele de vaci de lapte şi nivelul producţiei de lapte preconizat a se realiza;
™ Baza furajeră insuficientă şi calitatea necorespunzatoare a nuţreturilor, situaţie
determinată pe de o parte de suprafeţele mici de teren agricol ce revin pe cap de
animal, iar pe de altă parte de producţiile mici şi de calitate inferioara obţinute pe
acestea, cu precădere de pe pajiştile naturale;
™ Deficienţe mari persistă în procesul de colectare a laptelui de la producătorii
individuali, mai ales de la cei situaţi în zone montane sau chiar submontane greu
accesibile;
™ Politica de preţ necorespunzatoare ce a defavorizat net crescătorii de vaci de lapte;
™ Lipsa unui sistem organizat de integrare între producători şi prelucrători bazat pe
principii economice care să conducă la o redistribuire echitabilă a profitului

23
 realizat prin procesare şi mai ales prin comercializarea laptelui şi produselor
lactate;
™ Lipsa de dotare a crescătorilor de vaci de lapte cu maşini şi utilaje de uz
gospodăresc de mică capacitate şi consumuri reduse, în condiţiile ponderii foarte
ridicate a exploatatiilor familiale în cadrul sectorului.
™ Punctul nevralgic, îl constituie în continuare, deficitul cronic de furaje şi îndeosebi
de proteine şi calitatea furajelor.
În ultima perioadă de timp, hrănirea animalelor în scopul obţinerii unor producţii de
lapte nu a fost activată cu finalitate prioritară. Multe nutreţuri mai bogate în proteine - cum
sunt şi borhotul de bere, silozul de borceag, mazăre cu orz şi alte leguminoase nu sunt
frecvent utilizate în hrănirea animalelor, pe considerentul că sunt mai scumpe, deşi este
recunoscut faptul că îmbuntăţirea rezultatelor obţinute-producţie mai mare de lapte, spor în
greutate şi creşterea stării de sănătate a animalelor compensează costurile ridicate cu
achiziţionarea lor.
Prin adăugarea de melasă la tocarea furajelor grosiere se poate îmbunătăţi calitatea
acestora. Aspectele prezentate se iau în considerare la întocmirea raţiilor pentru vaci astfel
încat să se aibă în vedere şi faptul că animalele stau o perioadă în exploatare iar structura
raţiilor trebuie să corespundă atât din punct de al asigurării sănătatii cât şi pentru realizarea
producţiei scontate în condiţii de economicitate şi eficienţă maximă.
Apreciem că atât crescatorii dar şi instituţiile publice abilitate ar trebui să trateze
culturile furajere şi păşunile în mod unitar. Îmbunătăţirea acestora vă conduce la reducerea
costurilor cu obţinerea nutreţurilor, implicaţii benefice şi asupra profiturilor obtinute din
vânzarea laptelui produs în asemenea condiţii. Se impune pe această linie a furajării optime
redefinirea rolului industriei producerii nutreţurilor concentrate pentru a veni în întâmpinarea
nevoilor sectorului de creşterea vacilor de lapte prin producerea unor nutreţuri care să
completeze nevoile curente de proteine, minerale şi vitamine.

Producţia de carne
La nivel mondial, după anul 1990, piaţa cărnii de bovine a cunoscut o situaţie
contradictorie atât în ceea ce priveşte producţia cât şi consumul. Piaţa cărnii de bovine a fost
puternic influenţată de dispariţia fostei URSS şi a ex. RDG, de războiul din Golf, de apariţia
sindromului „vacii nebune” (ESB), a febrei aftoase, criza financiară prin deprecierea monedei
naţionale în unele ţări mari producătoare (Brazilia, Argentina, Uruguay), scăderea puterii de
cumpărare a consumătorilor, lărgirea Uniunii Europene prin admiterea de noi membri cât şi
refuzului la consum a cărnii provenite prin folosirea la îngrăşare a unor biostimulatori de
creştere.
În anul 2005, producţia mondială de carne de bovine (tab. 24) a fost de 63.610.615
tone din care 7.995.195 tone în Uniunea Europeană, mai mică comparativ cu anul 2004 când a
fost de 8.073.915 tone. La nivelul Uniunii Europene piaţa cărnii de bovine a fost afectată de
aderarea, în luna mai, a zece noi state membre ceea ce a determinat o scădere uşoară a
producţiei. Ţările cu cele mai mari producţii în Uniunea Europeană sunt: Franţa - 1.529.000
tone, Italia - 1.183.200 tone, Germania – 1.145.000 tone, Regatul Unit – 747.000 tone şi
Spania – 715.215 tone.

24
 Tabelul 24
Producţia de carne pe plan mondial şi în U.E. (sursa : FAO - 2004)
Specificare Ani/tone –bovine şi bubaline
2000 2001 2002 2003 2004 2005
Total
59.944.940 59.100.707 60.834.743 61.649.341 62.823.341 63.610.615
mondial
U.E.
7.442.669 7.361.912 7.483.251 7.374.762 8.073.915 7.995.195
(15+25)
Austria 203.489 215.240 211.855 207.737 206.000 210.000
Belgia 275.360 285.250 305.388 275.170 280.931 280.000
Cipru 4.450 3.900 3.800 4.400 4.200 4.300
R. Cehă 108.160 109.475 105.916 104.168 96.879 87.000
Danemarca 153.900 153.400 153.500 146.500 150.000 150.000
Estonia 15.383 14.159 16.508 13.149 15.242 15.300
Finlanda 91.430 89.770 90.730 95.820 93.290 93.290
Franţa 1.527.600 1.566.000 1.640.000 1.632.000 1.565.492 1.529.000
Germania 1.303.500 1.361.500 1.316.375 1.226.235 1.258.000 1.145.000
Grecia 63.300 59.900 62.000 61.800 75.000 75.000
Ungaria 66.940 51.600 47.620 60.510 53.000 55.000
Irlanda 576.500 579.000 540.000 568.000 563.200 563.200
Italia 1.153.402 1.134.083 1.135.791 1.128.221 1.151.453 1.183.200
Letonia 22.342 19.044 16.000 21.200 21.600 22.000
Lituania 75.400 47.300 44.700 51.500 60.000 60.000
Luxembourg 17.315 11.300 18.574 17.668 16.656 17.000
Malta 1.608 1.536 1.636 1.408 1.290 1.290
Olanda 471.000 372.000 384.000 365.000 388.000 388.000
Polonia 348.500 316.300 281.300 317.400 310.500 304.000
Portugalia 99.980 95.428 105.700 104.842 118.335 119.500
Slovacia 47.950 38.175 41.640 39.983 41.217 43.000
Slovenia 43.300 49.100 42.700 51.800 46.900 45.500
Spania 651.093 650.841 678.838 706.369 702.330 715.215
Suedia 149.800 143.200 146.500 140.400 142.400 142.400
Regatul Unit 705.000 645.000 694.000 699.000 712.000 747.000

Ţările mari producătoare de carne din cele două zone principale – Pacific şi Atlantic –
au stabilit noi stategii şi s-au orientat spre noi pieţe de desfacere.
În anul 2003, comerţul cu carne din zona Pacificului a cunoscut din plin efectul crizei
ESB survenită după descoperirea unui caz la 20 mai în Canada, ceea ce a dus la închiderea
imediată a frontierelor SUA, principala piaţă a acestei ţări, la care s-au raliat alte 33 de ţări,
din care Mexic, Japonia, Coreea de Sud. În Australia, după seceta din 2002, producţia de
carne de bovine a scăzut cu 6 % şi exporturile cu 9 %, ceea ce a permis altor exportatori
mondiali de a prinde o parte a comerţului. Cea mai mare presiune a parvenit din partea
Braziliei care a comercializat suplimentar 440.000 tone, devenind numărul unu mondial
înaintea Australiei. În plus, ţările din America de Sud au pătruns puternic pe piaţa rusească şi
în ţările din Orientul Apropiat şi Mijlociu.
În ultimii 30 de ani, în diferite zone geografice creşterea producţiei a fost inegală:
103,6 % în America de Nord, 18,9 % în Europa, 57,7 % în Oceania, 57,1 % în Asia, 45,3 % în
Africa şi 43,6 % în America Latină. Dacă în ţările mari producătoare se poate observa o
oarecare constanţă a producţiei de carne şi a efectivelor, în ţările din Estul Europei şi CSI,
producţia anuală s-a redus foarte mult după anul 1990, dar, principalul factor care reglează
producţia de carne este cererea pieţii şi consumul de către populaţie. La nivel mondial, cel mai
mare consum se înregistrează în Argentina (94 kg/loc.) iar cel mai mic în ţările din Orientul
Mijlociu şi Africa de Nord (6,5 kg/loc.). Dintre ţările cu producţia cea mai mare de carne de
bovine pe cap de locuitor, menţionăm următoarele: Argentina – 94 kg, Australia – 90 kg,
25
SUA – 44 kg, Franţa – 28 kg, Austria – 27 kg, Columbia – 19 kg, Mexic – 14 kg, Spania – 12
kg, România – 9 kg şi Africa de Sud cu 0,6 kg.
Producţia de carne pe plan naţional (tab. 25), după datele ANARZ, a fost de 413.3 mii
tone în anul 2005, mai mică comparativ cu anul 2004 – 447.9 mii tone şi mai mare faţă de
anul 2002 – 318.6 tone. Producţia a crescut în anul 2005 faţă de anul 2002 cu aproximativ
70.0 mii tone, dar a înregistrat o scădere de aproximativ 35.0 mii tone faţă de anul 2004, ca
urmare a reducerii numărului de capete şi a greutăţii la sacrificare.
Tabelul 25
Producţia totală de carne în România
(sursa : ANARZ- 2005)
Anul Bovine sacrificate
mii capete Kg/cap mii tone
2002 1237 258 318.6
2003 1178 321 378.4
2004 1205 372 447.9
2005 1149 360 413.3

Tabelul 26
Producţia de carne de bovină realizată pe regiuni de dezvoltare în anul 2005 (sursa:
ANARZ – 2005)
Specificare Mii capete Kg/cap Mii tone
Nord Est 265 121 386 102 358
Sud Est 102 033 375 38 285
Sud 203 317 329 66 995
Sud Vest 127 910 350 44 798
Vest 90 846 364 33 043
Nord Vest 194 519 337 65 559
Centru 165 441 376 62 220

Rezultatele creşterii bovinelor pe rase sunt asemănătore în toate judeţele ca urmare a

practicilor neeconomice de valorificare a tineretului mascul la greutăţii mici, excepţie făcând
judeţele din regiunea Nord - Est şi Centru (tab. 26). În arealul de creştere a rasei Bălţată
Românească, rasă specializată pentru carne-lapte, nu se pot evidenţia rezultate superioare faţă
de restul zonelor ţării în care se cresc cu precădere rasele Bălţată cu negru sau Brună.
Potrivit cerinţelor pieţei, valorificarea este asigurată prin fluxul sistemelor specifice
fiecărui produs sau grupelor de produse. Astfel, la noi în ţară valorificarea animalelor, a cărnii
şi produselor prelucrate (tab. 27) pot fi încadrate în următoarele pieţe specifice: piaţa liberă a
producătorilor agricoli specializaţi în creşterea animalelor; piaţa intreprinderilor integrate care
preiau animalele vii, industrializează şi comercializează; piaţa producătorilor de animale
pentru reproducţie şi selecţie. Structura ofertei de carne de bovine este asigurată de
următoarele categorii: animale adulte 30-35 %, animale semiadulte 50-55% şi animale tinere
10-15%.
Tabelul 27
Valorificare producţiei de carne în anul 2005
(sursa: ANARZ – 2005)
Specificare Mii capete Kg/cap. Mii tone %
Producţia obţinută 1 149.2 360 413.3 100
Livrat la unităţi 281.3 432 121.5 29.4
specializate
Livrat direct pe piaţă 518.8 366 189.8 45.9
Consum familial 349.1 292 101.9 24.7

26
 Consumul mediu de carne şi produse din carne pe locuitor – pe total specii, în
echivalent carcasă – a scăzut faţă de anul 1990 cu 16,2 kg; reducerea acestui indicator începe
în anul 1992, fenomen înregistrat şi în cazul consumului de carne de porc şi pasăre. La carnea
de bovine, consumul scade, de asemenea, foarte mult, de la 12,8 kg în anul 1990, la 7,0 kg în
2003. La consumul mediu anual de carne de bovine se poate adăuga, începând cu anul 1992 şi
aportul a circa 0,7 kg pe locuitor din resursa organe comestibile.
Tabelul 28

Importul de animale vii şi carne de bovină

(sursa: ANARZ – 2005)
Specificare Cantitate tone
2002 2003 2004 2005
Animale vii 3 159.6 643.5 1 287.6 2 922.6
Carne de bovine proaspătă sau 3 090.7 137.8 356.1 1 435.7
refrigerată
Carne de bovine congelată 4 358.2 3 309.9 3 735.4 24 191.2
Total 10 608.5 4 091.2 5 379.1 28 549.5

Importul de carne proaspătă sau refrigerată, în anul 2005, a fost de 1.435,7 tone, iar la
carne congelată de 24.191,2 tone la care se adaugă şi 2.922,6 tone viu, reprezentând taurinele
vii importate (tab. 28). Comparativ cu anul 2002, importul de animale vii şi carne a crescut cu
169,12%, ponderea cea mai mare revenind cărnii de bovine congelată (24 191,5 tone). Printre
factorii care determină fluctuaţii mari în filiera cărnii putem enumera: lipsa unui sector
puternic producător de carne–marfă, lipsa unui sistem organizat de aprovizionare a
abatoarelor cu animale; dificultăţi privind depozitarea şi funcţionarea lanţului frigorific;
deficienţe privind calitatea – greutatea la sacrificare, depozitare, ambalare; costul ridicat al
procesării cărnii; performanţe scăzute privind oferta şi cerinţele pieţii; ş. a.
***
Rezumând, pentru integrarea sectorului zootehnic în Uniunea Europeană, măsurile
pentru îndeplinirea cerinţelor comunitare se referă la:
• creşterea ponderii fermelor comerciale modernizate;
• stimularea şi extinderea investiţiilor în fermele familiale;
• stimularea valorificării producţiei în funcţie de calitate;
• interzicerea vânzării în spaţii nerecomandate;
• introducerea evidenţelor în exploataţie;
• individualizarea efectivului de animale;
• stimularea folosirii laptelui praf în hrana viţeilor;
• organizarea centrelor colectoare conform principiilor Uniunii Europene;
• extinderea activităţii de însămânţări artificiale;
• controlul cantitativ şi calitativ, pentru fiecare furnizor, asigurându-se condiţii de prelucrare şi
stocare;
• folosirea cercetării ştiinţifice din zootehnie ca suport pentru o consultanţă agricolă mai bine
fundamentată şi mai eficientă.
Exploataţiile trebuie să respecte standardele interne comunitare privind mediul
înconjurător, igiena şi bunăstarea animalelor.
Aşadar, o dată cu aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, dezvoltarea zootehniei
va fi determinată de o serie de factori a căror acţiune cumulată duce la realizarea de producţii
animale conform standardelor impuse. Atingerea acestor standarde va asigura cu certitudine
dezvoltarea agriculturii româneşti, în general, şi a zootehniei în special.

27