Efectivul şi structura populaţiei

În abordarea problemelor unei populaţii este necesar să se ţină cont de

cele două faţete interdependente pe care le prezintă populaţia: efectivul
(numărul) existent şi structura (starea) complexă.
Efectivul este rezultanta conjugării a două tipuri de mişcări:
miscarea naturala şi mişcarea migratorie (imigrări şi emigrări). La rândul
lor, natalitatea, mortalitatea şi migraţia nu evoluează izolat, ci se află
sub permanenta influenţă a unor factori demografici.
Structura împarte o populaţie în numeroase subcolectivităţi
după diferite caracteristici: pe sexe şi pe grupe de vârstă, după mediul de
rezidenţă.Descifrarea legităţilor care guvernează evoluţia demografică
se suprapune aşadar înţelegerii interdependenţelor dintre efectivul
şi structura populaţiei pe de-o parte şi mişcarea natural şi migratorie a
acesteia, pe de altă parte. Este evident faptul că, un anumit număr şi
o anumită structură a populaţiei influenţează sensibil intensitatea
fenomenelor demografice, după cum trecerea de la o anumită
stare a populaţiei la o nouă stare, pe măsura înaintării în timp, este
rezultatul intensităţii fenomenelor naturale şi migratorii. Dacă într-o
populaţie procesul de îmbătrânire demografică este mai avansat,
intensitatea mortalităţii este mai mare, în schimb, în populaţiile în
care segmentul tânăr are o pondere ridicată în totalul populaţiei,
nupţialitatea şi respectiv natalitatea vor avea intensităţi mai ridicate.
Consecinţe, într-o oarecare măsură similare, se pot înregistra şi în
structura populaţiei active. De asemenea, o mortalitate ridicată la unele
grupe de vârstă ( 0 ani, 1-4 ani sau la grupele adulte) influenţează
structura pe vârste a populaţiei totale, respectiv active.
Demografia îşi poate dovedi utilitatea social şi valoarea cognitivă
în măsura în care, reuşeşte să caracterizeze cât mai complet prin
metode proprii atât starea, cât şi mişcarea populaţiei, să cuantifice şi să
definească factorii cauzali care determină evoluţia demografică, ca şi
influenţa acesteia asupra dezvoltării .

3
 Efectivul, dinamica şi densitatea populaţiei

Prin efectiv sau număr al populaţiei se înţelege totalitatea persoanelor

în viaţă la un moment dat, care locuiesc pe un anumit teritoriu, delimitat
după diverse criterii (de obicei administrative). În general, numărul
populaţiei se referă la categoria de populaţie stabilă.
Definiţia de mai sus atrage atenţia asupra faptului că, pentru
interpretarea corectă a numărului populaţiei, acesta trebuie însoţit
de precizarea teritoriului şi momentului de referinţă. Ca urmare,
combinarea celor trei caracteristici (efectiv, teritoriu, moment de
referinţă), la care se adaugă variantele posibile referitoare la modul de
stabilire a numărului populaţiei, justifică utilizarea unor noţiuni
distincte .
Legătura dintre efectivul populaţiei la un moment dat şi suprafaţa
teritoriului pe care îl locuieşte este pusă în evidenţă de indicatorii densităţii.
Densitatea populaţiei este una din condiţiile vieţii materiale. Ca urmare,
analiza densităţii populaţiei sub cele mai variate aspecte prezintă nu numai
interes demografic.

Structura pe vârste

În demografie, se utilizează mai multe sisteme de clasificare a

populaţiei pe vârste. Cea mai detaliată scală este cea care exprimă vârsta în
ani împliniţi. Vom distinge astfel populaţia de zero ani (P0), populaţia de un
an (P1), populaţia de doi ani (P2) etc. Cum spuneam mai sus, valorile acestea
sunt fie valori calculate la un moment dat, în sensul propriu al termenului,
adică luând o tăietură pe axa timpului, fie valori medii, atunci când prin
„moment” înţelegem de fapt un interval relativ scurt de timp, necesar pentru
a evidenţia manifestarea fenomenelor demografice.
Dacă, pentru interesele studiului, demograful nu are nevoie de o
asemenea clasificare fină, atunci el poate proceda la o grupare a vârstelor,
de pildă, pe intervale cincinale:
- populaţie de 0-4 ani, P0-4;
- populaţie de 5-9 ani, P5-9;
4
 - populaţie de 10-14 ani, P10-14;
etc.
Clasificarea cincinală este foarte des utilizată în analiza
fenomenelor demografice, întrucât, cu anumite excepţii, aceste
intervale sunt suficient de mici pentru ca variaţia indicatorilor
demografici în interiorul lor să nu genereze, din cauza comasării
vârstelor, erori prea mari. Uneori este suficientă chiar o clasificare
decenală, însă aceasta se utilizează mult mai rar decât cea precedentă.
Aşadar, se poate, în principiu aprecia că, în lipsa unor date pe
ani de vârstă, e permis să se recurgă la intervale cincinale, dar, dincolo
de acestea, este mult prea riscant să se meargă pe linia simplificării
lucrurilor.
În fine, mai există o clasificare după vârstă, la care se face apel
nu atât pentru a obţine o scală utilizabilă în analiza fenomenelor demografice, cât
pentru a evidenţia modalitatea de structurare, ca efect al factorilor demografici. E
vorba de diviziunea populaţiei pe grupe mari de vârstă, distincţie care se foloseşte
şi în alte domenii precum economia. De altfel, cum se va vedea raţiunea acestei
clasificări demografice este, în fapt, economică şi socială. De obicei, se utilizează
trei asemenea grupe de vârstă, care poartă diferite denumiri, dar, cel mai frecvent
ele se numesc:
- grupa persoanelor tinere (copii),
- grupa persoanelor adulte,
- grupa persoanelor vârstnice (de vârsta a treia).
Revenind la latura strict demografică a clasificării trihotomice, voi mai
sublinia doar faptul că ponderea fiecărei grupe mari de populaţie este relevantă
pentru starea populaţiei (ca rezultat al devenirii, adică al acţiunii îndelungate a
fenomenelor demografice) precum şi pentru capacitatea ei de a genera şi de a
întreţine manifestarea aceloraşi fenomene. De pildă, o pondere scăzută a tinerilor
este un indiciu că, într-o perioadă relativ scurtă, s-a produs un declin al fertilităţii,
noile generaţii apărute fiind mai reduse decât altele mai vechi.

5
 Structura pe sexe

Variabila sex induce cea mai simplă clasificare, cea dihotomică, fiecare
persoană din populaţie fiind aşezată – chiar dacă nu întotdeauna acest lucru e uşor
de făcut – în una şi numai una din cele două categorii: bărbat sau femeie.
La nivelul întregii populaţii (de volum P, să zicem), la un moment dat, vom
avea o subpopulaţie masculină (Pm) şi una feminină (Pf). Aceste cifre absolute ne
permit să calculăm diverse valori relative, precum:

a) Proporţia sexelor:
- proporţia bărbaţilor
Pm
b
P
- proporţia femeilor
Pf
f 
P
Cei doi indici sunt legaţi prin relaţia:
b  f 1
sumă care poate fi şi 100, atunci când ponderile se exprimă în procente.

Structurarea simultană a populaţiei pe sexe şi vârste conduce la o formă

grafică de prezentare de foarte largă circulaţie: piramida vârstelor. Acest grafic
este, în fapt, o dublă histogramă. Pe axa verticală este reprezentată vârsta
persoanelor ce compun populaţia la un moment dat; intervalele de vârstă marcate
prin segmente pe această axă pot fi de un an sau reprezentând grupe cincinale de
vârstă. Pe axa orizontală este marcat efectivul populaţiei, în cifre absolute sau
relative (procente sau redus la un alt total sub formă de număr rotund: 10.000,
100.000 etc.). Dubla histogramă apare din aceea că efectivele de indivizi pentru
fiecare grupă de vârstă marcată pe axa verticală apar sub formă de bare orizontale,
îndreptate spre stânga, pentru sexul masculin, şi orientate spre dreapta, pentru cel
feminin.

6
 Ceea ce trebuie neapărat subliniat aici este principiul de bază al construcţiei
oricărei histograme, ce constă în aceea că efectivul de indivizi reprezentat de o
bară dreptunghiulară nu este proporţional cu lungimea acesteia, ci cu suprafaţa
ei. Asta înseamnă că dacă folosim, de pildă, grupe de vârstă cincinale ca bază a
dreptunghiurilor, atunci lungimea dreptunghiului este doar a cincea parte din
efectivul grupei de vârstă respectivă. Spre exemplu, dacă în grupa de vârstă 5-9 ani
avem un efectiv de 1.000.000 de bărbaţi, se va construi, spre stânga, pe segmentul
de pe axa verticală ce marchează acest interval de vârstă, un dreptunghi a cărui
lungime corespunde gradaţiei 200.000 pe axa orizontală (şi nu celei de un milion).
În principiu, dacă în populaţie n-ar interveni modificări în privinţa numărului
de naşteri sau variaţii ale mortalităţii ori influenţe ale migraţiei, figura rezultată ar
avea forma unei piramide (de fapt, triunghi, căci e vorba de o figură plană) barele
de la bază, corespunzătoare vârstelor mai mici, fiind cele mai lungi şi, pe măsură
ce se urcă pe sacra vârstelor, ca urmare a mortalităţii, efectivele de populaţie se
„subţiază”. În realitate, rareori avem de a face cu forme cât de cât regulate. Ceea ce
intervine cu cea mai mare influenţă în deteriorarea acestor forme este modificarea
fertilităţii: acest fenomen poate prezenta (i) schimbări lente de intensitate şi atunci,
de exemplu când scade treptat fertilitatea, vom asista la restrângerea lungimii
segmentelor inferioare ale piramidei, care vor deveni chiar mai scurte decât cele
mediane sau (ii) schimbări bruşte, ceea ce conduce la apariţia unor „goluri” în
piramidă (când avem de a face cu câţiva ani cu fertilitate mai redusă, cum este
cazul perioadelor de război) sau a unor „umflături”, ce reflectă momente temporare
de revigorare a fertilităţii.
Fiecare piramidă a vârstelor oferă o foarte sugestivă imagine de sinteză
asupra istoriei populaţiei respective pe o perioadă de aproape un secol. Să luăm
spre exemplificare piramida vârstelor populaţiei României, aşa cum apare din
datele recensământului din 7 ianuarie 1992 (figura 1). Urmărind situaţia de sus în
jos, întâlnim mai întâi un gol în jurul vârstelor de 73-76 de ani, vârstă ce aparţine
persoanelor născute în vremea primului război mondial. Aici efectivele masculine
sunt foarte reduse căci, în plus, aceşti bărbaţi, ca şi cei din alte câteva generaţii
apropiate de ale lor, au fost afectaţi de pierderile de vieţi din cel de al doilea război.
Şi în perioada acestui din urmă război naşterile au fost ceva mai reduse, fapt vizibil
pe piramidă prin golul de la grupele de vârstă 45-50 de ani; între cele două goluri
se evidenţiază generaţiile numeroase născute în perioada interbelică. După război,
fertilitatea revine la valori ridicate vreme de câţiva ani şi piramida se lărgeşte în
jurul vârstei de 35 de ani; după aceea se produce o restrângere a efectivelor, pentru
ca să asistăm la un moment dat la o bruscă lărgire, dată de naşterile excesive din
anii 1967 şi 1968, care au urmat celebrului decret din 1966 de interzicere a
avorturilor. Următoarele două goluri şi umflături corespund unor momente de
relaxare sau de înăsprire a măsurilor de control ale regimului comunist, pentru ca
7
restrângerea accentuată de la bază să reflecte scăderea puternică a fertilităţii din
anii 1990 şi 1991.
După un deceniu, la recensământul din 2002, piramida are forma prezentată
în figura 2 şi se observă deplasarea în sus a tuturor formelor vizibile în 1992, la
care se adaugă efectul evenimentelor ultimului deceniu: o bază tot mai îngustă a
piramidei generată de menţinerea unei natalităţi scăzute.

8
 99

96

92

88

84

80

76

72

68

64

60

56

52

48

44

40

36

32

28

24

20

16

12

0
9
 Îmbătrânirea demografică

Pun sub titlul de mai sus întreaga problematică a structurii pe vârste a

populaţiei, privită în dimensiunea sa temporală. În adevăr, procesul universal
întâlnit la nivelul tuturor populaţiilor pentru care avem informaţii statistice fiabile
este acela al îmbătrânirii ei, proces care, chiar dacă nu posedă un moment bine
precizat de declanşare, devine evident odată cu scăderea nivelului natalităţii şi/sau
al mortalităţii. Majoritatea demografilor acceptă o definiţie operaţională simplă a
respectivului proces: este vorba de creşterea ponderii populaţiei vârstnice în
populaţia totală. Singurele deosebiri între ei apar atunci când se alege pragul de jos
al grupului populaţiei vârstnice. Oricum, acesta nu poate fi sub 50 de ani, dar, de
regulă se face apel la cifrele incluse în clasificarea trihotomică pomenită anterior,
cifre ce marchează pragul ultimei categorii de vârstă.
Prin urmare, pentru demografi, îmbătrânirea populaţiei înseamnă, simplu,
creşterea procentului reprezentat de persoanele de 60 de ani şi peste – sau de cele
de 65 de ani şi peste – în cadrul efectivului total.
Fireşte că o astfel de creştere este însoţită mereu şi de alte evoluţii: sporirea
vârstei medii sau mediane a populaţiei, scăderea procentuală a altui segment de
populaţie etc. Mai ales acest din urmă aspect trebuie privit cu atenţie, căci fiind
vorba aici de o modificare structurală, orice schimbare a ponderii unui element
induce automat modificarea în sens invers a altui (sau altor) segment(e), de vreme
ce mereu totalul este de 100%. Cu alte cuvinte, putem asista, de pildă, la o
îmbătrânire a unei populaţii (creşterea procentului de vârstnici) urmare a faptului
că, într-o perioadă relativ scurtă de timp, a avut loc emigrarea unui număr mare de
indivizi mai tineri, deteriorându-se efectivele celorlalte grupe de vârstă. În acest
caz, nu îmbătrânirea indivizilor e responsabilă de îmbătrânirea populaţiei.
De altfel, mulţi demografi critică utilizarea termenului de „îmbătrânire”,
preluat ca atare din fanţuzeşte („vieillissement”), considerând că acesta induce mai
multe genuri de interpretări greşite: (1) pe plan tehnic, apare ideea că fenomenul ar
fi consecinţa doar a schimbărilor petrecute în cadrul fenomenului de mortalitate, în
special prin prelungirea vieţii maxime a indivizilor sau creşterea numărului mediu
de ani trăiţi după împlinirea vârstei de 60 (sau 65) de ani; (2) pe planul
consecinţelor sociale, îmbătrânirea populaţiei este asimilată, ca efecte, cu
îmbătrânirea organismului uman (biologic), însemnând aici degradarea funcţiilor
vitale ale individului, reducera mobilităţii, fizice şi psihice, a creativităţii şi
capacităţii de inovare etc., efecte care s-ar regăsi, sub o anumită formă, şi la nivel
social; (3) chiar din punct de vedere lingvistic se introduce o confuzie între un
proces – înaintarea în vârstă – şi o stare – de îmbătrânire, cu o clară valorizare

10
negativă, motiv pentru care se exprimă părerea că englezescul „ageing” este mult
mai adecvat pentru a desemna acest proces. În adevăr, şi dacă-i vorba de o
persoană, nu orice înaintare în vârstă e numită îmbătrânire (de pildă trecerea de la
15 la 16 ani); cu atât mai puţin adecvată pare terminologia vizavi de populaţii.
În ciuda acestor critici, termenul s-a impus ca atare şi în română şi în franceză şi
probabil şi în celelalte limbi romanice şi trebuie folosit ca atare, pentru a nu bloca
comunicarea. Totuşi, denumirea este generatoare de confuzii şi e nevoie de o
atenţie sporită pentru a folosi conceptul aşa cum este el definit în demografie şi nu
în alte sensuri.

11
 Bibliografie

1)INS, 2001, Anuarul demografic al României, Institutul Naţional de Statistică,

Bucureşti
2)ROTARIU, Traian, 2003, Demografie şi sociologia populaţiei. Fenomene
demografice, Polirom, Iaşi
3)http://www.nordpasdecalais.fr/sradt/telechargement/011.pdf
4)https://www.scribd.com/doc/47276979/Structurile-populatiei
5)INS, 2003a, Analize demografice. Situaţia demografică a României în anul 2002,
Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti

12