NUTRITIA MINERALA A PLANTELOR

Nutritia minerala a plantelor este un proces fiziologic de aprovizionare a plantelor cu

substante nutritive. Altfel spus:

Nutritia (plantelor) – totalitatea proceselor legate de preluarea din mediu, circulatia si

metabolizarea elementelor minerale si a unor compusi organici de catre plante.

Acest proces are loc la plantele talofite, prin toata suprafata talului, iar la plantele
cormofite, doar prin sistemul radicular si prin frunze.
Substantele nutritive absorbite din mediu pot fi anorganice (adica minerale) sau
organice.
Plantele verzi absorb in mod predominant substantele minerale, din care, prin asimilatie
clorofiliana, sunt sintetizate substantele organice. Lor li se alatura si bacteriile chemoautotrofe,
lipsite de pigmenti asimilatori, dar capabile sa sintetizeze substante organice din cele
anorganice. Toate se numesc plante autotrofe.
Restul plantelor lipsite de pigmentii asimilatori sunt incapabile sa sintetizeze substante
organice din cele minerale, si de aceea, ele utilizeaza substante organice existente in mediul lor
de viata. Aceste plante se numesc heterotrofe.

Elementele chimice, din nutritia plantelor cu substante anorganice sau cu substante

organice, devin elemente de constitutie ale unor substante care participa la structura
protoplasmei si a peretilor celulari. De asemenea, aceste elemente intra si in structura chimica a
unor substante energetice, dintre care cele mai importante sunt hidratii de carbon, grasimile si
proteinele, care prin degradare aeroba sau anaeroba, furnizeaza energia necesara proceselor
vitale.

Elemente minerale - macroelemente: - fosfor P

- potasiu K
- sulf S
- calciu Ca
- magneziu Mg
- sodiu Na
- siliciu Si
- microelemente: - fier Fe
- clor Cl
- mangan Mn
- bor B
- zinc Zn
- cupru Cu
- molibden Mo

Proportia cantitativa a elementelor chimice din corpul plantelor variaza, iar acestea sunt
impartite conventional in macroelemente, microelemente (Fe, Cl, Mn, B, Sr, Cu, Zn, Ba, Ti, Li,
I, Br, Al, Ni, Mo, As, Pb, Va, Rb) si ultramicroelemente, a caror cantitate este mai mica de
0,00001 din substanta uscata.

Macroelementele – prezente in cantitati mai mari de 1mg/g substanta uscata.

Microelementele – necesare in cantitati mai mici de 100µg/g substanta uscata.
Ultramicroelementele – cantitate mai mica de 0,00001 din substanta uscata.

Acestea se gasesc in sol si sunt absorbite de sistemul radicular al plantei.

Functii:
- componente ale unor substante organo-minerale cu rol structural sau functional;
- reprezinta transportori pentru energia biochimica ce se stocheaza in legaturi macroergice ale
acidului adenozin trifosforic;
- stimuleaza sau inhiba activitatea enzimatica;
- stimuleaza procesul respirator celular;
- regleaza potentialul osmotic celular si turgescenta celulelor prin acumularea ionilor in
vacuole, in special a potasiului K.

Fosforul P – apare in acizii nucleici, ATP, fosfolipide etc.

Potasiul K – activator enzimatic, bilantul hidric etc.
Sulful S – apare in proteine si coenzime;
Calciul Ca – constituent al peretilor celulari, membrane si numeroase enzime;
Magneziul Mg – constituent al clorofilelor, asigura stabilitatea ribozomilor si protectia unor
sisteme enzimatice;

Fierul Fe – in zona activa a multor enzime redox si transportul de electroni, necesar pentru
sinteza clorofilei;
Clorul Cl – implicat in fotosinteza si balanta ionica;
Manganul Mn – activator a numeroase sisteme enzimatice;
Borul B – implicat in transportul glucidelor si protectia plantelor fata de agenti patogeni, desi
insuficient studiat;
Zincul Zn – activator enzimatic, necesar pentru sinteza auxinelor;
Cuprul Cu – in zona activa a multor enzime redox si in transportul de electroni;
Molibdenul Mo – fixeaza azotul N, reduce nitratii.

Insuficienta lor determina fiziopatii – dezechilibre minerale, apar boli fiziologice, insotite
de incetinirea sau oprirea cresterii radacinii, a tulpinii, a frunzelor, sau a fructelor.

Criterii de esentialitate:
- sa fie necesar plantelor, asigurand cresterea normala si inmultirea;
- sa nu poata fi substituit;
- sa aiba efect direct;

Roluri multiple:
- structurale;
- functionale;
Exemplu: Magneziul Mg - constituent al moleculei de clorofila – structural;
- cofactor a numeroase sisteme enzimatice implicate in respiratia
celulara si alte cai metabolice – catalitic;
Fierul Fe - constituent a numeroase molecule, inclusiv proteine – structural;
- implicat activ in reactii de oxidoreducere – functional;

Elemente neminerale: - carbon C in CO2 in atmosfera;

- oxigen O in CO2 in atmosfera;
- hidrogen H in H2O in sol;
- azot N in H2O in sol;

Carbonul C – constituent al tuturor moleculelor organice; CO2 : 15-20, max 25 ppm

Oxigenul O, Hidrogenul H – constituent al majoritatii moleculelor organice;
Azotul N – apare in structura proteinelor, acizilor nucleici etc.

1.1. Rolul fiziologic al macroelementelor

Multe macroelemente sunt absolut necesare pentru cresterea si dezvoltarea normala a

plantelor. Acestea sunt N, P, K, Ca, S si Mg. La anumite grupe de plante se mai adauga si Na,
Cl si Si.

1. Azotul este un element plastic. El intra in structura moleculelor de nucleoproteine,

protidelor protoplasmatice, lipoproteinelor din citomembrane, in structura apoenzimelor, a
coenzimelor, a vitaminelor B1, B6, B12, a hormonilor vegetali, a pigmentilor fotosintetici
(clorofile si ficobiline) si a stearidelor vegetale. Carenta azotului in nutritia plantelor duce la
ingalbenirea frunzelor la incetinrea sau oprirea cresterii acestora. Excesul de azot duce la
prelungirea perioadei de vegetatie, la formarea abundenta a frunzelor si la marirea sensibilitatii
la boli. Azotul poate fi luat de plante din sol, din apa, din atmosfera si chiar din corpul altor
organisme.

NO3 : 3-5, max 10 ppm

2. Fosforul este absorbit din mediu sub forma de ioni PO3- , ajunge in celula fara a fi redus si
intra in compozitia unor compusi organici de mare insemnatate fiziologica. El participa la
alcatuirea fosfoprotidelor si fosfolipidelor din protoplasma si nucleu, fosfolipidelor din
graunciorii de amidon si aleurona, lecitinelor din citomembrane, fitinei si a nucleotidelor, cu
grupe macroergice de ~ P(ADP, ATP). Fosforul intra in compozitia unor coenzime. El
indeplineste rolul energetic central in reactiile de sinteza si de oxidare biologica. El participa in
fotosinteza, glicoliza, ciclul Krebs, sistemul Redox al lantului respirator, etc. Fosforul
favorizeaza procesele de nutritie, de crestere, de inflorire si fructificare, depunerea hidratilor de
carbon in fructe, sfecla de zahar, tuberculi. Micsoreaza consumul specific de apa al plantelor.
Fosforul se acumuleaza in organele tinere si in seminte. In lipsa lui, plantele ramin mici,
radacinile sunt lungi si rare, tulpina rigida, frunzele verde-inchis, pina la albastru-verde, luand
de multe ori o culoare rosie sau purpurie.

P: 0.2-0.5 ppm ????. Am pus semnele pentru ca am gasit si 0.02 ppm.

3. Potasiul este un element indispensabil pentru metabolismul plantei, participand in sinteza

aminoacizilor si a proteinelor. El actioneaza ca un element biocatalizator, stimulind numeroase
procese fiziologice. Regleaza absorbtia azotului N de catre plante, prelucrand nutritia
amoniacala, oxidarea amoniacului, iar in cazul nutritiei nitrice, reducerea nitratilor. Potasiul
stimuleaza functionarea unor enzime care participa in procesul de respiratie si in metabolismul
hidratilor de carbon, in metabolismul azotului si sinteza vitaminelor. El stimuleaza si sinteza
clorofilelor si intensitatea fotosintezei. Sporeste capacitatea plantelor de a absorbi apa, si de a
rezista la ger si seceta. El favorizeaza intensificarea acumularii glucidelor in planta. Potasiul
circula foarte rapid in xilemul plantei sub forma de ioni. Se acumuleaza mai ales in tesuturile
tinere cu metabolism intens si crestere rapida, dintre care varfurile vegetative, cambiul si
periciclul. Toamna, inainte de caderea frunzelor, potasiul migreaza din ele in ramuri sau
tulpina. Carenta potasiului in nutritia plantelor diminueaza cresterea si dezvoltarea lor. Se
produce o brunificare si rasucire a frunzelor. Se deregleaza metabolismul, scade intensitatea
fotosintezei, a protosintezei. Se diminueaza cantitatea amidonului si proteinelor, se micsoreaza
rezistenta la boli, iar la anumite specii pe fata inferioara a frunzelor apar pete albe, galbene,
brun-roscate sau brune.

K+ : 15-25, multi indica 20 ppm

4. Calciul este absorbit de plante sub forma de cationi(Ca 2+). El este acumulat in protoplasma,
vacuole, cloroplaste, mitocondrii. Calciul are un rol important in desfasurarea mitozei cu
implicatii in organizarea cromozomilor. El intra in structura chimica a enzimelor lipaza,
esteraza, colinestraza. Calciul indeplineste rol activator al enzimelor argininchinaza,
adenozinfosftaza, adenilchinaza. El joaca un rol important si in fixarea sarcinilor negative la
suprafata protoplasmei. Impreuna cu potasiul K, calciul participa la mentinerea echilibrului
hidric celular. El este antagonist al ionilor Al2+ Mg2+, Zn2+, Fe2+,K+,Na+,NH+,Al3+ , inlaturind
actiunea lor vatamatoare, in caz de exces. Calciul neutralizeaza acizii organici si stimuleaza
formarea perilor absorbanti pe radacina. Carenta calciului in nutritia plantei se manifesta prin
oprirea cresterii, prin rasucirea frunzelor tinere, care capata o culoare verde deschis, varful
vegetativ uscandu-se, radacinile ramanand scurte, groase, cu varfurile uscate. Excesul de calciu
in plante determina imbatranirea prematura, iar excesul de calciu in sol produce insolubolizarea
borului B, soldata fiziologic cu aparitia clorozei la frunze.

Ca2+ : ~18 ppm

5. Sulful este absorbit de plante sub forma de ioni SO2- , compusi organici cu sulf, ca cistina.
Cerinte mari de sulf au ceapa, usturoiul, mustarul, telina, floarea soarelui si rapita. In
organismul plantei cantitati mai mari se acumuleaza in semintele de mustar negru, in bulbul de
ceapa si in cel de usturoi. Sulful intra in constitutia chimica a unor aminoacizi, a unor enzime si
a unor coenzime. Insuficienta sulfului in nutritie produce incetinirea si apoi oprirea din
crestere. Frunzele se ingalbenesc si apare o imbatranire prematura.

6. Magneziul este un element absolut necesar plantelor, indispensabil formarii clorofilei, in

procesul de sinteza a glucidelor, lipidelor si proteinelor. El este un activator al multor enzime
necesare respiratiei, activator al enzimelor ce participa in sinteza ARN si AND. Insuficienta
magneziului in nutritie se manifesta prin aparitia unei coloratii galbene-portocalii, pe marginea
frunzelor sau aparitia unor pete clorotice de culoare verde-inchis pe lamina cloriara.

Mg2+ : ~8 ppm
Raportul de Ca:Mg in jur de 3:1 - 4:1

7. Sodiul se afla in cantitati mai mari in algele marine si in plantele superioare de saraturi
(halofite). El este schimbabil cu alti cationi, cum ar fi Ca 2+, sau K+ . Sodiul are ca functie
mentinerea presiunii osmotice in celule. Insuficienta sodiului la plantele halofile se manifesta
prin culoarea deschisa a frunzelor, aproape alba, prin aparitia de pete necrotice.

8. Clorul este un element prezent in toate plantele. El se acumuleaza in cantitati mai mari in
algele marine, in ferigi si in plantele halofile. Plantele superioare il iau din sol prin sistemul
radicular si din atmosfera in stare gazoasa, prin stomatele frunzelor. Insuficienta in nutritie
determina cloroza frunzelor la tomate, ondularea marginilor frunzelor si inhibarea cresterii
radacinilor, dereglarea metabolismului plantelor.

1.2. Rolul fiziologic al microelementelor.

Microelmentele sunt prezente in cantitati mici in corpul plantelor. Prezenta lor este insa
absolut necesara. Ele intervin in metabolismul general, in cresterea si dezvoltarea plantelor, in
procesele de imunitate. Lipsa unui microelement poate fi corectata prin adaugarea lui in mediu.

1. Borul are un rol fiziologic multiplu, participand in metabolismul plantei, ca anion si

formand esteri fiziologici activi. El stimuleaza absorbtia unor macro- si microelemente.
Insuficienta lui in nutritie provoaca cloroza, rasucirea si deformarea frunzelor superioare,
moartea prin uscare a mugurilor terminali, oprirea proceselor de crestere si dezvoltare, aparitia
de pete brune sau negre in interiorul fructelor sau a unor organe.

2. Ferul este utilizat de plante sub forma de saruri feroase si ferice . El este absorbit de plantele
terestre prin sistemul radicular, iar de plantele acvatice, submerse prin intreg corpul lor sub
forma de ioni. Carenta ferului in corpul plantei determina ingalbenirea frunzelor si incetinirea
cresterii.
Fe++ : 0.1, max 0.2 ppm.

3. Cuprul intra in compozitia chimica a multor substante. El constituie componentul metalic al

fenoloxidazei, lactazei, ascorbic-acid-oxidazei. Continutul cuprului in plante variaza de la
urme, pana la 46 ppm. Carenta cuprului apare mai ales pe terenurile mlastinoase. Aceasta se
manifesta prin vestejirea si decolorarea pana la o nuanta alba a frunzelor tinere.

4. Zincul este indispensabil pentru plante. El este absorbit de acestea din mediul de viata, sub
forma de ioni. El este raspandit la plantele inferioare (alge si ciuperci) si la plantele superioare.
Zincul intra in structura chimica a enzimelor carbohidraza, fosfataza si numeroase
dehiodrogenaze. Carenta lui in corpul plantelor se manifesta prin reducerea cresterii plantelor,
dispunerea in rozeta a ramurilor si frunzelor terminale, patarea cu galben a frunzelor. Vita de
vie, inul, hameiul ricinul si porumbul sunt sensibile la lipsa din nutritie a zincului. Graul,
secara, ovazul si mazarea nu prezinta asa sensibilitate.

Urmatoarele concentratii sunt speculate analizand raportul elementelor (in %) din Tropica
Mastergrow, presupunand ca nivelul de K trebuie sa fie intre 15-25 ppm.

B: 0.08-0.13 ppm

Cu: 0.1-0.17 ppm

Zn: 0.04-0.06 ppm

Mn: 0.8-1.33 ppm

S: 19-32 ppm

Mo: 0.04-0.06 ppm

1.3. Rolul fiziologic al ultramicroelementelor

Ultramicroelementele se gasesc in cantitati foarte mici in copul plantelor, prezenta lor in

nutritie fiind insa absolut necesara. Dintre acestea, cele radioactive stimuleaza activitatea
enzimelor, intensifica procesele metabolice, diviziunile celulare, fotosinteza, stimuleaza
cresterea si dezvoltarea plantelor, stimuleaza trecerea organelor de la starea de repaus la starea
activa, stimuleaza absorbtia, etc. Mecanismul lor de actiune este strans legat de energia
intraatomica emisa sub forma de radiatii. Prezinta aplicabilitate in agricultura. Iradierea in doze
mici a semintelor de porumb si grau a adus la cresterea recoltei cu 12-15 %, fata de martor.
Radiatiile ionizante sunt utilizate pentru prelungirea duratei de pastrare a tuberculilor de cartof,
utilizand pentru iradiere, doze de 10 kard.

Cand se analizeaza deficienta de nutritie a unei plante trebuie observate simptomele

care apar pe frunzele mai batrane si pe cele tinere.
 Unii nutrienti sunt considerati mobili in sensul in care planta, in cazul unei deficiente de
nutritie, ii poate muta de la frunzele vechi catre cele noi sau va dirija aceste substante de la
radacini numai catre frunzele noi.
In acest mod primele si cele mai grave simptome ale deficientei unui nutrient din
aceasta categorie va apare la frunzele vechi.
Nutrientii considerati imobili in sensul in care ei nu pot fi mutati de la frunzele vechi la
cele noi. In acest fel frunzele noi vor creste cu carente de nutritie si semnele deficientei vor
apare in primul rand la aceste frunze.
Diagnosticul este greu de facut deoarece nutrientii au roluri complexe inclusiv in
asimilarea altor nutrienti astfel incat simptomele care apar pot fi ale deficientei de asimilare si
nu de lipsa acelui element din mediul de crestere al plantei. Se poate ajunge la un intreg lant de
influente.
Nutrienti considerati mobili sunt: Azotul N, Potasiul K, Fosforul P, Magneziul Mg,
Zincul Zn si Molibdenul Mo.
Nutrientii imobili sunt: Calciul Ca, Magneziul Mg, Sulful S, Fierul Fe, Cuprul Cu,
Borul B. Unii autori considera ca totusi deficitul nutritional de Mangan Mn si Cupru Cu nu
poate fi diferentiat intre frunzele noi sau vechi.
Foarte multi pasionati au cercetat aceste simptome si au incercat sa faca tabele care sa
indice nutrientul deficitar si simptomele care apar in cazul respectivei carente. Unii dintre
acestia dau si indicatii referitoare la diverse plate cu simptome specifice si includ in listele lor
si carentele de CO2 si iluminat.

2.Mecanismul absorbtiei ionilor minerali

Absorbtia elementelor minerale:

- activa (consum de energie);
- pasiva (fara consum de energie).

Absorbtia activa – transportul activ al ionilor:

1. primara – cu participarea directa a adenozintrifosfat ATP;
2. secundara – fara implicarea directa a ATP.

1. ATP – componenta de stocare a energiei prezenta in toate celulele.

Energia provenita din ATP conduce miscarea ionilor specifici impotriva gradientului de
concentratie.
Absorbtia activa se realizeaza cu ajutorul transportorilor proteici membranali, care
asigura:
- transportul uniport – al unui singur compus intr-o singura directie: Ca ++ (pompa de
ioni);
- cotransportul – simultan a 2 componente:
- simport – in acelasi sens: K+ - Cl- (pompa de ioni);
- antiport – in sensuri opuse: K+ - H+ si Na+ - K+ (pompa de ioni) si anionii OH-

2. Transportorii sau vectorii pot fi:

- proteine membranale;
- peptide;
- aminoacizi;
- fosfatide;
- citocromi;
- esteri fosfatici ai glucidelor.

Absorbtia presupune fixarea reversibila a ionului cu formarea complexului ion-

transportor, urmat de fosforilare si traversarea membranei plasmatice.
Absorbtia, consumatoare de energie – prin implicarea ATP –, e in stransa legatura cu
respiratia celulara, proces generator de energie.
Absorbtia activa a ionilor este un proces selectiv, determinand acumularea diferentiata de
ioni in celulele vegetale.

Absorbtia pasiva – bazata pe:

- difuziune;
- adsorbtie;
- solubilitate;
- schimb de ioni.

Difuziunea – mobilizarea ionilor disociati, traversarea membranelor plasmatice, proces

determinat de sarcinile electrice ale acestora – electrodifuziune.
Energia cinetica moleculara creste odata cu temperatura si gradientul de concentratie al
solutiei externe.

Adsorbtia – fixarea ionilor la suprafata membranelor plasmatice, proces ce depinde de

concentratia solutiei.
- mecanica – legaturi labile intre ion si membrana plasmatica;
- folara – manifestata prin formarea de combinatii intre ionii minerali si substante
organice cu grupare carboxilica (R – COOH) sau bazica (R – NH 2), iar combinatiile rezultate
cu aceste substante se numesc chelati;

Schimbul de ioni este legat de procesul respirator in urma caruia se elibereaza dioxid de
carbon CO2, iar prin disocierea acidului carbonic H 2CO3 rezulta primii ioni de schimb, H + si
HCO3- :
CO2 + H2O → H2CO3 → HCO3- + H+
Fondul de schimb ionic este reprezentat de ionii de H+ , OH- si HCO3-.
Pentru schimbul cationic la ionii de H + se mai pot alatura ionii de K +, Mg++, Ca++,
desorbiti in exteriorul radacinii la maturitatea plantelor.
Schimbul de ioni are loc intre elemente de aceeasi sarcina electrica, prin echivalarea
sarcinilor ionilor absorbiti cu cei cedati (anion cu anion, cation cu cation, monovalent cu
monovalent, bivalent cu bivalent sau doi monovalenti).

3.Transportul si metabolizarea ionilor minerali

- transportul de la celula la celula;

- transportul prin plasmodesme;
- transportul prin vasele conducatoare, odata cu apa;
- metabolizarea la nivel local;
- blocarea la nivelul sucului vacuolar (pentu a mari valoarea presiunii osmotice).

Azotul nitric NO3- si azotul amoniacal NH4+ participa la sinteza secundara a aminoacizilor.
SO42- (dupa reducere) intra in structura aminoacizilor cu sulf S.
Azotul amoniacal NH4+ e integrat in aminoacizi dupa 10’-15’ de la absorbtie.
Majoritatea sunt incorporati in structura compusilor organici complecsi – formati in
sinteza primara (fotosinteza) sau secundara – acumularea ionilor fiind un proces activ, legat de
activitatea metabolica celulara: asimilatie, dezasimilatie.
Deoarece sistemul coloidal celular isi transforma structura de tip hidrosol in structura de
tip hidrogel – rezultand cresterea gradului de vascozitate – si intensitatea proceselor metabolice
scade spre sfarsitul perioadei de vegetatie, plantele desorb cantitatile de ioni minerali.
Nu exista, insa, echilibru intre ionii din mediul extern si cei din mediul intern – absorbiti.

4. Nutritia minerala a speciilor floricole

pH-ul solutiei solului afecteaza solubilitatea nutritiva si disponibilitatea plantelor.
Solurile minerale sunt afectate diferit fata de cele organice sau fata de mediul
(substratul) de inradacinare ce nu contine sol.
De exemplu, in solurile minerale ingrasate cu fertilizatori de fosfor P, fosfatul de
calciu PO4-P mentine solubilitatea solului la un pH ridicat (>7,0) si fosfatii de aluminiu
Al si fier Fe o mentin la un pH scazut (<7,0).
Recomandarile pentru solurile cleioase pentru un pH de 7,0 sunt bazate pe faptul ca
solubilitatea maxima pentru fosfor P are loc la ~7,0.
In solutii organice si in medii de inradacinare fara sol, care tind sa contina cantitati
naturale scazute de aluminiu Al si fier Fe, fosforul P nu participa la un pH scazut, ci la
unul ridicat.
pH-ul optim pentru nutritia PO4-P este de 5,5 intr-un mediu fara sol, deoarece, peste
aceasta valoare, concentratiile PO4-P solubile in apa incep sa scada.
In solurile minerale, disponibilitatea calciului Ca este, de asemenea, redusa la un
pH scazut, din cauza prezentei fierului Fe si aluminiului Al.
Fierul Fe solubil si aluminiul Al inlocuiesc repede calciul Ca in structura coloidala a
solului si pe suprafata radacinilor, amandoua reducand preluarea calciului Ca.
Totusi pH-ul scazut nu reduce disponibilitatea de calciu Ca. In schimb, pH-ul scazut
este un indiciu pentru lipsa surselor de calciu Ca aplicate solului sau mediului.
Solubilitatea in scadere a elementelor nutritive nu afecteaza neaparat cresterea
plantelor. De exemplu, disponibilitatea fosforului P scade rapid la pH-ul mediu >5,5.
Totusi tesuturile bogate in concentratii de fosfor P masurate la frunzele de Lactuca
sativa L. sunt neafectate de pH-ul mediu de pana la 6,5, desi concentratia de PO4-P
solubil in apa masurata in pH-ul mediu a fost 38% din cea masurata la un pH de 5,5.
Tesuturile bogate in concentratii de fosfor P masurate la hibrizi de Impatiens
wallerna Hook F. au fost minim afectate de pH-ul mediu <7,6.
Totusi, la un pH mediu >7,6, concentratiile de fosfor P din tesuturi scad rapid.
 Speciile de plante difera in abilitatea lor de a asimila elemente nutritive la un pH
dat.
Pelargonium x hortotum Bailey si Tagetes erecta L. sunt acumulatori foarte
eficienti de fier Fe si mangan Mn si necesita un pH mai ridicat (6,5) pentru a preveni
problemele de toxicitate. Sub un pH mediu de 5,8 muscatele sunt susceptibile in ceea ce
priveste intoxicarea cu fier Fe si mangan Mn, in timp ce la un pH > 5,8, fierul Fe si
manganul Mn nu se acumuleaza in tesuturi.
In comparatie, Viola x wittrockiana Gams, Petunia x hybrida Vilm,
Antirrhinum majus L. si Catharanthus roseus (L.) G.Don prezinta dificultati in a
prelua fierul Fe si necesita un pH mediu (5,5) pentru a preveni problemele de deficienta.

Si planta poate afecta mannagement-ul pH-ului.

pH-ul substratului variaza de la 4,5 la Lycopersicon esculentum Mill. la 7,5 la
Zinnia elegans Jacq. supuse la aceleasi conditii.
Media pH-ului din mediul de inradacinare din vase in care a fost administrat acelasi
fertilizator solubil in apa Pealite Special (WSF – water soluble fertilizer, WIN – azot
insolubil in apa etc.), cu un raport 20 N – 4,3 P – 16,6 K, variaza intre 5,1 la Saintpaulia
ionantha Wendl. si 6,5 la Gerbera jamesonii H.
S-a descoperit o diferenta de pH de pana la 1,7 in media a 7 asternuturi de specii de
plante la care a fost administrat acelasi fertilizator solubil in apa.
In general, Pelargonium x hortotum Bailey au avut media cea mai scazuta de pH,
in timp ce Viola x wittrockiana Gams si Petunia x hybrida Vilm. au avut cel mai
ridicat pH.
Administrandu-se aceeasi solutie nutritiva pe baza de calciu Ca, s-a descoperit ca
hibrizii de Impatiens wallerna Hook F. asimilasera in tesuturi cea mai mare concentratie
de calciu Ca, pe cand Begonia x tuberhybrida Voss, Viola x wittrockiana Gams,
Catharanthus roseus (L.) G.Don si Begonia x semperflorens-cultorum Hort.
contineau cea mai scazuta concentratie de calciu Ca in tesuturi.

In functie de nutritia minerala, speciile floricole se clasifica astfel:

- specii sensibile la concentratia de substante minerale: Azaleea, Camellia,
Asparagus plumosus;
- specii cu sensibilitate mijlocie: Gerbera, Cyclamen;
- specii cu sensibilitate redusa la concentratia de saruri minerale:
Chrysanthemum, Dianthus, Pelargonium etc.
In general, concentratiile ridicate de substante minerale produc leziuni la nivelul
radacinilor.
Plantele geofite nu necesita aplicarea de ingrasaminte minerale la plantare.
Cele care raman in sol 2 ani, asa cum sunt speciile din genul Narcissus, fertilizarea
trebuie sa urmareasca mentinerea continutului in azot N si fosfor P si sa creasca nivelul de
potasiu K.
Materialul saditor floricol este clasificat in functie de necesarul de substante minerale
astfel:
- nu necesita fertilizare suplimentara: Convallaria, Hippeastrum, Hyacinthus,
Narcissus;
 - nu necesita aplicarea de substante minerale, dar aplicarea azotatului de calciu ar
reduce dereglarile fiziologice: Iris, Tulipa;
- necesita fertilizare redusa: Anemone, Freesia;
- necesita fertilizare moderata: Dahlia, Gladiolus, Lilium, Ranunculus.

In 1992 s-a obtinut productia maxima de Anthurium, cand tesuturile din frunze au avut
un continut de 1,87% N, 0,17% P si 2,07% K. Lungimea tulpinii si cresterea florilor sunt
stimulate cand frunzele au un continut maxim de azot N de 1,59%, respectiv 1,67%, si de
potasiu K de 2,20%, respectiv 1,86%.

O cultura de Callistephus chinensis extrage anual 49,98 - 52,44 kg K / ha, 36,77 – 43,09
kg N / ha si 4,57 – 6,02 kg P / ha, in functie de dozele de ingrasaminte aplicate.
Din cantitatea de azot N extras 80% - 90% este depozitata in tulpini si frunze si numai
8% - 20% in seminte.
Potasiul K se acumuleaza: 45% – 78% in tulpini si frunze si 2% - 15% in seminte.
Fosforul P se acumuleaza in cantitate mai mare in seminte si variaza intre 22% - 63%, in
functie de soi.

4.1. Carentele de substante minerale ale speciilor floricole

Afecteaza cresterea si dezvoltarea plantelor floricole si determina aparitia unor
simptome specifice.
Carenta de azot N inhiba cresterea plantelor floricole, acestea au talie mica, lastari
debili, frunzele au culoarea verde-galbuie, iar florile au dimensiuni reduse.
In cazul plantelor din genul Tulipa, carenta de azot determina scaderea productiei
de bulbi, a suprafetei frunzelor, lungimii tulpinii florale si a florilor si intarzie procesul de
inflorire.
Carenta de fosfor P determina scurtarea internodurilor, frunzele au dimensiuni
mici si culoare verde-albastruie cu nuante de rosu. Florile sunt mici si insuficient colorate.
Carenta de potasiu K se caracterizeaza prin decolorarea si necrozarea marginilor
limbului foliar.
Carenta de calciu Ca se manifesta in zonele apicale ale plantelor, unde mugurii
mor, iar frunzele cu dimensiuni mici se rasucesc si cad timpuriu.
Carenta de fier Fe se caracterizeaza prin cloroza frunzelor, la care doar nervurile
raman cu o tenta verzuie.

4.2. Tulipa sp.

Fertilizarea cu azot N stimuleaza procesul de crestere al bulbilor din genul Tulipa. De

asemenea, s-a gasit o interactiune semnificativa intre azot N si potasiu K. Carenta de potasiu
K, magneziu Mg si fosfor P a avut un efect scazut asupra cresterii organelor vegetative ale
plantelor din genul Tulipa. Lipsa azotului N din sol duce la curbarea si frangerea brusca a
tijelor florale la plantele din genul Tulipa cu cca 3 saptamani inainte de inflorire. Continutul de
azot N al bulbilor-mama si al solului influenteaza, de asemenea, cresterea bulbilor si
diferentierea mugurilor florali. Insuficienta azotului N face ca bulbii sa formeze o singura
frunza cu latimea anormala si sa nu diferentieze mugurii florali.
 Fosforul P influenteaza cresterea si dezvoltarea bulbilor, mareste productia de bulbi si
devanseaza inflorirea.
Potasiul K stimuleaza productia de bulbi si are rezultate foarte evidente in prezenta
azotului N.

4.3. Freesia sp.

Fiind planta bulboasa, Freesia necesita soluri usoare si fertile, bogate in calciu Ca,
potasiu K, fosfor P, magneziu Mg, fier Fe si microelemente. Nu-i place excesul de azot N (deci
culturilor de freesia nu ar trebui sa li se administreze gunoi de grajd).
Ca toate bulboasele, care au un ciclu de viata relativ scurt si o crestere rapida, Freesia are
nevoie de cantitati destul de mari de ingrasaminte.
Freesia suporta o concentratie mijlocie de saruri in solutia solului, mai mica de 0,4%. In
privinta concentratiei solutiilor de ingrasaminte, limitele admise sunt cuprinse intre 0,1% si
0,3%.
Continutul solului in principalele elemente nutritive la cultura de freesia trebuie sa fie de
10 – 20 mg azot N, 40 – 60 mg P2O5 si respectiv 100 mg oxid de potasiu K2O la 100 g sol uscat
la aer.
Cel mai favorabil raport N : P : K pentru freesia este de 1 : 0,8 : 2,1.
Se recomanda o ingrasare de baza, aplicand la 100 m 2 urmatoarele cantitati de
ingrasaminte: 2,5 kg azotat de calciu, 2 kg superfosfat, 2,2 kg sulfat de potasiu, 0,5 – 0,7 kg
sulfat de magneziu si microelemente.
De evitat este excesul de azot N, care provoaca o crestere vegetativa prea mare si slabeste
rigiditatea plantelor, intarziind, in acelasi timp, inflorirea.
Potasiul K este elementul cel mai important in cresterea si dezvoltarea plantelor de
Freesia. Acesta conditioneaza cantitativ si calitativ recolta de flori si bulbi. De asemenea,
grabeste inflorirea. Cu 4 saptamani inaintea infloririi este indicat sa se administreze 1,5 – 2 kg /
100 m2 ingrasamant potasic, cu continut ridicat in substanta activa.
Pentru completarea necesarului de fosfor P este recomandata ingrasarea faziala cu gunoi
de pasari diluat cu apa, in raport de 1:9.
In cursul perioadei de vegetatie, dupa 1½ luna de la plantare, la intervale de 3 saptamani,
de preferinta in urma analizelor de sol, se aplica ingrasari faziale. Acestea se dau sub forma de
solutie in concentratie de 0,05% - 0,1%.
Este recomandabila aplicarea ingrasamintelor organice si minerale cu actiune lenta. De
aceea, se aplica, in afara mranitei, si sange de vita sau gunoi de pasari in cantitate de 15 kg/100
m2 suprafata.
 In perioada de iarna, totusi, fertilizarile suplimentare sunt limitate, ele intensificandu-se
spre primavara, atat la culturile pentru flori, cat mai ales la cele pentru producerea de material
de inmultire.

Freesia reactioneaza pozitiv si la o concentratie marita de dioxid de carbon CO2.

Concentratia cea mai buna a dioxidului de carbon CO2 in mediul ambiant este de 0,15% si nu
trebuie sa depaseasca 2%. Aceasta are ca efect dezvoltarea normala a mugurilor florali in
perioadele cu deficit de lumina.
Ridicarea concentratiei de dioxid de carbon CO2 se face in special pentru culturile care
infloresc in decembrie-ianuarie, avand efect mai puternic si aplicandu-se mai bine in perioadele
reci si cu luminozitate putina, cand nu se deschid geamurile.
Administrarea de dioxid de carbon CO2 incepe inainte de iesirea inflorescentelor din
teaca frunzelor si se face in orele de dimineata. In timpul administrarii de dioxid de carbon
CO2, temperatura in sera poate creste putin, fara, insa a avea efecte negative asupra culturii.
Administrarea de dioxid de carbon CO2 se face prin arderea de propan sau petrol in aparate
speciale (Master, Ermaf) sau din butelii special umplute sub presiune.

4.3.1. Deficitul principalelor elemente nutritive

Deficitul in azot N
Se manifesta prin intarzierea cresterii si dezvoltarii; culoarea frunzelor devine galben-
verzuie, frunzele devin mai rigide, pozitia lor mai aproape de verticala, iar numarul bobocilor
florali mai mic.

Deficitul de fosfor P
Se recunoaste prin formarea de frunze inguste, mici, colorate verde inchis, cu
nuante violacee.

Deficitul de potasiu K
Se manifesta in faze mai inaintate de vegetatie, si anume prin brunificarea
varfurilor frunzelor si friabilitatea plantelor.

4.3.2. Deficiente fiziologice legate de nutritie

Dezvoltarea foarte rapida si flexibilitatea prea mare a plantelor apare la fertilizarea

puternica, in special cu azot N, si dupa tratamentul solului cu aburi, daca s-a plantat imediat; se
recomanda limitarea udarii.
 4.4. Gladiolus sp.

Gladiolele, in comparatie cu alte plante, necesita cantitati mari de ingrasaminte.

Cerintele sunt, insa, variabile pe parcursul vegetatiei.
Datorita rezervelor de elemente minerale din tuberobulb, la inceputul vegetatiei
gladiolele au exigente reduse fata de elementele nutritive.
Cerintele maxime sunt in faza de inflorire, cand plantele absoarb cantitati de substante
minerale mult superioare celor existente in tuberobulb. Insa nevoia de ingrasaminte trebuie
corelata cu existenta substantelor neminerale (hormoni, enzime etc.) care intervin in potentialul
productiv al gladiolelor.
Gladiolele sunt sensibile la concentratii mari de ingrasaminte, motiv pentru care se
recomanda fractionarea dozelor.
Azotul N, fosforul P, potasiul K influenteaza favorabil productia, mai ales cea de
inflorescente si a florilor in inflorescente.
Un rol deosebit asupra gladiolelor il are azotul N.
Principalele efecte ale utilizarii rationale ale azotului N sunt:
- cresterea productiei de inflorescente;
- sporirea lungimii inflorescentelor;
- sporirea numarului de flori;
- cresterea productiei cantitative si calitative de tuberobulbi;
- anticiparea infloririi si prelungirii acesteia.
Fosforul P este necesar gladiolelor in cantitati mai mici. Se remarca, totusi, o scadere a
productiei in cazul insuficientei fosforului din sol.
Folosirea fosforului P in ingrasamantul pentru gladiole a dus la imbunatatirea calitatii,
marind:
- lungimea tijelor florifere;
- numarul de flori din inflorescenta.
Fosforul P atenueaza efectele vegetative ale supraingrasarii cu azot N, reducand, astfel,
predispozitia gladiolelor la atacul de fusarioza.
Insuficienta potasiului K duce la scurtarea inflorescentelor si la reducerea greutatii
tuberobulbilor, ca efect al stanjenirii sintezei si transportului hidratilor de carbon.
Productia de tuberobulbi se mareste pe masura sporirii dozelor de potasiu K.
Potasiul K, impreuna cu azotul N, contribuie la cresterea tuberobulbilor, iar,
administrat impreuna cu fosforul P, sporeste productia numerica de tuberobulbi.

S-a constatat ca efectele sunt benefice in cazul folosirii unui raport:

N P K – 4 : 5 : 7 – creste productia de inflorescente, tuberobulbi si tuberobulbili
N P K – 1 : 4 : 3,5
NPK–1:3:3
Azotul N anticipa si prelungeste inflorirea in functie de modul in care este utilizat in
planta.
Diversele parti ale gladiolelor nu reactioneaza in acelasi fel la aplicarea ingrasamintelor
si, pentru formarea sau cresterea acestora, planta manifesta cerinte deosebite.
Frunzele au cerinte minime pentru formarea si cresterea lor, datorita rezervelor
existente in bulbi, care asigura, la inceputul vegetatiei, o mare parte din elementele nutritive
necesare formarii si cresterii frunzelor.
 In partea bazala a tulpinii si in frunze se gasesc mai putine elemente nutritive decat in
partea recoltabila si in bulbii noi.
Excesul elementelor minerale poate duce la stanjenirea aparitiei si cresterii frunzelor,
demonstrand sensibilitatea gladiolelor fata de concentratiile mari, mai ales in faza tanara. In
schimb, pentru partile de planta formate mai tarziu (tuberobulbii), acestea au avut efecte chiar
benefice.

Raportul N P K in frunzele de gladiole

Raportul N P K este de 1 : 0,7 : 1,1. Pe parcursul vegetatiei, frunzele se modifica.
In prima faza de vegetatie, frunzele contin mai mult fosfor P si mai putin potasiu K si
azot N ( N P K – 1 : 1,1 : 0,8 ), pe cand in ultima faza, la sfarsitul vegetatiei, potasiul K creste
in frunze 1½ fata de azot N si de 2 ori fata de fosfor P ( N P K – 1 : 0,7 : 1,5).
Cantitatile cele mai reduse de fosfor P, in raport cu celelalte elemente, s-au gasit in faza
de 5-6 frunze si in cea de inflorire.

Corelatii intre continutul solului in N P K si elementele productiei de flori si tuberobulbi

Odata cu cresterea azotului N din sol sporesc anumiti indici de productie la flori:
- numarul de inflorescente;
- lungimea inflorescentelor;
- numarul de flori in inflorescenta;
- diametrul florilor;
corelatia e insa negativa in cazul greutatii inflorescentelor.
Fosforul P (se pare ca) detine un rol important: cu cat solul e mai bine aprovizionat cu
forma asimilabila, cu atat creste nivelul cantitatii si calitatii productiei, corelatiile stabilite fiind
pozitive in toate cazurile analizate.
Sporirea concentratiei de potasiu K din sol determina scaderi ale calitatii florilor:
- vigoare;
- diametrul florilor etc.;
corelatia este insa pozitiva in cazul:
- productiei de tuberobulbi;
- inflorescentei.

4.5. Dahlia variabilis (Milld.)

Nivelul optim al nutritiei minerale influenteaza pozitiv caracteristicile florifere ale

plantelor de Dahlia, in sensul favorizarii cresterii tulpinii, al numarului de inflorescente si al
dimensiunii inflorescentelor.
Depozitarea radacinilor de Dahlia, soiul Rosalinde, la temperatura de 6°C determina o
inflorire mai timpurie, comparativ cu depozitarea la 9°C. Aparitia inflorescentelor, cat si
inflorirea este cu atat mai rapida cu cat plantele provin din radacini obtinute in conditia unei
fertilizari pe baza de fosfor P si potasiu K si e cu atat mai tarzie cu cat plantele au rezultat din
radacini la care s-a manifestat efectul remanent al ingrasarii pe baza de N P K.
Administrarea ingrasamintelor numai pe baza de fosfor P si potasiu K si numai potasiu
K are un efect nefavorabil asupra plantelor, prin scurtarea procesului de crestere si prin
accelerarea ritmului de dezvoltare, determinand scaderea, atat a taliei, cat si a insusirilor
decorative ale plantelor.
 4.6. Canna indica L.

Azotul N prelungeste procentul de crestere al mugurilor de pe rizomi.

Efectul remanent al ingrasamintelor se manifesta sub forma dimensiunilor mai mari a
florilor si inflorescentelor, precum si printr-o usoara intarziere a infloritului.
La Canna indica L. nivelul optim al nutritiei minerale favorizeaza ritmul de crestere al
suprafetei foliare, precum si intensitatea procesului de fotosinteza.

In cursul perioadei de crestere activa, nivelul nutritiei minerale influenteaza atat organele
vegetative cat si organele de inmultire ale celor 2 specii (Dahlia si Canna).
 5. Nutritia minerala a arborilor si arbustilor ornamentali

5.1. Detectarea deficientelor minerale la plantele ornamentale

Continutul frunzelor in elemente minerale variaza in functie de specie. Acesta se masoara

in g/100g s.u.(substanta uscata).
Specia Azot N Fosfor P Potasiu K Magneziu Mg
Prunus armeniaca 2,0 – 2,8 0,1 – 0,2 2,2 – 2,8 0,3 – 0,4
Malus domestica 2,0 – 2,6 0,20 – 0,22 1,5 – 1,6 0,3 – 0,4
Pyrus communis 2,3 – 2,5 0,20 1,3 – 2,0 0,2 – 0,4
Prunus persica 3,2 – 3,9 0,30 2,3 – 2,7 0,4 – 0,6
Prunus domestica 2,3 – 2,5 0,20 2,2 – 2,5 0,3 – 0,5
Cantitatea de elemente minerale absorbite din sol de catre pomii si arbustii
fructiferi variaza in functie de specie si soi, precum si de productia realizata.
Astfel prunii de soiul d’Ente absorb, pentru o tona de fructe, 1,24 kg N, 0,25 kg P, 2,45
kg K, 0,18 kg Ca si 0,10 kg Mg.

Fig. 1. Deficienta calciului in frunzele de Prunus persica:

persica:

Compusii chimici care sunt luati de plante si sunt intrebuintati vieţii sunt elemente
nutritive.
Exista 16 elemente care sunt esentiale unei unei plante pentru a creste.
Pentru a fi un element esential cresterii plantei, elementul nutritiv trebuie sa fie ori
implicat direct in metabolismul plantei, ori trebuie sa fie necesar plantei pentru a-si completa
ciclul vietii.
Noua elemente esentiale care sunt solicitate de catre plante in cantitati relativ mari sunt
macroelementele:
macroelementele: azot N, fosfor P, potasiu K, calciu Ca, magneziu Mg, sulf S, carbon C,
hidrogen H si oxigen O.
Alte sapte elemente intrebuintate plantelor intr-o cantitate mai mica sunt
microelementele:
microelementele: fier Fe, mangan Mg, zinc Zn, bor B, molibden Mo, cupru Cu si clor Cl.
Disponibilitatea elementelor nutritive pentru plante este afectata cel mai mult de pH decat
de oricare alt factor.
In solurile cu pH ridicat, ionii de aluminiu Al, fier Fe si mangan Mn se pierd si
disponibilitatea acestor elemente scade.
Plantele dintr-o cultura pe mediu fara sol cu pH ridicat pot prezenta o deficienta de fier
Fe, bor B, zinc Zn, mangan Mn si molibden Mo.
 Fosforul P poate, de asemenea, sa devina insuficient in conditii alcaline, prin formarea de
compusi insolubili – fosfati de calciu – impreuna cu calciul Ca.
Deficientele celor mai multe microelemente pot fi corectate ajustand pH-ul din sol.
Totusi, unele deficiente nu sunt legate neaparat de elementele nutritive din sol.
Deficientele minerale induse fie de lipsa sau de excesul de fertilizare, conditii
sarace, sau alte probleme psihologice pot deranja procesele psihologice sau biochimice,
rezultand in cresterea redusa a plantelor ornamentale.
Deficientele minerale, fie din sera, pepiniera sau in peisaj, cu precadere, se dezvolta
prematur in ciclul cresterii. De obicei, deficientele usoare nu se detecteaza timp de multi ani
pentru ca efectele lor sunt mai degraba cronice decat catastrofice.

Exista cinci metode de detectare a deficientelor minerale.

Prima din cele cinci metode este folosirea simptomelor vizuale, ca si cloroza,
malformarea frunzelor, si moartea lastarilor.
A doua si a treia metoda evalueaza situatia nutritiva a plantelor ornamentale prin analiza
tesutului plantei sau a solului.
A patra metoda implica conducerea testelor biologice, inclusiv procese de fertilizare
pentru a determina cerintele nutritive ale unei anumite plante.
A cincea metoda implica conducerea unei analize a irigatiilor cu apa.
O singura metoda nu va fi niciodata de ajuns, ci o combinatie de metode este deseori
necesara.

5.1.1. Simptomele vizuale

Frunzele si tesuturile apicale din tulpina si radacini sunt in special sensibile la

deficientele de minerale. Frunzele plantelor cu deficiente minerale tind sa fie mai mici si palide
la culoare (clorozate), si cateodata au portiuni moarte la varfuri si pe margini sau intre nervuri.
Un simptom dintre cele mai comune este pierderea culorii verzi, cauzata de ruperea sau
de interferenta cu sinteza clorofilei, care este cel mai des cauzata de deficienta de azot N, fier
Fe, mangan Mn si magneziu Mg.
Cateodata tesuturile senzitive se dezvolta in smocuri sau in rozete, acele de conifere
devin topite, si diferite alte anomalii in forma si culoare se dezvolta, care impiedica expertii sa
puna un diagnostic.
Alte simptome vizibile includ moartea varfurilor tulpinii si a ramurilor, leziuni in scoarta
si formarea de gume excesive.

5.1.2. Simptome ale deficientelor nutritive ale plantelor ornamentale

In cazul in care frunzele mai batrane sunt afectate primele:

Deficitul de azot N
- cloroza generala se schimba de la verde deschis la galben, se opresc din creştere;
- dormansul excesiv al mugurilor;
- necroza frunzelor, urmata de abscizia in stadii avansate;
Deficitul de magneziu Mg
- cloroza pe marginea frunzelor sau patarea acestora, care se produce mai tarziu;
- varful si marginile frunzelor pot deveni necrozate, fragile si se pot ondula in sus;
 Deficitul de molibden Mo
- cloroza inter-nervurala cu simptome premature asemanatoare cu deficienta de azot N
- marginile frunzelor pot deveni necrozate si se pot rula sau ondula in sus;
Deficitul de potasiu K
- marginile frunzelor pot deveni maro sau baltate si ondulate in jos;
Deficitul de fosfor P
- frunzele care acumuleaza pigmenti antocianici pot cauza coloratia verde-albăstrui, sau
un roşu spre roz;
- frunzele inferioare pot deveni galbene;

In cazul in care frunzele tinere au fost afectate prima data:

Deficitul de sulf S
- coloratia verde deschis a foliajului tanar, urmata de ingalbenela;
- tesuturile dintre nervuri colorate mai deschis;
Deficitul de fier Fe
- portiuni distincte de culoare alba sau galbena intre nervuri;
- iniţial nervurile sunt verzi, devenind clorozate din cauza deficientelor grave, urmate de
căderea frunzelor;
Deficitul de mangan Mn
- pete de necroza pe frunzele tinere clorozate, cu putine nervuri ramase verzi;
Deficitul de zinc Zn
- frunze clorozate anormal de mici;
- internoduri scurtate in cazuri agravate, devenind sub forma de rozeta;
Deficitul de cupru Cu
- frunze tinere permanent ofilite, devenind clorozate, apoi necrozate;

In cazul in care mugurele terminal moare:

Deficitul de bor B
- tesuturi fragile;
- frunzele tinere sau marite devin clorozate sau necrozate si capturate ca si sub o cupa sau
deformate;
- mugurele terminal si varfurile radacinilor mor;
Deficitul de calciu Ca
- varfurile de crestere distruse sau moarte
- varfurile si marginile tesuturilor tinere deformate;
- frunzele pot deveni tari si intepenite;

Unele deficiente pot cauza reduceri in cresterea plantei inainte de a avea unele simptome
vizibile. Cateodata problema este cauzata de multiple deficiente. A detecta o anumita
deficienta atunci cand exista mai multe este aproape imposibil.
Alte conditii, care nu au legatura cu nutritia, pot complica diagnosticarea bazata doar pe
simptomele vizibile. De exemplu, aeratia deficitara a solului, presiunea apei, poluarea aerului
si excesul de minerale pot cauza cloroza.
Si factorii genetici, de asemenea, produc cloroza, variind, la seminte, intre a fi stropite si
a fi albinoase. Bacteriile si infectiile cu virusi pot cauza simptome care arata asemeni
simptomelor deficientei unui anumit element nutritiv.
 Distrugerea rădăcinilor, cauzata de saracia in minerale pe timpul iernii sau de căldura
prea puternica vara, poate fi luata ca simptom de deficienta.

5.1.3. Analiza tesuturilor plantei

Analiza foliara sau a frunzei este un procedeu prin care tesutul frunzei este analizat
pentru a determina elementele minerale continute in planta. Analiza foliara este o unealta
importanta pentru a stabili si mentine un program nutritiv adecvat pentru plantele lemnoase.
Analiza foliara ar trebui luata in considerare nu doar pentru a diagnostica deficientele
suspecte de elemente minerale, ci si pentru a verifica programul de fertilizare. Pentru plantele
lemnoase este bine sa se ia ca mostra doar frunzele.
Toate frunzele luate trebuie sa aiba aceeasi varsta si aceeasi pozitie pe planta. De obicei,
aceasta inseamna primele frunze pe deplin maturizate de la varfuri sau frunzele cele mai tinere
pe deplin maturizate.
Fiecare mostra ar trebui sa contina 30 pana la 100 frunze sau grupuri de frunzulite ar
trebui sa fie colectate din arbori, arbusti si frunze sempervirescente. Marimea mostrei depinde
de marimea arborelui sau a arbustului studiat.
Cam 50 de taieturi terminale, de 2 inch lungime ar trebui sa fie indepartate de la arbusti
cu frunze sempervirescente inguste, de la cat mai multe plante posibil care sa faca parte din
aceeasi conditie.
In general, mostrele de frunze ar trebui sa fie luate intre mijlocul lui iunie si mijlocul lui
septembrie sau, mai tarziu de la sempervirescente, de la plantele care intrunesc aceleasi conditii
de plantare.
Cand unele plante dintr-o zona cresc rau si altele cresc bine se iau mostre din fiecare.
Ambele mostre trebuie luate de la frunzele care se afla in acelasi stadiu de crestere. Diferentele
dintre cele doua mostre ar putea sa arate cauza problemei.
Spalarea mainilor e intotdeauna obligatorie inainte de a umbla cu o mostra.
Majoritatea problemelor de nutritie nu se pot rezolva si corecta doar pe baza analizei unui
tesut al plantei; mai este nevoie si de o analiza a mediului de crestere. Omiterea celei de-a doua
verificari ignora influenta excesului de elemente nutritive – a unuia sau mai multor elemente
esentiale total diferite – din mediul de crestere pe care o poate avea planta in timpul asimilatiei.

Excesul elementului nutritiv Deficienta indusa

Azot N Potasiu K
Potasiu K Azot N

Calciu Ca

Magneziu Mg
Sodiu Na Potasiu K

Calciu Ca

Magneziu Mg
Calciu Ca Magneziu Mg
Magneziu Mg Calciu Ca
 Calciu Ca Bor B
Fier Fe Mangan Mn
Mangan Mn Fier Fe
Cupru Cu Fier Fe
Fosfor P Cupru Cu

5.1.4. Teste biologice

Testele biologice includ procese de fertilizare in camp si in vase in sere. Aceste procese
sunt uneori necesare pentru a invata care elemente sau element produc cea mai mare
imbunatatire a cresterii. Proiectarea corecta al unui experiment ce poate aduce niste raspunsuri
la intrebari este vital.
Exista 3 categorii de experimente sau procese: preliminarii, demonstrationale si critice.
Experimentele preliminare sunt cele care necesita multe tratamente. De obicei sunt
conduse sa focalizeze cercetarea catre punctul slab. Cele mai promitatoare tratamente din
procesele preliminare sunt investigate in viitoarele experimente critice.
Procesele demonstrationale sunt, probabil, cele mai familiare. In procesele
demonstrationale de nutritie un fertilizator nou poate fi comparat cu tratamentul de fertilizare
standard. Procesele demonstrationale nu sunt reproduse identic si nici la intamplare si nu ofera
informatii precise. Pe baza acestor procese demonstrationale ne-duplicate si ne-intamplatoare
se pot aduce schimbari in sistemul de productie. Totusi, fara reproducerea identica a
experimentului si fara a fi la intamplare, nu se poate observa daca efectul se datoreaza
schimbarii sau realului. O comparatie reprodusa si intamplatoare a unui nou produs fata de
unul standard ar putea produce informatii precise.
Pe parcursul unui proces este bine de urmarit urmatoarele etape:
- stabilirea obiectivelor;
- determinarea tratamentelor si controalelor potrivite obiectivelor;
- selectarea locului si determinarea asezarii parcelei sau a design-ului experimental;
- prepararea datelor pentru analiza.

5.1.5. Analiza solului

Analizele solului se folosesc pe scara larga pentru a determina felurile de cantitati

de fertilizatori care sa fie adaugate. Acestea indica, de asemenea, existenta deficientelor
minerale inainte de a planta. In culturile din camp, un test de sol ar trebui facut in fiecare an
pentru a se asigura ca culturile ornamentale vor avea suficiente elemente nutritive si pH-ul
corect pentru o buna crestere.
Testarile solului pot fi facute oricand atat timp cat solul nu este inghetat. Totusi,
momentul cel mai bun este primavara timpuriu. Testarile de primavara timpuriu vor acorda
timp pentru a corecta orice deficienta nutritiva inainte de avansarea cresterii plantelor.
Foarte putine informatii sunt disponibile despre fertilitatea solului pentru plante
ornamentale precise.

Standarde sugerate pentru fertilitatea solului pentru plante lemnoase crescute in camp:

    Disponibile (lb./ac) Schimbabile (mEq/100g)b

 Grup CEC P K Ca Mg
Lut aluvionar → nisipos 12-16 35-70 150-200 5.0-10.0 2
Lut nisipos 5-10 25-35 100-150 2.5-4.0 1
Nisip lutos catre nisip 2-4 15-25 60-100 1.5-2.0 0.5

a
P X 2.3 = P2O5

K X 1.2 = K2O.
b
1 mEq/100 g Ca = 400 lb./acru

1 mEq/100 g Mg = 240 lb./acru.

La fel ca si la culturile din camp, pentru a maximiza cresterea si calitatea plantelor

produse in vase, fertilizarea este extrem de importanta. In esenta, intreaga sanatate a plantelor
este dependenta de o nutritie corespunzatoare.

Nivele de elemente nutritive sugerate in extracte saturate din mediile culturilor in vase:

    Concentratie  
  Acceptabilaa Optimum Ridicata
Azot nitric-N (NO3-N) 40-79b 80-139 140-199
Fosfor (P) 3-5 6-10 11-18
Potasiu (K) 50-109 110-179 180-256
Calciu (Ca) 70-139 140-219 220-324
Magneziu (Mg) 30-59 60-99 100-149
a
Acceptabila pentru majoritatea plantelor atunci cand cresterea optima nu este o grija
primara
b
Valorile din coloane sunt in PPM, utilizand metoda Extractului saturat

In cultura la ghiveci este, de asemenea, important, sa se tina cont de importanta si

consecintele suplimentelor diferite de elemente chimice in mediul de cultura. Mahoritatea
mediilor de cultura produse pentru plantele cultivate in ghivece vor necesita un fel de forma de
supliment chimic pentru a ajuta pH-ul si pentru a creste elementele nutritive disponibile. O
analiza chimica a mediului si a componentelor sale ar trebui sa fie obtinuta doar daca aceasta
informatie e cunoscuta. Depinzand de amestec, rezultatele analizei si durata timpului cat
plantele urmeaza a fi crescute in ghivece, elementele nutritive aditionale necesare pot fi cel mai
bine adaugate folosind fertilizatori cu degajare inceata sau controlata in momentul plantarii. O
analiza a solului este de mare valoare cand este insotita de o analiza foliara. La plantele
lemnoase, din cauza sistemului radicular, care poate fi destul de dezvoltat si adanc, este dificil
de a lua mostre din sol sau sa se reprezinte zona unde sistemul radicular absoarbe elementele
nutritive. O slaba corelatie poate exista, prin urmare, intre un test al solului si o analiza foliara
pentru un element nutritiv dat. Analizele foliare, de asemenea, nu indica pH-ul solului, iar pH-
 ul este un indiciu despre disponibilitatea elementelor nutritive. Din acest motiv, testele solului
ar trebui intotdeauna sa insoteasca analiza foliara a plantelor si, utilizate impreuna, sa
stabileasca un diagnostic deficientelor minerale suspectate. Testele mediului intotdeauna ar
trebui sa insoteasca analizele foliare ale plantelor cultivate in ghivece, fiindca pH-ul solului
ghivecelor se schimba rapid.

5.1.6. Analiza apei

Aplicarea apei asupra plantelor de sera este cel mai universal tratament in sere, cel mai
important tratament in succesul recoltei si, totodata, cel mai redus si neglijat. Calitatea apei are
o influenta majora asupra serelor si nutritia plantelor din peisaj, cresterii si calitatii. Din cauza
impactului atat de semnificativ al calitatii apei, analiza apei ar trebui sa fie primul pas facut in
proiectarea programului de fertilizare al serei si probabil prima metoda de detectare folosita la
observarea deficientelor elementelor nutritive. Este recomandat ca analiza apei sa fie facuta
anual.

In timpul revizuirii rezultatelor unei analize a apei, trebuie notat in primul rand excesele
sau nivelurile minime, inainte de a fi studiata balanta parametrilor masurati.

In urmatorul tabel sunt prezentate cateva calitati orientative ale apei pentru irigatii
ornamentale. Caracteristicile din setul1 ar trebui mai mult ca sigur monitorizate. Acestea
reprezinta setul minim care ar trebui facut regulat. Caracteristicile din setul 2 sunt de dorit, insa
nu in calitate de esentiale.

Variatii dorite pentru elemente specifice in irigatia apei

Caracteristica Limita superioara Variatia optima

Set 1:    
pH   5-7
Fosfor (P) 0.005-5 mg/l* < 1.0 mg/l
Calciu (Ca) 120 mg/l 40 –120 mg/l
Sulfat (SO4) 240 mg/l 24-240 mg/l
Alcalinitatea 200 mg/l 0-100 mg/l
Sodiu (Na) 50 mg/l 0-30 mg/l
Bor (B) 0.8 mg/l 0.2-0.5 mg/l
Fluor (F) 1.0 mg/l 0 (in special pentru culturile sensibile ca si Lilium,
Freesia)
Magneziu (Mg) 24 mg/l 6-24 mg/l
Clor (Cl) 140 mg/l 0-50 mg/l
Echivalentul 150 mg/l ** 30-50 mg/l
Bicarbonatului
Set 2:    
Azot nitric (N03) 5 mg/l 0-5 mg/l
Potasiu (K) 10 mg/l 0.5-10 mg/l
Zinc (Zn) 2.0 mg/l 0.1-0.2 mg/l
Molibden (Mo) 0.07 mg/l 0.02-0.05 mg/l
Fier (Fe) 5 mg/l 1-2 mg/l
Cupru (Cu) 0.2 mg/l 0.08-0.15 mg/l
Aluminiu (Al) 5.0 mg/l 0-5.0 mg/l
Ratia Absorbtiei Sulfului 4 mg/l 0-4 mg/l
(RAS sau SAR)

*   1mg/litru = 1ppm

**  Acidificatia este de obicei necesara pentru a corecta pH-ul daca echivalentul

bicarbonatului este peste 50 mg/l.

 5.2. Toxicitati obisnuite la plantele lemnoase ornamentale

Mai mult de jumatate din elementele sistemului periodic au fost gasite in plante, si pare
probabil ca fiecare element care apare in mediul radacinii este absorbit.
Disponibilitatea elementelor nutritive pentru plante este afectata in cea mai mare masura
de pH decat de oricare alt factor.
Nivelurile in exces (toxice) de fier Fe, mangan Mn, zinc Zn si cupru Cu sunt prezente
foarte rar intr-un sol cu pH ce depaseste 6.0. Este impropriu ca deficientele sa se dezvolte intr-
un sol cu pH sub 7.0. Disponibilitatea de molibden Mo este direct proportionala cu pH-ul
solului: cu cat acesta creste, cu atat si nivelurile de molibden Mo. Deficientele sau excesele
majoritatii microelementelor pot fi corectate prin ajustarea pH-ului solului. 

Toxicitatea cauzata de Bor B la Rhododendron

Deficienta borului B
Ranirea regiunilor meristematice ca rezultat al deficientei borului B este foarte
raspandita, insa un mic exces de bor B este toxic, in special pentru conifere.
Chiar si in concentratii scazute, borul B este cu desavarsire toxic pentru majoritatea
speciilor ornamentale.
 In general, dicotiledonatele au cerinte mai mari de bor B decat monocotiledonatele.
Doua dintre cele mai sensibile plante lemnoase la toxicitatea de bor B din zona temperata
sunt Prunus persica si Vitis vinifera.

Excesul de clor Cl
Plantele lemnoase sunt sensibile in special la clor Cl. Cand sunt absorbiti de radacinile
plantei, ionii de clor sunt transportati la frunze, unde sunt acumulati. La plantele lemnoase ca
Rosa sp., Azalee, Camellia sp. si Rhododendron sp. necroza frunzei se dezvolta ca
acumulare de clor. Acest lucru se observa des sub forma parjolirii marginilor si caderii
frunzelor. Observatiile sugereaza ca speciile de conifere sunt mai susceptibile la ranirea cu
exces de sare (NaCl) decat cele decidue.

5.3. Deficiente neobisnuite la plantele lemnoase ornamentale

Ratia unor elemente nutritive va influenta cresterea plantei.

Ratia Ca : Mg ar trebui mentinuta la 1 : 0,4 pentru absorbtia optima a ambelor elemente
nutritive.
O ratie de N : K de 1 : 1 va produce o normala crestere si dezvoltare a inaltimii, in timp
ce o relatie N : K de 5 : 8 va produce des plante scunde si inchise la culoare.
Alt principiu de retinut este ca plantele care sunt active in perioada de crestere vegetativa
vor necesita mai mult calciu Ca si azot N, pe cand plantele care infloresc activ necesita mai
mult fosfor P si potasiu K.

Deficienta calciului Ca
Frunzele la Ligustrum vulgare in timpul infloririi si la Quercus alba contin de
doua ori mai mult calciu decat Pinus ponderosa crescut in acelasi sol.
In general, dicotiledonatele prezinta o cerinta de calciu mai ridicata decat
monocotidedonatele.
O deficienta de calciu este vizibila mai intai la varfurile radacinii. Acestea devin
brune si sistematic mor.

Deficienta cuprului Cu
Daca deficienta de cupru are loc la arbori, acest lucru poate fi asociat cu
dezvoltarea formelor Pendula.
Pendula.
Cuprul inhiba puternic absorbtia zincului Zn si vice-versa.

Deficienta magneziului Mg
Apare la sempervirescente,
sempervirescente, sau in soluri cu amestec acid.

Deficienta de fier Fe
Cea mai comuna deficienta a microelementelor la plantele lemnoase.

Deficienta de mangan Mn
A doua cea mai comuna deficienta a microelementelor la plantele lemnoase.

5.4. Nutritia speciei de Acalypha hispaniolae cultivata la ghiveci

 Butasii de radacina de Acalypha hispaniolae crescuti intr-un mediu de compost de scoarta
bogat in turba timp de 4 luni evalueaza raspunsul lor la 5 niveluri de azot N, fosfor P, potasiu K
si argila. Exista o corelatie liniara intre adaugarea de azot N si materia foliara uscata, care a
crescut, azotul variind intre 0 – 600 g /m 3 si continutul frunzei in azot N de 33% la aceasta rata
ridicata de azot N. Maximul prezis al greutatii uscate a florilor a avut loc la 400 g N/m3.
Adaugarile de fosfor P au suprimat cresterea si inflorirea. Continutul de fosfor P din foliaj
trebuie mentinut la 0,2%. Cloroza cea mai severa a frunzelor mature s-a datorat deficientei de
azot N, dar a fost cauzata, de asemenea, si de toxicitatea fosforului P. Cloroza la frunzele
tinere, nematurizate, a fost atribuita deficientei de fier indusa de fosfor P si a fost cea mai
grava in cazul ratiei P : Fe din frunze de 62 : 1. Argila a redus toxicitatea fosforului P si rata sa
a pentru o crestere maxima fost de 6 – 9 kg/m 3 si un pH de 5. Aditiile de potasiu K au avut
efecte insesizabile asupra cresterii. Un continut foliar de 2% potasiu K este recomandat.

5.5. Betula sp.

Mesteacanul prezinta rar boli, cu exceptia insectelor care-l deranjeaza.
Cloroza la mesteacan este o conditie cauzata aproape intotdeauna de mai mult de un
factor, incluzand pH-ul nepotrivit al solului, solul greu si compact, deficienta de fier Fe sau
udarea excesiva.
Cel mai evident simptom de cloroza este suprafata dintre nervurile frunzei, care incepe sa
se ingalbeneasca, in timp ce nervurile raman verzi.
Cloroza poate reduce drastic cantitatea de clorofila care lucreaza sa produca substantele
hranitoare pentru arbore. Poate duce si la oprirea cresterii si o lipsa totala de vigoare.
Este important sa se determine care factori contribuie la cloroza inainte de a o trata. De
prea multe ori se presupune ca arborele are nevoie de fier Fe. Aplicand ingrasaminte pe baza de
fier Fe poate duce la o inverzire mai inchisa a frunzelor, insa poate fi doar un bandaj care
acopera o problema mai mare.

5.6. Spiraea sp.

Arbustii din genul Spiraea nu prezinta nevoi de ingrasaminte, nefiind pretentiosi fata de
continutul de saruri minerale din sol, dar beneficiaza dupa o doza anuala de fertilizator
echilibrat asemeni celui care prezinta un raport N P K de 10:10:10.

5.7. Syringa sp.

Liliacul prefera, de asemenea, un fertilizator complet cu raport N P K de 10:10:10,
administrat primavara devreme inainte sa inceapa cresterea, dar insa numai incepand cu al
doilea sezon de crestere (in primul este de evitat).

5.8. Administrarea de N P K la arborii si arbustii ornamentali

Sursele de azot N
 Rezervele de azot N din sol provin, in primul rand, din materie organica;
disponibilitatea depinde de temperatura si umiditate;
 Degajarea rapida sau sursele de azot N solubil:
- nitrati sau surse de amoniu;
- uree;
 Sursele de degajare inceata a azotului N:
- materii organice naturale:
 - gunoi de grajd;
- noroi de la apele menajere;
- compost etc.
- materii sintetice:
- IBDU;
- uree imbracata in sulf;
- materiale imbracate in rasina.

Sursele de fosfor P si potasiu K

 Fosforul P si potasiul K sunt eliberati din mineralizarea solului si din materii
organice;
 Sursele fertilizarii cu fosfor P:
- superfosfati si triplu-fosfati;
- masa de os;
- fosfat pietros;
- noroi de la apele menajere;
- alte surse organice.
 Sursele fertilizarii cu potasiu K:
- nitrati de potasiu;
- sulfat de potasiu;
- clorura de potasiu;
- cenusa de lemn;
- materii organice.

Mod de administrare al fertilizatorilor pe baza de azot N

Nivel scazut 1 – 2 lb N / 1000 sq.ft. (picioare patrate)

- intretinerea ocazionala a peisajului;
- plante aflate sub stress;
- arbori si arbusti tineri cu zone restranse de radacini;
- soluri cu potential de scurgere;
- soluri bogate in materii organice;
- acolo unde sursa de azot N solubil este folosita.

Nivel scazut → mediu 1 – 3 lbs N / 1000 sq.ft.

- arbori si arbusti maturi;
- arbori inconjurati de iarba de gazon fertilizata;
- Conifere;
- Rhododendroni, Azalee, plante cu radacini fibroase superficiale;
- plante ca Forsythia, lemnul cainesc (Ligustrum), salcii (Salix), rachite,
artar argintiu (Acer saccharinum).

Nivel mediu → ridicat 3 – 5 lbs N / 1000 sq.ft.

Doar:
- pentru arbori si arbusti tineri stabiliti la loc sigur (unde se doreste o rata de crestere
rapida);
 - pe soluri fara alunecari si potential de scurgere scazut;
- unde se folosesc fertilizatori ce contin 50% sau mai mult azot N cu degajare inceata.

Mod de administrare al fertilizatorilor pe baza de fosfor P si potasiu K

 Fosforul P si potasiul K sunt continuti in fertilizatorii completi (N P K). Ratia de 3
: 1 : 2 sau 3 : 1 : 1 este potrivita pentru utilizarea in peisagistica.
 Daca fosforul P si potasiul K sunt aplicati bazandu-ne pe teste ale solului,
majoritatea recomandarilor sunt de 1 – 2 lbs P sau K / 1000 sq.ft.
Cantitati mai mari sunt uneori aplicate odata la 4 – 5 ani.

6. Proceduri de fertilizare la plantele de interior

Ce se intampla cu azotul N aplicat?

1. volatil : 15% - 20% scapa si se imprastie in aer;
2. se scurge: de la putin la mult, cel mai mult pe solurile nisipoase suprairigate;
3. materie organica: 33% - 66% legat temporar si permanent;
4. 15% - 75% media 50% - recoltele primesc ceea ce mai ramane;
5. va zbura, si chiar cand prins sub forma de fertilizator si pus la treaba… purtand oricare
din aceste nume: N2 azot molecular;
NO oxid de azot
NO2 dioxid de azot
NH4 amoniac
N2O …inca poate scapa!
Functionarea elementelor minerale in plante
C, H, O – elemente de baza ale tuturor moleculelor organice;
N, S – componente ale proteinelor;
P – element esential al membranelor plantelor implicat in producerea de energie;
Ca – se combina cu materiale ca pectina pentru a forma peretele celular si lamela
mijlocie; producere de energie;
Mg – rol central in molecula de clorofila;
B – regularizeaza utilizarea Ca;
Urme de elemente (ultramicroelemente) – implicate in actiunea enzimelor (co-factori);
Elementele nutritive esentiale, sursele lor si cantitatile relative necesitate de plante
Elemente nutritive folosite in cantitati relativ mari
Din aer si apa Din solutia solului
- C - N
- H - P
- O - K
- Ca
- Mg
- S
Elemente nutritive folosite in cantitati relativ mici
Din solutia solului
- Fe - Cu
- Mn - Zn
- B - Cl
- Mo
Elementele nutritiei plantelor
Macroelemente Microelemente
- N - Fe
- P - Mn
- K - B
- Ca - Mo
- Mg - Cu
- S - Zn
- Cl
Definitiile diferitor tipuri de fertilizatori
Tipul de fertilizator Definitie
Cu degajare controlata sau inceata Elementele necesare devin disponibile pe o
perioada de timp extinsa
Organic Origine-sursa: plante sau animale
Lichid Elementele necesare din surse diferite
complet dizolvate in apa
Chelat Elementul necesar este retinut de o
molecula complexa care pastreaza
disponibilitatea
Uscat Fertilizatori aplicati fara a fi dizolvati in
apa
Un rezumat al elementelor minerale necesitate de plante
Elementul Forme in care este Concentratia
absorbit aproximativa in intreaga planta
(ca procent % de masa uscata)
Macroelemente
N NO3- sau NH4 1% - 3%
K K+ 0,3% - 6%
2+
Ca Ca 0,1% - 3,5%
P H2PO4 sau HPO42- 0,05% - 1%
2+
Mg Mg 0,05% - 0,07%
2-
S SO4 0,05% - 1,5%
Microelemente
Fe Fe2+ sau Fe3+ 10 ppm – 500 ppm
Cl Cl- 100 ppm – 10000 ppm
2+
Cu Cu 2 ppm – 75 ppm
Mn Mn2+ 5 ppm – 500 ppm
2+
Zn Zn 3 ppm – 150 ppm
2-
Mo MoO4 0,1 ppm – 5 ppm
B BO3- sau B4O72- 2 ppm – 75 ppm
3+
*Co Co urma
Toxicitatile nutritive- in caz de exces de saruri
Acizii si bazele reactioneaza sa formeze saruri compuse limitate:
NaOH + HCl → NaCl + H2O
De unde provin sarurile solubile?
 - fertilizatori
- apa
- mediul de crestere
Fertilizatorii aprovizioneaza plantele cu saruri de elemente esentiale.
Cum sunt detectate sarurile?
- electroconductivitatea extractului de sol
- depozite vizibile de saruri
Problemele fertilizatorilor si sarurilor solubile
Fertilizatorii ridicati si scazuti (in concentratie) si excesul de saruri solubile, toate
cauzeaza cresterea slaba sau inceata a plantei, oprirea in loc, varfuri si margini de frunze arse si
caderi de frunze.
In plus, fertilizatorii scazuti si excesul de saruri solubile cauzeaza dezvoltarea a noi
frunze mici, ingalbenirea frunzelor.
Pentru a controla problemele salinitatii:
- evitarea excesului de fertilizatori;
- calitatea proasta a apei;
- excesul de saruri trebuie spalat cu apa;
- a se lua in considerare folosirea apei deionizate;
- a nu se permite ca solul sa devina prea uscat;
- spalarea sau scurgerea sarurilor in exces:
- aplicarea unei cantitati de 5 ori mai mare decat cantitatea normala de
apa;
- a se permite sa se usuce;
- asteptare 15’ – 20’;
- repetare.
Forme de fertilizatori utilizati pentru interior
- lichide
- pudre
- tablete
- piroane;
- granule.
Programe de fertilizare pentru peisaje de interior
Metoda aplicarii Elementul Obiectivul
Lichida sau constanta Toate Aprovizionarea cu elemente
– dupa plantare nutritive pe masura
necesitatilor plantei
Foliara N Fe Mn Mg Cu Zn Mo Raspuns prompt sau cand
conditiile solului sunt
nefavorabile absorbtiei
Incorporata – N P K Mg Ca Asigura cantitati de inceput
inaintea plantarii si rezerve: sursa de folosire
a azotului degajat controlat
Ca Corectarea pH-ului scazut:
utilizarea atat a solului
calcaros hidratat, cat si a
carbonatului de calciu
 CaCO3 sau
dolomitei
Fe Mn Cu Zn B Asigura rezerve
Uscata Toate Aplicarea elementelor
esentiale fara apa
Manjire Toate Aplicarea rapida a
materialelor insolubile ca
fertilizatori organici sau
pietrisul calcaros dolomitic
Tipuri de fertilizatori cu degajare controlata pentru peisajele de interior
Categoria Tipuri specifice Comentarii
Incet solubili MagAmb Contine forme amoniacale
de azot si cantitati ridicate
de fosfor
Hidroliza – primul pas in
degajare
Descompunerea bacteriana IBDU Rata degajarii depinde de
dimensiunea particulei, de
temperatura (~3luni)
Schimb de crusta de rasina Forma de aldehida ureica Elementele nutritive adera
la rasina si sunt indepartate
de catre planta
Grosimea crustei de rasina
si degajarea temperaturii
Descompunerea bacteriana
a crustei regleaza, de
asemenea, degajarea
Fertilizand o planta de interior
Consideratii:
- specia;
- volumul solului (dimensiunea vasului);
- intensitatea luminii.
Iarna
O mare parte a plantelor de apartament nu necesita nutritie in aceasta perioada;
fiind in stare de repaus, necesitatile nutritive sunt scazute si orice acumulare de
ingrasaminte in compost poate duce la distrugerea radacinilor, putand fi chiar fatala.
Fac exceptie plantele care produc flori: Cyclamen sp., Azaleea, sau bractee
colorate: Euphorbia pulcherrima. Acestea vor fi nutrite la fiecare 2 – 4 saptamani cu un
ingrasamant adecvat pe baza de potasiu K.
Primavara, vara
Plantele au mare nevoie de ingrasaminte, administrate in functie de specie si alti
parametri.
Toamna
Este important pentru majoritatea plantelor sa se intrerupa hranirea la inceputul
lunii septembrie, deoarece ritmul lor de crestere si necesitatile nutritive scad. Exista,
totusi, unele exceptii reprezentate de acele specii care infloresc toamna tarziu sau in
 timpul iernii si acestea trebuie sa fie nutrite folosind un fertilizator cu un continut
echilibrat de azot N, fosfor P si potasiu K.

7. Experiment
Este sau nu acumularea diferentiata de elemente din frunze la plantele
de vasc si cele gazda inrudita cu pierderea mare de apa din vasc?

Pana acum s-a presupus ca acumularea diferentiata de elemente, care duce la acumulari
mai mari de elemente in tesuturile vascului, este asociata cu rata mai mare a transpiratiei in
vasc decat in planta-gazda. Doar cativa cercetatori au masurat ambele concentratii de elemente
din tesuturi si transpiratia, sau parametrii inruditi cu transpiratia, asemeni ratiilor de izotopi de
carbon 13C. In decurs de un an au fost investigate 10 perechi vasc - plante-gazda, 9 incluzand
specia de vasc Ileostylus micranthus si una specia Tupeia antarctica. Mijloacele anuale si
sezoniale de transpiratie si 13C au fost similare la speciile de vasc si la plantele-gazda, insa
plantele-gazda au prezentat variatii mai mari atat la transpiratie cat si la 13C decat speciile de
vasc. De asemenea, s-au obtinut si mijloace anuale si sezoniale pentru concentratiile foliare in
calciu Ca, magneziu Mg, potasiu K, sodiu Na, fosfor P si azot N. Concentratiile foliare de
calciu Ca si magneziu Mg au fost similare cu cele ale plantelor-gazda, concentratiile de azot N
au fost scazute, iar concentratiile foliare de potasiu K, sodiu Na si fosfor P au fost considerabil
mai mari in plantele de vasc decat in plantele-gazda. Ratiile concentratiilor foliare de calciu
Ca, magneziu Mg, sodiu Na si fosfor P din plantele de vasc in raport cu gazdele au fost cele
mai mari cand transpiratia gazdei era scazuta, cand 13C din gazde a fost negativ in cea mai mica
masura, si cand diferenta de 13C dintre vasc si gazda a fost negativa in cea mai mare masura.
Ratiile de concentratii foliare de azot N vasc : gazda erau pozitiv corelate cu transpiratia
vascului. Relatiile pasive de apa (transpiratia si gradientii potentiali de apa) influenteaza
probabil acumularea de elemente cantarite in plantele de vasc si cele gazda (in special calciu
Ca, magneziu Mg, fosfor P si azot N), insa posibilitatea ca transportul activ sa fie implicat in
producerea de concentratii ridicate de potasiu K, sodiu Na si fosfor P in plantele de vasc nu
poate fi diminuata.

8. Bibliografie
1. Fiziologia plantelor – Radu Sumalan, Ed. Eurobit, Timisoara, 2004
2. Freesia – T.Echim, V.Oprita, Ed. Ceres, Bucuresti, 1975
3. Contributii la studiul influentrei ingrasarii cu N P K asupra unor procese fiziologice si
productiei de flori si tuberobulbi la gladiole – Militiu Amelia, Institutul Agronomic
“N.Balcescu”, Bucuresti
4. Contributii la studiul perioadei de repaus la radacinile tuberizate de Dahlia variabilis
(Willd.) Desf. si rizomii de Canna indica L. – Ailincai Natalia, Institutul Agronomic
“Ion Ionescu de la Brad”, Iasi, 1975
5. Fiziologia plantelor de cultura, vol. III (Fiziologia pomilor fructiferi si a vitei de vie) –
Ioan Burzo, Ed. Stiinta, Chisinau, R. Moldova,1999
6. Fiziologia plantelor de cultura, vol. IV (Fiziologia legumelor si a plantelor floricole) –
Ioan Burzo, Ed. Stiinta, Chisinau, R. Moldova, 2000
7. Plante de apartament – Ghid complet All, Ed. Allfa, 2001
8. Internet