Religia Dogonilor

În 1951, Germaine Dieterlen, afirma în cartea sa că populațiile dogon, bambara,

kurumba bozo și altele, sunt foarte asemănătoare, prin prizma faptului că toate au la crearea
lumii, o divinitate, apariția lumii fiind dată de cuvânt.
Pentru a da o idee despre felul în care religiile africane încearcă să explice crearea
lumii, vom începe cu mitul dogon, preocupat de exențial, continuând apoi cu texe ce își
îndreaptă atenția către explicarea unui număr cât mai mare de detalii.
Dogon este un popor din Mali, care locuiește în Niger. Amma este numele pe care
etnia Dogon îl dă Ființei Supreme, Dumnezeu, creatorul tuturor lucrurilor. Cei din triburile
dogon afirmă că el nu se întemeia pe nimic, întelegând prin aceasta că nimic nu îi era anterior.
„Oul sferic” al lui Amma era perfect închis, alcătuit din patru părți numite „clavicule”. Lumea
aceasta, el a desenat-o înainte de a o crea.
Voind să creeze lumea, Amma s-a servit, în chip de materie, de un element provenit
din propria lui persoană: niște jeg amestecat cu saliva proprie. Fărămițându-l cu mâinile lui, îl
modelă, dându-i forma unei semințe de salcâm, primul dintre toate vegetalele. Însă această
primă lume a fost distrusă și nimeni nu o cunoaște. Într-adevăr, Amma pusese componentele
aceastei prime lumi una peste alta, iar când lumea a dat să se învărtească, apa, care era
elementul ei esențial, a părăsit alcătuirea și astfel creația a dat greș.
În interiorul oului, Amma a desenat jaloanele unei lumi noi, Dar, mai întâi, Amma a
deschis ochii asupra lumii astfel prefigurate. Ieșit din sânul propriu, ochiul lui devenise o
lumină, iluminând universul și dezvăluind întregul lucrurilor în formare. Amma însuși era
vânt, era un vârtej și în aceasta a doua creație primul lucru creat a fost sămânța de po, cel mai
mic lucru cu putință. În miezul oului lui Amma, sămânța aceasta stătea tihnită, ascunsă
vederii.
În interiorul acestui po, cel mai mic lucru, se afla un lucru și mai mic și acest lucru era
viața. Iar viața aceasta s-a dezvoltat printr-o mișcare volburoasă. De data aceasta însă, contrar
a ceea ce se petrecuse cu prilejul primei creații, Amma amestecă totul în sămânța de po. Acest
amestec dădu naștere unor vibrații, care nu erau altceva decât lucrarea cuvântului lui Amma.
De aceea, înfășurat în el însuși, po va păstra cuvântul lui Amma până în momentul în care îi
va porunci să-l transmită întregii creații.
Limba etniei Dogon, conține un număr foarte mare de noțiuni abstracte și este extrem
de greu să fie tradusă subtilitatea gândirii lor. Astfel, pentru a reda complexitatea lucrării
întreprinse de Ființa Supremă creând lumea, limba Dogon dispune de patru cuvinte, mergând
de la „semn”, la „desen”, trecând prin „simbol” și prin „schemă”, aceste patru noțiuni nefiind
decât cele patru etape care duc la voința de creație la realizarea în ființă.

Crearea zeilor Dogon

La originea tuturor lucrurilor se află așadar oul lui Amma,unde între timp s-au alcătuit
toate lucrurile, inclusiv primele ființe care, în virtutea planului lui Amma, trebuiau să fie în
număr de patru perechi de făpturi, menite să dea naștere unor ființe desăvârșite ca și ele. Din
nefericire, acest prim proiect s-a soldat cu un eșec.

La punctul de origine al acestor patru divinități primordiale, cărora mitul Dogon le dă

numele de colectiv de Nommo anagonno, se află peștele numit somn, „primul dintre lucrurile
vii create de Amma”. Somnul poartă același nume cu cele patru divinități dintâi. Cuvântul
anagonno înseamnă „ploaie șerpuindă”, sau „mascul șerpuind”, ana înseamnă „ploaie” și
gonno înseamnă „a șerpui”, dar în același timp ana desemnează omul.
Din cei patru Nommo anagonno, primul se numea Nommo die, adică marele Nommo.
Locuința lui se află în cer, alături de Amma. Apoi el este cel care veghează asupra principiilor
spirituale a tot cea ce trăiește pe pământ. El aduce ploaia, iar manifestările lui sunt furtuna și
trăsnetul. În timp ce curcubeul nu este altceva decât drumul lui Nommo.
Al doilea Nommo se numea Nommo titiyane, mesagerul lui Nommo. El este într-
adevăr mesagerul lui Nommo die, având în grijă principiile lui spirituale. Este împlinitorul
mărețelor lui fapte, precum și sacrificatorul lui.
Cel de-al treilea Nommo este O Nommo, sau Nommo al eleșteului. Pe acesta îl va
sacrifica Amma pentru problemele iscate în creație de cel de-al patrulea Nommo, numit Ogo.
Însă O Nommo va reînvia, va lua formă de om și va descinde pe pământ, în același timp cu
strămoșii oamnenilor creați în uma celor patru Nommo anagonno.
Chiar de la început Ogo a dat semne de imperfecțiune, fapt care-l situează la originea
dezordinii din univers. Cum Amma începuse prin a crea patru Nommo anagonno de sex
masculin, fiecare dintre aceștia trebuia să aștepte nașterea surorii sale gemene. Pentru a
exprima durata actelor primordiale săvârșite de Amma făcând lumea, mitul Dogon vorbește
de „perioade”, căci timpul nu exista pe atunci. Mitul precizează că numai după șaizeci de
perioade de la crearea lui Ogo s-a încheiat gestația surorii gemene. Ogo nu a avut atât răbdare
să aștepte, ba chiar sa gândit că Amma nu vrea să îi dea o soră geamănă.
Ogo nu era numai nerebdător ci și neascultător și ambițios. Cum toate aceste
evenimente, se desfășurau în momentul în care creația se afla în gestație, lui Ogo îi venii ideea
să surprindă tainele lui Amma. Străbătu universul în toate direcțiile, fapt ce a avut ca efect
crearea timpului și spațiului. Pentru a afla secretele lui Amma, Ogo a început să măsoare
universul. Pentru aceasta a trebuit să facă pași.
Cearta dintre Amma și Ogo a dus la despărțire. După diverse acte de răzvrătire și
încercări de egalare a creatorului, Ogo părăsește sânul lui Amma, cu ochi închiși, în bezna
primordială.
Evadând Ogo, ia cu el o bucată în care se credea că este sora lui geamănă, în curs de
formare. Amma recuperează acea bucată furată și a transformat-o în pământ. Locul de unde a
fost smulsă bucata a fost transformat în Lună, iar restul din ce a rămas a fost transformat în
soare de către marele Nommo die, din porunca lui Amma. În cea ce îl privește pe Ogo, după
ce la rugămintea lui Amma a consimțit să facă pământul nisipos, acesta fiind la început umed
și nelocuibil, el a pornit să il cerceteze, în căutarea surorii gemene. Nu avea să o găsească
niciodată. Această străbatere a Pământului de către Ogo era un act de-a dreptul incestuos: „Se
spune că Ogo a intrat pe gură și a ieșit prin sexul mamei lui, Pământul, fapta constituind astfel
un incest de o extraordinară gravitate”.
 Crearea oamenilor conform mitului Dogon

În mitul Fali, primul om, To Dino, a apărut, cum s-ar zice, „ca musca-n lapte”.
Dimpotrivă, la triburile Dogon, crearea omului a impus o grijă deosebită. Primii oameni la
Dogon au fost creați în cer, ca și cele patru perechi de zei, Nommo anagonno. Acești primi
oameni erau și ei tot un număr de patru perechi. Însă Amma nu a creat gemenele scoțându-le
din ei prin dedublare, ci le-a separat. De asemenea, ca și zeii, primii patru oameni au primit
forma unui pește, numit Anagonno bile, pentru a se deosebii de Nommo Anagonno. Acești
patru oameni dintâi împreună cu gemenele lor au format așadar cei opt strămoși ai omenirii
Dogon. Acești strămoși sunt numiți unum, căci mitul Dogon îl consideră pe Nommo
anagonno părinți.
Ceilalți oameni, Amma Seru, Lebe Seru și Dyongu Seru, au coborât pe pământ
devenind oameni. Mitul precizează: „Cei patru unum, fii ai tatălui, ieșiți din cer împreuna cu
O Nommo, coboară toți ca Anagonno bile, ajung pe pământ ca Anagonno Sana și după ce
părăsesc arca, urcă pentru a pășii pe pământ, devenind persoare”.
Însă pământul era rănit și pătat de greșelile lui Ogo, care între timp cobotâse pe
pământ și urcase iarăși la cer în mai multe rânduri. Deacea în timp ce era folosită de Ogo era
făcută din pământ impur, cea a lui Nommo e făcută din pământ pur. Răspândindu-se peste
Pământul pângărit de Ogo, pământul pur din arca lui Nommo îl purifică.
Menită să cuprindă totalitatea creaţiei lui Aroma, arca lui Nommo avea şaizeci
de despărţituri. Fiecare din aceste despărţituri era o cămăruţă în care erau orânduite toate
fiinţele şi toate modurile de a fi necesare vieţii oamenilor pe Pământ. Doar primele douăzeci
şi două de moduri sunt cunoscute. Restul, precizează mitul, vor fi comunicate oamenilor mai
târziu, cu prilejul unei revelaţii care se va petrece în două momente, mai întâi încet, ca o ceaţă,
apoi în mod violent, ca o ploaie. Enumerarea acestor prime categorii oferă o idee despre ceea
ce mitul considera ca fiind „esenţial” pentru oameni: lume, sat, casă a femeilor la menstruaţie,
casă mare, grânar, cer, pământ, vânt, vite cu patru picioare, „lucruri zburătoare” (păsări),
arbori, persoană, dans, foc, cuvânt, câmp cultivat, muncă, scoică-monedă, călătorie (mers),
moarte, funeralii, pace.

Dumnezeu, ființa supremă

La etnia Dogon, Amma nu este un zeu printre alții, el este ființa supremă. El este
creatorul spațiului, timpului, zeiilor, stelelor, oamenilor și toate modurile de existență.

Ofrandele

În societatea africană tradițională, oamenii aduc ofrande zeilor. Acestea pot cuprinde
alimente, stofe, scoici, apă, băuturi alcolice, sânge. Apa este cea dintâi ofranda. Când este
adusă ea nu trebuie să fie caldă, deoarece este considerat un refuz al întâlnirii, sau o ceartă cu
zeii. Uleiul, uneori înlocuit de lapte, adus ofrandă, pentru a aduce credincioșilor noroc și
ocrotire. Băuturile alcolice sunt aduse spre bucurie, dar și pentru a cere zeilor să facă un lucru
rău, dar necesar, cum ar fi uciderea unui hoț. Sângele este o ofrandă de sacrificiu, prin care
sângele trecând pe altar, aduce sfințire și energie vitală.
 Moartea

Pentru un negro-african, moartea trupului nu este sfârșitul. Pentru ai, a murii,

înseamnă să îți schimbi înfățișarea și a continua să trăiești în alt plan. De cele mai multe ori,
moartea este văzută ca pedeapsă pentru nerespectarea unor legi. Riturile funerare ce se fac
unui defunct, au rolul de a ajuta sufletul să se desprindă de tărâmul celor vii și să intre pe cel
al morților.
Bibliografie: