ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SINTEZĂ DE PRACTICĂ
JUDICIARĂ

SECȚIA I CIVILĂ

TRIMESTRUL I - 2018

1
 Cuprins:

1.Acţiune în constatare. Competenţa materială………………………..……3

2.Salarizare. Situaţia în care se păstrează salariul de bază aferent lunii iulie
2016……………………………………………………………………..…….6
3.Competenţa materială. Aplicarea Deciziei (RIL) nr. 18/2016 a Înaltei Curții
de Casație și Justiție………………………………………………………...…9
4.Salarizare. Existenţa unor hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a
stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizaţie indexările prevăzute de
Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007………………………………….………13
5.Cerere de chemare în garanţie. Condiţii de admisibilitate…………..……23

2
 1.Acţiune în constatare. Competenţa materială.

Cod de procedură civilă: art.125,

Decizia nr.32/2008 ÎCCJ (RIL).

Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acţiunii, fiind factorul

configurator al acesteia, el impune şi toate consecinţele ce decurg de aici: calificarea acţiunii,
determinarea competentei, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
Ca atare, se poate afirma ca dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiţie "transferă"
caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuşi si, astfel, procesul va putea fi
evaluabil în bani, ori de cate ori în structura raportului juridic de drept substanţial, dedus
judecăţii, intra un drept patrimonial, real sau de creanţă.

Secţia I Civilă - Sentinţa civilă nr.32/08 februarie 2018.

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de

19.06.2017 sub dosar nr.(…), formulată de reclamanta S.C. M.I.S. S.R.L. în
contradictoriu cu pârâții L.M., I.M., I.A., s-a solicitat instanței ca prin sentința ce
se va pronunța să se constate că reclamanta și-a îndeplinit în totalitate și la termen
obligația de plată a prețului, conform contractului de vânzare-cumpărare
autentificat sub nr. (….) încheiat cu pârâţii.
În drept: art. 35, 453 Cod de procedură civilă.
Prin sentinţa civilă nr.(…) din 7.11.2017 pronunţată de Judecătoria Sibiu s-a
admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi în consecinţă s-a declinat
competenţa de soluţionarea a cererii de faţă în favoarea Secţiei I Civilă din cadrul
Tribunalului Sibiu.
Pentru a hotărî, astfel, Judecătoria, a reţinut următoarele:
Față de dispozițiile art.35 Cod de procedură civilă, invocate chiar de
reclamantă prin acțiunea sa ca temei de drept al cererii sale, față de motivele de fapt
expuse în acțiune, se constată că reclamanta a investit instanța cu o acțiune în
constatarea inexistenței dreptului de creanță al pârâților cumpărători, în contractele
de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. (…), pentru plata diferențelor de preț
conform acestor contracte, ca urmare a consemnării de către reclamantă la CEC
Bank a sumelor de 2.689.076,55 lei și respectiv de 4.321.588,84 lei, prin recipisele
nr.(…), pe numele pârâților și la dispoziția DNA-S.T.
În mod evident cererea reclamantei are un caracter patrimonial, indiferent de
susținerile reclamantei în sensul că hotărârea judecătorească ce se urmărește a se
obține pe această cale nu ar afecta raporturile contractuale dintre părți, ci, doar va
constitui o dovadă în raporturile contractuale ale reclamantei cu instituțiile bancare,
față de care pârâții sunt terți.
În aceste condiții, valoarea obiectului cererii de față îl reprezintă diferențele
de preț stabilite în sarcina reclamantei cumpărătoare prin contractele de vânzare-

3
cumpărare autentificate sub nr.(…) încheiate cu pârâții vânzători, respectiv sumele
de 1.571.568,74 lei și 2.750.020 lei față de pârâții I.M. şi I.A și suma de
2.689.876,55 lei față de pârâtul L.M. fiecare dintre aceste valori depășind suma de
200.000 lei.
Potrivit art.94 pct.1 lit. k și respectiv art.95 pct. 1 Cod procedură civilă,
judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000
lei inclusiv, iar tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date
prin lege în competența altor instanțe, astfel că, în baza acestor prevederi, cu
aplicarea art.132 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, se va admite excepția
necompetenței materiale a instanței invocată de pârâți și se va declina competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu – Secția I Civilă, căreia i se va
trimite dosarul.
Prin sentinţa civilă nr. 35 din data de 23 ianuarie 2018 a Tribunalului Sibiu a fost
admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului şi s-a declinat
competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, motivându-se
faptul că obiectul acţiunii îl reprezintă o obligaţie de a face, neevaluabilă în bani, ce
se circumscrie categoriei reglementate la art.94 pct.1 lit.h) Cod procedură civilă iar,
competenţa de soluţionare a acesteia revine judecătoriei în conformitate cu
dispoziţiile acestui text de lege.
În baza art.134 Cod procedură civilă s-a suspendat judecarea cauzei şi s-a
înaintat prezentul dosar Curţii de Apel Alba Iulia, pentru soluţionarea conflictului
de competenţă.
La Curtea de Apel Alba Iulia conflictul de competenţă s-a înregistrat sub
dosar nr…/…/2017/a1.
CURTEA, în soluţionarea conform art.135, 136 din Noul Cod de procedură
civilă a prezentului conflict negativ de competenţă, reţine următoarele:
Potrivit art.125 Cod de procedură civilă în cererile pentru constatarea
existenţei sau inexistenţei unui drept, competenţa instanţei se determină după
regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului.
Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acţiunii, fiind
factorul configurator al acesteia, el impune şi toate consecinţele ce decurg de aici:
calificarea acţiunii, determinarea competentei, alcătuirea completului, determinarea
căii de atac.
Ca atare, se poate afirma ca dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiţie
"transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuşi si, astfel,
procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic
de drept substanţial, dedus judecăţii, intră un drept patrimonial, real sau de creanţă.
În consecinţa, ori de cate ori pe calea acţiunii in justiţie se tinde a se proteja
un drept patrimonial,evaluarea obiectului litigiului este posibilă şi necesară.
În aceste condiţii trebuie considerate acţiuni patrimoniale, în care valoarea
obiectului cererii determină competenta materiala sau căile de atac, între altele,
acţiunea prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului să-i întocmească act de
vânzare-cumpărare, cererea de raport, acţiunea în reducţiune testamentară, acţiunile

4
în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, în măsura în care se refera la
bunuri evaluabile în bani, acţiunile în constatarea simulaţiei unui contract de
vânzare-cumpărare a unui bun imobil sau mobil, acţiunile în regres şi în revocare.
În acest sens, Decizia nr.32/2008 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie-dată în
soluţionarea recursului în interesul legii - publicată în Monitorul Oficial al
României, partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2008 prin care s-a statuat că:
dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) si b) si art. 282 indice 1 alin. 1 din vechiul
Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării
competentei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt
evaluabile în bani litigiile civile si comerciale având ca obiect constatarea existenţei
sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea,
rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este
formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.
Raţionamentul Înaltei Curţi, complex și detaliat în această decizie, se
centrează pe ideea ca acţiunile neevaluabile în bani se referă la drepturi personale
nepatrimoniale, adică la drepturi strâns legate de persoana titularului, cum ar fi
dreptul la viaţă, la sănătate, la libertate, la domiciliu etc. Prin urmare, ori de cate ori
anularea/nulitatea, rezoluţiunea/rezilierea se referă la acte juridice având în
conţinutul lor drepturi patrimoniale, acestea drepturi vor imprima acelaşi caracter şi
acţiunii in justiţie menţionate.
Înalta Curte a mai arătat ca nu se poate susţine cu temei ca admiterea
acţiunilor respective, inclusiv a acţiunilor privind constatarea existenţei sau
neexistenţei unui drept, nu produce consecinţe patrimoniale pentru titularul ei,
chiar daca hotărârea obţinută nu se poate pune în executare silita.
În fine, Înalta Curte a arătat ca problema timbrajului, astfel cum este
reglementată de Legea nr.146/1997 (actual OUG nr.80/2013), nu trebuie
confundată cu chestiunea competenţei reglementate de Codul de procedură civilă,
având în vedere că timbrajul este o obligaţie aflată în conţinutul unui raport juridice
fiscal, regulile stipulate de Legea privind taxele de timbru fiind aplicabile doar în
materia specială a timbrajului.
În acest context, în speţă, vorbim de o acţiune patrimonială, deoarece aşa
cum a fost formulată prin cererea introductivă, în constatarea inexistenţei dreptului
de creanță al pârâților cumpărători, în contractele de vânzare-cumpărare
autentificate sub nr.(…), pentru plata diferențelor de preț conform acestor
contracte, ca urmare a consemnării de către reclamantă la CEC Bank a sumelor de
2.689.076,55 lei și respectiv de 4.321.588,84 lei, prin recipisele nr. (…), pe numele
pârâților și la dispoziția DNA- S.T., urmăreşte ocrotirea unui drept care are un
evident caracter economic, evaluabil în bani, ceea ce conferă şi acţiunii, ca mijloc de
protejare a dreptului, un caracter patrimonial, evaluabil în bani, şi care va atrage,
astfel, competenta de atribuţiune a instanţelor în funcţie de valoarea obiectului
litigiului, după distincţiile stabilite de art. 94 pct. 1 lit. k) si art. 95 pct. 1 Cod
procedură civilă.
Astfel, potrivit art. 94 pct. 1 Cod de procedură civilă - Judecătoriile
judecă: 1. în primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau,
5
după caz, neevaluabil în bani: (…) lit.k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare
de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau
neprofesionişti;
Potrivit art.95 punct 1 Cod de procedură civilă - Tribunalele judecă: 1. în
primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor
instanţe;
Cum valoarea obiectului cererii de față, reprezentând diferențele de preț
stabilite în sarcina reclamantei cumpărătoare prin contractele de vânzare-cumpărare
autentificate sub nr. (…) încheiate cu pârâții vânzători, depăşeşte suma de 200.000
lei, competenţa materială în judecarea cererii, în primă instanţă, revine potrivit
normelor de procedură civilă susenunţate Tribunalului.
Faţă de cele mai sus expuse, CURTEA, în temeiul art.135 Noul Cod de
procedură civilă, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei de faţă în favoarea
Tribunalului Sibiu.

2.Salarizare. Situaţia în care se păstrează salariul de bază aferent lunii

iulie 2016.

H.G. nr. 582/2016: art.10 alin.(6).

În situaţia în care drepturile salariale stabilite începând cu luna august 2016, utilizând
salariile de bază prevăzute în anexa nr. 3 pct. 2, la care se adaugă drepturile de la art. 10 alin.
(2) lit. a)-e), sunt mai mici decât salariul de bază aferent lunii iulie 2016, se păstrează acesta din
urmă, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Secţia I Civilă - Decizia civilă nr.13/09 februarie 2018.

Prin sentinţa civilă nr.(…) din data de 2 octombrie 2017 pronunţată de

Tribunalul SIBIU- Secţia I Civilă în dosar susmenţionat s-a admis cererea formulată
de reclamantul S.L.Î, în numele şi pentru membrul de sindicat R.H. în
contradictoriu cu pârâta G.P.P. nr(…) şi în consecinţă:
A fost obligată pârâta la plata către membra de sindicat a drepturilor
salariale - reprezentând diferenţa dintre salariul cuvenit şi cel efectiv plătit, începând
cu data de 01 august 2016 şi până la 01 ianuarie 2017, în sumă de (…) lei lunar,
actualizate în funcţie de rata inflaţiei, plus dobânda legală aferentă, începând cu 1
august 2016 şi până la plata efectivă și integrală a creanţei. Fără cheltuieli de
judecată.
Pentru a hotărî, astfel, Tribunalul, a reţinut următoarele:
Reclamanta este încadrată la unitatea pârâtă pe funcţia de contabil şef -
funcţie didactica auxiliară prevăzută de art.249 din Legea educaţiei naţionale
nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
6
 În această calitate, reclamantei i s-a acordat până la data de 01.08.2016, în
temeiul Legii nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea personalului didactic și
didactic auxiliar din învățământ, un salariu brut în cuantum de (…) lei, după cum
rezultă din adeverința nr. (…), eliberată de angajator.
Ulterior, pentru perioada 01.08.2016–01.01.2017, ce face și obiectul
prezentei acțiuni, reclamanta a beneficiat de un salariu brut diminuat, în cuantum de
(….) lei, după cum rezultă din aceeași adeverință. La stabilirea acestuia, angajatorul
a făcut aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului
plătit din fondurile publice în anul 2016, aplicând dispozițiile art. 3 ind.3 al. 1
potrivit cărora: ,,Prin excepţie de la prevederile art. 2 alin. (2), începând cu luna august 2016,
salariile personalului prevăzut în anexa nr. 2 se stabilesc potrivit prezentului articol”, fiind
vorba de salariile personalului didactic și didactic auxiliar.
Însă, se constată că, potrivit alin. 6 al art. 3 ind. 1 din același act normativ,
,,În situaţia în care salariile determinate potrivit alin. (1) şi (4) sau, după caz, alin. (5), sunt mai
mici sau egale cu salariile de bază aferente lunii iulie 2016, se păstrează salariile de bază
aferente lunii iulie 2016.”
În fața acestor prevederi legale, angajatorul avea obligația de a menține
pentru reclamantă, începând cu luna august 2016, același nivel de salarizare ca și cel
acordat în luna iulie 2016 întrucât, prin aplicarea noilor grile de salarizare, drepturile
salariale indicate de lege erau inferioare celor acordate anterior.
În același sens sunt și dispozițiile art.10 alin. 6 din H.G. nr. 582/2016
pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor art. 31 alin. (2),
(3) şi (8), art. 33 şi 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2015 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor
termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările
ulterioare. Astfel, ,, În situaţia în care drepturile salariale stabilite începând cu luna august
2016, utilizând salariile de bază prevăzute în anexa nr. 3 pct. 2, la care se adaugă drepturile de
la art. 10 alin. (2) lit. a) - e), sunt mai mici decât salariul de bază aferent lunii iulie 2016, se
păstrează acesta din urmă, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi
condiţii.”
Rațiunea acestor dispoziții legale se regăsește în prevederile art. 41 alin. 1
din Codul Muncii potrivit cărora contractul individual de muncă poate fi modificat
numai prin acordul părților. Ori, în condițiile în care salariatul nu și-a exprimat
acordul în sensul diminuării drepturilor sale salariale, nu pot interveni modificări de
genul celor efectuate de angajator în prezenta cauză.
În aceste condiții, instanța apreciază că primul capăt al cererii introductive
este întemeiat și urmează a fi admis, în sensul că pârâta, în calitate de angajator al
reclamantei, va fi obligată la plata drepturilor salariale neacordate în cuantum de
(…) lei lunar , reprezentând diferența dintre salariul cuvenit și cel efectiv plătit
salariatului său, începând cu data de 01.08.2016 și până la 01.01.2017.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, subsidiar și accesoriu,
instanța constată că este întemeiat, atât în privința actualizării sumelor cuvenite
reclamantei cu indicele de inflație, cât și în privința dobânzii legale.
7
 Aceasta întrucât întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata
acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru
recuperarea prejudiciului conform art.166 alin.4 Codul muncii.
Daunele interese cuvenite reclamantei sunt daune moratorii şi care potrivit
art.1535 Cod civil se cuvin creditorului în cazul în care o sumă de bani nu este
plătită la scadenţă, fără a fi necesară dovedirea prejudiciului de către creditor,
existenţa acestuia fiind prezumată. Indicele de inflaţie care se calculează la sumele
iniţiale reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific
economiei ce piaţă şi prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a
valorii banilor, aflaţi în circulaţie, aduşi astfel la actuala lor putere de cumpărare.
Dobânda legală reprezintă câştigul, folosul, beneficiul realizabil de creditor prin
reinvestirea sumelor ce i se cuvin. Natura juridică a dobânzii este diferită de natura
juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezintă o sancţiune, (daune
moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată) iar a doua reprezintă valoarea
reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii (daune compensatorii), ceea ce
conduce la concluzia că este posibilă cumularea acestora. Ca atare, prin actualizarea
sumelor de bani de la data când trebuiau achitate, la data plăţii efective, la care se
adaugă dobânda legală, creditorul nu primeşte o valoare mai mare decât cea pe care
ar fi trebuit să o primească cu o anumită perioada de timp anterioară.
Față de aceste considerente, instanța a admis și cel de-al doilea capăt de
cerere, astfel cum a fost formulat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, pârâta solicitând
admiterea apelului, schimbarea, în tot, a sentinţei atacate în sensul respingerii
acţiunii.
În expunerea de motive apelanta susţine că instanţa de fond în mod greşit a
ignorat apărările pârâtei potrivit cărora a respectat toate drepturile care se cuvin
potrivit legislaţiei în vigoare, în ceea ce priveşte salarizarea reclamantei. Precizată că
a respectat legislaţia în vigoare în calculul drepturilor salariale ale reclamantei, aşa
încât nu se află în culpă.
În drept art. 466, 470, 480 Cod de procedură civilă.
Intimatul SIP Sibiu a depus întâmpinare în această fază procesuală prin care
solicită respingerea apelului ca nefondat, menţinerea ca legală şi temeinică a
hotărârii primei instanţei. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în
limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima
instanţă, reţine următoarele:
Apelul este nefondat.
Potrivit art.10 alin.(6) din H.G. nr.582/2016 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor art. 3^1 alin.(2),(3) şi (8), art. 3^3 şi 3^4 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele
măsuri fiscal-bugetare: În situaţia în care drepturile salariale stabilite începând cu luna august
2016, utilizând salariile de bază prevăzute în anexa nr. 3 pct. 2, la care se adaugă drepturile de
la art. 10 alin. (2) lit. a)- e), sunt mai mici decât salariul de bază aferent lunii iulie 2016, se

8
păstrează acesta din urmă, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi
condiţii”.
Raportat la starea de fapt reieşită din probele dosarului în sensul că
reclamantei, deşi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, i s-au diminuat drepturile
salariale începând cu luna august 2016, în mod corect prima instanţă a dat eficienţă
textului de lege susenunţat, considerând că reclamanta este îndreptăţită să-şi
păstreze salariul de bază aferent lunii iulie 2016.
Apărarea apelantei că această diminuare este cauzată de modificarea grilei de
salarizare în urma aplicării Normelor Metodologice aprobate prin H.G.
nr.582/2016, corect a fost înlăturată de prima instanţă, întrucât nu justifică
neaplicarea prevederii legale susmenţionate care cuprinde o normă de protecţie a
salariatului în ipoteza dată.
Faţă de cele ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.(1) din Noul Cod de
procedură civilă va respinge ca nefondat apelul promovat, păstrând ca legală şi
temeinică hotărârea prime instanţe.

3.Competenţa materială. Aplicarea Deciziei (RIL) nr. 18/2016 a Înaltei

Curții de Casație și Justiție.

Legea nr. 71/2011: art. 226 alin. 1.

Textul de lege enumeră doar exemplificativ, nicidecum limitativ, cauzele de competenţa

tribunalelor ori secţiilor specializate, ceea ce înseamnă că în competenţa acestor instanţe ori secţii
specializate intră şi alte litigii decât cele enumerate la art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011,
stabilite potrivit celor anterior menţionate.

Secţia I Civilă - Sentinţa civilă nr.34/13 februarie 2018

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de

14.06.2016 sub dosar nr.(…), reclamanta SC M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu
pârâta SC T.D. SRL obligarea pârâtei la plata sumei de 1200 lei reprezentând debit
neachitat conform facturii nr.(...). Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa
judiciară de timbru.
În drept: art.1025 – 1032 titlul X Cod procedură civilă privind cererile de
valoare redusă.
Prin sentinţa civilă nr.(…) a Judecătoriei Alba Iulia cererea a fost respinsă,
reţinându-se că nu sunt întrunite cerinţele art.1025 şi urm. Cod de procedură civilă,
creanţa în litigiu nefiind exigibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta solicitând ca prin
hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună modificarea sentinţei în sensul admiterii
cererii aşa cum a fost formulată.

9
 Prin decizia civilă nr.(…) pronunţată de Secţia a II Civilă, de Contencios
Administrativ, Fiscal şi Insolvenţă a Tribunalului Alba s-a admis excepţia
necompetenţei materiale procesuale a secţiei şi în consecinţă s-a declinat
competenţa de soluţionarea a apelului în favoarea Secţiei I Civilă din cadrul
Tribunalului Sibiu, reţinând, în esenţă, cu referire la Decizia nr.18/17.10.2016, că
cererea prin care a fost învestită instanţa nu are natura unei cereri de natura celor
prevăzute de art.226-227 din Legea nr.71/2001, astfel că, în mod evident,
competența de soluționare a apelului declarat în cauză aparţine Secției I Civile din
cadrul Tribunalului Alba.
Prin decizia civilă nr(…) pronunţată de Secţia I Civilă a Tribunalului Alba
a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a secţia I Civilă şi s-a declinat
competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Secţiei a II Civilă, de Contencios
Administrativ, Fiscal şi Insolvenţă a Tribunalului Alba, motivându-se faptul că este
vorba de un litigiu care vizează exploatarea unei întreprinderi, cu tot ceea ce implică
aceasta, or în contextul în care prin Hotărârea nr.(…) a Colegiului de Conducere al
Tribunalului Alba s-a stabilit reorganizarea activităţii instanţei prin soluţionarea de
către Secţia de contencios administrativ fiscal şi de insolvenţă a cauzelor având ca
obiect litigii cu profesionişti, începând cu data de 1 ianuarie 2016, prin redenumirea
Secţiei de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a Tribunalului Alba, ca
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă-propunere
aprobată prin Hotărârea CSM nr.1022/03.12.2015- nu se poate reţine faptul că
Secţia a II Civilă din cadrul Tribunalului Alba nu ar avea competenţa procesuală de
soluţionare a acestui tip de litigii câtă vreme şi aceasta funcţionează ca şi instanţă
civilă.
În baza art.134 Cod procedură civilă s-a suspendat judecarea cauzei şi s-a
înaintat prezentul dosar Curţii de Apel Alba Iulia, pentru soluţionarea conflictului
de competenţă.
La Curtea de Apel Alba Iulia conflictul de competenţă s-a înregistrat sub
dosar nr.(…).
CURTEA, în soluţionarea conform art. 135, 136 din Noul Cod de procedură
civilă a prezentului conflict negativ de competenţă, reţine următoarele:
Prin Decizia nr.18/2016 pronunţată în dosar nr.11/2016 de Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie în cadrul unui recurs în interesul legii, invocată de ambele instanţe
în conflict, dar interpretată diferit:
,,Competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se
determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu
exemplificativ de art.226 alin.(1) din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a
Legii nr.287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare”.
Potrivit art.225 alin.1 din Legea nr.71/2011: (1) Secţiile comerciale existente
la data intrării în vigoare a Codului civil în cadrul tribunalelor şi curţilor de apel se
vor reorganiza ca secţii civile ori, după caz, vor fi unificate cu secţiile civile
existente, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea
colegiului de conducere al instanţei (2) Hotărârea Consiliului Superior al

10
Magistraturii prevăzută la alin.(1) îşi va produce efectele de la data intrării în vigoare
a Codului civil.
Hotărârea CSM nr. 654/31.08.2011 – aceasta fiind prima hotărâre prin care
au fost analizate toate variantele de reorganizare a secţiilor instanţelor în baza
dispoziţiilor prevăzute de art. 225 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare
a codului civil -, a statuat că secţiile comerciale existente la data intrării în vigoare a
acestuia, se vor reorganiza ca secţii civile ori, după caz, vor fi unificate cu secţiile
civile existente, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea
colegiului de conducere al instanţei.
Prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii (secţia pentru judecători)
nr.654/2011, dată în temeiul art. 225 alin. 1 din Legea nr.71/2011, s-a dispus,
începând cu data de 1 octombrie 2011–data intrării în vigoare a noului Cod Civil,
reorganizarea Secţiei Comerciale şi Contencios Administrativ a Tribunalului Alba
ca Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal (art. 3), şi redenumirea
Secţiei civile a Tribunalului Alba în secţie I civilă (art. 11).
Este adevărat că această hotărâre nu cuprinde dispoziţii prin care acestei
secţii reorganizate să-i fie atribuită competenţa de a soluţiona un raport obligaţional
civil la care participă un profesionist, însă din modalitatea de folosire a termenilor
reorganizare/redenumire reiese că, la acel moment, s-a avut în vedere ca în cadrul
secţiei civile să se opereze numai cu o schimbare de denumire, fără alte modificări,
reorganizarea fiind la nivelul fostei secţii comerciale, al cărui obiect de activitate însă
nu s-a schimbat.
Se mai reţine că, ambele secţii sunt secţii civile, conform denumirii lor, astfel
încât, raportat la această denumire de secţie civilă, ambele secţii în conflict sunt
competente să soluţioneze cauze civile, conform noii concepţii moniste a Codului
Civil în vigoare din 2011.
Ambele secţii în conflict fiind civile, potrivit denumirii şi intenţiei CSM,
reiese că stabilirea naturii cauzelor pe care aceasta urmează a le judeca se va face
potrivit deciziei nr. 18/2016 pronunţată în dosar nr.11/2016 de Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, deci competenţa materială procesuală a secţiilor specializate se
determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu
exemplificativ de art.226 alin.(1) din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a
Legii nr.287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare.
Se înlătură astfel criteriul folosit sub imperiul vechiului Cod Civil vizând
natura comercială sau civilă a pricinii, reţinându-se că toţi profesioniştii, indiferent
de statutul lor juridic sunt supuşi regulilor de drept civil şi nu unor reguli speciale.
A statuat Înalta Curte, la punctul 176 din decizia 18/2016, că revine în acest
scop judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul de a decela elementele comune,
cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii
exemplificate, şi de a aprecia asupra competenţei materiale procesuale proprii în
soluţionarea litigiului cu judecata căruia a fost învestit.
Reiese aşadar că art.226 alin.1 din Legea nr.71/2011 enumeră doar
exemplificativ, nicidecum limitativ, cauzele de competenţa tribunalelor ori secțiilor
specializate, ceea ce înseamnă că în competența acestor instanţe ori secţii
11
specializate intră şi alte litigii decât cele enumerate la art.226 alin.1 din Legea
nr.71/2011, stabilite potrivit celor anterior menţionate.
În stabilirea competenţei materiale procesuale a secţiilor specializate ale
Tribunalului, judecătorul are la dispoziţie, în stabilirea altor litigii decât cele
enumerate la art. 226 alin. 1 din Legea nr.71/2011, şi alte prevederi legale incidente
cauzei, astfel cum au fost arătate în decizia 18/2016, respectiv: - Legea nr.71/2011 :
art.226, art.228, art.223, 225, 227, 230; - Legea nr. 304/2004 – art.36, 37;- Codul de
procedură civilă – art.94, 95;
Prin Hotărârea nr.(…) a Colegiului de Conducere al Tribunalului Alba s-a
stabilit reorganizarea activităţii instanţei prin soluţionarea de către Secţia de
contencios administrativ fiscal şi de insolvenţă a cauzelor având ca obiect litigii cu
profesionişti, începând cu data de 1 ianuarie 2016, prin redenumirea Secţiei de
contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a Tribunalului Alba, ca Secţia a II-a
civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă - propunere aprobată prin
Hotărârea CSM nr.1022/03.12.2015.
Relevantă în soluţionarea prezentului conflict de competenţă este şi
motivarea hotărârii Secţiei pentru judecători a CSM nr.1022/03.12.2015, prin care
s-a aprobat reorganizarea, prin redenumire, a Secţiei Civile în Secţia I Civilă şi
respectiv a Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal în Secţia a II-a Civilă, de
Contencios Administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă.
În considerentele acestei hotărâri a CSM (disponibilă pe site-ul instituţiei),
reiese că reorganizarea secţiilor a vizat tocmai competenţa de a soluţiona cauzele cu
profesionişti, secţia pentru judecători a CSM aprobând propunerea Colegiului de
conducere a Tribunalului Alba în sensul de a fi soluţionate de noua secţie
redenumită Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ, Fiscal şi de
Insolvenţă, astfel cum s-a procedat şi anterior.
În acest context este de menţionat şi Minuta întâlnirii din data de 22.05.2014
ce a avut loc la Târgu Mureş între reprezentanţii CSM, ai Ministerului Justiţiei cu
preşedinţii secţiilor specializate din cadrul curţilor de apel şi a tribunalelor
specializate – minută întocmită în urma discutării problemelor de practică neunitară
în materia litigiilor cu profesionişti şi în materia insolvenţei.
Cu această ocazie a fost discutată şi problema delimitării competenţei
materiale a tribunalelor specializate de cea a tribunalelor, în materia litigiilor cu
profesionişti, problema pusă în discuţie fiind tocmai aceea a stabilirii sferei litigiilor
de competenţa tribunalelor specializate– ipoteză valabilă şi în cazul secţiilor
specializate - punându-se întrebarea dacă acestea din urmă sunt competente
material să soluţioneze toate litigiile generate de activitatea tuturor profesioniştilor,
avându-se vedere, de asemenea, noţiunea de profesionist definită prin Noul Cod
civil, precum şi transformarea fostelor tribunale comerciale în tribunale specializate.
Opinia împărtăşită în unanimitate de participanţi a fost în sensul continuităţii
competenţei materiale stabilite la nivelul fostelor secţii comerciale.
Deci, Curtea apreciază că, într-o corectă aplicare şi interpretare a Deciziei
18/2016 a ÎCCJ, obligatorie pentru instanţe, plecând de la caracterul civil al
ambelor secţii ale Tribunalului Alba aflate în conflict, art. 226 alin. 1 din Legea nr.

12
71/2011 enumeră doar exemplificativ, nicidecum limitativ, cauzele de competenţa
secțiilor specializate, ceea ce înseamnă că în competența secţiilor specializate intră şi
alte litigii decât cele enumerate la art.226 alin.1 din Legea nr.71/2011, stabilite
potrivit celor anterior menţionate.
Elementul comun este reprezentat de acele litigii care prin obiectul sau
natura lor vizează aspecte ale creării, modificării, desfiinţării, încetării şi realizării
obiectului de activitate al profesionistului. Este vorba, aşadar, despre litigii care
vizează exploatarea unei întreprinderi, cu tot ceea ce implică aceasta, respectiv
crearea, modificarea, desfiinţarea şi realizarea scopului pentru care a fost constituită,
desfăşurarea efectivă a activităţii sale.
Având ca punct de plecare aceste constatări, făcând referire la speţă, Curtea,
constată că ne aflăm în prezenţa unei cereri cu valoare redusă, prin care creditoarea
SC M. SRL a uzat de procedura reglementată de dispoziţiile Titlului X al Cărţii a
VI-a din Codul de procedură civilă în scopul obligării debitoarei SC T.D. SRL, la
plata sumei de 1200 lei, conform facturii nr.(…)/2016 emisă de către reclamanta
furnizor al serviciului de transport.
Ca atare, izvorul obligaţiei deduse judecăţii îl reprezintă un raport juridic
contractual născut între două societăţi, încheiat în considerarea realizării scopului
pentru care au fost constituite aceste societăţi, astfel litigiul de faţă decurge din
exploatarea unor întreprinderi; este generat de activitatea economică a unor
profesionişti, fiind de natura celor arătate exemplificativ în cuprinsul art. 226 din
Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul
civil.
Faţă de cele ce preced, CURTEA, în temeiul art.135 Noul Cod de procedură
civilă, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei de faţă în favoarea Secţiei a II-a
Civilă, de Contencios Administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă a Tribunalului Alba.

4.Salarizare. Existenţa unor hotărârii judecătoreşti irevocabile prin

care s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizaţie indexările
prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007.

Legea nr. 330/2009: art.30

Deşi după anul 2010 prin Legea cadru în domeniul salarizării unitare a personalului
plătit din fondurile publice - Legea nr.284/2010 legiuitorul şi-a propus instituirea unui sistem de
salarizare unic, care să aducă transparenţă şi previzibilitate în materia salarizării, în fapt,
drepturile salariale s-au calculat pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislaţiei anterioare, în
fiecare an actele normative care au reglementat salarizarea personalului bugetar din fondurile
publice ( Legea nr.285/2010, Legea nr.283/2011, O.U.G. nr.84/2012, O.U.G. nr.
103/2013, O.U.G. nr.83/2014, O.U.G. nr.57/2015) făcând trimitere la cuantumul
drepturilor salariale din anul precedent.

13
 Secţia I Civilă - Decizia civilă nr.219/07 martie 2018.

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 23.06.2016 la Tribunalul Sibiu sub

dosar nr.(…) reclamantul H.T.I. a chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Dolj,
Curtea de Apel Craiova şi Ministerul Justiției solicitând ca prin hotărârea
judecătoreasca ce se va pronunţa, să fie obligaţi pârâţii la: 1.Stabilirea şi recalcularea
indemnizaţiei lunare cuvenită reclamantului, prin luarea în considerare a drepturilor
acordate prin hotărâre judecătorească irevocabilă privind creşterile salariale de 5 %,
2% și 11 % prevăzute de O.G. nr.10/2007 şi stabilite prin sentinţa nr.(…),
pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.(…), irevocabilă prin respingerea
recursului conform deciziei nr.(…) pronunţată de Curtea de Apel Craiova în
dosarul nr(…); 2.Aplicarea procentului de creştere salarială de 4% prevăzut de O.G.
nr.13/2008 la indemnizaţia rezultata la pct. l.; 3.Recalcularea indemnizaţiei lunare
cuvenită reclamantului începând cu 01 dec. 2015, prin aplicarea la indemnizaţia
rezultată la pct. 2, a procentului de 10% de creştere salarială prevăzut de Legea
nr.293/2015; 4.Obligarea pârâţilor Tribunalul Dolj si Ministerul Justiţiei la plata,
respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti
corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizaţiilor cuvenite potrivit pct. 2 şi
3, pe 3 ani în urma în raport cu data introducerii acţiunii, diferenţiat până la 01
decembrie 2015 şi după 01 decembrie 2015, dar şi pentru viitor, până la
intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligaţiei, diferenţe în
valoare actualizată şi cu daune moratorii, dobânda legală, până la data plăţii
efective; 5.Solicită ca diferenţele solicitate să fie determinabile, urmând a fi
determinate cu ocazia executării.
Prin sentinţa civilă nr.(…), Tribunalul Sibiu a respins acţiunea.
Pentru a hotărî, astfel, Tribunalul, a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.(…) din 31.03.2008 a Tribunalului Dolj pronunţată în
dosarul nr.(…), irevocabilă, pârâții au fost obligați să plătească reclamantului
diferențe salariale actualizate, rezultate prin aplicarea la valoarea sectorială
corespunzătoare a indexărilor prevăzute la art. 1 din O.G. nr.10/2007 şi
indemnizaţiile de încadrare încasate în perioada 1.01.2007 - 31.12.2007.
După pronunțarea acestei sentințe, prin decizia nr.25/14.11.2011, Înalta
Curte de Casație și Justiție – completul competent să judece recursul în interesul
legii a stabilit că ”dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile
salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a
salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului
salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de
stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane
care ocupă funcţii de demnitate publică se interpretează în sensul că nu se aplică şi
magistraţilor.”, precizându-se în motivare că magistraţii beneficiază de drepturile
stabilite prin legea specială de salarizare, fără a putea pretinde, în lipsa unor
dispoziţii legale, alte drepturi.
14
 Această decizie nu produce efecte asupra sentinței civile obținute de către
reclamant, efectele sale fiind numai pentru viitor și nu conduce la anularea
hotărârilor prin care au fost obținute drepturi salariale.
Pe de altă parte însă, aceste creșteri salariale recunoscute prin sentința civila
nr.(…) au fost în plată și achitate eșalonat, conform prevederilor O.U.G. nr.
71/2009, până în anul 2016 și au fost acordate până la data intrării în vigoare a
Legii nr.330/2009 ce stabilește, conform prevederilor art.1 alin.2 din Legea nr.
330/2009, că, începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei
legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod
exclusiv cele prevăzute în prezenta lege. Legea amintită a intrat în vigoare la data de
12.11.2009, astfel încât creșterile salariale stabilite prin sentința civilă nr. (…) au
fost acordate până la data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009 când drepturile
salariale au fost stabilite în conformitate cu dispozițiile acestei legi.
Drept urmare, solicitarea reclamantului de a fi incluse în indemnizațiile
stabilite prin Legea nr.330/2009 și Legea nr.285/2010 creșterile salariale de 18%
stabilite prin sentința civilă susmenţionată este neîntemeiată.
Este adevărat că, prin decizia nr. 23/29.06.2015 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, s-a stabilit că ” în
interpretarea dispoziţiilor art.82 alin. (1) din Legea nr.303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
şi art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Hotărârea Guvernului nr.1275/2005 pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr.47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile
de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de
până la 2 ani, drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind
creşterile salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr.
10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului
bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind
sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul
bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr.
154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a
indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată
cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în
sintagma de "indemnizaţie avută" şi vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei
de serviciu a magistraţilor.”, însă aceasta nu dă dreptul reclamantului de a pretinde
acordarea acestor creșteri salariale în continuare, ele urmând a fi incluse în
indemnizația avută de reclamant în momentul stabilirii pensiei de serviciu .
Nu poate fi vorba în cauză de o discriminare între persoane diferite aflate în
situaţii similare sau comparabile, în condiţiile în care aceste creșteri salariale nu au
mai fost acordate odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009 nici uneia dintre
categoriile de personal bugetar, fără nici o distincţie.

15
 De asemenea, întrucât cererea de includere a creșterilor salariale de 18% în
baza de calcul al indemnizației de încadrare brută lunară a fost constatată
neîntemeiată, și celelalte pretenții ale reclamantului sunt neîntemeiate, fiind în
strânsă legătură și dependență cu primul capăt de cerere.
Față de toate argumentele expuse anterior, Tribunalul a respins cererea în
întregul ei ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul H.T.I. solicitând
anularea hotărârii instanţei de fond şi, în urma rejudecării, admiterea acţiunii,
astfel cum a fost formulată.
În expunerea motivelor de apel arată că în mod greşit instanţa de fond a
apreciat că respectivele creşteri salariale recunoscute prin sentinţa civilă nr.(…) a
Tribunalului Dolj au fost puse în plată şi achitate eşalonat şi au fost acordate până
la data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009. Consideră concluzia instanţei eronată,
rezultat al unei greşite interpretări şi aplicări a legii.
Apreciază că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere faptul că, odată
acordată o creştere salarială, aceasta rămâne inclusă în valoarea de referinţă
sectorială, o astfel de interpretare a legii rezultând din prevederile art. 1 alin. 1 şi 2
din OG nr. 13/2008.
Susţine greşită şi reţinerea de către instanţa de fond a unei aplicări limitate în
timp a sentinţei irevocabile în condiţiile în care, conform O.G. nr.10/2007, odată
operate creşterile salariale la bază, ele rămân incluse în indemnizaţia sau salariul de
bază şi pentru perioada ulterioară.
Consideră că instanţa de fond a interpretat greşit nu doar dispoziţiile legale
incidente şi sentinţa irevocabilă depusă la dosar ci şi dispoziţiile Deciziei nr.
23/2015 a Î.C.C.J.
Mai arată că, fără a-şi argumenta soluţia, instanţa precizează că reclamantul
nu are dreptul de a pretinde aceste creşteri salariale, hotărârea fiind astfel
nemotivată.
De asemenea, apreciază că greşit susţine instanţa de fond că nu poate fi
vorba în cauză de o discriminare între persoane diferite aflate în situaţii similare sau
comparabile, fiind ignorate hotărârile judecătoreşti depuse la dosarul cauzei, din
care rezultă contrariul dar şi decizia Î.C.C.J. nr.23/2016 privind pronunţarea unei
hotărâri prealabile.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul T. Dolj a solicitat
respingerea apelului reclamantului arătând că în raport de decizia Curţii
Constituţionale nr. 80/2010, de decizia nr. 25/2011 a Î.C.C.J. şi de obiectul cererii
de chemare în judecată, pretenţiile reclamanţilor nu intră în competenţa instanţelor
judecătoreşti, ci este atributul exclusiv al puterii legiuitoare. De asemenea, susţine că
cererea privind acordarea pe viitor a dreptului este inadmisibilă având în vedere că
numai prin lege se poate modifica salariul şi că unitatea angajatoare sau instanţa nu
se pot subroga legiuitorului şi să acorde reclamanţilor drepturi salariale nelimitat,
independent de legislaţia în materie salarială.
M.J., prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului reclamantului arătând
că M.J. şi-a îndeplinit obligaţiile care îi incumbă în aceeaşi zi în care a fost publicată
16
Decizia Curţii Constituţionale nr.794/2016 prin emiterea OMJ nr.
4680/C/21.12.2016, astfel că pretenţiile reclamantului care fac obiectul capetelor
accesorii sunt netemeinice. În privinţa solicitării reclamantului de a i se acorda
retroactiv creşterile salariale, apreciază că este inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât
acesta nu şi-a exprimat nemulţumirea faţă de stabilirea drepturilor salariale prin
formularea de cereri, plângeri prealabile, pornind cu 09.04.2015, data intrării în
vigoare a Legii nr. 71/2015.
Ulterior, la data de 15.02.2017, apelantul-reclamant a depus la dosarul cauzei
cerere de renunţare la judecata acţiunii, solicitând a se lua act de renunţare şi a se
dispune anularea în tot a hotărârii pronunţate în cauză.
Prin decizia nr.(…), Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă a luat act de
renunţarea reclamantului H.T.I. la judecarea acţiunii formulate în contradictoriu cu
pârâţii T. Dolj, Curtea de Apel Craiova şi M.J. şi, în consecinţă, a admis apelul
declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr.(…), pronunţată de Tribunalul
Sibiu, în dosarul nr.(…), pe care a anulat-o.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M.J., considerând că
hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Prin decizia nr.(…) din data de 17.11.2017 Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie a admis recursul declarant de pârâtul M.J. împotriva deciziei nr.(…) din
07.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel - Secţia Civilă, s-a casat decizia atacată şi
trimis cauza spre rejudecare, aceleaşi instanţe de apel, reţinându-se încălcarea de
către instanţa de apel a principiului contradictorialităţii şi a dispoziţiilor art.406 Cod
de procedură civilă, în sensul că, în lipsa de la dezbateri a părţilor intimate, se
impune acordarea unui termen acestora pentru a-şi exprima punctul de vedere cu
privire la renunţare.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I
Civilă sub dosar nr. (…).
La dosarul cauzei au fost depuse note scrise de către apelant prin care solicită
admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi admiterea cererii de
chemare în judecată aşa cum a fost formulată, precizând că prin Încheierea din data
de 20.02.2017 pronunțată de Tribunalul Dolj în cadrul aceluiași dosar (ataşată
notelor scrise) s-a lămurit dispozitivul sentinței civile nr.(…) stabilindu-se în mod
irevocabil că indexările recunoscute și stabilite prin această sentință, aplicate la
valoare de referință, au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare
lunară a reclamantului, până la intervenirea unor cauze legale de modificare sau
stingere a condițiilor legale de acordare a indemnizației de încadrare, cu consecința
plății diferențelor bănești rezultate.
Intimatul M.J. a depus note scrise solicitând respingerea excepţiei autorităţii
lucrului judecat ca nefiind întrunite cerinţele art.430 Cod de procedură civilă,
respingerea apelului promovat de reclamant ca fiind nefondat, arătând că
modalitatea de calcul al salariului reclamantului s-a efectuat cu respectarea legislaţiei
în vigoare. Arată că se opune cerii reclamantului de renunţare la judecată cu
Intimatul T. Dolj a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea
acţiunii reclamantului pe excepţia autorităţii lucrului judecat faţă de sentinţa nr.(…)
17
dată de Tribunalul Dolj în dosar nr.(…) , aşa cum a fost lămurită prin Încheierea
din data de 20.02.2017. precizează că se opune la cererea de renunţare la judecată.
Pe fondul cauzei consideră acţiunea ca fiind neîntemeiată faţă de actele normative
în vigoare în materia salarizării şi în raport cu Decizia Curţii Constituţionale
nr.80/2010, Decizia nr.25/2011 a Î.C.C.J. Apreciază că instanţa nu poate dispune
plata drepturilor băneşti solicitate, actualizate cu rata inflaţiei precum şi dobânda
legală, în situaţia în care Tribunalul Dolj este o instituţie bugetară, nu poate înscrie
în bugetul propriu nici o plată fără o bază legală pentru respectiva cheltuială.
CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în
limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima
instanţă, reţine următoarele:
1.Cu privire la cererea reclamantului de renunţare la judecarea
acţiunii.(art.406 Cod de procedură civilă)
Potrivit art.406 alin.4 Cod de procedură civilă: Dacă reclamantul renunţă la
judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui
moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte
părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că
renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi
exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul
acordat se consideră acord tacit la renunţare.
Cum în speţă, renunţarea la judecată s-a formulat de reclamant la data de
07.03.3017, după exercitarea căi de atac a apelului şi după depunerea întâmpinărilor
de către intimaţii pârâţii, iar pârâţii intimaţii prin poziţia exprimată se opun aceste
cereri, Curtea constată ca nefiind îndeplinite condiţiile art. 406 alin.1 şi 5 cu referire
la art.406 alin.4 Cod de procedură civilă, aşa încât va respinge cererea reclamantului
de renunţare la judecată.
2.Cu privire la excepţia autorităţii lucrului judecat.(art.430, 431 Cod de
procedură civilă).
Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de
excepţie procesuală (conform alin.1 art.431 Cod de procedură civilă) şi aceea de
prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile
juridice dintre părţi (conform alin.2 al art.431 Cod de procedură civilă).Dacă în
manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ,
extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat
presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. alin.1 art.431 Cod
procedură civilă (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest
efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care
au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără
posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se
impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată
anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine
să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între
considerentele hotărârii judecătoreşti.

18
 Cum, potrivit alin.2 al art. 431 Cod de procedură civilă, în relaţia dintre părţi,
această prezumţie are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă
acţiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat
judecătoreşte anterior.
În consecință, în speță, deşi nu se poate reține autoritatea de lucru judecat ca
și excepție, dată fiind lipsa de identitate a părților (pârâții fiind diferiți în cele două
dosare) Curtea, constată că operează efectul pozitiv al lucrului judecat conform
alin.2 art.431 Cod de procedură civilă, având în vedere faptul că, anterior, s-a
tranșat de către o instanță chestiunea referitoare la includerea în indemnizaţia brută
de încadrare lunară a indexărilor (majorărilor) prevăzute de Ordonanţa de Guvern
nr.10/2007, astfel că, nu se mai poate stabili în acțiunea de față contrariul a ceea ce
s-a stabilit între părți prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
3.Cu privire la fondul litigiului.
Reclamantul, (…), este beneficiarului unei hotărârii judecătoreşti-sentinţa
civilă nr.(…) pronunţată de Tribunalul Dolj în dosar nr.(…).
Prin Încheierea din data de 20.02.2017 pronunțată de Tribunalul Dolj în
cadrul aceluiași dosar s-a lămurit dispozitivul sentinței civile nr.(…) în sensul că
indexările recunoscute și stabilite prin această sentință, aplicate la valoare de
referință, au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare lunară a
reclamantului, până la intervenirea unor cauze legale de modificare sau stingere a
condițiilor legale de acordare a indemnizației de încadrare, cu consecința plății
diferențelor bănești rezultate.
Această Încheiere a rămas irevocabilă în condițiile vechiului Cod de
procedură civilă de la 1865, prin respingerea recursului declarat de intimații
conform Deciziei nr.(…) a Curții de Apel Craiova.
Deci, contrar susţinerilor intimaţilor pârâţii prin titlul executoriu sus enunţat
s-a recunoscut dreptul reclamantului de includere în indemnizaţia brută lunară de
încadrare a indexărilor/majorărilor prevăzute de OUG. nr.10/2007.
Apărările acestora referitoare la faptul că este exclusă posibilitatea de
acordare a majorărilor de 18% după momentul reîncadrării potrivit Legii nr.
330/2009, împărtăşite în mod greşit de prima instanţă, nu pot fi primite.
Astfel, potrivit art. 30 alin.1 din Legea nr. 330/2009. Începând cu 1 ianuarie
2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, şi, după caz,
indemnizaţiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază,
din soldele funcţiilor de bază, respectiv din indemnizaţiile lunare de încadrare,
prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în
soldele funcţiilor de bază, respectiv în indemnizaţiile lunare de încadrare
corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de
execuţie, cât şi pentru funcţiile de conducere.(…) alin.3) Reîncadrarea personalului
se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă şi pe funcţiile
corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute în luna decembrie
2009.

19
 Totodată, potrivit art.3 lit. c) din Legea nr.330/2009 c) luarea în considerare
a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizaţiilor cu caracter
general sau special, precum şi a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau
stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătoreşti,
prin acte de negociere colectivă, precum şi prin alte modalităţi, acestea regăsindu-se
la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz,
în salariul de bază, în solda funcţiei de bază sau în indemnizaţia lunară de încadrare;
În baza acestor texte de lege, drepturile salariale ale apelantului reclamant,
care obținuse hotărâre judecătorească de includerea în indemnizaţia brută lunară a
procentelor de 5, 2 și 11% în baza O.U.G. nr.10/2007 se impuneau fi acordate
corespunzător.
Ulterior, deşi după anul 2010 prin Legea cadru în domeniul salarizării
unitare a personalului plătit din fondurile publice - Legea nr.284/2010 legiuitorul şi-
a propus instituirea unui sistem de salarizare unic, care să aducă transparenţă şi
previzibilitate în materia salarizării, în fapt, drepturile salariale s-au calculat pornind
de la cuantumul stabilit potrivit legislaţiei anterioare, în fiecare an actele normative
care au reglementat salarizarea personalului bugetar din fondurile publice ( Legea
nr.285/2010, Legea nr.283/2011, O.U.G. nr.84/2012, O.U.G. nr.103/2013,
O.U.G. nr.83/2014, O.U.G. nr.57/2015) făcând trimitere la cuantumul drepturilor
salariale din anul precedent.
Cu referire la Decizia nr.25/2011 a Î.C.C.J., aceasta nu îşi are aplicabilitate în
cauză, efectele acesteia producându-se după publicarea ei în Monitorul Oficial, or,
în speţă, vorbim de un titlu executoriu obţinut de reclamant în anii 2008/ 2009 deci
anterior acestei decizii; în cadrul procesual de faţă solicitându-se a se da efect
acestui titlu executoriu.
În acest sens, în considerentele Deciziei nr. 23/2015 pronunţată de Î.C.C.J.
- completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept - se reţine că: „punct 74.
Majorările salariale, sub forma indexărilor prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr.
10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.231/2007, cu modificările ulterioare,
sunt considerate facta praeterita, ca urmare a recunoaşterii şi acordării lor printr-o
hotărâre judecătorească irevocabilă, adică drepturi definitiv câştigate, care sunt
protejate de principiul neretroactivităţii efectelor deciziilor pronunţate în interesul
legii. 75. Deciziile pronunţate în interesul legii produc efecte numai pentru viitor,
ca şi deciziile Curţii Constituţionale, care sunt, la rândul lor, obligatorii pentru
instanţe, pentru a da eficienţă principiului constituţional al neretroactivitaţii, ceea ce
înseamnă că efectele lor nu pot aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau
situaţiilor juridice deja constituite, cum sunt în cauză drepturile acordate
magistraţilor prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale de
2%, 5% şi 11% prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare.”
Decizia nr. 23/2015 a instanţei supreme deşi se referă la stabilirea pensiei
de serviciu a magistraţilor prin considerentele acesteia se defineşte noţiunea de
„indemnizaţie de încadrare avută” cu referire tocmai la drepturile acordate prin
hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale în discuţie.
20
 În plus, reţinerea primei instanţe vizând inexistenţa discriminării, cu
argumentul că odată cu intrarea în vigoare a Legii nrr.330/2009 aceste creşteri
salariale nu au mai fost acordate nici unei categorii de personal bugetar, este
eronată, acest aspect fiind confirmat de Curtea Constituţională în Decizia
nr.794/15.12.2016 …paragraf 16. Analizând cadrul legislativ al sistemului de
salarizare al personalului plătit din fonduri publice, Curtea reţine că, în prezent,
există diferenţe de salarizare între magistraţii din cadrul aceleiaşi instanţe de
judecată/parchet, cu acelaşi grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate,
diferenţe provenite şi din faptul că o parte dintre magistraţi obţinuseră hotărâri
judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul Codului de procedură civilă din
1865) sau definitive (în temeiul Codului de procedură civilă) prin care se includeau
majorările de 2%, 5% şi 11% în indemnizaţia de încadrare, iar alţi magistraţi nu
obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti….. 17. Aşadar, Curtea reţine că, la
momentul pronunţării prezentei decizii, există magistraţi şi personal asimilat care
beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus
în indemnizaţie cei 18% stabiliţi prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, iar
ordonatorul de credite a emis ordine de salarizare corespunzătoare în acest sens,
magistraţi şi personal asimilat care beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care li
s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizaţie cei 18% stabiliţi prin Ordonanţa
Guvernului nr.10/2007, iar ordonatorul de credite nu a emis ordine de salarizare
corespunzătoare în acest sens şi magistraţi şi personal asimilat care nu beneficiază
de hotărâri judecătoreşti prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în
indemnizaţie cei 18%, stabiliţi prin Ordonanţa Guvernului nr.10/2007.
Mai reţine Curtea Constituţională că..”30.dispoziţiile art.31 alin.(12) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr.43/2016, contravin principiului egalităţii în faţa legii,
consacrat prin art.16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în
situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care
să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai
mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri
judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de
încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nici o justificare
obiectivă şi rezonabilă. De altfel, dispoziţiile de lege criticate lipsesc de sens şi,
practic, anulează voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării actului normativ
respectiv, astfel cum sunt precizate în Preambulul Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr.20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar
cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin
raportate la nivelul maxim, şi de a elimina inechităţile existente. Aşadar, dispoziţiile
art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2015, introdus prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, generează inegalităţi în ceea ce
priveşte calculul indemnizaţiei/salariului de bază al magistraţilor, respectiv
personalului asimilat, cu acelaşi grad, gradaţie, condiţii de vechime şi de studii, şi,
prin urmare, contravin art. 16 din Constituţie. 31. Astfel, Curtea constată că,
pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim

21
al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie,
vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările)
stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat
potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale,
respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr.284/2010 privind
salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.”
Această situație a fost recunoscută ca atare și de legiuitor prin adoptarea
O.U.G. nr.20/2016. Astfel, tocmai în considerarea faptului că existau aceste
inechităţii, determinate de faptul că o parte dintre magistraţi, încadraţi în aceeaşi
funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în muncă sau specialitate au obţinut
hotărârii judecătoreşti definitive prin care le-au fost recunoscute majorările salariale
de 18 %, in timp ce alţi nu au obţinut asemenea hotărârii s-a adoptat acest act
normativ, legiuitorul dorind să înlăturate, astfel, aceste inechităţi din sistemul de
salarizare; aşa cum rezultă din nota de fundamentare şi din preambul acestei
ordonanţe de urgenţă.
Deci, pentru perioada 23.06.2013 (respectiv trei ani anterior introducerii
acţiunii, conform termenului general de prescripţie)-01.10.2016, pretenţiile
reclamantului se vizează a fi întemeiate pe considerentele expuse mai sus, ulterior
datei de 01.10.2016, însă, acestea urmează fi respinse întrucât începând cu această
dată indemnizaţia brută lunară de încadrare a fost stabilită în sensul celor de mai sus
prin Ordinului Ministrului Justiţiei nr.219/01.02.2017.
În vederea acoperii integrale a prejudiciului cauzat reclamantului în temeiul
art.1535 din Codul Civil vor fi obligaţi intimaţii pârâţi la plata în favoarea
reclamantului, aferent drepturilor salariale recunoscute prin prezenta hotărâre, a
daunelor moratorii reprezentând dobânda legală calculată de la data scadenţei
fiecărei obligaţii de plată şi până la data plăţii efective; sume ce vor fi actualizate cu
rata inflaţiei; cunoscut fiind faptul că dobânda legală şi rata inflaţiei sunt instituţii cu
natură juridică diferită, cu finalități distincte şi anume: menţinerea valorii reale a
obligaţiei monetare la data efectuării plăţii (evitarea "erodării" creanţei prin inflaţie)
în cazul actualizării creanţei cu indicele preţurilor de consum, care are caracter
compensatoriu (damnum emergens), respectiv câştigul pe care creditorul l-ar fi
obţinut ca urmare a investirii banilor, dacă aceştia ar fi fost plătiţi la scadenţă
(fructele civile), în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu (lucrum
cessans).
Lipsa includerii în bugetul propriu al T. Dolj a unor sume cu acest titlu nu
justifică respingerea cererii reclamantului atâta vreme cât dreptul său este bine
conturat, are o bază legală, pe considerentele arătate mai sus.
Nu poate fi primită şi ca atare va fi respinsă cererea reclamantului de
încadrare, respectiv stabilirea indemnizaţiei lunare brute lunare de încadrare,
deoarece încadrarea/stabilirea indemnizaţiei de încadrare se face în cadrul unei
proceduri administrative care urmează regulile acestei proceduri, în cadrul litigiului
de faţă instanţa de apel făcând distincţia statuată de Înalta Curte de Casaţie şi

22
Justiţie prin Decizia nr.32/2015 (HP) între reîncadrare şi plata efectivă a
drepturilor salariale.
Faţă de cele ce preced, Curtea, în baza art. 480 alin.1 Cod de procedură
civilă, a admis ca fondat apelul declarat de reclamantul H.T. împotriva sentinţei
civile nr. (…) din data de 7.11.2017 pronunţată de Tribunalul Sibiu - Secţia I Civilă
în dosar nr.(…); a schimbat, în tot, sentinţa atacată şi în rejudecare: a admis, în
parte, acţiunea civilă formulată de reclamantul H.T.I. în contradictoriu cu pârâţii T.
Dolj, C.A. Craiova şi M.J. cu consecinţa obligării pârâţilor să plătească
reclamantului despăgubiri civile echivalente diferenţelor dintre drepturile băneşti
încasate şi cele cuvenite în perioada 1.12.2015-1.10.2016, cu luarea în calculul
indemnizaţiei brute lunare de încadrare a indexărilor salariale stabilite prin sentinţa
civilă nr.(…) pronunţată de Tribunalul Dolj în dosar nr.(…) rămasă irevocabilă
prin Decizia nr.(…) pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr.(…),
lămurită prin Încheierea din data de 20.02.2017 a Tribunalului Dolj, rămasă
irevocabilă prin Decizia nr.(…) din 05.07.2017 a Curţii de Apel Craiova - Secţia I
Civilă. Au fost obligaţi pârâţii la plata dobânzii legale pentru sumele datorate şi la
reactualizarea acestor sume, calculate de la data scadenţei fiecăreia sume şi până la
data plăţii efective s-a respins, în rest, cererea reclamantului.

5.Cerere de chemare în garanţie. Condiţii de admisibilitate.

Codul de procedură civilă: art. 72-74,

Decizia (RIL) nr.13/2016 ÎCCJ.

Interesul atragerii în proces şi a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers

ar reprezenta o garanție a executării obligației de plată ce revine instituției/autorității publice cu
care este stabilit raportul de serviciu, nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuțiile prevăzute de
lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinației acestora nu cuprind
o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie
fundamentul pretențiilor deduse judecății.

Secţia I Civilă - Decizia civilă nr.232/07 martie 2018.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr.(…)

reclamantul P.I. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială M.K.
să se dispună obligarea pârâtei la plata sumelor aferente dobânzii legale
penalizatoare pentru punerea în executare cu întârziere a sentinței civile nr.(…)
pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr.(…).
Prin cererea înregistrată la data de 06.12.2017 pârâta a chemat în garanție
C.L. al Municipiului S., având în vedere că potrivit art.104 din Legea nr.1/2011
finanțarea învățământului se face prin bugetul consiliului local.

23
 Prin Încheierea pronunțată la data de 31 ianuarie 2018 s-a respins ca
inadmisibilă cererea de chemare în garanţie a C.L. al Municipiului S. formulată de
pârâta.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit art.72 alin.(1) Cod procedură civilă, partea interesată poate să
cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o
cerere separată în garanţie sau în despăgubiri.
În cadrul unui conflict de muncă, părţile acestuia sunt definite expres de art.
267 Codul muncii, ca urmare a caracterului predominant personal al contractului
individual de muncă. Or, admisibilitatea unei cereri de chemare în garanţie într-un
atare conflict se impune a fi analizată având în vedere tocmai specificitatea
raportului juridic de muncă.
Cum în cauză angajator a fost Şc. G. M.K., iar între aceasta şi C.L.S. nu
există o obligaţie de garanţie sau de despăgubire, înseamnă că nu sunt întrunite
condiţiile prevăzute de art.72 din Codul de procedură civilă, mai mult de principiu,
un ordonator de credite este obligat ex lege la a aloca fonduri necesare finanţării
pârâtului.
Faţă de aceste considerente în temeiul art.74 alin.2 raportat la art.64 din
Codul de procedura civilă a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie
formulată în cauză..
Împotriva acestei încheierii a declarat apel pârâta, solicitând admiterea
apelului şi admiterea cererii de chemare în garanție.
În expunerea de motive, apelanta a arătat, în esenţă, faptul că obiectul dedus
judecății nu este un litigiu de muncă, ci accesoriile unor sume deja câștigate de
reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr.(…) pronunţată în dosarul nr.(…) al Tribunalului
Alba, rămasă definitivă prin respingerea apelului, C.L.S. a fost obligat să aloce
sumele necesare plăţii debitelor stabilite prin hotărârile judecătoreşti, respectiv
contravaloarea tichetelor de masă pe care reclamanta era îndreptățită să le
primească.
Prejudiciul încercat de reclamantă se datorează atitudinii culpabile a chematei
în garanţie, care a refuzat să aloce sume în termen rezonabil.
În drept, a invocat dispozițiile art.64 alin.4 Cod procedură civilă.
Curtea, analizând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate reţine
următoarele:
Apelul este nefondat.
Instituţia chemării în garanţie este reglementată de art. 72-74 Cod procedură
civilă şi constă în posibilitatea părţii de a chema în garanţie o persoană împotriva
căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenţii cu o cerere în
garanţie sau în despăgubire.
În speţă, raţiunea formulării cererii de chemare în garanţie constă în aceea că,
dacă pârâta Şc. G. M.K. pierde procesul intentat de reclamant, chematul în
garanţie, C.L. al Municipiului S., să fie obligat să vireze sumele de bani la care ar
putea fi obligată.
24
 Or, astfel cum rezultă şi din considerentele deciziei nr.13/2016 pronunţată
de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, interesul atragerii în proces şi a ordonatorului
principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanție a executării
obligației de plată ce revine instituției/autorității publice cu care este stabilit raportul
de serviciu, nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuțiile prevăzute de lege în
materia repartizării creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinației acestora nu
cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de
credite, care să constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății.
Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că nu există o
obligaţie de garanţie sau de despăgubire între pârâta Şc. G. M.K. şi C.L. al
Municipiului S., un ordonator de credite fiind obligat ex lege la a aloca fonduri
necesare finanţării pârâtei.
Este adevărat că prin sentinţa civilă nr.(…) pronunţată în dosarul nr.(…) al
Tribunalului Alba, rămasă definitivă prin respingerea apelului, C.L.S. a fost obligat
să aloce sumele necesare plăţii debitelor stabilite prin hotărârile judecătoreşti ce
formează obiectul dosarelor de executare nr.(…) ale BEJ U.D.M., precum şi
cheltuielile de executare, reţinându-se că reclamanta Şc. G. M.K., în calitate de
ordonator secundar de credite nu poate proceda la punerea în executare a titlurilor
executorii în lipsa alocării sumelor necesare de către ordonatorul principal, respectiv
C.L.S., însă, în speţă, reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale
pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a drepturilor salariale stabilită
prin sentinţa civilă nr.(…) pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr.(…).
Cum chematul în garanţie C.L. Sebeş nu a avut calitatea de parte în dosarul
nr.(…) şi nu a fost stabilită o obligaţie de plată în sarcina sa prin sentința civilă nr.
(…), acesta nu poate fi obligat la plata de daune pentru punerea în executare cu
întârziere a sentinţei civile anterior menţionate.
Totodată, este de menţionat şi faptul că în speţă ne aflăm în cadrul unui
conflict de muncă, părţile acestuia fiind definite expres de art.267 Codul muncii.
Or, admisibilitatea unei cererii de chemare în garanţie într-un atare conflict se
impune a fi analizată având în vedere tocmai specificitatea raportului juridic de
muncă. Cum raportul juridic de muncă în speţă se derulează doar între reclamantă
şi pârâtă, iar raporturile dintre pârâtă şi chematul în garanţie sunt de altă natură,
excedând astfel cadrului procesual de faţă, în mod corect prima instanţă a respins ca
inadmisibilă cererea de chemare în garanţie.
Pentru cele ce preced, în temeiul art. 480 alin.1 Cod procedură civilă,
Curtea a respins ca nefondat apelul.

25