CENTRUL DE CERCETARE ŞTIINłIFICĂ, TRANSFER TEHNOLOGIC ŞI IMPLEMENTARE INVENłII

Ghid de proiectare pentru controlul fisurării elementelor

masive şi pereŃilor structurali de beton armat datorită
contracŃiei împiedicate

- Draft redactarea I-a -

Beneficiar: MDRT
Contract nr. 417/12.11.2009

- Septembrie 2010 -
 CUPRINS

REFERINłE NORMATIVE 1
SIMBOLURI UTILIZATE 2
1 SCOP 6
2 DOMENIU DE APLICARE 6
3 MECANISMELE DE CONTRACłIE LIBERĂ A BETONULUI 6
3.1 ContracŃia termică 7
3.2 ContracŃia chimică 8
3.3 ContracŃia autogenă 8
3.4 ContracŃia la uscare 9
3.5 ContracŃia plastică 10
3.6 ContracŃia din tasarea agregatelor 10
3.7 ContracŃia din carbonatare 11
4 FACTORII CARE INFLUENłEAZĂ CONTRACłIA LIBERĂ A BETONULUI 12
4.1 Cimentul 12
4.2 ConŃinutul de apă 13
4.3 Agregatele 15
4.4 Raportul între volumul elementului şi suprafaŃa expusă 15
4.5 Umiditatea relativă a aerului 18
4.6 Tratamentul 18
4.7 Timpul 18
4.8 Proiectarea amestecului de beton 19
4.8.1 Elaborarea specificaŃiei 19
4.8.2 Proiectarea reŃetelor amestecului de beton (metoda volumului absolut) 19
4.8.2.1 AplicaŃia 1 25
5 MODELE DE CALCUL PENTRU DEFORMAłIILE ÎN TIMP ALE BETONULUI 29
5.1 Calculul evoluŃiei temperaturii în masa betonului 29
5.1.2 AplicaŃia 2 32
5.2 Calculul deformaŃiilor din contracŃia liberă a betonului 36
5.3 Calculul deformaŃiilor de curgere lentă a betonului 37
5.4 AplicaŃia 3 38
6 CONTROLUL FISURILOR DATORATE EFORTURILOR SECUNDARE DIN
CONTRACłIA ÎMPIEDICATĂ 39
6.1 Mecanismul de fisurare 40
6.2 Controlul stărilor de eforturi secundare şi a fisurării 43
6.3 Metodologie de estimare şi control a efectelor contracŃiei în activitatea de proiectare 44
6.3.1 AplicaŃia 4 44
6.4 Metodologie de evaluare a efectelor contracŃiei în activitatea de evaluare 47
REFERINłE NORMATIVE

SR EN 1990:2004 Eurocod: Bazele proiectării structurilor

SR EN 1990:2004/NA:2006 Eurocod: Bazele proiectării structurilor. Anexa naŃională
SR EN 1991-1-1:2004 Eurocod 1: AcŃiuni asupra structurilor. Partea 1-1: AcŃiuni
generale. GreutăŃi specifice, greutăŃi proprii, încărcări utile pentru clădiri
SR EN 1991-1-1:2004/NA:2006 Eurocod 1: AcŃiuni asupra structurilor. Partea 1-1:
AcŃiuni generale. GreutăŃi specifice, greutăŃi proprii, încărcări utile pentru clădiri.
Anexa naŃională
SR EN 1991-1-5:2004 Eurocod 1: AcŃiuni asupra structurilor. Partea 1-5: AcŃiuni
generale. AcŃiuni termice
SR EN 1991-1-5:2004/NA:2008 Eurocod 1: AcŃiuni asupra structurilor. Partea 1-5:
AcŃiuni generale. AcŃiuni termice. Anexa naŃională
SR EN 1992-1-1:2004 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-1: Reguli
generale şi reguli pentru clădiri
SR EN 1992-1-1:2004/NB:2008 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea
1-1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri. Anexa naŃională
SR EN 1997-1:2004 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea 1: Reguli generale
SR EN 1997-1:2004/NB:2008 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea 1: Reguli
generale. Anexa naŃională
SR EN 1998-5:2004 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenŃa la cutremur.
Partea 5: FundaŃii, structuri de susŃinere şi aspecte geotehnice
SR EN 1998-5:2004/NA:2007 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenŃa la
cutremur. Partea 5: FundaŃii, structuri de susŃinere şi aspecte geotehnice. Anexa
naŃională
SR EN 197-1:2002/A3:2007 Ciment. Partea 1: CompoziŃie, specificaŃii şi criterii de
conformitate ale cimenturilor uzuale
SR EN 12620:2002+A1:2008 Agregate pentru beton
SR EN 206-1:2002/A2:2005 Beton. Partea 1: SpecificaŃie, performanŃă, producŃie şi
conformitate
NE 012/1-2007 Cod de practică pentru producerea betonului
NE 012-1999. Cod de practică pentru executarea lucrărilor din beton, beton armat şi
beton precomprimat
SR 4839:1997. InstalaŃii de încălzire. Numărul anual de grade-zile
SR 1907-1-97 InstalaŃii de încălzire. Necesarul de căldură. PrescripŃii de calcul
ASTM C136 - 06 Standard Test Method for Sieve Analysis of Fine and Coarse
Aggregates
ACI 207.2R-07 - Report on Thermal and Volume Change Effects on Cracking of
Mass Concrete

GD-1
SIMBOLURI UTILIZATE

Caractere latine mari

Ac - aria secŃiunii transversale a elementului de beton
Abh(h) - aria necesară a barelor de armătură la nivelul h dispuse pentru controlul
fisurării
Abh,eff(h) - aria efectivă a barelor de armătură la nivelul h dispuse pentru controlul
fisurării
B - grosimea elementului de beton
Dmax - dimensiunea nominală maximă a agregatului grosier
Ecm - modulul de elasticitate secant al betonului la 28 de zile
Ecf - modulul de elasticitate secant al betonului din fundaŃia elementului la 28
de zile
Ecm0 - modulul de elasticitate secant al betonului la 7 zile
Ecm(t) - modulul de elasticitate secant la vârsta t a betonului
Ecm,eff(t) - modulul de elasticitate secant efectiv la vârsta t a betonului
Es - modulul de elasticitate a armăturilor din oŃel
H - înălŃimea elementului de beton
K iR0 (t ) - gradul de constrângere a deformaŃiei libere de contracŃie la baza
elementului corespunzător secvenŃei i de fisurare şi vârstei t a betonului
K iR (t, h ) - gradul de constrângere a deformaŃiei libere de contracŃie la înălŃimea h
de la baza elementului corespunzător secvenŃei i de fisurare şi vârstei t a
betonului
L - lungimea elementului de beton
Li - lungimea segmentului unui element de beton rezultată în urma
redistribuirii constrângerii la baza elementului în secvenŃa de fisurare i-1
RH - umiditatea relativă a mediului exprimată în procente
RH0 - umiditatea absolută în procente (100 %)
S - suprafaŃa elementului de beton în contact cu aerul
Ta - temperatura medie a aerului pe durata de o săptămână de la punerea în
operă a betonului
Ta0min - temperatura minimă a aerului pe durata de o săptămână de la punerea în
operă a betonului
Tafmin - temperatura minimă pe întreaga durată de serviciu a structurii
Tc0 - temperatura betonului în momentul punerii în operă
Tc0ef - temperatura efectivă a betonului în momentul punerii în operă
Tcmax - temperatura maximă în masa betonului datorată căldurii de hidratare a
cimentului
Ts - temperatura de referinŃă a terenului de fundare
V - volumul elementului de beton
(V/S)0 - raportul V/S corectat după turnarea betonului
(V/S)f - raportul V/S în serviciu

GD-2
Caractere latine mici
c - conŃinutul de ciment în amestecul de beton
cm - conŃinutul echivalent de ciment compozit în amestecul de beton
(cm=c+k×adaos)
ds - distanŃa între barele dispuse pentru controlul fisurării
djoint - distanŃa între rosturile de dilatare
fcm - valoarea medie a rezistenŃei la compresiune a betonului, determinată pe
cilindri la 28 de zile
fcm0 - valoarea medie a rezistenŃei la compresiune a betonului, determinată pe
cilindri la 7 de zile
fcm(t) - valoarea medie a rezistenŃei la compresiune a betonului, determinată pe
cilindri la vârsta t a betonului
fck - valoarea caracteristică a rezistenŃei la compresiune a betonului,
determinată pe cilindri la 28 de zile
fck0 - valoarea caracteristică a rezistenŃei la compresiune a betonului,
determinată pe cilindri la 7 de zile
fcm(t) - valoarea caracteristică a rezistenŃei la compresiune a betonului,
determinată pe cilindri la vârsta t a betonului
fctk - valoarea caracteristică a rezistenŃei la întindere a betonului, determinată
la 28 de zile
fctk0 - valoarea caracteristică a rezistenŃei la întindere a betonului, determinată
la 7 de zile
fctk(t) - valoarea caracteristică a rezistenŃei la îtindere a betonului, determinată la
vârsta t a betonului
fctm - valoarea medie a rezistenŃei la întindere a betonului, determinată la 28 de
zile
fctm0 - valoarea medie a rezistenŃei la întindere a betonului, determinată la 7 de
zile
fctm(t) - valoarea medie a rezistenŃei la întindere a betonului, determinată la
vârsta t a betonului
h - înălŃimea curentă pe înălŃimea elementului în raport cu baza
h0 - dimensiunea nominală a secŃiunii transversale a elementului de beton
i - indice care marchează o secvenŃă curentă în calculul fisurilor
k - coeficientului pentru înlocuirea raportului w/c cu w/cm
kh - coeficient de corecŃie a deformaŃiei unitare din contracŃia la uscare a
betonului
n - indice care marchează sfârşitul secvenŃelor de fisurare
s - coeficient de calcul a modulului de elasticitate secant la vârsta t a
betonului raportat tipului de ciment
s nr (t, h ) - distanŃa medie între fisuri la înălŃimea h deasupra bazei la vârsta t a
betonului
s nr,max (t, h ) - distanŃa maximă între fisuri la înălŃimea h deasupra bazei la vârsta t a
betonului
t - vârsta betonului exprimată în zile

GD-3
t0 - vârsta betonului la momentul aplicării primei încărcări
ts - vârsta betonului la începutul contracŃiei de uscare exprimată în zile
u - perimetrul supus uscării a secŃiunii transversale de beton
w nk, med (t, h ) - deschiderea medie a fisurilor la înălŃimea h deasupra bazei la vârsta t a
betonului
w - conŃinutul de apă în amestecul de beton
wmax - valoarea limită a deschiderii fisurilor
w/c - raportul apă/ciment

Caractere greceşti mari

∆Tcmax - scăderea maximă a temperaturii în masa betonului la vârsta t a betonului
∆Tc0max - scăderea maximă a temperaturii în masa betonului timp de o săptămână
de la punerea în operă
∆Tcfmax - scăderea maximă a temperaturii în masa betonului pe întrega durată de
serviciu
∆Q0 - procentul schimbului de căldură între beton şi mediu la punerea în operă

Caractere greceşti mari

α1 - coeficient de calcul a coeficientului nominal de fluaj/curgere lentă
raportat rezistenŃei medii la compresiune
α2 - coeficient de calcul a coeficientului nominal de fluaj/curgere lentă
raportat rezistenŃei medii la compresiune
α3 - coeficient de calcul a funcŃiei care descrie evoluŃia în timp a
fluajului/curgerii lente raportat rezistenŃei medii la compresiune
αds1 - coeficient de calcul a deformaŃiei unitare de referinŃă a betonului din
contracŃia la uscare raportat tipului de ciment
αds2 - coeficient de calcul a deformaŃiei unitare de referinŃă a betonului din
contracŃia la uscare raportat tipului de ciment
αT - coeficientul de dilatare termică liniară
β(fcm) - coeficient de calcul a coeficientului nominal de fluaj/curgere lentă
raportat rezistenŃei medii la compresiune
β(t0) - coeficient de calcul a coeficientului nominal de fluaj/curgere lentă
raportat vârstei betonului la momentul aplicării primei încărcări
βas(t) - funcŃia evoluŃiei în timp a contracŃiei autogene a betonului
βc(t-t0) - funcŃia care descrie evoluŃia în timp a fluajului/curgerii lente
βds(t-ts) - funcŃia evoluŃiei în timp a contracŃiei la uscare a betonului
βh - coeficient de calcul a funcŃiei care descrie evoluŃia în timp a
fluajului/curgerii lente raportat umidităŃii relative a mediului
εca(t) - deformaŃia unitară datorată contracŃiei autogene vârsta t a betonului
εca,∞ - deformaŃia unitară finală de contracŃie autogenă a betonului
εcc(t,t0) - deformaŃia unitară de fluaj/curgere lentă la vârsta t a betonului
εcd(t) - deformaŃia unitară datorată contracŃiei la uscare vârsta t a betonului
εcd,0 - deformaŃia unitară de referinŃă din contracŃia la uscare a betonului

GD-4
εcs(t) - deformaŃia unitară totală datorată contracŃiei la vârsta t a betonului
εct(t) - deformaŃia unitară datorată contracŃiei termice vârsta t a betonului
γc1 - coeficient de corecŃie a variaŃiei temperaturii betonului pentru tipul de
ciment
γc2 - coeficient de corecŃie a variaŃiei temperaturii betonului pentru cantitatea
de ciment
γc3 - coeficient de corecŃie a variaŃiei temperaturii betonului pentru fineŃea de
măcinare a cimentului
ϕ0 - coeficientul nominal de fluaj/curgere lentă
ϕ(t,t0) - coeficientul de fluaj/curgere lentă, definind fluajul între timpii t şi t0, în
raport cu deformaŃia elastică la 28 de zile
ϕRH - coeficient de calcul a coeficientului nominal de fluaj/curgere lentă
raportat umidităŃii relative a mediului
σ ict (t ) - efortul unitar de întindere în beton generat de contracŃia împiedicată la
bază în secvenŃa de calcul la fisurare i şi vârsta t a betonului
σs - efortul unitar de întindere asumat pentru barele dispuse pentru controlul
fisurilor

GD-5
 1 SCOP

(1) Proiectarea structurilor de beton armat la Stările Limită de Serviciu este adesea
cea mai puŃin înŃeleasă componentă a proiectării structurilor de beton armat bazată pe
performanŃă. Comportarea unei structuri sub nivelul de serviciu al încărcărilor
depinde în primul rând de proprietăŃile betonului, acestea fiind, de regulă, inconsistent
cunoscute în etapa de proiectare structurală. Betonul armat se comportă inelastic şi
neliniar chiar şi sub nivelul încărcărilor de serviciu. Această comportare complică şi
mai mult analizele specifice asigurării performanŃelor unui serviciu normal datorită
fisurării, participării betonului la preluarea eforturilor de întindere între fisuri, curgerii
lente şi contracŃiei.
(2) ContracŃia betonului este cea mai delicată problemă de considerat în
proiectare. Împiedicarea contracŃiei betonului generează stări de eforturi secundare
care evoluează în timp, iniŃiind stări de fisurare care evoluează progresiv, a căror
severitate de multe ori nu este acoperită de simpla aplicare a prevederilor constructive
prevăzute de codurile de proiectare, rezultând în final structuri cu o durabilitate mai
redusă, integritate şi performanŃe incerte.
(3) Prezentului ghid furnizează informaŃiile şi modelele de calcul necesare
controlului stărilor de eforturi secundare şi a stărilor de fisurare asociate acestora,
generate de împiedicarea contracŃiei betonului, în vederea asigurării durabilităŃii şi
performanŃei asumate în proiectare pentru elemente de beton armat de tipul pereŃilor
structurali şi elementelor masive. Lucrarea se adresează:
- inginerilor proiectanŃi de structuri;
- experŃilor tehnici;
- producătorilor de beton;
- investitorilor, etc.

2 DOMENIU DE APLICARE

(1) Proiectarea şi evaluarea structurilor şi infrastructurilor care înglobează

elemente de beton armat şi/sau beton simplu de tipul pereŃilor structurali şi
elementelor masive.
(2) Elementele masive sunt acele elemente care au un volum de beton şi
dimensiuni suficient de mari pentru a necesita măsuri cu privire la căldura generată de
hidratarea cimentului. De regulă, acestea sunt elemente cu grosimi de peste 0.50 m
(de exemplu fundaŃii radier, pereŃi ai elevaŃiilor infrastructurii clădirilor, ziduri de
sprijin etc.).

3 MECANISMELE DE CONTRACłIE LIBERĂ A BETONULUI

(1) Betonul este un material complex, care îşi schimbă proprietăŃile pe durata de
serviciu a unei structuri. Figura 3.1 sintetizează tipurile de contracŃie pe care le suferă
betonul în raport cu evoluŃia rigidităŃii materialului şi vârsta betonului. Mecanismele
producerii contracŃiei libere a betonului sunt prezentate sintetic în continuare.
(2) Constrângerile interioare şi exterioare generează stări de eforturi secundare
doar la trei tipuri de contracŃie: contracŃia termică §3.1, contracŃia autogenă §3.3 şi
contracŃia la uscare §3.4. Astfel, pentru calculul deformaŃiilor de contracŃie liberă a

GD-6
betonului doar acestea sunt luate în considerare. Mecanismele contracŃiei chimice
§3.2, contracŃiei plastice §3.5, contracŃiei din tasarea agregatelor §3.6 şi contracŃiei
indusă de carbonatare §3.7 sunt prezentate cu titlu informativ.
Faza betonului
fluid tranzi Ńie solid
(plastic) (întă rit)

iniŃializarea rezistenŃelor mecanice

Rigiditatea

sfârşitul prizei

limita de lucrabilitate
începutul prizei

Timp
ContracŃia timpurie (< 24 ore) ContracŃia de durată
chimică plastică la uscare
autogen ă chimică autogen ă
tasare autogen ă termică
plastică la uscare carbonatare

Fig. 3.1 Tipuri şi etape de contracŃie liberă a betonului

3.1 ContracŃia termică

(3) Căldura generată de hidratarea cimentului Portland la vârste timpurii ale
betonului conduce la o temperatură generală mare a elementului şi o dilatare a
acestuia (Figura 3.2.a), fenomen cunoscut sub denumirea de expansiune termică.
Dilatarea betonului însă se poate produce şi pe durata de exploatare a unei structuri, ca
urmare a fluctuaŃiei temperaturii mediului înconjurător. În consecinŃă, la răcire
betonul suferă o reducere de volum, denumită contracŃie termică.
(4) Dilatarea termică a betonului ridică probleme când creşterea de temperatură în
masa betonului este prea severă şi/sau se produc gradienŃi interiori de temperatură
semnificativi în masa betonului (Figura 3.2.b, c).

TprotecŃie
Temperatura betonului

Taer T Tcmax
cmin
răcire b. gradien Ńi interiori de temperatur ă
la elemente cu o fa Ńă protejată
încălzire
Taer

Vârsta betonului Taer Tcmin Tcmax

a. evoluŃia temperaturii medii în beton datorită c. gradien Ńi interiori de temperatură
că ldurii generată de hidratarea cimentului la elemente cu ambele feŃe expuse

Fig. 3.2 DistribuŃia temperaturii generată de hidratarea cimentului

GD-7
(5) Creşterea temperaturii betonului după punerea în operă are loc de regulă în
primele 12 ore. La elementele masive temperaturi maximă se poate atinge şi după 24
de ore. Răcirea betonului, care generează şi contracŃia, prezintă o evoluŃie rapidă
similară, dar continuă până în anotimpul rece.
(6) Valoarea coeficientul de dilataŃie termică liniară depinde de proprietăŃile
specifice fiecărui amestec de beton. La vârste timpurii, coeficientul de dilataŃie
termică liniară are valori de 3.5×10-5-7.0×10-5/°C şi scade foarte rapid pe măsură ce
betonul câştigă în rezistenŃă. De regulă, după 24 de ore se înregistrează o plafonare a
valorii acestuia la circa (0.6-1.3)×10-5/°C. SR EN 1992-1 şi SR EN 1991-1-5
recomandă în lipsa unor determinări mai precise valoarea de 1.0×10-5/°C.

3.2 ContracŃia chimică

(7) ContracŃia chimică este consecinŃa reacŃiilor care au loc între ciment şi apă,
constând într-o reducere internă de volum a compuşilor cimentului şi apei interstiŃiale.
Cimentul obŃine calitatea de liant pentru agregatele din beton prin reacŃiile compuşilor
clincherului de ciment şi hidrogenul din apă.
(8) Deoarece contracŃia chimică se raportează la volumele compuşilor iniŃiali şi
finali rezultaŃi din reacŃiile de hidratare, ea poate fi cuantificată în baza greutăŃilor
moleculare, deşi este foarte dificil de a cunoaşte volumul exact al diferiŃilor compuşi.

3.3 ContracŃia autogenă

(9) ContracŃia autogenă a betonului reprezintă schimbarea macroscopică a
volumului de beton care are loc fără transfer de umiditate între beton şi mediul
înconjurător. ContracŃia autogenă are două componente:
- componenta macroscopică a contracŃiei chimice rezultată din hidratarea cimentului
(vezi Figura 3.3); după începutul prizei, contracŃia autogenă este proproŃională cu
gradul de hidratare (porŃiunea A-B din graficul din Figura 3.4), adică ea se datorează
doar contracŃiei chimice; pe măsură ce structura interioară a betonului se formează,
contracŃia chimică devine tot mai constrânsă (porŃiunea B-C din graficul din Figura
3.4), ponderea naturii chimice reducându-se în consecinŃă;

C A la turnare

Hi C A la începutul prizei

contracŃia autogenă

Hi C A G dup ă întă rire

C - ciment nehidratat A - ap ă nehidratată contracŃia chimică

Hi - produşi de hidratare G - goluri

Fig. 3.3 EvoluŃia produşilor de hidratare şi a contracŃiei chimice

GD-8
 1

(contracŃia autogenă / contracŃia chimică)

ContracŃia autogenă relativă

C
B
A
0 1
Gradul de hidratare

Fig. 3.4 EvoluŃia schematică a contracŃiei autogene în funcŃie de

gradul de hidratare

- componenta datorată auto-desicării, care constă în uscarea locală a porilor închişi pe

fondul continuării reacŃiei de hidratare (după punctul C din graficul din Figura 3.4
betonul este tot mai rigid şi contracŃia autogenă se datorează tot mai puŃin contracŃiei
chimice.
(10) Spre deosebire de contracŃia chimică, care constă într-o reducere internă de
volum, contracŃia autogenă reprezintă o reducere exterioară de volum, ceea ce face
posibilă cuantificarea contracŃiei autogene prin micşorarea dimensiunilor elementelor.

3.4 ContracŃia la uscare

(11) ContracŃia la uscare reprezintă reducerea de volum a betonului ca urmare a
pierderii graduale de apă. IniŃial, pe măsură ce agregatele mai grele se compactează,
apa liberă din amestecul de beton apare la suprafaŃa elementului în laptele de ciment.
Odată evaporată această apă, betonul continuă să fie supus uscării, surplusul de apă
din masa betonului migrând înspre suprafaŃă şi evaporându-se. Această evaporare la
suprafaŃă produce fisuri în stratul superficial de beton şi microfisuri în masa betonului
datorită eforturile interioare generate de sucŃiunea apei înspre exterior.
(12) La suprafaŃa elementului, apa dintre particule formează un menisc concav.
Presiunea apei de partea convexă a meniscului este mai mică decât cea din partea
concavă, egală cu presiunea atmosferică. Acest gradient de presiune generează forŃa
motoare care împinge particulele de la suprafaŃa elementului înspre interiorul său.
Curbura meniscului apei de la suprafaŃa elementului este limitată de dimensiunile
spaŃiilor interstiŃiale dintre particulele de la suprafaŃă (Figura 3.5). Apa care se
evaporează depăşeşte cantitativ apa liberă în exces care migrează către suprafaŃă, ceea
ce generează tensiuni care fac meniscul să aibă o curbură mai mare odată cu creşterea
presiunii capilare.
(13) Pe măsură de diametrul porilor scade, presiunea capilară creşte şi în consecinŃă
şi contracŃia la uscare. Datorită fluctuaŃiilor de umiditate, presiunea capilară atinge
valori de 10-100 MPa.

GD-9
 apă care se evaporă
σ σ
1
2
3

apă liberă în exces

Fig. 3.5 Eforturi adâncind meniscul concav între două particule de ciment
datorită transferului de umiditate şi presiunii capilare

3.5 ContracŃia plastică

(14) ContracŃia plastică este rezultatul unei pierderi rapide de umiditate la suprafaŃa
betonului aflat în stare plastică, raportându-se următorilor factori: caracteristicile
betonului, temperatura mediului înconjurător, umiditatea relativă şi viteza vântului la
suprafaŃa expusă a betonului (Figura 3.6).
(15) La suprafaŃa betonului proaspăt apa se evaporă mai rapid decât este înlocuită
de apa în exces care migrează spre suprafaŃă, iar betonul din stratul superficial îşi
reduce volumul. Astfel, apar fisuri superficiale de lăŃime, lungime şi spaŃieri variabile.
Rata de evaporare

Viteza vântului
nivel critic

Umiditatea relativă

Fig. 3.6 Rata de evaporare a umidităŃii din masa betonului raportată

la umiditatea relativă a mediului şi la viteza vântului

3.6 ContracŃia din tasarea agregatelor

(16) Pe durata fazei de tranziŃie, înainte de începerea prizei, betonul se află într-o
uşoară stare plastică, iar agregatele îşi menŃin tendinŃa de tasare. Această tendinŃă de
contractare poate fi constrânsă local de armături înglobate, cofraj sau straturi de beton
turnate anterior, putândând rezulta în formarea de fisuri sau cavităŃi adiacente sursei
de constrângere.
(17) Când fisurarea este asociată armăturilor din oŃel (Figura 3.7), deschiderea
fisurilor creşte cu diametrul barei, cu tasarea betonului proaspăt şi descreşterea
stratului de acoperire cu beton. Starea de fisurare poate fi amplificată de vibrarea
insuficientă, neetanşitatea cofrajului şi utilizarea cofrajelor flexibile.

GD-10
 a. tasare constrâ nsă b. tasare diferenŃiată

Fig. 3.7 Fisuri datorate tasării constrânse şi diferenŃiate a

agregatelor din betonul aflat în stare plastică

3.7 ContracŃia din carbonatare

(18) Carbonatarea constă în reacŃia pietrei de ciment din betonul întărit
reacŃionează cu umiditatea şi dioxidul de carbon din aer. Această reacŃie conduce la
micşorarea volumului porilor printr-o uşoară contracŃie şi la scăderea factorului pH al
betonului.
(19) Fenomenul de carbonatare se raportează calităŃii şi densităŃii betonului, de
obicei manifestându-se pe o adâncime de 2 cm de la suprafaŃa expusă. Severitatea
fenomenului este accentuată de vârsta înaintată a betonului şi agresivitatea mediului.

4 FACTORII CARE INFLUENłEAZĂ CONTRACłIA LIBERĂ A

BETONULUI

4.1 Cimentul
(1) ContracŃia betonului este influenŃată de natura mineralogică a cimentului
(Figura 4.1), suprafaŃa specifică (Figura 4.2) şi dozajul de ciment.
(2) Principalii componenŃii mineralogici ai cimentului Portland sunt:
- silicatul tricalcic (3CaO·SiO2), denumit alit (simbol C3S);
- silicatul bicalcic (2CaO·SiO2), denumit belit (simbol C2S);
- aluminatul tricalcic (3CaO·Al2O3) denumit celit (simbol C3A);
- aluminoferitul tetracalic (4CaO·Al2O3·Fe2O3), denumit brownmillerit (simbol C4AF);
(3) În funcŃie de principalii componenŃi mineralogici, cimenturile Portland se
clasifică după cum urmează:
- ciment Portland normal (conŃinut de C3S 37.5-60 %, C2S 15-37.5 % şi C3A 7-15%),
caracterizat prin priză şi întărire normală, proprietăŃi mecanice bune şi evoluŃie bună a
rezistenŃelor mecanice;
- ciment Portland alitic (conŃinut de C3S > 60% şi C2S < 15%), care prezintă o întărire
rapidă şi o căldură mare de hidratare, dar are o comportare slabă în medii agresive;
- ciment Portland belitic (conŃinut de C3S < 37.5 % şi C2S > 37.5 %), caracterizat de
căldura de hidratare redusă şi evoluŃia lentă a rezistenŃelor mecanice, dar cu o
comportare bună în medii agresive;
- ciment Portland brownmilleritic (conŃinut de C4AF > 18 % şi C3A < 7 %), cu o
comportare corespunzătoare în medii agresive sulfatice;
- ciment Portland feritic (conŃinut de C4AF < 18 % şi C2F > 7 %), foarte eficient în
medii agresive sulfatice.
(4) InfluenŃa dozajului de ciment asupra căldurii de hidratare se poate considera
direct proporŃională cu cantitatea de ciment. InfluenŃa asupra contracŃiei autogene şi la
uscare se consideră prin clasa de beton considerată.

GD-11
 50
Tip ciment Portland

1. ciment belitic
4
40 2. ciment brownmilleritic
Creşterea adiabatică de temperatură [ºC]

3. ciment normal

4. ciment alitic
3
30

1
20

10

0
0 1 2 3 4 7 28
Vârsta betonului [zile]

Fig. 4.1 Creşterea temperaturii într-un beton cu un conŃinut de

ciment Portland de 225 kg/m3
100 FineŃea de
măcinare
90 8
7 1. 1600 cm2/g
6
Căldura de hidratare raportată la căldura

80 5 2. 1800 cm2/g
4
3
70 2 3. 2000 cm2/g
generată în 28 de zile [%]

1
60 4. 2200 cm2/g

5. 2400 cm2/g
50
6. 2600 cm2/g
40
7. 2800 cm2/g
30 8. 3000 cm2/g

20

10

0
0 0.5 1 2 3 4 7 28
Vârsta betonului [zile]

Fig. 4.2 Rata de generare a căldurii de hidratare raportată la fineŃea de

măcinare a cimentului (pastă de ciment tratată la 24 ºC)

GD-12
(5) Valorile coeficientului k (pentru înlocuirea raportului w/c cu w/cm) pentru un
ciment Portland normal (tip CEM I) cu adaosuri de tip II sunt:
- la adaosuri din cenuşi volante k=0.20 pentru ciment CEM I 32.5, respectiv 0.40
pentru ciment CEM I 42.5 şi clase superioare;
- la adaosul de silice ultrafină. k=2.0 cu excepŃia claselor de expunere XC şi XF la
betoanele cu w/c>0.45, unde k=1.0.

4.2 ConŃinutul de apă

(6) Un conŃinut ridicat de apă duce la evaporarea mai rapidă a acesteia şi
deformaŃii de contracŃie mari (Figura 4.3). Rata de evaporare şi cantitatea de apă
schimbată cu exteriorul depind şi de raportul cantitatea şi tipul de ciment,
volum/suprafaŃă, forma şi natura agregatelor şi tipul de cofraj utilizat.
(7) ConŃinutul de apă este cel mai important factor controlabil pentru reducerea
contracŃiei la uscare (Figura 4.4). DerformaŃiile unitare din contracŃia la uscare pot fi
minimizate menŃinând conŃinutul de apă cât de redus posibil, asigurând şi atingerea
rezistenŃelor betonului (Figurile 4.5 şi 4.6). Cantitatea de apă din amestecul de beton
trebuie însă să asigure lucrabilitatea betonului proaspăt.
1.6
Volumul în vrac al
1
agregatului grosier
1.2 1. 50 %
2
2. 60 %
ε cs [‰]

0.8
3 3. 70 %

4. 80 %
0.4 4

0.0
0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8
w/c

Fig. 4.3 InfluenŃa raportului w/c şi a conŃinutului de agregate asupra contracŃiei totale
1.4

1.2
1.0

0.8
ε cd [‰]

0.6

0.4

0.2

0.0
125 150 175 200 225 250 275
3
ConŃinutul de apă [kg/m ]

Fig. 4.4 Creşterea contracŃiei la uscare cu conŃinutul de apă din amestec

GD-13
 80

70

RezistenŃa la compresiune [MPa] 60

50

40

30

20

10

0
0.25 0.35 0.45 0.55 0.65 0.75 0.85
w/c

Fig. 4.5 Domeniul raportului w/c pentru atingerea rezistenŃei

la compresiune
50 w/c

1. 0.40
45
1 2. 0.55

3. 0.70
RezistenŃa la compresiune [MPa]

40

35
2

30

25
3

20

15
4 8 16 32 63
Dmax - scară logaritmică [mm]

Fig. 4.6 InfluenŃa raportului w/c şi a dimensiunii agregatelor asupra rezistenŃei

la compresiune a betonului ciment Portland de 225 kg/m3

GD-14
 4.3 Agregatele
(8) Agregatul grosier influenŃează contracŃia prin:
- componenŃa lor mineralogică, căreia i se raportează coeficientul de dilatare termică a
betonului (stabilit ca medie ponderată a valorilor coeficienŃilor de dilatare termică a
constituienŃilor în raport cu greutăŃile volumice ale lor);
- proprietăŃile lor de difuziune termică, cărora li se raportează conductivitatea termică
a betonului şi în consecinŃă fluxul termic şi gradientul de temperatură în masa de
beton;
- rezistenŃa opusă contracŃiei pastei de ciment.

Tab. 4.1 Valori tipice pentru coeficienŃii de dilatare şi difuziune termică la

diverse tipuri de agregate
Coeficientul de dilatare termică Coeficientul de difuziune
Tipul de rocă
[10¯5/˚C] [m2/zi]
şist 1.18 0.134
cuarŃit 1.03 0.129
cuarŃ 1.11 0.121
gresie 0.93 0.144
marmură 0.83 0.095
siliciu 0.83 0.121
granit 0.68 0.096
dolomit 0.68 0.111
bazalt 0.64 0.072
calcar 0.55 0.113

(9) Deoarece agregatele sunt mai stabile din punct de vedere chimic şi al
dimensiunilor decât pasta de ciment, pentru un potenŃial minim de contracŃiei trebuie
agregatele să aibă dimensiuni cât mai mari şi să ocupe un volum cât mai mare din
volumul betonului (Figura 4.3).
(10) Forma geometrică neregulată a agregatelor duce la o evaporare accelerată şi la
un exces de amestec apă-ciment dacă sunt de sorturi mai mici decât cele necesare.
Agregatele mai rotunjite, deşi necesită mai puŃină pastă de ciment, vor conduce mai
repede la fisurarea betonului din cauza lipsei de aderenŃă. De asemenea trebuie evitate
agregatele care au un conŃinut excesiv de argilă în părŃile lor fine. Agregatele
calcaroase, granitul, bazaltul şi dolomitul produc betoane cu contracŃii reduse.

4.4 Raportul între volumul elementului şi suprafaŃa expusă

(11) Raportul V/S are importanŃă prin faptul că influenŃează distanŃa pe care
căldura este disipată din interiorul elementului. Astfel, elementele de beton care
prezintă o suprafaŃă mare de expunere vor fi mai puŃin sensibile fenomenului de
fisurare, deoarece transferul de temperatură se produce mult mai uşor, iar temperatura
maximă se atinge mai târziu decât în cazul elementelor mai masive.
(12) Având în vedere că şi contracŃia la uscare se datorează migrării apei înspre
exterior, pe măsură ce raportul V/S creşte, contracŃia la uscare scade.
(13) Figurile 4.7-4.9 prezintă sub formă grafică influenŃa raportului V/S asupra
evoluŃiei temperaturii în masa unui element de beton, corelată cu

GD-15
 8 Tc0

1. 10 ºC
7
2. 16 ºC

6 3. 21 ºC
Vârsta betonului la Tcmax [zile]

4. 27 ºC
5
1 5. 32 ºC

4 6. 38 ºC
2
3 3
4
2
5
6
1

0
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
V/S [m]

Fig. 4.7 InfluenŃa temperaturii betonului la punerea în operă şi a suprafeŃei

expuse răcirii asupra duratei de atingere a temperaturii maxime în masa
betonului realizat cu ciment Portland normal
100
Vârsta betonului
la Tcmax
90
Procentul de căldură disipată/adsorbită urmare a

1. 12 ore
80
2. 1 zi
gradientul termic între Tc0 şi Ta [%]

70 3. 2 zile

60 4. 3. zile

5 5. 7 zile
50

40 4
3
30 2
1
20

10

0
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
V/S [m]

Fig. 4.8 Transferul termic între beton şi mediu

GD-16
 35 Tc0

Creşterea de temperatură în masa betonului [ºC] 1. 10 ºC

30 2. 16 ºC
6

5 3. 21 ºC
25 4. 27 ºC
4

5. 32 ºC
3
20
2 6. 38 ºC
1

10

0
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
V/S [m]

a. beton cu suprafaŃă uscată

35 Tc0

1. 10 ºC
Creşterea de temperatură în masa betonului [ºC]

30
2. 16 ºC

6 3. 21 ºC
25
5 4. 27 ºC
4
5. 32 ºC
3
20
6. 38 ºC
2
1
10

0
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
V/S [m]
b. beton cu suprafaŃă umedă
Fig. 4.9 Creşterea temperaturii elementelor de beton cu un conŃinut de ciment
Portland normal de 225 kg/m3 pentru diferite temperaturi de punere în
operă

GD-17
 4.5 Umiditatea relativă a aerului
(14) Prin controlul umidităŃii relative a aerului se poate controla efectiv mărimea
contracŃiei la uscare. Pe măsură ce aceasta creşte, schimbul de umiditate dintre beton
şi mediu scare sensibil. VariaŃia schimbului de umiditate între beton şi mediu este
aproximativ liniară pentru umidităŃi relative ale aerului variind între 40 % şi 80 %,
ajungând la zero pentru o umiditate de 100 %.

4.6 Tratamentul
(15) Practica curentă presupune umezirea betonului timp de 7 zile înainte de a fi
expus uscării. Dacă durata tratamentului creşte, valoarea finală a deformaŃiei din
contracŃie scade. Dacă tratamentul se extinde de exemplu la 28 de zile, valoarea
contracŃiei la uscare se poate reduce cu până la 85 %.
(16) Un tratament adecvat permite de asemenea atingerea unor rezistenŃe
superioare ale betonului (Figura 4.10), acesta fiind mai capabil să preia eforturile de
întindere induse de contracŃia împiedicată şi, în consecinŃă, să prezinte un risc mai
redus de fisurare.
50 Vârsta betonului

1. 1 zi
RezistenŃa la compresiune a betonului [MPa]

2. 3 zile
40
3. 7 zile

4 4. 28. zile
30

3
20

10

0
0.25 0.35 0.45 0.55 0.65 0.75
w/c
Fig. 4.10 InfluenŃa raportului w/c şi a vârstei de tratare a betonului asupra
rezistenŃei finale a betonului la un beton confecŃionat cu ciment
Portland normal, tratat prin umezire la 21 ºC

4.7 Timpul
(17) Scurtarea betonului prin contracŃie se datorează evaporării apei şi schimbărilor
chimice, care sunt dependente de timp. ContracŃia autogenă şi la uscare continuă pe
toată durata de serviciu a unei structuri, în primii 5 ani consumându-se circa 80 % din
potenŃial.

GD-18
 4.8 Proiectarea amestecului de beton
(18) Proiectarea amestecului de beton este un proces prin care se determină
cantităŃile diverşilor ingredienŃi ai betonului pentru a satisface exigenŃele betonului
specifice unei lucrări. Obiectivele proiectării sunt de a identifica cele mai economice
reŃete de beton cu materiale aflate la dispoziŃie şi care asigură proprietăŃile un
potenŃial minim de contracŃie în condiŃiile asigurării proprietăŃilor necesare.
(19) Elementele cheie care trebuie avute în vedere la proiectarea amestecului sunt:
- caietele de sarcini cu privire la lucrările de betoane trebuie raportate sistemului
constructiv, ansamblului de acŃiuni şi mediului specifice unei lucrări;
- reŃetele şi încercări preliminare în laborator se corelează cu specificul
amplasamentului şi materialele disponibile;
- lucrabilitatea şi volumul porilor sunt proprietăŃile principale ale betonului proaspăt
care pot fi adjustate la momentul punerii în operă;
- numărul încercărilor preliminare trebuie să fie suficient pentru a asigura capacitatea
de a adjusta cu încredere lucrabilitatea şi conŃinutului de aer la momentul turnării
betonului;
- este recomandabilă efectuarea de încercări de probă in situ pe şarje integrale şi cu
utilizarea tehnologiei disponibile.
(20) Etapele proiectării amestecului de beton sunt:
- elaborarea specificaŃiei betonului;
- proiectarea reŃetelor;
- analiza costurilor;
- efectuarea încercărilor de probă în laborator;
- efectuarea încercărilor de probă in situ.
4.8.1 Elaborarea specificaŃiei
(21) Pentru elaborarea specificaŃiei betonului, proiectantul structural are la
dispoziŃie două opŃiuni:
- metoda curentă, în care prin caietul de sarcini sunt specificate cerinŃele minimale şi
maximale (clasa de rezistenŃă şi durabilitate a betonului, tipul şi conŃinutul de ciment,
raportul apă/ciment, granulometria, volumul porilor etc.) cu privire la materiale,
proporŃiile amestecului şi tehnologii în baza principiilor fundamentale şi a practicilor
ce prezintă o performanŃă satisfăcătoare, în baza cadrului tehnic strict reglementat;
- metoda bazată pe performanŃa echivalentă a betonului, prin care în caietul sunt
identificate şi cuantificate cerinŃele de performanŃă ale betonului cu privire la
rezistenŃă, durabilitate, variaŃii de volum etc., şi se cere producătorului să realizeze
amestecuri de beton care să atingă aceste performanŃe.
(22) Indiferent de metoda utilizată la elaborarea caietulul de sarcini, proiectantul
structural trebuie să asigure conformitatea acestuia cu SR EN 206-1, NE 012/1-2007,
NE 012-1999 şi a standardelor conexe acestora. De asemenea, trebuie să prevadă
realizarea încercărilor de laborator şi in situ cu materiale disponibile în perioada
execuŃiei şi tipul încercărilor de efectuat.
4.8.2 Proiectarea reŃetelor amestecului de beton (metoda
volumului absolut)
(23) Figura 4.11 prezintă factorii cheie care trebuie avuŃi în vedere la stabilirea
amestecului unui beton cu un minim de contracŃii. Paşii care trebuie parcurşi sunt
prezentaŃi în continuare, propunând metoda volumului absolut în vederea stabilirii
proporŃiilor preliminare pentru diferiŃii constituenŃi.

GD-19
 1.2
0.50 0.45 w/c
0.40
0.35
1.1
0.30
230
1.0
ε cs [‰]

0.25
0.9
210
190
0.8
150 175 conŃinutul de apă
[kg/m3]
0.7
300 400 500 600 700 800 900
ConŃinutul de ciment [kg/m3]

Fig. 4.11 EvoluŃia contracŃiei în funcŃie de conŃinutul de apă,

conŃinutul de ciment şi raportul w/c

(24) Pasul 1: stabilirea rezistenŃei amestecului de beton

- clasa de beton se stabileşte de proiectantul de rezistenŃă considerând atât criteriile de
rezistenŃă şi stabilitate conform SR EN 1991-1-1, SR EN 1997-1 şi SR EN 1998-1/5,
cât şi criteriile de durabilitate conform SR EN 1991-1, SR EN 206-1 şi NE 012/1-
2007;
- conform NE 012/1-2007 şi SR EN 206-1, pentru siguranŃa atingerii clasei de beton
prescrise, rezistenŃa proiectată a amestecului de beton trebuie să asigure o medie a
rezistenŃei la compresiune superioară celei prevăzută de proiectant, criteriul de
acceptare fiind dat de relaŃia:
f cm ≥ f ck + 12 MPa [4.1]
(25) Pasul 2: alegerea tipului de ciment
- alegerea tipului de ciment este esenŃială pentru obŃinerea unui beton cu schimbări de
volum reduse; selecŃia tipului de ciment şi/sau a tipurilor de ciment şi adaos se va
efectua conform prevederilor SR EN 206-1 şi NE 012/1-2007;
- conform §4.1, se recomandă utilizarea cimenturilor produse pe bază de ciment
Portland normal, belitic sau brownmilleritic (cimenturi CEM I) cu sau fără adaosuri şi
a cimenturilor Portland compozite (cimenturi CEM II);
- pentru elementele masive se recomandă utilizarea tipurilor de ciment fabricate cu
cimenturi Portland belitic sau normal cu adaosuri de cenuşi volante (de exemplu H II
A-S, CEM I cu adaos).
(26) Pasul 3: stabilirea raportului w/c
- raportul w/c utilizat trebuie să fie aibă mai mică valoare posibilă care satisface
cerinŃele de siguranŃă structurală şi durabilitate ale betonului;
- un raport minim w/c are următoarele valori orientative: 0.15 pentru pentru a umple
porii din pasta de ciment, 0.23 pentru pentru a se asigura reacŃia de hidratare şi 0.30
pentru a se asigura contactul apei cu toate particulele de ciment;
- valorile maxime sunt recomandate de SR EN 206-1 şi NE 012/1-2007;
- în §4.2 sunt prezentate orientativ valorile recomandate.

GD-20
(27) Pasul 4: selecŃia agregatului grosier, stabilirea cantităŃii şi granulometriei
- selecŃia tipului de agregat trebuie să pornească de la resursele locale;
- aptitudinea generală de utilizare este stabilită pentru agregate de masă volumică
normală şi agregate grele prin SR EN 12620;
- dimensiunea maximă a agregatului grosier se stabileşte de proiectantul de rezistenŃă
în corelare cu dimensiunile elementului şi modul de armare;
- granulometria agregatului se stabileşte conform SR EN 206-1 şi NE 012/1-2007;
- în raport cu specificul fiecărui element, pentru obŃinerea unui beton cu potenŃial
minim de contracŃie se recomandă alegerea dimensiunii maxime posibile a agregatului
grosier pentru un beton cu contracŃii reduse şi ieftin;
- granulometria, forma, porozitatea şi textura suprafeŃei influenŃează semnificativ
proporŃiile amestecului de beton deoarece au un rol determinant asupra lucrabilităŃii
betonului, şi în consecinŃă asupra necesarului de apă din beton;
- o granulometrie optimă a agregatului grosier asigură o distribuŃie echilibrată a
sorturilor, iar agregatul fin poate să umple spaŃiile dintre agregatele cu dimensiuni
mari, maximizând astfel conŃinutul de agregat (Figura 4.12);

Vag Vag Vag

V1apă V1apă V2apă

V1apă V1apă
V2apă

a. agregat grosier uniform b. agregat fin uniform c. agregat grosier + fin

Fig. 4.12 Maximizarea conŃinutului de agregat printr-o granulometrie optimă

- modulul de fineŃe al agregatului fin (FM) se determină conform ASTM Method 136;
- volumul în vrac al agregatului grosier se poate estima conform Figurii 4.13;
- modulul de fineŃe al agregatului este mai redus la betoanele cu un conŃinut redus de
ciment şi mai mare la betoanele cu un conŃinut bogat în ciment;
- la betoanele cu o lucrabilitate mai scăzută, volumul determinat conform Figurii 4.13
poate fi crescut cu până la 10 %.
(28) Pasul 5: determinarea conŃinutului de aer antrenat
- betonul expus ciclurilor îngheŃ-dezgheŃ trebuie să înglobeze un conŃinut controlat de
aer antrenat, pentru a avea o microporozitate favorabilă impermeabilităŃii;
- în Figura 4.14 este prezentat necesarul de aer antrenat în funcŃie dimensiunea maximă a
agregatului şi clasele de expunere, la clasele XF3 şi XF4 putând fi mai mari cu 1-2 %;
- aşa cum se prezintă în Figura 4.15, aerul antrenat are o influenŃă negativă asupra
rezistenŃei la compresiune, astfel încât limitele conŃinutului de aer antrenat sunt
reglementate în funcŃie de dimensiunea maximă a agregatului prin SR EN 206-1 şi NE
012/1-2007.

GD-21
 90
Modulul de fineŃe al
agregatului (FM)

Volumul relativ în vrac al agregatului grosier [%] 80

1. 2.4

2. 2.6
1
3. 2.8
70 2
3
4 4. 3.0

60

50

40
0 25 50 75
Dmax [mm]

Fig. 4.13 Volumul în vrac necesar al agregatului grosier în funcŃie de calitatea

agregatului pentru un beton cu lucrabilitate moderată
8
Clasa de expunere
7
1. XF0 (fără aer antrenat)
ConŃinutul Ńintă de aer [%]

6
2. XF1, XF2
5 4
3. XF3
4 3
4. XF4
3
2
2
1
1

0
0 10 20 30 40 50 60 70
Dmax [mm]

Fig. 4.14 Determinarea conŃinutului Ńintă de aer antrenat

(29) Pasul 6: asigurarea lucrabilităŃii betonului

- betonul trebuie să aibă întotdeauna lucrabilitatea, consistenŃa şi plasticitatea adecvate
lucrării;
- în Figurile 4.16 şi 4.17 sunt prezentate cantităŃile necesare de apă în raport cu
dimensiunea maximă a agregatului pentru diferite mărimi ale tasării;
- clasa de tasare se stabileşte de proiectantul de rezistenŃă în corelare cu dimensiunile
elementului şi modul de armare, dar aceasta trebuie verificată la momentul proiectării
reŃetelor preliminare şi eventual corectată cu acordul acestuia;

GD-22
 60
Tip beton

RezistenŃa la compresiune [MPa]

1. cu aer antrenat
50
2. fără aer antrenat
40

30 2

1
20

10

0
0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9
w/c

Fig. 4.15 InfluenŃa conŃinutul de aer antrenat asupra rezistenŃei

betonului funcŃie de raportul w/c

- clasele de consistenŃă sunt reglementate prin SR EN 206-1 şi NE 012/1-2007 şi

verificarea respectării lor se face pe amestecuri de probă.
250 Tasarea

1. 25-50 mm
ConŃinut de apă [kg/m3]

3 2. 75-100 mm
200
2 3. 150-175 mm
1

150

100
0 10 20 30 40 50 60 70
Dmax [mm]

Fig. 4.16 Necesarul aproximativ de apă pentru diverse tasări ale betonului
la betonul fără aer antrenat

(30) Pasul 7: determinarea conŃinutului de apă

- cantitatea de apă din amestecul de beton depinde: lucrabilitatea (tasarea) necesară
punerii corespunzătoare în operă a betonului, agregat (prin mărime, textură şi formă),
conŃinutul de aer, cantitatea de ciment şi temperatura betonului;
- conŃinutul de apă poate fi redus prin înglobarea în amestec a aditivilor reducători de
apă (vezi pasul 9);
- la adjustarea şarjelor, tasarea poate fi crescută cu circa 10 mm prin adăugarea a 2 kg
de apă la un metru cub de beton;
- la betonul fără aer antrenat, cantitatea determinată conform Figurii 4.16;

GD-23
 250 Tasarea

1. 25-50 mm

ConŃinut de apă [kg/m3]

2. 75-100 mm
200
3. 150-175 mm
3

2
150
1

100
0 10 20 30 40 50 60 70
Dmax [mm]

Fig. 4.17 Necesarul aproximativ de apă pentru diverse tasări ale betonului
la betonul cu aer antrenat

- la betonului cu aer antrenat, cantitatea de apă necesară pentru o anumită tasare se

poate determina din Figura 4.17 (de regulă, la un procent de aer antrenat se scad 3
kg/m3 de apă).
(31) Pasul 8: determinarea cantităŃii de ciment
- cantitatea de ciment se determină împărŃind cantitatea de apă necesară cu raportul
w/c;
- conŃinuturile minime de ciment sunt recomandate în funcŃie de clasele de expundere
ale elementelor în SR EN 206-1 şi NE 012/1-2007;
- dacă valoarea aflată nu se încadrează în valoarea minimă, se revine la pasul 3.
(32) Pasul 9: determinarea tipului şi cantităŃii de aditivi
- tipul şi cantităŃile de aditiv se calculează în funcŃie de specificul lucrării respectând
prevederile specifice fiecărui produs;
- în funcŃie de tipul de beton, tehnologia utilizată şi condiŃiile de turnare, tipul de
aditiv de utilizat este reglementat în SR EN 206-1 şi NE 012/1-2007.
(33) Pasul 10: determinarea cantităŃii de agregat fin
- cantitatea de agregat fin se determină după ce s-au determinat cantităŃile de agregat
grosier, aer oclus (aerul din masa betonului fără utilizarea aditivilor antrenori de aer –
curba 1 din Figura 4.10), apă şi ciment;
- prin metoda volumului absolut, aceste cantităŃi se convertesc în proporŃii de volum
considerând greutăŃile specifice ale materialelor, iar proporŃia rămasă o constituie
proporŃia corespunzătoare agregatului fin;
- conŃinutul maxim de părŃi fine (ciment + agregat fin < 0.125 mm) este reglementat
de SR EN 206-1 şi NE 012/1-2007.
(34) Pasul 11: corecŃia datorată umidităŃii/adsorbŃiei agregelor
- corecŃiile sunt necesare pentru compensarea umidităŃii libere a agregatelor;
- greutatea în stare uscată a agregatelor trebuie suplimentată pentru a compensa
umiditatea adsorbită şi de pe suprafaŃa lor, precum şi între particulele de agregat;
- cantitatea de apă introdusă în amestecul de beton (inclusiv apa din aditivi) trebuie
redusă faŃă de cea calculată cu cantitatea umidităŃii libere a agregatelor;
- corecŃia adusă apei în amestec trebuie să fie egală cu corecŃia adusă agregatelor,

GD-24
masa globală unitară rămânând aceeaşi.
(35) Pasul 12: epruvete şi şarje de probă
- greutăŃile estimate trebuie verificate pe epruvete de laborator şi şarje la scară
integrală;
- tipurile de încercări care trebuie efectuate sunt reglementate prin SR EN 206-1 şi NE
012/1, precum şi standardele de încercări corespondente.
4.8.2.1 AplicaŃia 1
Să se proiecteze reŃeta preliminară a amestecului de beton pentru zidul de
sprijin din Figura A.1.1, având lungimea de L=30.0 m. ExecuŃia va avea loc pe timp
de vară. SpecificaŃia betonului elaborată de proiectantul de rezistenŃă prevede o clasă
de beton C 35/45 şi încadrarea în clasele de expunere XC 4+XD 3+XF 1+XA 1,
Dmax=32 mm şi clasa de tasare S2.
B=0.60
H=3.00

Fig. A.1.1

Pasul 1:
- aplicând relaŃia [4.1] rezultă rezistenŃa medie necesară pentru beton
f cm ≥ 35 + 12 = 47 MPa
Pasul 2:
- elementul are o grosime mai mare de 0.50 m şi în consecinŃă intră în categoria
elementelor masive; având în vedere clasa superioară de beton prescrisă, conform
NE 012/1-2007 anexele F şi L, se alege un ciment Portland compozit CEM II/B-S 42.5
N;
- potrivit SR EN 197-1 Tabelul 1, pe lângă cimentul Portland normal, acest ciment
are în compoziŃie zgură de furnal într-un procent de masă de 21-35 %.
Pasul 3:
- conform NE 012/1-2007 anexa F, valorile maxime ale raportului w/c sunt:
Clasa de expunere
XC 4 XD 3 XF 1 XA 1
(w/cm)max 0.50 0.45 0.50 0.55
- conform Figurii 4.5, un raport w/c=0.40 poate asigura atingerea rezistenŃei medii
de 47 MPa (Figura A.1.2); acest raport este se consideră optim pentru o bună
lucrabilitate şi suficient de scăzut pentru a asigura contracŃii reduse (vezi Figurile 4.3
şi 4.4).

GD-25
 80

70

RezistenŃa la compresiune [MPa]

60

50
47

40

30

20

10
0.40
0
0.25 0.35 0.45 0.55 0.65 0.75 0.85
w/cm

Fig. A.1.2

Pasul 4:
- din analiza surselor locale, s-a identificat ca resursă un agregat grosier de natură
granitică, având masa volumică egală cu 1,682 kg/m3 în vrac şi şi 2,680 1,682 kg/m3
în stare îndesată, respectiv un potenŃial redus de contracŃie (vezi Tabelul 4.1);
- potrivit NE 012/1-2007 anexa K, pentru zona de granulozitate cu Dmax=32 mm se
alege curba granulometrică (Figura A.1.3) înspre limita inferioară a domeniului
favorabil, pentru a optimiza conŃinutul în agregate cu dimensiuni mari, reducând
potenŃialul de contracŃie;
100
90
80
70 69
Treceri [%]

60
domeniu utilizabil
50
42
40
30 28
20 18
10 domeniu favorabil
10 7
2
0
0 0.125 0.25 0.5 1 2 4 8 16 31.5
Dimensiune ochi pătrat sită [m]

Fig. A.1.3

- pentru o clasă superioară de beton se poate presupune necesitatea unui conŃinut

relativ bogat în ciment;
- în consecinŃă se adoptă FM=2.6 pentru agregatul fin şi conform Figurii 4.13 rezultă
un volum relativ de agregat grosier de 71 % (Figura A.1.4);
- cantitatea de agregat grosier rezultată este:

GD-26
 90
Modulul de fineŃe al
agregatului (FM)

Volumul relativ în vrac al agregatului grosier [%] 80

1. 2.4

2. 2.6
1
71 3. 2.8
70 2
3
4 4. 3.0

60

50

32
40
0 25 50 75
Dmax [mm]

Fig. A.1.4

71
× 1,682 kg m 3 = 1,194 kg
1000
Pasul 5:
-elementul se află în clasa de expunere XF 4 din punctul de vedere al atacului
ciclurilor îngheŃ-dezgheŃ, deci este obligatorie utilizarea unui aditiv antrenor de aer;
- conform NE 012/1-2007 §5.4.5 şi Tabelul 3.a, pentru Dmax=32 mm, volumul mediu
al aerului antrenat este de cel puŃin 4.5 %, limita inferioară fiind de 4.0 %, iar cea
superioară este de 8.0 %;
- limitele sunt uşor superioare conŃinutului Ńintă prezentat în Figura 4.14, astfel încât
se stabileşte ca şi Ńintă un volum de aer antrenat de 4.5 %.
Pasul 6:
- conform NE 12/1-2007, la clasa de tasare S2, tasarea are valori de 50-90 mm;
- pentru tipul de lucrare şi având în vedere că se doreşte un beton cu minim de
contracŃii, această clasă de tasare se consideră corectă;
Pasul 7:
- din Figura 4.17, rezultă un conŃinut de apă de 165 kg/m3 (Figura A.1.5).
Pasul 8:
- conform NE 012/1-2007 anexa F, Tabelele F.1.1 şi F.1.2, dozajele minime sunt:
Clasa de expunere
XC 4 XD 3 XF 1 XA 1
dozaj de ciment
300 320 300 300
minim [kg/m3]
- pentru un conŃinut de apă de 165 kg/m3 şi un raport w/c=0.35, rezultă un conŃinut
de ciment mai mare decât cel minim:

GD-27
 250 Tasarea

1. 25-50 mm

ConŃinut de apă [kg/m3]

2. 75-100 mm
200
3. 150-175 mm
3

165 2
150
1

32
100
0 10 20 30 40 50 60 70
Dmax [mm]

Fig. A.1.5

165 kg m 3
= 412 kg
0.40
Pasul 9:
- conform NE 012/1-2007 §5.2.6 Tabelul 2.a, deoarece elementul este încadrat în
clasa de expunere XF1 din punctul de vedere ale solicitării la cicluri îngheŃ-dezgheŃ,
este obligatorie introducerea în amestec a unui aditiv de tipul antrenor de aer;
- conform aceluiaşi tabel, la un beton de clasă C 35/45 este obligatorie utilizarea unui
aditiv superplastifiant/intens reducător de apă;
- în situaŃia în care turnarea betonului se efectua la o temperatură ridicată a
mediului, se va lua în considerare şi un aditiv întârzietor de priză.
Pasul 10:
- din Figura 4.14 rezultă un conŃinut de aer oclus de 1.2 % (Figura A.1.6);
8 Clasa de expunere
7
1. XF0 (fără aer antrenat)
ConŃinutul Ńintă de aer [%]

6
2. XF1, XF2
5 4
3. XF3
4 3
4. XF4
3 2
2
1.2 1
1
32
0
0 10 20 30 40 50 60 70
Dmax [mm]

Fig. A.1.6

- volumele constituenŃilor calculaŃi la 1 m3 de amesctec sunt:

GD-28
 165 kg m 3
apă 3
= 0.165 m 3
1,000 kg m
412 kg
ciment 3
= 0.137 m 3
3 ,000 kg m
1 .2
aer oclus × 10 m 3 = 0.012 m 3
100
1,194 kg
agregat grosier 3
= 0.446 m 3
2 ,680 kg m

total 0.760 m3
- volumul necesar al agregatului fin:
1.0 m 3 − 0.760 m 3 = 0.240 m 3
- cantitatea necesară de agregat fin:
0.240 m 3 × 2 ,640 kg m 3 = 634 kg
- conform NE 012/1-2007 anexa F, Tabelulul F.3.1, cantitatea maximă de agregat fin
< 0.125 mm este:
500 kg - 412 kg = 88 kg
Pasul 11:
- încercările indică o umiditate a agregatului grosier de 2 %, respectiv de 6 % a
agregatului fin;
- adsorbŃia măsurată este de 0.5 % la agregatul grosier este de 0.5 %, iar la
agregatul fin de 0.7 %;
- greutăŃi adjustate ale agregatelor devin:
agregat grosier 1,194 kg × 1.02 = 1,218 kg
agregat fin 634 kg × 1.06 = 672 kg
- cantitatea corectată de apă este:
2 - 0.5 6 - 0.7
165 kg - 1,194 kg - 634 kg = 113 kg
100 100

5 MODELE DE CALCUL PENTRU DEFORMAłIILE ÎN TIMP ALE

BETONULUI

5.1 Calculul evoluŃiei temperaturii în masa betonului

(1) Etapele reacŃiei de hidratare sunt prezentate în Figura 5.1. ReacŃia de hidratare
începe în momentul în care apa intră în contact cu cimentul. Particulele de ciment se
dizolvă parŃial în apă, iar compuşii rezultaŃi încep să reacŃioneze chimic cu rate
diferite. Pe durata acestor reacŃii, se generează căldură şi noi compuşi se produc.
Aceştia fac cimentul să se întărească şi să adere la agregate, devenind rezistent şi
dens.
(2) E1. La începutul reacŃiei de hidratare a cimentului, silicaŃii se dizolvă foarte
încet şi nu au un efect imediat. Căldura semnificativă iniŃială se datorează aluminaŃilor
şi gipsului care devin se dizolvă şi devin activi la câteva minute de la amestecarea cu
apa. În această perioadă de început, cu o durată de circa 15 minute, betonul se
malaxează pentru accelerarea procesului şi uniformizarea amestecului.

GD-29
 răcirea

sfârşitul prizei
Căldura

întărirea
densificarea
malaxare
începutul
prizei
latenŃă

E1 E2 E3 E4 E5
Timpul

Fig. 5.1 Etapele reacŃiei de hidratare

(4) E2. ReacŃiile aluminaŃilor încetinesc pe o perioadă de 2-4 ore, rezultând o
perioadă de latenŃă care în care betonul este în stare plastică şi nu generează căldură,
asigurând perioada de transport şi punere în operă a betonului. În această perioadă
cimentul continuă să se dizolve şi apa din amestec devine saturată cu ioni calciu şi
hidroxid.
(5) E3. În următoarele 2-4 ore, apa devine suprasaturată cu ioni de calciu şi se
formează noi compuşi, generându-se căldură şi betonul întărindu-se.
(6) E4. Datorită schimburilor de temperară şi umiditate, betonul se contractă. La
circa şase ore de la începutul prizei, reacŃia de hidratare încetineşte datorită creşterii
volumice a produşilor de hidratare, care interacŃionează cu apa şi cimentul rămase în
beton. Cantitatea de căldură generată se reduce semnificativ, temperatura în masa
betonului începând să scadă de regulă după 1-2 zile.
(7) E5. În stadiul final al reacŃiei de hidratare, reacŃiile încetinesc, generând foarte
puŃină căldură şi temperatura scăzând brusc. Produşii de hidratare continuă să crească
în volum şi să umple porii din masa de beton, proces continuu care creşte rezistenŃa
betonului şi îi reduce permeabilitatea.
(8) Cea mai mare influenŃă asupra schimbărilor de volum a structurilor de beton şi
beton armat o au:
- temperatura medie minimă a aerului pe durata punerii în operă a betonului şi în
perioada imediat următoare Ta, circa o săptămână, care se stabileşte în funcŃie de
locaŃie în baza informaŃiilor furnizate de SR 4839-1997;
- temperatura minimă a aerului Ta0min în perioada imediat următoare turnării
betonului, de circa o săptămână, care se stabileşte în funcŃie de locaŃie în baza
informaŃiilor furnizate de SR 4839-1997;
- temperatura minimă estimată pe întreaga durată de serviciu a structurii Tafmin, care se
stabileşte în funcŃie de zona climatică a amplasamentului potrivit SR 1907-1.
(9) SR EN 206-1 şi NE 012/1 reglementează temperatura betonului la punerea în
operă Tc0. Dacă aceasta nu se determină prin măsurători directe, în perioadele calde
aceasta se poate estima ca fiind cu 5 ºC mai mică decât temperatura medie a aerului la
momentul punerii în operă, în condiŃiile în care nu se iau măsuri pentru răcirea
betonului sau a agregatului grosier. Pe timp friguros, temperatura minimă este de +5
ºC. În lunile de primăvară şi toamnă, se poate considera media temperaturilor
betonului la punerea în operă vara şi iarna.

GD-30
(10) Temperaturile minime din masa betonului se consideră la circa o săptămână de
la turnarea betonului conform SR EN 1991-1-6, iar temperatura finală minimă pe
întreaga durată de serviciu asumată în faza de proiectare pentru structură (asumată în
conformitate cu prevederile SR EN 1990-2), se asociază temperaturilor prevăzute de
SR EN 1991-1-5 şi SR EN 1991-1-5NA.
(11) Temperaturile minime se raportează sursei de căldură dată de fundaŃia şi
terenul de fundare având o temperatură constantă la 2.5-3.0 m de la cota de încastrare.
Această sursă se poate considera acoperitor ca având o temperatură Ts cu 25 ºC mai
ridicată decât temperatura minimă a mediului exterior pe timp de iarnă. Valorile sunt
prezentate în Tabelul 5.2.

Tab. 5.1 Temperaturi de referinŃă ale terenului de fundare

Ts
Zona climatică
[ºC]
I 13
II 10
III 7
IV 4

(12) Temperatura minimă a elementului de beton pe o perioadă de circa o

săptămână de la turnare este dată de expresia:
2 (Ts − Ta0min ) (V S)0
Tc0min = Ta0min + [5.1.a]
3 2.44
(13) Temperatura finală minimă a elementului de beton se calculează cu relaŃia:
2 (Ts − Tafmin ) (V S)f
Tcfmin = Tafmin + [5.1.b]
3 2.44
(14) GradienŃii maximi de temperatură în masa betonului calculează în patru paşi şi
constă în determinarea a trei componente de bază:
- temperatura betonului la punerea în operă
- temperaturile minime ale betonului în perioada execuŃiei şi în serviciu;
- creşterea temperaturii în masa betonului datorită hidratării cimentului.
(15) Pasul 1: se calulează raportul V/S al elementului la momentul punerii în operă
(indice 0) corectat cu grosimea cofrajului (echivalenŃa este dată în Tabelul 5.2) şi în
serviciu (fără cofraj, cu sau fără feŃe neexpuse, indice f).

Tab. 5.2 EchivalenŃa grosimii din punct de vedere termic între beton şi diferite cofraje
Grosime placaj Grosime echivalentă [mm]
Tip cofraj
[mm] beton simplu beton armat
Metalic 10 8 8
Lemn 10 112 120
Placaj 10 112 120

(16) Pasul 2: se calculează diferenŃa dintre temperatura betonului la punerea în

operă şi temperatura minimă a betonului astfel:
- în funcŃie de localitate şi perioada în care se execută elementul, din SR 4839 se
stabilesc temperatura medie Ta şi minimă Ta0min corespunzătoare perioadei punerii în
operă;
- se stabileşte vârsta betonului corespunzătoare temperaturii maxime conform Figurii 4.7;

GD-31
- din Figura 4.8 se stabileşte procentul schimbului de căldură între beton şi mediu la
punerea în operă ∆Q0;
- se corectează temperatura efectivă a betonului la punerea în operă corectând
temperatura betonului de la turnare cu relaŃia
Tc0ef = Tc0 + (Ta - Ta0min ) ∆Q 0 [5.2]
(17) Pasul 3: se determină temperatura maximă în beton atinsă ca urmare a
hidratării cimentului:
- din Figura 4.9 se stabileşte creşterea temperaturii ∆Tc0 în masa betonului produs cu
un dozaj de 225 kg/3 de ciment Portland normal;
- se stabileşte corecŃia γc1 pentru tipul de ciment utilizat conform Figurii 4.1;
- se calculează corecŃia γc2 pentru cantitatea de ciment prevăzută; la cimenturile
compozite corecŃia se efectuează considerând cantitatea echivalentă de ciment
calculată cu coeficientul k precizat în §4.1;
- se stabileşte corecŃia γc3 datorată fineŃei de măcinare a cimentului cu ajutorul Figurii
4.2;
- se calculează temperatura maximă în masa betonului cu relaŃia
Tcmax = Tc0ef + ∆Tc0 γ c1γ ce γ c3 [5.3]
(18) Pasul 4: se determină scăderile maxime a temperaturii în masa betonului cu
relaŃiile:
- la circa o săptămână de la turnarea betonului
∆Tc0max = Tcmax - Tc0min [5.4.a]
- în serviciu
∆Tcfmax = Tcmax - Tcfmin [5.4.b]
5.1.2 AplicaŃia 2
Să se determine gradientul maxim de temperatură între beton şi mediu pentru
zidul de sprijin prezentat la AplicaŃia 1 (Figura A.2.1), considerând amestectul de
beton proiectat (fineŃea de măcinare a cimentului CEM II/B-S 42.5 N este de 3,000
cm2/g). Amplasamentul este în zona climatică III, iar execuŃia are loc în timpul verii.
Pasul 1:
- raportul V/S corectat cu grosimea cofrajului la momentul turnării (vezi Tabelul 5.2)
(V S )0 = 0.60 m × 3.00 m × 30.00 m × 0.60 m + (0.025 m + 0.025 m )× 120 mm 10 mm =
2 × 3.00 m × 30.00 m 0.60 m
= 0.60 m
- în serviciu suprafaŃa expusă se reduce la jumătate, iar raportul V/S devine
(V S ) f = 1.20 m
Pasul 2:
- conform SR 4839-1997, temperatura medie pe timp de vară este Ta=17 ºC, iar
temperatura minimă Ta0min=6 ºC;
- pentru o temperatură a betonului în momentul turnării egală cu Tc0=17 ºC-5 ºC=12
ºC din Figura 4.7 rezultă că betonul are vârsta de 2 zile când atinge temperatura
maximă (Figura A.2.1);
- din Figura 4.8 rezultă că betonul adsoarbe ∆Q0=79 % din gradientul de căldură cu
exteriorul (Figura A.2.2);
- aplicând relaŃia [5.2] rezultă
( )
Tc 0 ef = 12 oC + 17 oC - 6 oC × 79 100 = 20.7 oC ≈ 21 oC

GD-32
 8 Tc0

1. 10 ºC
7
2. 16 ºC

6 3. 21 ºC
Vârsta betonului la Tcmax [zile]

4. 27 ºC
5
1 5. 32 ºC

4 6. 38 ºC
2
3 3

2.0 4
2
5
6
1

0.6
0
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
V/S [m]

Fig. A.2.1
100 Vârsta betonului
la Tcmax
90
Procentul de căldură disipată/adsorbită urmare a

1. 12 ore
80
2. 1 zi
gradientul termic între Tc0 şi Ta [%]

79
70 3. 2 zile

60 4. 3. zile

5 5. 7 zile
50

40 4
3
30 2
1
20

10

0.6
0
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
V/S [m]
Fig. A.2.2

GD-33
- conform SR 1907-1/97, pentru zona climatică III avem Tafmin=-18 ºC;
- conform Tabelului 5.1, pentru zona climatică III Ts=7 ºC;
- din relaŃia [5.1.a] rezultă

Tc0min = 10 oC +
2 × 7 oC − 6 oC 0.60 m
= 10.3 oC ≈ 10 oC
( )
3 2.44 m
- din relaŃia [5.1.b] rezultă

Tcfmin = -18 C +
o 2 × 7 oC + 18 oC 1.20 m
= −6.3 oC ≈ −6 oC
( )
3 2.44 m
Pasul 3:
- din Figura 4.9.a, rezultă o creştere de temperatură de ∆Tc0=10 ºC (Figura A.2.3);
35 Tc0

1. 10 ºC
Creşterea de temperatură în masa betonului [ºC]

30 2. 16 ºC
6

5 3. 21 ºC
25 4. 27 ºC
4

5. 32 ºC
3
20
2 6. 38 ºC
1
10
10

0.60
0
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
V/S [m]

Fig. A.2.3

- din Figura 4.1, pentru cimentul Portland brownmilletric şi o vârstă a betonului de 2

zile, rezultă corecŃia pentru tipul de ciment utilizat (Figura A.2.4)
22
γ c1 = = 0.79
28
- corecŃia γc2 pentru cantitatea de ciment este
412
γ c2 = = 1.83
225
- din Figura 4.2 rezultă corecŃia din fineŃea de cimentului (Figura A.2.5)
85
γ c3 = = 1.37
62
- se calculează temperatura maximă în masa betonului cu relaŃia [5.3]
Tcmax = 21 oC + 10 oC × 0.79 × 1.83 × 1.37 = 40.8 oC ≈ 41 oC

GD-34
 50
Tip ciment Portland

1. ciment beltic
4
40 2. ciment brownmilletric
Creşterea adiabatică de temperatură [ºC]

3. ciment normal

4. ciment alitic
3
30

28 2
22
1
20

10

2
0
0 1 2 3 4 7 28
Vârsta betonului [zile]

Fig. A.2.4
100 FineŃea de
măcinare
90 85 8
7 1. 1600 cm2/g
6
Căldura de hidratare raportată la căldura

80 5 2. 1800 cm2/g
4
3
70 2 3. 2000 cm2/g
generată în 28 de zile [%]

62 1
60 4. 2200 cm2/g

5. 2400 cm2/g
50
6. 2600 cm2/g
40
7. 2800 cm2/g
30 8. 3000 cm2/g

20

10

0
0 0.5 1 2 3 4 7 28
Vârsta betonului [zile]

Fig. A.2.5

GD-35
Pasul 4:
- conform relaŃiilor [5.4], gradienŃii maximi de temperatură în masa betonului sunt
∆Tc0max = 41 oC − 10 oC = 31 oC
∆Tcfmax = 41 oC + 6 oC = 50 oC

5.2 Calculul deformaŃiilor din contracŃia liberă a betonului

(19) DeformaŃia unitară totală de contracŃie liberă a betonului are trei componente:
ε cs (t ) = ε ct (t ) + ε ca (t ) + ε cd (t ) [5.5]
(20) Pentru calculul eforturilor din contracŃia împiedicată, sunt de interes perioada
de circa o săptămână de la turnarea betonului (t=7 zile) şi durata de serviciu asumată
în proiectare (de regulă t=∞).
(21) DeformaŃia unitară datorată contracŃiei termice se calculează cu relaŃia:
ε ct (t ) = α T ∆Tcmax [5.6]
(22) În lipsa unor determinări experimentale, pentru valoarea coeficientului de
dilatare termică liniară se recomandă următoarele valori: 0.9×10-5 /°C pentru beton
realizat cu agregate calcaroase, 1.08×10-5 /°C în cazul agregatelor silicioase şi
1.26×10-5 /°C pentru agregate cuarŃoase. Pentru alete situaŃii se poate adopta valoarea
de 1.0×10-5 /°C, prezentată informativ de SR EN 1992-1 şi SR EN 1991-1-5.
(23) DeformaŃia unitară datorată contracŃiei autogene se calculează conform
prevederilor SR EN 1992-1
ε ca (t) = β as (t) ε ca,∞ [5.7]
în care funcŃia evoluŃiei în timp (t – vârsta betonului exprimată în zile) are expresia
β as (t ) = 1 − exp(-0.2t 0.5 ) [5.8]
iar deformaŃia finală de contracŃie autogenă se raportează rezistenŃei cilindrice
caracteristice a betonului în MPa:
ε ca,∞ = 2.5 (f ck − 10)10 −6 [5.9]
(24) Potrivit SR EN 1992-1, deformaŃiei unitare datorate contracŃiei la uscare este
dată de expresia
ε cd (t) = β ds (t - t s ) k h ε cd,0 [5.10]
(25) Valorile coeficientului de corecŃie kh sunt prezentate în Tabelul 5.3 în funcŃie
de dimensiunea nominală a secŃiunii transversale h0=2Ac/u.

Tab. 5.3 Valorile coeficientului de corecŃie

h0
kh
[mm]
100 1.00
200 0.85
300 0.75
≥500 0.70

(26) La calculul valorii deformaŃiei unitare εcd(7) se recomandă să se considere

βds(7-ts)=0.01 dacă se aplică un tratament adecvat betonului şi βds(7-ts)=15/h0 dacă nu
se aplică un tratament adecvat betonului. Expresia generală a funcŃiei βds, conform SR
EN 1992-1 este

GD-36
 t − ts
β ds (t - t s ) = [5.11]
t − t s + 0.04 h 30
(27) Valoarea de referinŃă a deformaŃiei unitare din contracŃia la uscare este
  f 
ε cd,0 = 0.85 (220 + 110α ds1 ) exp − α ds2 cm  10 −6 β RH [5.12]
  f cm0  

cu valorile coeficienŃilor raportaŃi tipului de ciment date în Tabelul 5.4 şi influenŃa

umidităŃii (RH în procente) dată de expresia:
  RH 3 
β RH = 1.55 1 -    [5.13]
  100  
în care RH este umiditatea relativă a mediului esprimată în procente, iar RH0 este
umiditatea absolută, egală cu 100 %.

Tab. 5.4 Valorile coeficienŃilor raportaŃi tipului de ciment

Tip ciment αds1 αds2 s
S - cu întărire întârziată 3 0.13 0.38
N cu întărire normală 4 0.12 0.25
R cu întărire rapidă 6 0.11 0.20

5.3 Calculul deformaŃiilor de curgere lentă a betonului

(28) Potrivit SR EN 1992-1, deformaŃia de curgere lentă este
ε cc (t, t 0 ) = ϕ(t, t 0 )
σc
[5.14]
1.05E cm (t )
(29) Vârsta t0 a betonului la momentul aplicării primei încărcări se consideră vârsta
la care betonul atinge temperatura maximă Tcmax. La elementele la care nu se ia în
considerare contracŃia termică, t0=ts. Modulul de elasticitate secant al betonului se
calculează cu relaŃia
0.3
  28 
E cm (t ) = E cm exp s 1 -  [5.15]
  t 
unde valorile coeficientului s sunt date în Tabelul 5.4.
(30) Coeficientul curgerii lente este
ϕ(t, t 0 ) = ϕ0 β c (t - t 0 ) [5.16]
(31) FuncŃia care descrie evoluŃia în timp a curgerii lente este
0.3
 t - t0 
β c (t - t 0 ) =   [5.17]
 βH + t − t 0 
cu
[ ]
1.5 1 + (0.012RH )18 h 0 + 250 ≤ 1,500
βH = 
pentru f cm ≤ 35 MPa
[ ]
1.5 1 + (0.012RH ) h 0 + 250α 3 ≤ 1,500 α 3 pentru f cm > 35 MPa
18
[5.18]

şi
0.7 0.2 0.3
 35   35   35 
α1 =   α 2 =   α 3 =   [5.19]
f
 cm  f
 cm  f
 cm 

GD-37
(32) Coeficientul nominal de curgere lentă se estimează cu relaŃia:
ϕ0 = ϕRH β(f cm ) β(t 0 ) [5.20]
unde
 1 - RH 100
1 + 0.13 h pentru f cm ≤ 35 MPa
 0
ϕRH = [5.21]
 
1 + 1 - RH 100 α  α pentru f > 35 MPa
 0.13 h 0
1
 2

cm

β(f cm ) =
16.8
[5.22]
f cm (t )

β(t 0 ) =
1
[5.23]
0.1 + t 0.2
0

5.4 AplicaŃia 3
Să se calculeze deformaŃiile unitare semnificative din contraŃia liberă a
betonului pentru zidul de sprijin din Figura A.1.1, amestecul proiectat în cadrul
aplicaŃiei 1 (§4.8.2.1) şi gradienŃii de temperatură în masa betonului calculaŃi în
cadrul aplicaŃiei 2 (§5.1.2). Umiditatea relativă a mediului pe timp de vară în zona
amplasamentului este de 60 %. Betonul se decofrează la vârsta de 3 zile şi se tratează
o perioadă de 4 zile prin umezire.
Pasul 1:
- pentru cimentul Portland compozit CEM II/B-S 42.5 N, din Tabelul 5.4 rezultă
αds1 = 4, αds2 = 0.12, s = 0.25
- pentru un beton de clasă C 35/45, potrivit EN 1992-1 Tabelul 3.1 avem:
fck=35.0 MPa, fcm=43.0 MPa, fctk=2.2 MPa, fctm=3.2 MPa, Ecm=34,000 MPa
- pentru t=7 zile, din EN 1992-1 §3.1.2 avem
  28 zile 
f cm0 = f cm (7 ) = exp 0.25 ×  1-  × 43.0 MPa = 33.5 MPa

  7 zile 
f ck0 = f ck (7 ) = 33.5 MPa- 8.0 MPa = 25.5 MPa
1.0
  28 zile 
f ctm0 = f ctm (7 ) = exp 0.25 ×  1-  × 3.2 MPa = 2.5 MPa
  7 zile 
f ctk0 = f ctk (7 ) = 0.7 × 2.5 MPa = 1.75 MPa
- pentru t=7 zile, din §5.4 relaŃia [5.15] avem
0.3
  
Ecm0 = Ecm (7 ) = exp 0.25 ×  1- 28 zile  × 34,000 MPa = 31,543 MPa

  7 zile 

Pasul 2:
- pentru beton realizat cu agregat de natură granitică, conform §6.2 se adoptă
αT=1.0×10-5 /°C;
- deformaŃiile unitare din contracŃia volumică se calculează cu relaŃia [5.6]
εct (7 ) = 1.0 × 10 −5 oC -1 × 31 oC = 0.00031 m/m = 0.310 mm/m
εct (∞ ) = 1.0 × 10 −5 oC -1 × 50 oC = 0.00050 m/m = 0.500 mm/m
Pasul 3:

GD-38
- calculul deformaŃiilor unitare din contracŃia autogenă
funcŃia de timp cu expresia [5.8]
βas (7 ) = 1-exp(-0.2 × 7 0.5 ) = 0.411
βas (∞ ) = 1.0
deformaŃia finală de contracŃie autogenă rezultă din relaŃia [5.9]
εca,∞ = 2.5 × (35-10 )× 10 −6 = 0.000063 m/m = 0.063 mm/m
deformaŃiile unitare din contracŃia autogenă se calculează cu [5.7]
εca(7) = 0.411 × 0.063 mm/m = 0.026 mm/m
εca(∞) = 1.0 × 0.063 mm/m = 0.063 mm/m
Pasul 4:
- calculul deformaŃiilor unitare din contracŃia la uscare
dimensiunea nominală a secŃiunii transversale la o săptămână de la turnare
600 mm × 3,000 mm
h0 (7 ) = 2 × = 600 mm
3,000 mm + 3,000 mm
dimensiunea nominală a secŃiunii transversale în serviciu
600 mm × 3,000 mm
h0 (∞ ) = 2 × = 1,200 mm
3,000 mm
din Tabelul 5.3 rezultă coeficienŃii de corecŃie kh(7)= kh(∞)=0.70
coeficientul de influenŃă a umidităŃii (relaŃia [5.13])
  60  3 
β RH = 1.55 × 1-   = 1.22
  100  
valoarea de referinŃă a deformaŃiei unitare din contracŃia la uscare este dată de
expresia [5.12]
  43.0 
εcd,a = 0.85 × (220 + 110 × 4 ) exp -0.12 × −6
 × 10 × 1.22 = 0.000587 m/m =
  33.5 
= 0.587 mm/m
coeficientul de variaŃie în timp potrivit [5.11] şi §5.2(26)
15 mm
βds(7-t s ) = = 0.025
600 mm
βds(∞-t s ) = 1.0
valorile deformaŃiei unitare din contracŃia la uscare conform [5.10]
εcd (7) = 0.025 × 0.70 × 0.587 mm/m = 0.010 mm/m
εcd (∞) = 1.0 × 0.70 × 0.587 mm/m = 0.411 mm/m
Pasul 5:
- conform relaŃiei [5.5], deformaŃiile unitare totale din contracŃia sunt
εcs (7 ) = 0.310 mm/m + 0.026 mm/m + 0.010 mm/m = 0.346 mm/m
εcs (∞ ) = 0.500 mm/m + 0.063 mm/m + 0.411 mm/m = 0.974 mm/m

6 CONTROLUL FISURILOR DATORATE EFORTURILOR

SECUNDARE DIN CONTRACłIA ÎMPIEDICATĂ

(1) Modificarea liberă a volumului elementelor de beton are trei componente majore,
interdependente (contracŃia termică, autogenă şi la uscare), aşa cum se arată în Figura 6.1.

GD-39
 DeformaŃia unitară

ContracŃ ie

la uscare

deformaŃia indus ă de eforturi

curgere lenlă

deformaŃia totală
de bază
deformaŃia
deformaŃia

iniŃială
iniŃială
contracŃia termică
şi la uscare
momentul turnă rii
contracŃia autogenă
0
ts t0 t Timpul
Expansiune

umflare

Fig. 6.1 DeformaŃiile betonului

(2) ContracŃia liberă este un fenomen natural şi nu generează stări de eforturi
secundare care să conducă la iniŃierea unor stări de fisurare. Acestea se datorează
constrângerilor aplicate contracŃiei libere, care pot fi exterioare (legăturile
elementului) sau interioare (armături înglobate, porŃiuni de beton ce prezintă gradienŃi
de temperatură şi/sau umiditate).
(3) Betonul suferă contracŃie termică (cu pondere deosebită la elementele masive),
care pe timp friguros se amortizează în aproximativ o săptămână. Împiedicarea
continuă a contracŃiei la baza unui element este factorul cheie în iniŃierea unor stări de
fisurare. În plus, betonul suferă şi contracŃie autogenă care progresează semnificativ
circa o lună şi contracŃie la uscare care se dezvoltă important pe o durată de mai mulŃi
ani. Deoarece oŃelul şi betonul au valori comparabile ale coeficientului de dilatare
termică liniară, armătura înglobată generează o constrângere interioră doar împotriva
contracŃiei autogene şi la uscare. Pe acest fundal de împiedicare a contracŃiei
volumului, curgerea lentă a betonului compensează parŃial reducerea volumului şi
betonul continuă să-şi imbunătăŃească proprietăŃile de rezistenŃă (Figura 6.1).

6.1 Mecanismul de fisurare

(4) Figura 6.2 prezintă traseele tipice de fisurare şi secvenŃele de propagare pentru
un element plan de beton simplu având contracŃia împiedicată la bază. Prima fisură
(fisura 1) apare aproximativ la mijlocul marginii laturii rezemate şi se propagă înspre
partea superioară. Dacă L1/H≥2.0 şi fisura se extinde la aproximativ (0.20-0.30)H,
fisura devine instabilă şi se va propaga pe întreaga înălŃime a elementului (vezi Figura
6.6). Datorită redistribuŃiei iniŃiale a eforturilor de constrângere la baza laturii
rezemate, o nouă pereche de fisuri (fisurile 2) apare la circa jumătatea zonelor
nefisurate de la bază adiacente primei fisuri şi se dezvoltă în sus în aceleaşi condiŃii ca
şi prima fisură dacă L2/H≥2.0, unde L2=L1/2. Toate grupurile succesive de fisuri se
iniŃiează şi evoluează într-o manieră similară, până când suma deschiderii tuturor
fisurilor compensează modificarea de volum. Deschiderea maximă pentru fiecare
fisură este atinsă în vecinătatea părŃii superioare a fisurilor iniŃiate în etapa anterioară.

GD-40
 1

2 2

H 3 3 3 3
4 4 4 4 4 4 4 4

L/16
L/8
L/4
L/2 L/2

Fig. 6.2 Trasee şi secvenŃe tipice de fisurare din contracŃie la un

element de beton simplu fixat la bază

(5) Gradul de constrângere a deformaŃiei axiale se defineşte ca fiind raportul

dintre tensiunea secundară rezultată din contracŃia betonului şi tensiunea rezultată
dacă contracŃia ar fi integral restricŃionată. Numeric, deformaŃia unitară de întindere
datorată constrângerii este egală cu produsul dintre gradul de constrângere într-o
secŃiune şi deformaŃia unitară din contracŃia liberă.
(6) Schema de redistribuire a gradului de constrângere la bază, considerând un
mecanism de forfare pură la bază (Figura 6.3) generând un grad de constrângere mai
redus la fiecare secvenŃă succesivă de fisurare, este prezentată în Figura 6.4.
ElevaŃie (beton nou)
τyx
x
τxy
H

τxy

Eforturi de forfecare
τyx

Funda Ńie (beton existent)

y

L=2L’ B

Fig. 6.3 Constrângerea deformaŃiei axiale la baza peretelui structural prin mecanismul
eforturilor de forfecare apărute la interfaŃa de contact dintre bază şi element

2 2
H

3 3 3 3
4 4 4 4 4 4 4 4

Kr01

2 1
KR0<KR0

3 2
KR0<KR0

4 3
KR0<KR0

Fig. 6.4 Schema redistribuirii gradului de constrângere cu secvenŃele de fisurare

GD-41
 1.0

0.9

0.8

0.7

0.6
h/H

0.5

0.4

0.3

0.2

0.1

0.0
1.0 0.9 0.8 0.7 0.6 0.5 0.4 0.3 0.2 0.1 0.0
K R (t, h ) K R0 (t )
i i

Fig. 6.5 VariaŃia gradului de constrângere a deformaŃiei axiale pe înălŃimea

elementului pentru Li/H≤1.0

(7) În secŃiunea de rezemare de la baza unui element, considerând o stare de

forfecare pură la baza elementului, gradul de constrângere la secvenŃa i de fisurare
este definit analitic prin expresiile
K iR0 (t ) =
1
A c E cm (t )
[6.1]
1 + 1.05
0.5L i BE cf
(8) Pentru Li/H≤1.0, variaŃia pe înălŃimea elementului a gradului de constrângere
se stabileşte conform Figurii 6.5. Pentru Li/H>1.0, aceasta se calculează cu relaŃiile:
K iR (t, h ) = K iR0 (t )[(L i H − 2 ) (L i H + 1)] pentru L i H ≥ 2.5
h/H

[6.2]
K iR (t, h ) = K iR0 (t )[(L i H − 1) (L i H + 10 )] pentru 1.0 < L i H < 2.5
h/H

(9) Aşa cum se arată în Figura 6.6, forŃa tăietoare maximă atinsă în perete la o
anumită etapă corespunde iniŃierii unei fisuri şu gradului de constrângere maxim la
bază(etapa 2), iar momentul interior maxim în raport cu baza corespunde atingerii
înălŃimii critice a fisurii (etapa 4), după care propagarea ei devine instabilă şi
concentrările de eforturile secundare conduc la propagarea ei până la vârful partea
superioară a elementului.
(10) La un element de beton simplu, efortul unitar de întindere generat de
contracŃia împiedicată la bază este
σ ict (t ) = 1.05 K iR (t, h ) ε cs (t ) E cm,eff (t ), i = 1, n [6.3]
unde

GD-42
 Fig. 6.6 EvoluŃia eforturilor într-o secŃiune transversală de element când Li/H≥2.0

E cm (t )
E cm,eff (t ) = [6.4]
1 + ϕ(t, t 0 )
(11) Procedeul este iterativ şi o nouă secvenŃă de fisurare nu se iniŃează dacă
σ ict (t,0 ) < f ctm (t ) (i = n ) [6.5]
(12) La orice nivel h deasupra bazei, deschiderile fisurilor şi extensia betonului
trebuie să echilibreze schimbarea de volum a betonului. Deschiderea medie a fisurilor
la înălŃimea h deasupra bazei pentru un element de beton simplu se calculează cu
relaŃia
f ctm (t )
K nR (t, h ) ε cs (t ) -
1.05E cm (t )
w nk,med (t, h ) = L [6.6]
L
-1
s nr (t, h )

6.2 Controlul stărilor de eforturi secundare şi a fisurării

(13) Pentru a controla deschiderea fisurilor, este necesar să se controleze distanŃa
între fisuri prin intermediul armăturii. La nivelul h deasupra bazei, distanŃa maximă
necesară între fisuri se raportează secŃiunii centrale a elementului
s nr,max (t, h ) =
w max L
[6.7]
 f ctm (t ) 
L ε cs (t ) K R (t, h ) -
1
 - w max
 1.05 E cm ( t ) 
(14) Aria barelor de armătură la nivelul h, necesară controlului fisurilor este
0.4 B d s f ctm (t )
A bh (h ) = [6.8]
σ w 0.4 f ctm (t ) 
E s  s - n max - 
 E s s r, max (t, h ) E cm (t ) 

GD-43
 6.3 Metodologie de estimare şi control a efectelor contracŃiei în
activitatea de proiectare
(15) Identificarea şi analiza soluŃiilor constructive posibile şi stabilirea exigenŃelor
de performanŃă asociate metodei de proiectare la stările limită.
(16) Adoptarea soluŃiei constructive, analiza modului în care aceasta satisface
prevederile şi recomandările de alcătuire constructivă prevăzute de normele de
proiectare şi analiza eventualelor riscuri (de exemplu, nerespectarea recomandărilor
cu privire la rosturile de dilataŃie a unei structuri va genera probleme suplimentare de
rezolvat de către proiectant, generate în mare parte de contracŃia betonului şi
fenomenele termice).
(17) Analiza dimensiunilor geometrice ale elementelor structurale dimensionate, a
legăturilor interioare şi exterioare ale structurii (deschideri, suprafaŃă, legături
continue sau discrete, elastice sau rigide etc.) şi a ansamblului de acŃiuni.
(18) Pentru situaŃiile în care nu există rosturi structurale de dilatare sau sunt
insuficiente este necesar controlul prin calcul a stărilor de fisurare datorate contracŃiei
betonului. Cu excepŃia elementelor masive, conform SR EN 1992-1 şi SR EN 1992-1-
1-NB §2.3.3, distanŃele maxime pentru care trebuie prevăzute rosturi de dilatare sunt
djoint=30.0 m la elementele neizolate termic, respectiv djoint=40.0 m la elementele
termoizolate.
(19) Pentru celelalte situaŃii, efectele contracŃiei pot fi controlate prin metoda
indirectă, adică prin respectarea prevederilor constructive de armare (conform SR EN
1992-1 §7.3.1, §7.3.2 şi §7.3.4) şi proiectarea unui amestec de beton curent utilizat.
(20) Evaluarea directă a efectelor contracŃiei împiedicate betonului se efectuează
prin calcule asociate Stărilor Limită de Serviciu (SLS) pentru controlul fisurării şi
Stărilor Limită Ultime (SLU), pentru siguranŃă. La elementele care au împiedicată
contracŃia liberă pe mai multe laturi, se aplică principiul suprapunerii efectelor.
(21) La Stările Limită de Serviciu (SLS) se poate considera o vârstă a betonului de
7 zile în elementele masive şi respectiv durata de serviciu la celelalte elemente.
Controlul fisurării se asigură după cum urmează:
- se calculează deformaŃiile de contracŃie liberă a betonului asociată vârstei de control
conform §5.2;
- se calculează deschiderea medie între fisuri pe înălŃimea elementului potrivit §6.1;
- se calculează ariile de armătură necesare controlului fisurării conform §6.2, pentru
deschideri maxime ale fisurilor stabilite conform SR EN 1992-1 §7.3.1;
- se dispun cantităŃile de armătură respectând ariile rezultate din calcule cu respectarea
prevederilor minimale date de SR EN 1992-1 §7.2 şi §7.3.
(22) La Stările Limită Ultime (SLU), efectele contracŃiei împiedicate se consideră
astfel:
- în grupările de încărcări asociate Stărilor Limită Ultime, potrivit SR EN 1992-1-
1/NB, coeficientul parŃial de siguranŃă se consideră γSH=1.0;
- la situaŃiile de proiectare cvasi-permanente şi accidentale, se consideră efectele
contracŃiei împiedicate a betonului la vârsta betonului pentru care s-a asigurat
controlul fisurării.
6.3.1 AplicaŃia 4
Să se dimensioneze armăturile la zidul de sprijin prezentat în §4.8.2.1
(AplicaŃia 1), pentru amestecul de beton proiectat şi deformaŃiile de contracŃie liberă

GD-44
calculate în §5.1.2 şi §5.4 (AplicaŃia 2 şi AplicaŃia 3). Durata de serviciu a structurii
se consideră 50 de ani, umiditatea relativă a mediului RH=60 %. Decofrarea
betonului se face la 3 zile de la turnarea betonului, iar betonului i se va aplica aplica
un tratament prin umezire timp de 4 zile de la decofrare.
Pasul 1:
- se consideră vârsta betonului de 7 zile;
- din relaŃiile [5.19] şi [5.22], pentru fctm(7)=2.5 MPa şi fcm(7)=33.5 MPa, rezultă
0.7 0.2 0.3
 35 MPa   35 MPa   35 MPa 
α1 =   = 1.031 α2 =   = 1.009 α3 =   = 1.013
 33.5 MPa   33.5 MPa   33.5 MPa 
β (33.5 ) =
16.8
= 2.903
33.5
- pentru umiditatea relativă a mediului RH=60 % şi h0=600 mm, cu relaŃiile [5.21] se
obŃine
1-60 100
ϕ RH = 1 + = 1.474
0.1 × 3 600
- considerând momentul încărcării t0=2 zile (vârsta betonului la care atinge Tcmax),
din expresia [5.23] rezultă
β (2 ) =
1
= 0.801
0.1 + 20.2
- coeficientul nominal de curgere lentă se calculează cu relaŃie [5.20]
ϕ0 = 1.474 × 2.903 × 0.801 = 3.427
- din expresia [5.18] se obŃine
[ ]
β H = 1.5 × 1 + (0.012 × 60 ) × 600 + 250 = 1,152 ≤ 1,500
18

- pentru t=7 zile şi t0=2 zile, influenŃa timpului asupra curgerii lente se calculează cu
expresia [5.17]
0.3
 
βc (7-2 ) = 
7-2
 = 0.195
 1,152 + 7 − 2 
- coeficientul curgerii lente rezultă din relaŃia [5.16]
ϕ (7,2 ) = 3.427 × 0.195 = 0.668
- pentru Ecm(7)=31,543 MPa, aplicând relaŃia [6.5], modulul de rigiditate efectiv
devine
Ecm,eff (7 ) =
31,543 MPa
= 18 ,911 MPa
1 + 0.668
5
sr5(7,0.5)=3.75 sr(7,0.0)=1.875
5 5
s (7,3.0)=15.00
r s (7,2.5)=7.50
r

2 1 2
H=3.0

4 3 4 4 3 4 4 3 4 4 3 4

L4=3.75 L4=3.75 L4=3.75 L4=3.75 L4=3.75 L4=3.75 L4=3.75 L4=3.75

L3=7.50 L3=7.50 L3=7.50 L3=7.50
L2=15.00 L2=15.00
L1=30.00

Fig. A.4.1

GD-45
Pasul 2:
- considerând elementul ca fiind realizat din beton simplu, aplicând relaŃiile
[6.1] ÷[6.5], printr-un calcul iterativ se identifică 4 secvenŃe de fisurare considerând
nivele h din 0.50 m în 0.50 m;

Tab. A.4.1
σ ct (7, h ) s r (7, h ) w k,med (7, h )
i 5 5
K R (7, h )
h i
Fisurat/Nefisurat
[m] [MPa] [m] [mm]
i=1 Fisura 1
0.0 0.826 5.68 F 1.875 0.20
0.5 0.784 5.38 F 3.750 0.84
1.0 0.743 5.10 F 7.500 0.78
1.5 0.705 4.84 F 7.500 1.68
2.0 0.668 4.59 F 7.500 1.56
2.5 0.634 4.35 F 7.500 1.44
3.0 0.601 4.13 F 15.000 1.32
i=2 Fisurile 2
0.0 0.704 4.84 F 1.875 0.16
0.5 0.627 4.31 F 3.750 0.61
1.0 0.559 3.84 F 7.500 0.51
1.5 0.498 3.42 F 7.500 0.97
2.0 0.443 3.05 F 7.500 0.78
2.5 0.395 2.71 F 7.500 0.61
3.0 0.352 2.42 N 15.000 -
i=3 Fisurile 3
0.0 0.543 3.73 F 1.875 0.11
0.5 0.393 2.70 F 3.750 0.26
1.0 0.284 1.95 N 7.500 -
1.5 0.205 1.41 N 7.500 -
2.0 0.148 1.02 N 7.500 -
2.5 0.107 0.74 N 7.500 -
3.0 0.078 0.53 N 15.000 -
i=4 Fisurile 4
0.0 0.373 2.56 F 1.875 0.05
0.5 0.198 1.36 N 3.750 -
1.0 0.105 0.72 N 7.500 -
1.5 0.056 0.38 N 7.500 -
2.0 0.029 0.20 N 7.500 -
2.5 0.016 0.11 N 7.500 -
3.0 0.008 0.06 N 15.000 -
i=5
0.0 0.229 1.57 N 1.875 -
0.5 0.096 0.66 N 3.750 -
1.0 0.034 0.24 N 7.500 -
1.5 0.014 0.09 N 7.500 -
2.0 0.006 0.04 N 7.500 -
2.5 0.005 0.03 N 7.500 -
3.0 0.002 0.02 N 15.000 -

- la iteraŃia 5 (n=5) se îndeplineşte condiŃia [6.5] de neiniŃiere a unor noi fisuri;

- rezultatele sunt prezentate în Figura A.4.1 şi Tabelul A.4.1, deschiderile medii ale

GD-46
fisurilor fiind calculate cu relaŃia [6.6];
- conform SR EN 1992-1-1NB §7.3.1 Tabelul 7.1N, pentru clasa de expunere XC 4 se
adoptă wmax=0.3 mm;
- pentru controlul fisurării se stabileşte un oŃel pentru armături din clasa S 220A, cu
fyk=220 MPa, ft=231 MPa, Es=200,000 MPa şi εuk=2.5 %.; conform SR EN 1992-1
§7.3.2 se stabileşte un efort în armături pentru controlul fisurilor σs=200 MPa;
- conform SR EN 1992-1 §7.3.3 Tabelele 7.2N şi 7.3N, pentru σs=200 MPa diametrul
maxim al barelor este 25 mm, iar distanŃa maximă între bare este 200 mm; se adoptă
o distanŃă între bare ds=100 mm;
- cu relaŃia [6.7] se calculează distanŃele maxime între fisuri pentru wmax=0.3 mm, iar
cu expresia [6.8] ariile barelor de armătură la fiecare nivel h necesare pentru
controlul fisurilor, cu ds=100 mm; rezultatele sunt prezentate în Tabelul A.4.2;
- aşa cum se arată în Tabelul A.4.2 şi Figura A.4.2, se adoptă o armare pe fiecare
faŃă a elementului cu bare Ø18/100 până la înălŃimea de 1.50 m, respectiv Ø16/100
de la 1.50 m până la partea superioară a elementului.

Tab. A.4.2
h s r,max (7, h )
5
Abh (h ) Ash,eff (h )
Bare propuse
[mm] [m] [mm ] 2
[mm2]
0.5 1.149 424 2 Ø18 608
1.0 1.214 416 2 Ø18 608
1.5 1.283 408 2 Ø18 608
2.0 1.356 402 2 Ø16 402
2.5 1.434 395 2 Ø16 402
3.0 1.516 389 2 Ø16 402

3
2 2 Ø16/100

3 Bare dimensionate pentru preluarea

1.50

eforturilor de incovoiere conform

SR EN 1992-1

4 Agrafe Ø6/200
3.00

1 2 Ø18/100
1.50

Mustati pentru ancorarea barelor

5 marca 3 in blocul de fundare

Fig. A.4.2

6.4 Metodologie de evaluare a efectelor contracŃiei în activitatea

de evaluare
(23) Studiul şi analiza documentaŃiei tehnice a structurii investigate.
(24) Analiza sistemului constructiv (respectarea sau nu a prevederilor şi
recomandărilor actuale de proiectare), a dimensiunilor geometrice ale elementelor
structurale dimensionate, a legăturilor interioare şi exterioare ale structurii (deschideri,

GD-47
suprafaŃă, legături continue sau discrete, elastice sau rigide etc.).
(25) Efectuarea unei inspecŃii tehnice vizuale.
(26) Elaborarea releveului fisurilor (identificarea traseelor de fisurare şi a
deschiderii fisurilor).
(27) Analiza traseelor de fisurare în corelare cu specificul elementului structural, a
subansamblului structural şi a structurii de rezistenŃă în ansamblu.
(28) Efectuarea, dacă este cazul, de încercări in situ suplimentare (stabilirea clasei
de beton, identificarea armăturilor, etanşeitatea fisurilor etc.).
(29) Evaluarea directă a efectelor contracŃiei betonului prin:
- calcule specifice Stărilor Limită de Serviciu (SLS) pentru stabilirea influenŃei asupra
durabilităŃii structurii, conform celor prezentate în §6.3;
- calcule specifice Stărilor Limită Ultime (SLU) pentru stabilirea influenŃei asupra
gradului de siguranŃă din punct de vedere al rezistenŃei şi stabilităŃii, conform celor
prezentate în §6.3.
(30) Elaborarea raportului de evaluare care trebuie să cuprindă ansamblul
observaŃiilor specifice pentru fiecare operaŃiune executată (examinări, măsurători,
analize, expertize, încercări experimentale, analize structurale etc.) şi fundamentarea
acestora prin rapoarte de încercări, buletine de analiză, fotografii, note de calcul etc.
De asemenea, trebuie să se prezinte o apreciere a comportamentului structural şi a
nivelului de siguranŃă, în baza specificaŃiilor constructive şi a concluziilor, care să
ofere o imagine reală a structurii şi stării sale tehnice. Plecând de la acest document,
se poate recomanda (Figura 6.7):
- menŃinerea structurii în starea din perioada inspecŃiei şi efectuarea lucrărilor de
întreŃinere după planificarea existentă;
- efectuarea de investigaŃii suplimentare şi execuŃia unor lucrări de reabilitare;
- demolarea construcŃiei;

v a ria Ńi a i d e a l ă (d e p ro ie c ta r e )
N i v e l u l d e s i g u ra n Ńă

v a ri a Ń ia re a lă (d e e x p lo a ta r e )

r e a b i li ta r e

n i v e l m i n im a cce p t a b i l

D u ra ta d e e x p l o a t a re

Fig. 6.7 Asigurarea durabilităŃii prin controlul nivelului de siguranŃă

(31) Reabilitarea elementelor fisurate excesiv datorită contracŃiei împiedicate a

betonului se clasifică în următoarele trei categorii:
- reparaŃii cosmetice, care se referă la îmbunătăŃirea aspectului estetic al elementelor
degradate, redând totodată elementului durabilitatea proiectată: astfel de intervenŃii
sunt injectarea fisurilor cu deschideri de 0.05-6.0 mm cu răşini epoxidice, sau a
fisurilor cu deschideri de peste 6.0 mm cu chituri epoxidice;
- reparaŃii structurale, care se adresează direct deprecierii performanŃelor structurale şi

GD-48
intenŃiei de reatingere a lor prin refacerea proprietăŃilor lor mecanice: astfel de
intervenŃii sunt injectarea fisurilor cu deschideri de 0.02-20.0 mm cu pastă de ciment,
sau a fisurilor cu deschideri de 0.05-6.0 mm cu răşini epoxidice, respectiv a fisurilor
cu deschideri de peste 6.0 mm cu chituri epoxidice, cu sau fără Ńeserea fisurilor (se
recomandă a se efectua în zonele în care armătura a intrat în curgere şi/sau în zonele
în care capacitatea de preluare a acŃiunilor transversale este local insuficientă datorită
eforturilor reziduale mari în armături);
- consolidări structurale, care prevăd creşterea performanŃele structurale ale
elementului fisurat: exemple în acest sens sunt cămăşuirile cu straturi suplimentare de
beton şi armarea acestora, sau aplicarea pe suprafaŃa elementelor afectate a unor
Ńesături din fibre compozite.

GD-49