UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT
CENTRUL : BACAU

DREPT MEDICAL

COORDONATOR:conf.univ.dr. Adrian Circa

Student :Ichim Ovidiu

Anul : III
 RASPUNDEREA MEDICULUI

CUPRINS

Cap 1 Introducere

Cap 2 Aspecte teoretice

Cap 2.1 Conduitele licite si conduitele ilicite

Cap 2.2 Tipuri de raspundere juridica

Cap. 2.2.1 Răspunderea penală

Cap. 2.2.2 Răspunderea civila
Cap. 2.2.3 Răspunderea contravenţională ( administrativa )
Cap 2.2.4 Răspunderea materială
Cap 2.2.5 Răspunderea disciplinară

Cap 3 Raspunderea juridica a medicului

Cap. 3.5.1 Raspunderea civila a medicului

Cap. 3.5.2 Raspunderea Disciplinara a medicului
Cap. 3.5.3 Răspunderea civilă a medicului
Cap. 3.5.4 Raspunderea penala a medicului

Cap 4 Concluzii

Bibliografie
Cap 1 Introducere

Dreptul ca fenomen social are finalităţi complexe privind asigurarea coerenţei,

funcţionalităţii şi autoreglării sistemului social, soluţionarea conflictelor relaţiilor interumane;
precum si apărarea şi promovarea valorilor sociale, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului.
Pe masura ce societate a evoluat, Drepturile Omului au capatat o importanta primordiala
in viata sociala, si totodata a devenit imperios necesara protectia atat a bunului public cat si a
celui privat, astfel incat apariti normelor juridice scrise nu a reprezentat decat un pas firesc spre
evolutie si civilizatie.

Cap 2 Aspecte teoretice

Cap 2.1 Conduitele licite si conduitele ilicite

Normele juridice sunt norme cu caracter imperativ, fiindca preuspun o conduita ce se

vrea nepartinitoare, dar care este impusa de legiutor, şi au ca scop să orienteze, să stimuleze şi
să determine comportamentele umane, aplicarea lor fiind la nevoie asigurată prin forţa de
constrângere a statului.
Nu orice conduită umană are relevanţă din punct de vedere juridic, ci numai acele
comportamente care cad sub incidenţa normelor juridice. Sub aspect juridic se disting două
categorii de conduite umane:1
Conduite licite sau legale – care sunt conforme normelor juridice. Conduita licită este
exprimată prin anumite acţiuni sau prin abţinerea de a săvârşi anumite acţiuni, care se
încadrează în limitele drepturilor şi obligaţiilor prescrise prin normele juridice. O particularitate
legată de încadrarea conduitelor licite este aceea că nu interesează motivele, care pot avea
multiple de cauze, pornind de la convingere şi sfârşind cu teama de pedeapsă, care determină
subiectul de drept la un atare comportament. Ca urmare, conduita licită este dată de acţiunile
sau inacţiunile conforme sau chiar determinate de normele juridice;
O conduita umana licita este cea asteptata, reprezinta de fapt un ideal, este scopul
pentru care se impun la nivel de legiutor a normelor juridice. Este un exemplu, totodata, si
reprezinta de multe ori baza de pornire pentru a evalua si re-evalua normele juridice.
Conduite ilicite sau ilegale sunt cele care contravin normelor juridice. Conduita ilicită
constă dintr-o acţiune sau inacţiune contrară prevederilor normelor juridice, săvârşite de o
persoană care are capacitatea de a răspunde pentru faptele sale. În principiu, încălcarea
prevederilor normelor juridice atrage răspunderea juridică a persoanei vinovate.
Este important de mentionat faptul ca numai comportamentul conştient, responsabil are
relevanţă juridică. Spre exemplu, comportamentul unui alienat mintal nu poate fi calificat ca fiind
licit sau ilicit, deoarece acest comportament nu este rezultatul unei deliberări conştiente şi ca
atare, alienatul mintal nu poate avea răspunderea juridică a faptelor sale. Cu alte cuvinte,
pentru a putea fi facut responsabil de conduita ilicita, o persoana trebuie sa fie in deplina
capacitate de exercitiu, sa poata sa raspunda pentru faptele sale din punct de vedere al
discernamantului.

1
Ioan Ceterchi, Ion Craiovan Introducere in Teoria Generala a Dreptului, Editura All Beck 1998
Cap 2.2 Tipuri de raspundere juridica

Răspunderea juridică constă într-un raport instituit de norma juridică, între autorul
încălcării normelor juridice şi stat, reprezentat prin agenţii unei autorităţi, care pot fi instanţele de
judecată, funcţionarii de stat sau alţi agenţi ai puterii publice.
Conţinutul raportului juridic este complex, dar în esenţă este format din:2
- dreptul statului, ca reprezentant al societăţii de a aplica sancţiunile prevăzute de normele
juridice persoanelor care încalcă prevederile legale şi
-obligaţia persoanelor de a se supune sancţiunilor legale, pentru restabilirea ordinii de
drept.

Raspunderea juridica a unei persoane intervine daca sunt indeplinite cumulativ

urmatoarele conditii:
• exista o fapta ilicita;
• exista un prejudiciu;
• exista legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
• fapta ilicita este comisa cu vinovatie.

Fapta ilicita consta intr-un act de conduita prin savarsirea caruia se incalca regulile de
comportament in societate.

Prejudiciul, ca element al raspunderii juridice, consta in consecintele negative

patrimoniale si morale suferite de catre o persoana ca urmare a faptei ilicite savirsite de catre o
alta persoana. Prejudiciul trebuie sa fie cert, direct si sa rezulte din atingerea adusa unui
drept (vatamarea sanatatii unei persoane) sau unui interes legitim.
Raportul de cauzalitate este definit ca fiind acea relatie in virtutea careia un fenomen
determina aparitia, modificarea sau disparitia altui fenomen; autorul faptei ilicite raspunde numai
daca se stabileste ca intre conduita sa, desfasurata in planul relatiilor sociale si consecintele
aparute in acelasi plan exista o relatie de la cauza la efect.
Raspunderea juridica se particularizeaza prin formele pe care le generaza, situatie in
care forma ilicita poate imbraca forma infractiunii, forma contraventiei, forma abaterii
administrative, forma abaterii disciplinare sau forma ilicitului civil.
Exista asadar mai multe forme ale răspunderii juridice, iar in domeniul fiecărei ramuri de
drept s-au conturat forme specifice ale răspunderii juridice:

Cap. 2.2.1 Răspunderea penală – se înscrie în sfera răspunderii infracţionale pentru

încălcarea normelor de drept. Pentru a constitui infracţiune, abaterea trebuie:
- să aibă un pericol social ridicat;
- să reprezinte o serioasă ameninţare a intereselor societăţii.
Diferenţa principală între infracţiune şi contravenţie constă în periculozitatea socială a
încălcării normelor de drept.
Raspunderea penala poate fi angajata doar prin fapte ilicite declarate prin lege
infractiuni, adica fapte care prezinta o anumita doza de pericol social. Temeiul obiectiv al
raspunderii juridice penale este conduita ilicita definita prin lege ca infractiune. Raspunderea
penala se întemeiaza totdeauna pe vinovatia autorului faptei ilicite, ceea ce înseamna ca are un
caracter subiectiv. In consecinta, nu este suficient sa se fi produs o fapta în mod obiectiv, ci
fapta trebuie sa fi fost savârsita cu vinovatie, iar vinovatia constituie criteriul principal de stabilire
si individualizare a pedepsei.
Raspunderea penala este personala si limitata în sensul ca vizeaza numai persoana
autorului infractiunii si se refera în exclusivitate la fapta comisa. Numai autorul infractiunii va
2
Ioan Ceterchi, Ion Craiovan Introducere in Teoria Generala a Dreptului, Editura All Beck 1998
putea fi obligat sa suporte pedeapsa si sa o execute, legea neadmitând substituirea celui
condamnat în executarea pedepsei cu o alta persoana. De aceea moartea inculpatului
împiedica continuarea procesului penal si moartea condamnatului întrerupe executarea
pedepsei.
In cazul raspunderii penale fiinteaza prezumtia de nevinovatie a inculpatului ca
prezumtie relativa care poate fi rasturnata de catre acuzare prin proba contrara.
Codul penal roman, in partea generala, prevede trei categorii de sanctiuni de drept
penal:
• pedeapsa. Legea penala prevede urmatoarele categorii de pedepse: principale - detentiunea
pe viata, inchisoarea si amenda, complementare interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani si
degradarea militara si accesorii care constau in interzicerea tuturor drepturilor care fac obiectul
pedepsei complementare.
• masurile educative. Aceasta sanctiune se aplica minorului care a savarsit o infractiune;
• masurile de siguranta. Aceste sanctiuni au drept scop inlaturarea unei stari de pericol si
preintampinarea savarsirii faptelor prevazute de lege.
Punerea in executare a acestor sanctiuni este reglementata in Codul de Procedura penala.

Cap. 2.2.2 Răspunderea civila – clasificată în dreptul civil în:

- răspunderea civilă delictuală. Acest tip de răspundere are drept conţinut obligaţia civilă de
reparare a prejudiciului cauzat de o faptă ilicită. Ea afirmă o sancţiune de drept civil prin
obligaţia de reparare a prejudiciului produs prin fapta ilicită, fără a dicta în acelaşi timp şi o
pedeapsă. Spre exemplu, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii poate să constituie în acelaşi timp
şi o infracţiune, fără ca asocierea celor două sancţiuni să ducă la pierderea individualităţii lor
sau la modificarea naturii juridice a fiecăreia dintre sancţiunile aplicabile. Conform Codului civil,
răspunderea civilă delictuală poate fi stabilită pentru:
→ fapta proprie (art. 998-999 – din care rezulta ca greseala sau culpa pot imbraca forma
dolului, intentiei directe, imprudentei, neglijentei )
→ fapta altei persoane (art. 1000 alin.2, 3, 4);
→ lucruri, edificii şi animale (art. 1000 alin.1, art. 1001, art. 1002);3
- răspunderea civilă contractuală. Faţă de răspunderea civilă delictuală are un caracter special,
derogator. Spre deosebire de răspunderea civilă delictuală în care obligaţia încălcată este o
obligaţie legală cu caracter general, care revine tuturor (de a nu vătăma drepturile altuia prin
fapte ilicite), în cazul răspunderii civile contractuale, obligaţia încălcată este o obligaţie concretă,
stabilită printr-un contract preexistent, valabil, încheiat între păgubit şi cel care a încălcat
obligaţiile contractuale.
Ambele forme de răspundere civilă sunt fundamentate pe principiul reparării unui prejudiciu
patrimonial produs prin fapta ilicită a unei persoane.4

Cap. 2.2.3 Răspunderea contravenţională ( administrativa ) este atrasă în cazul comiterii

unei contravenţii.

3
Carmen Marinela Popa – Elemente de teoria generala a dreptului, Editura Universitatii “Lucian
Blaga ” Sibiu 2009
4
Dr. Ernest Lupan Drept Civil – Persoana Fizica, Editura Luminalex 1999
 Contraventia este fapta savârsita cu vinovatie, care prezinta un pericol social mai redus
decât infractiunea, si este prevazuta si sanctionata de lege.
Regimul juridic al contravenţiilor este legat şi de activitatea organelor din administraţia
publică, deoarece organizarea impunerii şi impunerea legilor şi a altor acte normative necesită
şi existenţa unor sancţiuni pe care le pot institui şi aplica aceste organe din administraţia publică
în activitatea lor executivă. Răspunderea contravenţională nu trebuie confundată cu
răspunderea administrativă, deoarece sancţiunile contravenţionale se aplică atât de către
organele administraţiei publice, cât şi de către organele judecătoreşti.
Subiectul raspunderii administrative este, în principal, numai persoana fizica si numai
atunci când legea prevede, sanctiunea contraventionala putând fi aplicabila si persoanelor
juridice. Pentru aceeasi contraventie legea nu admite aplicarea cumulativa a doua sanctiuni
administrative, de exemplu avertisment si amenda. Se admite aplicarea cumulativa a amenzii
cu confiscarea, atunci când legea prevede masura suplimentara a confiscarii. Când o persoana
savârseste mai multe contraventii, pedeapsa ce i se aplica se stabileste în conformitate cu
sistemul cumulului aritmetic, dupa cel al absorbtiei legale, astfel ca amenzile se vor cumula
pentru fiecare contraventie în parte, fara ca acestea împreuna, sa depaseasca dublul
maximului amenzii prevazute pentru contraventia cea mai grava.5
Avertismentul, amenda contraventionala si obligarea la prestarea unei activitati in folosul
comunitatii se pot aplica oricarui contravenient persoana fizica ori juridica. Avertismentul consta
in atentionarea verbala sau scrisa a contravenientului asupra pericolului social al faptei
savarsite, insotita de recomandarea de a respecta dispozitiile legale.
Amenda contraventionala consta intr-o suma de bani pe care contravenientul trebuie sa
o achite, cand savarseste o contraventie cu un grad mai mare de pericol social.
In mod obisnuit, actele normative prevad limite minime si maxime ale amenzilor care pot
fi aplicate in situatia in care se aplica aceasta sanctiune.
Impotriva procesului verbal prin care se constata si se aplica o sanctiune
contraventionala, contravenientul are posibilitatea de a formula plangere, in termen de 15 zile
de la data inmanarii sau comunicarii acestuia.
Plangerea, insotita de copia procesului verbal de constatare a contraventiei, se depune
la organul din care face parte agentul constatator, care este obligat sa o primesca, sa inmaneze
depunatorului o dovada in acest sens si sa o inainteze judecatoriei in a carei raza teritoriala a
fost savarsita contraventia.

Cap 2.2.4 Răspunderea materială – constă în obligaţia oricărui salariat de a repara, în limitele
prevăzute de lege, prejudiciul pe care l-a cauzat unităţii din vina sa şi în legătură cu munca sa.
Răspunderea materială este o instituţie proprie dreptului muncii.
In dreptul muncii, raspunderea angajatilor poate fi raspundere materiala atunci când
angajatul, din vina si în legatura cu munca sa cauzeaza pagube unitatii la care este angajat, si
raspundere disciplinara atunci când angajatul, prin fapta sa ilicita contravine normelor de
disciplina muncii în unitate, savârsind abateri disciplinare. Prin contractul de munca nu se poate
stipula vreo clauza prin care s-ar mari sau micsora raspunderea peste sau sub limitele
prevazute de lege.

Cap 2.2.5 Răspunderea disciplinară – constă într-un ansamblu de norme legale, care privesc
sancţionarea faptelor de încălcare cu vinovăţie de către orice persoană încadrată, indiferent de
funcţie sau locul pe care îl ocupă, a obligaţiilor asumate prin contractul de muncă. Aceste fapte
constituie abateri disciplinare şi pot atrage sancţiuni cum sunt: mustrarea, avertismentul,
reducerea salariului, desfacerea contractului de muncă.
Asadar raspunderea disciplinara intervine în legatura cu executarea contractului de
munca. Pentru antrenarea raspunderii disciplinare nu este necesara producerea unui prejudiciu
5
Ioan Santai – Tratat de Drept Administrativ , Editura All Beck
material ca rezultat direct sau indirect al abaterii disciplinare savârsite de angajat, ci este
suficient ca abaterea sa se fi produs ca fapta concreta ce consta în încalcarea cu vinovatie a
obligatiilor de munca sau a normelor de comportare. Realibitarea disciplinara poate interveni în
cazul în care cel ce a savârsit abaterea da dovezi temeinice de îndreptare si nu a savârsit alta
abatere într-un anume interval de timp.
Exista astfel reglementari in materie de raspundere juridica ce acopera toate ramurile de
interes ale societatii. Toate aceste norme juridice au ca si scop orientarea faptelor ilicite inspre
fapte licite, desi este recunoscut deja in istorie faptul ca nu exista popoare fara abateri, asa cum
nici aceste norme juridice u au putut sa ajunga in forma actuala, si sa evlueze mai departe, fara
existenta faptelor ilicite.
Modelul american de justitie este, din acest punct de vedere, unul extrem de eficient –
atata timp cat utilizeaza faptele ilicite soldate cu o sentinta judecatoreasca, drept argument si
sursa de netagaduit pentru analiza si judecarea unei fapte ilicite similare petrecute ulterior. In
modelul european de justitie exista de asemenea principiul in baza caruia normele juridice
reprezinta consecinta adaptarii in fapt a experientei acumulate in urma analizarii faptelor ilicite,
cu alte cuvinte evolutia este asigurata cu certitudine din procesul de auto-invatare si auto-
analiza a propriului sistem de justitie.

Cap 3 Raspunderea juridica a medicului

Dat fiindca teoria isi regaseste cel mai bine reprezentarea in practica, in cele ce
urmeaza s-a realizat un studiu de caz in domeniul raspunderii juridice a medicului, pentru a
evidentia caracteristicile raspunderii juridice din prisma concreta a legii si a actiunilor medicale.
Principala raspundere a medicului este de a obţine cele mai bune rezultate pentru
sănătatea pacientului, neîndeplinirea obligaţiilor profesionale, greşita lor punere în practică sau
nerespectarea dispoziţiilor legale, a regulamentelor şi instrucţiunilor specifice profesiei,
angajează răspunderea juridică a medicului care încalcă aceste norme legale sau profesionale.
În funcţie de tipul de norme încălcat, precum şi de consecinţele ce derivă de aici (dacă prin
activitatea sa, medicul aduce atingere sănătăţii bolnavului), răspunderea poate fi penală,
administrativă şi/sau disciplinară.
Raspunderea civila a medicului:

Cap. 3.5.1 Raspunderea civila a medicului

Raspunderea civila este o forma a raspunderii juridice care consta intr-un raport de
obligatii in temeiul caruia o persoana este indatorata sa repare prejudiciul cauzat altuia prin
fapta sa ori, in cazurile prevazute de lege, prejudiciul pentru care este raspunzatoare. Temeiul
juridic al raspunderii civile il constiuie prevederile inserate in art. 998-999 Cod civil, potrivit
carora, orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui
greseala s-a cauzat, a-l repara. Aceasta forma de raspundere juridica intervine in situatia in care
medicul comite o fapta ilicita, care are legatura cu exercitarea profesiei.

Pornind de la formele raspunderii civile: delictuala sau contractuala, in literatura juridica, s-

a apreciat ca raspunderea medicului are un caracter delictual si nu un caracter contractual,
deoarece viata, sanatatea, integritatea fizica sau psihica nu pot face obiectul vreunei conventii
iar in cazul raspunderii contractuale, prejudiciul pe care il cauzeaza medicul reprezinta o
consecinta a executarii necorespunzatoare a obligatiei ce-i revenea din contractul incheiat cu
bolnavul.
Astfel, victima faptei ilicite comisa de medic, care solicita angajarea raspunderii civile a
acestuia, trebuie sa faca dovada indeplinirii celor patru conditii ale raspunderii civile delictuale.
Fapta ilicita care, prin ea insasi, evoca ideea de comportare nepermisa, neingaduita si
care deroga de la normele de conduita statuate in actele normative specifice exercitarii
profesiunii de medic, atingerile si incalcarile drepturilor personale si raportul de cauzalitate intre
fapta ilicita si aceste incalcari pot fi dovedite prin orice mijloace de proba reglementate de lege.

In condiitiile in care raspunderea civila reclama in afara de prejudiciu si de raport de

cauzalitate o fapta umana pagubitoare, care, in principiu, trebuie sa fie ilicita si savarsita cu
greseala, persoana care solicita pretentiile civile trebuie sa probeze si culpa medicului.

Din analiza textelor art. 998-999 Cod civil, rezulta ca greseala sau culpa pot imbraca forma
dolului, intentiei directe, imprudentei, neglijentei.

Imprudenta sau neglijenta medicului duc, de cele mai multe ori, la angajarea raspunderii
civile delictuale, constituind cauzele cele mai frecvente ale greselilor medicale.

Personalul medical raspunde civil pentru:

 prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte
medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul
procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament.
 pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor privind confidentialitatea,
consimtamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale.
 prejudiciile produse in exercitarea profesiei si atunci cand isi depaseste limitele
competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal
medical ce are competenta necesara.

Cap. 3.5.2 Raspunderea Disciplinara a medicului:

Răspunderea disciplinară constituie o formă specifică de răspundere juridică ce intervine

atunci când se comite o abatere disciplinară, încălcându-se normele deontologice,
regulamentele sau chiar normele de comportare.

În cazul medicilor, în Titlul XII Secţiunea a 6-a din Legea nr. 95/2006 se precizează că
acesta răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor şi regulamentelor profesiei medicale, a
Codului de deontologie medicală şi a regulilor de bună practică profesională a Statutului
Colegiului Medicilor din România, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia.
De exemplu, o situaţie în care medicul poate răspunde disciplinar este destăinuirea secretului
profesional.

Plângerea împotriva medicului se depune la colegiul al cărui membru este medicul. Biroul
Consiliului dispune trimiterea dosarului disciplinar la comisia de disciplină., care în urma
analizării plângerii, poate aplica una din următoarele sancţiuni disciplinare:

- Mustrare
- Avertisment
- Vot de blam
- Amenda de la Amenda de la 100 lei la 1500 lei;
- Interdicţia de a exercita profesia ori anumite activităţi medicale pe o perioadă de la o
lună la un an;
 - Retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România

În cazul amenzii, plata acesteia se va face în termen de 30 de zile de la rămânerea

definitivă a hotărârii disciplinare. Neplata acesteia atrage suspendarea de drept din exerciţiul
profesiei până la plata achitarea sumei.

Deciziile privind aplicarea sancţiunilor care se soldează cu suspendarea sau interzicerea

exercitării profesiei se comunică şi Ministerului Sănătăţii Publice şi, respectiv, angajatorului.

Persoana care făcut sesizarea va fi informată cu privire la soluţionarea cauzei de către

comisia de disciplină. În termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancţionat, persoana care
a făcut sesizarea sau Ministerul Sănătăţii Publice, preşedintele colegiului teritorial sau
preşedintele Colegiului Medicilor din România poate contesta decizia pronunţată de comisia de
disciplină a colegiului teritorial.. Împotriva deciziei de sancţionare a Comisiei Superioare de
disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancţionat poate formula o acţiune în
anulare la secţia de contencios administrativ a Tribunalului în raza căruia îşi desfăşoară
activitatea.

Cap. 3.5.3 Răspunderea civilă a medicului

Titlul XV al Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii reglementează

răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale,
sanitare şi farmaceutice.

Răspunderea civilă este o formă a răspunderii juridice care constă într-un raport de
obligaţii în temeiul căruia o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat prin fapta sa
altei persoane, cazurile fiind delimitate prin lege. În ceea ce priveşte medicul, răspunderea civilă
intervine atunci când medicul comite o faptă ilicită, care are legătură cu exercitarea profesiei.
Astfel, victima faptei ilicte comisă de medic, care solicită angajarea răspunderii civile a
medicului, trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a celor patru condiţii enumerate mai
sus - o conduita ilicită, un prejudiciu, legătura de cauzalitate între conduita culpabilă şi rezultatul
vătămător, vinovăţie din partea subiectului actului ilicit. La acestea se adaugă si inexistenţa
împrejurărilor sau a cauzelor care inlătură răspunderea juridică.

Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul medical răspunde civil pentru
prejudiciile produse din eroare, care includ şi neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale
insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenţie,
diagnostic sau tratament. De asemenea, răspunderea civilă este atrasă şi pentru prejudiciile ce
decurg din nerespectarea reglementărilor legale privind confidenţialitatea, consimţământul
informal şi obligativitatea acordării asistenţei medicale, ori în cazurile în care personalul medical
îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil
personal medical cu competenţa necesară. Legea nr. 95/2006 reglementează în art. 643
limitarea răspunderii civile. Astfel, toate persoanele implicate în actul medical defectuos vor
răspunde proporţional cu gradul de vinovăţie al fiecăreia. Aliniatul 2 al acestui text de lege
prezintă cauzele care înlătură răspunderea civilă pentru malpraxis, respectiv faptul că
personalul medical nu este răspunzator pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiunii în
situaţia în care acestea se datorează condiţiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament,
infecţiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicaţiilor şi riscurilor general acceptate ale
metodelor de investigaţie şi tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare şi în cazul în
care acţionează cu bunăcredinţă în situaţii de urgenţă, cu respectarea competentei acordate.
 Având în vedere faptul că eroarea medicală poate produce consecinţe grave pentru
integritatea fizică şi morală a pacientului, legiuitorul a introdus la art. 656 din Legea nr. 95/2006
obligativitatea încheierii de către personalul medical care acordă asistenţă medicală, a unei
asigurări de malpraxis pentru cazurile de răspundere civilă profesională pentru prejudiciile
cauzate prin actul medical, dovada încheierii unei asemenea poliţe de asigurare fiind o condiţie
obligatorie la angajare. Asiguratorul acordă despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul este
obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare si cheltuielile de judecată ale persoanei păgubite,
prin aplicarea unei asistenţe medicale inadecvate.
În vederea stabilirii cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacişti si
alte persoane din domeniul asistenţei medicale, se constituie, potrivit prevederilor art. 668 din
Legea nr. 95/2006, la nivelul fiecărei autorităţi publice judeţene si a municipului Bucureşti, o
comisie de monitorizare si competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis.
Drept urmare a sesizării acestei comisii de către persoana păgubită printr-un act de
malpraxis, ori de către moştenitorii acesteia, în caz de deces, se desemnează, prin tragere la
sorţi, din lista judeţeană a experţilor medicali un expert ori un grup de experţi, în funcţie de
complexitatea cazului, însărcinat cu efectuarea unui raport asupra cazului. Experţii au obligaţia
întocmirii şi înaintării către comisie a acestui raport în termen de 30 de zile, comisia urmând să
adopte o decizie asupra cazului, în maximum trei luni de la data sesizării. Decizia prin care
comisia stabileşte dacă în cauză a fost sau nu o situaţie de malpraxis se comunică tuturor
persoanelor implicate în termen de 5 zile calendaristice. Persoanele nemuţumite de decizia
comisiei pot face contestaţie în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei. Potrivit art. 673
alin. 2 din Legea nr. 95/2006, procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul
acces la justiţie potrivit dreptului comun, astfel că persoana care a fost prejudiciată printrun act
de malpraxis medical se poate adresa instanţei civile de judecată, dupa parcurgerea procedurii
stabilirii cazurilor de malpraxis, cu respectarea termenului de prescriptie de 3 ani de la
producerea prejudiciului.

Cap. 3.5.4 Raspunderea penala a medicului

Aceasta forma de raspundere juridica intervine in situatia in care medicul comite o fapta
ilicita, declarata prin lege ca infractiune. Domeniul de reglementare al infractiunii apartine
dreptului penal; potrivit Codului penal, infractiunea este o fapta care prezinta pericol social,
savarsita cu vinovatie, sanctionata de legea penala.
In domeniul sanatatii, spre exemplu, urmatoarele infractiuni reglementate de Codul
penal au legatura cu exercitarea profesiei de medic:

• infractiunea de ucidere din culpa: Aceasta infractiune face parte din grupul infractiunilor
contra vietii si consta in savarsirea oricarei actiuni sau inactiuni, prevazute de lege, prin care se
suprima, din culpa, viata unei persoane;

• divulgarea secretului profesional: Acesta infractiune face parte din grupul infractiunilor
contra libertatii persoanei si consta in divulgarea fara drept a unor date, de catre cel caruia i-au
fost incredintate sau de catre cel care a luat cunostinta in virtutea profesiei sau functiei, daca
fapta este de natura a aduce prejudicii unei persoane;

• neglijenta in serviciu: Aceasta infractiune face parte din grupul infractiunilor care aduc
atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege si consta in
incalcarea din culpa, de catre un functionar public, a unei indatoriri de serviciu, prin
neindeplinirea acesteia sau prin indeplinirea ei defectuoasa, daca s-a cauzat o tulburare al
bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori altei unitati publice;

• luarea de mita: Aceasta infractiune face parte din grupul de infractiuni care aduc atingere
unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege si consta in fapta
functionarului, care direct sau indirect pretinde sau primeste bani sau alte foloase care nu i se
cuvin, ori accepta promisiunea unei astfel de foloase sau nu o respinge, in scopul de a indeplini,
a nu indeplini ori a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu sau in
scopul de a face un act contrar acestor indatoriri;

• primirea de foloase necuvenite: Aceasta infractiune face parte din infractiuni care aduc
atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege si consta in
primirea de catre functionar, direct sau indirect, de bani sau de alte foloase, dupa ce a indeplinit
un act in virtutea functiei sale si la care era obligat in temeiul acesteia.

O alta categorie de infractiuni care au legatura cu profesia de medic este cea

reglementata prin intermediul dispozitiilor penale inserate in legile speciale. Spre exemplu:

• in Legea 95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, dispozitiile penale sunt inserate in

art. 387 respectiv la art. 480. Aceste dispozitii incrimineaza o fapta concreta, de practicare a
profesiei de medic, respectiv de practicare a profesiei de medic dentist de catre o persoana
care nu are aceasta calitate si constituie o varianta de specie a infractiunii de exercitare fara
drept a unei profesii, inscrisa in art.281 Cod penal infractiune cadru pentru orice profesie sau
ocupatie pentru care se cere autorizatie in vederea exercitarii. Fapta ilicita a medicului,
respectiv a medicului dentist consta in desfasurarea activitatii fara certificat de membru vizat
anual;

• in Legea 130/1999, dispozitia penala este inserata in art.19. Potrivit acestui text de lege,
constituie infractiune incalcarea repetata de catre angajator a obligatiilor referitoare la
incadrarea in munca a persoanelor precum si sustragerea acestuia de la plata contributiilor
datorate fondului de asigurari sociale de stat.

Fapta ilicita care imbraca forma infractiunii reclama, in principiu, o sanctiune penala.

Cap 4 Concluzii

Indiferent de meseria sau de specificul activitatii derulate, raspunderea juridica

aminteste tot timpul de obligatiile pe care le au indivizii in a respecta legile in vigoare. Formele
raspunderii juridice, desi pot fi clasificate, ele se completeaza reciproc, dand nastere la un
sistem juridic complex, menit sa impuna si, daca este cazul, sa forteze cetatenii sa se comporte
corespunzator.

Bibliografie
1. Carmen Marinela Popa – Elemente de teoria generala a dreptului, Editura Universitatii
“Lucian Blaga ” Sibiu 2009

2. Ioan Santai – Tratat de Drept Administrativ , Editura All Beck

3. Ioan Ceterchi, Ion Craiovan Introducere in Teoria Generala a Dreptului, Editura ALL 1998

4. Dr. Ernest Lupan Drept Civil – Persoana Fizica, Editura Luminalex 19992.

5. Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

6. Legea 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă

7. Codul Civil

8. Codul Penal

9. Codul Muncii