Cuprins:

1. Noțiuni generale despre stat și drept.........................................................1

2. Germania în perioada interbelică...........................................................2-3
3. Revoluția din 1918.................................................................................3-4
4. Noua Germanie și dezechilibrele sale....................................................4-5
5. Constituţia de la Weimar........................................................................5-6
6. Concluzii....................................................................................................6
7. Bibliografie................................................................................................7

1. Noțiuni generale despre stat și drept

STATUL este instrumentul puterii de stat (politice) el este forma de

organizare şi conducere cu societatea .
Odată cu procesul apariţiei statului are loc şi procesul formării dreptului.
Cauzele apariţiei dreptului sunt aceleaşi ca şi la apariţia statului. Dreptul apare pe
3 căi:
1. pe calea transformării obiceiurilor primitive în normele obiceiului
juridic. Pe măsura descompunerii orînduirii primitive unele obiceiuri care mai
înainte exprimau voinţa intregii ginţi, se schimbă după conţinut. Ele au început să
exprime voinţa unor grupuri sociale. Concomitent cu acesta statul asigură
obiceiurile prin constrîngere, adică a început să le susţină prin puterea sa de
constrîngere.
3. pe calea precedentului juridic sau administrativ în crearea normelor
juridice. Un rol esenţial au jucat organele judiciare sau administrative (Anglia,
SUA Canada). Precedentul juridic - hotărîrile concrete ale organelor judiciare sau
administrative servesc ca model pentru rezolvarea tuturor cazurilor similare pe
viitor: 1
 normele de drept apar la o anumită treaptă a dezvoltării societăţii;
 sunt adoptate sau sancţionate şi asigurate de organele de stat prin
convingere şi constrîngere;
 normele juridice reglementează cele mai importante relaţii sociale;
 poartă un character, general-obligatoriu, formal-determinat;
 sunt un mijloc de impunere a voinţei statului întregii populaţii;

1 Teoria-Generala-a-Dreptului-si-Statului.pdf

1
 2. pe calea creării lui ( a dreptului) de către organele de stat. Organele de
stat au început să creeze şi să fixeze norme juridice în diferite acte juridice (legi,
coduri). Cu timpul acest canal devine principala cale de creare a dreptului.2

2. Germania în perioada interbelică

Odată cu sfârşitul Primului Război Mondial statele europene au avut de
suferit transformări atât la nivel cultural şi social, cât şi la nivel politic şi ideologic.
Germania se afla într-o poziţie incomodă, situată în tabăra înfrântă, a fost profund
afectată de consecinţele Primului Război Mondial. După controversata abdicare
de la 9 noiembrie 1918 a Kaizerului Wilhem al II-lea un nou regim politic avea
să fie instaurat în Germania şi anume Republica de la Weimar. La scurt timp după
tratatul de pace de la Versailles din 1919, în Germania s-a realizat trecerea de la
o monarhie autoritară la o republică democrată. Principalele cauze ale acestei
schimbări sunt: declinul treptat al autorităţii monarhale, pierderea Marelui Razboi
şi al revoluţiilor petrecute în Rusia.
Numele de Weimar provine de la oraşul german în care a fost elaborată
noua constituţie cu caracter democratic; constituţia a fost adoptată mai apoi la 11
august 1919. Republica de la Weimar este primul sistem de democraţie
parlamentară din istoria Germaniei. Prin sistem democratic întelegem un stat ce
pune în aplicare principiile statului de drept:
- egalitatea în faţa legii,
- libertate de exprimare,
- separarea puterilor în stat.
Existenţa republicii se situează în plan cronologic între începutul anului
1919 şi primăvara anului 1933, respectiv cucerirea puterii de către naziştii conduşi
de Adolf Hitler.3
În octombrie 1918 se dorea modificarea constituţiei Imperiului German
prin introducerea unui sistem democratic bazat pe Parlament, asemănător cu cel
regăsit în Anglia. Intenţiile au fost ignorate iar pe 29 octombrie o revoltă a pornit
din rândul marinarilor nemulţumiţi, în acelaşi timp mişcările socialiste au luat
amploare urmând modelul mişcărilor bolşevice din Rusia.
Principalele ideologii dezbătute la începutul secolului XX sunt marxismul,
leninismul şi socialismul. În scurta prezentare a acestora voi începe prin
descrierea primei menţionate. Noţiunea de marxism provine de la fondatorul
ideologiei şi anume de la sociologul şi filosoful german Karl Marx. Idelogia
marxistă este considerată predecesoarea comunismului şi în acelaşi timp adversar
al sistemului capitalist. Baza ideologiei marxiste o reprezintă organizarea
economică a societăţii, principalele obiective ale ideologiei sunt expuse în
Manifestul Partidului Comunist, o lucrarea scrisă în colaborare cu filosoful
german Friedrich Engels. Din perspectiva marxistă societatea comunistă este

2 Teoria-Generala-a-Dreptului-si-Statului.pdf
3 Geoff Layton, De la Bismarck la Hitler: Germania, 1890-1933, Bucureşti: All, 1999

2
bazată pe egalitate socială şi egalitate între naţiuni, absenţa proprietăţii private,
inexistenţa statului, inexistenţa delictelor, a tribunalelor, închisorilor şi în ultimul
rând inexistenţa banilor.
Leninismul este o ideologie oarecum mai nouă, acest set de idei şi principii
s-a aflat la baza mişcării revoluţionare din anul 1917, petrecută în Rusia ţaristă.
Termenul de leninism a apărut în 1922 odata cu ultimii ani de activitate ai lui
Vladimir Ilici Lenin la conducerea Partidului Comunist rus. In concepţia lui Lenin
Imperialismul este un capitalism morbid. Vladimir I. Lenin este un continuator al
marxismului, conform lui „Manifestul Partidului Comunist“ este cel mai măreţ
document-program al comunismului ştiinţific. „Această mică cărticică valorează
cît volume întregi: în spiritul ei trăieşte şi se mişcă pînă în ziua de azi întregul
proletariat organizat şi luptător al lumii civilizate“.
Socialismul este un sistem socio-economic bazat pe puterea de control a
clasei muncitoare, clasa socială regăsită şi sub denumirea de proletariat. O
societate socialistă este o societate condusă de mase, nu de indivizi.
Dupa abdicarea kaiserului Wilhem al II-lea ţara a căzut pradă socialiştilor.
Printre partidele pretendente la putere se afla Liga spartakistă, o grupare politică
de stânga, fondată în 1915, ce are la baza ideologia marxistă. Liga a primit numele
gladiatorului Spartacus, conducatorul celei mai mari răscoale a sclavilor din
Republica Romană. Liga şi-a schimbat denumirea la 1 ianuarie 1919 în Partidul
Comunist German. Asemănătoare bolşevicilor ruşi, s-a remarcat prin încercările
repetate de a prelua puterea, astfel între 5 şi 12 ianuarie avem “săptămâna
sângeroasă”, perioada în care sute de spartakisti au fost ucişi, inclusiv
conducătorii acestora Karl Liebknecht şi Rosa Luxemburg au fost asasinaţi în
timp ce încercau sa evadeze din arest.
În Germania cei de stânga s-au grupat în două partide principale şi anume:
Partidul Independent Social-Democrat (USPD), aflat în minoritate, este cel care
favoriza stilul şi economia sovietică, al doilea este Partidul “majorităţii” Social-
Democrat, care susţinea un sistem parlamentar asemănător cu cel al Marii Britanii.
La sfârşitul anului 1918 ţara se afla în pragul unei revoluţii comuniste. Pe data de
7 noiembrie revoluţia a ajuns în Munich, cel mai important oraş bavarez,
rezultatul a fost imediat - regele Ludwig al III-lea al Bavariei abdicând. La scurt
timp după aceasta Partidul Socialist-Democrat german a forţat abdicarea
kaiserului Wilhem al II-lea. 4

3. Revoluția din 1918

La sfârşitul lunii octombrie, comandamentul Marinei Imperiale decidea
executarea unui atac sinucigaş al flotei germane împotriva Aliaţilor. Marinarii din
baza navală Kiel au refuzat însă executarea ordinelor şi autorităţile au arestat un
număr de rebeli ceea ce a produs scânteia necesară revoluţiei. În consecinţă după

4 Ian Kershaw, Hitler : între trecut si viitor, Filipestii de Târg : Antet, 2000

3
ce pe data de 3 noiembrie 1918 marinarii manifestează pentru a obţine eliberarea
camarazilor închişi, garnizoana din Kiel trece de partea răsculaţilor. O zi mai
târziu, muncitorii din Arsenal intră în grevă, se formează primele consilii (Räte)
ale muncitorilor şi marinarilor iar revolta se extinde în marile oraşe germane.
Momentul este exploatat cu succes de forţele politice de stânga si pe 7
noiembrie socialistul independent Kurt Eisner proclamă în Bavaria o Republică a
Sfaturilor după model sovietic. Stânga socialistă este însă divizată între
majoritatea membrilor Partidului Social-Democrat German (SPD) ce solicită
armistiţiul, amnistierea arestaţilor politici şi abdicarea Kaiserului şi socialiştii
minoritari grupaţi în USPD (organizaţia radicală Spartakus) ce propun o revoluţie
de tip bolşevic. Divizarea este evidentă pe 9 noiembrie atunci când revoluţia
ajunge la Berlin şi socialistul Scheidemann proclamă Republica în timp ce
spartakistul Liebknecht anunţă Republica Socialistă. Practic nici o forţă politică
nu mai susţinea monarhia şi împăratul Wilhelm al II-lea abdică.
În următoarea perioadă, în timp ce revoluţia socialistă se organizează, se
adânceşte totodată ruptura dintre moderaţi şi radicali. Astfel între 10-15 noiembrie
sunt create peste 10.000 de sfaturi ale muncitorilor şi soldaţilor în toată Germania
iar la Berlin se constituie un guvern format din 6 comisari ai poporului (3 SPD, 3
USPD) şi condus de socialistul Ebert. În plus, pe 15 noiembrie se încheie un acord
între patroni şi sindicate prin care se obţine o ameliorare considerabilă a situaţiei
muncitorilor: ziua de lucru de 8 ore, libertatea sindicală, posibilitatea organizării
de comitete de uzină. Reprezentanţii socialişti ai muncitorilor renunţă în schimb
la revendicările privind naţionalizarea.
Armata îşi defineşte poziţia după o serie de negocieri cu guvernul
provizoriu, declarându-se neutră dacă ordinea va fi restabilită. Din 28 noiembrie
SPD începe pregătirile pentru alegerea Constituantei iar la sfârşitul lunii reapar
partidele de dreapta, în timp ce spartakiştii devin liderii extremismului de stânga.
În condiţiile extreme provocate de sfârşitul războiului şi de profundele
transformări prin care trece Germania, conflictul dintre socialişti şi spartakişti se
acutizează şi la 6 decembrie Guvernul decide dizolvarea Comitetului Sfaturilor
din Berlin, aflat sub controlul USPD. Comisarii USPD părăsesc guvernul iar
spartakiştii fondează pe 30 decembrie Partidul Comunist. O lună mai târziu, după
ce capitala este cuprinsă de înfruntări violente între susţinătorii USPD şi cei ai
SPD, guvernatorul Berlinului, Noske, îl destituie pe prefectul comunist al poliţiei.
În replică Spartakiştii organizează manifestaţii ce degenerează în conflicte armate
cu forţele de ordine. Armata este chemată pentru a apăra guvernul şi între 9-12
ianuarie în Berlin au loc lupte sângeroase în urma cărora insurecţia spartakistă

4
este înfrântă. Şefii spartakişti Rosa Luxemburg şi Karl Liebknecht sunt arestaţi şi
apoi executaţi5
4. Noua Germanie și dezechilibrele sale
Revoluţia din noiembrie plasează Germania în tabăra democraţiilor atât din
punct de vedere politic (republica parlamentară reprezintă o ruptură bruscă cu
Imperiul autoritar) cât şi din punct de vedere social (intrarea sindicatelor în viaţa
publică şi apariţia comitetelor de uzină). Treptat, sub amprenta socialiştilor,
începe reformarea Germaniei tradiţionale, sufragiul feminin, liberalizarea
moravurilor, politizarea tineretului aducând un suflu de libertate ce desparte noul
regim de mediile conservatoare.
Republica este însă contestată din două direcţii: represiunea insurecţiei
spartakiste din ianuarie 1919 a separat comuniştii (şi odată cu aceştia un număr
crescând de muncitori) de republica represivă şi “socialiştii trădători”. În al doilea
rând, noul regim este nevoit să-şi asume responsabilitatea Tratatului de la
Versailles, iar dreapta va dezvolta ideea “loviturii de pumnal dată de socialişti în
spatele armatei germane” ce, fără a fi înfrântă, a trebuit să se predea.
În ciuda pierderilor teritoriale Germania şi-a păstrat echilibrul şi
restrângerea teritorială a avut drept efect accentuarea conştiinţei apartenenţei la o
“germanitate” - comunitatea definitorie de sânge şi limbă - mai largă decât
suprafaţa aflată sub autoritatea Berlinului. În consecinţă revendicarea spaţiilor
germane situate în afara Germaniei a devenit tema naţionalistă majoră după 1919.

5. Constituţia de la Weimar
La 19 ianuarie 1919 a fost aleasă Adunarea Constituantă dominată de
“coaliţia Weimar” – SPD, Zentrum, Partidul Liberal.
După îndelungate negocieri, la 31 iulie 1919, Adunarea a votat proiectul de
constituţie al liberalului Hugo Preuss în ciuda obiecţiilor dreptei ce consideră
proiectul “nespecific germanităţii”. Proiectul iniţial propunea un stat puternic
centralizat pentru a sparge hegemonia prusacă. Landurile urmau să câştige o
autonomie relativă în domeniul religios, şcolar şi economic dar constituţiile şi
instituţiile lor trebuiau să se conformeze dreptului federal. Reich-ul deţinea
exclusivitatea competenţelor financiare, militare şi cele privind politica externă.
Opoziţia dreptei, tensiunile frecvente între autoritatea centrală şi landuri
(separatismul Rhenan, insubordonarea Bavariei, tentaţiile revoluţionare din Saxa
şi Thuringia) au făcut ca proiectul iniţial să fie amendat, în locul “statului federal”
fiind preferat “statul poporului”.

5 Christian von Krokow, Germanii în secolul lor : 1890-1990, Bucureşti : ALL, 1999

5
 Constituţia de la Weimar prevedea egalitatea în faţa legilor, libertăţi
publice, apelul la referendum la iniţiativa a 10% din corpul electoral considerat
suveran (“puterea emană de la popor”). Reich-ul german devenea o republică cu
17 landuri. Parlamentul era compus din două adunări: Reichstag (ales prin
sufragiu universal pentru 4 ani, vota legile, controla activitatea executivului) şi
Reichsrat (aduna reprezentanţii landurilor, având însă un rol redus). Puterea
executivă era reprezentată atât de preşedintele Reich-ului (ales prin sufragiu
universal pentru 7 ani, numea guvernul) cât şi de Cancelar (şeful executivului).
Deşi clar de inspiraţie liberală şi democratică Constituţia ascundea lacune
importante. Neîncrederea în forma de guvernământ republicană transpare din
folosirea extrem de rară a termenului (o singură dată) chiar în textul fundamental
al statului. În schimb este preferat constant conceptul tradiţional de “Reich” -
stăpânire, autoritate, imperiu.
Apoi, ruptura cu tradiţia autorităţii centrale puternice, paternaliste nu a fost
rezolvată pe deplin în Constituţie. Preşedintele Reichului era abilitat, conform
articolului 48, “dacă securitatea şi ordinea publică sunt grav compromise sau
ameninţate, să ia măsurile necesare restabilirii securităţii şi ordinii publice,
inclusiv să folosească forţa armată”. Prerogativele preşedintelui includeau
suspendarea libertăţilor fundamentale şi dizolvarea Reichstag-ului. Bucurându-se
de aceeaşi legitimitate ca şi legislativul, fiind ales prin sufragiul universal,
preşedintele deţinea instrumente constituţionale de a controla puterea executivă.6

6. Concluzii.
În concluzie scot în evidență faptul că perioada interbelică în Germania s-a
marcat prin stabilitate socială impusă de către Adolf Hitler, specifică dictaturilor,
în comparație cu haosul reprezentat de Republica de la Weimar. Salariile claselor
de jos au scăzut iar costurile de trai au devenit mai mari. Grevele și protestele au
încetat. Această stabilitate socială indusă de teroare a mărit profiturile marilor
oameni de afaceri. Reorganizarea întregii vieți socio-economice a favorizat o
creștere economică susținută pe mai mulți ani. Înarmarea masivă din preajma
celui de-Al Doilea Război Mondial a periclitat progresul economic. În consecința
tuturor evenimentelor, Germania în perioada interbelică a suferit numeroase
schimbări atât cât statul atât și formele juridice ale dreptului.

6 https://tia4all.blogspot.com/2016/10/germania-in-perioada-interbelica-republica-de-la-weimar.html

6
 7. Bibliografii.

1. Geoff Layton, De la Bismarck la Hitler: Germania, 1890-1933, Bucureşti:

All, 1999
2. Geoff Layton, Germania : Al Treilea Reich : 1933-45, Bucureşti :
All,1999
3. Ian Kershaw, Hitler : între trecut si viitor, Filipestii de Târg : Antet, 2000
4. Adelin Guyot, Arta nazista : o arta de propaganda, Bucureşti : Corint,
2002
5. Christian von Krokow, Germanii în secolul lor : 1890-1990, Bucureşti :
ALL, 1999
6. Politică și societate în secolul XX, Bogdan Antoniu, București – 2007.
7. Teoria-Generala-a-Dreptului-si-Statului.pdf
8. https://tia4all.blogspot.com/2016/10/germania-in-perioada-interbelica-
republica-de-la-weimar.html