Sunteți pe pagina 1din 2

Cls. a VII-a / sem.

II
Caderea Constantinopolului sub turci
29 mai 1453

Cauze politice si religioase


Declinul Imperiului bizantin a inceput in secolul al XII-lea, cand cavalerii occidentali ai cruciadei a IV-a (1202-
1204), au atacat Constantinopolul la 13 aprilie 1204, in Vinerea Patimilor, jefuindu-l barbar. Ei s-au instalat in
Constantinopol, intemeind Imperiul latin de Constantinopol, ce a durat pana la 1261 cand imparatul Mihail al
VIII-lea Paleologul a recucerit Constantinopolul, alungand pe latini.
Stralucitul Bizant fiind fragmentat in mai multe unitati politice, a devenit o tentatie inrezistibila pentru bulgari,
sarbi, latini, dar mai ales de turcii din Asia Mica sub care a si cazut.
In 1354, turcii trec pentru prima data din Asia Mica in Europa si se stabilesc la Galipoli. Popoarele balcanice nu
erau unite in fata pericolului otoman si cad pe rand sub dominatia otomana, intai Serbia, (15 iunie 1389 la Campia
Mierlei-Cossovo Polije sub cneazul Lazar), apoi Bulgaria, (25 septembrie 1396-la Nicopole),Tesalonicul-1430
(Grecia) al doilea oras ca marime a Imperiului bizantin.
In 1444, crestinii organizati in cruciada (Ungaria, Polonia, Tara Romaneasca) sunt invinsi la Varna, zilele
Constantinopolului fiind de acum inainte numarate.
La 18 februarie 1451, Mohamed al II-lea (1451-1481) se urca pe tron si ia imediat masurile necesare cuceririi
Constantinopolului. Sultanul profita de cearta crestinilor, dintre unionosti si antiunionisti din Bizant, de lipsa
ajutorului militar si economic din partea Apusului crestin, care nu a facut nimic pentru salvarea Constantinopolului.
Desfasurarea luptei
Mohamed al II-lea (Fatâh-cuceritorul) inchide stramtoarea Bosfor dinspre Rasarit, construind pe coasta
europeana fortareata Rumeli-hisar, fata in fata cu fortareata Anatol-hisar ce se afla pe tarmul asiatic, din timpul lui
Baiazid si astfel putea fi oprita orce corabie ce venea din Marea Neagra pentru a aproviziona Constantinopolul.
A pregatit o flota puternica, tunuri foarte multe si avea circa 160 de mii de soldati.
Inginerul ungur sau roman, Orban din Transilvania a construit tunuri mari ce puteau arunca proiectile de piatra
grele de 600-900 Kg la o distanta de o mila (aproape 1,5 Km). Acest Orban si-a oferit seviciile mai intai bizantinilor
dar acestia n-au avut cu ce sa-l plateasca indeajuns si a trecut la turci. A construit si tunul cel mare care a ajuns in
fata Constantinopolului tras de 70 perechi de boi si de 2000 de barbati.
La 5 aprile 1453 a incepul asediul Constantinopolului, imparatul Constantin al XI-lea Dragases (1448-1453)
avea aproape 9000 de soldati, dintre acestia 700 eraui talieni condusi de Giovanni Giustiniani Longo. Speranta
bizantinilor erau zidurile puternice ale cetatii si lantul cel mare care care inchidea intrarea corabiilor in golful
Cornul de Aur, fiind legat de cele doua maluri ale golfului.Turcii au reusit insa sa treaca o parte din flota pe uscat,
tragand corabiile lor cu franghii pe un pod de lemn pana in golful Cormul de Aur.
In noaptea de 28/29 mai imparatul impreuna cu autoritatile au asistat la o liturghie solemna, s-au impartasit si au
plecat sa apere orasul. Intre orele 1-2 noaptea, turcii au atacat in trei locuri deodata. Tunurile turcesti au reusit sa
faca o marae spartura la poarta Sfantul Roman (aziTop-Kapu care se presupune ca era deschisa). In zorii zilei de 29
mai 1453, marti, a treia zi dupa Rusalii, turcii au invadat orasul care de atunci pana azi se afla sub stapanirea lor.
Trupele turcesti s-au napustit in prin case, biserici, manastiri, pradand tot ce voiau, obiecte, podoabe, inrobind
femeile care au fost luate in harem sau impreuna cu copiii au fost vandute iar barbatii ucisi. (Istoricii Sphrantzes si
Critobul spun ca in momentul cand au vazut pe turci indreptandu-se asupra lor, unii dintre preoti care slujeau la
altar, in Sfanta Sofia, Sfanta Liturghie, au luat Sfintele si s-au indreptat cu ele spre peretele de miazazi spre a nu fi
profanate. Aceasta s-a deschis si i-a cuprins si vor ramane acolo pana ce cladirea va fi iarasi biserica sfintita)
In dupa-amiaza zilei de 29 mai, Mohamed al II-lea a intrat cu mare alai in Catedrala Sfanta Sofia, apoi se
indrepta cu fata spre Mecca si pune un “iman” sa rosteasca predica, declarand-o moschee, ea ramanand moschee
pana in 1924 cand fondatorul Turciei moderne Kemal Ataturk a declarat-o muzeu national, cum se afla si azi. In
acelasi timp a interzis soldatilor sai sa se atinga de monumente, cladiri si edificii.
Dupa cativa ani au cazut si celelalte state grecesti, ramasite din Imperiul bizantin, reusind pana la sfarsitul
domniei sa creeza pe ruinele Imperiului bizantin, un Imperiu turc care se intindea din Mesopotamia pana la Marea
Adriatica si raul Sava si care a atins limitele fostului Imperiu bizantin.
Biserica Ortodoxa in timpul sultanului Mahomed al II-lea
Dupa caderea Constantinopolului, sultanul Mahomed al II-lea a reconstruit orasul si a mutat aici capitala
Imperiului otoman, oras numit de acum Istanbul (denumire ce o are si azi), capitala fiind pana atunci la Adrianopol.
Prin caderea Constantinopolului s-a prabusi cel mai important centru politic, religios si cultural, deoarece
Imperiul bizantin a raspandit crestinismul in tot spatiul Mediteranei Orientale, in Africa de nord, rasaritul Europei si
in Asia Mica; el a reprezentat Ortodoxia si a sustinut-o cu toate fortele lui.
Crestinii si-au ales ca patriarh ecumenic pe Ghenadie al II-lea Scholarios iar sultanul îi da ca resedinta
patriarhala biserica Sfintii Apostoli (ctitoria lui C-tin cel Mare, pe locul careia se afla azi geamia Fatih, dar intr-o
zi gasind in biserica cadavrul unui turc, patriarhul a considerat manastirea pangarita si a cerut alta biserica ),
primeste apoi manastirea de calugarite “Pammacaristos” – a Prea Fericitei Fecioare (1591 transformata in moschee,
soarta ce au avut-o multe biserici) unde a ramas sediul Patriarhiei pana in 1587. Patriarhia a fost mutata in mai
multe biserici pana la 1600-1602 cand primeste biserica Sfantul Gheorghe din cartierul grec al Fanarului, in
Cornul de Aur, unde se afla si azi.
Sultanul a acordat patriarhului ecumenic titlul de etnarh (seful religios si politic al crestinilor din Imperiul
otoman) iar drepturile si datoriile Bisericii Ortodoxe si ale populatiei ortodoxe au fost consemnate printr-un berat
(document scris si semnat de sultan cu valabilitate si putere in tot Imperiul otoman). Drepturile politice ale
patriarhului ecumenic ca reprezent al crestinilor din Imperiul turc, au fost abrogate dupa incheierea pacii dintre
greci si turci, la Lausanne, 24 iulie 1923, de catre Kemal Ataturk (1923-1938) creatorul Turciei moderne, lasandu-i
numai prerogativele religioase.
Azi Constantinopolul prezinta in jur de 20000 de crestini iar patriarhul paorta in continuare titlul de ecumenic,
adica primul ca onoare dintre patriarhii ortodocsi iar Istanbulul este al doilea oras ca importanta a Turciei, dupa
Ankara, capitala statului.
Crestinii in schimbul tolerantei acordate, nu aveau voie sa faca propaganda, sa combata credinta musulmana,
caci asa ceva era pedeapsa cu moartea, nici sa ridice biserici noi iar pe ele vechi le puteau repara numai cu
aprobarea administratiei turcesti. Tragerea clopotelor a fost intezisa cu excepti bisericilor din Muntele Athos,
crucele de pe biserici au fost date jos, multe biserici au fost transformate in moscheii, crestinii erau numiti ghiauri
– necredinciosi, nu aveau voie sa fie martori intr-un proces cu un musulman. Dintre birurile platite de crestini cel
mai umilitor era “darea sangelui”, adica luarea cu forta a copiilor crestini si transformarea lor in ieniceri, trupa
de elita a Imperiului turc. Birul in bani se numea “haraci” dar crestinii plateau si pana la a treia parte din
recolta. Multi crestini au fost siliti sa treaca la mahomedanism.